1ra-1195/2018 — art. 264 alin. 4 CP

1ra-1195/2018 — art. 264 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1195/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

03 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare împotriva sentinței Judecătoriei Drochia din 29 august 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 februarie 2018, declarate de

procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Elena Lisnic, de partea vătămată

Buza Vasile, și de avocatul Igor Gheorghița, în numele inculpatului

Spataru Ion XX, născut la

XX XXXX XXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul

XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 04.04.2016 – 29.08.2017,

instanța de apel: 18.09.2017 – 14.02.2018,

instanța de recurs: 21.05.2018 – 03.07.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal la 5 închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

1

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoarea i-a fost

suspendată condiționat, pe un termen de probațiune de 5 ani.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Buza V. prejudiciul

moral în mărime de 250.000 lei.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare legate de

efectuarea expertizei în sumă de 114 lei a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Spataru I., după întrebuințarea băuturilor alcoolice și fără a deține permis de

conducere, acționând intenționat și conștientizând caracterul social periculos al

acțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică și a

consecințelor care pot surveni, contrar prevederilor pct. 14 lit. a) al Regulamentului

circulației rutiere, în conformitate cu care „conducătorului de vehicul îi este

interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor

substanțe contraindicate, care provoacă reducerea reacției”, aflându-se la marginea

mun. Bălți, a urcat la volanul automobilului „BMW”, n.î. XXXXX, înregistrat în

Lituania, în care se mai aflau 3 persoane și se deplasa pe traseul Bălți-Glodeni.

Deplasându-se cu o viteză excesivă de circa 150 km/h în direcția Glodeni, pe

o porțiune de drum, la km. 4, nu a ținut cont de starea sa psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția, și situația rutieră, dexteritatea în conducere care i-ar

permite să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii, de prezența denivelărilor pe partea carosabilă a

traseului, nu a respectat regimul de viteză, circumstanțe în care a pierdut controlul

asupra conducerii mijlocului de transport, după care automobilul s-a rostogolit de

câteva ori.

În rezultatul accidentului rutier, pasagerului Buza V., conform raportului de

expertiză judiciară nr. 247D din 26.11.2015, i-au fost cauzate leziuni corporale sub

formă de politraumatism, traumatism asociat: traumă cranio-cerebrală închisă;

comoție cerebrală; fracturi de coaste 4, 5, 7, 8 pe dreapta și 6, 7, 8, 9 pe stânga pe

linia axiliară medie anterioară și posterioară; contuzie pulmonară; paraplegie

inferioară; fractură cominutivă cap humerus drept Neer cu 3 părți; fractură porțiuni

acromiale ale claviculei drepte; fractură liniară de omoplați bilateral; fractura

apofizei spinoase Th1; Th2 (toracală); dereglări sfincteriene tip retenție,

hidrotorace bilateral; tromboza venei iliace pe stânga - care corespund categoriei

vătămărilor corporale grave, periculoase pentru viață.

Pasagerului Gheorghiu D., conform raportului de expertiză medico-legală nr.

246D din 26.11.2015, i-au fost cauzate leziuni corporale sub formă de

politraumatism traumatism asociat: fracturi închise de coaste pe linia axiliară 4, 5,

6, 7, 8 pe dreapta, fără deplasarea fragmentelor; contuzia pulmonului drept;

hemoragie pulmonară pe dreapta, pneumonie acută postraumatică de dreapta;

contuzia regiunii lombare; fractură închisă a vertebrei L2 (lombară) de gr. II;

excoriații multiple pe regiunea articulației cotului drept, care corespund categoriei

vătămărilor corporale medii, cu dereglarea sănătății de scurtă durată.

Astfel, Spataru I., prin acțiunile sale a încălcat art. 10 alin. (2) lit. a), art. 14

lit. a), art. 45 alin. (1) lit. a), b), c), d) al Regulamentului circulației rutiere, aprobat

prin Hotărârea Guvernului RM nr. 357 din 13.05.2009, care prevăd că persoana

2

care conduce un vehicul trebuie să posede permisul de conducere pe numele său,

valabil pentru categoria din care face parte vehiculul condus; conducătorului de

vehicul este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, într-o stare avansată

de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere; conducătorul trebuie

să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent

seama de starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în

conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase, starea tehnică a

vehiculului și particularitățile încărcăturii - încălcări care sunt în legătură cauzală

directă cu producerea accidentului rutier și consecințele survenite.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina parțial și a declarat că

împreună cu Bînzaru D. au consumat de 2-3 ori câte 50 gr. cognac. Ulterior, cu

Gheorghiu D. și Buza V. au intrat în bar și au comandat câte 50 gr. de whisky și

băuturi energizante. Apoi, în timp ce se deplasau cu automobilul, l-a rugat pe

Gheorghiu D. să-i permită să conducă el. A trecut la volan și se deplasa cu viteza

de 140-150 km/h și, începând o porțiune de drum cu denivelări, a virat puțin spre

stânga, moment în care Gheorghiu D. l-a apucat de mâna dreaptă și a virat înapoi.

Din inerție, iar a întors spre stânga și automobilul a început să vireze stânga -

dreapta, apoi a simțit o lovitură într-o parte și nu-și amintește cum a ajuns la spital.

Până la acel moment automobilul mergea normal, drumul era puțin umed, deoarece

în acea seară a plouat. Drumul avea denivelări și la 50 m. înainte era o curbă. În

acel moment au trecut prin curbă. Dacă Gheorghiu D. nu ar fi apucat de volan,

accidentul rutier putea fi evitat. Nu deține permis de conducere, doar a finisat

școala auto. Gheorghiu D. se afla pe banca din față lângă el, Bînzari D. în spatele

lui, iar Buza V. în spatele lui Gheorghiu D. Muzica era la volum maxim și probabil

că cineva i-a spus să meargă mai încet, însă el nu a auzit. Pe traseu nu se aflau alte

unități de transport, iar înainte de a comite accidentul rutier a început să frâneze.

Cunoaște că viteza admisibilă este de 90 km/h, însă a dorit să vadă cum merge

automobilul. Știe că este interzisă conducerea automobilului în stare de ebrietate și

fără permis de conducere, însă fiind toți în stare de ebrietate, nu s-a gândit la

consecințe. Recunoaște parțial acțiunea civilă înaintată, deoarece suma solicitată

este foarte mare și dorește să încheie o tranzacție de împăcare cu partea vătămată.

Partea vătămată Buza V. a relatat că Gheorghiu D. i-a oferit volanul

automobilului lui Spataru I. În automobil muzica era la volum maxim, iar

inculpatul se deplasa cu viteză mare. I-au făcut observație, însă el a ignorat

cerințele lor. Ajungând în apropiere de curbă, a simțit că inculpatul a pierdut

controlul automobilului, deoarece viteza era mare și drumul rău. Automobilul a

început a derapa de pe traseu în stânga și în dreapta. În automobil a început panica,

iar Gheorghiu D. l-a tras pe Spataru I. de mâna dreaptă. După aceasta, el și-a

pierdut cunoștința și și-a revenit fiind trezit de medicii de la salvare. A avut foarte

multe traume, inclusiv i-a scăzut vederea. După o lună și jumătate de la accident a

fost vizitat de către Spataru I. și Bînzaru D. El le-a cerut ajutor financiar, iar

inculpatul i-a spus că toate cheltuielile le vor achita părinții lui, însă până la

moment nu a primit careva ajutor financiar sau material din partea lor. Spataru I.

și-a cerut iertare, însă el are nevoie de suport material, deoarece a rămas invalid de

gradul I, sever. Din lipsa surselor financiare, este în imposibilitate să-și continue

3

tratamentul, iar mama nu poate pleca la muncă, deoarece trebuie să aibă în

permanență grijă de el. Are nevoie de 100.000 euro pentru efectuarea unei

intervenții chirurgicale în Israel. Inculpatul era în stare de ebrietate și se deplasa cu

viteza de peste 150 km/h. La momentul producerii accidentului, Spataru I. era la

volanul automobilului, iar Gheorghiu D. se afla pe scaunul din față, Bînzaru D. în

spate, în partea stângă și el pe partea dreaptă. Accidentul a avut loc dimineață,

afară deja se vedea, iar traseul era umed după ploaie. Automobilul a început a

derapa pe contrasens, deoarece erau denivelări. Când automobilul a început a

derapa, Gheorghiu D. l-a apucat de mână pe Spataru I. pentru a regla situația, dar

automobilul s-a lovit de marginea drumului, apoi s-a rostogolit. Gheorghiu D. i-a

spus inculpatului să micșoreze viteza. Solicită suma de 130.696 lei pentru

tratament și reabilitare, iar inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă cu închisoare.

Partea vătămată Gheorghiu D. a indicat că inculpatul a urcat la volanul

automobilului, iar el pe bancheta din față. Acesta se deplasa cu viteză foarte mare,

însă fiind muzica la volum maxim, probabil nu a auzit că ceilalți se revoltau. Ei se

deplasau pe traseul umed, cu denivelări, în care era o curbă periculoasă. Inculpatul

circula cu viteza de 150 km/h și, fiind atenționat să reducă viteza, nu a reacționat,

apoi a pierdut controlul automobilului, care a început a derapa pe traseu. Când s-au

întâlnit, au consumat câte 25 gr. de cognac. Nu știa că inculpatul nu deține permis

de conducere, cunoștea că el a învățat la școala auto și anterior a mai condus

mijloace de transport. Nu are pretenții de ordin material sau moral față de inculpat.

Nu a conștientizat că nu este legal să transmită automobilul altei persoane și nu s-a

gândit la consecințe. I-a spus inculpatului să micșoreze viteza și că drumul este rău.

A încercat să-l ajute pe inculpat când a văzut că automobilul a început să derapeze

și l-a apucat de mână pentru a îndrepta automobilul, însă deja era târziu.

Martorul Bînzari D. a declarat că toți împreună au consumat alcool. Până la

aceasta, el și inculpatul au mai servit băuturi alcoolice. Gheorghiu D. i-a invitat la

Glodeni. La volanul automobilului se afla Gheorghiu D., ulterior, la cererea

inculpatului, i-a permis acestuia să conducă automobilul. Inculpatul a condus

aproximativ 4-5 km., apoi automobilul s-a rostogolit. Acesta se deplasa cu viteza

de aproximativ 140-150 km/h, care era prea mare pentru acea porțiune de drum.

Drumul avea denivelări și gropi. Toți i-au spus inculpatului să reducă viteza, însă

el nu a reacționat. Muzica era la volum maxim și, probabil, acesta nici nu a auzit

ce-i spuneau. Traseul era puțin în pantă, iar în stânga era o curbă. Drumul era

umed. Nu a avut de suferit în urma accidentului. S-a trezit cu capul în jos în

automobil și îi era frică că nu va putea ieși de acolo. În momentul când au intrat în

curbă, Gheorghiu D. a încercat să îndrepte volanul, apucând inculpatul de mâna cu

care acesta ținea volanul. Automobilul deja derapa, viteza fiind mare, iar acea

porțiune de drum este periculoasă.

Martorul Boldu V. a comunicat că se deplasa cu automobilul „Dacia Logan”

din or. Glodeni spre mun. Chișinău. După ce a ieșit din s. Sadovaia, a văzut că în

întâmpinarea sa venea cu viteză mare un automobil, apoi acesta a început să se

rostogolească înaintea lui și el s-a ferit la o parte. A oprit și s-a apropiat de locul

unde s-a rostogolit automobilul, anunțând poliția și urgența. Automobilul se

deplasa cu viteza de aproximativ 160 km/h și s-a rostogolit la distanța de 50 m.

4

Limita de viteză pentru acest traseu este de 70 km. Accidentul s-a început pe

porțiunea de drum unde era curba spre stânga. Timpul era frumos și nici ploaie nu

a fost.

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului din 15.06.2015,

accidentul s-a produs pe R-14 la km.4 + 120 m., cu implicarea automobilului

„BMW-5”, n.î. XXXXX, înregistrat în Lituania.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 264/D din 25.11.2015, la

Gheorghiu D. se determină un politraumatism, traumatsm asociat: fracturi închise

de coaste pe linia axilară 4, 5, 6, 7, 8 pe dreapta, fără deplasarea fragmentelor,

contuzia pulmonului drept, hemoragie pulmonară pe dreapta, pneumonie acută

postraumatică pe dreapta, contuzia regiunii lombare, fractura închisă a vertebrei L2

de gr. II, excoriații multiple pe regiunea articulației cotului drept, care corespund

categoriei vătămări corporale medii cu dereglarea sănătății de lungă durată.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 267/D din 25.11.2015, la

Buza V. s-a constatat un politraumatism, traumatism asociat: trauma cranio-

cerebrală închisă, comoție cerebrală, fractura unei cuneiformă gradul III Thl2

(toracală) prin compresie a canalului medular la acest nivel. Fracturi de coaste 4, 6,

7, 8 pe dreapta, și 6, 7, 8, 9 pe stânga pe linia axilară medie anterioară și

posterioară. Contuzie pulmonară. Paraplegie inferioară, fractura cominutivă cap

humerus drept Neer cu 3 părți. Fractură porțiuni acromiale ale claviculei drepte,

fractură liniară de omoplați bilateral. Fractura apofizei spinoase Th1, Th2

(toracală). Dereglări sfincteriene tip retenție. Hidrotorace bilateral, Tromboza venei

iliace pe stânga, care corespund categoriei vătămări corporale grave, periculoase

pentru viață.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 419 din 15.06.2015, în

proba de sânge, prelevată de la Spataru I. la 15.06.2015 ora 08.30, s-a depistat

alcool etilic în cantitate de 1,59%, echivalent a 1,59 g/l, iar la momentul comiterii

accidentului rutier, concentrația de alcool era de 1,91% echivalent a 1,91 g/l.

În baza probelor administrate, instanța a concluzionat ca fiind dovedită

vinovăția inculpatului și i-a încadrat acțiunile pe art. 264 alin. (4) Cod penal, ca

încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce

mijlocul de transport, ce a cauzat din imprudență vătămarea gravă a integrității

corporale, săvârșită în stare de ebrietate.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de faptul că inculpatul este atras

la răspundere penală pentru prima dată și se caracterizează pozitiv, că nu au fost

stabilite circumstanțe agravante, ca circumstanță atenuantă fiind reținută

recunoașterea parțială a vinovăției, concluzionând că restabilirea echității sociale și

corectarea inculpatului este posibilă fără izolare de societate, aplicând în privința

acestuia prevederile art. 90 Cod penal.

Instanța a statuat că partea vătămată Buza V. a solicitat încasarea din contul

inculpatului a prejudiciului moral în mărime de 2.000.000 lei.

Astfel, ținând cont de caracterul și gravitatea suferințelor psihice pe care le-a

suportat partea vătămată în urma accidentului rutier, survenit în rezultatul

acțiunilor inculpatului, de gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpat, rolul

acestuia în determinarea consecințelor grave suportate până în prezent de către

5

partea vătămată Buza V. și în conformitate cu principiul echității, din contul

inculpatului urmează a fi încasat în beneficiul părții vătămate Buza V. prejudiciul

moral în mărime de 250.000 lei.

Potrivit art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor

bugetului de stat.

Or, obligația pozitivă a statului este de a colecta probe necesare în vedere

constatării faptei penale, identificării făptuitorului și implicit asumarea cheltuielilor

aferente procesului din contul statului, astfel că cererea procurorului privind

încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare în mărime de 114 lei este

neîntemeiată.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, cu încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 114

lei.

Apelantul a invocat că încălcările Regulamentului circulației rutiere expuse

în ordonanța de învinuire și confirmate în cadrul cercetării judecătorești sunt în

legătură cauzală directă cu consecințele survenite.

Afirmația inculpatului că Gheorghiu D. l-ar fi apucat de mână nu constituie

temei de a-l îndreptăți, acest fapt fiind apreciat doar ca un mod de apărare.

Mai mult, partea vătămată Gheorghiu D. a declarat că deja când inculpatul a

pierdut controlul automobilului, a încercat să remedieze situația, dar era prea

târziu.

Or, pierderea controlului asupra conducerii automobilului este numai din

vina inculpatului care, neavând experiență, conducea automobilul cu o viteză

excesivă, contrar faptului că era obligat să conducă automobilul cu o viteză

adaptată la circumstanțele cazului.

Consecințele survenite sunt condiționate, inclusiv de starea de ebrietate a

inculpatului, lipsa permisului de conducere, lipsa experienței în conducerea

mijloacelor de transport, starea de oboseală, viteza excesivă, particularitățile

traseului, gălăgia din salonul automobilului și lipsa reacției la observațiile de a

micșora viteza.

Astfel, reieșind din personalitatea inculpatului și circumstanțele în care

acesta a acționat, pedeapsa-i aplicată de instanța de fond nu-și va avea efectul

așteptat asupra corectării și reeducării lui.

Urmează a fi luat în calcul comportamentul inculpatului până și după

comiterea infracțiunii, că acesta a consumat excesiv alcool, apoi a insistat să urce și

a urcat la volan, fără permis de conducere în stare de ebrietate, lipsa căinței sincere,

nerecunoașterea vinovăției, nerealizarea caracterului social-periculos al infracțiunii

comise, neconștientizarea urmărilor prejudiciabile ale infracțiunii urmată de

indiferența totală față de starea gravă a părții vătămate, soldată cu un șir de

cheltuieli de mijloace financiare până la sfârșitul vieții. Or, a fost stabilit cu

certitudine faptul suportării unor suferințe foarte grave de către partea vătămată

6

Buza V., care a rămas invalid pe viață, fiind nevoit să se deplaseze în scaunul cu

rotile toată viața.

Totodată, instanța de fond a admis o eroare, dispunând în sentință

suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de probă de

5 ani, fiind întrunite toate condițiile și premizele legale de a-i aplica acestuia o

pedeapsă cu închisoarea cu executare, din circumstanțele cazului, rezultând că altă

soluție ar fi ilegală, nemotivată și inechitabilă.

În același timp, instanța de fond a respins demersul procurorului cu privire la

încasarea cheltuielilor judiciare în mărime de 114 lei, din contul inculpatului.

Însă, statul și-a asumat obligația pozitivă de a proba vinovăția unei persoane

și, în acest scop, la o anumită etapă a procesului penal, a suportat anumite

cheltuieli judiciare care, ulterior, în cadrul probării vinovăției și condamnării

persoanei, în condițiile art. 299 Cod de procedură penală, urmează a fi încasate de

la condamnat.

3.1. A declarat apel și partea vătămată Buza Vasile, solicitând casarea

parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie

stabilită o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare, cu încasarea prejudiciului

moral în mărime de 2.000.000 lei.

Apelantul a indicat că instanța de fond nu a identificat și nu a conturat nici o

circumstanță atenuantă sau altă circumstanță excepțională care ar justifica

necesitatea aplicării condamnării cu suspendare a pedepsei, aplicând abuziv

prevederile art. 90 Cod penal în circumstanțele în care sunt identificate mai multe

circumstanțe agravante, ca starea de ebrietatea a conducătorului auto, comiterea

unei infracțiuni grave și consecințele survenite pentru partea vătămată.

Astfel, după ce a consumat alcool, inculpatul, fără a deține permis de

conducere, încălcând prevederile Regulamentului circulației rutiere, a urcat cu

intenție la volanul autovehiculului „BMW 5”, înregistrat cu drept de proprietate pe

numele lui Gheorghiu D. și, deplasându-se cu viteză excesivă, a pierdut controlul

volanului și a comis un accident rutier, în rezultatul căruia el, Buza V., a suferit

vătămări corporale grave, fiind traumat pe viață, ambele picioare fiindu-i complet

imobilizate.

Totodată, mărimea compensației pentru repararea prejudiciului moral se

stabilește luându-se în considerare gravitatea infracțiunii în a cărei săvârșire a fost

învinuită persoana, natura dreptului personal lezat și locul lui în sistemul de valori

al persoanei, precum și suferințele fizice, caracterul și gradul suferințelor psihice.

3.2. Inculpatul, la fel, a declarat apel, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat, pe motiv că fapta nu a fost

săvârșită de el.

Apelantul a invocat că soluția instanței de fond nu este motivată, deși

obligația de motivare a hotărârilor judecătorești face parte din setul de garanții

stabilit pentru existența unui proces echitabil.

Probele administrate nu-i dovedesc vinovăția în cele incriminate, el nu

recunoaște vina și consideră că nu a comis infracțiunea, faptele lui neîntrunind

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 264 alin. (4) Cod penal.

7

Doar încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijlocului de transport nu este suficientă pentru constatarea infracțiunii, fiind

posibil ca urmările prevăzute în art. 264 Cod penal să fie în legătură cauzală cu

faptele altor participanți la trafic, cu o forță invincibilă a naturii sau cu defecțiunile

ascunse ale mijlocului de transport. Iar, în asemenea circumstanțe, încălcarea

regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijlocului de transport nu

poate fi considerată temei de aplicare a art. 264 Cod penal.

În același timp, vinovăția pasagerului în contextul stabilirii cauzei

accidentului rutier, constă în aceea că fapta pasagerului întrerupe dezvoltarea unui

lanț de cauzalitate și, astfel, devine punctul inițial al unui alt lanț de cauzalitate.

Tocmai acest din urmă lanț conduce spre vătămarea integrității corporale sau a

sănătății ori spre decesul altor persoane. Într-o asemenea ipoteză, cauza unică și

necesară a accidentului rutier este fapta pasagerului, iar aceasta exclude

răspunderea conducătorului mijlocului de transport pentru urmările survenite.

În speță, nu numai conducătorul mijlocului de transport, dar și pasagerul a

încălcat regulile de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de

transport, deci, de rând cu vinovăția făptuitorului, se atestă și vina pasagerului.

Prin urmare, se deduce lipsa vinovăției conducătorului mijlocului de

transport, iar răspunderea pentru producerea accidentului rutier trebuie s-o poarte

participanții la trafic care se fac vinovați de producerea acestuia, adică pasagerul

Gheorghiu D.

Potrivit art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția

persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod,

se interpretează în favoarea inculpatului.

Mai mult, modul în care a fost soluționată cauza în instanța de fond este

contrar practicii judiciare, ce ridică suspiciuni referitor la echitatea procedurii prin

care se încalcă principiului securității raporturilor juridice din cauza jurisprudenței

contradictorii.

Totodată, instanța de fond urma să restituie cererea de chemare în judecată

înaintată de Buza V. privind repararea prejudiciului moral cauzat, deoarece prin

încheierea Judecătoriei Glodeni din 08.11.2016, s-a dispus primirea spre examinare

în procedura contencioasă a cererii de chemare în judecată înaintată de Buza V.

către Spataru I., Gheorghiu D., CA „Moldasig” SA cu privire la repararea

prejudiciului material și moral cauzat în urma accidentului rutier.

În cadrul acestui proces, reclamantul Buza V. a înaintat o cerere prin care a

solicitat încasarea din contul lui Spataru I. a prejudiciului moral în sumă de

2.000.000 lei. Spataru I., având calitatea de pârât, a depus referință la cererea de

chemare în judecată înaintată împotriva lui, în temeiul art. 186 Cod de procedură

civilă, prin care a răspuns la pretențiile formulate, iar la moment dosarul se află

spre examinare, ședința de judecată fiind fixată pentru data de 17.10.2017.

2018, toate apelurile a fost respinse ca nefondate.

8

Instanța de apel a statuat că probele administrate dovedesc pe deplin

vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei incriminate, fiind în totalitate combătute

argumentele acestuia privind nevinovăția sa la comiterea accidentului rutier.

Astfel, instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, a respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate

aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei, a dat probelor administrate o

apreciere legală din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității, și din punct de vedere al coroborării lor, corect concluzionând în

privința vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate, constatând și

reținând în acțiunile acestuia semnele componenței de infracțiune prevăzută de art.

264 alin. (4) Cod penal. Or, sentința adoptată este legală, iar instanța de fond a

apreciat obiectiv aspectele de fapt și de drept ale cauzei prin prisma probelor

administrate.

Concluzia de condamnare a inculpatului este fondată pe declarațiile părților

vătămate Buza V. și Gheorghiu D., ale martorilor Bînzari D., Boldu V., Savinov

V., precum și probele scrise cercetate, inclusiv, în instanța de apel.

Or, faptele incriminate inculpatului se confirmă prin probele administrate,

care coroborează între ele și nu prezintă dubii referitor la faptul că circumstanțele

reținute în sarcina inculpatului au avut loc, iar argumentele acestuia invocate în

susținerea nevinovăției sale, și anume că automobilul a derapat de pe carosabil în

momentul în care a fost lovit peste mână de către Gheorghiu D. și, respectiv, el nu

se face vinovat în comiterea accidentului, poartă un caracter declarativ, făcute cu

scopul de a evita răspunderea penală pentru fapta comisă.

Poziția inculpatului este una neargumentată și contrară probelor or, din

declarațiile părților vătămate și ale martorilor rezultă că Gheorghiu D. a intervenit

la volanul automobilului condus de inculpat deja când acesta derapa de pe traseu,

ultimul neisprăvindu-se cu conducerea mijlocului de transport, urmând să vireze în

curbă în partea stângă.

Astfel, potrivit declarațiilor părților vătămate și ale martorului Bînzari D.,

Gheorghiu D. a intervenit și l-a apucat pe Spataru I. de mână în momentul

derapării cu scopul de a îndrepta volanul, însă automobilul era imposibil de a-l

întoarce în starea normală de deplasare. Totodată, a fost stabilit că inculpatul a

urcat la volanul automobilului în stare de ebrietate, neavând permis de conducere și

s-a deplasat pe traseu cu viteză excesivă. Or, în momentul conducerii mijlocului de

transport, inculpatul nu a respectat regimul de viteză, nu a ținut cont de starea sa

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția - fiind în stare de ebrietate

alcoolică, dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile

periculoase, de prezența denivelărilor pe partea carosabilă a traseului, iar toate

aceste circumstanțe, în cumul, au condiționat pierderea de către inculpat a

controlului asupra conducerii mijlocului de transport, fapt ce a determinat

inversarea acestuia, iar consecințele ce au survenit sunt în legătură cauzală cu

acțiunile inculpatului.

Afirmațiile inculpatului că față de urmările prejudiciabile a manifestat

imprudență sunt nefondate, fiind stabilit că, deși fapta imputată inculpatului a fost

comisă din imprudență, faptul dat nu condiționează lipsa vinovăției în acțiunile

9

sale, latura subiectivă fiind caracterizată prin vinovăție sub formă de imprudență și

nu liberează inculpatul de răspundere pentru fapta comisă.

Prin urmare, temeiurile invocate de apărare nu și-au găsit confirmare, iar

starea de fapt reținută și de drept apreciată de către instanța de fond, concordă cu

circumstanțele stabilite și probele administrate.

Totodată, sunt neîntemeiate și argumentele acuzării prin care critică soluția

instanței în latura pedepsei aplicate inculpatului, considerând-o prea blândă în

raport cu fapta comisă și urmările prejudiciabile survenite. Or, instanța de fond

justificat i-a aplicat inculpatului pedeapsa sub formă de închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării acesteia, și cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport.

Pedeapsa principală aplicată inculpatului sub formă de închisoare pe un

termen de 5 ani, cu suspendarea condiționată a acesteia pe o perioadă de

probațiune de 5 ani, este în coraport cu gravitatea faptei comise - infracțiune gravă

comisă din imprudență, cu personalitatea inculpatului - nu are antecedente penale,

pentru prima dată este atras la răspunderea penală, se caracterizează pozitiv, nu se

află la evidența medicilor narcolog și psihiatru, cuantumul stabilit al pedepsei

principale și modul de executare al acesteia, fiind stabilit în concordanță cu faptul

că lipsesc circumstanțe agravante și a recunoscut că a urcat la volanul

automobilului în stare de ebrietate și l-a condus cu viteză excesivă.

Or, potrivit art. 75 alin. (2) Cod penal, sancțiunea închisorii este o formă

excepțională de pedeapsă, care se aplică doar în cazul în care gravitatea infracțiunii

și personalitatea inculpatului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoarea.

Și partea vătămată Gheorghiu D. a pledat pentru menținerea sentinței

instanței de fond, fiind de acord cu pedeapsa cu suspendare stabilită.

Astfel, luând în considerare caracteristica pozitivă a inculpatului, lipsa

antecedentelor penale, comiterea pentru prima dată a unei infracțiuni din

imprudență, precum și poziția unei părți vătămate care a pledat pentru menținerea

pedepsei cu suspendare, este inoportună și irațională executarea reală de către

inculpat a pedepsei excepționale, iar inculpatul va fi mult mai util societății

aflându-se la libertate, având mai multe șanse de a repara prejudiciul cauzat prin

infracțiune.

Prin urmare, atingerea scopului de restabilire a echității, de corectare a

inculpatului, de prevenire a comiterii altor infracțiuni, este posibilă prin aplicarea

față de inculpat a pedepsei condiționate, aceasta fiind în corespundere cu

principiului proporționalității și scopului prevăzut de art. 61 Cod penal, fiind aptă

să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, în perioada de probațiune stabilită

inculpatul urmând să dea dovadă de faptul conștientizării acțiunilor comise.

Totodată, la încasarea prejudiciului moral în mărime de 250.000 lei, instanța

a ținut cont de gradul de vinovăție al inculpatului, că acesta a comis o faptă din

imprudență, de circumstanțele în care a fost produsă fapta infracțională care a

cauzat prejudiciul, de suferințele fizice și psihice suportate de către Buza V. în

urma accidentului rutier provocat de inculpat, de măsura în care această

compensare poate aduce satisfacție părții vătămate și conform principiului echității

întemeiat a dispus repararea prejudiciului moral în suma nominalizată, fiind una

10

echitabilă, raportată la gradul de vinovăție al făptuitorului și la consecințele

survenite.

La fel, a fost constatat că partea vătămată Buza V. a înaintat o acțiune civilă

cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune, iar la

moment examinarea pricinii este suspendată până la devenirea definitivă a sentinței

în cauza penală în privința inculpatului.

Apărarea a menționat că în procesul penal s-a solicitat doar încasarea

prejudiciului moral, iar prejudiciul material va fi solicitat în ordine civilă, după

rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate pe caz.

Respectiv, solicitarea părții vătămate Buza V. referitor la cheltuielile privind

ulterioara intervenție chirurgicală și tratament, urmează a fi înaintată instanței în

ordine civilă or, eventualele sume pot fi doar presupuse, instanța de apel fiind în

imposibilitate la moment de a se expune asupra acestora, fiind invocate prevederile

art. 1416 Cod civil, conform cărora, instanța de judecată stabilește cuantumul

reparației prin echivalent bănesc în funcție de întinderea prejudiciului de la data

pronunțării hotărârii. Persoana vătămată poate cere despăgubiri suplimentare

pentru prejudiciul care a apărut după pronunțarea acestei hotărâri.

La fel, este neîntemeiată și cererea procurorului cu privire la încasarea

cheltuieli judiciare, suportate la efectuarea expertizelor judiciare în sumă de 114

lei.

Art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală prevede că expertiza se

dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor

enumerate în aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu

poate fi stabilit adevărul în cauză.

Or, au fost înregistrate cheltuielile judiciare în sumă de 57 lei pentru

efectuarea raportului de expertiză medico-legală nr. 264/D din 26.11.2015 și 57 lei

pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală nr. 247/D din 26.11.2015,

în total 114 lei, expertizele fiind ordonate de către organul de urmărire penală,

acestea fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și formularea

învinuirii, care sunt puse în sarcina acuzării.

Potrivit art. 75 alin. (3) al Legii nr. 68 din 14.04.2016, cu privire la expertiza

judiciară și statutul expertului judiciar, în cauzele penale, cheltuielile pentru

efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din

bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) Cod de

procedură penală.

Prin urmare, în cazurile când expertiza este dispusă din oficiu de către

organul de urmărire penală sau procuror, plățile necesare pentru efectuarea

expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor bănești ale bugetului de stat.

Fiind constatat că efectuarea expertizei nu a fost dispusă la cererea și

inițiativa apărării, după cum se specifică în art. 142 alin. (2) Cod de procedură

penală, dar a fost dispusă din oficiu de către organul de urmărire penală în vederea

constatării gravității vătămărilor corporale cauzate părților vătămate în urma

accidentului rutier, ce la rândul său a determinat încadrarea juridică a faptei,

acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și formularea învinuirii -

pusă în sarcina acuzării, este neîntemeiată cererea procurorului formulată în apel.

11

recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă și

neechitabilă în raport cu circumstanțele cazului și personalitatea acestuia, fiind

ignorat caracterul social periculos al faptei comise și consecințele survenite în

urma comiterii infracțiunii.

Mai mult, inculpatul nu a reparat prejudiciul cauzat părții vătămate, iar

instanța de apel nu a respectat criteriile generale de individualizare a pedepsei,

stabilirea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării închisorii indicând

la ineficiența legii penale în raport cu restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

acestuia, cât și a altor persoane și, în final, ar duce la neatingerea scopului pedepsei

penale.

Instanța de apel, apreciind și aplicând eronat prevederile art. 90 Cod penal,

nu a luat în considerație comportamentul inculpatului în cadrul urmăririi penale și

examinării cauzei în instanțele de judecată. Or, acesta nu s-a căit de fapta comisă și

nu a conștientizat caracterul social periculos al infracțiunii și consecințele

prejudiciabile manifestate prin leziunile corporale grave cauzate părții vătămate,

care a rămas invalid pe viață, fiind constrâns să se deplaseze în scaunul cu rotile

până la sfârșitul vieții.

Totodată, art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală prescrie că cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Potrivit Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative nr. 316

din 22.12.2017, în vigoare de la 09.02.2018, alin. (2) al art. 143 Cod de procedură

penală, care prevedea că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile

(obligatorii) prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat, a

fost abrogat. Astfel, cheltuielile judiciare suportate de stat în speță, urmează a fi

încasate de la inculpatul care și-a recunoscut pe deplin vinovăția în comiterea

infracțiunii încriminate.

Și soluția instanței privind despăgubirile cu caracter moral este neîntemeiată

or, instanța de apel nu a ținut cont de gradul de vinovăție a inculpatului, de

circumstanțele în care a fost produsă fapta cauzatoare de prejudiciu, de suferințele

fizice și psihice suportate de către Buza V. în urma acțiunilor infracționale ale

acestuia, inclusiv de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție

persoanei vătămate.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

5.1. Partea vătămată Buza Vasile, la fel, a declarat recurs ordinar, în care

solicită casarea parțială a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare și cu

încasarea prejudiciului moral în mărime de 2.000.000 lei.

Recurentul a indicat că instanța de fond nu a identificat și nu a conturat nici

o circumstanță atenuantă sau altă circumstanță excepțională care ar justifica

12

necesitatea aplicării condamnării cu suspendare a pedepsei, aplicând abuziv

prevederile art. 90 Cod penal în circumstanțele în care sunt identificate mai multe

circumstanțe agravante, ca starea de ebrietatea a conducătorului auto, comiterea

unei infracțiuni grave și consecințele survenite pentru partea vătămată.

În același timp, mărimea compensației pentru repararea prejudiciului moral

se stabilește de instanța de judecată și se determină luându-se în considerare

gravitatea infracțiunii de a cărei săvârșire a fost învinuită persona, natura dreptului

personal lezat și locul lui în sistemul de valori al persoanei, precum și suferințele

fizice, caracterul și gradul suferințelor psihice.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus

neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

5.2. A declarat recurs ordinar și avocatul Igor Gheorghița, în care solicită

casarea hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să

fie achitat.

Recurentul a invocat că soluția instanței de fond nu este motivată, deși

obligația de motivare a hotărârilor judecătorești face parte din setul de garanții

stabilit pentru existența unui proces echitabil.

Probele administrate nu dovedesc vinovăția inculpatului în cele incriminate,

acesta nu recunoaște vina și consideră că nu a comis infracțiunea, faptele lui

neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 264 alin. (4)

Cod penal.

Doar încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijlocului de transport nu este suficientă pentru constatarea infracțiunii, fiind

posibil ca urmările prevăzute în art. 264 Cod penal să fie în legătură cauzală cu

faptele altor participanți la trafic, cu o forță invincibilă a naturii sau cu defecțiunile

ascunse ale mijlocului de transport. Iar, în asemenea circumstanțe, încălcarea

regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijlocului de transport nu

poate fi considerată temei de aplicare a art. 264 Cod penal.

Mai mult, vinovăția pasagerului în contextul stabilirii cauzei accidentului

rutier, constă în aceea că fapta pasagerului întrerupe dezvoltarea unui lanț de

cauzalitate și, astfel, devine punctul inițial al unui alt lanț de cauzalitate. Tocmai

acest din urmă lanț conduce spre vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori

spre decesul altor persoane. Într-o asemenea ipoteză, cauza unică și necesară a

accidentului rutier este fapta pasagerului, iar aceasta exclude răspunderea

conducătorului mijlocului de transport pentru urmările survenite.

În speță, nu numai conducătorul mijlocului de transport, dar și pasagerul a

încălcat regulile de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de

transport, deci, de rând cu vinovăția făptuitorului, se atestă și vina pasagerului.

Prin urmare, se deduce lipsa vinovăției conducătorului mijlocului de

transport, iar răspunderea pentru producerea accidentului rutier trebuie s-o poarte

participanții la trafic care se fac vinovați de producerea acestuia, adică pasagerul

Gheorghiu D.

13

Potrivit art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția

persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod,

se interpretează în favoarea inculpatului.

Mai mult, modul în care a fost soluționată cauza în instanța de fond este

contrar practicii judiciare, ce ridică suspiciuni referitor la echitatea procedurii prin

care se încalcă principiului securității raporturilor juridice din cauza jurisprudenței

contradictorii.

Totodată, instanța de fond urma să restituie cererea de chemare în judecată,

înaintată de Buza V. către Spataru I. privind repararea prejudiciului moral cauzat,

deoarece prin încheierea Judecătoriei Glodeni din 08.11.2016, s-a dispus primirea

spre examinare în procedura contencioasă a cererii de chemare în judecată înaintată

de Buza V. către Spataru I., Gheorghiu D., CA „Moldasig” SA cu privire la

repararea prejudiciului material și moral cauzat în urma accidentului rutier.

În cadrul acestui proces, reclamantul Buza V. a înaintat o cerere

suplimentară în sensul majorării pretențiilor prin care a solicitat încasarea din

contul lui Spataru I. a prejudiciului moral în sumă de 2.000.000 lei. Spataru I.,

având calitatea de pârât, a depus referință la cererea de chemare în judecată

înaintată împotriva lui, în temeiul art. 186 Cod de procedură civilă, prin care a

răspuns la pretențiile formulate, iar la moment dosarul se află spre examinare,

ședința de judecată fiind fixată pentru data de 17.10.2017.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că recursurile ordinare

ale procurorului și părții vătămate urmează a fi admise în latura pedepsei, iar

recursul ordinar al avocatului Igor Gheorghița, urmează a fi respins, ca fiind

inadmisibil, din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul avocatului Igor Gheorghița este fondat

pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală care prevede următoarele

temeiuri pentru recursul ordinar - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

14

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este

expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței

(pct. 5.2. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, asupra căror motive invocate în apel nu s-ar fi pronunțat instanța și care

ar fi erorile de drept și esența circumstanțelor că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța ar fi admis o eroare

gravă de fapt, dar raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală,

care i-ar fi afectat soluția, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității

hotărârii atacate în acest sens (pct. 5.2. din decizie).

Totodată, recurentul solicită casarea deciziei instanței de apel, însă, în

respectivul recurs ordinar lipsește cu desăvârșire și critica deciziei instanței de

apel, cu invocarea unor pretinse concrete erori de drept în sensul dat.

Rezultă, că recursul menționat nu îndeplinește cerințele legale de conținut în

partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica,

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când nu au

fost întrunite elementele infracțiunii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar al avocatului Igor Gheorghița (pct. 5.2. din decizie), se atestă că împrejurările

menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în

pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și

de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind învinuirea înaintată inculpatului, și încadrarea juridică corectă a acțiunilor

lui infracționale, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la

dosar, inclusiv declarațiile părților vătămate Buza V. și Gheorghiu D., ale

martorilor Bînzari D., conform căror Gheorghiu D. a intervenit când automobilul

condus de inculpat deja derapa de pe traseu, ultimul neisprăvindu-se cu conducerea

mijlocului de transport, și ale martorului Boldu V., procesul-verbal de cercetare la

fața locului din 15.06.2015, raportul de expertiză medico-legală nr. 264/D din

25.11.2015, că la Gheorghiu D. se determină un politraumatism, traumatsm

asociat: fracturi închise de coaste pe linia axilară 4, 5, 6, 7, 8 pe dreapta, fără

deplasarea fragmentelor, contuzia pulmonului drept, hemoragie pulmonară pe

15

dreapta, pneumonie acută postraumatică pe dreapta, contuzia regiunii lombare,

fractura închisă a vertebrei L2 de gr. II, excoriații multiple pe regiunea articulației

cotului drept, care corespund categoriei vătămări corporale medii cu dereglarea

sănătății de lungă durată, raportul de expertiză medico-legală nr. 267/D din

25.11.2015, că la Buza V. se determină un politraumatism, traumatism asociat:

trauma cranio-cerebrală închisă, comoție cerebrală, fractura unei cuneiformă

gradul III Thl2 (toracală) prin compresie a canalului medular la acest nivel, fracturi

de coaste 4, 6, 7, 8 pe dreapta, și 6, 7, 8, 9 pe stânga pe linia axilară medie

anterioară și posterioară, contuzie pulmonară, paraplegie inferioară, fractura

cominutivă cap humerus drept Neer cu 3 părți, fractură porțiuni acromiale ale

claviculei drepte, fractură liniară de omoplați bilateral, fractura apofizei spinoase

Thl, Th2 (toracală), dereglări sfincteriene tip retenție, hidrotorace bilateral,

tromboza venei iliace pe stânga, care corespund categoriei vătămări corporale

grave, periculoase pentru viață, raportul de constatare medico-legală nr. 419 din

15.06.2015, că în proba de sânge prelevată de la Spataru I. la 15.06.2015, ora

08.30, s-a depistat alcool etilic în cantitate de 1,59%, echivalent a 1,59 g/l, iar la

momentul comiterii accidentului rutier, concentrația de alcool era de 1,91%

echivalent a 1,91 g/l., fiecare probă fiind apreciată în conformitate cu prevederile

art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, instanțele indicând clar și argumentat motivele pentru

care au respins probele și versiunile apărării, instanța de apel pronunțându-se

argumentat și detailat asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării, probele

administrate pe caz demonstrând concludent prezența în acțiunile inculpatului a

elementelor infracțiunii prevăzute la art. 264 alin. (4) Cod penal, ca încălcarea

regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de

transport, ce a cauzat din imprudență vătămarea gravă a integrității corporale,

săvârșită în stare de ebrietate (pct. 2., 4. din decizie).

Totodată, în raport cu circumstanțele invocate în recursurile ordinare ale

procurorului și părții vătămate cu referire la încasarea prejudiciului moral (pct. 5.,

5.1. din decizie), se atestă că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind soluționarea acțiunii civile în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, corect ținând cont de prevederile art. 219 alin. (4), 220 alin. (3), 387 alin.

(1) Cod de procedură penală, art. 1423 Cod civil, conform căror odată cu sentința

de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sunt dovedite temeiurile și

mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau în parte,

ori o respinge. La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului

moral, instanța de judecată ia în considerare suferințele fizice ale victimei, etc.

Hotărârea privind acțiunea civilă se adoptă în conformitate cu normele dreptului

civil. Mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către instanța

de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice

cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, și de

măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de

16

judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul,

precum și statutul social al persoanei vătămate.

În același timp și cu privire la argumentele din recursul ordinar al

procurorului (pct. 5. din decizie), se reține că instanțele de fond și de apel au constatat

și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind soluția încasării cheltuielilor

judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală,

corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143

alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să

plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru

constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale,

instanța de apel just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în

speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizelor medico-legale ale părților

vătămate urmează a fi făcută din contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de

apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

acuzării în aspectul vizat.

Pe lângă aceasta, conform art. 3 Cod de procedură penală, în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul judecării cauzei în

instanța judecătorească. Legea procesuală penală poate avea efect ultraactiv, adică

dispozițiile ei, în perioada de tranziție la o nouă lege procesuală penală, pot rămâne

aplicabile acțiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Caracterul ultraactiv

se stipulează în legea nouă.

Astfel, argumentele recurentului că: „Potrivit Legii pentru modificarea și

completarea unor acte normative nr. 316 din 22.12.2017, în vigoare de la

09.02.2018, alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală, care prevedea că plata

expertizelor judiciare efectuate în cazurile (obligatorii) prevăzute la alin. (1) se

face din contul mijloacelor bugetului de stat, a fost abrogat. Astfel, cheltuielile

judiciare suportate de stat în speță, urmează a fi încasate de la inculpatul care și-a

recunoscut pe deplin vinovăția în comiterea infracțiunii încriminate”, nu au niciun

suport juridic, deoarece sentința a fost adoptată până la modificările din

09.02.2018, deci prima instanță corect a aplicat legea care era în vigoare în timpul

judecării cauzei, iar instanța de apel just s-a condus de prescripția că respectiva

normă procesuală penală nouă nu are efect ultraactiv (pct. 1. - 5. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

17

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Totodată, recursul avocatului Igor Gheorghița, cât și al procurorului și părții

vătămate în latura civilă și a cheltuielilor judiciare, potrivit argumentelor invocate

și reproduse în pct. 5., 5.1., 5.2. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele

cauzei, inclusiv în latura civilă și a cheltuielilor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2)

a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor

de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor și

probelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea și acuzarea este o

competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare la fel este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul apărării și cele în latura civilă și a

cheltuielilor judiciare indicate în recursurile procurorului și al părții vătămate au

constituit deja obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite

răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 2. – 5.2. din decizie), iar o altă opinie asupra

probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza sentinței de

condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate relevă că instanțele de fond și de apel nu au comis

erori de drept în raport cu stabilirea vinovăției inculpatului, încadrării juridice a

acțiunilor lui infracționale, la soluționarea acțiunii civile și chestiunii legate de

cheltuielile judiciare, și că recursul ordinar al avocatului Igor Gheorghița este

neîntemeiat integral, iar recursurile procurorului și părții vătămate fiind nefondate

în partea privind aspectele menționate supra.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide respingerea recursul ca inadmisibil, dacă este neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul avocatului Igor Gheorghița este totalmente

neîntemeiat, el urmează a fi respins ca inadmisibil.

În al treilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

18

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect și cu referire la recursurile procurorului și succesorului

părții vătămate în sensul vizat, se atestă că instanțele de fond și de apel au comis

următoarele erori de drept.

Potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 7, 61 alin. (2),

75 alin. (1) Cod penal, pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât

din partea condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia. Potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, instanța poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului doar dacă va ajunge la

concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, în virtutea

circumstanțelor cauzei și persoanei celui vinovat, indicând numaidecât în hotărâre

motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei. Conform

art. 394 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, instanța de judecată este obligată

să motiveze în partea descriptivă a sentinței aplicarea unei condamnări cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Totodată, conform jurisprudenței naționale, instanțele urmează să asigure

aplicarea măsurilor aspre de pedeapsă față de persoanele adulte care au săvârșit

infracțiuni grave (pct. 17 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr. 8 din

11.11.2013, Cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale).

Aceste prescripții legale nu au fost respectate de instanța de fond, deoarece,

potrivit părții descriptive a sentinței, la aplicarea pedepsei inculpatului (pct. 1. și 2.

din decizie):

a) nu a motivat în niciun fel oportunitatea aplicării față de inculpat a

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, inclusiv în raport cu

prescripțiile art. 90 alin. (1) Cod penal, adică nu a constatat și stabilit

circumstanțele cauzei și persoanei celui vinovat, care ar justifica concluzia că nu

este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită;

b) la fel, nu a ținut cont că în cazul în care inculpatul a comis o infracțiune

gravă, conducând automobilul fiind în stare de ebrietate și fără permis de

conducere, provocând un accident soldat cu vătămări ireparabile grave, periculoase

pentru viață în cazul părții vătămate Buza V., și vătămări medii cu dereglarea

sănătății de lungă durată pentru partea vătămată Gheorghiu D., infracțiune pentru

care legea prevede închisoare de la 4 la 8 ani cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de la 4 la 5 ani, suspendarea condiționată a

executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, chiar și în prezența

circumstanțelor atenuante indicate de instanțe, reprezintă o soluție de pedeapsă

penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul

19

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite și a scopului pedepsei penale sub aspectul

restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Rezultă, că instanța de fond a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive

legale pe care se întemeiază soluția în latura pedepsei penale, și i-a aplicat

inculpatului o pedeapsă individualizată contrar prevederilor legale.

În același timp, potrivit art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de

procedură penală și a jurisprudenței naționale, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se

pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt - în ce

împrejurări a comis fapta inculpatul, dacă normele de drept procesual și penal au

fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale

referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de fond urmează a fi

desființată parțial, cu rejudecarea cauzei. Rejudecarea cauzei de către instanța de

apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă

instanță, care se aplică în mod corespunzător. Decizia instanței de apel trebuie să

cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum

și motivele adoptării soluției date.

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, potrivit descriptivului deciziei contestate, menținând o sentință

neîntemeiată în latura pedepsei aplicate inculpatului, nu a reacționat în modul

prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise de instanța de fond, le-a repetat

întocmai și nu a desființat sentința în partea suspendării necondiționate a pedepsei

închisorii aplicate inculpatului, cu rejudecarea cauzei în aspectul vizat (pct. 3., 3.1. și

Prin urmare, instanțele de fond și de apel, i-au aplicat inculpatului o

pedeapsă individualizată contrar prevederilor legale enunțate, suspendându-i

necondiționat, nemotivat și inechitabil pedeapsa închisorii.

Potrivit art. 435 alin. (2) lit. c) Cod de procedura penală, instanța admite

recursul, casează parțial hotărârea atacata, rejudecă cauza și pronunță o nouă

hotărâre, daca nu se agravează situația inculpatului.

Astfel, erorile de drept nominalizate, prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală și comise de instanțele de fond și de apel, impun soluția

casării parțiale a hotărârilor contestate, cu excluderea dispoziției privind aplicarea

față de inculpat a prevederilor art. 90 Cod penal (pct. 1., 2., 4. din decizie).

Este de menționat că, în asemenea caz, principiul neagravării situației

condamnatului în recurs nu va fi afectat, deoarece o asemenea agravare se

subînțeleg în situațiile de schimbare a soluției din achitare în condamnare, de

încadrare juridică la o infracțiune mai gravă, sau la un alt aliniat nou, altă literă, de

înlocuire a măsurii educative în pedeapsa prevăzută de sancțiunea legii, a amenzii

cu închisoare, prin mărirea cuantumului aceleiași pedepse ori adăugarea la

pedeapsa principală a pedepsei complementare, de aplicare a unor masuri de

20

siguranță la care nu fusese inițial condamnat inculpatul, de reținere în recurs a

stării de recidivă, a concursului de infracțiuni în loc de infracțiune continuată,

situații de reținere a unei învinuiri care în mod esențial diferă de cea de la început,

ori orice altă modificare a învinuirii, care afectează dreptul inculpatului la apărare

– împrejurări inexistente în speță.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de avocatul Igor

Gheorghița, împotriva sentinței Judecătoriei Drochia din 29 august 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 februarie 2018, în privința

inculpatului Spataru Ion XXX.

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Elena Lisnic, și de partea vătămată Buza Vasile, casează

parțial sentința Judecătoriei Drochia din 29 august 2017 și decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Bălți din 14 februarie 2018, rejudecă cauza și pronunță o nouă

hotărâre, prin care se exclude dispoziția privind aplicarea față de inculpatul Spataru

Ion XXX a prevederilor art. 90 Cod penal.

Spataru Ion XXX se consideră condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal

la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip deschis, de la reținere.

În rest, hotărârile contestate se mențin.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 31 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

21