- Dosarul nr.
- 2ac-113/25
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 aprilie 2025
- Părțile
- SA Vinuri Ialoveni cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate fată de sine
- Pe scurt
- Temeiurile recuzării judecătorului
2ac-113/25 — Intentarea procedurii de insolvabilitate
ÎNCHEIERE cu privire la respingerea cererii depuse de președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu, cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Stela Procopciuc și Oxana Parfeni, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Vinurile Ialoveni”, în proces de insolvabilitate, (Dosarul nr. 2ac-113/25 NR. PIGD 2-18092451-01-2ac-02042025) Invocarea neîntemeiată a prevederilor art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă. 9 aprilie 2025 Textul corespunde originalului Examinând, în lipsa părților, cererea depusă de președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu, cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Stela Procopciuc și Oxana Parfeni, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Ion Malanciuc, Președinte, Diana Stănilă, Gheorghe Stratulat, judecători constată următoarele: ÎN FAPT
La 12 mai 2010, directorul general interimar al SA „Vinurile Ialoveni”, Ecaterina Boico, a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de întreprinderea fondată, invocând incapacitatea de plată a acesteia.
Prin încheierea din 14 mai 2010 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea SA „Vinurile Ialoveni” privind intentarea procesului de insolvabilitate.
Prin hotărârea din 01 octombrie 2010 a Curții de Apel Chișinău, a fost intentat procesul de insolvabilitate față de SA „Vinurile Ialoveni”.
Prin încheierea din 12 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cauza civilă privind intentarea procesului de faliment față de SA „Vinurile Ialoveni”, a fost transmisă după competență Judecătoriei Hâncești.
La 6 decembrie 2010 Inspectorul Fiscal Principal de Stat a depus cerere de validare a creanțelor, solicitând validarea în calitate de creditor chirografar de gradul III în mărime de 2 472 989,62 lei la rangul VI 659 384,85 lei.
La 10 februarie 2011, instanța de insolvabilitate a Curții de Apel Economice a validat suma 1 136 114,05 lei ca creanță chirografară de gradul III și 390 324,62 lei creanță de rangul VI, în favoarea Inspectorului Fiscal Principal de Stat.
La 31 mai 2022, creditorul Rodica Iliescu a înaintat contestație împotriva tabelului definitiv de validare a crianților al SA „Vinurile Ialoveni”, în partea admiterii spre validare a crianților a creditorului numit Bugetul Public Național (Inspectorul Fiscal Principal de Stat) în mărime de 1 136 114,05 lei ca creanță chirografară de gradul III și390 324,62 lei creanță de rangul VI.
Prin încheierea din 8 februarie 2024 a Judecătoriei Hâncești, sediul Central, contestația depusă de Rodica Iliescu a fost respinsă ca neîntemeiată.
La 23 februarie 2024, președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu, administratorul insolvabilității al SA „Vinurile 1 Ialoveni”, Corneliu Cuculescu și reprezentantul al debitorului SA „Vinurile Ialoveni”, Elena Iarmaliuc, au depus cerere de recurs împotriva încheierii din 8 februarie 2024 a Judecătoriei Hâncești, sediul Central.
La 16 decembrie 2024, președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu, administratorul insolvabilității al SA „Vinurile Ialoveni”, Corneliu Cuculescu și reprezentantul al debitorului SA „Vinurile Ialoveni”, Elena Iarmaliuc, au depus o cerere de recurs suplimentar și concretizată împotriva încheierii din 8 februarie 2024 a Judecătoriei Hâncești, sediul Central.
La 19 martie 2025, președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu, a depus cerere privind strămutarea examinării cauzei în ordine de recurs de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de judecată egală în grad.
La 9 aprilie 2025, președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu a depus o cerere de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Stela Procopciuc și Oxana Parfeni, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.
În argumentarea cererii de recuzare a menționat că pot exista bănuieli de nepărtinire a judecătorilor Stela Procopciuc și Oxana Parfeni, ținând cont de practica judiciară de strămutare a cauzelor de către completele din care fac parte judecătorii recuzați.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
14. Art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă: „ Judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea lui”.”
Art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Dacă există temeiurile specificate la art. 50 şi 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul sânt obligați să se abțină de la judecată. În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanții la proces sau este examinată din oficiu de către instanță”.
Art. 52 alin. (5) din Codul de procedură civilă: ,, nu se admite recuzarea judecătorului din suspiciune în imparțialitatea lui dacă nu sunt cunoscute temeiurile de drept şi de fapt pentru înaintarea recuzării.” 2
MOTIVAREA INSTANȚEI
17. Analizând circumstanțele expuse în cererea de recuzare în coroborare cu normele de drept citate supra, Completul de judecată constată că motivele invocate de președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu, nu cad sub incidența temeiului prevăzut la art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pretinsele dubii de imparțialitate şi obiectivitate faţă de judecătorii Curții Supreme de Justiție, Stela Procopciuc și Oxana Parfeni, constituie, în esenţă, un dezacord al recurentului cu practica judiciară de strămutare a cauzelor.
Astfel, motivele invocate drept temeiuri de recuzare a judecătorilor Stela Procopciuc și Oxana Parfeni nu se referă la circumstanțe care pot pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea magistraților nominalizați la examinarea cauzei, după cum prevede dispoziția art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.
În acest context, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului statuează că în fiecare caz concret va trebui de stabilit dacă, în afara conduitei personale a judecătorului, există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea acestuia (cauza Wettstein c. Elveţiei, hotărârea din 21 decembrie 2000, definitivă din 21 martie 2001).
Imparțialitatea trebuie evaluată (Micallef împotriva Maltei (GC), pct. 93) potrivit unui demers subiectiv, ținându-se seama de convingerea personală şi comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau prejudecăți personale în cauză, potrivit unui demers obiectiv, care constă în a stabili dacă instanţa a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa.
Delimitarea între imparțialitatea subiectivă şi imparțialitatea obiectivă nu este totuși ermetică, deoarece nu doar comportamentul unui judecător poate, din punctul de vedere al unui observator extern, să genereze îndoieli obiectiv justificate cu privire la imparțialitatea sa (demers obiectiv), dar poate viza şi chestiunea opiniei sale personale (demers subiectiv). Astfel, în cazurile în care poate fi dificil să se aducă dovezi pentru a contrazice prezumția de imparțialitate subiectivă a judecătorului, cerința de imparțialitate obiectivă acordă o garanție mult mai importantă (a se vedea Micallef împotriva Maltei (MC), pct. 95 şi 10).
De asemenea, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în jurisprudența sa reliefă că imparțialitatea obiectivă a judecătorilor ține de evaluarea aparențelor necesare excluderii unei bănuieli rezonabile privind imparțialitatea judecătorului în temeiul anumitor fapte verificabile. 3
Prin urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că, la caz, nu se atestă temeiuri justificative care pot pune la îndoială imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor Stela Procopciuc și Oxana Parfeni la examinarea cererii de strămutare depuse de președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu.
Din considerentele expuse și având în vedere faptul că cererea de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Stela Procopciuc și Oxana Parfeni, depusă de președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu, este neîntemeiată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a o respinge.
În conformitate cu art. 50-53, art. 269-270 din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
Respinge cererea depusă de președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu cu privire la recuzarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Stela Procopciuc și Oxana Parfeni, de la examinarea cererii de strămutare depuse de președintele Comitetului creditorilor al SA „Vinurile Ialoveni”, Ștefan Odagiu, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Vinurile Ialoveni”, în proces de insolvabilitate. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Ion Malanciuc Judecători Diana Stănilă Gheorghe Stratulat 4