1ra-1326/2018 — art. 188 alin. 2 lit. b, c, d, e, f CP

1ra-1326/2018 — art. 188 alin. 2 lit. b, c, d, e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1326/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Cimișlia din 28

noiembrie 2017 și deciziei Curții de Apel Comrat din 20 martie 2018, declarate de

avocatul Victor Coda și inculpatul

Morozan Dmitrii Xxxxx, născut la

xx xxxxx xxxx, originar și locuitor al s. Xxxxxx, r-nul

Xxxxxxx cetățean al R. Moldova, anterior condamnat prin:

1) sentința Tribunalului Cahul din 09.06.1999, în

baza art. 102 alin. (5), 42 Cod penal (1961), la 7 ani

închisoare;

2) sentința Judecătoriei Cimișlia din 14.03.2003 și

hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din

09.11.2009, în baza art. 188 alin. (2) lit. d) Cod penal

(2002) și art. 40 Cod penal (1961), la 11 ani închisoare.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 01.11.2017 – 28.11.2017,

instanța de apel: 16.01.2018 – 20.03.2018,

instanța de recurs: 04.06.2018 – 11.07.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Morozan

Dmitrii a fost condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), d), e) și f) Cod penal la 6

ani și 2 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, începând din

28.11.2017, cu includerea perioadei aflării în arest preventiv de la 13.10.2017 până la

28.11.2017.

inculpatul Morozan Dmitrii, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale

criminale, în urma înțelegerii prealabile cu o persoană în privința căreia cauza penală

1

a fost disjungată, mascați, pentru a nu-și expune identitatea, acționând intenționat și

urmărind scop de cupiditate, însoțit de amenințare și aplicarea violenței periculoase

pentru viața și sănătatea persoanei, au pătruns în domiciliul lui Vasilciuc A., din s.

Xxxxxxx, r-nul Xxxxxx, atacându-l și aplicându-i lovituri, amenințându-l cu un

obiect asemănător cu arma, i-au legat mâinile și picioarele cu un prelungitor și au

însușit din domiciliu bunuri și anume: bani în sumă de 2000 lei, un telefon mobil de

model Samsung Galaxy J5, un încărcător și căști cu prețul de 4999 lei, un aparat foto

de model Nikon cu prețul de 2500 lei, un binoclu de model BARSKL cu prețul de

300 lei, un aparat de sudat de model Dnipro-MMMA 250 MOS cu prețul de 2260 lei,

un televizor de model Samsung UE2 H4270AUXUA cu prețul de 2941 lei și o

lanternă de model ELMOS cu prețul de 200 lei. În urma acțiunilor sale criminale,

inculpatul Morozan D. și persoana în privința căreia cauza penală a fost disjungată, i-

a cauzat părții vătămate Vasilciuc A. leziuni corporale sub formă de plăgi, echimoze

și excoriații pe cap, echimoze pe piept, excoriații pe mâna dreaptă care se califică ca

vătămări corporale ușoare cu dereglarea sănătății de la 6 la 21 zile, și un prejudiciu

material în cuantum de 15.200 lei.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și faptele indicate

în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Deoarece aceste probe i-au confirmat integral vinovăția, instanța a încadrat

acțiunile inculpatului în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), d), e), f) Cod penal, ca

tâlhăria, adică atacul săvârșit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor,

comis de două sau mai multe persoane mascate, prin pătrundere în locuință, cu

aplicarea armei, însoțit de violență periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei

agresate, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 76-77 Cod

penal, 3641 Cod de procedură penală, că inculpatul se caracterizează pozitiv, însă

anterior a fost condamnat pentru o infracțiune similară, că a solicitat examinarea

cauzei în procedură simplificată, conform art. 3641 Cod de procedură penală,

beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoarea, concluzionând că corectarea și reeducarea lui este

posibilă doar prin aplicarea unei pedepse privative de libertate.

disjungării cauzelor penale și dispunerea judecării cauzei în privința lui Morozan D.

și a lui Pidghirnîi G. într-o singură procedură, cu trimiterea cauzei la o nouă

rejudecare în aceiași instanță de fond, în alt complet de judecată.

Apelantul a invocat, că instanța de judecată neîntemeiat a stabilit pedepasa

inculpatului, fără a lua în considerație circumstanțele atenuante și fără a argumenta

aplicarea pedepsei maxime pentru infracțiunea respectivă.

Necătând că, inculpatul a recunoscut în totalitate faptele imputate, știind că nu

este vinovat, chiar și la faza urmăririi penale a contribuit activ la descoperirea

infracțiunii, nu a opus rezistență nici la reținere, nici la audiere, neeschivându-se în

vreun fel de la colaborarea cu organul de urmărire penală, este unicul întreținător al

familiei având și copii, a săvârșit infracțiunea sub constrângere psihică din partea lui

Pidghirnîi G., care, amenințându-l cu pistolul, pe care inculpatul îl percepea ca fiind

2

unul adevărat, l-a șantajat că-l va denunța la poliție pentru unele fapte presupuse

comise de Morozan D., fiind amenințat cu aplicarea violenței față de membrii

familiei sale.

Mai mult, inculpatul nu cunoștea că partea vătămată era în locuință,

nepregătindu-se din timp pentru infracțiune, neavând un plan bine stabilit cum va

realiza intențiile lui Pidghirnîi G. de deposedare a părții vătămate de bunurile sale,

fapt confirmat chiar de către partea vătămată.

Inculpatul nu a putut beneficia de un proces de judecată corect și echitabil,

atâta timp cât dosarul în privința sa a fost disjungat, neoferindu-i posibilitate să

pledeze de rând cu Pidghirnîi G., nu s-a putut bucura de dreptul de a-i fi cercetat

cazul multiaspectual, obiectiv și complet.

Instanța de judecată incorect a apreciat circumstanțele cauzei, nu a cercetat

faptul constrângerii psihice a lui Morozan D. de către Pidghirnîi G., aplicând

inculpatului o pedeapsă neproporțională faptelor sale, fără a lua în considerație

circumstanțele care-l eliberează de pedepasa penală.

Astfel, instanța i-a aplicat inculpatului maximul pedepsei prevăzute pentru

acest tip de infracțiune, reieșind din limitele stabilite pentru infracțiunea dată, cu

aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală.

respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut, că prima instanță corect a stabilit circumstanțele de

fapt și de drept, just concluzionând că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de

art. 188 alin. (2) lit. b), c), d), e), f) Cod penal, ca tâlhăria, adică atacul săvârșit asupra

unei persoane în scopul vânzării bunurilor, comis de două sau mai multe persoane

mascate, prin pătrundere în locuință, cu aplicarea armelor, însoțit de violență

periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei agresate cu cauzarea de daune în

proporții considerabile.

Împrejurările respective au fost constatate în baza probelor administrate la faza

de urmărire penală, acceptate de inculpat și admise de prima instanță, fiind corect

apreciate cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței și veridicității, iar toate probele în ansamblu – din

punct de vedere a coroborării lor.

Astfel, în urma cercetării materialelor cauzei, instanța de apel a conchis că au

fost îndeplinite cumulativ toate condițiile în vederea aplicării față de inculpat a

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, acesta depunând în acest sens o

cerere până la începerea cercetării judecătorești în prima instanță, cu mențiunea

privind recunoașterea totală și necondiționată a faptei incriminate și renunțarea la

dreptul de a solicita examinarea altor probe, probele administrate în faza de urmărire

penală fiind suficiente și de natură să permită stabilirea unei pedepse.

Nu s-a constatat existența vreunei încălcări a normelor imperative din Codul de

procedură penală sau din probele administrate în cursul urmăririi penale, nu rezultă că

faptele inculpatului sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil, cauza fiind

examinată de către prima instanță conform rigorilor legale enunțate.

Instanța de fond, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, corect a aplicat

prevederile legale și, în conformitate cu prevederile art. 7, 75 Cod penal, a ținut cont

3

de gravitatea infracțiunilor săvârșite, de motivele acesteia, de personalitatea celui

vinovat, de circumstanțele atenuante și agravante ale cauzei, precum și de scopul

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului.

La numirea pedepsei, instanța de fond a ținut cont și de prevederile art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, potrivit căror, inculpatul beneficiază de reducerea

cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în formă de închisoare, iar noile

limite ale pedepsei sunt de la 5 ani și 4 luni până la 6 ani și 8 luni închisoare, limite

cu care a operat instanța de fond la stabilirea pedepsei inculpatului.

Concluzia instanței de fond privind aplicarea față de inculpat a pedepsei cu

închisoare pe un termen de 6 ani și 2 luni este una justă și legală, deoarece având în

vedere lipsa circumstanțelor atenuante, instanța de judecată nu este impusă de a lua

soluția privind coborârea pedepsei până la minimul prevăzut de articolul

corespunzător.

Totodată, chiar și în lipsa circumstanțelor agravante, soluția instanței de fond

de a stabili pedepasa în limita nouă maximă este justificată reieșind din personalitatea

inculpatului, care anterior a fost condamnat pentru o infracțiune similară, față de

acesta fiind echitabilă aplicarea sancțiunii penale socio-educativă, aceasta fiind

corespunzătoare faptei comise, dar și având în vedere scopul legii penale, care indică

asupra corectării și reeducării inculpatului în vederea neadmiterii pe viitor a cărorva

încălcări a ordinii de drept.

Astfel, pedepasa stabilită inculpatului, va asigura restabilirea echității sociale,

corectarea și reeducarea lui, în realizarea scopului legii penale prevăzut la art. 61 Cod

penal.

Nu au fost stabilite careva temeiuri legale de a trimite cauza la judecare așa

cum a solicitat apărătorul în ședința instanței de apel.

Or, de art. 415 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală, sunt prevăzute

exhaustiv cazurile de trimitere a cauzei la rejudecare și anume, atunci când nu a fost

citat inculpatul, nu i s-a asigurat dreptul la interpret, nu a fost asistat de un avocat sau

au fost încălcate prevederile art. 33-35.

În același timp, nu au fost stabilite careva temeiuri de casare a sentinței cu

trimiterea la rejudecare, deoarece solicitarea apelantului se rezumă la examinarea

cauzei într-o procedură unică cu cea a lui Pidghirnîi G., împreună cu care inculpatul a

săvârșit infracțiunea și care l-a determinat să o comită, însă această solicitare nu se

încadrează în temeiurile prevăzute de lege.

Cauza penală în privința lui Pidghirnîi G. a fost disjungată într-o procedură

separată, cu atribuirea numărului de evidență 2017400336, prin ordonanța

procurorului din 27.10.2017, adică la faza urmăririi penale și nu la etapa judecării

cauzei, iar ordonanța respectivă nu a fost contestată de către apărare la etapa finisării

urmăriri penale.

În instanța de fond, cauza penală a fost expediată pentru judecare cu învinuirea

formulată față de Morozan D., iar potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecarea cauzei se efectuează numai în privința persoanei puse sub învinuire și

numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

Astfel, solicitările apelantului privind anularea disjungerii cauzei penale,

dispunerea judecării cauzei în privința lui Morozan D. și Pidghirnîi G. într-o

4

procedură comună și trimiterea cauzei la rejudecare în prima instanță, sunt

neîntemeiate, fiind ilegale și în contradicție cu normele procesual-penale.

deciziei Curții de Apel din 17.04.2018, cu dispunerea trimiterii la rejudecare a cauzei

într-un nou complet de judecată.

Recurentul a invocat, că instanța a lăsat fără apreciere faptul că inculpatul a

fost constrâns psihic de către Pidghirnîi G., ceea ce răstoarnă în totalitate învinuirea,

dar și sentința. Or, instanța nu era în drept să condamne o persoană doar în baza

declarațiilor acesteia, iar materialul probator administrat în cadrul urmăririi penale, cu

toate că indică asupra faptului participării lui Morozan D. la comiterea faptei penale,

totuși nu indică asupra vinovăției acestuia. Organul de urmărire penală, dar și instanța

de judecată trebuia din oficiu să aprecieze declarațiile lui Morozan D. și să dispună

suspendarea urmăririi penale până la descoperirea lui Pidghirnîi G., și aflarea poziției

acestuia.

Astfel, după găsirea lui Pidghirnîi G., acesta ar fi putut recunoaște că l-a

constrâns psihic și/sau fizic pe inculpatul Morozan D. la comiterea faptei penale, iar

ulterior Morozan D. putea fi eliberat de răspundere penală, ceea ce face statul R.

Moldova pasibil de o eventuală condamnare pentru tragerea ilegală la răspundere

penală a unei persoane nevinovate, iar acest dubiu rezonabil trebuia înlăturat printr-o

decizie corespunzătoare.

Nu poate fi reținută argumentarea instanței de judecată că inculpatul a înaintat

cererea privind examinarea cauzei în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de

procedură penală, care poate servi prin sine ca temei de apreciere a faptului că

persoana recunoaște faptele incriminate.

Există o situație de incertitudine pentru Morozan D. atâta timp cât nu este

descoperit Pidghirnîi G., iar organul de urmărire penală a profitat de această omisiune

și a constrâns procesual inculpatul, astfel încât acesta să-și asume o pedeapsă mai

mică în perspectiva unei condamnări mai dure, iar așteptarea unei atitudini umaniste

din partea organelor de ocrotire a normelor de drept inculpatul a văzut-o ca una puțin

probabilă.

Instanța de judecată, analizând materialele dosarului, audiind participanții la

proces, urma să respingă cererea de examinare a procesului penal în ordinea

procedurii speciale, or, din esența cererii reiese că Morozan D. face trimitere și la alte

fapte, comise de altă persoană, date despre care instanța de judecată nu cunoaște.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 Cod de procedură penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și inculpatul, solicitând atenuarea pedepsei.

Recurentul a invocat, că este vinovat de comiterea infracțiunii incriminate,

recunoaște vina și se căiește sincer pentru ce, roagă să-i fie acordată șansa de a se

corecta fără aplicarea pedepsei privative de libertate, dar cu aplicarea amenzii sau a

muncii neremunerate în folosul comunității, sau reducerea termenului pedepsei cu

închisoarea.

O astfel de pedeapsă va fi în folosul comunității și a copiilor săi, deoarece este

unicul întreținător al familiei, având soție și 2 copii minori, care nu au unde trăi, fiind

alungați împreună cu soția din casă. Soția nu cunoaște pe nimeni în sat și nici rude nu

are, iar mama lui, care face deseori abuz de alcool, o alungă din casă.

5

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 pct.

4), 5) și 6) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină denumirea

instanței care a adoptat decizia în apel, data pronunțării deciziei de apel,

argumentarea ilegalității hotărârii atacate și solicitările recurentului, cu indicarea

temeiurilor prevăzute în art.427 invocate în recurs și în ce constă problema de drept

de importanță generală abordată în cauza data, formularea propunerilor privind

hotărârea solicitată.

Însă, în recursurile de pe rol, în pofida prevederilor de drept enunțate, nu este

indicat niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură

penală, în recursul avocatului fiind contestată decizia instanței de apel din

17.04.2018, adică alta decât cea adoptată în speță pe 20.03.2018, fiind omisă

totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității

deciziei contestate în acest sens (pct. 4. - 5.1. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursurile nu întrunesc condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al avocatului și al inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurenți.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta nu

îndeplinește cerințele de conținut.

Prin urmare, odată ce recursul avocatului și cel al inculpatului, nu îndeplinesc

cerințele legale de conținut, ele urmează a fi declarate inadmisibile.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, în temeiul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar al inculpatului, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar

definite (pct. 5.1. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă

a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie,

6

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, just luând în considerare personalitatea

inculpatului, consecințele faptei comise de el și gradul sporit de pericol social al

infracțiunilor săvârșite, ținând corect cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și

în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

În consecutivitatea enunțată, instanțele just au concluzionat că în cazul comiterii

de către inculpat a unei infracțiuni grave, asupra persoanei în scopul sustragerii

bunurilor, însoțită de violență periculoasă pentru viața și sănătatea ei, de două

persoane mascate și prin pătrundere în locuință, cu aplicarea armei și cu cauzarea de

daune în proporții considerabile, tâlhăria imputată prevăzând în exclusivitate

pedeapsa închisorii de la 8 la 10 ani, chiar și în prezența circumstanțelor invocate de

inculpat (pct. 5.1.. din decizie), atenuarea pedepsei stabilite de instanțe, ar reprezenta o

soluție de pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în

raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunilor săvârșite și a scopului pedepsei penale

sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpaților, prevenirii săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea lor, cât și a altor persoane.

Or, soluția instanțelor de fond și de apel este conformă și jurisprudenței

naționale, potrivit cărei, instanțele urmează să asigure aplicarea măsurilor aspre de

pedeapsă față de persoanele adulte care au săvârșit infracțiuni grave (pct. 17 din

Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr. 8 din 11.11.2013, Cu privire la unele chestiuni

ce vizează individualizarea pedepsei penale).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul inculpatului, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5.1. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei

în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

7

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe

care îl propune inculpatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe,

care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod

de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c.

Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate în recursul inculpatului,

că s-a aplicat ultimului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar menționat este vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul inculpatului este vădit neîntemeiat, acestea

urmează a fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Victor Coda,

împotriva sentinței Judecătoriei Cimișlia din 28 noiembrie 2017 și deciziei Curții de

Apel Comrat din 20 martie 2018, în privința inculpatului Morozan Dmitrii Xxxxxxx,

deoarece nu îndeplinește cerințele de conținut.

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Morozan Dmitrii

Xxxxxxx împotriva sentinței Judecătoriei Cimișlia din 28 noiembrie 2017 și deciziei

Curții de Apel Comrat din 20 martie 2018, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

8