1ra-824/18 — art.189 alin.3 lit.e CP

1ra-824/18 — art.189 alin.3 lit.e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-824/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 iunie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Drochia, sediul Central din 03 iulie 2017 și a deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 31 ianuarie 2018, declarat de către avocatul Dulgher Dumitru în numele

inculpatului

Baran Liviu.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

recunoscut vinovat și condamnat în baza art.189 alin.(3) lit.e) Cod penal la 8 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și amendă în mărime de 2000 unități

convenționale.

La fel, prin sentința nominalizată a fost condamnat și Scutelnic Artur în privința căruia

hotărârile judecătorești nu se contestă.

având înțelegere prealabilă și acționând din interes material, au întocmit un plan criminal privind

dobândirea prin șantaj a mijloacelor bănești de la Profir Marcel și Statnic Nicolae, fapt pentru

care în ziua de 13 februarie 2016, în jurul orei 11.00, aflându-se la vulcanizarea din str.xx, or.xx,

sub un pretext inventat privind agresarea anterioară de către ei a lui Brumă Mihail în seara de 12

februarie 2016, i-au amenințat cu violență și cu moartea pe Profir Marcel și Statnic Nicolae,

cerându-le transmiterea mijloacelor bănești, primului în sumă de 600 euro, iar celui de-al doilea

150 euro, amenințări pe care aceștia le-au perceput drept reale. Astfel, temându-se de realizarea

lor, la 13 februarie 2016, Profir Marcel i-a transmis lui Baran Liviu 2500 lei, iar la 20 februarie

2016, prin intermediul unui angajat de la vulcanizarea nominalizată, încă 500 lei.

Scutelnic Artur în continuarea activității criminale, prin contactarea telefonică repetată a

lui Statnic Nicolae și în cadrul întâlnirilor avute cu el, prin amenințarea aplicării violenței și cu

moartea, l-a determinat să-i transmită mijloacele bănești solicitate, cerându-i în ziua de 27

februarie 2016, în jurul orelor 11.00, prin aplicarea loviturii cu pumnul în regiunea pieptului și

cauzarea de dureri fizice, transmiterea banilor în sumă de 100 euro, urmată de reținerea lui în

flagrant după primirea sumei extorcate de 2 300 lei.

1

- avocatul A.Tudorica în numele inculpatului L.Baran, care a solicitat casarea acesteia cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunile inculpatului să fie reâncadrate din prevederile

art.189 alin.(3) lit.e) în cele ale art.352 alin.(1) Cod penal, cu încetarea procesului penal;

- avocatul D.Dulgher în numele inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, cu

pronuntarea unei hotărâri de achitare, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii,

deoarece, reieșind din probele acumulate în cadrul urmăririi penale și cercetării judecătorești,

învinuirea adusă inculpatului nu s-a confirmat; - instanța nu a reținut declarațiile martorilor și a

părților vătămate M.Profir și N.Statnic, din care rezultă că între M.Brumă, N.Statnic și M.Profir

a avut loc un conflict care s-a transformat în bătaie în urma căreia M.Brumă a fost maltratat

fiindu-i deteriorate scurta și telefonul; - nu a reținut instanța că la rugămintea lui M.Brumă,

inculpatul s-a întâlnit cu M.Profir și N.Statnic de la care a solicitat mijloace bănești pentru

tratamentul acestuia, pentru scurtă și telefonul deteriorate, ceea ce combate versiunea înaintată

în învinuire că aceștia ar fi acționat sub un pretext inventat; - instanța nu a apreciat care declarații

ale martorului I.Brumă urmează a fi considerate ca veridice, de rând ce acesta în cadrul cercetării

judecătorești și-a schimbat declarațiile; - întemeindu-și concluzia cu privire la vinovăția

inculpatului pe probele scrise, instanța nu a reținut că acestea nicidecum nu demonstrează vina

lui L.Baran; - procesul-verbal cu privire la interceptarea și înregistrarea comunicărilor, ce au

avut loc între N.Statnic, A.Scutelnic, M.Profir și persoana pe nume Andrei, urmează a fi excluse

ca probă, deoarece contravin prevederilor art.1329 alin.(15), 306, 307 alin.(7) Cod de procedură

penală.

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de avocații A.Tudorica și D.Dulgher în numele

inculpatului L.Baran.

Instanța de apel, verificând și examinând suportul probator administrat și anume,

declarațiile părților vătămate M.Profir și N.Statnic, a martorilor C.Obadă, S.Lazu, I.Rusu,

V.Boghean, Ig.Bruma, L.Bruma, I.Vatamaniuc, cât și probele scrise – plângerile lui M.Profir și

N.Statnic din 23.02.2016, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a lui L.Baran și

A.Scutelnic, procesele-verbale de ridicare de la M.Profir a unui bilet de amanet, de ridicare și

cercetare de la N.Statnic a unui CD-R de model „Omega” și anume, a unui fișier audio a discuției

interceptate dintre N.Statnic și A.Sculetnic, de cercetare și transmitere a bancnotei de 100 euro

pretinse, rezultatele consemnate în procesul-verbal privind efectuarea măsurii speciale de

investigații - intercepatrea și înregistrarea comunicărilor telefonice ale abonaților N.Statnic și

A.Scutelnic, raportul de expertiză tehnico-criminalistică nr.34/12/1-R-1350 din 24.03.2016, pe

care le-a apreciat conform prevederilor art.101 Cod de procedură penală, a conchis că L.Baran

a săvârșit infracțiunea incriminată, deoarece din probele administrate s-a dovedit cert că acesta

a realizat latura obiectivă a infracțiunii imputate, fiindcă acțiunea de constrângere aplicată de

inculpat s-a manifestat prin amenințarea părților vătămate cu răfuiala fizică și cu moartea,

impunându-le transmiterea banilor fără nici un motiv, sub un pretext inventat de „mediere”, cu

restituirea lor către M.Brumă, pe care cei doi l-ar fi agresat în ajun, deteriorându-i scurta și

telefonil mobil, astfel urmărind drept scop dobândirea pentru sine a unui folos din sumele

transmise, în situația în care suma cerută nu rezulta din eventuala apreciere a pagubei și în lipsa

unei adresări din partea numitului N.Brumă către organele de resort, cererea în interesul său fiind

depusă de tatăl acestuia, după sesizarea OUP de către victimele M.Statnic și M.Profir.

2

La fel, instanța de apel a constatat că infracțiunea incriminată s-a consumat din momentul

înaintării cererii cu caracter patrimonial, însoțită de acțiunea adiacentă, ce la caz s-a manifestat

prin amenințarea cu aplicarea violenței și cu moartea, indiferent de urmările survenite în

atingerea scopului urmărit, care în speța dată s-a finalizat cu dobândirea banilor ceruți, ca

agravantă a componenței vizate prevăzută de alin.(3) lit.e) art.189 Cod penal. Precum a fost

demonstrat în acțiunile inculpatului și calificativul aplicării violenței nepericuloase pentru viață

și sănătate, rezultat din declarațiile părții vătămate N.Statnic, potrivit cărora a fost lovit de

A.Scutelnic pentru a-l determina la transmiterea banilor, ca rezultat al caracterului durabil a

îndeplinirii cerințelor, fapt confirmat și de către cea de-a doua victimă - M.Profir.

Concluzionând temeinicia constatărilor judiciare privind existența în acțiunile lui L.Baran

a elementelor infracțiunii de șantaj cu agravanta prevăzută la art.189 alin.(3) lit.e) Cod penal

„urmată de dobândirea bunurilor cerute”, săvârșită prin amenințarea cu aplicarea violenței și cu

moartea, precum și prin aplicarea violenței nepericuloase pentru viață și sănătate, instanța a

respins argumentele avocatului A.Tudorica, care a solicitat ca acțiunile inculpatului să fie

încadrate ca samavolnicie, infracțiune prevăzută la art.352 Cod penal. În acest sens, instanța de

apel a indicat că samavolnicia se manifestă prin exercitarea unui drept legitim sau presupus în

mod arbitrar și prin încălcarea ordinii stabilite, contrar cărui șantajul este posibil doar în raport

cu bunurile străine, asupra cărora făptuitorul nu are nici dreptul legitim și nici presupus. Or, în

sensul legii penale prin „drept legitim” se înțelege un astfel de drept, pe care persoana îl are în

virtutea unui temei legal, iar prin „drept presupus” se înțelege un astfel de drept, care în realitate

nu aparține persoanei, deși acesta consideră eronat că este învestită cu acest drept.

În cazul samavolniciei acțiunile de amenințare, violență, nimicire a bunurilor etc.

reprezintă un mijloc de realizare a unui drept legitim sau presupus, pe când în cazul șantajului

acțiunile de amenințare, violență, deteriorare sau distrugerea bunurilor constituie mijlocul de

întărire a cererii ilegale a făptuitorului. La fel, șantajul se deosebește de samavolnicie și prin

trăsăturile laturii subiective, el presupunând prezența intenției directe și a scopului de cupiditate

(profit), în timp ce samavolnicia poate fi săvârșită din intenție directă sau indirectă, iar prezența

vreunui scop nu este obligatorie.

Concomitent, instanța de apel a respins și argumentul apărării referitor la pretinsa

„mediere” a conflictului ce avuse loc în ziua de 12.02.2016 între N.Statnic și M.Profir cu

M.Brumă, ca urmare a ajutorului solicitat de acesta din urmă de la inculpați în vederea

recuperării dauneri materiale, considerând că acesta nu este altceva decât un pretext inventat de

ei, or, din depozițiile martorilor audiați pe caz, nu rezultă maltratarea lui M.Brumă de către

M.Profir și N.Statnic.

Mai mult, sesizarea OUP privind deteriorarea bunurilor a avut loc la 02.03.2016, adică

după ce părțile vătămate s-au adresat în legătură cu șantajul la care au fost supuși, constituind o

încercare de inducere în eroare cu privire la adevăratele îmrejurări a cazului. Or, în situația în

care ar fi avut loc împrejurările pretinse de cei doi inculpați, M.Brumă urma să acționeze în

modul prevăzut de lege, adresându-se organelor de resort în vederea constatării acțiunilor ilegale

ale lui N.Statnic și M.Profir cu atragerea lor la răspundere potrivit legii, ceea ce de fapt nu a avut

loc. Adresarea la organul de urmărire penală de către tatăl său Ig.Brumă, după cum s-a arătat

mai sus, nu constituie altceva decât o încercare de a îndreptăți acțiunile inculpaților, care nu

aveau nici un temei legitim și nici o motivație plauzibilă de a interveni în soluționarea pretinsului

conflict. Unicul scop urmărit de aceștia fiind dobândirea bunurilor cerute ilegal de la părțile

3

vătămate N.Statnic și M.Profir sub amenințare și cu aplicarea violenței nepericuloase pentru

viață.

Pe motivul reținut supra, instanța de apel a conchis lipsa temeiurilor de a pune la îndoială

veridicitatea depozițiilor făcute de către părțile vătămate M.Profir și N.Statnic ce coroborează

cu depozițiile martorilor N.Filip, C.Obadă, S.Lazu, I.Rusu, a căror declarații sunt consecvente

pivind împrejurările cauzei, ce se află în coroborare cu restul probelor care au fost dobândite,

prin intermediul acțiunilor procesuale petrecute pe caz, ce nu au ridicat nici o obiecție din partea

apărării la etapa urmăririi penale, cât și la finele ei.

De asemenea, instanța de apel a considerat că nu este întemeiat nici argumentul părții

apărării, prin care se solicită declararea nulității procesului-verbal cu privire la interceptarea și

înregistrarea comunicărilor, cu anexă la el și ordonanța privind aprecierea pertinenței rezultatelor

măsurii speciale de investigații, pe motivul necorespunderii părții descriptive cu cea dispozitivă

a încheierii Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 02.03.2016, prin care s-a confirmat legalitatea

respectivelor acțiuni, or, eroarea admisă nu este pe măsură să atragă nulitatea actului dat în sensul

art.251 Cod de procedură penală, și aceasta nu a fost invocată în ordinea stabilită de procedura

penală la etapa corespunzătoare a procesului penal, decăzând, în sensul art.230 alin.(2) Cod de

procedură penală, termenul de invocare a ei.

Drept urmare, instanța de apel a constatat și a apreciat, ca și prima instanță, ca fiind

corespunzătoare stenogramele convorbirilor telefonice privind interceptarea și înregistrarea

comunicărilor dintre N.Statnic, A.Scutelnic, M.Profir și persoana pe nume Andrei, precum și

cele între N.Statnic și A.Scutelnic, acestea fiind recunoscute și anexate la materialele cauzei în

calitate de probe ce confirmă vinovăția inculpatului L.Baran în comiterea șantajului, cu

dobândirea transmiterii banilor, ce au fost ridicați de la A.Scutelnic, reținut în flagrant, numărul

de pe bancnotele ridicate de la el în cadrul percheziției corporale corespunzând celor descrise în

conținutul procesului-verbal privind efectuarea acțiunii procesuale.

De rând cu aceasta, instanța de apel a menționat că colaboratorii de poliție au intervenit

la monitorizarea și descoperirea infracțiunii de șantaj, prin înzestrarea lui N.Statnic la

27.02.2016 cu mijloace tehnice speciale în vederea înregistrării comunicărilor cu suspecții

L.Baran și A.Scutelnic, la sesizarea de către el a OUP, în confirmarea șantajului, prezentând

organelor competente înregistrarea audio a discuției interceptate cu A.Scutelnic, din care rezultă

pretinderea banilor, ceea ce respinge din start provocarea, rolul respectivului organ fiind unul

pasiv, până la reținerea lui A.Scutelnic în flagrant.

Referitor la pedeapsa stabilită inculpatului de către prima instanță, instanța de apel a

considerat că aceasta este una echitabilă, fiind individualizată conform prevederilor art.7,61,75

Cod penal, just ajungând la concluzia că corectarea inculpatului este posibilă numai prin izolarea

lui de societate, și că doar această pedeapsă a închisorii va contribui efectiv la conștientizarea de

către inculpat a faptelor comise și prevenirea comiterii lor pe viitor, fiind asigurat astfel scopul

pedepsei penale, inclusiv cel de restabilire a echității sociale prin satisfacția adusă victimelor ca

rezultat al condamnării făptuitorului.

numele inculpatului L.Baran care, invocând temeiul de drept prevăzut de art.427 alin.(1) pct.8)

Cod de procedură penală, solicită casarea acestora cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, pe

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii incriminate, din conținutul căruia în

4

argumentarea ilegalității hotărârilor atacate invocă aceleași motive, similare celor din apel,

descrise la pct.3 al prezentei decizii.

dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului expusă în referință, care a

solicitat dispunerea inadmisibilității recursului fiind vădit neîtemeiat, Colegiul penal decide

inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente.

Autorul recursului invocă direct temeiul pentru declararea recursului pct.8) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când

nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Colegiul penal constată că motivul invocat de recurent nu este aplicabil din punct de

vedere al prezenței erori de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul

casării deciziei instanței de apel.

Conform art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din dosar, poate administra, la cererea părților, orice probe noi și poate da o nouă

apreciere probelor din dosar.

Sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri

când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește

latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

După cum rezultă din conținutul recursului, autorul acestuia nu este de acord cu

condamnarea lui L.Baran pentru infracțiunea de șantaj, considerând că lipsesc probe certe ce ar

confirma vinovăția lui în săvârșirea infracțiunii imputate, solicitând achitarea acestuia.

Astfel, principalul motiv invocat de recurent în recurs, constituie faptul că instanța de apel

eronat a apreciat probele cauzei.

Însă, potrivit prevederilor art.27, 414 alin.(1), (2) Cod de procedură penală, instanța

apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor

probelor administrate.

Colegiul penal reține că, instanța de apel, în baza probelor administrate legal de către

organul de urmărire penală, pe care suplimentar și minuțios le-a verificat în ședința de judecată,

apreciindu-le just din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și

coroborării reciproce, a stabilit cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect ajungând

la concluzia privind vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.189 alin.(3)

lit.e) Cod penal.

Din conținutul deciziei rezultă că această concluzie s-a tras având în vedere declarațiile

părților vătămate M.Profir și N.Statnic, a martorilor C.Obadă, S.Lazu, I.Rusu, V.Boghean,

Ig.Bruma, L.Bruma, I.Vatamaniuc, N.Filip, cât și probele materiale, care sunt detaliat descrise

în partea descriptivă a deciziei instanței de apel.

În contextul acestui material probator, Colegiul penal conchide că instanța de apel, în mod

corect a reținut că inculpatul L.Baran, prin înțelegere prealabilă cu A.Scutelnic, în privința

căruia hotărârile judecătorești nu se contestă, se face vinovat de comiterea infracțiunii imputate

- art.189 alin.(3) lit.e) Cod penal și anume, acțiunile intenționate ale acestuia manifestate prin

intenție directă, adică cererea de a transmite bunurile proprietarului, însoțită cu aplicarea

5

violenței nepericuloase pentru viață și sănătate, prin amenințare cu moartea, urmate de

dobândirea bunurilor cerute. Instanțele au reținut o situație de fapt concordantă sub toate

aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă, fiindcă anume partea vătămată

M.Profir a declarat că a fost invitat la vulcanizare, unde se afla L.Baran cu A.Scutelnic, C.Obadă

și S.Lazu, unde primul i-a solicitat o sumă de bani ce urmează să i-o transmită, adică în mărime

de 200 euro, pe care i-a tansmis-o în două etape, prima dată - 2500 lei, apoi încă 500 lei, fiind

amenințat cu răfuiala.

Neîntemeiate sunt afirmațiile recurentului, precum că instanțele nu au ținut cont de

declarațiile martorului I.Brumă date în cadrul urmăririi penale, din care se desprinde faptul că

acesta i-a propus feciorului M.Brumă să scrie plângere la poliție, însă acesta a refuzat, spunând

că a apelat la ruda lor L.Baran, care s-a implicat în restituirea prejudiciului ce i-a fost cauzat,

deoarece după cum rezultă din declarațiile martorului L.Bruma, bani pentru scurta deteriorată

nu a primit, iar feciorul său a fost telefonat peste hotare de către A.Scutelnic, care i-a solicitat

bani.

Lipsite de temei sunt și argumentele recurentului, precum că procesele-verbale ridicate

de la M.Profir a unui bilet de amanet, de la N.Statnic a unui CD-R de model „Omega” și de

cercetare a acestuia, privind convorbirea purtată de partea vătămată N.Statnic cu A.Scutelnic, de

cercetare și transmitere a bancnotei de 100 euro, privind efectuarea măsurii speciale de

investigații - interceptarea și înregistrarea comunicărilor, care a avut loc la 27.02.2012 între

N.Statnic, M.Profir și A.Scutelnic, nu demonstrează vina lui L.Baran.

În acest sens Colegiul penal constată că, instanțele de fond au verificat toate probele

materiale, stabilind că inculpatul nu a acționat de unul singur, dar a întocmit un plan împreună

cu A.Scutelnic din interes material, de a dobândi prin șantaj mijloace bănești de la M.Profir și

N.Statnic, astfel că au acționat prin înțelegere prealabilă. Prin proba materială - biletul de amanet

se atestă declarațiile veridice ale părții vătămate M.Profir, că din lipsa de bani solicitată de

L.Baran, dânsul a amanetat obiectele din aur, pentru care a primit suma de 3078 lei, din care a

transmis ultimului în două tranșe suma de 3000 lei, astfel că la caz a fost demonstrată intenția

inculpatului și anume a scopului de cupiditate de dobândirea a bunurilor cerute.

La fel, neîntemeiat este și argumentul recurentului, precum că nu s-a dovedit în acțiunile

lui LBaran calificativul cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viață și sănătate, deoarece

cum s-a menționat anterior, inculpații au săvârșit infracțiunea în coautorat și, potrivit învinuirii

acestora, li s-a incriminat nu doar aplicarea violenței nepericuloase pentru viață și sănătate, dar

și amenințarea cu moartea, săvârșite de două persoane, urmate de dobândirea bunurilor cerute,

fiindcă inculpații au amenințat părțile vătămate cu violența și cu moartea, iar A.Scutelnic i-a

aplicat lui N.Statnic și o lovitură cu pumnul în regiunea pieptului, cauzându-i durere fizică, astfel

că inculpatul a realizat atât latura subiectivă, intenția directă, calificată prin scop, cât și elementul

material al laturii obiective a infracțiunii date, deoarece prin acțiunile sale inculpații au inspirat

o temere serioasă victimelor, punându-i în situația de a nu mai avea resursele morale necesare

pentru a se opune pretenților acestora, spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine.

Concomitent, Colegiul penal va respinge și afirmațiile recurentului, precum că urmează

a fi declarate nule procesele-verbale cu privire la interceptarea și înregistrarea comunicărilor

dintre N.Statnic, A.Scutelnic, M.Profir și persoana pe nume Andrei, că în dispozitivul încheierii

judecătorului de instrucție din 02.03.2016 nu este indicată careva informație privind

confirmarea respectării cerințelor legale la interceptarea și înregistrarea comunicărilor între

6

părțile vătămate M.Profir, N.Statnic și A.Scutelnic și persoana pe nume Andrei, ceea ce

contravine prevederilor art.1329 alin.(15), 306, 307 alin.(7) Cod de procedură penală, deoarece

criticele vizând legalitatea și autenticitatea acestora constituie o reiterare a celor formulate în

apel, pe care instanța de apel examinându-le, just le-a apreciat ca neîntemeiate, soluție pe care

Colegiul penal o consideră una legală și motivată, a cărei reluare nu se mai impune.

De asemenea, Colegiul remarcă că recursul repetă textul apelului declarat de avocat în

numele inculpatului și argumentele expuse de recurent au fost anterior invocate în apel, iar

instanța de apel pe deplin le-a examinat și, apreciind toate probele în ansamblu, conform art.414

alin.(3) Cod de procedură penală, s-a pronunțat detaliat asupra tuturor motivelor invocate de

partea apărării în apel, pe care le-a considerat neîntemeiate.

Prin urmare, Colegiul penal constată că instanța de apel a respectat prevederile art.414

alin.(5) Cod de procedură penală, s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, motivându-și

decizia în conformitate cu art.417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, astfel. Decizia

cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la respingerea argumentelor menționate de

apelant, aceasta corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, fiind legală și

întemeiată.

Faptul că instanța de apel nu a apreciat probele în modul solicitat de autorul recursului nu

constituie motiv de a afirma că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată.

Toate probele prezentate și cercetate în mod legal au indicat la confirmarea vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii de șantaj, lipsind temeiuri pentru casarea hotărârii

judecătorești.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va decide

inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit neîntemeiat.

În circumstanțele stabilite, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității recursului

declarat de avocat în numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Dulgher Dumitru în numele

inculpatului Baran Liviu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 31

ianuarie 2018, în cauza penală în privința lui Baran Liviu, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 04 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

7