1re-97/2018 — art. 264-1 alin. 1 CP

Dosarul nr. 1re-97/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

25 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului în anulare împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 01

martie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 mai

2018, declarat de avocata Tatiana Tampei și condamnatul

Ghimp Vasile XXXX, născut la

XX XXXX XXXX în s. XXXXX, r-nul XXXXX, locuitor al

mun. XXXXX, str. XXXXX ap. XX, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 27.09.2017 – 01.03.2018,

instanța de recurs: 27.03.2018 – 10.05.2018,

instanța de recurs

în anulare: 27.06.2018 – 25.07.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Ghimp

Vasile a fost condamnat în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime

de 500 unități convenționale, ce constituie 25.000 lei, fără privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport.

după ce a consumat substanțe narcotice, a urcat la volanul automobilului „Smart

Forfour”, n.î. XXXXX. Deplasându-se, la intersecția str. Codrilor cu șoseaua

Balcani, mun. Chișinău, a fost implicat într-un accident rutier, tamponându-se cu

automobilul „Toyota Prado”, n.î. XXXXX, condus de Coteț S.

1

În urma verificării circumstanțelor accidentului produs, Ghimp V. a fost

condus la Dispensarul Republican de Narcologie, unde a fost supus examinării

medicale pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, fiind constatat că se află în

stare de ebrietate provocată de stupefiante (canabinoide).

Instanța a reținut că inculpatul a recunosc vina și a solicitat examinarea

cauzei pe baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale, potrivit art. 3641

Cod de procedură penală.

Deoarece aceste probe i-au confirmat integral vinovăția, instanța a încadrat

acțiunile inculpatului în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, ca conducerea

mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă

de substanțe narcotice.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de faptul că inculpatul este

angajat în câmpul muncii, se caracterizează pozitiv, anterior nu a comis fapte

penale, nu se află la evidența medicului narcolog, că starea de ebrietate în care se

afla nu a produs consecințe, iar el nu a acționat punând în pericol participanții la

traficul rutier, că nu s-a opus documentării și a urmat benevol cerințele

colaboratorilor de poliție, că lipsesc circumstanțe agravante, ca circumstanțe

atenuante fiind reținute recunoașterea vinovăției și căința sinceră.

Totodată, fiind stabilit că inculpatul a comis pentru prima dată o infracțiune

ușoară, unica sursă de existență a acestuia fiind venitul obținut în urma exercitării

obligațiunilor de serviciu prin intermediul conducerii mijlocului de transport, că s-a

căit și regretă atitudinea față de faptă comisă, instanța a concluzionat ca fiind

justificată și echitabilă stabilirea unei pedepse mai blânde decât sancțiunea

articolului incriminat, prin excluderea pedepsei complementare obligatorii -

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, conform art. 70 Cod penal.

Drăgălin Pădure, a declarat recurs, solicitând casarea sentinței în partea pedepsei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată amendă în

mărime de 600 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe un termen de 3 ani.

Recurentul a invocat că lipsesc circumstanțe excepționale sau alte

circumstanțe prevăzute la art. 79 Cod penal, care ar micșora esențial gravitatea

faptei inculpatului și care ar condiționa aplicarea unei pedepse sub limita minimă și

fără aplicarea pedepsei complementare prevăzută de legea penală pentru

infracțiunea respectivă.

Or, nu au fost stabilite motive care să argumenteze raționalitatea neaplicării

pedepsei complementare, iar recunoașterea vinovăției este o circumstanță

atenuantă, nu una excepțională și, doar în baza ei, nu este posibilă aplicarea

prevederilor art. 79 Cod penal. Totodată, recunoașterea vinovăției și examinarea

cauzei în procedură simplificată a fost luată în considerație la reducerea pedepsei.

Mai mult, art. 2641 a fost introdus în Codul penal din cauza comiterii unui

număr mare de accidente rutiere de conducătorii mijloacelor de transport aflați în

stare de ebrietate, aceștia urmând a fi privați de dreptul de a conduce mijloace de

transport pentru a nu perturba siguranța traficului rutier.

2

2018, recursul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Ghimp Vasile, recunoscut vinovat în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal și

aplicată pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 500 unități convenționale, ce

constituie 25.000 lei, i-a fost aplicată pedeapsa complementară - privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de recurs a reținut că instanța de fond a stabilit pedeapsa principală

în limitele fixate de norma art. 2641 alin. (1) Cod penal, care prevede amendă de la

750 la 850 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de

la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe un termen de la 3 la 5 ani, lipsind careva împrejurări care ar genera

modificarea pedepsei principale numite inculpatului.

Astfel, nu au fost stabilite circumstanțe agravante, iar în calitate de

circumstanțe atenuante au fost reținute recunoașterea vinovăției și căința sinceră,

mărimea pedepsei fiind apreciată în conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de

procedură penală, potrivit cărui, inculpatul beneficiază de reducerea cu ¼ a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege sub formă de amendă și cu art. 64 alin. (3)

Cod penal, care prevede că mărimea amenzii se stabilește persoanelor fizice de la

500 la 3000 unități convenționale, luându-se în considerație gravitatea infracțiunii

săvârșite și situația materială a celui vinovat și a familiei sale, precum și

personalitatea inculpatului.

Totodată, instanța de fond a pus la baza neaplicării față de inculpat a

pedepsei complementare prevederile art. 79 Cod penal, indicând în calitate de

circumstanțe atenuante excepționale faptul că inculpatul pentru prima data a comis

o infracțiune ușoară, iar conducerea mijlocului de transport este unica sursa de

existență a inculpatului prin exercitarea obligațiilor de serviciu.

Însă, aceste împrejurări nu pot fi puse la baza eliberării inculpatului de

pedeapsa complementară.

Conform sancțiunii normei art. 2641 alin (1) Cod penal, persoana care a

condus mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, este

pasibilă de pedeapsă penală sub formă de amendă în mărime de la 750 la 850

unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200

la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de la 3 la 5 ani.

Or, aplicarea pedepsei complementare față de inculpat este obligatorie de

fapt și de drept, având în vedere necesitatea atingerii scopului pedepsei penale

privind corectarea și reeducarea acestuia, dar și neadmiterea de încălcări pe viitor.

Prin urmare, inculpatului urmează a-i fi aplicată sancțiunea complementară -

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termenul minim prevăzut

de sancțiunea normei incriminate, corectarea și reeducarea acestuia fiind posibilă

doar cu supunerea acestuia răspunderii penale principale și complementare, având

în vedere comportamentul inculpatului înainte și după comiterea faptei, pericolul

real al acțiunilor sale, cât și urmările faptei infracționale comise, pedeapsă ce îl va

3

face să conștientizeze consecințele faptei sale și inadmisibilitatea încălcării

rigorilor de drept, cât și va duce la restabilirea echității sociale și corectarea

acestuia.

Deci, argumentele acuzării au suport faptic și juridic, iar aplicarea sancțiunii

complementare sub formă de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport

în privința inculpatului este o măsură prevăzută de lege, aplicată întru atingerea

scopului legii penale.

judecătorești au devenit irevocabile.

solicitând casarea hotărârilor adoptate în latura pedepsei sub formă de amendă, a

echivalentului stabilit în mărime de 25.000 lei.

Recurenții au indicat că nu au atacat sentința instanței de fond, cu toate că nu

sunt de acord cu faptul că echivalentul unității convenționale a fost stabilit greșit,

în mărime de 50 lei, or, infracțiunea pentru care a fost recunoscut vinovat

inculpatul a fost comisă la 15.04.2016, până la modificările operate la art. 64 Cod

penal prin Legea nr. 207 din 29.07.2016, acceptând eroarea instanței de fond și

necontestând sentința pe motiv că nu a fost privat de dreptul de conduce mijloace

de transport.

Or, instanțele de fond și de recurs i-au aplicat o pedeapsă prea aspră și greșit

au calculat echivalentul a 500 unități convenționale ca fiind 25.000 lei, contrar

prevederilor art. 8 Cod penal, potrivit căruia caracterul infracțional al faptei și

pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul

săvârșirii faptei.

Astfel, mărimea amenzii aplicate de 500 unități convenționale urmează a fi

calculată luând în considerație că unitatea convențională este egală cu 20 lei, după

cum era în vigoare la momentul comiterii faptei, la 15.04.2016, urmând a-i fi

stabilită o amendă în mărime de 500 unități convenționale, echivalentul a 10.000

lei, pe care, conform prevederilor art. 64 alin. (31) Cod penal, este în drept să o

achite în jumătate în cel mult 72 de ore din momentul în care hotărârea devine

executorie, adică 5000 lei.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 452-457 Cod de

procedură penală.

pe baza materialului din dosarul cauzei și a motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile irevocabile pot

fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la

judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii

precedente a afectat hotărârea atacată. Conform art. 6 pct. 44), 22 alin. (3) Cod de

procedură penală, art. 4 din protocolul nr. 7 CEDO, viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată, se consideră încălcare

esențială a drepturilor și libertăților garantate de Convenita pentru Apărarea

4

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, de alte tratate internaționale, de

Constituția Republicii Moldova și de alte legi naționale. Hotărârea judecătorească

definitivă, împiedică redeschiderea, reluarea examinării procesului penal în

privința aceleiași persoane pentru aceeași faptă, cu excepția cazului în care un viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea pronunțată.

Însă, conform art. 453 alin. (2) Cod de procedură penală, recursul în anulare

este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe motivele prevăzute în articolul 453 Cod

de procedură penală. Potrivit art. 455 alin. (2) pct. 7) Cod de procedură penală,

cererea de recurs în anulare trebuie să cuprindă conținutul și motivele recursului în

anulare cu menționarea cazurilor prevăzute în art. 453 și cu argumentarea

ilegalității hotărârii atacate.

Totodată, în pofida acestor prevederi legale, în recursul vizat nu sunt

invocate circumstanțe concrete, considerate a fi un viciu fundamental, raportate la

circumstanțele de fapt și de drept conținute în hotărârile contestate, cu indicarea

normelor legale care prevăd drepturile și libertățile pretinse a fi esențial încălcate,

denumirea acestor drepturi și libertăți, esența încălcărilor respective raportată la

normele procesual penale și la alte legi naționale, convenții și tratate internaționale,

modul și măsura în care încălcările presupuse ar fi afectat hotărârile atacate, astfel

încât acestea să obțină natura unui viciu fundamental capabil să genereze temeiul

desființării hotărârii irevocabile atacate, omițându-se completamente argumentarea

ilegalității hotărârilor contestate în acest sens și indicarea unor concrete erori de

drept la capitolul dat (pct. 6. din decizie).

Mai mult, potrivit art. 452 alin. (1) Cod de procedură penală, condamnatul și

apărătorul pot declara la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare împotriva

hotărârii judecătorești irevocabile, dar doar după epuizarea căilor ordinare de atac.

Însă, decizia instanței de apel nu a fost atacată de apărare cu recurs ordinar în

genere, condamnatul acceptând sentința, ceea ce echivalează cu neutilizarea căii

respective, ordinare. Deci, în aspectul vizat, recursul în anulare nu are niciun

suport juridic (pct. 2.- 6. din decizie).

Rezultă, că recursul în anulare nu întrunește condițiile de conținut prevăzute

în articolele specificate, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursul în anulare al avocatului și condamnatului cu circumstanțe în fapt și

în drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri

neargumentate legal de recurenți.

Or, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a

apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Conform art. 456 alin. (1), 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală,

instanța decide inadmisibilitatea recursului în anulare, dacă se constată că acesta nu

îndeplinește cerințele legale de conținut.

Prin urmare, dat fiind că recursul în anulare de pe rol nu îndeplinește

cerințele legale de conținut, el urmează a fi declarat inadmisibil.

5

alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de avocata Tatiana Tampei și

condamnatul Ghimp Vasile XXXXX, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din

01 martie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 mai

2018, deoarece nu îndeplinește cerințele de conținut.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 22 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6