1ra-1672/2018 — art. 361 alin. 1 CP

1ra-1672/2018 — art. 361 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1672/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de partea vătămată Saharneanu Vladimir,

împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 28 noiembrie 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2018, în privința

inculpatului

Țîbuleac Veaceslav XXXX, născut la

XXXXXX în s. XXXXXX, r-nul XXXXXX, locuitor al or.

XXXXX, str. XXXXXXX XX, ap. XX,

cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 04.04.2017 – 28.11.2017,

instanța de apel: 22.02.2018 – 02.05.2018,

instanța de recurs: 23.07.2018 – 24.10.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

judecată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Țîbuleac

Veaceslav a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361

alin. (1) Cod penal, procesul penal fiind încetat în legătură cu expirarea termenului

prescripției de tragere la răspundere penală.

Cererea părții vătămate Saharneanu V. privind încasarea de la inculpat a

sumei de 1.000.000 euro a fost admisă în principiu, urmând să fie soluționată în

ordinea procedurii civile.

1

fost posibil de stabilit de către organul de urmărire penală, inculpatul Țîbuleac V.,

în scopul obținerii dreptului cesionării Licenței de emisie AA nr. 073673 din

13.10.2009 a SRL „Emico” către SRL „Canal-X”, a întocmit decizia nr. 01 din

10.02.2014 efectuând prin imitație semnăturile din numele lui Rusu V., Bolohon

V. și Gheorghiță M. (asociați cu valoare a cotei de participare), a confecționat,

deținut și folosit ulterior, cu solicitare, către Consiliul Coordonator al

Audiovizualului un document cu date vădit false. Ca rezultat al acțiunilor sale

ilegale, prin decizia nr. 20 din 14.02.2014 Consiliul Coordonator al

Audiovizualului din Republica Moldova a decis aprobarea cererii de cesionare a

Licenței de emisie AA nr. 073673 din 13.10.2009 a SRL „Emico” către SRL

„Canal-X”.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele indicate în

rechizitoriu și vina în săvârșirea acestora, solicitând ca judecata să se facă în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le recunoaște și asupra

cărora nu are obiecții.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 361 alin. (1) Cod penal,

ca confecționarea, deținerea și folosirea documentelor oficiale false, care acordă

drepturi.

În același timp, instanța a statuat că conform art. 16 alin. (2) Cod penal,

infracțiunea imputată inculpatului este una ușoară, care se pedepsește cu amendă în

mărime de până la 650 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul

comunități de la 150 la 200 ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Art. 60 alin. (1) Cod penal stipulează că persoana se liberează de răspundere

penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat 2 ani de la săvârșirea unei

infracțiuni ușoare.

Or, infracțiunea incriminată inculpatului a fost săvârșită în perioada anului

2014 și, în conformitate cu art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, el urmează a fi liberat

de răspundere penală.

Potrivit art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală, în cazul în care pe

parcursul judecării cauzei, se constată vreunul din temeiurile prevăzute în art. 275

pct. 4) Cod de procedură penală, precum și în cazurile prevăzute în art. 53-60 Cod

penal, instanța, prin sentință motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă.

Conform art. 275 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală, urmărirea penală va fi

încetată în cazul în care a intervenit termenul de prescripție.

Totodată, partea vătămată Saharneanu V., solicitând un prejudiciu material

și moral în sumă de 1.000.000 euro, nu a înaintat nici în cadrul urmăririi penale,

nici în instanța de judecată o acțiune civilă în formă scrisă în acest sens. Fiind

stabilit că acesta a beneficiat de serviciile unui avocat, instanței de judecată nu-i

poate fi imputat faptul neexplicării dreptului de a înainta o cerere scrisă privind

acțiunea civilă, în corespundere cu prevederile art. 221 Cod de procedură penală.

Conform art. 221 alin. (5) Cod de procedură penală, persoana care nu a

intentat acțiunea civilă în cadrul procesului penal are dreptul de a intenta o

asemenea acțiune în ordinea procedurii civile.

2

Astfel, pentru a nu-i îngrădi părții vătămate dreptul la intentarea unei acțiuni

civile și la un proces echitabil, cererea lui urmează a fi admisă în principiu, acesta

beneficiind de dreptul intentării acțiunii civile în ordinea procedurii civile.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie judecat în

ordinea condițiilor generale a judecării cauzei.

Apelantul a invocat că examinarea cauzei în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală și încetarea procesului penal, l-a lipsit de dreptul de a

participa la dezbaterile judiciare și de a-și expune poziția referitor la acțiunile

inculpatului.

Astfel, instanța a lăsat fără examinare esența învinuirii inculpatului, nefiind

dată o apreciere juridică faptului că în urma acțiunilor ultimului, el a fost delapidat

de proprietatea privată.

Prin sentință nu a fost examinat aspectul delapidării proprietății care-i

aparține, iar încetarea procesului penal în legătură cu expirarea termenului de

prescripție este rezultatul tergiversării procesului penal, atât la etapa urmăririi

penale, cât și la judecarea cauzei.

2018, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond a analizat obiectiv probele

administrate, prin prisma prevederilor art. 95, 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al admisibilității, pertinenței, concludenței, utilității și veridicității,

stabilind corect situația de fapt și dând o încadrare juridică corectă faptelor reținute

în sarcina inculpatului.

Argumentele părții vătămate referitor la examinarea cauzei în procedură

simplificată sunt neîntemeiate or, potrivit art. 3641 alin. (1) Cod de procedură

penală, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara, personal

prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și

solicita ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

Prin urmare, alegațiile părții vătămate sunt irelevante, examinarea cauzei în

procedură simplificată fiind un drept al inculpatului, mai mult, acesta a recunoscut

integral vina și a colaborat activ cu organele de urmărire penală.

Totodată, instanța de fond întemeiat a încetat procesul penal or, infracțiunea

imputată inculpatului este una ușoară, care se pedepsește cu amendă în mărime de

până la 650 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul

comunității de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Potrivit art. 60 alin. (1) Cod penal, persoana se liberează de răspundere

penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat 2 ani de la săvârșirea unei

infracțiuni ușoare.

Conform art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, procesul penal

încetează dacă există circumstanțe care exclud sau condiționează tragerea la

răspunderea penală, iar art. 275 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală prescrie

3

că procesul penal va fi încetat în cazurile în care a intervenit termenul de

prescripție.

În același timp, instanța de fond corect a admis în principiu pretențiile de

despăgubire, în circumstanțele în care partea vătămată în cadrul urmăririi penale,

fiind recunoscută în calitate de parte civilă și solicitând un prejudiciu material și

moral în sumă de 1.000.000 euro, nu a înaintat nici în cadrul urmăririi penale, nici

în instanța de judecată o acțiune civilă în formă scrisă în acest sens.

Fiind stabilit că acesta a beneficiat de serviciile unui avocat, instanței de

judecată nu-i poate fi imputat faptul neexplicării dreptului de a înainta o cerere

scrisă privind acțiunea civilă, în corespundere cu prevederile art. 221 Cod de

procedură penală.

Conform art. 221 alin. (5) Cod de procedură penală, persoana care nu a

intentat acțiunea civilă în cadrul procesului penal are dreptul de a intenta o

asemenea acțiune în ordinea procedurii civile.

Astfel, pentru a nu-i îngrădi părții vătămate dreptul la intentarea unei acțiuni

civile și la un proces echitabil, cererea lui corect a fost admisă în principiu, acesta

beneficiind de dreptul intentării acțiunii civile în ordinea procedurii civile.

solicită casarea totală a hotărârilor adoptate.

Recurentul a indicat că examinarea cauzei în procedură simplificată a lipsit

partea vătămată de dreptul de a prezenta probe sub toate aspectele.

Or, au fost apreciate doar acțiunilor formale ale inculpatului în sensul art.

361 Cod penal, fiind ignorat și evitat scopul principal al acestuia - delapidarea

proprietății.

Prin examinarea cauzei în procedură simplificată, aceste circumstanțe au fost

ignorate, fiind lăsate fără apreciere și în instanța de apel.

Menținerea soluției prin care partea vătămată poate declara apel în ce

privește latura civilă nu constituie o modalitate de revendicare a bunurilor

delapidate, sentința adoptată fiind o hotărâre prin care au fost camuflate acțiunile

inculpatului în acest sens, care evident îngrădește drepturile patrimoniale ale părții

vătămate.

Totodată, liberarea de pedeapsă a inculpatului numai din motivul expirării

termenului de prescripție este una ilegală.

Hotărârile adoptate sunt absolut ilegale și nu pot fi bazate pe dubii și

presupuneri în favoarea inculpatului, fără nici o argumentare.

Cererea părții vătămate privind anularea actului de cesionare, stabilit prin

probe de instanță drept ilegal și restabilirea în drepturi de proprietate asupra

postului de radio a părții vătămate au fost ignorate cu desăvârșire.

Cu toate că vinovăția a fost stabilită juridic, ilegalitatea a fost pronunțată și,

implicit, administratorul a fost recunoscut drept infractor, instanțele de fond și de

apel au exonerat prin deciziile luate infractorul de pedeapsă, lăsându-l în libertate

cu tot cu radioul furat prin înșelăciune, falsificarea actelor și a semnăturilor.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8)

Cod de procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

4

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, când instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței când nu au fost întrunite elementele infracțiunii. Conform art. 6

pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt reprezintă stabilirea eronată

a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor

care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt

nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și cu referire la argumentele menționate în recursul

ordinar al părții vătămate (pct. 5. din decizie), în care nici nu se conțin referiri la erori

de drept clar și concret definite, se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată

inculpatului și încadrarea juridică a acțiunilor infracționale ale acestuia, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor din

apelul declarat, probele administrate pe caz demonstrând clar și cert prezența în

acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 361 alin. (1) Cod

penal, ca confecționarea, deținerea și folosirea documentelor oficiale false, care

acordă drepturi, soluția instanțelor fiind just fondată pe prescripțiile imperative din

art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal că persoana se liberează de răspundere penală dacă

din ziua săvârșirii unei infracțiuni ușoare a expirat termenul 2 ani.

Or, afirmațiile părții vătămate că acțiunile inculpatului nu întrunesc doar

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (1) Cod penal, nu

au niciun suport juridic, deoarece, potrivit art. 24 și 325 alin. (1) Cod de procedură

penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în

rechizitoriu, iar instanța judecătorească, nefiind un organ de urmărire penală, nu se

manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât

interesele legii.

Totodată, examinarea cauzei în procedură simplificată a avut loc cu

respectarea prevederilor legale și a jurisprudenței naționale, potrivit cărora, în

5

corespundere cu art. 3641 alin. (1), (5) Cod de procedură penală, inculpatul poate

solicita judecarea cauzei conform procedurii simplificate printr-un înscris autentic.

În caz de admitere a cererii, președintele explică persoanei vătămate dreptul de a

deveni parte civilă și întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă

propun administrarea de probe, după care instanța procedează la dezbateri

judiciare.

După audierea inculpatului în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de

procedură penală, întru garantarea dreptului la apărare în egală măsură tuturor

părților în proces, atunci când în cauză participă partea vătămată căreia prin

infracțiune i-au fost cauzate daune materiale și morale, în legătură cu care nu a fost

înaintată acțiune civilă, instanța explică dreptul de a se constitui în calitate de parte

civilă și de a cere repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune. Dacă partea

vătămată solicită recunoașterea în calitate de parte civilă și înaintează acțiunea

civilă în conformitate cu prevederile art. 221 Cod de procedură penală, instanța

prin încheiere protocolară admite cererea în temeiul art. 61 Cod de procedură

penală, explicându-i acesteia și inculpatului drepturile și obligațiile determinate de

exercitarea acțiunii civile în cauza penală. Totodată, instanța va solicita părții civile

să-și formuleze pretențiile în aceeași ședință. În cazul când partea civilă nu și-a

formulat acțiunea, acesta nu reprezintă temei de amânare a judecării cauzei. (pct. 22,

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din 16.12.2013, „Cu privire la aplicarea

prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele judecătorești”).

Prin urmare, odată ce pretențiile de despăgubire au fost admise de instanțe în

principiu, urmând ca asupra cuantumului să se expună instanța în ordinea

procedurii civile, drepturile părții vătămate nu au fost prejudiciate. Or, potrivit art.

221 alin. (5) Cod de procedură penală, persoana care nu a intentat acțiunea civilă în

cadrul procesului penal are dreptul de a intenta o asemenea acțiune în ordinea

procedurii civile.

Conform jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

6

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl

propune partea vătămată este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe,

care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427

Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la

fel este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

motivarea soluției nu contrazice dispozitivul hotărârii, că instanțele nu au admis

vreo eroare gravă de fapt, care să fi afectat soluția, că au fost întrunite elementele

infracțiunii, și că recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul este vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat

inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de partea vătămată Saharneanu

Vladimir, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 28 noiembrie 2017 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 mai 2018, în privința

inculpatului Țîbuleac Veaceslav XXXXX pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 noiembrie 2018.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

7