1re-65/2018 — art.313 CPP

1re-65/2018 — art.313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1re-65/18

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

24 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecătorii – Constantin Alerguș, Elena Covalenco, Iurie Diaconu, Ion Guzun,

a judecat, fără citarea părților, recursul în anulare declarat de avocatul

Vicol Ion în numele lui Nareico Oleg, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2017,

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

fond);

recurs);

în anulare).

C O N S T A T Ă :

depus la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, plângere în temeiul art. 313 Cod de

procedură penală, prin care a contestat ordonanța din 25.08.2016, emisă de

procurorul în Procuratura sect. Rîșcani, mun. Chișinău, A.Dulgheru, potrivit

căreia au fost scoși de sub urmărire penală cet. Nareico O., Ivanova C., Pascal A.

pe motiv că acțiunile acestora nu întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de

art.191 alin. (5) Cod penal și clasată cauza penală nr. 2014020165, totodată fiind

încetată urmărirea penală în privința lui Nareico O. pe capătul de acuzare în

baza art.361 alin.(2) CP, din motiv că a intervenit termenul de prescripție, cât și

ordonanța procurorului șef-interimar al Procuraturii sect. Rîșcani, mun.

Chișinău, E. Jomir din 28.09.2016, de respingere a plângerii petiționarei.

În plângere a invocat că de către organul de urmărire penală nu au fost

întreprinse toate măsurile obiective și legale pentru a stabili toate circumstanțele

cauzei, limitându-se doar la declarațiile învinuiților și a părții vătămate, fără a fi

efectuate toate acțiunile de urmărire penale și măsurile speciale de investigație

pe marginea cauzei date. Astfel, în motivarea ordonanței procurorul a menționat

precum că învinuitul Nareico O. s-a aflat în relații de căsătorie cu partea

vătămată Nareico V. făcând trimitere la prevederile din codul familiei ce se

referă la proprietate comună în devălmășie, din care considerente conchide că

acesta nu este competent în a face diferență dintre relațiile familiale, regimul

bunurilor proprietate comună în devălmășie și componența de infracțiune a

delapidării averii străine.

1

fost respinsă ca neîntemeiată, plângerea avocatului Topală I. în numele

petiționarei Nareico V., depusă în baza art. 313 Cod de procedură penală,

împotriva ordonanței procurorului în Procuratura sect. Rîșcani, mun. Chișinău,

A. Dulgheru din 25.08.2016 și a ordonanței procurorului șef-interimar al

Procuraturii sect. Rîșcani, mun.Chișinău, E. Jomiru din 28.09.2016.

Instanța a conchis că, în cadrul procesului penal au fost întreprinse toate

măsurile necesare în vederea examinării cazului obiectiv, multilateral și sub toate

aspectele, iar probele administrate de organul de urmărire penală fiind în

măsură suficientă, pentru a analiza și verifica situația de fapt în speță.

Astfel, instanța a considerat că sunt lipsite de temei argumentele

avocatului în interesele petiționarului precum că în cadrul urmăririi penale

ultimei i-au fost lezate careva drepturi sau interesele legitime, or alegațiile

reprezentatului petiționarei nu pot fi apreciate drept vicii fundamentale care ar fi

afectat hotărârile contestate, nefiind invocate careva temeiuri plauzibile de

declarare a nulității ordonanțelor contestate, iar motivele invocate rezumându-se

doar la critica acțiunilor organului de urmărire penală și deciziile procurorilor,

care, în opinia avocatului ar fi ilegale, neîntemeiate și nemotivate.

Prin urmare, motivele avocatului Topală Ig. nu pot fi reținute drept

convingătoare, care au fost respinse, ca neîntemeiate, deoarece sunt declarative,

or, acesta nu a prezentat argumente concrete și certe, ce ar indica la faptul că

investigația în cazul sesizării lor, și anume abordarea organului de urmărire

penală și a procurorilor în cadrul urmăririi penale nu ar fi corespuns cerințelor

inerente, sub prisma art. 19 alin.(3), 254 Cod de procedură penală, de a examina

complet și multilateral cazul.

Plângerea avocatului este bazată pe dezacordul reclamanților față de

aprecierea faptei stabilite sub aspectul probant, iar motivele invocate în acest

sens nu sunt justificate, care ar duce la necesitatea reexaminării cauzei din punct

de vedere al reaprecierii probelor administrate.

și Cucu M. în numele petiționarei Nareico V., care au solicitat:

- avocatul Topală Ig., casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin

care să fie admisă plângerea înaintată în temeiul art. 313 CPP, invocând că

instanța nu a examinat plângerea obiectiv, complet și multilateral, astfel, cauza

fiind examinată în lipsa petiționarei și apărătorului, care a solicitat prin cerere

amânarea cauzei pe motiv că se afla pe buletin de boală, fiind încălcat dreptul la

un proces echitabil.

Totodată, a menționat că nu este de acord cu soluția instanței precum că

2

între Nareico Valentina și Nareico Oleg sunt relații civile. La începutul căsătoriei,

aceștia erau fondatorii ai SRL „Cenar” cu cota parte de 25% - Nareico V. și 75% -

Nareico O. Apoi, Nareico V. a fondat SRL „Cenar”, unde Nareico O. fiind doar

administrator. Astfel, ultimul a falsificat procesul-verbal nr.2 al adunării generale

ale fondatorilor SRL „Cenar”, falsificând semnătura lui Nareico V. Prin procesul-

verbal s-a emis decizia de a intra în componența fondatorilor DFPP „Cenar” SRL

cu cota de participare în sumă de 26 687 995 lei. Despre adunarea și decizia luată,

Nareico V. nu a cunoscut. Conform expertizei grafoscopice, s-a confirmat că

semnătura în procesul-verbal al adunării fondatorilor în rândul cu spațiu

predestinat semnăturii părții vătămate Nareico N. nu este executată de către

aceasta, ci de către Nareico O., astfel consideră că procurorul și instanța de fond

eronat au conchis că Nareico V. cunoștea despre această hotărâre a fondatorilor

și a fost de acord cu această hotărâre. Or, din declarațiile date, aceasta clar a

menționat că despre convocarea adunării, luarea deciziei și transferul bănesc au

fost efectuate cu scop fix de delapidare a averii, Nareico V. nu a cunoscut nimic,

toate aceste acțiuni fiind ascunse de către Nareico O. și alte persoane.

- avocatul Cucu M., casarea încheierii instanței de fond din 22.05.2017 cu

admiterea plângerii în sensul declarat. În motivarea recursului a indicat că

instanța nu a luat în considerare faptul că, partea interesată – Nareico O.,

devenind asociat majoritar al DFPP „Cenar” SRL, fiind anunțat de Nareico

Valentina că a depus actele la divorț solicitând și partajarea averii comune 50% la

50%, având scopul delapidării bunurilor încredințate în administrare, a falsificat

înștiințarea de convocare a adunării generale a acționarilor din 19.08.2013 și

procesul-verbal al adunării generale a acționarilor DFPP „Cenar” SRL din

17.09.2013, prin care a emis hotărârea cu privire la vânzarea unei părți mari din

bunurile care aparțin cu drept de proprietate DFPP „Cenar” SRL. Ulterior, fiind

vândute întreprinderilor pe care se asemenea le gestiona Nareico O. și anume:

SRL „Ceinar” și SRL „Maldvex-Com”, precum și persoanelor juridice a căror

fondatori sunt prieteni de a lui Nareico O.

Astfel, Nareico O. a înstrăinat bunurile DFPP „Cenar” SRL, companiilor

afiliate lui sau prietenilor lui la preț de bilanț sau aproape acelui preț și

nicidecum la preț de piață, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu material de

peste 9 000 000 lei. Prin ordonanța din 30.01.2015, a fost dispusă efectuarea

expertizei merceologice executarea căreia a fost CNE a Ministerului Justiției care

nu a fost efectuat din cauza clasării dosarului penal.

Între soții Nareico nu există vre-o tranzacție de împăcare care să producă

efecte juridice, fapt confirmat prin copia procesului-verbal al ședinței de judecată

3

din 01.09.2016 în cadrul dosarului civil din Judecătoria Chișinău, sediul Centru

privind desfacerea căsătoriei și partajarea averii.

octombrie 2017, au fost admise recursurile declarate de avocații Topală Ig., Cucu

M. în numele petiționarei Nareico V., casată încheierea Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani din 22.05.2017 și pronunțată o nouă hotărâre, prin care au fost

declarate nule ordonanțele procurorului în Procuratura mun. Chișinău, oficiul

Rîșcani, Dulgheru A. din 25.08.2016 și a procurorului șef-interimar al

Procuraturii sect. Rîșcani, mun. Chișinău, Jomir E. din 28.09.2016, cu remiterea

materialelor cauzei procurorului mun. Chișinău, oficiul Rîșcani și obligarea

acestuia de a relua urmărirea penală, de a lichida încălcările depistate ale

drepturilor și intereselor petiționarei și a examina plângerea în raport cu

încălcările constatate, iar în dependență de circumstanțele stabilite în urma

acțiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale, să adopte o hotărâre

legală, întemeiată și motivată.

Instanța de recurs a menționat că instanța de fond dispunând respingerea

plângerii înaintate nu a dat o apreciere corectă, obiectivă și multilaterală tuturor

acțiunilor efectuate de organul de urmărire penală, astfel încheierea emisă poartă

un caracter superficial, fără a se ține cont că organul de urmărire penală nu a

întreprins toate măsurile de rigoare întru verificarea și elucidarea tuturor

motivelor invocate de către Nareico V., acțiuni ce atrag încălcarea drepturilor

petiționarei asupra unui proces echitabil.

Astfel, concluzia procurorului privind scoaterea persoanei de sub urmărire

penală pe capătul de acuzare prevăzut de art. 191 alin.(5) CP a lui Nareico Oleg

din lipsa în acțiunile acestuia a elementelor constitutive ale infracțiunii, este una

eronată, necorespunzătoare stării de fapt a lucrurilor.

În acest sens, a menționat că organul de urmărire penală pripit a conchis că

între Nareico V. și Nareico O. sunt relații de ordin civil, în cazul în care

petiționara a relatat că despre procesul-verbal nr.1 din 01.04.2003 privind

repartizarea dividendelor pentru anul 2002, nu i-a fost nici o dată prezentat de

Nareico O. sau de către altă persoană, pentru a face cunoștință cu conținutul lui

sau pentru a fi semnat, despre respectivul proces-verbal a aflat la momentul

recepționării actelor de la Camera Înregistrării de Stat la data de 02.12.2013, iar

semnătura de pe procesul-verbal nu îi aparține.

Prin urmare, organul de urmărire penală nu a verificat și elucidat cine și

cum, de facto, au primit mijloacele bănești de pe urma dividendelor pentru

repartizare în sumă de 13496750 lei, după cum urmează: Nareico O. – 8801250

4

lei și Nareico V. - 2933750 lei, sau, petiționara a informat organul de urmărire

penală că suma în mărimea nominalizată nu a fost primită de ea.

La fel, organul de urmărire penală urma să administreze probe cu privire

la faptul dacă mijloacele bănești menționate au fost folosiți de ambii soți în

necesitățile familiare, având în vedere că constituiau o familie, or, acești bani au

fost folosiți în parte de fiecare soț, deoarece sumele date sunt majore, inclusiv

urmează să fie verificată și versiunea înaintată de Nareico V., precum că

procesul-verbal nr.1 din 01.04.2003 a fost falsificat într-o delapidare a bunurilor

ce aparținea petiționarei.

Referitor la inacțiunile organului de urmărire penală, instanța a reținut că,

din ordonanța din 25.08.2016 rezultă că în cadrul urmăririi penale au fost audiate

petiționara și persoanele care au fost scoase de sub urmărire penală, or, în cazul

dat urma să fie audiați alți martori care ar putea descrie și indica asupra unor

circumstanțe noi pentru constatarea corectă a stării de fapt.

Asupra circumstanțelor invocate de către Nareico V., procurorul urma să

dispună efectuarea și altor acțiuni procesuale, nemijlocit în cazul declarațiilor

contradictorii să efectueze acțiuni procesuale de confruntare, cât și alte acțiuni

procesuale.

Totodată, referitor la ordonanța procurorului din 25.08.2016, instanța a

conchis că organul de urmărire penală urmează să țină cont în raport cu

circumstanțele cauzei, de modalitățile delapidării averii străine, astfel că, la

săvârșirea infracțiunii nominalizate pot fi folosite oricare documente false,

nefiind neapărat oficiale. Totuși, un interes mai mare îl comportă când

înșelăciunea se prezintă sub formă de folosire a documentelor oficiale false.

Astfel, art. 361 Cod penal este aplicabil în oricare caz de folosire a documentelor

oficiale false, cu excepția cazurilor când folosirea unor asemenea documente este

realizată ca acțiune adiacentă, alături de dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane. Falsificând documente, făptuitorul nu poate să influențeze în nici un

fel asupra bunurilor, care vor continua să rămână la posesorul lor. Nu poate fi

înșelată victima, dacă documentele false rămân la făptuitor, nefiind folosite de

către acesta.

Vicol I. în numele lui Nareico O., care invocând temeiul prevăzut la art. 453

alin.(1) Cod de procedură penală solicită, casarea deciziei instanței de apel din

19.10.2017 cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de recurs, sau să fie

menținută încheierea instanței de fond, prin care a fost respinsă plângerea, ca

neîntemeiată.

În motivarea recursului în anulare, autorul acestuia invocă că în speță a

5

fost încălcat esențial drepturile lui Nareico O., deoarece instanța de recurs a

dispus obligarea procurorului de a relua urmărirea penală, în pofida faptului că o

atare posibilitate legală instanța nu are, fapt prevăzut în norma art. 313 alin.(5) CPP,

potrivit cărora (…) instanța, considerând plângerea întemeiată, adoptă o

încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale

drepturilor și libertăților omului sau ale persoanei juridice și, după caz, declară

nulitatea actului sau acțiunii procesuale atacate, sau constatând că actele sau

acțiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea și că drepturile sau

libertățile omului sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, pronunță o

încheiere despre respingerea plângerii înaintate.

Astfel, reluarea urmăririi penale era reglementată la data judecării cauzei

în instanța de recurs, în norma art. 287 alin.(1) Cod de procedură penală, care

stipula că reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după

clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune

de către procurorul ierarhic superior prin ordonanță dacă, ulterior, se constată că

nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a

dispărut circumstanța pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea

cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.

Dispoziția normei indicate era prevăzută de art. 22 alin.(2) CPP, care la acel

moment prevedea că, scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau încetarea

urmăririi penale împiedică punerea repetată sub învinuire a aceleași persoane

pentru aceeași faptă, cu excepția cazurilor când fapte noi ori recent descoperite

sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea

respectivă, precum și sunt cuprinse în art.4 al Protocolului nr.7 la CEDO, potrivit

căreia nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile

aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost deja condamnat

printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale aceluiași stat.

Necătând la cele menționate, instanța de apel prin soluția sa a obligat

procurorul de a relua urmărirea penală, însă nu indică asupra unor elemente noi

sau recent descoperite sau a unui viciu fundamental, menționând doar că

concluzia privind scoaterea lui Nareico O. de sub urmărire penală pe capătul de

acuzare prevăzut de art. 191 alin.(5) Cod penal este una eronată și pripită.

Astfel, consideră că decizia contestată este lovită de nulitate, deoarece

persoana care a fost odată scoasă de sub urmărire penală nu poate fi repetat fi

pusă sub urmărire penală, deoarece potrivit art.6 pct.44) CPP, procesul penal

poate fi reluat în baza acestui temei doar la încălcarea anumitor drepturi, iar

concluzia instanței de recurs privind aprecierea necorespunzătoare a

circumstanțelor cazului, încalcă dreptul lui Nareico O. de a nu fi urmărit de mai

6

multe ori pentru una și aceiași faptă, prevederi indicate în art. 21 din Constituție,

care obligă autoritățile publice competente să asigure persoanei suspecte de

săvârșirea unei infracțiuni toate garanțiile necesare apărării sale.

În acest context a menționat și prevederile stipulate în Hotărârea Curții

Constituționale nr.12 din 14.05.2015, privind excepția de neconstituționalitate a

art. 287 alin(1) din Codul de procedură penală.

Prin urmare, decizia contestată contravine art.21 din Constituție, din care

motiv urmează a fi casată, având în vedere viciile fundamentale care au afectat

procedura precedentă.

raport cu motivele invocate, Colegiul penal conchide respingerea acestuia, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 452 alin. (1) Cod de procedură penală, persoanele

menționate în art. 401 alin. (1) pct. 2) și 3) și în numele acestora, apărătorul sau

reprezentantul lor legal, pot declara la Curtea Supremă de Justiție recurs în

anulare împotriva hotărârilor judecătorești după epuizarea căilor ordinare de atac.

Dispoziția art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept

comise doar la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente a afectat hotărârea atacată, inclusiv când Curtea

Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova

despre depunerea cererii.

Prin urmare, normele de drept menționate prescriu, în mod expres că, pot

fi atacate cu recurs în anulare doar hotărârile judecătorești prin care a fost judecată

cauza penală în fond, adică hotărârile irevocabile de condamnare, de achitare sau

încetare a procesului penal, după epuizarea căilor de atac, reglementate de

Capitolul IV, Secțiunea I și Secțiunea II ale Codului de procedură penală – adică

calea apelului și recursului ordinar.

În cazul în care, potrivit legii, o hotărâre judecătorească nu parcurge căile

ordinare de atac, aceasta, deși a devenit irevocabilă, nu dispune de calea

extraordinară de atac, adică nu poate fi contestată cu recurs în anulare.

Analizând dispozițiile legale expuse mai sus în raport cu speța dată rezultă

că, încheierea judecătorului de instrucție, adoptată în ordinea reglementată de

art. 313 Cod de procedură penală, nu cade sub incidența categoriilor de hotărâri

irevocabile prevăzute la alin. (1) art. 452 Cod de procedură penală, ce pot fi

contestate cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție, iar recursul

declarat împotriva încheierii judecătorului de instrucție este inadmisibil,

deoarece o asemenea hotărâre nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs în

7

anulare.

În aceste împrejurări, Colegiul penal conchide că recursul în anulare

declarat de avocatul Vicol I. în numele lui Nareico O. urmează a fi respins, ca

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul în anulare declarat de avocatul Vicol Ion

în numele lui Nareico Oleg, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 19 octombrie 2017.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecătorii Constantin Alerguș

Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Ion Guzun

8