1ra-1049/2018 — art. 190 alin. 2 lit. b, c CP

1ra-1049/2018 — art. 190 alin. 2 lit. b, c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1049/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

25 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Nicolae Gordilă,

judecătorii - Constantin Alerguș, Ion Guzun,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Ganea Valentin în numele inculpatei Alsabaa Diana prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Chișinău (sediu central) din 12 mai 2017

și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2017,

în cauza penală în privința lui

Alsabaa Diana XXXXX, născută la

XXXXX, originară din r-nul XXXXX,

s. XXXXX, domiciliată în mun. XXXXX,

bd, XXXXX, ap. XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 02.09.2016-12.05.2017;

instanța de apel: 06.11.2017-15.11.2017;

instanța de recurs: 02.05.2018-25.07.2018.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

Alsabaa D. a fost condamnată în baza art. 190 alin. (2), lit. b), c) Cod penal, la 3

ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a exercita funcții ce țin de gestiunea de bunuri pe un termen de 2

ani, iar în temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probă de 2 ani.

Acțiunea civilă înaintată de partea civilă a fost admisă, fiind dispusă

încasarea în mod solidar din contul lui Alsabaa Said Ahmad și Alsabaa D. în

beneficiul lui Abd Ulhamid Hussameddin suma prejudiciului material cauzat

în mărime de 4 400 euro.

1.1. Prin aceiași sentință a fost condamnat și Alsabaa Said Ahmad, însă în

privința acestuia hotărârile judecătorești nu se contestă.

în jurul orei 1730, Alsabaa D. coparticipând la acțiunile infracționale ale lui

Alsabaa Said, care la 12.05.2016, în jurul orei 730, aflându-se în fața centrului

comercial „XXXXX”, amplasat pe bd. XXXXX, XXXXX, mun. XXXXX, unde

1

acționând prin înțelegere prealabilă cu soția sa, Alsabaa D., în vederea

dobândirii ilegale a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de

încredere, sub pretextul vinderii automobilului de marca/model „Honda Civic”

cu n/î XXXXX, a obținut de la Abd Ulhamid Hussameddin, bani în sumă de

4 400 euro, care conform cursului oficial BNM constituiau 99 220 lei, pe care i-

au însușit, pricinuindu-i astfel o daună materială considerabilă.

procurorul, a solicitat casarea acesteia în privința lui Alsabaa D., în partea

recalificării acțiunilor conform prevederilor art. 42, 190 alin. (2) lit. b), c) Cod

penal, precum și în partea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a invocat următoarele

argumente:

- instanța de fond nu a luat în considerație prevederile art. 8 și art. 126

alin. (1) Cod penal, iar unitatea convențională de amendă constituia, la

momentul comiterii infracțiunii 20 lei, respectiv suma prejudiciului a constituit

99 220 lei, ceea ce, la momentul comiterii infracțiunii constituia proporții mari

și se califica conform alin. (4) art. 190 Cod penal;

- instanța de fond nu a constatat careva circumstanțe atenuante în

privința inculpatei, care ar permite de a considera că pedeapsa aplicată este

suficientă, ca acesta să se corecteze și să se reeduce prin aplicarea pedepsei cu

suspendarea executării pedepsei pe termen de probă;

- ambii inculpați nu au recunoscut vina în comiterea infracțiunii imputate

precum și nici nu au restituit prejudiciul cauzat.

avocatul Ganea V. în numele inculpatei, a solicitat, casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare și încetarea

procesului penal în privința ei.

În motivarea apelului declarat, autorul a cestuia a invocat următoarele

argumente:

- la pronunțarea sentinței instanța de fond a ignorat declarațiile

inculpatei, părții vătămate și martorilor Matar Nasreldin Abdulrahmed și

Alabad Mohamed Ahmed relatate în cadrul examinării cauzei;

- instanța de fond nu a reținut faptul că inculpata a întocmit procura pe

numele lui Abdulhamid Natalia și cu presupusa parte vătămată, în general nu

a avut nici o relație, iar despre afacerile și intențiile soțului cu partea vătămată

nu a cunoscut, fapt confirmat de către aceștia în cadrul audierilor.

avocatul Hramcenco Al-dr în numele inculpaților, a solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a invocat că potrivit

înregistrărilor video ridicate de la magazinul „Fidesco”, careva acțiuni de

transmitere-primire banilor în salonul automobilului nu s-au vizualizat.

2

2017, apelurile declarate au fost respinse ca nefondate, cu menținerea sentinței

fără modificări.

concordanță deplină cu materialele cauzei și corect a fost statuată de către

instanța de fond, neconstatând-se temeiuri de casare a sentinței.

Astfel, în urma examinării mijloacelor de probă anexate la materialele

cauzei, instanța de apel a conchis că, instanța de fond a analizat obiectiv

cumulul de probe prin prisma prevederilor art. 95, 101 Cod de procedură

penală, prin prisma admisibilității, pertinenței și concludentei, utilității și

veridicității raportate la declarațiile inculpaților și probele administrate, a

stabilit corect situația de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpaților,

Alsabaa D. și Alsabaa Said Ahmad, încadrarea juridică corectă și anume

conform elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2),

lit. b) c) Cod penal, escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

abuz de încredere, comisă de către două persoane, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

Așadar, instanța de apel a reținut că, conform certificatului de

înmatriculare, automobilul de marca/model „Honda civic” cu n/î XXXXX, a

constituit dreptul de proprietate al inculpatei, Alsabaa D., care urmare a

înțelegerii prealabile între inculpatul, Alsabaa Said Ahmad și partea vătămată,

ABD Ulhamid Hussameddin, privind vânzarea acestuia la prețul de 4 400 euro,

înțelegere încheiată în mod verbal între inculpat și pătimit, și confirmată chiar

și de către inculpați parțial, de altfel, chiar și nerecunoașterea vinovăției de către

inculpați, nu denotă și lipsa obiectului constitutiv al infracțiunii, acesta

constituind de fapt suma de bani în mărime de 4400 euro, transmisă

inculpatului.

Instanța de apel a menționat că, în cazul de față alegațiile inculpaților

precum că ar fi întocmit procura pe numele lui ABD Ulhamid Hussameddin,

pentru ca acesta să înstrăineze în caz de necesitate bunurile inculpaților în cazul

plecării lor în țara de origine a lui Alsabaa Said Ahmad, constituie doar o

metodă de a induce instanța de apel în eroare, reieșind din faptul că conform

procurii din 12.05.2016, Alsabaa D. o împuternicește pe Abdulhamid N., cu

drepturile de proprietate și posesiune asupra automobilului de marca/model

„Honda civic” cu n/î XXXXX, însă nicidecum nu o împuternicește pe aceasta

din urmă să gestioneze restul bunurilor deținute de către inculpați pe teritoriul

RM, și îi oferă dreptul de înstrăinare doar asupra automobilului în litigiu.

În context, instanța de apel a reținut că, deși ambii inculpați au confirmat

că l-au împuternicit anume pe ABD Ulhamid Hussameddin cu dreptul de

gestiune a bunurilor sale, acest fapt contravine însuși procurii date, conform

căreia a fost împuternicită anume martorul Abdulhamid N., cu drepturile de

3

proprietate și posesiune asupra automobilului de marca/model „Honda civic”

cu n/î XXXXXși nicidecum pe partea vătămată.

Adițional, instanța de apel a reținut și declarațiile martorului Morari M.

care a indicat clar că toate tratativele privind vânzarea automobilului de

marca/model „Honda civic” cu n/î XXXXX, au fost purtate anume cu inculpata,

Alsabaa D. și tot ea a semnat și procura, la momentul când i-a vândut

automobilul menționat, iar ulterior fiind stopat de către colaboratorii de poliție

i s-a comunicat că automobilul respectiv se află în orientare.

În contextul dat, instanța de apel a apreciat ca fiind nefondate și alegațiile

avocatului Hramcenco Al-ndr, privind neparticiparea lui Alsabaa D., la

comiterea infracțiunii, în situația în care probatoriul administrat la caz,

confirmă pe deplin coparticiparea inculpatei și realizarea de către aceasta a

laturii subiective și a laturii obiective a infracțiunii de escrocherie.

De asemenea, instanța de apel a notat că, sunt total nefondate și absolut

neîntemeiate și alegațiile procurorului privind pretinsa recalificare ilegală a

acțiunilor inculpaților, în situația în care însuși în apelul declarat se conțin

normele de drept aplicate corect de către instanța de fond, dar interpretate într-

o manieră inadmisibilă de către apelant.

Reieșind din materialele cauzei, instanța de apel a reținut că, urmare a

infracțiunii de escrocherie, comisă de către Alsabaa D. și Alsabaa Said Ahmad

a constituit suma de 4 400 euro, care conform cursului valutar oficial al BNM,

au constituit la acel moment suma de 99 220 lei, ce nu depășește, cuantumul

sumei de 101 000 lei, pentru a fi încadrate acțiunile inculpaților conform

calificativului „proporții mari”, astfel, instanța de apel a conchis că, prima

instanță corect a reîncadrat acțiunile inculpaților în baza art. 190 alin. (2), lit. b),

c) Cod penal.

De asemenea, instanța de apel a considerat totalmente neîntemeiată și

solicitarea procurorului privind casarea sentinței în privința inculpatei, Alsabaa

D., în partea recalificării conform art. 42, art. 190 alin. (2) lit. b), c) Cod penal,

or, încadrarea juridică pentru care pledează acuzatorul de stat, încalcă

principiul non bis in idem, admițând în mod clar tragerea la răspundere a

persoanei de două ori pentru aceiași faptă.

Cu referire la pedeapsa penală aplicată inculpaților, pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b), c) Cod penal, verificând

legalitatea sentinței primei instanțe în privința ultimului, instanța de apel a

constatat că, prima instanță a acordat deplină eficientă prevederilor art. 7, 61,

75 Cod penal și la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celor

vinovați, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea,

de condițiile de viață ale familiei acestora precum și scopul pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului.

4

Cât privește solicitarea procurorului privind aplicarea în privința

inculpatei a pedepsei închisorii, cu excluderea prevederilor art. 90 Cod penal,

instanța de apel de asemenea a considerat-o neargumentată și lipsită de

fundament juridic.

Ganea V. în numele inculpatei, care, invocând temei de drept prevederile art.

427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora și

pronunțarea unei hotărâri de achitare și încetarea a procesului penal.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente

similare celor indicate anterior în apel și descrise în pct. 3. al prezentei decizii,

suplimentar menționând că, instanțele de fond n-au reținut faptul că martorii

acuzării au făcut declarații contradictorii și urmează a fi apreciate critic.

Totodată, instanțele de fond n-au ținut cont de înregistrările video

anexate la cauză, care combat declarațiile părții vătămate și a martorilor

acuzării.

Astfel, recurentul consideră că vinovăția inculpatei în săvârșirea

infracțiunii imputate nu a fost dovedită, iar instanțele de fond n-au examinat

cauza penală sub toate aspectele.

6.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului ordinar declarat, solicitând inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit

neîntemeiat și lipsit de temei legale.

cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia

din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Din conținutul recursului declarat se constată că titularul acestuia invocă

temei de drept pct. 6), 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a

repara eroarea de drept comisă de instanțele de fond ori de apel, atunci când

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs,

Colegiul penal constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat.

5

Astfel, se relevă că, respectând prevederile art. 414, Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelurile declarate, a verificat legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, fiind cercetate suplimentar probele

administrate de către instanța de fond, astfel ajungând la concluzia corectă

enunțată în pct. 4. al prezentei decizii.

În sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la

respingerea apelurilor declarate.

Ținând seama de aceste prevederi, Colegiul penal constată că instanța de

apel a fost în drept și, de fapt, întemeiat a dispus menținerea în vigoarea a

sentinței, motivându-și detaliat și clar soluția adoptată.

Colegiul penal conchide că temeiul invocat de recurent, prevăzut la pct.

6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la

examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod

de procedură penală și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul declarat de partea apărării, cuprinzând și motivele

pe care se întemeiază soluția.

Cu referire la critica recurentului sub aspectul pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, instanța de recurs menționează că, acest temei pentru

recurs este aplicabil atunci când nu a fost stabilită fapta care corespunde

elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin

intermediul cărora s-au constatat elementele infracțiunii.

Sub aspectul situației de ”neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg

acele cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acestuia nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este

subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau

legătura cauzală dintre acestea).

Astfel, autorul recursului consideră că instanța de apel a tras o concluzie

greșită în partea condamnării inculpatei, considerând că, în speță lipsesc probe

certe ce i-ar confirma vinovăția în săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 190

alin. (2) lit. b), c) Cod penal, iar acțiunile ei nu întrunesc semnele constitutive

ale acestei infracțiunii.

Instanța de recurs susține că soluția instanței de apel este argumentată și

corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în

ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și,

totodată, care au fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și

coroborării reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că există faptele

infracțiunii incriminate.

6

Conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat și

mult aspectual în textul deciziei instanței de apel, iar temeiuri de a pune la

îndoială veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit, deoarece ele au fost

obținute cu respectarea normelor de procedură penală, mai mult ca atât, nici

recurentul nu invocă ilegalitatea obținerii probelor pe parcursul procesului

penal.

Astfel, afirmația recurentului precum că, instanța de apel a tras o

concluzie greșită în ce privește condamnarea lui Alsabaa D. în baza art. 190 alin.

(2) lit. b), c) Cod penal, considerând că lipsesc probe certe ce i-ar confirma

vinovăția, sunt combătute prin probele acumulate legal în cadrul urmăririi

penale, precum și administrate în cadrul cercetării judecătorești în cadrul

instanțelor de fond.

Prin urmare, argumentele recurentului, precum că inculpata nu ar fi

săvârșit infracțiunea imputată, contravin materialelor cauzei, deoarece,

instanța de apel, corect a menționat că vinovăția acesteia se dovedește prin

probele anexare la materialele cauzei, care sunt în contradicție cu cele relatate

de inculpată în apărarea sa.

Instanța de recurs, conchide asupra legalității și temeiniciei concluziei

instanțelor inferioare, care au constatat existenta faptei și vinovăției inculpatei

în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. b), c) Cod penal, fiind

stabilite în cauză toate elementele constitutive ale dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin abuz de încredere, comisă de către două persoane, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

Astfel, instanța de apel s-a pronunțat asupra circumstanțelor de fapt și a

motivat concluziile prin cumulul de probe administrate în cauză, cărora le-a dat

o apreciere justă și obiectivă, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Colegiul penal constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul

apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului

declarat de către partea apărării, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce

se încadrează în prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

Afirmațiile recurentului precum că instanțele de fond incorect au apreciat

probele cauzei punându-le la baza hotărârilor pronunțate, nu pot fi reținute ca

temei de admitere a recursului, deoarece, ca probe, acestea sunt administrate

cu respectarea procedurii penale, verificate și apreciate de instanțele inferioare

conform legislației în vigoare. Mai mult că, critica referitor la procedura de

apreciere a probelor tine de starea de fapt a cauzei și care deja a fost efectuată

de instanțele de fond.

Prin urmare, Colegiul penal susține concluzia privind temeinicia acuzării

referitor la prezenta în acțiunile inculpatei a elementelor constitutive ale

infracțiunii imputate, fapta acesteia corect fiind încadrată în prevederile art. 190

7

alin. (2) lit. b), c) Cod penal. Prezența în acțiunile inculpatei atât a elementelor

care caracterizează latura obiectivă a infracțiunii imputate, cât și a celor care

caracterizează latura subiectivă ale acestei infracțiuni, au fost demonstrate prin

probele menționate în pct. 5. al prezentei decizii, acumulate la faza urmăririi

penale și examinate în cadrul ședințelor instanțelor de fond.

Revenind la conținutul recursului declarat, Colegiul penal va respinge ca

fiind neîntemeiată afirmația recurentului precum că, instanțele do fond și-au

întemeiat soluția în baza declarațiilor martorilor acuzării, care au făcut

declarații contradictorii, urmând a fi apreciate critic, or, aceștia au depus

depoziții sub jurământ, fiind avertizați de răspundere penală în conformitate

cu prevederile art. 312 - 313 Cod penal.

Colegiul penal consideră relevant de a specifica că, argumentele invocate

de recurent în cererea sa de recurs au constituit obiect de examinare la judecarea

cauzei în instanța de apel, deoarece după conținutul lor sunt similare celor

consemnate în cererea de apel, respectiv asupra acestora instanța de apel s-a

expus argumentat în hotărârea pronunțată, așa cum este indicat și în pct. 5. din

prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs o consideră legală și

argumentată, însușind argumentele ei, reiterarea cărora nu mai este necesară

(jurisprudența CtEDO, cauza Rebait și alții c. Franței, din 25.02.1995, nr.

26564/1995).

În concluzie, instanța de recurs menționează că nu se constată prezența

erorilor de drept ce ar genera casarea hotărârii atacate sub aspectele invocate

de către recurent, deoarece soluția adoptată de instanța inferioară este

întemeiată și motivată.

În circumstanțele stabilite, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

recursului declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ganea Valentin

în numele inculpatei Alsabaa Diana, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2017, în cauza penală în privința lui

Alsabaa Diana XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecătorii Constantin Alerguș

Ion Guzun

8