1ra-1138/2018 — art. 287 alin. 2 lit. b CP

Dosarul nr. 1ra-1138/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Dorina Tăut, împotriva sentinței Judecătoriei Ungheni din

21 decembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20

martie 2018, în privința inculpatului

Mițul Maxim XXXX, născut la

XX XXXX XXXX în s. XXXXX, r-nul XXXXX, locuitor

al s. XXXXX, r-nul XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare

instanța de fond: 07.09.2017 – 20.07.2017,

instanța de apel: 30.01.2018 – 20.03.2018,

instanța de recurs: 11.05.2018 – 20.06.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

judecat conform prescripțiilor prevăzute la art. 3641 Cod de procedură penală,

Mițul Maxim a fost condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal la 3 ani și 6 luni

închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probațiune de 3 ani.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Viorel Hîncu prejudiciul material

și moral în sumă totală de 6500 lei.

1

Mițul Maxim, aflându-se în stradă, în s. Ciutești, r-nul Nisporeni, intenționat, în loc

public, demonstrând o lipsă evidentă de respect față de societate și normele etice

general acceptate, încălcând grosolan ordinea publică, realizând caracterul și

gradul prejudiciabil al acțiunilor sale, fiind conștient de consecințele ce pot

surveni, însoțită de aplicarea violenței, printr-o obrăznicie deosebită, din intenții

huliganice i-a aplicat câteva lovituri cu un obiect ascuțit tăios (cuțit) în regiunea

toracică pe stânga și spate lui Hîncu Viorel, locuitor al s. XXXX, r-nul XXXX,

cauzându-i conform raportului de expertiză nr. 120 „D” din data de 18 august 2017

sub formă plăgi și excoriații pe trunchi, care au cauzat dereglarea sănătății de

scurtă durată, ce se califică ca vătămări corporale ușoare.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina, solicitând examinarea

cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că aceste probe

dovedesc vinovăția lui și i-a încadrat acțiunile în baza art. 287 alin. (3) Cod penal,

ca huliganismul, adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea publică,

exprimate prin o vădită lipsă de respect față de societate, însoțite de aplicarea

violenței asupra persoanei, cu o deosebită obrăznicie, acțiuni săvârșite de două

persoane, cu aplicarea unui obiect pentru vătămarea integrității corporale sau

sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța de judecată a ținut cont de prevederile art. 7,

75 Cod penal și art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Instanța a conchis că acțiunea civilă înaintată de acuzare privind încasarea

cheltuielilor de judecată în sumă de 508 lei, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Or, conform art. 143 alin (1) Cod de procedură penală, expertiza se dispune

și se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în

aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit

adevărul în cauză.

Potrivit art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de

stat.

Astfel, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de urmărire

penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzării, plățile necesare

pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor bănești a

bugetului de stat.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care să fie încasate de la inculpat cheltuielile pentru efectuarea expertizei medico-

legale în mărime de 508 lei.

Apelantul a invocat că potrivit art. 227 Cod de procedură penală, cheltuieli

judiciare sunt cheltuielile suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal. Totodată, conform art. 229 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare

sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată

poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare.

ianuarie 2018, apelul a fost respins ca nefondat.

2

Instanța de apel a reținut că conform art. 143 Cod de procedură penală,

expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea

gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale.

Totodată, potrivit art. 227 alin. (3) CPP, cheltuielile judiciare se plătesc din

sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

La fel, conform art. 228 alin. (4) CPP, expertul, specialistul, interpretul,

traducătorul au dreptul la recompensă pentru executarea obligațiilor, afară de

cazurile când le-au executat în cadrul unei însărcinări de serviciu.

Expertiza medico-legală a fost ordonată de către procuror în sensul

demonstrări/calificării faptei inculpatului, pe care ultimul o regretă.

În sensul dat, cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în vederea

demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate,

reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din bugetul statutului.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii în partea neîncasării

cheltuielilor judiciare, și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că în situația când art. 229 alin. (1) Cod de procedură

penală stipulează direct că inculpatul suportă cheltuielile judiciare, soluția

instanțelor judecătorești de a respinge încasarea acestor cheltuieli este

neîntemeiată, or, procurorul a făcut dovada cheltuielilor suportate de stat la

efectuarea expertizei judiciare nr.120 D din 18.08.2017, acestea constituind 508

lei.

Efectuarea cheltuielilor de judecată într-o cauză penală este provocată de

săvârșirea infracțiunii, care evident impune desfășurarea urmăririi și a judecării

cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare, cheltuielile

judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii,

temeiul juridic fiind fapta sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii

astfel de cheltuieli nu ar fi avut loc.

Mai mult, prin Legea nr. 316 din 22.12.2017 (publicată în Monitorul Oficial

nr.40-47/108 din 09.02.2018), alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală a fost

abrogat, prin ce se atestă intenția legiuitorului, de a pune cheltuielile judiciare în

sarcina inculpatului.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

3

În sensul vizat și în raport cu argumentele invocate în recursul ordinar, se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate

cu prevederile normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art.

385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 2), alin. (2) Cod de

procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța de

judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile

judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza

se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de

gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale, iar plata acestor

expertize judiciare se face din contul mijloacelor bugetului de stat, instanțele just,

argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță, cheltuielile

pentru efectuarea expertizei medico-legale a părții vătămate urmează a fi făcute din

contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării în aspectul vizat.

Este și de remarcat, că recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare

(pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2)

a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor

de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei

în latura cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este

o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare la fel este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Pe lângă aceasta, conform art. 3 Cod de procedură penală, în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul judecării cauzei în

instanța judecătorească. Legea procesuală penală poate avea efect ultraactiv, adică

4

dispozițiile ei, în perioada de tranziție la o nouă lege procesuală penală, pot rămâne

aplicabile acțiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Caracterul ultraactiv

se stipulează în legea nouă.

Prin urmare, argumentele recurentului că: „prin Legea nr. 316 din

22.12.2017 (publicată în Monitorul Oficial nr.40-47/108 din 09.02.2018), alin. (2)

art. 143 Cod de procedură penală a fost abrogat, prin ce se atestă intenția

legiuitorului, de a pune cheltuielile judiciare în sarcina inculpatului”, nu au niciun

suport juridic, deoarece sentința a fost adoptată până la modificările din

09.02.2018, deci prima instanță corect aplicând legea care era în vigoare în timpul

judecării cauzei, iar instanța de apel just s-a condus de prescripția că respectiva

normă procesuală penală nouă nu are efect ultraactiv (pct. 1. - 5. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și

că recursul ordinar declarat este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Dorina Tăut, împotriva sentinței Judecătoriei Ungheni din

21 decembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20

martie 2018, în privința inculpatului Mițul Maxim XXXX, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

5