1ra-947/18 — art.217 alin.4 lit.b CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.217 alin.4 lit.b CP
- Temei legal
- art.427 alin.1 pct.6 CPP
1ra-947/18 — art.217 alin.4 lit.b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.1ra-947/2018
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
23 mai 2018 mun.Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte Nicolae Gordilă,
Judecători Elena Covalenco,
Iurie Diaconu,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de
procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, prin care se
solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 ianuarie
2018, în cauza penală în privința inculpatului
Boico Vasile.
Termenul de examinare a cauzei:
Prima instanță: 17.11.2017 - 11.12.2017;
Instanța de apel: 21.12.2017 - 25.01.2018;
Instanța de recurs: 18.04.2018 - 23.05.2018.
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 11 decembrie 2017,
Boico Vasile a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art.217
alin.(4) lit.b) Cod penal și, prin aplicarea prevederilor art.3641 alin.(8) Cod de
procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsa de 1 an închisoare, cu executare în
penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a
exercita anumite activități ce țin de circulația drogurilor pe un termen de 3 ani.
În temeiul art.90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare stabilite lui
Boico Victor a fost suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 2 ani.
S-a respins ca neîntemeiată solicitarea procurorului privind încasarea
cheltuielilor de judecată.
Prima instanță, examinând cauza pe baza probelor administrate în faza de
urmărire penală, conform procedurii simplificate prevăzute de art.3641 Cod de
procedură penală, a constatat că Boico Vasile, la 05 august 2017, aproximativ la ora
11.00, deplasându-se pe str.Odesa 37, mun.Chișinău, a fost observat de către echipajul
de poliție 902, având un comportament suspect și, fiind stopat, în timpul discuției cu
acesta, ultimul a încercat să arunce la sol din buzunarul drept al pantalonilor un obiect
neidentificat. Fiind condus la inspectoratul de poliție, pentru elucidarea tuturor
circumstanțelor, Boico Vasile a predat șase pachete din polietilenă de tip „zip-lock”,
1
în care se afla o substanță solidă necunoscută, de culoare albă. Ulterior, conform
raportului de expertiză nr.34/12/1-R-4714 din 01.09.2017, s-a constatat că substanța
în cauză reprezintă amfetamină, cu masa totală de 5,407 grame, care conform
Hotărârii Guvernului nr.1088 din 05.10.2010, se atribuie la categoria substanțelor
psihotrope, iar conform Hotărârii Guvernului nr.79 din 23.01.2016 privind aprobarea
Listei substanțelor stupefiante, psihotrope și a plantelor ce conțin astfel de substanțe
depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora, se atribuie la cantități deosebit
de mari.
Împotriva sentinței a declarat apel procurorul, care a solicitat casarea parțială
a acesteia, și anume în partea respingerii cererii de încasare de la inculpat a
cheltuielilor de judecată, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri în partea
respectivă, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie dispusă
încasarea din contul lui V.Boico în bugetul de stat a sumei de 1835 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată, invocând că cheltuielile respective sunt formate din cele pentru
efectuarea expertizei chimice a substanței narcotice (1680 lei) și cele pentru
efectuarea examinării medicale a faptului de consumare a substanțelor narcotice (155
lei), iar în temeiul art.227 alin.(1), (2) pct.5), 229 alin.(1)-(2), 385 alin.(1) pct.14) Cod
de procedură penală, instanța urma să dispună încasarea cheltuielilor nominalizate din
contul inculpatului.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 ianuarie 2018,
apelul declarat de procuror a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței.
În motivarea soluției adoptate, constatând că sentința a fost atacată cu apel doar
în partea ce ține de neîncasarea cheltuielilor de judecată din contul inculpatului,
instanța de apel a ținut să aprecieze critic argumentele invocate de apelant.
În acest sens, instanța de apel a specificat că prin prisma aprecierii prevederilor
enunțate la art.227-229 Cod de procedură penală, sumele solicitate de acuzatorul de
stat nu constituie cheltuieli de judecată ce pot fi puse în sarcina inculpatului.
Reieșind din considerentul că expertizele în cauză au fost dispuse prin
ordonanța organului de urmărire penală, luând în considerare dispozițiile art.143
alin.(2) Cod de procedură penală, art.34 alin.(3) din Legea cu privire la expertiza
judiciară, constatările tehnico-științifice și medico-legale nr.1086-XIV din
23.06.2000, instanța de apel a considerat că cheltuielile solicitate de procuror de a fi
încasate de la inculpat urmează a fi trecute în contul statului, soluția adoptată de către
prima instanță în această parte fiind legală și întemeiată.
Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar de către procurorul
care, în temeiul art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, solicită casarea
parțială a acesteia, în partea soluției adoptate privind cheltuielile de judecată, cu
dispunerea rejudecării cauzei în partea dată de către instanța de apel, invocând că
cheltuielile de judecată într-o cauză penală sunt provocate de săvârșirea unei
infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, astfel
acestea sunt imputabile inculpatului, temeiul juridic fiind vinovăția sa infracțională,
deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu ar fi avut loc; - instanța de
apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu
cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.
2
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar în raport cu
materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra
inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.
Potrivit textului recursului, partea acuzării invocă ca temeiuri de casare a
deciziei instanței de apel art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care
stipulează că hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept atunci când instanța
de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau când hotărârea
atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.
Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul
penal constată că acestea nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat,
lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate.
Totodată, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt
stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor
inculpatului, și critică hotărârea instanței de apel, care a menținut soluția primei
instanțe, referitor la respingerea cererii procurorului de încasare de la inculpat a
cheltuielilor de judecată.
Astfel, examinând argumentele invocate de recurent, precum că instanța de apel
nu a dispus încasarea de la inculpat în folosul statului a cheltuielilor suportate la
realizarea expertizei chimice a substanței narcotice și cele pentru efectuarea
examinării medicale a faptului de consumare a substanțelor narcotice, în sumă totală
de 1835 lei, Colegiul atestă că, potrivit art.227 alin.(1) și (3), 229 alin.(1) și (3), 27,
414 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile
suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se
plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. Instanța de
judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția
sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării
inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când o
cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloace necesare. Instanța poate
elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul dacă plata
acestora poate influența substanțial situația materială a acestuia, judecătorul apreciază
probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor
probelor administrate.
Reieșind din prevederile normelor sus menționate și circumstanțele cauzei,
prima instanță a conchis ca cheltuielile judiciare să fie trecute în contul statului.
Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii
atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor dosarului
și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere
probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau
reaprecierea circumstanțelor cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare în alt sens decât
cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă legală a acestei
instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în
art.427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul
ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.
Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde fondul
apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum
3
și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de
procedură penală.
Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de
apel fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de
procedură penală.
Respectiv, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată,
Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii
judecătorești contestate.
Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii
instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în
care constată că este vădit neîntemeiat.
În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către
procuror nu este aplicabil din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da
temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și, potrivit
legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art.432 alin.(1)-(2) pct.4) Cod de procedură
penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de
circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, împotriva deciziei Colegiului penal al
Curții de Apel Chișinău din 25 ianuarie 2018, în cauza penală în privința lui Boico
Vasile, ca fiind vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 20 iunie 2018.
Președinte Nicolae Gordilă
Judecători Elena Covalenco
Iurie Diaconu
4