1ra-1041/2018 — art. 186 alin. 2 lit. c,d CP

1ra-1041/2018 — art. 186 alin. 2 lit. c,d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1041/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

30 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de către

avocatul Sandu Daniela, în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 decembrie 2017 în cauza penală

privindu-l pe

Mamolea Anatolie Xxxxx, născut la xxxxx, originar din r-

nul Xxxxx s. Xxxxx, domiciliat în mun. Xxxxx, str. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Mamolea Anatolie Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 186

alin. (2) lit. c), d) Cod penal, la 3 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare a fost

suspendată, pe o perioadă de probațiune de 2 ani, dacă în perioada de probațiune nu

va săvârși o nouă infracțiune și prin comportare va îndreptăți încrederea ce i s-a

acordat, obligându-l să nu-și schimbe domiciliul sau reședința fără consimțământul

organului competent.

Acțiunea civilă înaintată de Gogu M. a fost admisă integral, fiind încasat de la

Mamolea A. în beneficiul acesteia suma de 4.500 lei, cu titlu de prejudiciu material.

perioada de timp de la ora 18:00, până la ora 19:00, acționând intenționat și având

scopul sustragerii bunurilor altei persoane, prin acces liber, a pătruns în odaia nr. xx

din căminul nr. x al Colegiului Național de Comerț al ASEM, situat pe str. Petru

Rareș 18, mun. Chișinău, de unde pe ascuns a sustras de pe noptieră un lănțișor de

aur, la preț de 4.500 lei, după care, cu bunul sustras a părăsit locul comiterii

infracțiunii, cauzându-i astfel părții vătămate, Gogu M. daună materială în proporții

considerabile în sumă totală de 4.500 lei.

1

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Mamolea A. a fost calificată de drept în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d)

Cod penal – sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, prin pătrundere în locuință,

cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

inculpatului, prin care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Mamolea A. să fie achitat,

iar acțiunea civilă să fie respinsă.

În motivarea apelului a invocat:

- în cadrul procesului penal, Mamolea A. a pledat nevinovat, astfel consideră că

vinovăția lui nu a fost demonstrată dincolo de orice dubiu rezonabil;

- la materialele dosarului nu există nici o probă care demonstra vinovăția lui

Mamolea A.;

- proba cheie atât a organului de urmărire penală, cât și a instanței de judecată

fiind o recipisă scrisă de către Mamolea A., precum că va restitui lanțul sau

contravaloarea lui;

- divergențe în declarațiile martorilor există, iar declarațiile unor martori sunt și

lipsite de logică, aceste argumente au fost invocate de apărare la etapa de susțineri

verbale, însă acestea au fost ignorate de către instanța de judecată, astfel că sentința

nu conține o analiză, cel puțin formală, a argumentelor apărării;

- a pledat pentru achitarea lui Mamolea A. invocând în susținerea poziției

dubiul rezonabil asupra faptului că există posibilitatea ca sustragerea bunului (dacă

a avut loc cu adevărat) să se datoreze acțiunilor unor alte persoane;

- acest argument a fost invocat din motiv că, pretinsa infracțiune a avut loc într-

un cămin studențesc și este bine știut că acesta este un loc unde persoanele umblă

din odaie în odaie, se deplasează în locurile de uz comun, deseori neglijând regulile

elementare de securitate a bunurilor personale;

- toate acțiunile de urmărire penală au fost îndreptate spre colectarea probelor

în vinovăția lui Mamolea A. (audieri suplimentare ale acestuia, expertiza scrisului).

Or, în mod normal, acțiunile de urmărire penală urmau a fi îndreptate spre

descoperirea adevărului și găsirea efectivă a bunului;

- martorul Lopatiuc C., care este colaboratul de poliție sosit la chemare a

declarat că „ ... alți careva martori nu a căutat, pentru că a înțeles că alte persoane nu

au fost implicate”;

- anume aceasta a fost și poziția organului de urmărire penală, care având la

materialele cauzei acea recipisă, nu s-a mai obosit să audieze și alți martori, inclusiv

ceilalți locatari ai odăii respective, nu au verificat dacă martorii au părăsit odaia

respectivă, dacă nu au mai fost și alte persoane care au avut posibilitatea de a

sustrage bunul pretins a fi dispărut;

- organul de urmărire penală, nici măcar nu a elucidat pe deplin chestiunea cu

privire la existența pretinsei sustrageri, nu a verificat dacă partea vătămată a avut cu

adevărat vreun lanț din aur;

2

- martorii au făcut declarații prin care susțin poziția inculpatului, precum că

recipisă a fost scrisă la dictarea unui colaborator de poliție, iar martorul Lopatiuc C.

a declarat că tatăl părții vătămate a avut inițiativa de a fi întocmită o recipisă;

- toți martorii inclusiv și partea vătămată au declarat că, deși Mamolea A. a

scris recipisă, totuși acesta nu a recunoscut că el a luat lanțul;

- anume presiunea exercitată de șapte oameni maturi asupra lui Mamolea A.

și afirmațiile că el este singurul bănuit, l-au făcut să o scrie;

- în declarațiile martorilor sunt divergențe cu privire la inițiatorul întocmirii

recipisei, or, unii au declarat că a fost inițiativa lui Mamolea A. de a o întocmi

(martorul Gogu M. și Braghin D.), iar alții (Lopatiuc C. și Mânui S.) că recipisă a fost

scrisă la inițiativa tatălui părții vătămate;

- apreciază critic declarațiile părții vătămate și martorului Olei M. că, în

momentul cînd Mamolea A. căuta prin noptieră aparatul foto, ele nu se uitau la el;

- o altă circumstanță care nu a fost elucidată de către organul de urmărire

penală este și faptul că lanțul nu a fost căutat în adevăratul sens al cuvântului. Or,

dosarul a fost trimis în judecată cu răspunsul a numai trei case de amanet;

- răspunsurile caselor de amanet (cele care sunt anexate la materialele cauzei)

că Mamolea A. nu se numără printre clienții lor, reprezintă o probă în favoarea

nevinovăției lui.

2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

și de drept stabilită prin sentință concordă cu probele administrate și apreciate de

prima instanță, verificate în instanța de apel și anume: declarațiile părții vătămate

Gogu M., martorilor Manuil S., Lopatiuc C., Brachin D., Olei M., plângerea adresată

de reprezentantul părții vătămate minore Gogu Maria - Munteanu Anton (f. d. 12);

procesul - verbal de cercetare la fața locului cu planșă foto din 28.03.2016 (f. d. 14-17);

ordonanța și procesul - verbal de ridicare din 28.03.2016, prin care s-a dispus

ridicarea originalului recipisei din 25.02.2016 (f. d. 34-35); recipisă în original din

25.02.2016 (f. d. 36); ordonanța din 28.03.2016 de recunoaștere a recipisei din

26.03.2016, în calitate de mijloc material de probă (f. d. 37); raportul de expertiză nr.

34/12/1-R-3021 din 10.06.2016, prin care s-a stabilit că scrisul și semnătura din

recipisa din 25.02.2016, au fost executate de către Mamolea A. (f. d. 79-81).

În contextul evaluării activității primei instanțe cu privire la aprecierea probelor

administrate în cauză, instanța de apel a reținut că nu există temei pentru a da o

nouă apreciere probelor respective, instanța de apel fiind solidară cu concluziile

cuprinse în sentință, dat fiind că sunt motivate temeinic și legal, sub aspectul, că

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate este dovedită prin

probatoriul administrat în cadrul procesului penal.

În viziunea instanței de apel, în atare situație este corectă concluzia primei

instanțe privind calificarea infracțiunii prin determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite de inculpat și

semnele componenței de infracțiune prevăzute la art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod

3

penal: furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârșită, prin

pătrundere în locuință, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La fel, instanța de apel a stabilit că nerecunoașterea vinovăției nu echivalează cu

achitarea inculpatului Mamolea A., de vreme ce probele prezentate în sprijinul

învinuirii, cercetate și apreciate în modul cuvenit, demonstrează cu certitudine

participarea acestuia la săvârșirea infracțiunii imputate. Recipisa în care inculpatul

își asumă angajamentul să restituie bunul furat victimei, este scrisă benevol și

respectiv, nu există temei de a o aprecia ca probă inadmisibilă. Astfel, motivele

invocate în apel, sub aspectul nevinovăției inculpatului, reprezintă opinia subiectivă

a părții apărării.

Totodată, instanța de apel a menționat că prima instanță a acordat deplină

eficiență prevederilor din articolele 7, 61, 75 și 90 Cod penal, în sentință, fiind

cuprinse datele privind persoana inculpatului Mamolea A., gravitatea infracțiunii

săvârșite și circumstanțele care influențează asupra pedepsei. Astfel, prima instanță

motivat a stabilit categoria și măsura de pedeapsă și în așa mod, corect a

concluzionat că atingerea scopului pedepsei se v-a obține prin aplicarea pedepsei cu

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Temeiuri pentru

aplicarea unei pedepse mai ușoare decât cea prevăzută de lege nu se constată.

Pe această linie de concluzii, instanța de apel a respins ca fiind nefondate și

motivele invocate de apelant în partea ce vizează soluționarea acțiunii civile, or

în conformitate cu prevederile art. 387 alin. (1) Cod de procedură

penală, o dată cu sentința de condamnare, instanța de judecată corect a stabilit

că sunt dovedite temeiurile și mărime pagubei cerute de partea civilă, în așa

mod, admițând acțiunea civilă înaintată în procesul penal.

În viziunea instanței de apel, inculpatul nu cade sub incidența Legii privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova, existând restricțiile prevăzute la art. 1 alin. (1) - inculpatul nu a

manifestat căință activă în cadrul procesului penal și n-a reparat prejudiciul produs

prin infracțiune.

Sandu D. în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia, cu pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care, Mamolea A., să fie achitat de învinuirea în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, pe motiv că acțiunile

sale nu întrunesc elementele infracțiunii.

În motivarea recursului autoarea invocă aceleași motive pe care le-a indicat în

apel, suplimentar menționând că decizia este nefondată și că au fost invocate

suficiente temeiuri și circumstanțe ce demonstrează netemeinicia acesteia.

În drept, recurenta își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

8) Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitând respingerea prezentului recurs ca inadmisibil, deoarece din textul

recursului, recurenta nu indică nici un argument în susținerea poziției sale care ar

4

confirma că inculpatul nu a comis infracțiunea imputată. Concluzia instanțelor de

fond privind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate, este corectă și

întemeiată, iar partea acuzării a prezentat probe concludente, pertinente, prin care s-

a demonstrat pe deplin vinovăția în comiterea infracțiunii imputate

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel.

Din cuprinsul recursului declarat de către avocatul Sandu D. în numele

inculpatului se reține, că acesta invocă ca temei de drept pct. 8) din alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală și anume, că nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Verificând probatoriul administrat în cauză prin prisma opiniei recurentei, în

sensul că inculpatul Mamolea A. nu a săvârșit infracțiunea imputată, Colegiul o

consideră ca neîntemeiată.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, poate administra, la cererea părților

orice probe noi și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Colegiul penal reține, că instanța de apel judecând cauza și verificând probele

în ședința de judecată a motivat detaliat și clar soluția adoptată în urma propriei

analize și examinări coroborate a probelor ce au servit ca temei pentru soluționarea

laturii penale a cauzei, precum și a elementelor de fapt pe care se sprijină soluția de

condamnare dispusă în cauză, expunându-se argumentat din care motive a ajuns la

concluzia de vinovăție a inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 186

alin. (2) lit. c), d) Cod penal.

Totodată, instanța de apel menținând sentința primei instanțe, prin care

Mamolea A. a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii imputate, și-a

argumentat soluția prin faptul că, din declarațiile părții vătămate, a martorilor și din

probele materiale prezentate în cauză, cert se demonstrează comiterea de către

inculpat a infracțiunii de sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, probe care

sânt descrise amănunțit în hotărârea judecătorească (f.d. 201-2015).

Instanța de recurs relevă, că recurenta în recurs invocă argumente similare cu

cele invocate în apel referitor la nevinovăția inculpatului, ce au fost obiect de dispută

în cadrul instanțelor de fond, asupra cărora s-a formulat și s-a punctat minuțios și

veridic răspunsurile asupra tuturor alegațiilor recurentului, pe care Colegiul le

însușește.

5

Astfel, instanțele de fond reținând circumstanțele de fapt ale cauzei și-au

motivat concluzia prin cumulul de probe administrate în cauză, cărora le-au dat o

apreciere justă și obiectivă, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Alegațiile recurentului precum că, la materialele dosarului nu există nici o

probă care ar demonstra vinovăția lui Mamolea A., Colegiul consideră că nu are nici

un suport legal.

Din studiul hotărârilor judecătorești, în prezenta speță, se constată că,

concluziile instanțelor de judecată privind vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii de sustragerea pe ascuns a bunului părții vătămate Gogu M., prin

pătrundere în locuință, cu cauzarea de daune în proporții considerabile, au fost

bazate pe cumulul de probe enunțat în punctul 5 al prezentei decizii și anume:

- recipisa în original din 25.02.2016, prin care Mamolea A. s-a obligat până la

data de 26.03.2016 să întoarcă lănțișorul din aur (sau banii), care aparține lui Gogu

M. Costul lănțișorului este în valoare de 4.500 lei (f. d. 36);

- raportul de expertiză nr. 34/12/1-R-3021 din 10.06.2016, prin care s-a stabilit că

scrisul și semnătura din recipisa din 25.02.2016, au fost executate de către Mamolea

A. (f. d. 79-81).

Instanța de recurs menționează că probele directe sus menționate coroborează

cu un șir de probe indirecte și anume:

- declarațiile părții vătămate Gogu M., care a declarat că la data de 12.02.2016,

inculpatul fără voie a intrat în cameră și a luat aparatul de fotografiat, care era în

noptieră, iar pe noptieră, la vedere, era lănțișorul de aur. A doua zi a observat că

lănțișorul lipsește, la data de 14.02.2016 când Mamolea A. a venit să aducă aparatul

de fotografiat, i-a spus ca să întoarcă lănțișorul. Mamolea A. a scris benevol o

recipisă, prin care s-a obligat ca timp de o lună va întoarce lănțișorul sau suma de

4.500 lei. Este sigură că inculpatul a sustras lanțul;

- declarațiile martorului Olei M., care a relatat că Anatolie a intrat în cameră, i-a

comunicat că dorește să i-a aparatul de fotografiat, a căutat prin noptieră și l-a găsit,

într-un final. Dispariția lănțișorului s-a depistat a doua zi dimineața, când a văzut că

Maria caută ceva prin cameră. Partea vătămată păstra lănțișorul pe colțul aceleiași

noptiere în care era și aparatul foto;

- declarațiile martorului Manuil S., care a menționat că diriginta grupei în care

învață Gogu M. i-a comunicat că, acesteia i-a fost furat lanțul de aur. În urma

discuțiilor Mamolea A. a promis că va întoarce lanțul de aur. Recipisa a fost scrisă în

biroul ei, fiind prezenți tatăl părții vătămate, Mamolea A. și colaboratorii de poliție,

nefiind făcute careva presiuni asupra inculpatului, care a scris recipisa singur și nu a

auzit ca cineva să dicteze;

- declarațiile martorului Lopatiuc C., care au fost confirmate de declarațiile

martorului Brachin D. și care a menționat că, partea vătămată i-a comunicat că în

ziua când a avut loc infracțiunea, a decis să lase lănțișorul pe noptieră, ulterior în

odaie a intrat Mamolea A., iar după ce a ieșit, partea vătămată a observat lipsa

6

lănțișorului. A decis să discute cu bănuitul, deoarece partea vătămată indica direct la

persoana acestuia, la care ultimul a recunoscut vina și a menționat că va întoarce

bunul. Mamolea A. a scris o recipisă, prin care s-a obligat să restituie bunul sau banii

timp de 1-2 luni, aceasta fiind întocmită în prezența acestuia și a încă doi polițiști,

părții vătămate, a tatălui acesteia, directorului adjunct, nefiind făcute careva presiuni

asupra inculpatului.

Așadar, reieșind din circumstanțele cauzei, instanța de recurs atestă, că

inculpatul, a acționat cu vinovăție, sub formă de intenție directă de a sustrage pe ascuns

lănțișorul părții vătămate, fiind prezent și scopul acestuia de cupiditate, deoarece prin

recipisa în original din 25.02.2016, Mamolea A. s-a obligat până la data de 26.03.2016

să întoarcă lănțișorul din aur părții vătămate, iar din declarațiile părții vătămate și a

martorului Olei M., rezultă că în momentul când inculpatul a intrat în cameră, Gogu

M. își îndrepta părul, iar Olei M. își aranja hainele în dulap, astfel inculpatul a luat

aparatul de fotografiat, care era în noptieră, iar pe noptieră, la vedere, era lănțișorul

de aur, care ulterior a depistat că acesta lipsește, fapt ce confirmă latura subiectivă a

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, din care considerent,

Colegiul penal respinge argumentele recurentului, precum că acțiunile de urmărire

penală nu au fost îndreptate spre descoperirea adevărului și că nu a fost verificat

dacă partea vătămată a avut într-adevăr un lanț.

Tot la acest capitol, instanța de recurs reține că instanțele de fond just au reținut

că, în prezenta speță, latura obiectivă a infracțiunii în cauză s-a realizat prin acțiunile

intenționate ale inculpatului Mamolea A., de sustragere pe ascuns a bunurilor altei

persoane, săvârșită prin pătrundere în încăpere, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

Cu referire critica din recurs, precum că, sunt divergențe în declarațiile

martorilor referitor la inițiatorul întocmirii recipisei, instanța de recurs menționează

că faptul dat nu poate răsturna hotărârile instanțelor de fond, or faptul că inițiatorul

întocmirii recipisei este tatăl părții vătămate sau inculpatul, nu are importanță,

deoarece martorii audiați în cauză au confirmat că, inculpatul Mamolea A. a scris

recipisa benevol, nefiind făcute careva presiuni asupra acestuia. Totodată, martorul

Lopatiuc C. a declarat că inițial tatăl părții vătămate a solicitat o garanție în privința

bunului sustras, ulterior Mamolea A. din propria inițiativă a întocmit recipisa în

prezența părții vătămate, directorului adjunct și polițiștilor. La fel, martorul Brachin

D. a menționat că, tatăl părții vătămate i-a comunicat că Mamolea A. a depus o

recipisă la dorința proprie, nefiind influențat de nimeni, astfel Colegiul penal

respinge și alegațiile recurentului precum că, presiunea exercitată de șapte oameni

maturi asupra lui Mamolea A. și afirmațiile că el este singurul bănuit, l-au făcut să

scrie recipisa.

Rezumând în ansamblu probele administrate, Colegiul penal statuează că, nu se

constată prezența a careva dubii privind vinovăția inculpatului, în săvârșirea

infracțiunii imputate, iar acțiunile acestuia sânt incidente elementelor infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal și în cele din urmă temeiul pentru

7

recurs invocat și stipulat la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-a

găsit confirmarea.

În virtutea considerentelor expuse mai sus, constatând că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de prima

instanță și instanța de apel în privința inculpatului, nefiind identificată de instanța

de recurs vre-o eroare judiciară, care ar putea servi drept temei de casare a

hotărârilor judecătorești atacate, Colegiul penal consideră ca fiind vădit neîntemeiate

criticile formulate de către recurentă în recursul ordinar deferit spre examinare.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează a fi

declarat inadmisibil.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul, Sandu Daniela,

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 19 decembrie 2017, în cauza penală privindu-l pe Mamolea Anatolie

Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 27 iunie 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

8