1ra-1253/2018 — art. 264-1 alin. 4 CP

Dosarul nr.1ra-1253/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

19 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir

Judecători – Țurcan Anatolie și Cobzac Elena

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2018, în

cauza penală privindu-l pe

Munjiu Constantin xxxxx, născut la

xxxxx, originar din xxxxx și domiciliat în

xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.10.2017 – 10.11.2017;

Instanța de apel: 07.12.2017 – 30.01.2018;

Instanța de recurs: 28.05.2018 –19.09.2018.

Asupra admisibilității recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar,

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

Munjiu Constantin a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art.264/1 alin.(4) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un

termen de 4 (patru) luni.

Conform art.90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate lui Munjiu Constantin, a

fost suspendată pe un termen de probațiune de 1 (un) an.

Solicitarea procurorului privind încasarea din contul lui Munjiu Constantin a

cheltuielilor de judecată, în sumă de 259,46 lei, a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată.

Constantin fără a deține permis de conducere a unităților de transport la 24 mai 2017,

1

aproximativ la orele 20:05, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, conducea

automobilul de model Dacia Logan cu n/î AAG 812, pe drumurile publice din s.

Roșcani, r-nul Anenii Noi.

Potrivit rezultatelor probelor biologice colectate de la Munjiu Constantin, conform

procesului-verbal al examinării medicale de constatare a faptului de consumare a

alcoolului, stării de ebrietate și a naturii ei nr. 87 din 24.05.2017, în aerul expirat s-a

stabilit concentrația vaporilor de alcool în mărime de 0,73 mg/l, iar în sânge concentrația

de alcool în volum de 1,40 g/l, concentrație care conform prevederilor art. 134/12 Cod

penal se atribuie la stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

În drept, fapta constatată de primă instanță și reținută în sarcina inculpatului este

calificată în baza art. 264/1 alin.(4) Cod penal, și anume conducerea mijlocului de

transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat, care nu deține permis de conducere.

care a solicitat casarea parțială a acesteia rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit căreia să fie dispusă încasarea de la inculpatul Munjiu Constantin a

cheltuielilor de judecată în mărime de 259 lei și 46 bani suportate pentru examinarea

medicală în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei.

În susținerea apelului, procurorul a invocat că consideră sentința ilegală, deoarece

instanța a refuzat de a încasa de la inculpat cheltuielile judiciare în mărime de 259 lei și

46 bani suportate pentru examinarea medicală în vederea stabilirii stării de ebrietate și a

naturii ei. Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de

săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei.

Cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii, temei juridic fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea

infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

Astfel, apelantul a conchis că în cazul dat inculpatul nu este persoană vulnerabilă,

iar încasând de la acesta cheltuielile judiciare în sumă de 259 lei și 46 bani, nu va

influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la întreținerea

sa.

apelul procurorului a fost respins ca fiind nefondat cu menținerea sentinței contestate.

cheltuielilor de judecată în mărime de 259,46 lei, reprezintă cheltuielile de judecată

suportate de către stat legate de constatarea faptului de consumare a alcoolului precum și

pentru examinarea medicală în vederea stabilirii stării de ebrietate și naturii ei.

Cheltuielile de judecată respective constituie cheltuieli efectuate în vederea

acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii incriminate și nu pot fi puse în seama inculpatului.

2

Conform art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sânt

cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal,

iar potrivit alin. (2), pct. 5) al aceluiași articol, cheltuielile judiciare cuprind sumele

cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 296 din 16 aprilie 2009

„Privind modul de testare alcoolscopică și examinare medicală pentru stabilirea stării de

ebrietate și naturii ei, în art. 7, statuează că cheltuielile necesare pentru efectuarea

examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate și a naturii ei, precum și/sau

analiza de laborator a probelor prelevate (sânge și/sau urină) sunt acoperite de

solicitantul examinării, conform actelor normative în vigoare.

În acest context, instanța de apel a remarcat că legea procesual - penală nu

prevede achitarea de către inculpat a cheltuielilor judiciare cerute de apelant, astfel

prevederile legale la care a făcut trimitere nu stabilesc asemenea cheltuieli ce pot fi

încasate din contul inculpatului.

În atare situație, prima instanță corect a soluționat chestiunea privind plata

cheltuielilor judiciare legale de constatarea faptului de consumare a alcoolului și pentru

examinarea medicală a în vederea stabilirii stării de ebrietate și a naturii ei de către

inculpat, fapt ce determină concluzia privind respingerea apelului procurorului, sub

aspectul ce vizează încasarea cheltuielilor judiciare de la inculpat.

casarea acesteia în partea ce ține de neîncasarea cheltuielilor judiciare de la inculpat, cu

remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului ordinar, procurorul invocă că soluția instanței de apel, prin

care a fost respins apelul procurorului referitor la neîncasarea cheltuielilor de judecată,

contravine normelor procesual penale în vigoare.

Potrivit prevederilor art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare

sânt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal. Potrivit alin. (3) a aceleiași norme, cheltuielile judiciare se plătesc din sumele

alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. Acest alineat este o normă generală

și nu obligă statul să suporte cheltuielile ci să le achite la momentul necesar pentru a

facilita operativitatea acțiunilor organului de urmărire penală și pentru a nu condiționa

respectarea termenului rezonabil de cercetare și judecare a cauzei, prin încasarea

cheltuielilor judiciare de la părțile în proces.

Totodată, legislatorul a expus suficient de clar în art. 229 Cod de procedură penală

obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de către condamnat. Prevederile art. 229

alin. (1) Cod de procedură penală, stipulează direct că inculpatul suportă cheltuielile

judiciare, soluția instanțelor judecătorești de a respinge încasarea acestor cheltuieli este

greșită.

3

Astfel, avansarea cheltuielilor judiciare de către stat își are temeiul în necesitatea

desfășurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu rămână

nepedepsit.

La acest capitol, procurorul menționează și modificările operate la legea procesual

penală din data de 22.12.2017, în vigoare din 09.02.2017, prin care a fost abrogat alin.(2)

al art. 143 Cod de procedură penală, care prevedea că plata expertizelor judiciare

efectuate în cadrul urmăririi penale se fac din contul mijloacelor bugetului de stat.

În ceea ce privește temeiul obligației de a suporta cheltuielile judiciare, se distinge

că, inculpatul condamnat urmează să suporte aceste cheltuieli în baza culpei sale

infracționale, deoarece fără săvârșirea infracțiunii, astfel de cheltuieli nu s-ar fi realizat,

adică inculpatul urmează să suporte numai acele cheltuieli, care sunt în culpă procesuală.

Acuzarea consideră că inculpații condamnați urmează să plătească toate

cheltuielile efectuate de la începerea urmăririi penale și până la punerea în executare a

hotărârii de condamnare, chiar și plata unei expertize dispuse din oficiu sau la cererea

părții civile.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat, reținându-se următoarele considerente de fapt și de drept.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în

cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or,

hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu argumentele invocate în recursul ordinar, se atestă că

împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt

și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct.

14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 1), 2) Cod de procedură penală, care prescriu

4

expres că la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție

trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu

prevede altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru

constatarea cauzei morții, gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității

corporale, instanțele just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în

speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizei medico-legale a părții vătămate urmează a

fi făcute din contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se

argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării în aspectul vizat.

Totodată, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens, iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei care au fost puse la baza

sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Pe lângă aceasta, conform art. 3 Cod de procedură penală, în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul judecării cauzei în instanța

judecătorească. Legea procesuală penală poate avea efect ultra activ, adică dispozițiile

ei, în perioada de tranziție la o nouă lege procesuală penală, pot rămâne aplicabile

acțiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Caracterul ultraactiv se stipulează în

legea nouă.

Astfel, argumentele recurentului că: „prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în

vigoare de la 09.02.2018 alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală, a fost abrogat”,

nu au niciun suport juridic, deoarece sentința adoptată la 10 noiembrie 2017 și decizia

din 30 ianuarie 2018 au fost adoptate până la modificările din 09.02.2018, deci instanța

de fond și de apel corect au aplicat legea care era în vigoare în timpul judecării cauzei,

iar respectiva normă procesuală penală nouă nu are efect ultraactiv. Mai mult, instanțele

de fond și de apel, la motivarea soluției, nici nu au făcut referire la prevederile art. 143

alin. (2) Cod de procedură penală .

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că recursul

ordinar declarat este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

penală, Colegiul penal

5

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Radu Sâli, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 31 ianuarie 2018, în cauza penală privindu-l pe Munjiu Constantin xxxxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 19 septembrie 2018.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

6