1ra-1753/2017 — art. 287 alin. 3 CP

1ra-1753/2017 — art. 287 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1753/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 13 septembrie 2017, declarate de Procurorul în Procuratura de

Circumscripție Chișinău, Valentina Bradu, și de avocatul Vasile Bobeica în numele

inculpatului

Gori Andrei Xxxxxxx, născut la

xx xxxxxx, în s. Xxxxxx, r-nul Xxxxxxxx, locuitor al mun.

Xxxxxxxx, str. Xxxxxx Xxxxxxxxxx xx/x ap. xxxx,

cetățean al R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 04.08.2016 – 27.02.2017,

instanța de apel: 15.06.2017 – 13.09.2017,

instanța de recurs: 17.11.2017 – 20.12.2017.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Gori

Andrei a fost condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal la 3 ani și 8 luni

închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 4 ani.

Cererea inculpatului privind aplicarea amnistiei a fost respinsă ca

neîntemeiată.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții civile Verega Igor, prejudiciul

moral de 4000 lei, în rest, acțiunea civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul statului, cheltuielile judiciare în

mărime de 57 lei.

1

Gori Andrei, împreună cu Budac Andrian și Gori Ion, aflându-se la terasa localului

„Casa Nunții Noroc”, amplasat în mun. Chișinău, str. Sucevița 34, având intenția

comiterii unui act de huliganism, încălcând grosolan ordinea publică, manifestând

un cinism și obrăznicie deosebită, în prezența mai multor martori, după ce Gori I.

l-a lovit cu pumnul în regiunea feței pe Verega I., doborându-l la pământ, Gori A.,

folosind un scaun de la terasă ca obiect pentru vătămarea integrității corporale, i-a

aplicat o lovitură peste spate lui Verega I., după care i-a aplicat mai multe lovituri

cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1534/D din 13.06.2016,

lui Verega I. i-a fost cauzată o plagă contuză cu echimoză la nivelul buzei

inferioare, echimoză cu edem al țesuturilor moi la nivelul buzei superioare,

excoriație pe cap, echimoză la nivelul capului și feței, care a condiționat o

dereglare a sănătății de scurtă durată și în baza acestui criteriu se califică ca

vătămare ușoară.

Instanța a reținut că vinovăția inculpatului este dovedită prin probele

administrate și i-a încadrat acțiunile în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, ca

huliganism agravat, adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan ordinea

publică, însoțite de aplicarea violenței, acțiuni care prin conținutul lor se deosebesc

printr-un cinism și obrăznicie deosebită, săvârșite de două sau mai multe persoane,

cu aplicarea unui obiect pentru vătămarea integrității corporale.

Totodată a statuat că condiția privind repararea prejudiciului pricinuit de

infracțiune, nu este întrunită, întrucât, conform declarațiilor inculpatului date în

ședința de judecată acțiunea civilă înaintată de partea vătămată nu o recunoaște.

Astfel, cererea apărării privind încetarea procesului penal în baza actului de

amnistie, este una neîntemeiată și pasibilă respingerii.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont de prevederile art. 7,

16, 61, 75-77, 90 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că

inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, anterior a fost condamnat, dar

antecedentul penal este stins, că nu s-au stabilit circumstanțe agravante și

atenuantă, recunoașterea vinovăției neputând fi reținută în calitate de circumstanță

atenuante, or, judecarea cauzei a avut loc în baza probelor administrate la

urmărirea penală, care are ca premisă recunoașterea faptelor indicate în

rechizitoriu, astfel pedeapsa urmând a fi stabilită în conformitate cu art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, adică una redusă, iar reținerea în calitate de

circumstanță atenuantă a faptului recunoașterii vinovăției ar însemna acordarea

unei bivalenți juridice uneia și aceleiași circumstanțe, că inculpatul se căiește

sincer de cele comise, a colaborat cu organul de urmărire penală, concluzionând ca

fiind irațională aplicarea unei pedepse privative de libertate cu executare efectivă,

scopul pedepsei penale fiind posibil de atins și prin suspendarea condiționată a

acesteia, cu acordarea posibilității ca în perioada de probațiune, prin comportare

exemplară și muncă cinstită, să îndreptățească încrederea ce i-a fost acordată, pe

termen lung, va oferi o mai bună protecție intereselor societății și va evita

consecințele negative ale izolării de societate a vinovatului și a plasării acestuia

într-un penitenciar. Durata perioadei de probațiune și situația în care acesta îl pune

pe inculpat, îl va obliga permanent să-și adapteze comportamentul la condițiile

2

impuse de către instanță, poate fi asimilată unei pedepse, reeducarea acestuia fiind

mai efectivă, iar scopul prevenției speciale și inclusiv al celei generale va fi atins și

în condițiile respective.

declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, la 4 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Apelantul a invocat, că instanța de fond, urma să pună valoare pe datele care

caracterizează persoana inculpatului, fiind evident că acesta și-a educat un sistem

degradat de valori sociale, nefiind angajat în câmpul muncii, astfel că activitatea

infracțională este preferată de către acesta în defavoarea efortului fizic sau

intelectual la un loc de muncă remunerat pe baze legale, fiind nejustificată

suspendarea condiționată a executării pedepsei, atâta timp cât condamnatul, prin

săvârșirea huliganismului agravat după săvârșirea anterioară a altor 4 infracțiuni,

dintre care în baza art. 186 alin. (2) lit. b), d) și 187 alin. (2) lit. b) Cod penal au

fost încetate procesele penale în legătură cu împăcarea părților, iar în baza art. 152

alin. (1) și 287 alin. (3) Cod penal a fost condamnat fiindu-i stabilită pedeapsă cu

suspendare condiționată a executării pedepsei, a demonstrat neconștientizarea

gradului de pericol social al faptelor săvârșite, efectul preventiv al pedepsei

anterior aplicate fiind în totalitate ignorat.

Pedeapsa-i aplicată nu corespunde gravității infracțiunii săvârșite,

personalității lui și pericolului social pe care îl reprezintă, fiind una prea ușoară,

fiind apreciată ca o atitudine tolerantă din partea statului a comportamentului

prejudiciabil și va diminua încrederea societății în eficacitatea și echitatea

sistemului de justiție.

3.1. A declarat apel și avocatul Vasile Bobeica, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care procesul penal să fie încetat, cu aplicarea

prevederilor art. 6 și 10 din Legea nr. 210 din 29.07.2016.

Apelantul a invocat, că inculpatul nu a declarat că nu recunoaște acțiunea

civilă, dar a menționat doar că aceasta este exagerată, nefiind stabilită de către

instanță mărimea ei, or, în aceste condiții partea vătămată are posibilitatea de a

solicita orice sumă, iar inculpatul fiind lipsit de dreptul de a solicita aplicarea

amnistiei.

Inculpatul este de acord să satisfacă acțiunea civilă, dar numai în baza

hotărârii primei instanțe, adică de 4000 lei, în calitate de prejudiciu moral.

Prima instanță, eronat a apreciat că condiția privind căința activă, stipulată la

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței R. Moldova, nu este întrunită

pe deplin.

septembrie 2017, apelul avocatului Vasile Bobeica a fost respins, ca nefondat,

apelul procurorului a fost admis, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Gori Andrei a fost condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal la 3 ani și

8 luni închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 4 ani.

3

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții civile Verega Igor, prejudiciul

moral de 4000 lei. În rest, acțiunea civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Cheltuielile judiciare în mărime de 57 lei, pentru efectuarea expertizei

medico-legale nr. 1534/D din 13 iunie 2016, au fost trecute în contul statului.

Instanța de apel a reținut, că prima instanță incorect a constat fapta comisă

de către inculpat, adică că acțiunea de huliganism agravat, a fost comisă anume de

către Budac A. și Gori I., în privința cărora urmărirea penală a fost disjungată, fără

a delimita și identifica concret care acțiuni infracționale au fost comise de către

inculpat.

Astfel, instanța de apel a constatat, că la 14 mai 2016, aproximativ ora

01.54, inculpatul Gori A., având intenția comiterii unui act de huliganism,

împreună cu alte două persoane în privința cărora urmărirea penală a fost

disjungată într-o procedură separată, aflându-se la terasa localului „Casa Nunții

Noroc”, amplasată pe str. Sucevița 34, mun. Chișinău, încălcând grosolan ordinea

publică, manifestând un cinism și obrăznicie deosebită, în prezența mai multor

martori, după ce Verega I. a fost doborât la pământ de către una din persoanele în

privința cărora urmărirea penală a fost disjungată într-o procedură separată,

folosind un scaun de la terasă ca obiect pentru vătămarea integrității corporale, i-a

aplicat o lovitură peste spate, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și

picioarele peste diferite părți ale corpului, cauzându-i conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 1534/D din 13.06.2016, plagă contuză cu echimoză la

nivelul buzei inferioare, echimoză cu edem a țesuturilor moi la nivelul buzei

superioare, excoriație pe cap, echimoză la nivelul capului și feței, care a

condiționat o dereglare a sănătății de scurtă durată și în baza acestui criteriu se

califică ca vătămare ușoară.

Prin acțiunile sale intenționate, inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de

art. 287 alin. (3) Cod penal, adică acțiuni intenționate care încalcă grosolan ordinea

publică, însoțite de aplicarea violenței, acțiuni care prin conținutul lor se deosebesc

printr-o obrăznicie deosebită, săvârșit de mai multe persoane, cu aplicarea unui

obiect pentru vătămarea integrității corporale.

Instanța de fond a dispus încasarea din contul inculpatului a prejudiciului

moral în mărime de 4000 lei, iar până în prezent lipsesc date că acesta ar fi fost

restituit.

Astfel, nu poate fi admis argumentul apărării că inculpatul nu a avut

posibilitatea să repare prejudiciul moral, or, datele de contact ale acestuia îi sunt

disponibile și a avut posibilitatea de a recupera prejudiciul cauzat prin infracțiune.

Este neîntemeiat și argumentul apărării precum că partea vătămată a solicitat

o sumă exagerată drept prejudiciu moral, deoarece prin sentință s-a dispus

încasarea prejudiciului moral în cuantum de 4000 lei, care până la etapa judecării

apelului nu a fost recuperată, mai mult, partea vătămată Verega I., nu a înaintat

cerere de apel în latura civilă, or, instanța de apel este în drept să aplice amnistierea

inculpatului, prin casarea sentinței și pronunțarea unei soluții de încetare a

procesului penal, dacă la judecarea apelului sunt prezentate probe că partea

vătămată nu are anumite pretenții pecuniare.

La fel, instanța de apel este în drept să aplice amnistia, dacă sunt prezentate

probe că inculpatul a recuperat integral prejudiciul stabilit prin sentință, cu condiția

4

că deliberând, instanța de apel, va ajunge la concluzia că prima instanță corect a

determinat cuantumul prejudiciului, cauzat părții vătămate, în atare situație Legea

nr. 210 fiind aplicabilă speței.

Urmează a fi respins și argumentul apărării că inculpatul este limitat de a

beneficia de actul de clemență, de vreme ce nu este întrunită condiția de bază

privind repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, de altfel pentru a beneficia

de aplicarea actului de amnistie, anume inculpatul urmează să întreprindă acțiunile

de rigoare și să recupereze integral prejudiciul cauzat prin infracțiune, în acest caz

dispus spre încasare prin sentință.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de apel a ținut cont de

prevederile art. 75-77, 90 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că

inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, anterior a fost condamnat, dar

antecedentul penal este stins, că a recunoscut vina și nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru, nu este supus militar, este celibatar, nu are

persoane la întreținere, are studii medii incomplete, nu este angajat în câmpul

muncii, că nu s-au stabilit circumstanțe agravante și atenuante, concluzionând că

scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse

neprivative de libertate.

Deci, solicitarea procurorului de aplicare a unei pedepse privative de

libertate inculpatului este inoportună și neproporțională infracțiunii comise, cât și a

urmărilor prejudiciabile survenite. Astfel, argumentul procurorului precum că

pedeapsa stabilită nu-și va atinge scopul prestabilit, nu are suport faptic.

Nu poate fi reținut nici argumentul procurorului că inculpatul ar fi fost

condamnat anterior, or, antecedentele penale stinse nu pot fi interpretate în

defavoarea inculpatului și nu generează aplicarea unei pedepse privative de

libertate, iar art. 111 Cod penal, generează în asemenea caz reabilitarea persoanei.

Prin urmare, scopul prestabilit de lege privind corectarea și reeducarea

inculpatului, va fi pe deplin atins, prin aplicarea pedepsei sub formă de închisoare,

cu suspendarea executării acesteia în baza art. 90 Cod penal, în limitele stabilite de

prima instanță, or, aplicarea unei altei pedepse, nu va fi nici rațională și nici

proporțională acțiunilor comise de către acesta.

Prin prisma scopului pedepsei penale, ținând cont de personalitatea

inculpatului, de prevederile legale menționate și de circumstanțele în care a fost

comisă fapta infracțională, cât și de urmările prejudiciabile ale infracțiunii,

inculpatului urmează a-i fi aplicată o pedeapsă cu aplicarea rigorilor art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 8

luni, cu suspendarea condiționată a executării ei pe o perioadă de probațiune de 4

ani.

În același timp, cheltuielile judiciare în sumă de 57 lei, pentru efectuarea

raportului de expertiză medico-legală nr. 1534/D din 13.06.2016, privind

constatarea gravității vătămărilor corporale suportate de către partea vătămată,

necesită a fi trecute în contul statului, or, potrivit art. 143 alin. (1) pct. 1) și 2), (2)

Cod de procedură penală, expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu,

pentru constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității

corporale, și se face din contul mijloacelor bugetului de stat.

5

Astfel, cheltuielile suportate de organul de urmărire penală în cazul dat nu

sunt unele de natură de a impune cheltuieli neprogramate și neincluse în

cheltuielile evidente, și suportate anume de către stat, solicitarea procurorului

urmând a fi respinsă în acest sens.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii, cu remiterea cauzei

la o nouă rejudecare în aceeași instanță apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a indicat, că instanța de apel a menținut o sentință ilegală, la

numirea pedepsei inculpatului nu a ținut cont de legea materială și procesual

penală în vigoare, aplicându-i o pedeapsă individualizată contrar prevederilor

legale, în mod eronat a interpretat și aplicat prevederile art. 75 Cod penal.

Potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Însă, instanțele au ignorat

faptul că inculpatul anterior a mai comis infracțiuni, inclusiv similare, fiindu-i

stabilită pedeapsa cu suspendarea condiționată pe un termen de probă, însă a

demonstrat neconștientizarea gradului de pericol social al faptei comise, iar efectul

preventiv al pedepsei anterior aplicate și chiar potrivit ultimei sentințe a fost

ignorat total.

În cazul dat, nu au fost constatate circumstanțe atenuante și temeiuri de

aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal.

Instanțele de judecată, nu au ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului.

Concluzia instanței de apel este neîntemeiată și pripită, urmând a fi casată,

deoarece ea nu a judecat fondul cauzei în latura pedepsei în conformitate cu

rigorile legale și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă individualizată contrar

prevederilor legale.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură

penală - s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Vasile Bobeica, în care solicită

casarea hotărârilor judecătorești cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

procesul penal în privința inculpatului să fie încetat, conform prevederilor art. 6 și

10 din Legea nr. 210 din 29.07.2016.

Apelantul a invocat, că inculpatul nu a declarat că nu recunoaște acțiunea

civilă, menționând doar că este exagerată, nefiind stabilită mărimea ei, or, în aceste

condiții partea vătămată are posibilitatea de a solicita orice sumă, iar inculpatul

fiind lipsit de dreptul de a solicita aplicarea amnistiei.

Inculpatul este de acord să satisfacă acțiunea civilă, dar numai în baza

deciziei instanței, iar conform hotărârii prime instanțe, aceasta este egală cu 4000

lei, în calitate de prejudiciu moral.

Eronat s-a apreciat că condiția privind căința activă, stipulată la art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a

de la proclamarea independenței R. Moldova, nu este întrunită pe deplin.

Motivele pe care se întemeiază hotărârile contestate se combat cu cele expuse

în sentința Judecătoriei Buiucani din 26.09.2017, în privința lui Bulgac A., prin

6

care acestuia i-a fost aplicată amnistia, fiind menționată restituirea integrală a

prejudiciului cauzat părților vătămate și care nu au careva pretenții materiale sau

morale. Au fost epuizate de către instanțele de fond și de apel motivele de fapt și

de drept de a nu fi aplicată legea cu privire la amnistie.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 p. 6, 8, 12 CPP.

nominalizate pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate,

Colegiul penal concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din

următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare

gravă de fapt reprezintă stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența

lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul declarat de avocatul Vasile Bobeica

(pct. 5.1. din decizie), este fondat în drept pe art. 427 pct. 6), 8), 12) CPP, avându-se

în vedere probabil art. 427 alin. 1) pct. 6), 8) și 12) Cod de procedură penală, care

prevede mai multe temeiuri pentru recursul ordinar cum ar fi situația când instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii,

instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru

care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării

juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, care ar

fi erorile concrete de drept și esența circumstanțelor că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare

gravă de fapt, raportată la prescripțiile din art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală,

care ar fi afectat soluția instanței, că nu au fost întrunite elementele infracțiunii, că

instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru

care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării

juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, că faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită li care ar fi cea corectă în asemenea caz, fiind omisă în

7

totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5.1. din

decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că acest recurs nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile ordinare,

în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5., 5.1. din

decizie), se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului și

neaplicarea actului de amnistie față de acesta, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat

a ținut cont de mențiunea din rechizitoriu că: „circumstanțe prevăzute de art. 77

Cod penal, ce agravează răspunderea învinuitului Gori Andrei, nu s-au stabilit”

(f.d. 132), de circumstanțele că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut

vina și s-a căit sincer de cele comise, cât și de prevederile art. 7, 61, 75, 90, 111

alin. (3) Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror la

aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă

în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Stingerea

antecedentelor penale anulează toate incapacitățile și decăderile din drepturi legate

de antecedentele penale. Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de

cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție instanța de judecată, ținând

cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia

că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune

8

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului. Inculpatul care

a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să

se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei

cu închisoare.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, instanța de apel pronunțându-se

argumentat și detaliat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile de pe rol (pct.

Totodată, soluția instanței de apel privind neaplicarea actului de amnistie

față de inculpat coroborează cu prevederile clare și imperative ale art. 10 alin. (1)

lit. k) din Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea

a 25-a de la proclamarea independenței R. Moldova, potrivit căror amnistia nu se

aplică persoanei inculpate care nu a reparat integral prejudiciul cauzat prin

infracțiunea pentru care a fost condamnată, ținându-se cont de prejudiciul stabilit

prin hotărârea judecătorească (pct. 4. – 5.1. din decizie).

Or, instanța de apel a stabilit suma prejudiciului moral în mărime de 4000

lei, care până la moment nu a fost achitată părții vătămate de către inculpat, la

materialele dosarului neexistând vreo dovadă în acest sens, împrejurare ce decade

inculpatul din dreptul de a fi amnistiat.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

(hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursurile ordinare, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5., 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei

penale și neaplicării actului de amnistie.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea

9

și apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile nominalizate au constituit obiect

de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. – 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO,

nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au

aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, ele urmează a

fi declarate inadmisibile.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de Procurorul în

Procuratura de Circumscripție Chișinău, Valentina Bradu, și de avocatul Vasile

Bobeica, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13

septembrie 2017, în privința inculpatului Gori Andrei Xxxxxxx, pe motiv că sunt

vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 ianuarie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

10