1ra-1268/2018 — art. 287 alin. 1 CP

1ra-1268/2018 — art. 287 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1268/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

04 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 27

decembrie 2017 și deciziei Curții de Apel Cahul din 15 martie 2018, în privința

inculpatului

Smîntîna Grigore XXXXX, născut la

XX XXXX XXXX în s. XXXXX, r-nul XXXXX, locuitor

al r-nului XXXXX, s. XXXXX, str. XXXXX X,

cetățean al R. Moldova, anterior condamnat prin:

1) sentința Judecătoriei Taraclia din

05.05.2015, în baza art. 187 alin. (2) lit. b), d), f), 90

Cod penal la 2 ani închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de

probațiune de 2 ani;

2) sentința Judecătoriei Taraclia din

14.04.2016, în baza art. 186 alin. (2) lit. b), c), d), 85

Cod penal la 3 ani închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de

probațiune de 3 ani;

3) sentința Judecătoriei Taraclia din

18.07.2016, în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal la

amendă în mărime de 8000 lei;

4) sentința Judecătoriei Taraclia din

18.07.2016, în baza art. 287 alin. (1) Cod penal la

amendă în mărime de 3000 lei.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 01.11.2017 – 21.12.2017,

instanța de apel: 19.02.2018 – 15.03.2018,

instanța de recurs: 29.05.2018 – 04.07.2018

1

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Smîntîna

Grigore a fost condamnat în baza art. 287 alin. (1) Cod penal la 1 an închisoare.

Conform art. 85 Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei numite prin

sentința Judecătoriei Taraclia din 14.04.2016, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă

de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la

reținere.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 384

lei a fost respinsă.

Smîntîna G., fiind în stare de ebrietate și aflându-se la terasa SRL „Alimentvis” din

str. Staroseliskaia 1a, s. Budei, r-nul Taraclia, la rugămintea lui Cudeașev D. de a-i

restitui haina care îi aparținea lui și care i-a transmis-o în folosință temporară, a

început să se exprime în adresa lui Cudeașev D. cu cuvinte necenzurate, să-l

înjosească, ignorând cerințele ultimului. Din intenții huliganice, îndreptate spre

încălcarea gravă a ordinii publice și cauzarea violenței fizice, fără careva explicații,

exprimându-se în acest timp cu cuvinte necenzurate în adresa lui Cudeașev D., i-a

aplicat o lovitură cu capul în față, cauzându-i dureri fizice. În continuarea

acțiunilor sale huliganice, a încercat să-l lovească pe Terzi I., care se afla alături și

l-a apucat de mâini și corp, încercând să-i curme acțiunile lui huliganice,

exprimându-se în adresa ultimului cu cuvinte necenzurate și încercând să scape din

mâinile lui Terzi I., ignorând observațiile acestuia și ale lui Melenti I., Curdov O. și

Terzi M. privind comportamentul său neadecvat. În urma acestor acțiuni, și-a

pierdut echilibrul și a căzut jos împreună cu Terzi I., deteriorând o masă și 3 tufe

de trandafiri, cauzându-i SRL „Alimentvis” un prejudiciu material în sumă de 200

lei.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele indicate în

rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Deoarece aceste probe i-au confirmat integral vinovăția, instanța a încadrat

acțiunile inculpatului în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, ca huliganismul, adică

acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea

violenței asupra persoanelor sau de amenințarea cu aplicarea unei asemenea

violențe, de opunerea de rezistență violentă reprezentanților autorităților sau altor

persoane care curmă actele huliganice, precum și acțiunile care, prin conținutul lor,

se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită.

2

Totodată, instanța a statuat că expertiza medico-legală a fost efectuată în

baza ordonanței organului de urmărire penală, pentru a dovedi vinovăția

inculpatului în săvârșirea faptei incriminate și intră în sarcina acuzării, iar în

conformitate cu art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, plata expertizelor

judiciare efectuate prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de

stat, astfel că cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor suportate la

efectuarea expertizei în mărime de 384 lei, este neîntemeiată.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care să fie încasate de la inculpat cheltuielile judiciare în mărime de 384 lei,

suportate la efectuarea expertizelor judiciare.

Apelantul a invocat că cheltuielile pentru efectuarea expertizelor medico-

legale efectuate în vederea stabilirii vătămărilor corporale ale părții vătămate

Cudeașov D., ale martorului Terzi I. și ale inculpatului au fost suportate de către

stat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 68 din 14.04.2016 cu privire la

expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, potrivit căror raportul de expertiză

nu se eliberează ordonatorului expertizei, fără achitarea costului acesteia.

Or, inculpatul muncește ocazional și dispune de venituri care i-ar permite să

achite cheltuielile judiciare în mărime de 384 lei.

Potrivit art. 229 alin. (1), (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare

sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța poate

elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul sau persoana

care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau

dacă plata cheltuielilor judiciare poate influența substanțial asupra situației

materiale a persoanelor care se află la întreținerea lor.

Inculpatul nu cade sub incidența condițiilor stipulate în art. 229 alin. (3) Cod

de procedură penală și, fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la

art. 287 alin. (1) Cod penal, urmează să suporte cheltuielile judiciare legate de

efectuarea expertizelor medico-legale.

respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că expertizele medico-legale în privința părții

vătămate Cudeașov D., martorului Terzi I. și inculpatului au fost dispuse prin

ordonanțele ofițerului de urmărire penală, iar în temeiul acestor ordonanțe, au fost

efectuate expertizele respective cu întocmirea rapoartelor de expertiză medico-

legale nr. 681 din 19.09.2017, nr. 680 din 19.09.2017 și nr. 683 din 19.09.2017.

Normele legislației procesual-penale nu stabilesc expres achitarea din contul

condamnatului a cheltuielilor judiciare, care se constituie din cheltuieli pentru

efectuarea expertizei judiciare.

Art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală prescrie situațiile când este

obligatorie dispunerea efectuării expertizei, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede

achitarea expertizelor în cazurile menționate, din contul mijloacelor bugetului de

stat.

3

Mai mult, normele legale pe care le invocă procurorul, se referă la acțiunea

civilă a părții vătămate or, cheltuielile judiciare enumerate în art. 227 alin. (2) Cod

de procedură penală, nu prevăd astfel de cheltuieli, iar potrivit alin. (3), cheltuielile

judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă

modalitate.

Or, normele procesuale invocate de procuror nu reglementează încasarea din

contul condamnatului a cheltuielilor suportate la efectuarea expertizei.

Astfel, expertizele medico-legale au fost dispuse în cadrul efectuării

urmăririi penale de către organul de urmărire penală pentru acumularea

probatoriului necesar și aceste cheltuieli sunt trecute în contul statului, fiind acțiuni

ce țin de activitatea organului de urmărire penală, în sarcina căruia este pusă

constatarea circumstanțelor care dovedesc săvârșirea infracțiunii și identificarea

făptuitorului, sau pentru înaintarea învinuirii. Trecerea în contul statului a

cheltuielilor în procesul penal se întemeiază pe necesitatea desfășurării procesului

penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu rămână nepedepsit.

Totodată, afirmațiile acuzării că inculpatul are posibilitatea să achite

cheltuielile judiciare, având venituri din lucrări ocazionale, sunt neîntemeiate or,

încasarea acestor cheltuieli din contul inculpatului va duce la încălcarea în mod

flagrant a drepturilor acestuia.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a hotărârilor adoptate: „cu

dispunerea rejudecării cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri privind încasarea

de la inculpatul Smîntîna G. a cheltuielilor judiciare în beneficiul statului în sumă

de 384 lei”.

Recurentul a indicat că în hotărârile adoptate de instanțele de fond și de apel

lipsește dispoziția privind trecerea cheltuielilor judiciare în contul statului.

Or, conform art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile obligatoriu se face din contul bugetului de stat la

momentul dispunerii și efectuării, iar la moment, inculpatul urmează să restituie

aceste cheltuieli statului, acestea fiind suportate în urma comiterii de către el a

infracțiunii.

Potrivit art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Cheltuielile legate de efectuarea expertizelor judiciare sunt suportate în

legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală – expertiza judiciară,

iar chestiunea privind recuperarea acestor cheltuieli urmează a fi soluționată în

conformitate cu prevederile art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit

cărora aceste cheltuieli sunt puse în sarcina condamnatului. Și, doar în cazul când

condamnatul, din anumite motive, este în imposibilitate să le achite, cheltuielile

sunt trecute în contul statului.

Mai mult, fiind respinsă cererea acuzării de încasare a cheltuielilor judiciare

de la inculpat, nu a fost dispusă și trecerea acestora în contul statului, lipsind o

4

dispoziție privind repartizarea cheltuielilor judiciare, după cum prevede art. 397

pct. 5), 416 Cod de procedură penală.

În drept, recursul este fondat pe temeiul din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu argumentele invocate în recursul ordinar, se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate

cu prevederile normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art.

385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 2), alin. (2) Cod de

procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța de

judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile

judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza

se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de

gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale, iar plata acestor

expertize judiciare se face din contul mijloacelor bugetului de stat, instanțele just,

argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță, cheltuielile

pentru efectuarea expertizei medico-legale a părții vătămate urmează a fi făcute din

contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării în aspectul vizat.

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2)

a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

5

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor

de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei

în latura cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este

o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare la fel este lipsită de orice

temei legal.

Este de reținut și că, potrivit art. 435 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța admite recursul, casează hotărârea atacată, rejudecă

cauza și pronunță o nouă hotărâre, doar dacă nu se agravează situația inculpatului.

Astfel, soluția solicitată de recurent: „dispunerea rejudecării cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri privind încasarea de la inculpatul Smîntîna G. a

cheltuielilor judiciare în beneficiul statului în sumă de 384 lei”, nu cade sub

incidența normei vizate, deoarece ar agrava situația inculpatului, adică nu are

niciun suport juridic (pct. 5. din decizie).

Totodată, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Pe lângă aceasta, conform art. 249, 250 Cod de procedură penală, erorile

materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se corectează de instanța de

judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu, inclusiv și în

cazul în care instanța de judecată, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a

pronunțat asupra sumelor pretinse de experți.

Prin urmare, argumentele recurentului că: „în hotărârile adoptate de

instanțele de fond și de apel lipsește dispoziția privind trecerea cheltuielilor

judiciare în contul statului” nu reprezintă erori de drept în sensul prescris de art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală, dar omisiuni vădite, care pot fi corectate de

respectiva instanță de judecată.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și

că recursul ordinar declarat este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

6

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 27

decembrie 2017 și deciziei Curții de Apel Cahul din 15 martie 2018, în privința

inculpatului Smîntîna Grigore XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

7