1ra-1165/2018 — art. 190 alin. 2 lit. b, c CP

1ra-1165/2018 — art. 190 alin. 2 lit. b, c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1165/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

30 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

președinte COVALENCO Elena

judecători CATAN Liliana

DIACONU Iurie

GUZUN Ion

BEJENARU Iurie

judecând, fără participarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul în

procuratura de circumscripție Chișinău Moraru Constantin și de avocatul Eremia Vitalie

în numele inculpatului Eni Denis, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2018, în cauza penală privindu-i pe

ENI Denis XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX;

și

STOIAN Nicolai XXXXX, născut la

XXXXX, originar din XXXXX, domiciliat în

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.03.2016 –03.06.2016;

Instanța de apel: 18.08.2016 –20.03.2018;

Instanța de recurs: 15.05.2018 – 30.10.2018.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală legal

executată.

C O N S T A T Ă :

Stoian N. au fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza art. 190 alin. (2) lit. b), c)

Cod penal la cîte 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a gestiona mijloace bănești

pe un termen de 1 an, pentru fiecare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată

condiționat pe o perioadă de probațiune de 2 ani pentru Stoian N. și de 1 an pentru Eni D.

înțelegere prealabilă cu Eni D., având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane,

prin înșelăciune și abuz de încredere, la 09 septembrie 2014, în timp ce se aflau pe str.

Andrei Doga 26 din mun. Chișinău, sub pretextul efectuării lucrărilor de izolare termică a

1

pereților, au dobândit ilicit de la partea vătămată Moroșan E. mijloace bănești în sumă de

3000 lei, cauzându-i acestuia un prejudiciu material considerabil.

Pe baza stării de fapt descrise supra, acțiunile inculpaților au fost încadrate juridic în

temeiul art. 190 alin. (2) lit. b) și d) Cod penal, escrocheria adică însușirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, comisă de două persoane,

cu cauzarea unei daune considerabile.

art. 402-403 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către procuror și

inculpatul Eni D.

3.1. Procurorul, invocând blândețea pedepsei, a solicitat casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpaților Eni D. și Stoian N. conform

învinuirii formulate, la 2 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis, cu privarea de dreptul de a gestiona mijloace bănești pe un termen de 2 ani,

fiecăruia.

În argumentarea apelului apelantul a indicat că instanța nu a ținut cont de faptul că

inculpații au comis o infracțiune gravă, că Stoian N. anterior a fost condamnat, iar la

moment în privința acestora în Procuratura mun. Comrat se află în gestiune o cauză

penală pe faptul comiterii altei infracțiuni prevăzute de art. 190 alin.(2) lit. b), c) Cod

penal, astfel pedeapsa stabilită în baza art. 90 Cod penal nu-și va atinge scopul prevăzut

la art. 61 Cod penal.

3.2. Inculpatul Eni D. a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri de

achitare în privința sa, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Apelantul a indicat că la materialele cauzei nu au fost prezentate probe concludente

care ar demonstra că în acțiunile sale sunt prezentele elementele constitutive ale

infracțiunii de escrocherie, după cum pledează procurorul. Primirea de către inculpat de

la partea vătămată a sumei de bani a avut loc în temeiul unor contracte/relații civile și

anume sub forma unei recipise în formă scrisă chiar pe o copie a buletinului său, iar acest

fapt nu poate fi considerat ca fiind dobândire ilicită de bunuri, deoarece contractul este un

temei legal de apariție a drepturilor și obligațiilor civile.

Instanța de judecată a dat apreciere greșită circumstanțelor de fapt care au avut loc,

iar în cadrul cercetării judecătorești toate probele cercetate demonstrează nevinovăția

inculpatului. Din considerentele arătate, sentința de condamnare este neîntemeiată și

ilegală, urmând a fi casată, cu achitarea lui Eni D., din lipsa în acțiunile sale a

elementelor infracțiunii.

apelurile declarate de procuror și inculpatul Eni D. au fost respinse, ca nefondate, cu

menținerea sentinței, fără careva modificări.

just a apreciat circumstanțele de fapt și de drept, probele au fost apreciate în modul

corespunzător, iar acțiunile inculpaților corect au fost încadrate juridic în baza art. 190

alin. (2) lit. b), c) Cod penal.

2

Aceste împrejurări au fost constatate prin cumulul de probe acumulate la cauza

penală, fiind corect apreciate, respectând-se prevederile art.101 Cod de procedură penală.

Instanța de apel a conchis că nerecunoașterea vinovăției de către inculpați nu-i

absolvă de răspunderea penală pentru fapta de escrocherie care au comis-o. Mai mult că,

vinovăția lui Eni D. se confirmă prin declarațiile părții vătămate Moroșan E., care fiind

audiat în ședința primei instanțe, a explicat că prin anunțul plasat de băieți a telefonat

pentru executarea lucrărilor de izolare a pereților a apartamentului din str. Cuza Vodă

3/2, ap. 8, aproximativ la data de 7 - 8 septembrie. S-a întâlnit cu aceștia pe str. A. Doga,

în fața la Manej. Aceștia erau cu automobilul de model „Golf”, de culoare albastră. La

volan era Eni D., iar ca pasager era Stoian N. În cazul înțelegerii prealabile pentru

termoizolare au solicitat un avans 50 % din sumă. Suma în avans era de 3000 lei pentru

procurarea materialelor. Stoian N. a semnat o recipisă pentru primirea banilor. A fost

înțelegerea că în 2 - 3 zile se apucă de lucru. După perioada data, inculpații nu au început

lucrările. Ulterior, aceștia au telefonat și au solicitat să le fie transmisă o cheie de la

debara unde să pună materialele de construcții, ceia ce și s-a făcut. Inculpații i-au

comunicat că nu au finisat lucrul la alt obiect și se vor apuca într-o săptămână. După a

doua întâlnire, inculpații au dispărut. În decurs de 3 luni i-a telefonat ca să vină să

efectueze lucrările pentru care au luat banii, însă la telefon nu răspundeau, adică nu și-au

onorat obligațiile asumate, zicând că sunt ocupați, apoi au schimbat numerele de

telefoane și îl telefonau de pe alte numere, - declarațiile martorului Moroșan V., precum

și probele materiale: plângerea părții vătămate depusă la organul de poliție, copia

buletinului de identitate a lui Stoian N. cu mențiunea primirii la 09.09.2014 a sumei de

3000 lei, proces-verbal de confruntare din 17.02.2016 între partea vătămată Moroșan E.

și Eni D., toate aceste probe confirmă indubitabil vinovăția inculpaților.

De asemenea, instanța a apreciat că, de facto, inculpații și-au recunoscut vina în

comiterea infracțiunii incriminate, nesusținând doar faptul că au avut intenția de a-l

deposeda prin înșelăciune pe Moroșan E. de bani, declarații care nu corespund

adevărului, fiind date în scopul de a se eschiva de la răspunderea penală, precum și sunt

combătute de celelalte probe analizate.

Componența de infracțiune a escrocheriei constituie o modalitate a sustragerii

bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere. Pentru existența

escrocheriei, în modalitatea în care a fost incriminată inculpaților s-a constatat trecerea

unor mijloace bănești din proprietatea sau posesia victimei în proprietatea inculpaților.

În speță, mijloacele bănești de a căror însușire sunt vinovați inculpații, au fost

transmise de către partea vătămată benevol lui Eni D. și Stoian N., prin înșelăciune și

abuz de încredere. Anume prin întocmirea recipisei s-a produs acea înșelăciune de către

inculpații Eni D. și Stoian N. față de victimă, deoarece Moroșan E. văzând că se

întocmește o recipisă pe copia de pe buletinul de identitate a lui Stoian N., unde sunt

indicate date despre ultimul, care a primit personal bani în sumă de 3000 lei, a fost înșelat

de către ambii inculpați referitor la faptul efectuării lucrărilor de termoizolare.

Totodată, instanța a conchis că din materialele cauzei rezultă că luând acești bani,

Eni D. și Stoian N. nici nu aveau de gând să efectueze aceste lucrări.

3

Referitor la apelul declarat de procuror care critică măsura de pedeapsă, instanța de

apel a menționat că instanța de fond a ținut cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, că infracțiunea comisă face parte din categoria celor grave, de

persoana celui vinovat, de rolul lor la săvârșirea infracțiunii, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului.

Astfel, urmează a fi respins apelul declarat de procuror, constatând că la stabilirea și

măsura de pedeapsă, instanța de fond corect a considerat posibil de aplicat inculpaților

pedeapsa închisorii, cu dispunerea suspendării condiționate a executării acesteia pe o

perioadă de probațiune, cu privarea de dreptul de a gestiona mijloace bănești pe un

termen de 1 an, ținând cont de restituirea de către inculpați a prejudiciului cauzat prin

infracțiune și de lipsa a careva pretenții din partea victimei.

La fel, instanța a conchis ca nefondat argumentul procurorului, precum că la

stabilirea pedepsei inculpaților nu s-a ținut cont de faptul că aceștia au mai fost anterior

condamnați, deoarece, deși anterior au comis infracțiuni, la momentul comiterii

infracțiunii imputate aceștia aveau antecedente penale stinse, iar conform art. 111 alin.(3)

Cod penal, stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacitățile și decăderile din

drepturi legate de antecedentele penale.

numele inculpatului Eni D. au declarat recursuri ordinare.

6.1. Procurorul, invocând temeiurile de drept prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6),

10) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de apel cu dispunerea

rejudecării cauzei în aceiași instanță, în alt complet de judecată, pentru următoarele

argumente:

- pedeapsa stabilită inculpaților este prea blândă și neproporțională în raport cu

gravitatea faptei comise și cu caracteristica generală a inculpaților;

- concluzia instanței de apel în partea ce ține de suspendarea condiționată a

executării pedepsei stabilite inculpaților este neargumentată, or instanța urma să

aprecieze just, dacă pedeapsa a fost aplicată în raport nu numai cu sancțiunea normelor

penale imputate, dar cu toate prevederile ce reglementează pedeapsa penală și

individualizarea acesteia;

- mai mult, procurorul afirmă că, dispoziția art. 90 Cod penal obligă instanța, la

stabilirea pedepsei cu suspendarea executării acesteia, să ia în considerare personalitatea

inculpatului, comportamentul acestuia până la comiterea infracțiunii și după săvârșirea

acesteia, la caz, nu s-a avut în vedere că Stoian N. anterior a mai fost atras la răspundere

penală pentru comiterea infracțiunii de escrocherie, fiind încetat procesul în legătură cu

împăcarea părților;

- decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

deoarece concluziile instanței în partea individualizării executării pedepsei stabilite, sunt

eronate și neconforme scopului legii penale.

6.2. Avocatul Eremia V. acționând în numele inculpatului Eni D. și invocând

temeiurile prevăzute la art. 427 alin.(1) pct.6), 8) și 12) Cod de procedură penală, solicită

4

casarea hotărârilor de condamnare în privința lui Eni D. și pronunțarea unei soluții de

achitare, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Recurentul menționează că în cadrul ședințelor de judecată în instanța de apel

apărătorul inculpatului Eni D. a solicitat de nenumărate ori citarea și obligarea prezentării

părții vătămate în ședința de judecată pentru a-i adresa întrebări, însă demersurile

apărătorului au fost respinse, fără a se ține cont că avocatul nu a participat în cadrul

ședinței instanței de fond, în decizia contestată instanța a reținut că, în cadrul instanței de

judecată partea vătămată nu s-a prezentat, însă a depus în scris o cerere prin care a

solicitat examinarea în lipsa sa, astfel, Colegiul penal ținând cont de părerea

participanților la proces, care au căzut de acord de a examina cauza în lipsa părții

vătămate. Astfel, consideră că prin audierea victimei și adresarea întrebărilor se putea

stabili adevărul.

Potrivit deciziei instanței de apel, inculpatul Stoian N. recunoaște că a primit suma

de 3000 de lei și a întocmit recipisa, indicând că banii au fost folosiți de către el și nu au

fost împărțiți cu Eni D. Totodată, acesta a mai relatat că Eni D. îl ajuta în timpul liber la

lucrări prin transportarea de materiale cu automobilul, astfel, acuzatorul de stat nu a

efectuat toate acțiunile procesuale în vederea depistării altor clienți care au beneficiat de

serviciile lui Stoian N. pentru a confirma că acesta nu este un escroc, iar Eni D. nici nu

lucrează cu Stoian N. permanent, ci doar ocazional.

Instanța nu a luat în considerație faptul că inculpații nu s-au prezentat pentru a

începe lucrările de construcție din motivul că Stoian N. a primit o traumă la picior la

ultima sa lucrare, astfel purtând ghips, având în acest sens și un certificat de la medic.

Partea consideră ilegală argumentarea instanței că inculpații au recunoscut că au

comis infracțiunea, deoarece de către acuzare nu au fost examinate, nici efectuate toate

acțiunile procesuale, nu doar pentru demonstrarea vinovăției dar și pentru confirmarea

nevinovăției acestora, iar toate probele care au fost invocate au fost omise intenționat,

deoarece Eni D. vinovăția nu și-a recunoscut-o, fiindcă nu are nici o atribuție la toate cele

întâmplate între partea vătămată și Stoian N., suplimentar Stoian N. a recunoscut că a

primit suma de 3000 lei de la victimă, însă nu a recunoscut că a comis o infracțiune de

escrocherie.

Una din probele de bază care într-un mod direct și intenționat nu a fost luată în

considerație de organul de urmărire penală este recipisa care în speță, trece obiectul din

domeniul penalului într-un litigiu civil, deoarece din momentul ce victima a depus

plângere către organul de urmărire penală, iar Stoian N. a recunoscut că a primit suma de

3000 lei, organul de urmărire penală urma să refuze în pornirea unui dosar penal,

deoarece sunt relații civile.

Totodată nu s-a dovedit scopul cupidant și însușirea sumei de bani de către Eni D.,

sau nu s-a demonstrat că Eni D. a fost în înțelegere cu Stoian N. atât timp cât Eni D. era

doar în calitate de șofer, care ocazional putea fi rugat de Stoian N. să îl ajute cu

transportarea de materiale.

Nu a fost demonstrat scopul și intenția directă a lui Eni D., atât cât discuțiile erau

purtate doar de Stoian N., care a solicitat arvuna și tot acesta a întocmit recipisa care i-a

5

fost eliberată părții vătămate ca un garant al efectuării obligațiilor asumate, însă din

considerente fiziologice și anume de sănătate nu au putut fi îndeplinite, iar ulterior Stoian

N. a declarat că este gata să-și îndeplinească lucrarea promisă clientului.

La fel, a indicat că instanța a încălcat principiul individualizării pedepsei în privința

lui Eni D., deoarece acesta în coraport cu Stoian N., nu a fost condamnat anterior și nu

are antecedente penale, iar instanța de judecată i-a stabilit o pedeapsă prea aspră, fără a

ține cont de toate circumstanțele cauzei.

Astfel, consideră că în speță a fost încălcat dreptul inculpatului la un proces

echitabil și prezumția nevinovăției, or potrivit art. 252 Cod de procedură penală,

urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existența

infracțiunii și identificarea făptuitorului.

lărgit ajunge la concluzia că acestea urmează a fi admise, inclusiv din alte considerente

decât cele arătate de titulari.

Pornind de la aceea că obiectul cenzurii instanței de recurs este limitat la chestiuni

de drept, prin urmare rațiunea și finalitatea exercitării acestei căi de atac, constă în

înlăturarea erorilor admise de instanța ierarhic inferioară la etapa precedentă de judecare

a cauzei, regulă stipulată indirect și în art. 434 Cod de procedură penală, potrivit căreia,

judecând recursul împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și

se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recursuri de titularii acestora.

În aceiași ordine de idei, se menționează că, potrivit dispoziției art. 414 Cod de

procedură penală, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să se pronunțe prima instanță

și care, prin apel, se transmit instanței de apel, se referă la următoarele aspecte: dacă fapta

reținută a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce

împrejurări a fost comisă, dacă există circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele

corect au fost apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală. În ce privește

chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel, acestea sunt: dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual sau penal

au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile

nominalizate supra, hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, cu dispunerea

rejudecării cauzei.

Instanța de recurs, în corespundere cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de

procedură penală, este în drept să judece cauza și în baza temeiurilor neinvocate, fără a

agrava situația condamnaților.

Din punct de vedere procesual, soluția de admitere a recursurilor declarate, în drept,

se întemeiază pe dispoziția art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

potrivit căreia judecând recursul instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a

hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt

6

complet de judecată, în cazul în care esența erorii judiciare admise nu poate fi înlăturată

de către instanța de recurs la această etapă a procedurii.

Din analiza coroborată a motivelor expuse în recursurile ordinare, Colegiul constată

că acestea se subscriu cazurilor de casare prevăzute de pct. 6), 8), 10) și 12) din alin. (1)

al art. 427 Cod de procedură penală, iar ambii recurenți pledează pentru desființarea

deciziei instanței de apel, din motive diametral opuse.

În contextul ce urmează, având în vedere că printre cereri se regăsește și recursul

procurorului, instanța se va expune în privința acestuia în mod prioritar, după care vor fi

punctate și raționamentele care au stat la baza admiterii cererii declarate de avocatul

Eremia V. în numele inculpatului Eni D.

7.1. În esență, reieșind din conținutul recursului declarat de procuror, se constată că

partea nu este de acord cu modalitatea de individualizare a executării pedepsei realizată

de prima instanță și menținută de apel, prin prisma art. 90 Cod penal, considerând că

suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii este o sancțiune prea blândă și

neproporțională în raport cu gravitatea faptei comise de către ambii inculpați. Recurentul

susține că, în speță, incorect instanțele au ajuns la concluzia stabilirii unei pedepse non-

privative de libertate în privința lui Eni D. și Stoian N.

Colegiul penal lărgit, verificând decizia instanței de apel anume din punct de vedere

al individualizării pedepsei, consideră că criticele procurorului, sunt nefondate.

Prin urmare, ținând seama de esența erorii evocate de procuror, Colegiul reiterează

că, chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor

elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în

limitele prevăzute de sancțiunea articolului incriminat prin rechizitoriu inculpaților, la

caz, fiind incident art. 190 alin. (2) lit. b), c) Cod penal, care prevede drept sancțiune

amendă de la 500 la 1000 unități convenționale, sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele

cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de până la 3 ani.

Prima instanță a dispus condamnarea lui Eni D. și Stoian N. în baza art. 190 alin. (2)

lit. b), c) Cod penal la cîte 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a gestiona mijloace

bănești pe un termen de 1 an, pentru fiecare, după care în temeiul art. 90 Cod penal,

executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiționat pe o perioadă de

probațiune de 2 ani pentru Stoian N. și de 1 an pentru Eni D.

Soluția primei instanțe a fost menținută de instanța de apel, iar procurorul atât în

apel, cât și în recurs consideră că: „ ... în privința inculpaților deja nu mai pot fi folosite

alte măsuri de constrângere mai blânde, ca închisoarea. ... unica și indiscutabila metodă

de reeducare și corijare, este condamnarea inculpaților, la pedeapsa reală.” Colegiul nu

poate ralia la aceste afirmații, considerându-le nefondate.

Aplicarea corectă și echitabilă a pedepsei este unul dintre principiile de bază ale

justiției penale, iar criteriile de individualizare aplicate de instanțele de judecată la

stabilirea pedepsei determină caracterul personal și proporțional al acesteia. Folosirea

unor criterii clare și uniforme la stabilirea cuantumului pedepsei contribuie semnificativ

la realizarea caracterului predictibil al legii penale. De principiu, pedeapsa și modalitatea

7

de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de

necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte infracționale.

Pedeapsa se consideră echitabilă când aceasta impune inculpatului lipsuri și restricții ale

drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunilor săvârșite și este suficientă pentru

restabilirea echității sociale.

De asemenea, tot aici urmează a se menționa că, raționamentul care poate

condiționa aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal într-o cauză penală, întotdeauna are la

origine persoana inculpatului și comportamentul acestuia până la săvârșirea infracțiunii,

atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală și de

judecare a cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își apreciază fapta social periculoasă,

conduita bună; străduința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a

repara paguba pricinuită, comportarea sinceră în cursul procesului iar, pe de altă parte,

executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să înjosească demnitatea

persoanei condamnate.

Or, aplicarea prevederilor art.90 Cod penal - suspendarea condiționată a executării

pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin

lege de a se corecta. Respectiv, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze dacă

scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia, ceea ce la caz au realizat

instanțele de fond.

Ca atare, Colegiul penală lărgit în repetate rânduri a menționat despre faptul că,

simplul dezacord al unei părți cu modul de individualizare a pedepsei aplicate în privința

infractorilor, nu poate constitui în sine temei de desființare a unei hotărâri judecătorești,

dacă aceasta nu este urmată de admiterea încălcărilor de drept material sau procesual la

realizarea acestei operațiuni.

Pentru toate argumentele prezentate supra, Colegiul respinge criticele avansate de

procuror privitor la individualizarea incorectă a pedepsei aplicate lui Eni D. și Stoian N.,

apreciindu-le ca nefondate.

Exceptând cele expuse, totuși recursul procurorului urmează a fi admis de Colegiu

penal lărgit, din alte considerente decât cele descrise în cerere, având în vedere motivele

de admitere a recursului declarat de avocatul Eremia V. în numele inculpatului Eni D.

Succesiv, instanța de recurs va releva motivele admiterii recursului părții adverse și

a casării integrale a deciziei instanței de apel, ce are legătură cauzală și cu admiterea

recursului declarat de procuror.

7.2. Apărătorul Eremia V. acționând în numele inculpatului Eni D., pretinde că

instanța de apel, judecând cauza, a admis erorile de drept prevăzute la art. 427 alin.(1)

pct.6), 8) și 12) Cod de procedură penală, iar Eni D. urmează a fi achitat, pe motiv că

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În particular, recurentul susține că, în cadrul ședințelor de judecată desfășurate de

instanța de apel a solicitat insistent și de nenumărate ori citarea și obligarea prezentării

părții vătămate pentru a i se adresa întrebări de natură să stabilească adevărul despre

complicitatea lui Eni D. la comiterea infracțiunii de escrocherie ce i se incriminează prin

rechizitoriu. Demersul apărătorului a fost admis, însă partea vătămată așa și nu s-a

8

prezentat la nici o ședință, dar a depus în scris o cerere prin care a solicitat examinarea

cauzei în lipsa sa, astfel partea fiind privată de dreptul de a-i formula și adresa întrebări.

Colegiul penal lărgit, verificând în acest sens, actele procesuale întocmite de

instanța de apel, constată că, într-adevăr, la etapa judecării apelului, printre care se

regăsește și cel al inculpatului Eni D., apărătorul acestuia a solicitat audierea părții

vătămate Moroșan E. Instanța a admis demersul și a dispus de a se pune în sarcina

procurorului aducerea forțată a părții vătămate la următoarea ședință. (f.d. 87-88, vol. II)

La actele cauzei lipsesc careva informații despre măsurile întreprinse de procuror în

vederea aducerii părții vătămate în ședință.

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată din 20 martie 2018, se constată că

la această ședință partea vătămată nu s-a prezentat și fiind pusă în discuție posibilitatea

examinării cauzei în lipsa părții, procurorul a pledat pentru examinarea în lipsă, iar

apărătorul Eremia V. a insistat asupra audierii lui Moroșan E., însă instanța a dispus

continuarea examinării cauzei în lipsa părții vătămate.

În primul rând, se relevă că, în sensul art. 414 alin.(3) Cod de procedură penală, în

cazul în care declarațiile persoanelor care au fost audiate în prima instanță se contestă de

către părți, la solicitarea acestora, persoanele care le-au depus pot fi audiate în instanța de

apel conform regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță. În vederea

soluționării apelului, instanța poate proceda la cercetarea suplimentară a probelor

administrate de prima instanță (care pot fi, de asemenea, apreciate în mod diferit),

precum și la administrarea oricăror probe noi, pentru elucidarea adevărului și pentru

soluționarea justă a cauzei.

Având în vedere că partea apărării a solicitat audierea părții vătămate pentru

dovedirea faptului că inculpatul Eni D. nu a participat efectiv la comiterea infracțiunii de

escrocherie în privința părții vătămate, nu a primit careva bani din urma înțelegerii dintre

inculpatul Stoian N. și partea Moroșan E., ci doar l-a adus cu mașina personală pe Stoian

N. la întrevederea cu partea vătămată, ceea ce nu poate fi apreciat drept coparticipare la

infracțiune, instanța de apel urma să insiste asupra prezenței părții vătămate în ședință și

să-i ofere posibilitatea apelantului de a-i pune întrebări.

La caz, audierea nemijlocită a părții vătămate a fost relevantă în raport cu obiectul

probațiunii, din motiv că circumstanțele care urmau a fi confirmate sau explicate de către

partea vătămată au tangență directă cu fapta incriminată lui Eni D., pe care acesta nu a

recunoscut-o nici la o etapă a procedurilor, afirmând constant că nu a avut careva

înțelegere prealabilă cu Stoian N. de a însuși prin înșelăciune și abuz de încredere

mijloace bănești de la partea vătămată Moroșan E.

Față de cele ce preced, este necesară o precizare substanțială, și anume că după

investirea instanței de apel cu soluționarea în fond a cauzei, părților trebuie să le fie

asigurate toate garanțiile unui proces echitabil, prin urmare dacă apelul constituie o

continuare a judecării fondului cauzei, acestea sunt valabile și pentru instanța respectivă.

Or, atunci când instanța de control judiciar este chemată să se pronunțe asupra

chestiunilor de fapt sau de drept și să studieze în ansamblu problema vinovăției

inculpatului, ea nu poate, din motive de echitate a procedurii, să tranșeze asupra

9

chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor făcute de părțile vizate

pe caz, mai cu seamă dacă acestea prezintă obiectul disputei din apel și sunt probele

decisive de incriminare îndreptate împotriva inculpatului. Ca atare, principiul

contradictorialității impune acordarea părții a posibilității dezbaterii conținutului

mărturiilor în ședința de judecată.

De regulă, fiecare dintre părțile care se confruntă într-un proces penal, (acuzarea și

apărarea) este deținătoarea propriului adevăr, pe care încearcă să-l impună în urma unei

confruntări corecte. De aici decurge importanța deosebită pe care sistemul adversial o

acordă procedurii, care trebuie să fie corectă, echitabilă, să asigure egalitatea armelor și

să contribuie la aflarea adevărului.

În context, urmează de evidențiat că, probele puse la baza învinuirii inculpatului Eni

D. pe art. 190 alin. (2) lit. b), c) Cod penal se concretizează în: declarațiile părții vătămate

Moroșan E., declarațiile martorului Moroșan V. (care este soția părții vătămate),

procesul-verbal de confruntare dintre partea vătămată și bănuitul Eni D., plângerea lui

Moroșan E. depusă la organele de poliție și copia buletinului de identitate a lui Stoian N.

Instanțele de fond pentru a statua asupra vinovăției în privința lui Eni D. și-au

fondat concluziile „în mod determinant” pe declarațiile făcute de partea vătămată.

Potrivit dreptului înscris în art. 6 paragraf. 3 lit. d) CEDO, inculpatului trebuie să-i

fie acordată posibilitatea de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa și, în același

timp, dreptul de a putea cere să fie audiate celelalte părți pe dosar, declarațiile cărora ar fi

de natură să-l disculpe, toate acestea constituind o aplicație directă a principiului

contradictorialității în procesul penal și, în mod implicit, o componentă importantă a

dreptului la un proces echitabil. Respingerea unui atare demers, în cazul nostru, este

contrară normelor procesuale și prevederilor din Convenția Europeană.

Rezultând din aceste considerente, la rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează

să atragă o deosebită atenție la faptul că, pe tot parcursul procesului penal, Eni D. a

declarat constant că nu este vinovat, nu a avut intenția de a obține prin înșelăciune și abuz

de încredere bani de la partea vătămată, mai mult că Stoian N. a recunoscut încă de la

faza incipientă a procesului că a primit suma de 3000 de lei de la Moroșan E. și a

întocmit recipisa în acest sens, obligându-se să execute lucrări de termoizolare, totodată

indicând că banii au fost folosiți de către el și nu au fost împărțiți cu Eni D. La fel, acesta

a mai relatat că Eni D. îl ajuta în timpul liber la unele lucrări, prin transportarea de

materiale cu automobilul, acesta nu lucrează cu Stoian N. permanent, ci doar ocazional.

Atunci când unei persoane i se reproșează săvârșirea unei fapte penale și i se aduce

o acuzație, aceasta trebuie să fie bazată pe probe pertinente, veridice și concludente care

dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a

fost comisă de inculpat în circumstanțele descrise în rechizitoriu.

Pe capătul de acuzare imputat inculpatului în temeiul art. 190 alin. (2) Cod penal, în

opinia Colegiului urmează a fi supusă verificării versiunea lui Eni D. despre

circumstanțele în care au derulat evenimentele la întrevederea cu partea vătămată

Moroșan E. și ulterior acesteia.

10

Prin urmare, odată cu rejudecarea cauzei de către instanța de apel, urmează a se

supune verificării subsidiare declarațiile inculpatului Eni D., în coroborare cu celelalte

probe din dosar, care au fost administrate pentru a-l incrimina în baza art. 190 alin. (2)

Cod penal. Totodată, ținând cont de faptul că recursul împotriva hotărârii instanței de

apel reprezintă o cale de atac care are efect devolutiv numai în drept, iar Curtea are

competența de a examina doar legalitatea hotărârii contestate, nu și temeinicia acesteia,

adică nu intervine în reflectarea realității obiective a faptelor redate în hotărârea

contestată, ambele recursuri urmează a fi admise, pentru ca instanța de apel să supună

verificării actele cauzei, prin extindere, atât în privința lui Eni D., cât și a lui Stoian N.

În subsidiar, se menționează că, prin Legea nr. 179 din 26.07.2018, în vigoare din

17.08.2018, au fost operate mai multe modificări la Codul penal, inclusiv acestea vizează

și norma de incriminare din această cauză, art. 190 Cod penal, care urmează a fi luate în

considerare de către instanța de apel odată cu rejudecarea cauzei.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

relevante din art. 436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să se pronunțe corespunzător și în strictă conformitate cu

prevederile legii penale și procesual-penale asupra tuturor circumstanțelor de fapt și de

drept ale cauzei și să țină seama de cele invocate în prezenta decizie și de motivele casării

acesteia, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în

conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

Colegiul penal lărgit

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în procuratura de circumscripție

Chișinău, Moraru Constantin și de avocatul Eremia Vitalie în numele inculpatului Eni

Denis, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie

2018 în cauza penală privindu-i pe Eni Denis XXXXX și Stoian Nicolai XXXXX, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 06 noiembrie

2018.

Președinte COVALENCO Elena

Judecător CATAN Liliana

Judecător DIACONU Iurie

Judecător GUZUN Ion

Judecător BEJENARU Iurie

11