1ra-1550/2018 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-1550/2018 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1550/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan și Elena Cobzac,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2018,

în cauza penală în privința lui

Chiruța Semion xxxxx, născut la xxxxx, originar

din xxxxx, domiciliat xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 23.02.2018 - 05.04.2018;

Instanță de apel: 23.04.2018 - 22.05.2018;

Instanță de recurs: 06.07.2018 - 07.11.2018.

A C O N S T A T A T :

probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit art.3641 Cod de procedură

penală, Chiruța Semion a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.264

alin.(3) lit. b) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art.3641 Cod de procedură penală,

la 2 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip deschis, fără privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport.

Potrivit art.90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii pentru perioada de probațiune de 1 an.

28 noiembrie 2017, aproximativ la ora 18.45, deținând permis de conducere a

vehiculelor de categoria ”B„ cu numărul xxxxx fiind treaz și conducând autoturismul

de model ,,Daewoo Matiz” cu n/î xxxxx, în or. Orhei, la intersecția străzilor Ștefan

cel Mare cu Scrisul Latin, manifestând imprudență în traficul rutier, încălcând

prevederile pct.pct.11 lit. f), 45.1, 45.2 din Regulamentul circulației rutiere, nu a ținut

cont de dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase și

nu a redus viteza de deplasare până la limita care i-ar garanta siguranța traficului, nu

a manifestat prudență sporită și nu a ținut seama de situație litieră existentă la

momentul deplasării - timp de noapte, câmp de vizibilitate limitat, deoarece afară

ploua, la determinarea vitezei de circulație și modalității de conducere a vehiculului

pentru a garanta siguranța traficului ca să aibă posibilitatea să oprească în siguranță în

cazul în care în limita vizibilității apar obstacole, nu a luat măsurile corespunzătoare

1

situației rutiere la deplasarea pe acest sector de drum și a comis tamponarea cu partea

din față a vehiculului a pietonului Demcencov Mihail.

În rezultatul tamponării cet. Demcencov Mihail i-au fost cauzate, conform

raportului de expertiză judiciară nr.201825C0273 din 31 ianuarie 2018, vătămări

grave, în urma cărora Demcencov Mihail, la 11 decembrie 2017, a decedat în Spitalul

raional Orhei.

în partea aplicării pedepsei, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Chiruța Semion să-i fie

stabilită pedeapsa 2 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip deschis, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 3 ani.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, prima instanța greșit a apreciat

totalitatea semnelor obiective și subiective ale faptei social periculoase comise de

către inculpatul Chiruța Semion, încălcând criteriile generale de individualizare a

pedepsei, prevăzute de art.75 Cod penal.

Astfel, acuzarea consideră că corectarea inculpatului poate avea loc doar prin

condamnarea acestuia la privațiune de libertate.

Subsidiar a invocat și faptul că, prima instanță nu a aplicat și pedeapsa

complementară față de inculpat, făcând trimitere la prevederile art.art.78, 79 Cod

penal, fără a lua în considerație că Chiruța Semion, în ședința de judecată a solicitat

examinarea cauzei conform art.3641 Cod de procedură penală, nefiind necesar de a

se face trimitere la prevederile art.79 Cod penal, or, pedeapsa a fost stabilită potrivit

art.3641 Cod de procedură penală, adică inculpatul deja a beneficiat de o reducere a

limitelor de pedeapsă.

fost admis apelul, casată parțial sentința, în partea pedepsei complementare cu

pronunțarea unei noi hotărâri în această parte, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Chiruța Semion a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe termen de 3 ani.

În rest sentința a fost menținută.

În motivarea soluției sale, instanța de apel cu trimitere la prevederile art.art.7,

61, 75, 76, 77 Cod penal, a indicat că, prima instanță la stabilirea pedepsei

inculpatului a ținut cont de personalitatea acestuia, care se caracterizează pozitiv la

locul de muncă și de trai, a comis pentru prima dată o infracțiune din imprudență, a

contribuit cu mijloace financiare la funeraliile părții vătămate, iar succesorul părții

vătămate nu are careva pretenții de ordin material sau moral față de acesta, reieșind

din caracterul infracțiunii, care este una gravă, precum și de limite pedepsei închisorii

stabilite în art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal, în coroborare cu art.3641 alin.(8) Cod de

procedură penală și art.78 alin.(1) lit. a) Cod penal, circumstanțe atenuante fiind

reținute: repararea benevolă a pagubei pricinuite, căința sinceră, săvârșirea pentru

prima dată a unei infracțiunii din imprudență, iar careva circumstanțe agravante

nefiind stabilite.

Astfel, în opinia instanței de apel, pedeapsa 2 ani închisoare, cu aplicarea art.90

Cod penal, stabilită inculpatului Chiruța Semion, pentru comiterea de către acesta a

infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal, care este o infracțiune

comisă din imprudență, este echitabilă.

2

În acest context, instanța de apel a respins solicitarea procurorului de a aplica

în privința inculpatului pedeapsa închisorii cu executare, considerând că nu este

rațional ca Chiruța Semion să execute pedeapsa stabilită, având în vedere termenul

pedepsei închisorii stabilit, precum și faptul că, ultimul se află pentru prima dată la o

abatere de natură penală, comisă din imprudență, având obligația conform art.74

alin.(1) Codul familiei, să-și întrețină familia, care necesită sprijin material, se

caracterizează pozitiv, a contribuit cu mijloace financiare la funeraliile părții

vătămate, astfel, scopul pedepsei penale poate fi atins fără executarea reală a

pedepsei.

Consecvent, instanța de apel a indicat că, nu poate reține ca fiind întemeiată

soluția primei instanțe, în partea în care s-a indicat că în speță inculpatul nu urmează

să fie privat de dreptul de a conduce mijloace de transport, deoarece norma penală

prevăzută la art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal, stabilește pedeapsa complementară

obligatorie, privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, reieșind din

criteriile de individualizare a pedepsei penale, prin urmare norma legală are un

caracter obligator și nu de dispoziție.

În acest context, odată ce sancțiunea normei incriminate prevede pedeapsă

complementară, totodată, fiind dovedită incontestabil vina inculpatului, care era

conducătorul mijlocului de pericol sporit și prezența circumstanțelor atenuante, prin

aplicarea pedepsei complementare se va asigura corectarea și reeducarea inculpatului,

în cazul dat nefiind aplicabile prevederile art.79 Cod penal deoarece asemenea

circumstanțe nu au fost constatate, or, aceleași circumstanțe apreciate de către

instanța de judecată ca atenuante, nu mai pot fi considerate și ca excepționale.

Mai mult, cumulul de circumstanțe atenuante și-a produs efectul la aplicarea

pedepsei principale.

De asemenea, instanța de apel a menționat că, în prezenta speță, constatându-se

un cumul de circumstanțe atenuante, inclusiv și solicitarea inculpatului Chiruța

Semion ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, conform art. 3641 alin.(8) Cod de procedură penală, pedeapsa inculpatului a

fost redusă cu o treime de la limita de pedeapsă prevăzută de lege, considerându-se

inclusiv și de către prima instanță că aceasta este o pedeapsă echitabilă.

Mai mult, nu este posibil de exclus pedeapsa complementară, privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport, în baza art.78 Cod penal, deoarece aceste

prevederi legale sunt aplicabile în cazul când pedeapsa complementară nu este

obligatorie, adică când sancțiunea prevede sintagma „cu sau fără privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport”.

a contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei noi hotărâri de menținere a pedepsei închisorii stabilită prin sentința

primei instanțe, cu excluderea prevederilor art.90 Cod penal.

În motivarea cerințelor sale recurentul a invocat că, pronunțând o decizie de

condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru comiterea unei

infracțiuni cu un grad de prejudiciabilitate sporit, fiind periclitată ordinea de drept, nu

a fost atins scopul principal și anume prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către

inculpat, precum și de către alte persoane.

Totodată, instanța de apel nu s-a expus asupra prevederilor art.art.7, 61, 75, 76

3

Cod penal, adică nu a efectuat procedura de individualizare și stabilirea duratei și

cuantumului pedepsei, în cazul stabilirii pedepsei cu aplicarea art.90 Cod penal,

ignorând prevederile art.384 alin.(3) Cod de procedură penală.

Or, dispoziția art. 90 Cod penal, obligă instanțele să indice în hotărâri, motivele

condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei.

Astfel, decizia adoptată în cauza lui Chiruța Semion, la motivarea stabilirii

pedepse contravine prevederile art.394 alin.(2) pct.3) Cod de procedură penală,

deoarece nu cuprinde motivele de aplicare a pedepsei cu suspendare condiționată a

executării acesteia.

În contextul celor expuse, acuzarea consideră greșite concluziile instanței de

apel în partea individualizării pedepsei stabilite inculpatului și în contradicție cu

probatoriul administrat la etapa urmăririi penale și cercetării judecătorești,

neconforme scopului legii penale și principiului individualizării răspunderii penale și

pedepsei penale.

În cazul infracțiunilor de încălcare a regulilor de securitate a circulației,

încălcare ce a provocat decesul unei persoane, noțiunea „gravitatea infracțiunii

săvârșite” trebuie de înțeles în sensul că, aceste infracțiuni comparativ cu alte

categorii de infracțiuni, prezintă un pericol deosebit de grav pentru societate,

deoarece sunt infracțiuni din domeniul transportului cu un impact social sporit.

Pedepsele stabilite de instanța de judecată trebuie să fie nu numai legale, în

sensul de respectare a cadrului legal de individualizare judiciară, dar în același timp,

trebuie să fie și juste, adică să se respecte criteriul proporționalității, care presupune

stabilirea cuantumului pedepsei în funcție de gravitatea infracțiunii și vinovăția

autorului. În același timp, trebuie să fie respectată prevederea art.61 Cod penal,

conform cărui, pedeapsa care se aplică urmează să își atingă scopul de restabilire a

echității sociale și prevenirea săvârșirii noilor infracțiuni de către alte persoane.

În baza celor expuse, instanța de apel neîntemeiat a respins apelul acuzatorului

în partea individualizării pedepsei și din aceste considerente hotărârea instanței de

apel emisă pe caz urmează a fi casată în această parte.

numele inculpatului și inculpatul, care s-au expus pentru inadmisibilitatea acestuia,

deoarece pedeapsa stabilită de instanțele de fond este echitabilă, iar scopurile

pedepsei penale vor fi realizate.

Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Conform art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond

ori de apel.

Potrivit textului recursului, recurentul invocă drept temei de casare a deciziei

instanței de apel art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, potrivit căruia

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel și s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, exprimându-și dezacordul cu pedeapsa stabilită de instanțele de

fond în partea aplicării prevederilor art.90 Cod penal.

Analizând temeiurile respective în raport cu motivele invocate, Colegiul penal

4

constată că acestea nu și-au găsit confirmare.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile)

stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea

fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

În speța de referință, Colegiul penal reține că obiect al contestării deciziei în

instanța de recurs, a constituit blândețea pedepsei, fiind invocat că pedeapsa stabilită

inculpatului este prea blândă și insuficientă atingerii scopului legii penale de corectare

a condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel, Colegiul penal relevă că, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii

articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Potrivit art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei

instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Așadar, persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o pedeapsă

echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară

vinovată, iar după caz, instanța este în drept să aplice și prevederile Părții generale a

Codului penal, adică și dispozițiile art.90 Cod penal.

Reieșind din prevederile art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se

aplică persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât și

din partea altor persoane.

Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să

înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip și acea mărime a

pedepsei care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii.

Pedeapsa mai aspră, în limitele prevederilor articolului, poate fi stabilită numai

în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura

atingerea scopului scontat.

Conform alin.(1) art.90 Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe

un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7

ani pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este

rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și

5

perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz, instanța de

judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probațiune sau,

după caz, termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă

infracțiune și, prin respectarea condițiilor probațiunii sau, după caz, a termenului de

probă, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra comportării celor

condamnați cu suspendarea condiționată a executării pedepsei îl exercită organele

competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv, iar

aceste prevederi potrivit dispoziției alin.(4) al aceleiași norme nu împiedică de a fi

aplicate și în cazul persoanelor care au săvârșit infracțiuni grave.

Revenind la prezenta speță, Colegiul atestă că, cauza a fost judecată pe baza

probelor administrate la faza de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 3641 Cod

de procedură penală și respectiv, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor

generale de individualizare a pedepsei, continuând operațiunea de individualizare cu

privire la săvârșirea infracțiunilor, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana

celui vinovat, instanța de judecată a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei stabilite, care ca mijloc de individualizare a pedepsei conferă instanței de

judecată posibilitatea ca, pe lângă stabilirea cuantumului pedepsei, să se pronunțe și

asupra modului de executare.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei

prevăzute de art.90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura infracțiunii;

circumstanțele cauzei și persoana infractorului, aprecierea instanței că scopul poate fi

atins și fără executarea acesteia.

Derivând din condițiile ce vizează pedeapsa aplicată și natura infracțiunilor

prevăzute în alin.(1) și alin.(4) art.90 Cod penal, se atestă faptul incidenței acestora la

prezenta speță.

Astfel, instanțele de fond la stabilirea pedepsei lui Chiruța Semion, corect au

luat în considerație personalitatea inculpatului, care se caracterizează pozitiv la locul

de muncă și de trai, a comis pentru prima dată o infracțiune din imprudență, a

contribuit cu mijloace financiare la funeraliile părții vătămate, iar succesorul părții

vătămate nu are careva pretenții de ordin material sau moral față de acesta,

circumstanțe atenuante fiind reținute: repararea benevolă a pagubei pricinuite, căința

sinceră, săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiunii din imprudență, iar careva

circumstanțe agravante nefiind stabilite, cauza a fost examinată în ordinea prevăzută

de art. 3641 Cod de procedură penală,

Astfel, la aplicarea pedepsei inculpatului în privința căreia a fost admisă

procedura simplificată de judecare pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, instanța i-a în considerare atât prevederile din alin.(8) art.3641 Cod de

procedură penală, cât și prevederile art.art.75 - 88 Cod penal, care reglementează

modalitatea individualizării pedepselor persoanelor condamnate.

O altă condiție prevăzută expres în alin.(1) art.90 Cod penal, este aprecierea

instanței că scopul poate fi atins și fără executarea acesteia.

Este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi

atins și fără executarea efectivă a acesteia, ținând cont de totalitatea condițiilor expres

prevăzute de lege la formarea unei astfel de convingeri.

Reieșind din conținutul deciziei, Colegiul penal consideră că instanța de apel

întemeiat a concluzionat despre menținerea sentinței în partea aplicării prevederilor

6

art.90 Cod penal, luând în vedere faptul că inculpatul a comis pentru prima dată o

infracțiune din imprudență, căința sinceră și restituirea prejudiciului cauzat, a

conștientizat gravitatea infracțiunii săvârșite.

Instanța de recurs apreciază că modalitatea de executare aleasă și cuantumul

pedepsei stabilite inculpatului, este în raport cu principiul proporționalității având în

vedere fapta comisă și urmările produse.

Mai mult, Colegiul mai amintește că raționamentul de aplicare a prevederilor

art.90 Cod penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia până la

săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de

urmărire penală și de judecare a cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își

apreciază fapta social periculoasă încă de la momentul descoperirii ei cum ar fi:

conduita bună a infractorului; stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii

sau pentru a repara paguba pricinuită; comportarea sinceră în cursul procesului, ceea

ce în cauza deferită judecății s-a constatat.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată, într-

un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu

periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și mijloacele

folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială etc.

La caz, așa cum rezultă din textul hotărârilor pronunțate de instanțele de fond,

acestea au motivat dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate

inculpatului menționând că acesta se poate corecta fără a executa real pedeapsa

închisorii, ceea ce se consideră de către instanța de recurs drept o concluzie

justificată.

Ținând cont de toate împrejurările cauzei, având în vedere atât principiul

umanismului, prevăzut de art.4 Cod penal, cât și prevederile art.61 alin.(2) Cod penal,

instanța de recurs consideră că nu este rațională executarea pedepsei reale cu

închisoarea de către inculpat, iar instanța de apel just a conchis de a menține în

privința acestuia prevederile art.90 Cod penal, fiindu-i suspendată condiționat

executarea pedepsei pentru o perioadă de probațiune.

Totodată, Colegiul penal respinge argumentul recurentului prin care se susține

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

deoarece acesta nu a indicat asupra căror anume motive invocate în apel instanța nu

s-a expus, or, poziția instanței de recurs de a suplini din oficiu recursul recurentului

prin constatări subiective constituie o derogare de la principiul contradictorialității în

condițiile egalității armelor.

Din considerentele menționate, Colegiul penal conchide, că la cauză nu și-au

găsit confirmare temeiurile de recurs la care face referire recurentul și nu sunt motive

de a interveni în soluția adoptată, fiindcă pedeapsa aplicată inculpatului a fost

individualizată potrivit legii.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

7

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiurile invocat de către

procuror nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar

da temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și,

potrivit legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 22 mai 2018, în cauza penală în privința lui Chiruța Semion xxxxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 decembrie 2018.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

8