1ra-1575/2018 — art. 188 alin.2 lit. b,c,d,f, 186 alin.2 lit. b,c, CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 188 alin.2 lit. b,c,d,f, 186 alin.2 lit. b,c, CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 10 CPP
1ra-1575/2018 — art. 188 alin.2 lit. b,c,d,f, 186 alin.2 lit. b,c, CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.1ra-1575/2018 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E D E C I Z I E 19 septembrie 2018 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Timofti Vladimir Judecători – Țurcan Anatolie și Cobzac Elena examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul Mîrzîncu Aurelia în numele inculpatului Popov Constantin, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2018, în cauza penală privindu-l pe Popov Constantin xxxxx, născut la xxxxx, originar și domiciliat în xxxxx. Termenul de examinare a cauzei: Prima instanță: 16.01.2012 – 17.07.2014; Instanța de apel: 18.01.2018 – 20.03.2018; Instanța de recurs: 09.07.2018 –19.09.2018.
Asupra admisibilității recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Orhei din 17 iulie 2014, Popov Constantin a fost recunoscut vinovat și condamnat: - în baza art.188 alin.(2) lit. b), c), d), f) Cod penal, la 7 ani închisoare; - în baza art.art.27,186 alin.(2) lit. b), c) Cod penal, la 1 an închisoare; - în baza art.187 alin.(2) lit. b), e), f) Cod penal, la 4 ani închisoare, fără amendă; - în baza art.287 alin.(1) Cod penal, la 1 an închisoare. Conform art. 84 Cod penal, i-a fost stabilită lui Popov Constantin, prin cumul parțial al pedepselor, pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Acțiunea civilă înaintată de către Chicuș Evdochia și Chicuș Dmitrii, a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța de judecată în ordinea procedurii civile. 1 Tot prin aceeași sentință au fost condamnați și inculpații Guțu Ivan și Zatic Chiril, însă în privința acestora sentința nu a fost contestată.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță, în fapt, a constatat că inculpatul Guțu Ivan urmărind scop de sustragere a bunurilor altei persoane prin tâlhărie, înțelegând-se în prealabil cu Popov Constantin, prin întocmirea planului de comitere a infracțiunii și repartizarea rolurilor intre ei, la data de 17 decembrie 2011, în jurul orei 20:00, având măști pe fată, au pătruns în domiciliul cet. Chicuș Dmitrii și Chicuș Evdochia, situat în orașul Orhei, strada Dorobanți 57, unde împreună i-au atacat pe proprietari, aplicând în privința lui Chicuș Dmitrii și Chicuș Dochia violenta periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei, exprimată prin aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii peste tot corpul, acțiuni soldate cu cauzarea cet. Chicuș Dmitrii a leziunilor corporale ușoare, iar cet. Chicuș Evdochia a leziunilor corporale medii, apoi, după ce i-au imobilizat, au sustras in mod deschis bani în numerar în suma de 1 700 de lei și alte bunuri materiale, cauzând părților vătămate o pagubă materială considerabilă cu valoare totală de 13 900 de lei. Ulterior, la data de 21.12.2011, în jurul orei 01:00, urmărind scop de profit și de sustragere pe ascuns a bunurilor altei persoane, Guțu Ivan înțelegând-se în prealabil cu Popov Constantin, prin spargerea geamului au pătruns în sediul GT „TG Moraru” situat în satul Trebujeni, raionul Orhei, unde au încercat să sustragă din safeu mijloace bănești in suma de 2 500 lei și alte bunuri materiale, însă nu și-au putut duce intenția până la capăt din motive independente de voința sa, deoarece nu au putut deschide safeurile. Inculpatul Popov Constantin, la 29 ianuarie 2012 aproximativ la ora 03:30, acționând în scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aflându-se pe str. V. Lupu or. Orhei, în apropierea magazinului alimentar „Alina”, având înțelegere prealabilă cu Zatic Chirii, prin aplicarea violenței nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, manifestată prin aplicarea a multiple lovituri cu pumnii și picioarele în regiunea capului și corpului cet. Digori Liviu, în mod deschis au sustras de la acesta, un telefon mobil de model „Nokia 1616” cu voalarea de 500 lei, o verighetă din aur „Versaci” în valoare de 2 600 lei, un ceas de mână de model „Slava” cu valoarea de 550 lei și bani 170 euro echivalentul fiind de 2 636 lei, astfel pricinuindu-i victimei un prejudiciu material considerabil în valoare totală de 6 286 lei. Tot, Popov Constantin, la 19 mai 2012, în jurul orei 20:40, aflându-se în strada Dorobanți din or. Orhei, încâlcind grosolan ordinea publică, manifestând o neglijare premeditată demonstrativă a conduitei în societate, urmărind manifestarea bravurii sale, din intenții huliganice, în prezența mai multor persoane, intenționat i-a aplicat cet. Malețchi Serghei multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste tot corpul, cauzându-i ultimului dureri fizice. Ulterior, continuând acțiunile huliganice, în același loc, cu scopul de a înjosi onoarea și demnitatea polițistului șofer al Serviciului de patrulă și santinelă a CPR Orhei, Panico Octavian, având un 2 comportament batjocoritor, i-a strigat jignitor și necenzurat, apoi, a aplicat în privința lui Panico Octavian violență, exprimată prin lovirea cu pumnii și picioarele peste corp, în rezultat la ce i-a cauzat vătămarea neînsemnată a integrității corporale sub formă de edem al țesuturilor moi ale feței. Zatic Chiril la 03 martie 2013 fără a deține permis de conducere, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat de 0,44 mg/l, provocată de consumul băuturilor alcoolice, fapt confirmat prin rezultatele testării alcoolscopice din 03 martie 2013, a condus o perioadă nedeterminată de timp automobilul de model „BMW” cu număr de înmatriculare GL AC 259, până la ora 01:40 a aceleiași zile, când a fost stopat de colaboratorii de politie și fiind prezentat la spitalul raional Orhei pentru examinare medicală în vederea stabilirii stării de ebrietate, categoric a refuzat de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și de la recoltarea probelor în cadrul acestui examen. Zatic Chiril la 27.04.2013, aproximativ la ora 08:30, a pătruns incinta magazinul de bijuterii „Aureola” care aparține SRL „Aureola-Orhei”, amplasat în str. Vasile Lupu 8, unde cu scopul sustragerii bijuteriilor din aur, a atacat-o pe vânzătoarea Balaban Tatiana și aplicând violență periculoasă pentru viața și sănătatea acesteia, exprimată prin multiple lovituri cu pumnii peste fată, cauzându-i vătămări corporale medii cu dereglarea sănătății de lungă durată mai mult de 21 zile sub formă de comoție cerebrală, fractură închisă a osului zigomatic pe dreapta, plagă contuză în regiunea temporală pe dreapta, a sustras deschis 59 de articole de bijuterie din aur în sumă de 95 885 lei, astfel cauzând SRL ,Aureola-Orhei” o daună materială în proporții mari.
Nefiind de acord cu sentința inculpatul Popov Constantin a atacat-o cu apel, și a solicitat admiterea apelului și casarea sentinței în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă. În argumentarea apelului declarat, inculpatul a invocat următoarele: - pedeapsa penală stabilită este prea aspră, în raport cu circumstanțele cauzei; - prima instanță nu a luat în considerație faptul că părților vătămate le-a fost restituită paguba integral, și acestea nu au careva pretenții față de el, a recunoscut vina, are un copil minor la întreținere, mama sa este pensionară, nu are antecedente penale.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2018, apelul a fost respins ca fiind nefondat cu menținerea sentinței contestate.
În partea descriptivă a deciziei adoptate, instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, dând faptei săvârșite încadrarea juridică corespunzătoare materialului probator administrat. 3 Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza penală sus-indicată și care au fost corect apreciate, respectându-se prevederile art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor. Sentința primei instanțe a fost contestată numai în partea stabilirii pedepsei penale, iar ce tine de încadrarea juridică și vinovăție, sentința nu a fost atacată, respectiv instanța de apel nu s-a expus asupra încadrării juridice a acțiunilor inculpatului Popov Constantin. În continuare, instanța de apel nu a reținut ca întemeiată solicitarea acuzatorului de stat privind respingerea ca tardiv a apelului inculpatului Popov Constantin, având în vedere că inculpatul a fost reținut la data de 17.08.2017, iar cererea de apel a înaintat-o la 26.12.2017, depășind astfel termenul de 15 zile de declarare a apelului, or, la materialele cauzei nu este prezentă confirmarea primirii copiei sentinței Judecătoriei Orhei din 17 iulie 2014 de către inculpatul Popov Constantin, astfel, s-a conchis că apelul este declarat în termen. Referind-u-se la stabilirea pedepsei penale, instanța de apel a conchis că instanța de fond corect a aplicat prevederile legale, și, în conformitate cu prevederile art.art.7, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate în vederea corectării și reeducării vinovatului. La stabilirea și individualizarea pedepsei, conformându-se prevederilor art.75 alin.(1) Cod penal, instanța de fond a stabilit lipsa circumstanțelor agravante, iar ca circumstanțe atenuante a reținut: căința sinceră și recunoașterea vinei. Ținând cont de scopul pedepsei penale, care urmărește restabilirea echității sociale, corectarea persoanei vinovate și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, ținând cont de gravitatea infracțiunilor săvârșite, de motivul comiterii acțiunilor infracționale, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale cestuia, instanța de fond a concluzionat că corectarea și reeducarea inculpatului Popov Constantin este posibilă doar în condițiile izolării de societate cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare în limitele sancțiunii normei penale nominalizate. Instanța de apel a constatat că, instanța de fond just a individualizat pedeapsa în baza art.art.7, 75 Cod penal, și totodată, corect a aplicat pedeapsa sub formă de închisoare, care este una echitabilă și proporțională infracțiunilor comise, ținând cont de gradul de pericol celor comise, cu scop de cupiditate, de circumstanțele cauzei, de personalitatea inculpatului, care a comis patru infracțiuni cu intenție, s-a eschivat de la examinarea cauzei în prima instanță, în privința acestuia fiind intentat 4 dosar de căutare, inculpatul nu și-a schimbat atitudinea fată de valorile ocrotite de legea penală, precum și, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpaților, astfel asigurând realizarea scopului pedepsei penale de restabilire a echității sociale și a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, atât de către inculpat, cât și din partea altor persoane, care va constitui o garanție și o asigurare că drepturile și libertățile consfințite în Constituția Republicii Moldova și alte legi ale Republicii Moldova sunt apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită. Instanța de apel nu a reținut ca fiind justificată solicitarea apelantului privind stabilirea unei pedepse penale mai blânde, neprivativă de liberate, deoarece prima instanță a motivat în totalitate concluzia sa și necesitatea aplicării inculpatului a pedepsei cu închisoarea. Este justă concluzia instanței că, o pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Instanța de apel a apreciat critic solicitarea apelantului privind aplicarea unei pedepse mai blânde, pe motiv că părților vătămate le-a fost restituită paguba și acestea nu au careva pretenții fată de inculpat, că a recunoscut vina, are un copil minor la întreținere, mama sa este pensionară, nu are antecedente penale, or, luând în considerare faptul că inculpatul Popovici Constantin nu conștientizat graviditatea infracțiunilor comise, săvârșind patru infracțiuni din care trei sânt comise împotriva patrimoniului, prezintă un pericol social sporit, fiind o persoană predispusă spre comiterea de noi infracțiuni, nu a recuperat prejudiciul material cauzat tuturor părților vătămate, potrivit declarațiilor acestora doar două dintre ele nu au pretenții față de inculpat, potrivit informației prezentate inculpatul se caracterizează nesatisfăcător, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, anterior a fost judecat: prin sentința Judecătoriei Orhei din 22.05.2007, procesul penal fiind încetat în baza art.109 Cod penal. Instanța de apel a concluzionat că, soluția adoptată de către prima instanță își va atinge scopul de corectare și reeducare a inculpatului Popov Constantin, doar prin aplicarea unei pedepse penale sub formă de închisoare cu executare, care ar duce la conștientizarea de către inculpat a celor comise, cu atragerea unor concluzii corecte ce țin de comportamentul său, atitudinea față de membrii societății și securitatea patrimoniului persoanei. Pedeapsa aplicată urmează să contribuie la formarea unei atitudini de respect față de legea penală, precum și de valorile sociale și interesele protejate de acestea, din partea condamnatului, persoana să fie silită să înceteze activitatea criminală și să-și modifice comportamentul în conformitate cu prevederile legii. Pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă 5 pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune. În concluzie, instanța de apel a conchis că argumentele expuse în apelul inculpatului sunt nefondate, nu corespund realității, fiind combătute în totalitate prin conținutul sentinței atacate, fiind argumentată deplin poziția adoptată.
Nefiind de acord cu decizia instanței, avocatul Mîrzîncu Aurelia în numele inculpatului, a atacat-o cu recurs ordinar, prin care solicită casarea deciziei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit căreia inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă, motivând că inculpatul și-a recunoscut pe deplin vina, se căiește sincer în cele comise, a cooperat cu organele de urmărire penală, părților vătămate le-a fost restituită paguba integral și nu au alte pretenții materiale față de el, are la întreținere un copil minor, și mama care este în etate și pensionară, nu are antecedente penale.
Asupra recursului declarat, procurorul a depuse referință prin care solicită respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, deoarece argumentele invocate nu și-au găsit confirmate în conținutul deciziei.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, în vederea acestei statuări expunând următoarele considerente. Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat este vădit neîntemeiat. Conform prevederilor art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent și care prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei. Instanța de recurs constată că recurentul contestă decizia instanței de apel în latura stabilirii pedepsei, și prin urmare, se va expune doar asupra acestui aspect. Lecturând textul deciziei atacate, instanța de recurs ajunge la concluzia că pedeapsa stabilită inculpatului se încadrează în sancțiunea prevăzută la normele ce prevăd infracțiunile incriminate inculpatului Popov Constantin, corect fiind calculate limitele de pedeapsă în baza art.84 Cod penal, cu reținerea tuturor circumstanțelor prezente în cauză, luând în considerație personalitatea inculpatului, gravitatea faptei comise și împrejurările în care aceasta a fost comisă. Referitor la solicitarea recurentului de a-i stabili o pedeapsă neprivativă de libertate, Colegiul penal notează că, potrivit materialelor anexate la dosar, inculpatul a fost tras la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor fiind în înțelegere 6 prealabilă cu alți doi inculpați, acționând conform unui plan bine stabilit din timp, respectiv intenția inculpatului a fost bine determinată spre săvârșirea faptelor prejudiciabile. Astfel, instanța de apel corect a notat că cumulul de infracțiuni săvârșite de către inculpatul Popov Constantin, potrivit art.16 Cod penal se atribuie la categoria infracțiunilor mai puțin grave și grave. Aceste împrejurări evidențiază faptul că, inculpatul nu a conștientizat gravitatea infracțiunilor comise, săvârșind patru infracțiuni din care trei sânt îndreptate împotriva patrimoniului, ceea ce reprezintă un pericol social sporit, fiind o persoană predispusă spre comiterea de noi infracțiuni și nici nu a recuperat prejudiciul material cauzat tuturor părților vătămate. În asemenea situație, se impune de a puncta că în speța dată, scopul pedepsei penale va atins doar prin stabilirea unei pedepse cu închisoarea inculpatului Popov Constantin. Reieșind din constatările formulate mai sus, Colegiul penal ajunge la concluzia că decizia instanței de apel este în deplină concordanță cu prevederile legale în materie, dar și cu circumstanțele cauzei, iar alegațiile invocate de recurent în recursul declarat sunt lipsite de orice suport juridic, motiv pentru care instanța de recurs va declara recursul de pe rol ca inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Mîrzîncu Aurelia în numele inculpatului Popov Constantin, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2018, în cauza penală privindu-l pe Popov Constantin xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată la 02 noiembrie 2018. Președinte Timofti Vladimir Judecători Țurcan Anatolie Cobzac Elena 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.