1ra-1286/2018 — art. 264 alin. 3 lit. a CP

1ra-1286/2018 — art. 264 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1286/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

04 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 23

noiembrie 2017 și deciziei Curții de Apel Cahul din 13 martie 2018, în privința

inculpatului

Ceavdari Gheorghe XX, născut la

XX XXXXX XXXX, originar și locuitor al r-nului

XXXXX, s. XXXXX, str. XXXXX XX, cetățean

al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 27.06.2017 – 23.11.2017,

instanța de apel: 29.01.2018 – 13.03.2018,

instanța de recurs: 30.05.2018 – 04.07.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

Gheorghe a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (3) lit. a) Cod penal, cu încetarea procesului penal în temeiul art. 1), 2) al

Legii nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de

la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 228

lei a fost respinsă.

1

22.50, inculpatul Ceavdari G., conducând automobilul „Opel Vectra”, n.î. XXX

XXX, avându-i în calitate de pasageri pe Erebacan A., Petcova E. și Petcova M.,

deplasându-se din s. Corten, r-nul Taraclia, în direcția s. Cazaclia, r-nul Ceadâr-

Lunga, pe drumul R36, pe porțiunea de drum 50km.+240 m., fără a ține cont de

condițiile și situația rutieră, dexteritatea în conducere, a ieșit pe banda opusă și s-a

tamponat cu automobilul „Volkswagen Caddy”, n.î. XXXXXX, condus de Col

V., încălcând astfel pct. 45 subpct. 1) al Regulamentului circulației rutiere,

cauzându-i din imprudență lui Petcova E. vătămări corporale grave, sub formă de

traumă cranio-cerebrală închisă, manifestată prin hematom subcutanat în regiunea

temporo-parietală dreapta, fractura liniară a osului occipital, hematom subdural în

regiunea parieto-occipitală stânga, focar de contuzie cerebrală în regiunea

occipitală stângă, plagă contuză pe față, edem al pleoapelor din dreapta; lui

Erebacan A. - vătămări corporale medii, sub formă de traumă cranio-cerebrală

închisă, manifestată prin comoție cerebrală, plagă contuză și hematom subcutanat

al pleoapelor din stânga, plagă ruptă în regiunea urechii stângi, fractura

omoplatului stâng; lui Petcova M. - vătămări corporale ușoare sub formă de traumă

cranio-cerebrală închisă, manifestată prin comoție cerebrală, plagă contuză pe față,

hematom subcutanat al pleoapelor din dreapta, precum și defecțiuni tehnice

mijlocului de transport „Volkswagen Caddy”, n.î. XXXXXX, ce aparține cu drept

de proprietate lui Ceavdari A.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut parțial vina și a declarat că nu a

consumat alcool în acea zi, știind că în s. Corten patrulează poliția. Solicită

aplicarea prevederilor Legii privind amnistia or, a recunoscut vina în faptul că

urma accidentului rutier pasagerilor din automobilul pe care îl conduce le-au fost

cauzate vătămări, însă nu recunoaște că a condus automobilul în stare de ebrietate.

Totodată, vinovăția inculpatului se confirmă și prin declarațiile părților

vătămate și ale martorilor.

În baza probelor administrate, urmează a reîncadra acțiunile inculpatului în

baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a

circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a

provocat din imprudență vătămări corporale grave.

Or, nu au fost prezentate probe care să confirme că inculpatul a comis

infracțiunea în stare de ebrietate, nefiind prezentate rezultatele de testare cu

aparatul special alcooltester și rezultatele examinării medicale pentru stabilirea

stării de ebrietate.

Conform art. 13412 alin. (1), (2), (3) Cod penal, prin stare de ebrietate se

înțelege starea de dereglare psihofuncțională a organismului survenită în urma

consumului de alcool, droguri și/sau alte substanțe cu efecte similare. Prin stare de

ebrietate alcoolică cu grad minim se înțelege starea persoanei care are concentrația

de alcool în sânge de la 0,3 până la 0,5 g/l sau concentrația vaporilor de alcool în

aerul expirat de la 0,15 până la 0,3 mg/l. Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat se înțelege starea persoanei care are concentrația de alcool în sânge de la

2

0,5 g/l și mai mult sau concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,3

mg/l și mai mult.

Starea de ebrietate cu grad avansat a persoanei care conduce mijlocul de

transport se stabilește în conformitate cu Regulamentul privind modul de testare

alcoolscopică și examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii

ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 296 din 16.04.2009.

Potrivit art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția

persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri.

Astfel, nu a fost demonstrat că inculpatul în momentul producerii

accidentului rutier era în stare de ebrietate alcoolică, iar extrasul din Registrul de

primire a bolnavilor în secția de primire a SR Ceadâr-Lunga și informația de la

Centrul de expertize medico-legale nu constituie probe care să confirme starea de

ebrietate a acestuia.

În conformitate cu art. 2 alin. (2) al Legii nr. 210 din 29.07.2016 privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova, procesul penal încetează la faza de urmărire penală sau la cea

de judecare referitor la infracțiunea săvârșită până la adoptarea prezentei legi

pentru care Codul penal nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 sau Codul penal aprobat

prin Legea R.S.S. Moldovenești din 24 martie 1961 prevede în calitate de pedeapsă

principală maximă o pedeapsă nu mai aspră decât pedeapsa cu închisoare pe un

termen de 7 ani, iar potrivit alin. (2) încetarea procesului penal conform alin. (1),

are loc cu acordul scris al persoanei învinuite sau inculpate.

Art. 107 alin. (1) Cod penal prescrie că amnistia este actul ce are ca efect

înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei, fie reducerea pedepsei aplicate sau

comutarea ei.

Conform art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, sentința de

încetare a procesului penal se adoptă dacă există alte circumstanțe care exclud sau

condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

Deci, a fost constatat că acțiunile inculpatului se încadrează în dispoziția art.

264 alin. (3) lit. a) Cod penal, sancțiunea cărui prevede pedeapsa cu închisoare de

la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de conduce mijloace de transport la pe un

termen de 4 ani.

Totodată, inculpatul a săvârșit infracțiunea la 03.12.2014, adică până la

adoptarea Legii nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea

a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, intrată în vigoare la

09.09.2016, acesta nu are antecedente penale, anterior în privința lui nu a fost

aplicat actul de amnistie, a recunoscut vina și s-a căit de cele comise, a reparat

prejudiciul cauzat prin infracțiune și a solicitat încetarea procesului penal pe art.

264 alin. (3) lit. a) Cod penal.

Prin urmare, nefiind întrunite careva restricții prevăzute la art. 10 al Legii

nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova, este posibil de a aplica față de

inculpat actul de amnistie, cu încetarea procesului penal pe art. 264 alin. (3) lit. a)

Cod penal.

3

În același timp, cererea procurorului privind încasarea de la inculpat a

cheltuielilor judiciare în sumă de 228 lei, suportate la efectuarea expertizei medico-

legale, urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.

Conform art. 142 alin. (1) Cod de procedură penală, expertiza se dispune în

cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea circumstanțelor ce

pot avea importanță probatorie pentru cauza penală sunt necesare cunoștințe

specializate în domeniul științei, tehnicii, artei, meșteșugului sau în alte domenii.

Posedarea unor asemenea cunoștințe specializate de către persoana care efectuează

urmărirea penală sau de către judecător nu exclude necesitatea dispunerii

expertizei. Dispunerea expertizei se face, la cererea părților, de către organul de

urmărire penală sau de către instanța de judecată, precum și din oficiu de către

organul de urmărire penală.

În conformitate cu art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, plata

expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul

mijloacelor bugetului de stat.

Or, expertizele medico-legale au fost efectuate în baza ordonanței organului

de urmărire penală pentru a dovedi vina inculpatului în săvârșirea faptei imputate

lui, obligație care este în sarcina învinuirii și, în conformitate cu art. 143 alin. (2)

Cod de procedură penală, se achită din contul statului, cererea procurorului în acest

sens fiind neîntemeiată.

apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 264 alin. (4), 90 Cod penal la 5 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 4 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de

probațiune de 4 ani și cu încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare în mărime

de 228 lei.

Apelantul a invocat că instanța de fond neîntemeiat a reîncadrat acțiunile

inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal or, art. 264 alin. (4) Cod

penal prevede săvârșirea acelorași acțiuni, însă, în stare de ebrietate, fără a

indicarea gradul stării de ebrietate, iar pentru calificarea acțiunilor în baza art. 264

alin. (4) Cod penal nu este necesar ca persoana vinovată să se afle într-una din

stările de ebrietate prevăzute la art. 13412 Cod penal.

Mai mult, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.

264 alin. (4) Cod penal a fost confirmată prin probele administrate, din care rezultă

că acesta a comis acțiunile prejudiciabile în stare de ebrietate.

Totodată, potrivit art. 229 alin. (1) și (3) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul

statului. Instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial,

condamnatul sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de

insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor judiciare poate influența

substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la întreținerea lor.

4

Or, nu a fost stabilit că inculpatul este în imposibilitate să achite cheltuielile

judiciare solicitate sau că plata acestor cheltuieli ar influența substanțial asupra

situației sale materiale, el neavând careva persoane la întreținere.

Prin urmare, cheltuielile judiciare sunt trecute în contul statului doar în

cazurile prevăzute la art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, iar nefiind

întrunite aceste condiții, în cazul recunoașterii vinovăției inculpatului de săvârșire a

infracțiunii prevăzute la art. 264 alin. (4) Cod penal, acesta urmează să recupereze

cheltuielile judiciare suportate de stat la efectuarea expertizelor.

respins, ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond a verificat sub toate aspectele

circumstanțele de fapt și de drept, complet și obiectiv a apreciat probele

administrate, în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor și întemeiat a concluzionat că

acțiunile inculpatului se încadrează în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, ca

încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce

mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare gravă a

integrității corporale sau a sănătății.

Astfel, acuzarea nu a prezentat probe pertinente, concludente și utile care ar

demonstra învinuirea în partea privind conducerea mijlocului de transport de către

inculpat în stare de ebrietate alcoolică la 03.12.2014.

În susținerea învinuirii că inculpatul a condus mijlocul de transport în stare

de ebrietate alcoolică, acuzarea a prezentat copia din Registrul de primire a

bolnavilor în Secția de primire a Spitalului Raional Ceadâr-Lunga și informația

eliberată de Spitalul Raional Ceadâr-Lunga nr. 450 din 11.05.2017 că la

03.12.2014, ora 23.30 în secția de primire au fost aduși Petcova E., Erebacan A.,

Ceavdari G. și Petcova M. cu diferite leziuni corporale, toți fiind în stare de

ebrietate. De la Ceavdari G. și Erebacan A. au fost recoltate probe de sânge, care

au fost ridicate de colaboratorul de poliție Mihalcenco S.

Conform art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, expertiza se

dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea altor cazuri când

prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.

Astfel, pentru stabilirea stării de ebrietate sunt necesare cunoștințe speciale

în domeniul științei, la caz, era obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale

ce ar fi determina dacă inculpatul la momentul producerii accidentului rutier, în

seara de 03.12.2014, conducea mijlocul de transport în stare de ebrietate alcoolică.

Or, copia din Registrul de primire a bolnavilor în Secția de primire a

Spitalului raional Ceadâr-Lunga și informația eliberată de Spitalului raional

Ceadâr-Lunga că Petcova E., Erebacan A., Ceavdari G. și Petcova M. au fost aduși

cu diferite leziuni corporale, toți fiind în stare de ebrietate, nu pot substitui un

raport de expertiză medico-legală, întocmit în corespundere cu prevederile art. 151

Cod de procedură penală, cu avertizarea în prealabil a expertului judiciar despre

răspunderea penală ce o poartă pentru depunerea de concluzii vădit false. Deci,

5

înscrisurile prezentate de acuzare, nu pot fi apreciate ca probe pertinente,

concludente și utile care să confirme faptul că inculpatul la momentul producerii

accidentului se afla în stare de ebrietate alcoolică. Mai mult, potrivit informației

IMSP Spitalul Raional Ceadâr-Lunga din 11.05.2017, de la inculpat au fost

recoltate probe de sânge, inclusiv fișele mediale, iar procurorul nu a argumentat

din care motive nu s-a efectuat expertiza medico-legală întru stabilirea stării de

ebrietate și a naturii acesteia în privința inculpatului.

Totodată, conform pct. 23, 24 al Regulamentul privind modul de testare

alcoolscopică și examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii

ei, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 296 din 16.04.2009, conform cărora în

cazul spitalizării de urgență în cadrul instituțiilor medico-sanitare a persoanelor

accidentate sau a victimelor, când starea sănătății acestora nu permite examinarea

medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, procesul-verbal privind

examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei nu se

întocmește. Alcoolemia se stabilește numai în baza analizelor de laborator a două

probe de sânge prelevate.

În acest caz în fișa medicală a bolnavului de staționar se anexează rezultatul

analizelor de laborator și se descriu semnele caracteristice ebrietății alcoolice sau

narcotice, cu confirmarea concluziei.

În cazul producerii accidentelor rutiere se efectuează examinarea medicală

pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei și a victimei, cu recoltarea și analiza

probelor biologice.

Pct. 27 din același Regulament prevede că starea de ebrietate se stabilește

conform criteriilor prevăzute în prezentul Regulament, confirmată prin rezultatul

analizei de laborator a probelor biologice prelevate.

Prin urmare, acuzarea nu a prezentat concluzia unui medic bazată pe

rezultatul analizelor de laborator a probelor biologice (sânge) recoltate de la

inculpat, care ar demonstra că la momentul procedurii accidentului rutier acesta se

afla în stare de ebrietate alcoolică.

Mai mult, art. 13412 alin. (1), (2) și (3) Cod penal, stabilește că prin stare de

ebrietate se înțelege starea de dereglare psihofuncțională a organismului survenită

în urma consumului de alcool, droguri și/sau alte substanțe cu efecte similare. Prin

stare de ebrietate alcoolică cu grad minim se înțelege starea persoanei care are

concentrația de alcool în sânge de la 0,3 până la 0,5 g/l sau concentrația vaporilor

de alcool în aerul expirat de la 0,15 până la 0,3 mg/l. Prin stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat se înțelege starea persoanei care are concentrația de

alcool în sânge de la 0,5 g/l și mai mult sau concentrația vaporilor de alcool în

aerul expirat de la 0,3 mg/l și mai mult.

Deși acuzarea îi incriminează inculpatului săvârșirea infracțiunii în stare de

ebrietate alcoolică, totuși nu a demonstrat gradul stării de ebrietate în care se afla

acesta la momentul producerii accidentului rutier.

Conform art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre

vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri.

6

Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile

prezentului cod, se interpretează în favoarea inculpatului.

Deci, instanța de fond corect a constatat că în lipsa unor probe administrate

în temeiul Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică și examinare

medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, aprobat prin hotărârea

Guvernului nr. 296 din 16.04.2009 sau a raportului de expertiză medico-legală,

starea de ebrietate alcoolică a inculpatului la momentul producerii accidentului

rutier avut loc la 03.12.2014, rămâne a fi neprobată or, conform prevederilor art.

143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, în coroborare cu art. 93 alin. (2) Cod

de procedură penală, în calitate de probe în procesul penal se admit elementele de

fapt constatate prin intermediul raportului de expertiză judiciară.

Starea de ebrietate alcoolică imputată inculpatului la momentul producerii

accidentului rutier nu poate fi reținută nici din declarațiile părților vătămate

Petcova M. și Petcova E., că probabil au simțit miros de alcool în acea seară de la

inculpat, pentru stabilirea stării de ebrietate fiind necesare cunoștințe speciale, care

urmează a fi demonstrate doar prin intermediul mijloacelor de probă prevăzute de

art. 93 Cod de procedură penală.

Prim urmare, afirmațiile acuzării că pentru calificarea acțiunilor inculpatului

în baza prevederilor art. 264 alin. (4) Cod penal nu este necesară stabilirea gradului

stării de ebrietate prevăzut în art. 13412 Cod penal, sunt neîntemeiate.

În același timp, în cadrul instanței de fond, inculpatul și-a recunoscut vina și

s-a căit sincer, solicitând aplicarea față de dânsul a prevederilor Legii nr. 210 din

29.07.2016 cu privire la amnistie în legătură cu aniversarea a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova.

Conform art. 1 alin. (1) al Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a

25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, nr. 210 din 29.07.2016,

prezenta lege se aplică condiționat și exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și

inculpate care manifestă căință activă în cadrul procesului penal și celor

condamnate care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei,

perioadei de probațiune sau termenului de probă și sunt evaluate psihologic ca

prezentând risc de recidivă mediu sau redus, dacă aceste persoane cad sub

incidența prevederilor art. 2-9, 11 și 12.

Art. 2 alin. (1), (2) al aceleiași Legi, stipulează că procesul penal încetează la

faza de urmărire penală sau la cea de judecare referitor la infracțiunea săvârșită

până la adoptarea prezentei legi pentru care Codul penal nr. 985-XV din 18 aprilie

2002 sau Codul penal aprobat prin Legea R.S.S. Moldovenești din 24 martie 1961

prevede în calitate de pedeapsă principală maximă o pedeapsă nu mai aspră decât

pedeapsa cu închisoare pe un termen de 7 ani.

Încetarea procesului penal conform alin. (1) are loc cu acordul scris al

persoanei învinuite sau inculpate.

Astfel, inculpatul la 03.12.2014 a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 264

alin. (3) lit. a) Cod penal, sancțiunea căruia prevede pedeapsă cu închisoare de la 3

la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

până la 4 ani.

7

Inculpatul a manifestat căință activă în cadrul procesului penal, și-a

recunoscut vina în comiterea faptei prejudiciabile imputate, iar infracțiunea de care

este învinuit a fost săvârșită până la adoptarea Legii nr. 210 din 29.07.2016, pentru

care în calitate de pedeapsă conform sancțiunii normei de incriminare este

prevăzută închisoare de până la 7 ani.

Conform art. 107 alin. (1) Cod penal, amnistia este actul ce are ca efect

înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei, fie reducerea pedepsei aplicate sau

comutarea ei.

Potrivit art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală, în cazul în care pe

parcursul judecării cauzei, se constată vreunul din temeiurile prevăzute în art. 275

pct. 5)-9), 285 alin. (1) pct. 1), 2), 4), 5), precum și în cazurile prevăzute în art. 53-

60 Cod penal, instanța, prin sentință motivată, încetează procesul penal în cauza

respectivă.

Art. 275 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală, prevede că urmărirea

penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și va fi

încetată în cazurile în care a intervenit amnistia.

Or, instanța de fond întemeiat a conchis că inculpatul cade sub incidența

Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova nr. 210 din 29.07.2016, urmând a fi aplicată

amnistia, cu încetarea procesului penal în privința acestuia pe art. 264 alin. (3) lit.

a) Cod penal.

În același timp, instanța de fond întemeiat a respins cererea procurorului de a

încasa din contul inculpatului cheltuielilor judiciare pentru efectuarea rapoartelor

de expertiză medico-legale în sumă de 228 lei.

Potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) pct. 6), (2) Cod de procedură penală

(în vigoare la momentul pronunțării sentinței atacate), expertiza se dispune și se

efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea altor cazuri când prin alte probe

nu poate fi stabilit adevărul în cauză.

Plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face

din contul mijloacelor bugetului de stat.

Prin urmare, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de

urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat,

plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor

bănești ale bugetului de stat.

Fiind constatat că rapoartele de expertiză medico-legale nr. 128/D din

14.04.2015, nr. 126/D din 14.04.2015, nr. 129/D din 14.04.2015, nr. 127/D din

14.04.2015, au fost ordonate de către organul de urmărire penală pentru

constatarea leziunilor corporale părților vătămate în urma săvârșirii infracțiunii de

inculpat, aceasta sunt acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina acuzării, iar cheltuielile suportate în

cadrul urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii imputate, prin numirea expertizelor medico-legale, reprezintă cheltuieli

judiciare ce sunt achitate din bugetul statutului.

8

Totodată, prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în vigoare de la 09.02.2018

pentru modificarea și completarea unor acte legislative, a fost abrogat alin. (2) din

art. 143 Cod de procedură penală. Însă, potrivit art. 414 Cod de procedură penală

care prevede că instanța de apel verifică legalitatea și temeinicia sentinței primei

instanțe, în coroborare cu art. 3 alin. (1) Cod de procedură penală, care statuează că

în desfășurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul

urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanța judecată, având în vedere că la

momentul pronunțării sentinței, nu erau operate modificări în art. 143 Cod de

procedură penală, consideră că instanța de fond întemeiat a aplicat prevederile art.

143 alin. (2) Cod de procedură penală în motivarea soluției sale de respingere a

cererii procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că instanța de apel a ignorat că art. 93 alin. (2) Cod de

procedură penală prevede în calitate de mijloace de probă și declarațiile bănuitului.

învinuitului, inculpatului, ale părții vătămate, părții civile, părții civilmente

responsabile, martorului, documentele (inclusiv cele oficiale).

Fiind audiat în calitate de învinuit, Ceavdari G. a declarat că în ziua de

03.12.2014 a consumat 50 gr. de votcă, declarații omise de către instanța de apel.

Aceste declarații au fost confirmate în ședința de judecată de către părțile

vătămate Petcova M. și Petcova E., care au indicat că au simțit miros de alcool în

acea seară de la inculpat.

La fel, potrivit documentelor oficiale - copia din Registrul de primire a

bolnavilor în Secția de primire a Spitalului raional Ceadâr-Lunga și informația

eliberată de Spitalului raional Ceadâr-Lunga, Petcova E., Erebacan A., Ceavdari G.

și Petcova M. au fost internați cu diferite leziuni corporale, toți fiind în stare de

ebrietate alcoolică, expres în privința inculpatului fiind indicate leziuni corporale și

aflarea acestuia în stare de ebrietate alcoolică.

Or, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Totodată, în hotărârile adoptate de instanțele de fond și de apel lipsește

dispoziția privind trecerea cheltuielilor judiciare în contul statului.

Conform art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile obligatorii se face din contul bugetului de stat la

momentul dispunerii și efectuării lor. Orice prejudiciu cauzat persoanei

fizice/juridice sau statului trebuie să fie reparat. Astfel că, la moment, inculpatul

urmează să restituie aceste cheltuieli statului, acestea fiind suportate în urma

comiterii de către el a infracțiunii.

Potrivit art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, responsabil de suportarea

cheltuielilor judiciare în legătură cu comiterea infracțiunii este condamnatul, iar

dacă acesta, din diferite motive, nu este în stare să le achite, aceste cheltuieli sunt

trecute în contul statului.

Însă, instanța de apel, dispunând respingerea cererii privind încasarea de la

inculpat a cheltuielilor judiciare, nu a dispus trecerea acestora în contul statului,

9

astfel, lipsind o dispoziție referitor la repartizarea cheltuielilor judiciare, în

conformitate cu prevederile art. 397 pct. 5) și art. 416 Cod de procedură penală.

În drept, recursul este fondat pe temeiul din art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12)

Cod de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect, se reține că recursul ordinar este fondat în drept și pe

temeiurile din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii

contestate, asupra căror motive concrete invocate în apelul acuzării nu s-ar fi

pronunțat instanța de apel, și care ar fi esența circumstanțelor că instanța a admis o

eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură

penală, care ar fi afectat soluția instanței, fiind omisă în totalitate și argumentarea

ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că aceste recurs nu întrunește condițiile de

conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze

din oficiu recursul ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-

ar justifica și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de

recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

10

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar (pct.

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și

încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale acestuia în baza art. 264 alin.

(3) lit. a) Cod penal, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, în special ale art. 13412 alin. (1) Cod

penal, că prin stare de ebrietate se înțelege starea de dereglare psihofuncțională a

organismului survenită în urma consumului de alcool, pct. 2, 5 lit. c), 6 lit. c), 15,

19 lit. e) și f), 21 și 25 lit. c), d) și l) ale Regulamentului privind modul de testare

alcoolscopică și examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii

ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 96 din 16.04.2009, că - testarea

alcoolscopică constituie acțiunile angajatului Inspectoratului național de patrulare

al Inspectoratului General de Poliție sau altei persoane abilitate, instruite în modul

corespunzător, orientate spre stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat la

persoana testată, efectuate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate

metrologic, iar examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei

(examinarea medicală) prevede un complex de acțiuni și procedee cu caracter

medical, stabilite prin actele normative ale Ministerului Sănătății ce au drept scop

determinarea și evaluarea stării de ebrietate a persoanei examinate, testării

alcoolscopice se supun persoanele implicate în accidente în traficul rutier, cu

excepția accidentelor grave soldate cu traumatizarea sau decesul persoanelor, iar

examinării medicale se supun conducătorii de vehicule are au fost implicați într-un

accident rutier soldat cu traumatizarea sau decesul persoanelor, examinarea

medicală este efectuată în instituțiile medico-sanitare publice abilitate în acest scop

de Ministerul Sănătății, iar medicul abilitat cu dreptul de efectuare a examinării

medicale trebuie să efectueze examinarea medicală cu aplicarea obligatorie a

probelor de laborator (sânge și/sau urină) și să întocmească un proces-verbal în

două exemplare în care va expune detaliat rezultatele examinării medicale pentru

stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, totodată, în cazul în care în urma

examinării medicale se stabilește stare de ebrietate, recoltarea probelor biologice

pentru determinarea concentrației alcoolului în sânge este obligatorie, apoi

concluzia examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei se

înregistrează în procesul-verbal după cum urmează: stare de ebrietate alcoolică cu

11

grad minim ori stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, sau concluzia nu este

făcută, refuză examinarea medicală și prelevarea probelor biologice.

Or, normele enunțate atestă clar și expres că în cazul accidentului rutier

soldat cu traumatizarea persoanelor – circumstanțe constatate și în speța de pe rol,

conducătorul vehiculului urmează a fi supus examinării medicale în instituțiile

medico-sanitare publice, medicul abilitat fiind obligat să aplice probele de

laborator - sânge și/sau urină, deoarece, dacă în urma examinării medicale se

stabilește stare de ebrietate, recoltarea probelor biologice pentru determinarea

concentrației alcoolului în sânge este obligatorie, și să întocmească un proces-

verbal în care să expună detaliat rezultatele examinării medicale, inclusiv starea de

ebrietate alcoolică cu grad minim ori avansat.

Însă, copia din Registrul de primire a bolnavilor în Secția de primire a

Spitalului raional Ceadâr-Lunga și informația eliberată de Spitalului raional

Ceadâr-Lunga că Petcova E., Erebacan A., Ceavdari G. și Petcova M. au fost aduși

cu diferite leziuni corporale, toți fiind în stare de ebrietate (v. 1, f.d. 167), prezentate

de acuzare, nu întrunesc condițiile legale nominalizate supra, în special în acest act

nu este indicat că de la inculpat au fost recoltate probele biologice obligatorii

pentru determinarea concentrației alcoolului în sânge.

Or, conform art. 93 alin. (2), 143 alin. (1) Cod de procedură penală, în

calitate de probe în procesul penal se admit elementele de fapt constatate prin

intermediul raportului de expertiză judiciară, expertiza se dispune și se efectuează,

în mod obligatoriu, pentru constatarea altor cazuri când prin alte probe nu poate fi

stabilit adevărul în cauză.

Astfel, la materialele cauzei lipsesc probe LEGALE care ar demonstra starea

de ebrietate invocată de acuzare în acțiunile inculpatului la momentul producerii

accidentului, această circumstanță rămânând a fi neprobată, iar instanțele corect au

exclus din învinuirea formulată inculpatului calificativul „acțiune săvârșită în stare

de ebrietate”, ca fiind nedovedit legal și întemeiat au recalificat acțiunile lui de la

art. 264 alin. (4) în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, ca încălcarea regulilor

de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport,

încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare gravă a integrității corporale sau a

sănătății.

Totodată, circumstanțele constatate relevă că inculpatul întrunește condițiile

prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 210 din

29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova, iar procesul penal în baza art. 264 alin. (3) lit.

a) Cod penal corect a fost încetat (pct. 2. - 5. din decizie).

În același timp și cu privire la celelalte argumente din recursul ordinar (pct. 5.

din decizie), se reține că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind soluția încasării cheltuielilor judiciare în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală, corect ținând

cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct.

2), alin. (2) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței,

instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească

12

cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă

modalitate, expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale,

altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză, iar plata

acestor expertize judiciare se face din contul mijloacelor bugetului de stat,

instanțele just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță,

cheltuielile judiciare pentru expertizele medico-legale ale părților vătămate

urmează a fi făcute din contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel

pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării

(pct. 2. - 5. din decizie).

Totodată, în descriptivul hotărârilor contestate sunt indicate detailat motivele

pentru care instanțele au respins dovezile și versiunile acuzării, instanța de apel

pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

acuzatorului (pct. 2. - 5. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării

deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca

impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO,

pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele și probele cauzei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2)

a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor

de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei

în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă

legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul

13

celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Totodată, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Sunt neîntemeiate și argumentele recurentului că: „în hotărârile adoptate de

instanțele de fond și de apel lipsește dispoziția privind trecerea cheltuielilor

judiciare în contul statului” or, în dispozitivul sentinței se conține soluția: „Cerința

procurorului privind încasarea de la Ceavdari Gheorghe a cheltuielilor judiciare

în sumă de 228 lei a respinge”, aceste cheltuieli fiind deja suportate de către stat,

adică anterior înaintării de către procuror a respectivei acțiuni civile și hotărârii

adoptate.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

faptei săvârșite de inculpat i s-a dat o încadrare juridică corectă și că recursul

ordinar declarat este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 23

noiembrie 2017 și deciziei Curții de Apel Cahul din 13 martie 2018, în privința

inculpatului Ceavdari Gheorghe XXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

14