1cs-76/18 — art.313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.313 CPP
- Temei legal
- art.313 CPP
1cs-76/18 — art.313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.1cs-76/18 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 07 august 2018 mun.Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte Nicolae Gordilă, Judecători Elena Covalenco, Iurie Diaconu, examinând cererea înaintată de avocatul Bondarenco Oleg în numele petiționarului Liviu Brumă și petiționar privind strămutarea judecării recursului declarat împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 24.04.2018 de la Curtea de Apel Chișinău către o altă instanță egală în grad. Termenul examinării cauzei: 1. 02.08.2018 - 07.08.2018.
C O N S T A T Ă : 1. Avocatul Bondarenco Oleg în numele în numele petiționarului Brumă Liviu și petiționarul, au depus cerere de strămutare a examinării plângerii împotriva ordonanței din 04.12.2017 emise de procurorul în Procuratura mun.Chișinău, oficiul Buiucani, Furtuna Victor privind neînceperea urmăririi penale și clasarea procesului penal nr.882 din 10.04.2017, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad, în vederea asigurării criteriilor obiective de imparțialitate a judecătorilor la judecarea recursului, a încrederii justițiabililor, întru evitarea unor posibile suspiciuni, pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință, pentru soluționarea obiectivă, imparțială a cauzei și oferirea garanțiilor suficiente a unui proces echitabil la judecarea cauzei, deoarece prin plângerea sus-menționată, Brumă Liviu a solicitat inclusiv pornirea urmăririi penale în vederea atragerii la răspundere penală și a judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Budăi Nelea, Cimpoi Iulia și Muruianu Ion pentru faptul adoptării deciziei Curții de Apel Chișinău nr.2a-2693/14 din 31.07.2014, care, în opinia petiționarului, este contrară legii.
2. Examinând cererea de strămutare, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră că aceasta urmează a fi respinsă din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art.46 alin.(1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanța egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Conform art.46 alin.(2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, judecătorii trebuie nu numai să îndeplinească criterii obiective de imparțialitate, ci să fie și percepuți ca fiind imparțiali.
Miza este încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire justițiabililor dintr-o societate democratică. O instanță de judecată trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiția nu doar trebuie făcută, trebuie să se și vadă că s-a făcut justiție. Percepția de imparțialitate se măsoară prin standardul observatorului rezonabil.
Instanța trebuie să fie imparțială și din punct de vedere obiectiv, adică trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință (Gregory vs Marea Britanie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (1997) 25 EHRR 577). Ceea ce este în joc, e încrederea pe care instanțele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire populației, inclusiv și acuzatului (Castillo Algar vs Spania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (1998) 30 EHRR 827). În asemenea împrejurări, ținând cont de motivele reproduse în pct.1 din prezenta încheiere, Colegiul penal consideră relevante împrejurările care generează temeiul strămutării cauzei la o altă instanță egală în grad, întru asigurarea criteriilor obiective de imparțialitate a judecătorilor la judecarea recursului declarat de avocatul Bondarenco Oleg și petiționarul Brumă Liviu, împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 24 aprilie 2018, a încrederii justițiabililor în actul de justiție, întru evitarea tuturor suspiciunilor și pentru obținerea soluționării obiective, rapide și complete a cauzei.
Astfel, întru asigurarea desfășurării normale a unui proces echitabil, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție conchide necesară strămutarea judecării apelului declarat de avocatul Bondarenco Oleg și petiționarul Brumă Liviu, în altă instanță egală în grad. 3. În conformitate cu prevederile art.46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Admite cererea de strămutare adresată de avocatul Bondarenco Oleg în numele petiționarului Brumă Liviu și petiționar, privind strămutarea judecării recrsului declarat împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 24 aprilie 2018, cu desemnarea judecării recursului - Curtea de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 07 august 2018. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Elena Covalenco Iurie Diaconu
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.