1ra-1618/18 — art.152 alin.2 lit.e, 287 CP

1ra-1618/18 — art.152 alin.2 lit.e, 287 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul 1ra-1618/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

31 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu,

Liliana Catan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

partea vătămată Stanislavov Vladislav și inculpații Colesnic Veaceslav, Colesnic

Dmitrii, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 08 mai 2018, în cauza penală în privința lui

Colesnic Veaceslav,

și

Colesnic Dmitri.

Termenul examinării cauzei:

24.01.2017 - 08.05.2018;

14.08.2018 - 31.10.2018.

C O N S T A T Ă :

2015, au fost recunoscuți vinovați și condamnați:

- Colesnic Veaceslav în baza art.287 alin.(3) Cod penal, la 4 ani închisoare și

în baza art. 152 alin.(2) lit.e) Cod penal, la 5 ani închisoare.

În temeiul art. 84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 5 ani

și 6 luni închisoare, cu executarea ei în penitenciar de tip semiînchis;

- Colesnic Dmitri în baza art. 287 alin.(3) Cod penal, la 3 ani închisoare și în

baza art.152 alin.(2) lit.e) Cod penal, la 5 ani închisoare.

În temeiul art. 84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani

și 3 luni închisoare, cu executarea ei în penitenciar de tip semiînchis.

Acțiunea civilă înaintată de către Stanislavov Vladislav, în partea

prejudiciului material, a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile, iar în partea

prejudiciului moral a fost admisă parțial, încasându-se în mod solidar de la

Colesnic Veaceslav și Colesnic Dmitri în beneficiul lui Stanislavov Vladislav suma

de 30 000 lei.

septembrie 2009, între orele 20.00 - 21.30, aflându-se în apropierea magazinului

alimentar situat în mun. Chișinău, or. xx, str. xx, de comun acord cu fratele său

1

Colesnic Dmitri, s-a implicat în discuția dintre Stanislavov Vladislav și Poian Igor,

inițiind cu V.Stanislavov un conflict verbal care s-a transformat într-o altercație

fizică, încălcând într-un mod grosolan și demonstrativ ordinea publică, în cadrul

căreia au aplicat violență fizică în privința ultimului, manifestată prin lovirea

victimei cu cuțitul de bucătărie în regiunea coapsei piciorului stâng, iar Colesnic

Dmitri l-a lovit pe V.Stanislavov cu o sticlă de bere în regiunea umărului,

cauzându-i dureri fizice.

Astfel, conform raportului de expertiză medico-legală repetată în comisie

nr.243 din 23.10.2014, la cet.V.Stanislavov s-a constatat: plagă înțepat-tăiată a

coapsei stângi, cu lezarea arterei profunde a femurului (ramură a arterei femurale),

complicate ulterior cu anevrism fals arterior-venos al arterei profunde a femurului

pe stânga, ce a fost produsă prin acțiunea unui obiect înțepător-tăietor. Anevrismul

fals arterior-venos al arterei profunde a femurului a coapsei stângi este o

complicație a plăgii produsă prin lovirea de cuțit la data de 17.09.2009, este în

legătură cauzală directă cu aceasta și se califică ca vătămare corporală medie.

în numele lui V.Colesnic, avocatul V.Tăbîrță în numele lui D.Colesnic și avocatul

T.Enachi în numele inculpaților, care au solicitat:

- partea vătămată, casarea sentinței în partea încadrării juridice a acțiunilor

inculpaților conform art. 152 alin.(2) lit.e) Cod penal, aplicării pedepselor în

temeiul art.84 alin.(1) Cod penal și admiterii parțiale a acțiunii civile, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care V.Colesnic și D.Colesnic să fie recunoscuți vinovați în

comiterea infracțiunii prevăzute de art.151 alin.(2) lit.d) Cod penal, conform art.84

alin.(1) Cod penal, a le aplica pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de

sancțiunea articolelor în caz dacă organul procuraturii le va modifica inculpaților

învinuirea în sensul agravării și le va incrimina această componență de infracțiune

pentru fapta săvârșită; - să fie admisă integral acțiunea civilă înaintată și încasată

de la inculpați prejudiciul moral în mărime de 100 000 lei și prejudiciul material de

130 000 lei, deoarece în urma săvârșirii infracțiunii i-au fost cauzate vătămări

corporale grave și nu medii, după cum au concluzionat medicii; - prima concluzie

medico-legală nr. 3245/D din 08.12.2009 fiind ilegală și neîntemeiată, potrivit

căreia la el s-a constatat vătămări ușoare; - potrivit raportului de examinare

medico-legală nr.525/D din 19.03.2010, s-a stabilit că plaga înțepat-tăiată prezintă

pericol pentru viață, calificându-se ca grave; - potrivit raportului de expertiză

medico-legală nr. 1301 din 21.06.2010, s-a menținut aceeași concluzie, precum că

vătămările corporale sunt grave, care este unul obiectiv și întemeiat; - potrivit

raportului de expertiză medico-legală în comisie nr.216 din 16.12.2010, comisia de

experți a conchis că vătămările corporale sunt medii, iar ulterior s-a efectuat

suplimentar expertiza medico-legală în comisie nr. 216 din 04.11.2011, în cadrul

căreia s-a concluzionat că: plaga tăiată-înțepată cauzată lui a provocat dereglarea

sănătății de scurtă durată (mai mult de 21 de zile) și se califică ca vătămare medie.

Prezența pericolului pentru viață conform pct.48 a Regulamentului, poate fi numai

în cazul lezării unui vas sangvin mare (magistral) sau la lezarea altor vase sangvine

periferice, care atestă prezența pericolului pentru viață. Astfel de situații la partea

vătămată nu s-au depistat, iar aprecierea diferită a gradului de gravitate a

2

vătămărilor corporale în cele patru rapoarte de expertiză anterioare a fost explicat

în această concluzie și mai ales în concluziile expertului M.Buga prin raportul

nr.525/D din 19.03.2010, precum și la efectuarea expertizei medico-legale nr.1301

din 21.06.2010, unde expertul a supraapreciat gravitatea diagnosticului stabilit,

calificând neargumentat vătămările corporale ca grave; - concluziile expertizei

medico-legale în comisie nr. 216 din 04.11.2011 vin în contradicție cu prevederile

pct.26,27,43, 48 din Regulamentul cu privire la aprecierea medico-legală a

vătămărilor integrității corporale aprobate de Ministerul Sănătății; - în urma

acțiunilor inculpaților i-a fost cauzat atât prejudiciu material, cât și moral care

urmează a fi admis integral;

- avocatul A.Barbacar în numele lui V.Colesnic, casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, de achitare a inculpatului,

indicând că prin ordonanța Procuraturii Buiucani, mun. Chișinău din 15.12.2009, a

fost dispusă neînceperea urmăririi penale în privința lui V.Colesnic, din motiv că

fapta nu întrunește elementele infracțiunii, fiind dispusă pornirea unei proceduri

contravenționale în baza art. 78 alin.(3) Cod contravențional, iar prin decizia

agentului constatator din 17.12.2009, inculpatul a fost recunoscut vinovat în

comiterea contravenției prevăzute de art. 78 alin.(3) CC și sancționat cu amendă în

mărime de 75 unități contravenționale. Ulterior, prin ordonanța Procuraturii

Buiucani, mun. Chișinău din 08.04.2010, s-a dispus anularea ordonanței de

neîncepere a urmăririi penale din 15.12.2009, cu pornirea urmăririi penale în baza

art.151 alin.(1) Cod penal. Decizia privind sancționarea lui V.Colesnic în baza art.

78 alin.(3) CC nu a fost contestată și anulată de către procuror. Instanța de fond la

examinarea cauzei nu a luat în considerare faptul că, pentru aceleași acțiuni

inculpatul a fost supus anterior răspunderii contravenționale. În cadrul examinării

cauzei au fost audiați în calitate de martori medicii care i-au acordat asistență

medicală lui V.Stanislavov, însă aceștia nu au confirmat sau infirmat evenimentele

din 17.09.2009; - martorul I.Poian a relatat instanței că la data incidentului victima

a manifestat un comportament brutal, l-a îmbrâncit pe V.Colesnic, după care l-a

lovit cu un scaun, iar careva obiecte ascuțite, cum ar fi cuțitul de bucătărie la

V.Colesnic nu a văzut; - instanța nu a constatat, dacă a avut loc sau nu fapta

imputată inculpatului, incusiv nu a fost dovedită intenția lui V.Colesnic de

comiterea infracțiunii imputate;

- avocatul V.Tăbîrță în numele lui D.Colesnic, care a solicitat casarea

sentinței și pronunțarea unei hotărâri de achitare, menționând că sentința este

bazată pe declarațiile părții vătămate și a martorului A.Dolgu, care sunt

contradictorii, fără a fi date o apreciere a acestora; - în cadrul urmăririi penale

martorul a declarat că, D.Colesnic l-a lovit pe victimă cu sticla în regiunea

umărului, iar ulterior, și-a schimbat depozițiile, declarând că nu a văzut acest

moment; - în sentință sunt descrise declarațiile a mai mulți martori, care nu au nici

o tangență cu evenimentele din 17.09.2009, aceștia nu au fost martori oculari,

astfel declarațiile lor nu pot fi puse la baza sentinței de condamnare; - instanța a

ignorat declarațiile martorilor S.Jubea și I.Poian, care au explicat că partea

vătămată l-a lovit cu pumnul în față, apoi cu scaunul pe V.Colesnic, însă ca acesta

din urmă să-l fi lovit cu cuțit nu au văzut; - instanța nu a ținut cont că pe fapta din

17.09.2009 a fost emisă ordonanță de neîncepere a urmăririi penale și intentată

3

cauza contravențională în baza art. 78 alin.(2) Cod contravențional în privința lui

D.Colesnic, cu sancționarea acestuia la amendă, care a fost achitată, care ulterior,

la 08.04.2010, a fost anulată și intentat dosarul penal în baza art.151 alin.(1) Cod

penal; - D.Colesnic , la 09.06.2010 fiind interogat în calitate de martor, iar la

20.04.2011 a avut loc confruntarea cu el, după care în urma nenumăratelor plângeri

a victimei, la 24.05.2012, în privința lui D.Colesnic a fost intentată cauza penală pe

art. 287 alin.(3) Cod penal, fiind încălcate prevederile art. 63 alin.(7) și 90 alin.(3)

pct.8) Cod de procedură penală;

- avocatul T. Enachi în numele inculpaților, care a solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare a lui D.Colesnic, iar

acțiunile lui V.Colesnic de recalificat în baza art.152 alin.(1) Cod penal, cu

aplicarea pedepsei conform art.90, inclusiv și să fie respinsă, ca neîntemeiată,

acțiunea civilă; - la baza sentinței au fost puse declarațiile părții vătămate și a

martorilor S.Jubea și A.Dolgu, fără a fi apreciate declarațiile inculpaților și a

martorului I.Poian; - la baza învinuirii a fost pus raportul de expertiză medico-

legală în comisie nr.243 din 08.07.2014; - din rapoartele de expertiză efectuate nu

rezultă cert că este posibil de stabilit legătura cauzală dintre vătămările suportate și

încăierarea ce a avut loc; - V.Colesnic nu a recunoscut că a avut vre-un cuțit la el și

nimeni din cei prezenți nu au confirmat că au văzut la inculpat vre-un cuțit, în afară

de partea vătămată și martorul A.Dolgu, ultimul modificându-și declarațiile și

susținând cele spuse de victimă; - nu a fost probată aplicarea violenței în privința

victimei, în comun de către inculpați, astfel acțiunile lui V.Colesnic urmează a fi

recalificate în baza art.152 alin.(1) Cod penal.

În apelul suplimentar avocatul T.Enachi, a solicitat casarea sentinței și

pronunțarea unei hotărâri de achitare a ambilor inculpați, inclusiv și respingerea

acțiunii civile, ca neîntemeiată, menționând că în cadrul examinării cauzei nu s-a

stabilit cert legătura cauzală între acțiunile inculpaților și starea de sănătate a

victimei; - prejudiciile solicitate de partea vătămată sunt exagerate, reieșind din

răspunsul Comisiei Naționale pentru Dizabilități și Capacitate de Muncă; - la baza

condamnării a fost pus raportul de expertiză medico-legală nr.243 din 08.07.2014,

pe când la materialele cauzei sunt și alte rapoarte de expertiză; - ordinea

desfășurării acțiunilor din 17.09.2009, demonstrează nevinovăția inculpaților,

deoarece nu ei au inițiat discuția care ulterior s-a transformat în ceartă; -

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea vătămată

V.Stanislavov, avocatul A.Barbacar în numele lui V.Colesnic, avocatul V.Tăbîrță

în numele lui D.Colesnic și de avocatul T.Enachi în numele ambilor inculpați.

Instanța de apel a indicat că, prima instanță a dat apreciere corectă probelor

administrate și circumstanțelor cauzei, examinându-le conform art.101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicății, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor și

corect a ajuns la concluzia privind vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunilor

imputate, care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, fiind întrunite toate

elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

La fel, instanța de apel a conchis că prima instanță just a admis în principiu

acțiunea civilă înaintată de V. Stanislavov în partea reparării prejudiciului material,

4

dat fiind faptul că dânsul nu a prezentat originalele bonurilor de plată pentru

confirmarea solicitărilor.

De asemenea, instanța de apel a concluzionat că prima instanță corect a

dispus încasarea în mod solidar din contul inculpaților în beneficiul părții vătămate

V. Stanislavov a prejudiciului moral în mărime de 30 000 lei, luând în considerație

vătămările provocate, suferințele suportate, considerând că suma solicitată de

100 000 lei, este exagerată, mai mult că condamnarea inculpaților aduce în sine o

satisfacție pentru partea vătămată.

vătămată și avocatul P.Zamfir în numele inculpaților V. Colesnic, D. Colesnic,

care au solicitat:

- partea vătămată V.Stanislavov, invocând temeiurile de drept prevăzute la

art. 427 alin.(1) pct.6), 10) și 12) Cod de procedură penală, a solicitat casarea

acestora cu remiterea cauzei la rejudecare, pe motiv că el a suportat mai multe

intervenții chirurgicale, însă la starea anterioară nu a revenit, având necesitatea și

ulterior la alte intervenții. Cele nominalizate le-a demonstrat prin acte medicale

care au fost anexate la materialele cauzei penale. Pe parcurs au fost efectuate mai

multe expertize medico-legale, care au concluzii diferite, din care motiv a și

solicitat numirea unei expertize medico-legale suplimentare în comisie. În cadrul

urmăririi penale a înaintat acțiune civilă cu privire la încasarea prejudiciului

material de la inculpați, și în acest sens a depus bonuri de plată referitor la

cheltuieli în original pentru a fi anexate la materialele cauzei, însă în afară de suma

menționată a mai suportat ulterior cheltuieli. Totodată, i-a fost cauzat și prejudiciu

moral, în sumă de 100 000 lei.

Acțiunile inculpaților greșit au fost încadrate în baza art. 152 alin.(2) lit.e)

Cod penal, deoarece din actele cauzei se vede că vătămările cauzate au fost grave

periculoase pentru viață, reieșind din specificul arterei afectate, și anume că a

pierdut 35% din capacitatea de muncă.

Totodată, a indicat că pedeapsa aplicată inculpaților a fost individualizată

greșit, care contravine prevederilor art. 7,61,75 Cod penal;

- avocatul P.Zamfir în numele inculpaților care, invocând temeiurile

prevăzute de art. 427 alin.(1) pct.6), 12) Cod de procedură penală, a solicitat

casarea hotărârilor judecătorești cu remiterea cauzei la rejudecare, pe motiv că

instanțele nu și-au motivat soluția, nefiind apreciate probele la justa lor valoare,

precum și nu au făcut o încadrare corectă a pretinselor acțiuni a lui D. Colesnic; -

prima instanță contrar prevederilor art. 394 alin.(1) pct.(1),(2) și (5) Cod de

procedură penală, nu a descris în sentință fapta criminală, imputată lui D. Colesnic

și considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei,

forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii; - nu s-a stabilit

și descris arma cu care se presupune că D. Colesnic i-a aplicat victimei leziunea; -

instanța de apel a admis abateri de la principiul efectului devolutiv și neagravării

situației apelantului, fiind tratat extins acțiunile lui D.Colesnic prin incriminarea

infracțiunii prevăzute de art. 152 alin.(2) lit.e) Cod penal, fără a stabili existența

intenției comune cu fratele său la aplicarea leziunilor corporale părții vătămate; -

pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești nu s-a stabilit că D.

Colesnic a cunoscut, a văzut și a acționat de comun acord cu V.Colesnic; - din

5

circumstanțele de fapt rezultă că V.Colesnic, la aplicarea cuțitului, s-a aflat în

exces de autor, din circumstanțele cauzei, lipsind înțelegerea prealabilă între

inculpați la cauzarea leziunilor victimei, evenimentele s-au produs rapid, iar între

inculpați nu au fost repartizate rolurile.

noiembrie 2016, au fost admise recursurile ordinare declarate de partea vătămată

V. Stanislavov și avocatul P. Zamfir în numele inculpaților V.Colesnic și

D.Colesnic, casată total decizia instanței de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare

în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a stabilit că, inculpații V.Colesnic și D.Colesnic au fost

sancționați contravențional pentru faptele comise la data de 17.09.2009, iar instanța

de apel nu a verificat și nu s-a expus asupra faptului, dacă decizia de sancționare

contravențională în privința acestora a fost sau nu anulată. Existența unei hotărâri

neanulate de sancționare contravențională a inculpaților, aplicată pentru aceleași

fapte, constituie o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului

manifestate prin încălcarea principiului non bis in idem, care stabilește

inadmisibilitatea pedepsirii repetate pentru una și aceeași faptă.

Totodată, Colegiul penal a constatat că prima instanță dispunând încasarea

în mod solidar a prejudiciului moral de la ambii inculpați, soluție menținută de

instanța de apel, a depășit limitele pretențiilor înaintate în acțiunea civilă depusă de

partea vătămată V. Stanislavov în care au fost înaintate pretențiile doar împotriva

lui V. Colesnic, nu și a lui D. Colesnic.

au fost admise parțial, inclusiv din oficiu, apelurile declarate de partea vătămată V.

Stanislavov, avocatul A.Barbacar în numele lui V.Colesnic, avocatul V.Tăbîrță în

numele lui D.Colesnic și de avocatul T. Enachi în numele ambilor inculpați, casată

sentința în partea penală și în partea încasării prejudiciului moral, și pronunțată în

această parte, o nouă hotărâre, prin care a fost încetat procesul penal în privința lui

Colesnic Veaceslav și Colesnic Dmitri în baza art.152 alin.(2) lit.e) și 287 alin.(3)

Cod penal, pe motiv că există o hotărâre judecătorească definitivă asupra aceleași

persoane pentru aceiași faptă.

A fost admisă acțiunea civilă, dispunându-se încasarea de la V.Colesnic și

D.Colesnic în beneficiul părții vătămate V. Stanislavov a prejudiciului moral în

sumă de câte 50 000 lei, de la fiecare, În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, în urma verificării

probelor administrate, a ajuns la concluzia de încetare a procesului penal, din

motiv că există o hotărâre definitivă asupra aceleași persoane pentru aceiași faptă

și anume, ordonanța Procuraturii Buiucani, mun. Chișinău din 15 decembrie 2009,

prin care a fost dispusă neînceperea urmăririi penale în privința lui V.Colesnic și

D.Colesnic, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii, fiind dispusă

prin ordonanța Procuraturii Buiucani, mun. Chișinău din 16 decembrie 2009

pornirea unei proceduri contravenționale în privința lui V.Colesnic în temeiul art.

78 alin.(3) Cod contravențional, iar în privința lui D.Colesnic în baza art. 78

alin.(2) Cod contravențional.

6

La fel, instanța a indicat că, prin decizia agentului constatator din 17

decembrie 2009, inculpații V.Colesnic și D.Colesnic au fost sancționați

contravențional.

Ulterior, prin ordonanța Procuraturii Buiucani, mun. Chișinău din 08 aprilie

2010, a fost anulată ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din 15.12.2009,

fiind dispusă pornirea urmăririi penale în temeiul art.151 alin.(1) Cod penal, însă

decizia agentului constatator privind sancționarea contravențională a lui

V.Colesnic în baza art. 78 alin.(3) Cod contravențional, nu a fost contestată și

anulată de procuror.

Astfel, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 24 august

2017, a fost respinsă cererea Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Buiucani privind

casarea în ordine de revizuire a deciziei agentului constatator din 17.12.2009, prin

care V.Colesnic a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzute de

art. 78 alin.(3) Cod contravențional, și D.Colesnic recunoscut vinovat de

comiterea contravenției prevăzute de art. 78 alin.(2) Cod contravențional.

Hotărârea nominalizată a fost menținută prin decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 02 aprilie 2018.

Prin urmare, instanța de apel a menționat că existența unei hotărâri

neanulate de sancționare contravențională a inculpaților, aplicată pentru aceleași

fapte, constituie o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului

manifestate prin încălcarea principiului non bis in idem, care stabilește

inadmisibilitatea pedepsirii repetate pentru una și aceeași faptă.

Instanța a notat că, o abordare contrară într-o astfel de situație juridică,

afectează grav principiul general privind procesul penal prevăzut la art.22 Cod de

procedură penală, ce reglementează dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit

de mai multe ori.

Totodată, instanța a constatat că soluția primei instanțe în latura civilă în

partea prejudiciului moral este nefodată, deoarece greșit s-a reținut încasarea

solidară din contul inculpaților în beneficiul părții vătămate V.Stanislavov a

prejudiciului moral în sumă de 30 000 lei, or, dauna morală nu poate fi încasată în

mod solidar.

Astfel, instanța, ținând cont de faptul că în urma acțiunilor ilegale ale

inculpaților partea vătămată a suportat suferințe prin retrăiri interne, ocazionată

prin retrăiri emotiv-volutive, a considerat echitabil și proporțional încasarea

prejudiciului moral de la V.Colesnic și D.Colesnic în sumă de câte 50 000 lei, de la

fiecare.

V. Stanislavov și inculpații V.Colesnic, D.Colesnic, care au solicitat:

- partea vătămată, invocând temeiurile prevăzute de art. 427 alin.(1)

pct.6),10) și 12) Cod de procedură penală, casarea acesteia cu remiterea cauzei la

rejudecare, pe motiv că instanța de apel a interpretat eronat normele de drept care

permit încetarea procesului penal, fără a ține cont de cerința procurorului cu privire

la încetarea procesului doar în baza art. 152 alin.(2) lit.e) Cod penal, dar nu și în

privința componenței de infracțiune prevăzută de art.287 alin.(3) Cod penal, că

urmărirea penală pe acest capăt de acuzare a fost pornită cu mult timp mai târziu,

iar deciziile agentului constatator emise în privința inculpaților se referă numai la

7

calificarea privind vătămarea integrității corporale, nu și la acțiunile huliganice,

astfel, nu a existat nici un temei pentru încetarea procesului penal; - instanța de

apel i-a încălcat dreptul la o examinare obiectivă și deplină a apelului, fără a ține

cont de poziția sa în apel cu privire la calificarea corectă a acțiunilor inculpaților,

deoarece în urma infracțiunii i-au fost cauzate vătămări corporale grave și nu

medii, din care considerente acțiunile inculpaților urmează a fi încadrate în baza

art. 151 alin.(2) Cod penal; - au fost încălcate prevederile art.6 CEDO și art.19

alin.(1), 24 alin.(3) Cod de procedură penală; - instanța a pronunțat o hotărâre

nemotivată, deoarece nu sunt date răspunsuri la argumentele invocate de el în apel,

fiindu-i încălcate garanțiile unui proces echitabil;

- inculpații V.Colesnic și D.Colesnic, care, invocând temeiurile prevăzute de

art.427 alin.(1) pct.6) și 12) Cod de procedură penală, casarea deciziei în latura

civilă în partea prejudiciului moral, deoarece suma încasată este extrem de

exagerată; - recursul urmează a fi considerat ca depus în termen sau să fie restabilit

acest termen, pe motiv că ei nu au primit oficial copia deciziei instanței de apel; -

instanța de apel eronat și nefondat a admis acțiunea civilă, în sensul încasării de la

ei a sumei totale de 100000 lei în beneficiul părții vătămate, ultimul neprezentând

nici o dovadă care să probeze dauna morală, nefiind justificat în nici un mod

suportarea suferințelor fizice sau psihice considerabile care ar motiva compensarea

lor, victima practică sportul, fiind o persoană puternică, manifestând un

comportament activ în cadrul conflictului, astfel reținerea despăgubirilor morale în

cuantumul stabilit este excesiv în coraport cu circumstanțele cauzei; - la admiterea

acțiunii civile nu s-a ținut cont de practica Curții Supreme de Justiție și CEDO

privitor la modul de încasare a prejudiciului moral.

materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului și a

avocatului P.Zamfir în numele inculpaților expuse în referință, care au solicitat

dispunerea inadmisibilității recursului declarat de partea vătămată, Colegiul penal

decide inadmisibilitatea acestora din următoarele considerente.

Cu referire la recursul declarat de către inculpații V.Colesnic și D.Colesnic.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de

fond ori de apel.

Însă, potrivit art.422 Cod de procedură penală, termenul de declarare a

recursului ordinar împotriva hotărârilor instanței de apel este de 30 de zile de la

data pronunțării deciziei. La calcularea termenelor pe zile nu se ia în calcul ziua de

la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește.

Conform dispozițiilor art.230 alin.(2) Cod de procedură penală, în cazul în

care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

efectuat peste termen.

Momentul de la care începe să decurgă termenul de atac este riguros

precizat de lege, adică data pronunțării deciziei, iar depășirea acestui termen

duce la decăderea părților din dreptul de a folosi calea de atac.

8

Astfel, reieșind din procesul-verbal al ședinței instanței de apel din

08.05.2018, rezultă că inculpații V.Colesnic și D.Colesnic nu au participat la

cercetarea judecătorească, fiind prezent apărătorul acestora P.Zamfir, unde a fost

pronunțat dispozitivul deciziei în prezența ultimului (f.d.196-200, v.4). La fel, din

procesul-verbal rezultă că apărătorul inculpaților a fost înștiințat despre data

pronunțării deciziei motivate - 05.06.2018 (f.d.200, v.4).

Ulterior, la 05.06.2018, potrivit procesului-verbal al ședinței instanței de

apel, inculpatul V.Colesnic și avocatul P.Zamfir au fost prezenți la pronunțarea

deciziei motivate, iar inculpatul D.Colesnic, nu s-a prezentat (f.d.200,v.4). Însă,

conform scrisorii nr.1a-180/17, în aceeași zi, i-a fost expediată o copie a deciziei

(f.d.218, v.4), fiind respectate prevederile art.338 alin.(4) Cod de procedură penală.

Astfel, termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 422 Cod de procedură penală

pentru depunerea recursului ordinar, urma să expire la sfârșitul zilei de 06.07.2018.

Inculpații V.Colesnic și D.Colesnic, fiind în drept de a contesta decizia

instanței de apel, nu au atacat-o în termenul prevăzut de 30 de zile de la data

pronunțării deciziei motivate.

Necătând la faptul că recursul ordinar declarat de inculpații V.Colesnic și

D.Colesnic este semnat de aceștia la 06.07.2018, potrivit ștampilei de pe recurs

acesta a fost depus abia la 16.07.2018, adică după expirarea termenului legal de

30 de zile prevăzut de art.422 Cod de procedură penală, astfel, Colegiul penal

conchide că acesta nu poate fi considerat ca declarat în termen.

Prin urmare, argumentul recurenților, precum că oficial nu au primit decizia

instanței de apel, nu poate fi reținut. Mai mult, după cum s-a menționat mai sus,

termenul de recurs este absolut și are caracter imperativ, în sensul că depășirea lui

atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar recursul declarat după

expirarea termenului se va respinge ca tardiv, deoarece legea procesual penală ce

reglementează procedura examinării recursului ordinar, nu prevede posibilitatea de

repunere în termen a recursului.

Faptul dat limitează instanța de recurs ordinar de a verifica argumentele

invocate în recurs de către inculpați și a se expune asupra acestora.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, decide în unanimitate asupra inadmisibilității recursului înaintat

în cazul în care se constată că acesta este declarat peste termen.

Astfel, raportând situația reținută în cauză la prevederile art.432 alin.(2) Cod

de procedură penală, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursului

ordinar, ca fiind declarat peste termen.

Cu privire la recursul ordinar declarat de partea vătămată V. Stanislavov.

Potrivit recursului declarat de partea vătămată, ca temei de casare a deciziei

instanței de apel se invocă art.427 alin.(1) pct.6) și 12) Cod de procedură penală,

care prevede că hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a

repara eroarea de drept în cazul când instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția și faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

9

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recursul declarat,

Colegiul penal constată că nici unul din ele nu și-a găsit confirmare.

După cum rezultă din conținutul recursului, autorul invocă aprecierea

arbitrară a probelor, însă aceasta ține de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea

acesteia este de competența instanțelor de fond.

Colegiul penal reține că, instanța de apel, stabilind cu certitudine toate

aspectele de fapt și de drept, corect a încetat procesul penal în privința lui

V.Colesnic și D.Colesnic în baza art.152 alin.(2) lit.e) și 287 alin.(3) Cod penal, pe

motiv că există o hotărâre definitivă asupra aceleași persoane pentru aceiași faptă,

aplicând principiul non bis in idem.

Instanța de recurs reține că, reieșind din sensul art.4 din Protocolul nr.7 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, principiul

non bis in idem stipulează că „nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de

către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost

deja condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale

aceluiași stat”.

Principiul dat este prevăzut și de art.7 alin.(2) Cod penal, potrivit căruia

„nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale și pedepsei penale pentru

una și aceeași faptă”, și de art.22 alin.(1) Cod de procedură penală, care stipulează

că „nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau

pedepsit de instanța judecătorească de mai multe ori pentru aceeași faptă”.

Astfel, principiul dat se referă nu doar la dreptul persoanei de a nu fi judecat

de două ori pentru aceeași faptă, dar și la dreptul acesteia de a nu fi urmărită de

două ori pentru aceeași faptă de organele de urmărire penală.

În acest context, se atestă că, reieșind din jurisprudența CEDO (cauza

Zolotuhin vs Rusia), Curtea a menționat că art.4 al Protocolului nr.7 trebuie să fie

înțeles în sensul că interzice urmărirea penală sau judecarea unei persoane pentru

o a două „infracțiune” în măsura în care aceasta are la origine fapte identice sau

fapte care sunt în mod substanțial aceleași. Într-o astfel de situație, Curtea va

proceda „la propriul ei examen asupra acelor fapte care constituie un ansamblu de

circumstanțe concrete, care implică de fapt același inculpat, și care sunt indisolubil

legate între ele în timp și în spațiu, a căror existență trebuie să fie demonstrată, în

scopul de a se putea iniția urmărirea penală ori spre a se ajunge la o condamnare a

autorului acestora”.

În speță, Colegiul penal constată că, examinând plângerea cet.L.Stanislavov,

care a solicitat să fie luate măsuri cu persoanele care la data de 17.09.2009 în

timpul unui conflict i-au provocat leziuni corporale soțului ei V.Stanislavov, prin

ordonanța procurorului în Procuratura sect.Buiucani, mun.Chișinău din

15.12.2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în privința inculpaților

V.Colesnic și D.Colesnic, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În același timp, s-a conchis că fapta constituie contravenție, fiind emisă

ordonanțe privind pornirea unei proceduri contravenționale în privința lui

V.Colesnic în temeiul art.78 alin.(3) Cod contravențional, iar în privința lui

D.Colesnic în baza art.78 alin.(2) Cod contravențional (f.d.27, 28, vol.I). Ulterior,

prin deciziile cu privire la aplicarea sancțiunii contravenționale din 17.12.2009,

V.Colesnic și D.Colesnic au fost recunoscuți vinovați de comiterea contravențiilor

10

prevăzute de art.78 alin.(3) - vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale

și, respectiv, art.78 alin.(2) Cod contravențional - aplicarea de lovituri care au

provocat dureri fizice, fiindu-le stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime

de 75 și, respectiv, 24 unități convenționale (f.d.35, 37, vol.1).

Totodată, reieșind din materialele cauzei, instanța constată că, la 12.02.2010,

partea vătămată V.Stanislavov s-a adresat la Procuratura Buiucani cu o petiție

solicitând anularea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale și inițierea unor

investigații suplimentare pentru aprecierea graduluui de gravitate a leziunilor

corporale primite de el, invocând că a suportat deja trei operații chirurgicale, iar

durata îngrijilor medicale a depășit cu mult 21 de zile.

În baza documentației acumulate, a fost dispusă o nouă examinare medico-

legală a părții vătămate și, luându-se în considerație noile circumstanțe constatate

ulterior primei examinări medico-legale și a duratei reale de îngrijiri medicale, prin

ordonanța din 08.04.2010 (f.d.1 v.1) s-a dispus anularea ordonanței de neîncepere a

urmăririi penale din 15.12.2009, cu pornirea urmăririi penale conform elementelor

infracțiunii prevăzute de art.151 alin.(1) Cod penal.

Din cele reținute supra, Colegiul menționează că ordonanțele din

16.12.2009, prin care în privința lui V.Colesnic și D.Colesnic a fost intentată

procedura contravențională în baza art.78 alin.(3) Cod penal, și respectiv, în baza

art.78 alin.(2) Cod contravențional, cu aplicarea acestora a unor sancțiuni

contravenționale în baza deciziilor din 17.12.2009, echivalează cu o hotărâre

judecătorească irevocabilă și reprezintă autoritatea de lucru judecat, care nu

permite declanșarea unei noi proceduri cu privire la aceiași faptă și aceiași

persoană.

Deci, autoritatea de lucru judecat este considerat un principiu, exprimat prin

noțiunea non bis in idem - principiu care nu mai permite declanșarea unei noi

judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut

obiectul unei judecăți pentru care există deja o hotărâre definitivă.

În ideea necesității conferirii unui caracter de stabilitate activității de justiție,

s-a decis că hotărârile definitive sunt executorii și se bucură de autoritate de lucru

judecat. În acest context hotărîrea este considerată că reprezintă o expresie a

adevărului, res judeca pro veritate habetur, or în acest fel se asigură stabilitatea

ordinii de drept.

Prin urmare, se conchide că deși prin ordonanța Procurorului interimar al

sectorului Buiucani, mun.Chișinău, V.Pascari din 08.04.2010 s-a dispus anularea

ordonanței din 15.12.2009 și pornirea urmăririi penale, deciziile cu privire la

aplicarea sancțiunii contravenționale din 17.12.2009 în privința lui V.Colesnic și

D.Colesnic, nu au fost anulate, acestea au fost menținute prin decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 02.04.2018, prin care s-a respins cererea

Procuraturii mun.Chișinău, oficiul Buiucani privind casarea în ordine de revizuire

a deciziilor agentului constatator din 17.12.2009, prin care V.Colesnic și

D.Colesnic au fost recunoscuți vinovați de comiterea contravențiilor prevăzute de

art.78 alin.(3), și recpectiv, de art.78 alin.(2) Cod contravențional, acestea fiind

irevocabile, produc efecte juridice și nu pot fi considerate ca fiind anulate prin

ordonanță, ce este contrară principiului non bis in idem, fiind în situația când

persoana a fost urmărită de mai multe ori pentru aceeași faptă.

11

Referitor la argumentul recurentului că instanța urma să înceteze procesul

penal doar în privința componenței de infracțiune în baza art.152 alin.(2) lit.e) Cod

penal, dar nu și în privința componenței de infracțiune prevăzută de art.287 alin.(3)

Cod penal, dat fiind că urmărirea penală pe acțiunile de huliganism a fost pornită

mai târziu, deciziile agentului constatator emise în privința inculpaților se referă

numai la calificarea privind vătămarea integrității corporale, nu și la acțiunile

huliganice, Colegiul penal reține că, la baza pornirii urmăririi penale pe acțiunile

de huligansim au stat aceleași circumstanțe de fapt, pentru care V.Colesnic și

D.Colesnic, în baza deciziilor din 17.12.2009, au fost sancționați contravențional în

baza art.78 alin.(3) și, respectiv art.78 alin.(2) Cod contravențional, ceea ce

echivalează cu o hotărâre judecătorească irevocabilă și reprezintă autoritatea de

lucru judecat, care nu permite declanșarea unei noi proceduri cu privire la aceiași

faptă și aceiași persoană.

Mai mult, în cazul când vătămarea intenționată gravă ori medie a integrității

corporale sau a sănătății poate să reprezinte violența, care este aplicată tocmai în

legătură cu încălcarea grosolană a ordinii publice, în acest caz, calificarea trebuie

făcută, în temeiul art.151 sau 152 Cod penal, nefiind admisibilă aplicarea

răspunderii, în baza art.151 sau 152 și art.287 Cod penal. Or, principiul de

neadmitere a sancționării duble a aceleiași fapte interzice tragerea de două ori la

răspundere penală pentru aceeași faptă, în cazurile de acest gen, violența este cea,

pe care o desemnăm prin sintagma „aceeași faptă”.

Afirmația recurentului privind dezacordul în partea calificării acțiunilor

inculpaților în baza art.152 alin.(2) lit.e) Cod penal, considerând că acestea urmau

corect a fi încadrate în baza art.151 alin.(2) Cod penal, nu poate fi reținută, deoarece

potrivit ordonanței privind modificarea învinuirii în instanța de judecată din

23.02.2015 inculpaților le-a fost înaintată învinuirea în comiterea infracțiunii

prevăzute de art.152 alin.(2) lit.e) Cod penal, iar potrivit prevederilor art.325 Cod

de procedură penală, judecarea cauzei se efectuază numai în privința persoanei

puse sub învinuire și numai în limitele învinuirii formulate în ordonanța de punere

sub învinuire și rechizitoriu.

Reținând cele relatate, Colegiul constată că criticile invocate de recurent nu

pot fi reținute ca încălcare a prevederilor art.6 al Convenției pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum că părții vătămate i-a

fost încălcat dreptul la un proces echitabil, pe motiv că hotărârea instanței nu a fost

motivată din punct de vedere al legalității și temeinicii acesteia, deoarece instanța

de apel, respectând prevederile art.414 alin.(2) Cod de procedură penală, a

examinat cauza penală fără careva abateri de la normele materiale și procedurale,

corect apreciind circumstanțele de fapt și de drept sub toate aspectele,

argumentându-și hotărârea, care cuprinde motivele ce au stat la baza soluției

adoptate, just a dispus încetarea procesului penal pe art.152 alin.(2) lit.e) și 287

alin.(3) Cod penal, pe motiv că există o hotărâre judecătorească definitivă asupra

aceleiași persoane pentru aceiași faptă, concluzie ce este susținută și de instanța de

recurs.

În ce privește dezacordul recurentului cu cuantumul prejudiciului moral

dispus spre încasare în mărime de câte 50 000 lei de la fiecare inculpat, Colegiul

penal reține următoarele.

12

Potrivit art.1423 Cod civil, mărimea compensației pentru prejudiciu moral se

determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea

suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al

autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în

care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și

gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luând în

considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul

social al persoanei vătămate.

Soluționând chestiunea privind încasarea prejudiciului moral cauzat părții

vătămate V.Stanislavov, instanța de apel a ținut cont de prevederile art.1423

alin.(1) Cod civil coroborat cu art.219 alin.(4) Cod de procedură penală, iar la

determinarea cuantumului acestuia, a luat în considerație atât gravitatea cauzării

suferințelor fizice și psihice a părții vătămate, cât și date obiective care confirmă

acest fapt, și anume nivelul suportării suferințelor relatate prin retrăiri emotiv-

volutive în urma vătămării corporale a acestuia, luându-se în considerație felul și

gradul de vinovăție al autorilor prejudiciului, consecințele survenite, precum și

măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

Instanța de recurs ține să enunțe că, unul din criteriile orientative generale de

apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că îndemnizația

trebuie să prezinte o justă despăgubire, iar cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit

astfel încât acesta să aibă efect compensatoriu, și nu trebuie să constituie nici sume

excesive pentru autorii daunelor, și nici venituri nejustificate pentru victimele

daunelor.

Privitor la volumul prejudiciului moral cauzat părții vătămate, Colegiul penal

menționează că, deși este cert că acesta în urma acțiunilor inculpaților a suferit

anumite prejudicii morale, totuși cuantumul despăgubirii prejudiciului moral

solicitat de la inculpați în sumă de 130000 lei este excesiv de mare, concluzie ce

rezultă din practica judiciară privind aplicarea legislației referitor la încasarea

despăgubirilor morale.

Prin urmare, prejudiciul moral dispus spre încasare de la inculpați în folosul

părții vătămate, Colegiul penal îl consideră unul echitabil, la determinarea

cuantumului fiind luate în considerație gravitatea suferințelor psihice ale părții

vătămate, iar suma a câte 50000 lei de la fiecare inculpat, e capabilă să remedieze

suferințele suportate de partea vătămată.

Totodată, Colegiul consideră corectă concluzia instanțelor, care au admis în

principiu acțiunea civilă privind încasarea prejudiciului material, lasând ca asupra

cuantumului acestuia să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile, deoarece

bonurile de plată în confirmarea cheltuielilor suportate de partea vătămată, nu au fost

certificate în modul prevăzut de lege, nefiind prezentate originalele acestora.

Prin faptul că acțiunea civilă privind încasarea prejudiciului material a fost

lăsată pentru examinare în ordinea procedurii civile, partea vătămată va avea

posibilitatea de a prezenta toate probele în confirmarea cheltuielilor materiale

suportate în urma cauzării prejudiciului sănătății.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor declarate împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestora în cazul în

13

care constată că sunt vădit neîntemeiate.

În acest context, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursurilor

ordinare declarate de partea vătămată V.Stanislavov, ca fiind vădit neîntemeiat, și

de inculpații V.Colesnic și D.Colesnic, ca fiind declarat peste termen.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 mai 2018, în cauza penală în

privința lui Colesnic Veaceslav, Colesnic Dmitrii, de către partea vătămată

Stanislavov Vladislav, ca fiind vădit neîntemeiat, și de inculpații Colesnic

Veaceslav, Colesnic Dmitrii, ca fiind declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 noiembrie 2018.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

14