1ra-1499/2018 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1499/2018 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1499/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan și Elena Cobzac,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către avocatul Anton Vasile în numele inculpatului și de către inculpatul Mazur

Vasile, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți

din 25 aprilie 2018, în cauza penală în privința lui

Mazur Vasile xxxxx, născut la xxxxx, originar din

xxxxx, domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 14.07.2016 - 05.07.2017;

Instanță de apel: 02.08.2017 - 25.04.2018;

Instanță de recurs: 27.06.2018 - 17.10.2018.

A C O N S T A T A T :

recunoscut vinovat și condamnat în baza art.264 alin.(1) Cod penal, la amendă în

mărime de 250 unități convenționale, echivalentul a 5 000 lei.

Acțiunea civilă înaintată de reprezentantul legal al părții vătămate, Romanova

Ludmila a fost admisă parțial, cu încasarea din contul inculpatului a sumei de

5 124,54 lei cu titlu de prejudiciu material și suma de 10 000 lei cu titlu de prejudiciu

moral.

fiind titularul permisului de conducere nr.xxxxx eliberat la 30.08.2012 cu categoria

permisă „B”, la 26 mai 2015 ora 11.00, conducând automobilul de model ,,Audi A6”

cu n/î xxxxx, deplasându-se pe str. Decebal, mun. Bălți dinspre str. Calea Ieșilor în

direcția străzii I. Franco, trecând intersecția cu str. Colesov, având o viteză

regulamentară prevăzută în localități, de circa 40 km/oră, a dat dovadă de neatenție

față de trafic și încredere exagerată în sine, grav a încălcat prevederile pct.pct.10

alin.(1) lit. b), 45 alin.(1), (2), 46 ale Regulamentului Circulației Rutiere aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.357 din 13.05.2009, în vigoare din 13.07.2009, în rezultatul

cărui fapt, nu s-a isprăvit cu conducerea mijlocului de transport și nefiind atent la

trafic, inoportun a aplicat sistemul de frânare, în rezultatul cărui fapt cu partea din

față stânga a automobilului, a tamponat pietonul minor xxxx, născută la xxxxx, care

traversa carosabilul de la stânga la dreapta comparativ direcției de deplasare a

1

mijlocului de transport, pricinuindu-i, din imprudență, vătămări corporale medii.

acesteia, în partea stabilirii pedepsei complementare și în latura civilă, cu pronunțarea

unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Mazur

Vasile să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 300 unități

convenționale, echivalentul a 6 000 lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe termen de 1 an și admiterea integrală a acțiunii civile.

În motivarea cerințelor sale procurorul a indicat că, sentința emisă este

apreciată ca una neîntemeiată, în partea neaplicării față de inculpatul Mazur Vasile a

pedepsei complementare sub formă de privare de dreptul de a conduce mijloace de

transport, fiind astfel admise abateri de la criteriile generale de individualizare a

pedepsei, prevăzute de art.75 Cod penal.

Astfel, reieșind din circumstanțele și consecințele celor produse - traumarea

unui minor, care suferă până la momentul de față, nerecunoașterea vinei de către

inculpat și respectiv lipsa căinței, neaplicarea față de Mazur Vasile a pedepsei

complementare sub formă de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport

este neîntemeiată și nu asigură atingerea scopului pedepsei.

În ce privește latura civilă, acuzarea a considerat că, pretențiile reclamantei

Romanova Ludmila în partea invocării unui prejudiciu moral în sumă de 45 000 lei,

sunt întemeiate, or, în rezultatul accidentului copilului minor xxxxx i-au fost

pricinuite suferințe fizice și morale, fiind legate de durerile acute în locurile traumate,

pe care copilul le suportă sistematic ceea ce o împiedică în viața cotidiană. Ca

consecință a traumei suportate și necesității permanente a tratamentului, în perioada

anului 2015-2016, din cauza bolii, copilul a lipsit condiționat de la școală timp de 257

ore. Astfel, a fost internată în spital la tratament staționar în perioada 26.05.2015-

12.06.2015, 17.09.2015-25.09.2015, 15.02.2016-26.02.2016, 14.09.2016-

28.09.2016, 07.10.2016-02.11.2016.

3.1. Avocatul Dănoi Ion în numele inculpatului a contestat cu apel sentința,

solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, analizând probele administrate în

cauză se ajunge la concluzia că Mazur Vasile nu este vinovat de comiterea faptei de

care este învinuit, deoarece instanța a dat apreciere doar acțiunilor șoferului Mazur

Vasile, fără să facă referire la încălcarea Regulamentului circulației rutiere de către

pietonul xxxxx și anume pct.pct.114 alin.(1), 115 alin.(1) ale Regulamentului

Circulației Rutiere.

Potrivit declarațiilor martorului Vacarciuc Evgheni și din celelalte probe din

dosar rezultă că xxxxx traversa carosabilul în loc interzis, avea în mână un telefon sau

tabletă în care se uita și nu era atentă la carosabil, mergea cu pas grăbit. La momentul

accidentului traficul era aglomerat.

Față de materialul probator aflat la dosar, nu a fost răsturnată prezumția de

nevinovăție a lui Mazur Vasile, fără aplicarea principiului „in dubio pro reo” și

urmează a fi pronunțată o soluție de achitare a acestuia, în temeiul dispozițiilor art.8

Cod procedură penală.

A indicat avocatul că, probele invocate de procuror în sprijinul acuzației sunt

simpli indici de vinovăție care nu pot conduce la condamnarea inculpatului.

În cauză au fost audiați mai mulți martori, însă declarațiile acestora nu conțin

2

informații concludente de natură a releva vinovăția lui Mazur Vasile. Declarațiile

martorilor date în cursul urmăririi penale cu care se încearcă a se demonstra vinovăția

lui Mazur Vasile, nu pot conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție de care

beneficiază inculpatul, mai mult, aceste probe dovedesc contrariul.

3.2. Inculpatul a contestat cu apel sentința solicitând casarea acesteia cu

pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivarea apelului a invocat că, nu a încălcat nici un punct din

Regulamentul Circulației Rutiere. Circulația era intensă în ambele direcții, iar

pietonul care traversa carosabilul neregulamentar avea căști în urechi, concentrat

fiind numai la dispozitivul său mobil pe care îl ținea în mână, sărind brusc dintre

automobilele ce se deplasau din direcție opusă, a apărut în vizorul său, prea târziu

pentru a evita tamponarea. În susținerea versiunii date, face referire la depozițiile

martorilor Floreac Ghenadie, Scotelnic Vladimir și Vacarciuc Evgheni.

A mai menționat inculpatul că, de la linia de detașare până la locul tamponării

sunt 3,5 metri, pe care pietonul, deplasându-se cu viteza (calculată la etapa de

anchetă) de 2,1 m/s, a traversat-o în 1,66 secunde. Automobilul condus de el, având

viteza de 40 km/h sau 11.1 m/s, a traversat în 1.66 secunde - 18.5 metri. În raportul

de expertiză judiciara nr.1211 din 27.07.2015, a fost calculat spațiul de oprire

asigurată a automobilului de model ,,Audi” de 24 de metri, deci dacă automobilul, la

momentul când pietonul a apărut în vizorul șoferului, se afla la o distanță mai mica de

24 de metri - evitarea tamponării era imposibilă.

Schema de la fila dosarului 202 volumul I, este schema care redă reala situație

la momentul accidentului rutier.

Consideră că, prima instanță neîntemeiat a ignorat depozițiile martorului

Floreac Ghenadie precum că la momentul tamponării microbuzul din spatele cărui a

ieșit pietonul, se afla la o distanță de 15 metri. Astfel, microbuzul a umbrit pentru el

porțiunea de drum traversată de pieton de la bordură până la linia de detașare a

direcțiilor. Rezultă că atunci când pietonul se afla la momentul intersectării liniei de

detașare a direcțiilor, microbuzul numai ce trecuse de linia de trecere a pietonului, iar

automobilul de model ,,Audi”, condus de el, se afla la 18,5 metri spre centru.

Nu este de acord cu argumentul instanței că, accidentul s-a produs în zona de

acțiune a indicatorului ,,atenție copii” și că a fost neglijat de inculpat, deoarece dânsul

a declarat că a redus viteza de la 50 km/h la 40 km/h, precum și că a recunoscut vina,

deoarece pe tot parcursul urmăririi penale și în instanța de judecată partea apărării nu

a dat careva declarații în acest sens.

respinse ca nefondate apelurile, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, prima instanță a

respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală, cu

respectarea prevederilor art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor.

Astfel, prima instanță corect a ajuns la concluzia privind vinovăția inculpatului

în comiterea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(l) Cod penal, or deși inculpatul

Mazur Vasile nu a recunoscut vina, vinovăția acestuia se demonstrează prin

3

declarațiile părții vătămate, martorilor și concluziile rapoartelor de expertiză.

Astfel, conform declarațiilor martorului Floreac Ghenadie, inculpatul a

observat pietonul, în ultimul moment, când nu era departe de acesta și avea

posibilitate să observe pietonul chiar dacă în apropiere se afla pe carosabil un

microbuz care se deplasa din direcția microraionului Dacia spre Centru. Microbuzul a

trecut, iar o altă mașină din spatele microbuzului a claxonat și s-a oprit ca să permită

pietonului să traverseze strada. După claxonare, pietonul a continuat să traverseze

strada cu pas grăbit. Tamponarea pietonului a avut loc peste 3-5 secunde după

claxonare.

Conform declarațiilor martorului Scotelnic Vladimir, în momentul

accidentului, autovehicule mari pe carosabil nu erau. Înainte de tamponare

conducătorul automobilului model ,,Audi” a preselectat banda din a doua spre prima

virând spre dreapta.

Conform raportului de expertiză judiciară nr.1211 din 27.07.2015, urmează că

viteza de deplasare a automobilului de model „Audi A6” cu n/î xxxxx înainte de

frânare, luând în considerație pierderile energiei cinetice, ce a fost consumată la

formarea urmei de frânare totale - 8 m, în condițiile accidentului rutier dat, constituie

aproximativ 40 km/h, dacă conducătorul automobilului de model „Audi A6” cu n/î

xxxxx, a observat începutul deplasării pietonului pe partea carosabilă, conducătorul

auto, în momentul începerii deplasării pietonului pe partea carosabilă, a dispus de

posibilitate tehnică să evite tamponarea pietonului prin frânare. În situația de drum

respectivă, în momentul începerii deplasării pietonului pe partea carosabilă,

conducătorul automobilului de model „Audi A6” cu n/î xxxxx trebuia să se ghideze

de cerințele pct.45 alin.(2) din Regulamentul Circulației Rutiere. Acțiunile

conducătorului automobilului de model „Audi A6” cu n/î xxxxx, și anume:

neaplicarea procesului de frânare la timp, în momentul începerii deplasării pietonului

pe partea carosabilă, se află în legătură cauzală cu accidentul rutier dat.

Astfel, prin probele descrise supra, se concluzionează că, inculpatul a avut

posibilitatea de a reacționa la pieton (partea vătămată), neaplicarea procesului de

frânare la timp fiind în legătură cauzală cu accidentul rutier.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a respins argumentele apărătorului

și a inculpatului, invocate în apeluri, că inculpatul nu este vinovat, iar instanța a făcut

concluzii despre vinovăția lui în baza unor presupuneri, or, faptul comiterii

infracțiunii s-a confirmat prin totalitatea probelor cauzei penale.

Dezacordul inculpatului Mazur Vasile și apărătorului Dănoi Ion cu privire la

declarațiile martorilor care ar demonstra nevinovăția inculpatului este unul formal, or,

anume prin declarațiile martorului Floreac Ghenadie și Scotelnic Vladimir, se

demonstrează că traficul nu era aglomerat și conducătorul a avut posibilitatea să

observe pietonul, iar declarațiile martorului Vacarciuc Evgheni, în faptul ce ține de

aglomerația traficului rutier, se combat prin declarațiile celorlalți doi martori.

Ținând cont de cele expuse, instanța de apel a apreciat ca declarativă invocarea

apărătorului cu privire la lipsa încălcării de către inculpatul Mazur Vasile a

prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere, or, contrar celor descrise, făptuitorul

fiind participant la trafic, a încălcat prevederile pct.pct.45 alin.(2), 46 ale

Regulamentului Circulației Rutiere.

La fel, nu a fost reținut și argumentul apărătorului cu privire la faptul că, fiind

4

audiați mai mulți martori, declarațiile acestora nu conțin informații concludente de

natură a releva vinovăția lui Mazur Vasile, or, este de competența instanței de a

aprecia caracterul acestor declarații, care luate în ansamblu, demonstrează contrariul.

Instanța de apel a reiterat că, reieșind din cele descrise supra, se atestă

corectitudinea și constatarea justificată a prezenței în acțiunile lui Mazur Vasile a

elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute la art.264 alin.(1) Cod penal.

4.2. La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel a reiterat că, prima

instanță corect a apreciat măsura de pedeapsă aplicată inculpatului, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, și anume de gravitatea infracțiunii

săvârșite, care se califică ca mai puțin gravă, totodată este o infracțiune comisă din

imprudență, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, se caracterizează pozitiv

la locul de trai și de muncă, careva informații despre aflarea acestuia la evidența

medicilor psihiatru și narcolog, la materialele cauzei nu se dețin, de circumstanțele

atenuante și agravante.

Solicitarea procurorului privind majorarea pedepsei penale sub formă de

amendă până la 300 unități convenționale, echivalentă cu 6 000 lei, a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Cu referire la solicitarea acuzatorului de stat de aplicare în privința inculpatului

a privării de dreptul de a conduce mijloace de transport, instanța de apel a respins-o,

or, sancțiunea art.264 alin.(1) Cod penal, prevede pedeapsa cu amendă în mărime de

până la 650 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de

la 180 la 240 ore, sau închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.

Reieșind din textul sancțiunii date, inculpatul în baza acestui articol urmează a

fi sancționat în cazul amenzii, fără aplicarea pedepsei complimentare, întrucât fraza

”cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

până la 2 ani” se referă doar la pedeapsa închisorii.

4.3. Cu privire la solicitarea procurorului de admitere integrală a acțiunii civile

în latura prejudiciului moral și încasarea sumei de 45 000 lei, instanța de apel a ajuns

la concluzia respingerii acesteia deoarece este exagerată în coraport cu

circumstanțele cauzei.

La deliberarea sumei prejudiciului moral, prima instanță a ținut cont de

caracterul și gravitatea suferințelor psihice cauzate persoanei vătămate, care a devenit

victima unui accident inclusiv și din propria neatenție și de gradul de vinovăție a

inculpatului, această sumă fiind în corespundere cu suferințele fizice și psihice ale

părții vătămate.

temeiurile prevăzute la alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs

decizia, solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, analizând probele administrate în

cauză se ajunge la concluzia că Mazur Vasile nu este vinovat de comiterea faptei de

care este învinuit, deoarece instanța a dat apreciere doar acțiunilor șoferului Mazur

Vasile, fără să facă referire la încălcarea Regulamentului circulației rutiere de către

pietonul xxxxx și anume pct.pct.114 alin.(1), 115 alin.(1) ale Regulamentului

Circulației Rutiere.

Potrivit declarațiilor martorului Vacarciuc Evgheni și din celelalte probe din

5

dosar rezultă că xxxxx traversa carosabilul în loc interzis, avea în mână un telefon sau

tabletă în care se uita și nu era atentă la carosabil, mergea cu pas grăbit. La momentul

accidentului traficul era aglomerat.

Față de materialul probator aflat la dosar, nu a fost răsturnată prezumția de

nevinovăție a lui Mazur Vasile, făcând aplicarea principiului „in dubio pro reo” și

urmează a fi pronunțată o soluție de achitare a acestuia, în temeiul dispozițiilor art.8

Cod procedură penală.

A indicat avocatul că, probele invocate de procuror în sprijinul acuzației sunt

simple indicii de vinovăție care nu pot conduce la condamnarea inculpatului.

În cauză au fost audiați mai mulți martori, însă declarațiile acestora nu conțin

informații concludente de natură a releva vinovăția lui Mazur Vasile. Declarațiile

martorilor date în cursul urmăririi penale cu care se încearcă a se demonstra vinovăția

lui Mazur Vasile, nu pot conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție de care

beneficiază inculpatul, ba din contra aceste probe dovedesc contrariul.

5.1. Inculpatul, în temeiul pct.6), 12) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală,

a contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri

de achitare.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, pentru a calcula momentul când

pietonul a intrat în vizorul șoferului, este necesară reconstruirea situației la momentul

accidentului, cu antrenarea tuturor participanților, lucru care nu a fost efectuat.

Calcularea momentului apariției pietonului în vizorul șoferului cu ajutorul

depozițiilor martorilor este nereala.

Martorul Floreac a declarant că, nu poate indica pe care anume bandă a avut

loc accidentul, că pietonul a ieșit cu pas grăbit din spatele unui microbuz, care la

momentul tamponării se afla la vreo 15 metri spre centru și totodată, după părerea lui,

șoferul putea sa observe pietonul la timp, însă instanța nu a luat în considerație că

același martor, la 22 iunie 2015, a depus mărturii în care a declarat că traseul era

aglomerat și pietonul a ieșit din spatele unui microbuz.

Atrage atenția la faptul că, anume în baza acestor mărturii a fost întocmită

ordonanța din 13.07.2015, care a stat la baza raportului de expertiză judiciară.

Martorul Scotelnic Vladimir a văzut că o domnișoara traversa drumul, privea în

telefonul mobil și nu observa roșu pentru pietoni. O mașina a ocolito, dar ea mergea

înainte fără să se oprească.

Martorul Vacarciuc Evgheni a declarant că traseul era aglomerat și pietonul a

ieșit din spatele unui microbuz.

În opinia inculpatului, sunt eronate concluziile instanței de apel referitor la

faptul că, declarațiile martorului Floreac Ghenadie și Scotelnic Vladimir

demonstrează că traficul nu era aglomerat și conducătorul a avut posibilitatea să

observe pietonul. În ce privește declarațiile martorului Vacarciuc Evgheni, ce ține de

aglomerația traficului rutier, instanța le-a considerat irelevante, care se combat cu

declarațiile celorlalți martori și raportul de expertiză.

pentru inadmisibilitatea acestora ca fiind vădit neîntemeiate, deoarece judecând

cauza, instanța de apel just a constatat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei și

corect a încadrat acțiunile făptuitorului.

Concomitent, instanța de apel în conformitate cu prevederile art.101 Cod de

6

procedură penală, a verificat, a apreciat și s-a pronunțat pe fiecare probă din punct de

vedere al pertinenței, utilității, concludenței și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Totodată, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor recurenților și

motivarea soluției corespunde dispozitivului hotărârii contestate.

Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestora, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Reieșind din conținutul recursului declarat de inculpat, Colegiul penal constată

că titularul a invocat ca temeiuri pentru recurs art.427 alin.(1) pct.6), 12) Cod de

procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, precum și când

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Însă recurentul nu a indicat concret care sunt motivele invocate în apel asupra

cărora instanța nu s-a pronunțat, care motivare a soluției contrazice dispozitivul

hotărârii sau este expus neclar, care este eroarea gravă de fapt care a afectat soluția

instanței și în care normă urmau a fi încadrate acțiunile inculpatului, or, poziția

instanței de recurs de a suplini din oficiu recursul recurentului prin constatări

subiective constituie o derogare de la principiul contradictorialității în condițiile

egalității armelor.

În acest context, Colegiul penal ține să menționeze că, instanța de recurs nu

este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al apărării cu circumstanțe

în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Conform art.24 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu

este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii.

La fel, Colegiul penal reține că recurenții își exprimă dezacordul cu decizia

instanței de apel sub aspectul temeiului prevăzute la pct. 6) alin.(1) art.427 Cod de

procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

În esență, criticele recurenților se axează pe ideea că instanța de apel nu a intrat

pe deplin în esența acțiunilor inculpatului, acestea fiind apreciate greșit, eronat

menținând sentința de condamnare.

Verificând circumstanțele cauzei în raport cu norma de drept citată, Colegiul

constată că acest temei nu-și găsește confirmare în speța dedusă judecății.

Or, instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

7

Astfel, Colegiul constată că instanța de apel, contrar celor invocate de recurent,

a examinat complet și obiectiv probele administrate la dosar, în conformitate cu

prevederile art.101 Cod de procedură penală, verificându-le sub aspectul pertinenței

și concludenței, fapt ce face ca concluzia despre vinovăția lui Mazur Vasile în

comiterea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(1) Cod penal, să fie justă și

întemeiată.

În ce privește criticele formulate de recurenți, enunțate la pct.5., 5.1. al

prezentei decizii, prin care se susține că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii imputate, acestea au format obiect de discuție la judecarea cauzei în

instanța de apel și, cărora instanța le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și

pe larg expusă în prezenta decizie la pct.4, soluție, pe care instanța de recurs și-o

însușește pe deplin, și a cărei reluare nu se mai impune, având în vedere și faptul că

verificând hotărârea atacată în raport și cu prevederile art.424 alin.(2) Cod de

procedură penală, în sensul că nu se identifică existența și a altor motive care

analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile înaintate în

cauză sunt vădit neîntemeiate.

La fel, instanța de recurs, menționează că din textul recursurilor înaintate, se

evidențiază că recurenții își motivează recursurile prin dezacordul cu modalitatea de

apreciere a probelor, însă motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în

temeiurile prevăzute la alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, astfel, criticele

formulate de aceștia nu sunt motivate sub aspectul casării hotărârii recurate, ca fiind

ilegală.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art.427

alin.(1) Cod de procedură penală, prevede, că la această etapă instanța de recurs

verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor

stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării

de fapt reținute în cauză.

Totodată, Colegiul penal pe această linie de considerente specifică faptul că,

pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o

parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor

aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe

care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța

de recurs, ori, în fapt și în drept, decizia instanței de apel corespunde tuturor normelor

de drept procesual penal.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de instanța de apel, deoarece în cazul în care instanța de apel și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

8

Finlandei).

Totodată, instanța de recurs respinge argumentele inculpatului precum că, sunt

eronate concluziile instanței de apel referitor la faptul că, declarațiile martorului

Floreac Ghenadie și Scotelnic Vladimir demonstrează că traficul nu era aglomerat și

conducătorul a avut posibilitatea să observe pietonul, iar în ce privește declarațiile

martorului Vacarciuc Evgheni, în faptul ce ține de aglomerația traficului rutier,

instanța le-a considerat irelevant, care se combate cu declarațiile celorlalți martori și

raportul de expertiză, deoarece nu sunt motivate sub acest aspect.

Astfel, împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu

a comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârea atacată

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și că recursurile ordinare sunt vădit

neîntemeiate.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol, în raport cu motivele invocate, sunt

vădit neîntemeiate, acestea urmează a fi declarate inadmisibile.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocatul Anton Vasile

în numele inculpatului și de către inculpatul Mazur Vasile, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 25 aprilie 2018, în cauza penală în

privința lui Mazur Vasile xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 noiembrie 2018.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

Copia corespunde originalului,

Judecător Anatolie Țurcan

9