1ra-1340/2018 — art.264 alin.3 lit. b CP

1ra-1340/2018 — art.264 alin.3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-1340/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

03 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Cahul, Tomița Mihail, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 22 martie 2018, în cauza

penală privindu-l pe

Mihailuc Ghenadie xxxx, născut la xx xx xxxx,

originar din or. xxxx, domiciliat în s. xxxx xxxx, r-nul

xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 30.08.2017 – 28.12.2017;

Instanța de apel: 18.01.2018 – 22.03.2018;

Instanța de recurs: 06.06.2018– 03.10.2018.

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

examinată în baza art.3641 Cod de procedură penală, Mihailuc Ghenadie a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal, la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2

ani. Conform art.90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite inculpatului a fost

suspendată condiționat, pe un termen de probă de 3 ani.

Solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea cheltuielilor de judecată în mărime

de 4 895,33 lei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Mihailuc Ghenadie încălcarea regulilor de securitate a circulației mijloacelor de transport

de către persoana care conduce mijlocul de transport, în următoarele circumstanțe: la data

de 29 mai 2017, aproximativ la ora 11:30, fiind posesor al permisului de conducere, nr.

xxxx din 18 octombrie 2016, pentru categoria „xx”, „xx” și conducând mijlocul de

1

transport de model „Mercedes Sprinter”, cu n/î xxx xxx, pe str. Independenței, în s.

Slobozia Mare, r-nul Cahul, efectuând manevra în spate, fără a ține cont de situația

rutieră, manifestând încrederea în sine exagerată, Mihailiuc Ghenadie a ignorat

prevederile Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009, și anume: art.10 alin.(1) lit. b), care prevede,

că persoana, care conduce vehiculul, trebuie să posede cunoștințe și să execute cerințele

prezentului Regulament, precum și să posede dexteritatea necesară de a conduce în

siguranță vehiculul pe drum; art.39 alin.(1), potrivit căruia înaintea începerii deplasării,

reîncolonării sau altei schimbări a direcției de mers, conducătorul de vehicul trebuie să se

asigure că această manevră va fi executată în siguranță și nu va crea obstacole pentru

ceilalți participanți la trafic; art.41 alin.(2), conducătorul vehiculului care intenționează să

se deplaseze cu spatele poate să înceapă manevra numai după ce s-a asigurat că o poate

face fără a crea un pericol sau un obstacol pentru ceilalți participanți la trafic. In cazurile

în care câmpul vizual în spate este limitat, conducătorul trebuie să recurgă la ajutorul altei

persoane, aflate în afara autovehiculului.

Respectiv, nu s-a asigurat în securitatea manevrei executate, ceia ce a dus la

tamponarea pietonului Moldoveanu Nina, locuitoare a s. Slobozia Mare, care traversa

carosabilul, fiindu-i cauzate astfel vătămări corporale, care au dus la decesul acesteia.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care lui Mihailuc Ghenadie să-i fie stabilă pedeapsa în

baza art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal, de 3 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 3 ani și dispunerea încasării din contul inculpatului în beneficiul statului a

cheltuielilor judiciare în sumă de 4 895,33 lei.

În motivarea apelului a invocat că prima instanță la stabilirea pedepsei nu a ținut cont

de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, precum și faptul că mijlocul

de transport este un pericol social sporit pentru viață și sănătatea nu doar a șoferului, dar

și a altor participanți la traficul rutier. De asemenea, instanța de judecată nu a indicat care

circumstanțe ale cauzei penale sau a personalității inculpatului, permit aplicarea

prevederilor art.90 Code penal, indicând că ținând cont de atitudinea inculpatului

Mihailuc Ghenadie față de cele comise și declarațiile succesorului părții vătămate, care a

solicitat aplicarea pedepsei neprivative de libertate, corectarea și reeducarea acestuia este

posibilă fără izolarea de societate. Însă argumente care ar demonstra că pedeapsa stabilită

va contribui la reeducarea făptuitorului, instanța nu le-a indicat.

Consideră că cheltuielile suportate în legătură cu efectuarea rapoartelor de expertiză

medică-legală și tehnică-auto, precum și cheltuieli pentru deplasarea cu automobilul de

serviciu la fața locului urmau a fi încasate de la inculpat în conformitate cu prevederile

art.229 Cod de procedură penală, deoarece acestea constituie cheltuieli judiciare în sensul

art.227 Cod de procedură penală.

declarat a fost admis, casată parțial sentința din oficiu, în latura penală și pronunțată în

această parte o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, prin care

2

Mihailuc Ghenadie a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art.3641 alin.(8) Cod de

procedură penală, cu stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen de 3

ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani.

Conform art.90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite inculpatului a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probă de 3 ani.

În rest, sentința a fost menținută.

corect a stabilit circumstanțele de drept și de fapt ale cauzei și just a ajuns la concluzia că

inculpatul Mihailuc Ghenadie, a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.264 alin.(3) lit. b)

Cod penal, ceea ce rezultă din totalitatea de probe acumulate în cauză, cu respectarea

prevederile art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenții,

concludenții, utilității și veridicității lor. Cercetarea judecătorească s-a efectuat cu

respectarea dispozițiilor procesual-penale privind administrarea probelor.

Instanța de apel, ținând cont de faptul că, cercetarea judecătorească s-a efectuat în

procedură simplificată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, a

verificat legalitatea sentinței atacate sub aspectele de drept: dacă există erori procesuale și

dacă măsura de pedeapsă este stabilită în limitele legii.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că prima instanță la adoptarea sentinței, nu a

indicat fapta prejudiciabilă reținute ca fiind constatată în acțiunile inculpatului Mihailuc

Ghenadie în urma cercetării probelor administrate la faza de urmărire penale, care au fost

acceptate de inculpat în acest sens, instanța de apel consideră necesar de a corecta această

eroare prin propria decizie.

Astfel, din ansamblul de probe administrate la materialele dosarului, cercetare în

ședința primei instanțe, sa constatat: Mihailuc Ghenadie la data de 29 mai 2017,

aproximativ la ora 11:30, fiind posesor al permisului de conducere, nr.xxxx din 18

octombrie 2016, pentru categoria „xx”, „xx”, conducând mijlocul de transport de model

„Mercedes Sprinter”, cu n/î xxxx, pe str. Independenței, în s. Slobozia Mare, r-nul Cahul,

efectuând manevra în spate, fără a ține cont de situația rutieră, manifestând încrederea

exagerată în sine, a ignorat prevederile Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.357 din 13.05.2009, și anume: art.10

alin.(1) lit. b), care prevede, că persoana, care conduce vehiculul, trebuie să posede

cunoștințe și să execute cerințele prezentului Regulament, precum și să posede

dexteritatea necesară de a conduce în siguranță vehiculul pe drum; art.39 alin.(1), potrivit

căruia înaintea începerii deplasării, reîncolonării sau altei schimbări a direcției de mers,

conducătorul de vehicul trebuie să se asigure că această manevră va fi executată în

siguranță și nu va crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic; art.41 alin.(2),

conducătorul vehiculului care intenționează să se deplaseze cu spatele poate să înceapă

manevra numai după ce s-a asigurat că o poate face fără a crea un pericol sau un obstacol

pentru ceilalți participanți la trafic. În cazurile în care câmpul vizual în spate este limitat,

conducătorul trebuie să recurgă la ajutorul altei persoane, aflate în afara autovehiculului.

3

Respectiv, nu s-a asigurat în securitatea manevrei executate, ceia ce a dus la

tamponarea pietonul Moldoveanu Nina, locuitoare s. Slobozia Mare, care traversa

carosabilul, fiindu-i cauzate astfel vătămări corporale care au dus la decesul acesteia.

Cu referire la numirea și stabilirea pedepsei, instanța de apel a conchis că, prima

instanță, corect a aplicat prevederile legale și, în conformitate cu prevederile art.art.7, 75

Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de personalitatea celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, fapt care a permis

corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă fără izolarea reală de societate,

stabilindu-i pedeapsă sub formă de închisoare, în limitele prevăzute de art.3641 alin.(8)

Cod de procedură penală, însă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un

termen de probă în baza art.90 Cod penal, care i-ar da posibilitatea să îndreptățească

încrederea acordată, cu aplicarea pedepsei complimentare conform normei penale.

Astfel, argumentele privind necesitatea aplicării unei pedepse mai aspre, cu izolarea

de societate a inculpatului, au fost respinse de către instanța de apel, ca fiind considerate

declarative, generale, fără confirmarea prin probe, iar prezența circumstanțelor stabilite

de instanța de fond au fost corect apreciate în vederea stabilirii unei pedepse condiționate.

Referitor la încasarea de la inculpatul Mihailuc Ghenadie a cheltuielilor judiciare

suportate pentru efectuarea rapoartelor de expertiză medico-legală și tehnică auto,

precum și cheltuieli pentru deplasarea cu automobilul de serviciu la fața locului în sumă

de 4 895,33 lei, instanța de apel le-a considerat neîntemeiate, or, acestea reprezintă

cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării probatoriului necesar

pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate,

cheltuieli ce sunt trecute în contul statului, iar normele procedurale nu prevăd de a fi

încasate din contul condamnatului a cheltuielilor judiciare în asemenea caz.

Astfel, instanța de apel s-a condus de prevederile art.227 Cod de procedură penală,

care expres stabilește din ce sunt constituite cheltuielile judiciare și în special pct.4) alin.

(2) al respectivului articol cert stabilește, că în cazul efectuării unei expertize pot fi

atribuite la cheltuieli judiciare doar sumele cheltuite pentru restituirea contravalorii

obiectelor deteriorate sau nimicite în procesul de efectuare a expertizei și nicidecum

însăși cheltuielile suportate integral pentru efectuarea unei expertize când aceasta are

statut de probă în procesul penal.

instanței de apel prevederile art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură, solicitând

casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel.

În opinia acuzatorului de stat, pedeapsa stabilită inculpatului cu aplicarea prevederilor

art.90 Cod penal este prea blândă în raport cu circumstanțele cauzei, lipsește motivarea

aplicării prevederilor art.90 Cod penal și a fost ignorat faptul că potrivit art.61 Cod penal,

pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului.

Concluzia instanței de respingere a solicitării privind încasarea din contul inculpatului

în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în sumă de 4 895,33 lei pentru efectuarea

4

rapoartelor de expertiză medico-legală și tehnică auto, precum și cheltuieli pentru

deplasarea cu automobilul de serviciu la fața locului este neargumentată.

Consideră, că ținând cont de prevederile art.art.227, 229 alin.(1) Cod de procedură

penală, cheltuielile pentru efectuarea expertizei urmau a fi încasată din contul

inculpatului, dat fiind faptul că efectuarea cheltuielilor într-o cauză penală este provocată

de săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei

pentru aplicarea legii penale celui care a comis-o, ca urmare cheltuielile sunt imputate

persoanei condamnate pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind vinovăția

infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

În context, recursul este axat pe aceleași afirmații, care au fost invocate în apel.

numele inculpatului Mihailuc Ghenadie, exprimându-și dezacordul cu cererea de recurs

înaintată și solicitând ca acesta să fie respins ca inadmisibil, cu menținerea deciziei

atacate.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Drept temei pentru declararea recursului, recurentul a indicat prevederile art.427

alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, care stipulează că, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar și când

s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal constată, că nici una din prevederile art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod

de procedură penală, la care se referă autorul recursului, nu sunt aplicabile din punctul de

vedere al prezenței unor erori de drept care ar fi temei de implicare a instanței de recurs

în sensul casării deciziei instanței de apel.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură

penală, fiind legală și întemeiată, în contextul ce urmează se vor puncta raționamentele

care au stat la baza acestei concluzii.

Colegiul penal nu reține drept argumentată poziția recurentului, precum că instanța de

apel neîntemeiat a respins cererea procurorului privind încasarea din contul inculpatului a

cheltuielilor de judecată suportate pentru efectuarea rapoartelor de expertiză medico-

legală și tehnică auto, precum și cheltuieli pentru deplasarea cu automobilul de serviciu la

fața locului în mărime de 4 895,33 lei, Colegiul penal atestă că, potrivit art.art.227

alin.(1) și (3), 229 alin.(1) și (3), 27, 414 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală,

cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei

5

desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu

prevede altă modalitate. Instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze

cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și

apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică

garantată de stat, atunci când o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de

mijloace necesare. Instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial,

condamnatul dacă plata acestora poate influența substanțial situația materială a acestuia,

judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma

cercetării tuturor probelor administrate.

Reieșind din prevederile normelor sus menționate și circumstanțele cauzei, prima

instanță a conchis ca cheltuielile judiciare să fie trecute în contul statului.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor dosarului și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel și poate da o nouă apreciere probelor din

dosar. Activitatea instanței de apel privind aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor

cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea

este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art.427 Cod de procedură penală și astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar este lipsită de orice suport legal.

Astfel, Colegiul penal consideră că instanța de apel în mod just și echitabil a stabilit

că cheltuielile judiciare solicitate de acuzatorul de stat în sumă totală de 4 895,33 lei,

suportate pentru efectuarea rapoartelor de expertiză medico-legală și tehnică auto, sunt

cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării probatoriului necesar

pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate,

cheltuieli ce sunt trecute în contul statului.

La caz, recurentul nu a argumentat suficient și cu prezentarea unor probe certe, că

cheltuielile pentru deplasarea cu automobilul de serviciu la fața locului, constituite din

cheltuieli pentru carburanți – 167,51 lei, uzura automobilului – 44,40 lei, deservirea

autoturismului – 3,98 lei, taxa pentru folosirea drumului – 3,24 lei și asigurarea

automobilului de răspundere civilă – 2,10 lei, pot fi apreciate ca cheltuieli judiciare și

potrivit art.227 alin.(2) Cod de procedură penală, ar urma în mod imperativ să fie încasate

de la inculpat.

Din conținutul recursului declarat, rezultă că autorul acestuia își exprimă dezacordul

aplicării de către instanțele de fond a prevederilor art.90 Cod penal, adică suspendarea

condiționată a executării pedepsei, stabilite inculpatului, adoptând soluții eronate în acest

sens, solicitând excluderea prevederilor art.90 Cod penal.

Prin urmare, instanța de recurs menționează că lui Mihailuc Ghenadie în baza art.264

alin.(3) lit. b) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani, executarea pedepsei

închisorii fiind suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani, adică în limitele

sancțiunii și nu în alte limite decât cele prevăzute de lege.

6

Conform art.90 alin.(1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani

pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este

rațional ca aceasta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de probă, în limitele

de la 1 la 5 ani.

Infracțiunea de comiterea căreia Mihailuc Ghenadie a fost recunoscut vinovat și

condamnat, prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 7 ani, iar potrivit art.16 Cod penal, face

parte din categoria infracțiunilor grave.

Pedeapsa penală, potrivit art.61 Cod penal, este o măsură de constrângere statală și un

mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, care are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât

din partea condamnaților, cât și a altor persoane, însă executarea pedepsei nu trebuie să

cauzeze suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

La stabilirea pedepsei, instanțele de judecată au ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acestuia, de persoana celui vinovat, de toate circumstanțele cauzei.

Instanța de recurs reține, că pedeapsa stabilită lui Mihailuc Ghenadie, este în limitele

sancțiunii prevăzute la art.264 alin.(3) lit. b) Cod penal și nu au fost stabilite oarecare

interdicții sau impedimente în aplicarea prevederilor art.90 Cod penal.

Oportunitatea aplicării prevederilor art.90 Cod penal se decide motivat de către

instanțele de judecată și în cazul dat, instanțele corect au ținut cont de toate

circumstanțele, persoana vinovatului, de poziția succesorului părții vătămate, care a

declarat că nu dorește ca inculpatul să execute o măsură de pedeapsă reală (f.d.148 vol.

I), cât și lipsa circumstanțelor agravante.

Colegiul penal menționează că pedeapsa este echitabilă când impune infractorului

lipsuri și restricții ale drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și

este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor

victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Totodată, este firesc să se țină cont de aceia că practica judiciară demonstrează că

aplicare formală a unor pedepse cât mai aspre generează apariția unor sentimente de

nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt care duce la consecințe contrare

scopului urmărit.

Astfel, instanța de recurs relevă că, aplicarea prevederilor art.90 Cod penal –

suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de

pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă

de el este un incident în viața acesteia, or, instituția suspendării condiționate a pedepsei

nu trebuie privită ca un avantaj acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciată ca un

mijloc preventiv de apărare socială care derivă din organizarea unei politici penale

adaptate la realitatea socială concretă.

7

La fel, se subliniază că, sintagma suspendarea condiționată înseamnă liberarea

condiționată de la executarea reală a pedepsei sub formă de închisoare cu anumite

respectare condițiilor impuse de instanța de judecată.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal consideră că instanțele și-au

argumentat hotărârea în sensul aplicării art.90 Cod penal, corect ajungând la concluzia că

corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă fără izolarea acestuia de societate și va

atinge scopul restabilirii echității sociale.

Prin urmare, reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal conchide că

argumentele invocate de procuror sânt nefondate, fapt ce impune concluzia privind

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

În temeiul art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Tomița Mihail, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de

Apel Cahul din 22 martie 2018, în cauza penală privindu-l pe Mihailuc Ghenadie xxxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la 02 noiembrie 2018.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

8