1ra-1180/18 — art.187 alin.2 lit.f CP

Dosarul nr.1ra-1180/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 iunie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 ianuarie 2018,

declarat de către inculpatul

Tcaciov Dmitri XXX, născut la XXX,

originar și domiciliat în XXX.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Tcaciov Dmitri a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.187 alin.(2) lit.f) Cod

penal la 4 ani închisoare, în penitenciar de tip închis.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunându-se încasarea din contul lui Tcaciov

Dmitri în beneficiul lui Mocan Ana a prejudiciului material în mărime de 1838 lei.

procedură penală, a constatat că Tcaciov Dmitri, la 17 iulie 2017, ora 12.40, fiind în stare

de ebrietate alcoolică, în scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, a urmărit-

o pe Mocan Ana de la Oficiul Poștal Căușeni, de unde a primit pensia, până în scara

blocului locativ în care locuiește din str.XXX, or.XXX și în mod deschis i-a sustras

geanta din piele artificială de culoare cafenie închisă la prețul de 300 lei, un portmoneu

din piele artificială la prețul de 150 lei, bani în numerar în sumă de 1821 lei, buletinul de

identitate la prețul de 250 lei, legitimația de pensionar la prețul de 150 lei și o pereche de

ochelari la prețul de 150 lei, cauzându-i un prejudiciu material considerabil, în mărime de

2821 lei.

partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei în această parte, cu pronunțarea unei noi

hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să-i fie aplicată o

pedeapsă mai blândă.

apelul declarat de către inculpat a fost respins ca nefondat.

În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a reținut că, sentința a fost

contestată doar în partea stabilirii pedepsei penale.

Astfel, instanța de apel a indicat că la stabilirea categoriei și termenului pedepsei

penale, prima instanță a dat deplină eficiență prevederilor art.61, 75 Cod penal, ținând

cont de circumstanțele cauzei, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din

categoria celor grave, de motivul acesteia, de persoana inculpatului, care anterior a fost

1

condamnat pentru infracțiuni similare, de circumstanțele care atenuează ori agravează

răspunderea penală, că a comis infracțiunea în stare de ebrietate, de condițiile de viață ale

acestuia, că nu este încadrat în câmpul muncii și nu are venit permanent, că și-a

recunoscut vina și s-a căit sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei în

procedură simplificată, precum și de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, și corect a conchis că corectarea inculpatului va fi atinsă doar prin

aplicarea unei pedepse cu închisoare, cu executarea ei reală.

a invoca vreun temei din cele prevăzute de art.427 alin.(1) Cod de procedură penală,

solicită casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei penale, casarea deciziei în această

parte și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă, pe

motiv că, la stabilirea pedepsei penale, instanța nu a luat în considerare că și-a recunoscut

vina și s-a căit sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură

simplificată.

inculpat în raport cu materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia

procurorului expusă în referință, prin care se solicită declararea inadmisibilității

recursului ordinar, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele

considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate

fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori de

apel.

Recurentul nu a invocat vreun temei prevăzut de art.427 Cod de procedură penală,

dar din conținutul recursului reiese că acesta consideră că i-a fost aplicată o pedeapsă

prea aspră, temei prevăzut de art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală.

Potrivit art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel în cazul când instanța a aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Analizând temeiul respectiv în raport cu motivele invocate în recursul declarat,

Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului.

Concomitent, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor sale, și

critică hotărârea instanței de apel numai referitor la pedeapsa aplicată.

Instanța de recurs consideră că motivele invocate de inculpat la acest capitol sunt

lipsite de temei legal.

Astfel, Colegiul penal relevă că, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în

baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite,

de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

2

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a

pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și

autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Subsecvent, instanța de recurs reține că instanța de apel a dat deplină eficiență

prevederilor art.7, 61 și 75 Cod penal, ținând cont de circumstanțele cauzei, de gravitatea

infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor grave, de motivul acesteia, de

persoana inculpatului, care anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, de

condițiile de viață ale acestuia, că nu este încadrat în câmpul muncii, de circumstanțele

atenuante și agravante, că a comis infracțiunea în stare de ebrietate, că și-a recunoscut

vina și s-a căit sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură

simplificată, precum și de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, și corect a conchis că prima instanță i-a stabilit lui D.Tcaciov o pedeapsă

echitabilă, în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale în baza căreia a fost declarat

vinovat, pedeapsa fiind individualizată conform prevederilor legale.

Astfel, instanța de apel corect a considerat că corectarea lui D.Tcaciov este

posibilă doar cu stabilirea unei pedepse privative de libertate, or, așa cum a fost

menționat supra, pedeapsa are drept scop atât corectarea inculpatului, cât și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni din partea acestuia, dar și a altor persoane, în speță însă s-a

constatat faptul că inculpatul nu este la prima lui abatere, în trecut fiind tras la răspundere

penală pentru infracțiuni similare (f.d.91-100), însă pedepsele aplicate nu și-au realizat

scopul prevăzut de art.61 alin.(2) Cod penal - corijarea și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni de către acesta.

În context, Colegiul penal menționează că inculpatul urma să realizeze caracterul

imoral și condamnabil al faptelor sale încă de la prima lui condamnare, iar după

executarea pedepsei aplicate să ducă un trai corect, în conformitate cu normele de

conviețuire socială și să se abțină de la săvârșirea unor noi infracțiuni, contrar însă,

intenționat și fără remușcări a săvârșit repetat infracțiuni similare, pentru care, de fiecare

dată, i-au fost aplicate noi sancțiuni penale.

Respectiv, Colegiul penal consideră că o pedeapsă mai blândă decât cea stabilită

de prima instanță și menținută de instanța de apel nu poate fi aplicată față de inculpat,

sperând că după executarea acesteia, așa cum a afirmat în recurs, își va revizui stilul de

viață.

Complementar, Colegiul reține că recurentul invocă, precum că instanța nu a luat

în considerare că și-a recunoscut vina și s-a căit sincer pentru fapta comisă, solicitând

examinarea cauzei penale în procedură simplificată.

În acest sens, Colegiul menționează că, reieșind din textul hotărârilor judecătorești

pronunțate, contrar celor afirmate de recurent, circumstanțele invocate au fost luate în

considerare de instanță la numirea pedepsei, motiv pentru care, argumentele invocate de

către recurent nu pot fi acceptate întru casarea hotărârilor judecătorești.

Totodată, Colegiul penal constată că recurentul indică aceleași argumente ca și în

apel, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat la pct.5.2. al deciziei, soluție pe care

instanța de recurs și-o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai impune, fapt ce este

în deplină concordanță cu jurisprudența și practica Curții Europene pentru Drepturile

Omului, care în cauza Albert vs România din 16.02.2010, în pct.37 al Hotărârii a statuat

că, dacă art.6 § 1 din Convenția EDO obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk

împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria A nr. 288). Cu toate acestea,

noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă care nu și-a motivat decizia, fie

prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară fie prin alt mod, să fi examinat

3

totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să

confirme pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle împotriva Finlandei, 19

decembrie 1997).

Consecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde atât fondul

apelului declarat de către inculpat, cât și temeiurile de fapt și de drept care au fost puse la

baza ei, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417

Cod de procedură penală.

Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de apel

fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de

procedură penală.

Deci, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată, Colegiul

penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești

contestate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către inculpat

nu este acceptabil din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și, potrivit legii, se

dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul Tcaciov Dmitri,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 ianuarie 2018, în

propria lui cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 25 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

4