1re-51/2018 — art. 151 alin. 1 CP

1re-51/2018 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1re-51/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

02 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de către

avocatul Uncu Natalia în numele condamnatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 01 noiembrie 2017, în cauza penală

privindu-l pe

Simbuhin Ruslan Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în mun. Xxxxx, str. xxxxx ap. xx.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

procedura acordului de recunoașterea vinovăției, Simbuhin Ruslan Xxxxx a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la 5 ani închisoare.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, i-a fost suspendată condiționat executarea

pedepsei aplicate, pe o perioadă de probațiune de 3 ani, dacă în această perioadă de

probațiune nu va săvârși o nouă infracțiune și prin comportare exemplară va îndreptăți

încrederea ce i s-a acordat.

orei 15.00, aflându-se în locuința lui Dolghi Anatoli din s. Xxxxx, str. Xxxxx, r-nul

Xxxxx, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în rezultatul unui conflict iscat între el și

Scripnic Alexandr, cu care a servit băuturi alcoolice, urmărind scopul cauzării

leziunilor corporale, intenționat, i-a aplicat ultimului, cu un cuțit pe care-l avea la sine,

câteva lovituri în organele de importanță vitală – în regiunea cavității abdominale,

cauzându-i potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 142d din 09.09.2015

leziuni corporale grave, periculoase pentru viața și sănătatea persoanei.

Acțiunile lui Simbuhin R. au fost încadrate în baza art. 151 alin. (1) Cod penal,

vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care este periculoasă

pentru viață.

1

casarea parțială a acesteia, în partea pedepsei aplicate, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care lui Simbuhin R. să-i fie numită pedeapsă în

baza art. 151 alin. (1) Cod penal, 6 ani 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de

tip semiînchis și de încasat din contul acestuia în beneficiul statului suma de 57 de lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare.

În motivarea recursului a invocat:

- necontestând calificarea acțiunilor inculpatului, consideră că instanța de

judecată i-a numit o pedeapsă prea blândă, ce nu corespunde criteriilor de

individualizare a pedepsei, stabilite de art. 75 Cod penal, astfel consideră că lui

Simbuhin R. urmează a-i fi aplicată o pedeapsă, sub formă de închisoare, cu executare

reală;

- argumentele invocate de către instanță, nu corespund circumstanțelor

constatate;

- alt aspect ce a fost desconsiderat de instanța de judecată la numirea pedepsei,

reprezintă urmările grave a acțiunilor infracționale ale lui Simbuhin R., cauzarea

leziunilor corporale grave lui Scripnic A. și suferințele aduse rudelor apropiate a

acestuia;

- instanța de judecată a respins solicitarea procurorului cu privire la încasarea

cheltuielilor pentru efectuarea expertizei, deși acuzatorul de stat a solicitat ca acestea să

fie încasate din contul inculpatului;

- statul și-a asumat obligația pozitivă de a proba vinovăția unei persoane și în

acest scop, la o anumită etapă a procesului penal, a suportat anumite cheltuieli

judiciare, care, ulterior în cadrul probării vinovăției și condamnării persoanei în

condițiile art. 229 Cod de procedură penală, urmează a fi încasate de la inculpat;

- aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare cu suspendarea executării

acesteia, este prea blândă pentru infracțiunea săvârșită și nu va influența asupra

corectării și reeducării inculpatului.

fost admis recursul declarat, cu casarea sentinței în latura stabilirii pedepsei și

pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, prin care Simbuhin R. a fost

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal și

cu aplicarea art. 80 Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă de 5 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, totodată a fost respinsă solicitarea

acuzatorului de stat privind încasarea de la inculpat în beneficiul statului a cheltuielilor

de judecată în sumă de 57 lei.

pe care instanța și-a bazat concluziile de vinovăție a inculpatului, detaliat sunt redate în

conținutul sentinței de condamnare, a considerat inutilitatea expunerii lor repetate, cu

atât mai mult, că în această parte corectitudinea sentinței nici nu a fost atacată.

Totodată, instanța de recurs a considerat neîntemeiată soluția instanței de fond privind

2

aplicarea în privința lui Simbuhin R. a dispozițiilor art. 90 Cod penal, stabilindu-i

pedeapsa închisorii cu executarea ei condiționată.

În susținerea acestei concluzii, instanța de recurs a reținut personalitatea

inculpatului, care nu este la pria abatere de la lege, anterior fiind condamnat la

pedeapsa închisorii, pe с are deși a executat-o real, nu și-a făcut concluziile necesare,

săvârșind noi fapte din categoria celor grave, pentru care legiuitorul a stabilit doar

pedeapsa închisorii.

În acest context, instanța de recurs a menționat, că pedeapsa numită de către

prima instanță, este una nejustificat de blândă, neproporțională faptelor comise și

pericolului pe care-l reprezintă pentru societate, ce nu-și va atinge scopul prestabilit de

lege, în prezența circumstanței agravante de comiterea faptei în stare de ebrietate

alcoolică și de către o persoană anterior judecată.

Respectiv, întru atingerea scopului pedepsei penale de restabilire a echității

sociale, corectarea celui vinovat, precum și prevenirea comiterii atât de către el, cât și

de către alte persoane a faptelor penale, instanța de recurs prin admiterea cerințelor

formulate în recurs, a considerat necesar de a înăspri pedeapsa penală pentru

inculpatul Simbuhin R., prin excluderea dispozițiilor art. 90 Cod penal, temeiul de

aplicare a cărora nu a fost motivat de către instanța de fond.

În viziunea instanței de recurs, recunoașterea vinovăției cu acceptarea soluționării

cauzei în baza acordului, a determinat aplicabilitatea dispozițiilor art. 80 Cod penal,

împrejurări ce nu mai pot fi apreciate drept circumstanțe ce atenuează răspunderea

penală, pentru a nu se admite dubla valență, prezența la întreținere a doi copii minori

nefiind în măsură să determine aplicabilitatea cazului din speță a dispozițiilor art. 90

Cod penal, inclusiv și reieșind din circumstanțele cauzei.

În ce privește solicitarea procurorului de încasare de la inculpat a cheltuielilor

judiciare în sumă de 57 lei pentru efectuarea expertizei medico-legale cu întocmirea

raportului în acest sens, instanța de recurs a considerat că acesta va fi respins, reieșind

din obligația pozitivă a statului, în sensul art. 6 par. 2 a Convenției, prin intermediul

organului de urmărire penală, de a demonstra în sensul art. art. 24, 56 Cod de

procedură penală, vinovăția persoanei, fiindu-le atribuită în sensul art. 96-97 Cod de

penală sarcina probațiunii, persoana acuzată de un delict beneficiind de „prezumția

nevinovăției”, stipulată la art. 8 Cod de procedură penală, fiind liberată de obligația de

a-și demonstra nevinovăția.

avocatul Uncu N. în numele condamnatului, prin care solicită casarea acesteia cu

menținerea sentinței.

În motivarea recursului în anulare, invocă:

- instanța de recurs nu a luat în considerație faptul, că Simbuhin R. a recunoscut

integral vina, s-a căit sincer de cele comise și a recuperat integral prejudiciul material

părții vătămate, care a confirmat în instanța de judecată că nu are pretenții de ordin

material și moral față de Simbuhin R. și că s-a împăcat cu acesta;

3

- instanța de fond a stabilit corect circumstanțele atenuante, conform art. 76 Cod

penal, în privința condamnatului, recunoașterea deplină a vinovăției și căința sinceră

de cele comise;

- instanța de recurs la aplicarea pedepsei sub formă de închisoare, nu a ținut cont

de faptul, că Simbuhin R. nu avea antecedente penale la momentul condamnării sale,

deoarece și-a executat pe deplin pedeapsa stabilită de instanța de judecată, iar la

pronunțarea sentinței de condamnare, acesta nu avea antecedente penale;

- instanța de recurs a aplicat pedeapsa cea mai aspră condamnatului, fără a lua în

considerație, că stabilirea pedepsei cu închisoare are un caracter excepțional;

- Simbuhin R. este căsătorit și are doi copii minori la întreținere, este unicul

întreținător al familiei;

- prin înăsprirea pedepsei lui Simbuhin R., i-a fost încălcat condamnatului

drepturile prevăzute de art. 6 alin. (1) CEDO și art. 21 din Constituție.

penală, procurorul a depus referință privind opinia asupra recursului în anulare

declarat, solicitând dispunerea inadmisibilității acestuia, deoarece autorul în loc să se

refere și să motiveze pretinsele încălcări esențiale, care au fost omise de către instanța

de apel și care în mod obligatoriu urmau să se regăsească în recurs, s-a limitat doar la

dezacordul cu excluderea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, astfel recursul nu

îndeplinește cerințele legale de conținut.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia,

din următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 456 Cod de procedură penală, recursul în anulare fiind

supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, astfel că, instanța de recurs

este obligată să îndeplinească actele procedurale preparatorii și să examineze

admisibilitatea în principiu a recursului în anulare în conformitate cu prevederile art.

431 și 432 Cod de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de judecată, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) Cod de procedură penală, raportat la

prevederile art. 6 pct. 44) al aceluiași Cod, art. 4§2 al Protocolului nr. 7 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în

anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care

un viciu fundamental din cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată,

inclusiv când Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii

Moldova despre depunerea cererii.

Prevederile pct. 44) art. 6 Cod de procedură penală determină ca viciu fundamental

în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată o încălcare esențială a

drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

4

și a Libertăților Fundamentale, de alte tratate internaționale, de Constituția Republicii

Moldova și de alte legi naționale.

Reieșind din prevederile legale menționate, Colegiul reiterează că una din

cerințele esențiale la declararea recursului în anulare este motivarea acestuia din punct

de vedere al prezenței erorii de drept, comise la judecarea cauzei, ce cade sub incidența

noțiunii de viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea

atacată.

Revenind la prezenta speță, Colegiul atestă din textul recursului în anulare

declarat, că autoarea invocă faptul, că prin înăsprirea pedepsei condamnatului, instanța

de recurs prin decizia adoptată în prezenta cauză, a încălcat drepturile condamnatului

prevăzute de art. 6§1 al Convenției – dreptul la un proces echitabil și art. 21 al

Constituției RM.

Din studiul lucrărilor dosarului, în viziunea instanței de recurs în anulare, prin

argumentele invocate în sensul menționat, avocatul Uncu N., de fapt își exprimă

dezacordul cu aplicarea în privința lui Simbuhin R. a pedepsei reale cu închisoarea,

nefiind luate în considerație toate circumstanțele cauzei.

Așadar, obligația de motivare a hotărârilor judecătorești face parte din setul de

garanții stabilit pentru existența unui proces echitabil. Conform jurisprudenței CEDO,

expuse în cazurile aplicării art. 6 al Convenției, o hotărâre motivată demonstrează că

părțile au fost auzite în cadrul procesului penal, oferă posibilitatea ca această hotărâre

să poată fi verificată în cadrul căilor de atac și oferă posibilitatea persoanelor interesate

de a pregăti o cerere de apel sau recurs (Suominem c. Finlandei (2003) § 37, Kuznețov și

alții c. Rusiei (2007) § 85).

Din textul recursului în anulare declarat, se atestă că avocatul Uncu N. în numele

condamnatului, indică afectarea deciziei instanței de recurs adoptate în prezenta cauză

de viciu fundamental, exprimat prin faptul că hotărârea adoptată nu cuprinde motivele

privind modalitatea de individualizare a pedepsei lui Simbuhin R., fapt ce a dus și la

încălcarea art. 6§1 al Convenției – dreptul la un proces echitabil și art. 21 al Constituției

RM.

Opozant celor invocate de către recurentă în ce privește critica sub aspectul

încălcării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 al Convenției, Colegiul

penal menționează, că prevederile alin. (3) art. 435 Cod de procedură penală, stipulează

că în ordinea procedurii de recurs ordinar adoptarea deciziei și întocmirea acesteia se

efectuează în conformitate cu prevederile art. 417 și 418, care se aplică în mod corespunzător.

Analizând legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor cauzei, prin prisma

prezenței viciilor fundamentale invocate de recurentă, Colegiul reține că instanța de

recurs, întemeiat a casat hotărârea primei instanțe în partea stabilirii pedepsei,

motivându-și argumentat soluția adoptată, privind casarea sentinței de aplicare în

privința lui Simbuhin R. a pedepsei penale în baza art. 90 Cod penal, motive indicate în

pct. 5 al prezentei decizii, soluție adoptată în corespundere cu prevederile normei

procesual penale menționate supra, care reglementează ce trebuie să cuprindă

hotărârea instanței de recurs.

5

În viziunea Colegiului penal, instanța de recurs și-a motivat întemeiat soluția

adoptată, acordând deplină eficiență și prevederilor art. 61 și 75 Cod penal, la

soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința

condamnatului, stabilită pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1)

Cod penal, ținând cont și de dispozițiile art. 80 Cod penal.

În același context, Colegiul penal conchide, că motivul invocat de recurentă,

precum că, instanța de recurs a aplicat pedeapsa cea mai aspră condamnatului, fără a

lua în considerație circumstanțele cauzei, este unul neîntemeiat.

Astfel, cu referire la acest motiv, Colegiul penal menționează, că instanța de recurs

just la stabilirea pedepsei condamnatului a ținut cont de faptul, că acesta a încheiat

acord de recunoaștere a vinovăției, prin urmare prima instanță a acceptat acest acord,

cauza fiind examinată în baza art. 80 Cod penal.

Totodată, Colegiul penal menționează că sancțiunea infracțiunii prevăzute de art.

151 alin. (1) Cod penal, prevede doar un singur tip de pedeapsă și anume cu închisoare

de la 5 la 10 ani, iar conform art. 16 alin. (4) Cod penal, aceasta se clasifică ca infracțiune

gravă.

În prezenta cauză penală, prima instanță a reținut ca circumstanțe atenuante,

conform art. 76 Cod penal – recunoașterea vinei și căința sinceră, iar în calitate de

circumstanță agravantă, conform art. 77 Cod penal, a fost stabilită săvârșirea

infracțiunii de către o persoană în stare de ebrietate, însă Colegiul penal relevă că,

recunoașterea vinovăției cu acceptarea soluționării cauzei în baza acordului de

recunoaștere a vinovăției, nu poate valorifica ca o circumstanță atenuantă judiciară

prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații

de drept să i se acorde o dublă valență juridică.

În cauza suspusă judecării, instanța de recurs a reținut, că lui Simbuhin R.,

urmează a-i fi exclusă aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, deoarece modalitatea de

executare a pedepsei stabilite de către prima instanță nu este proporțională în raport cu

fapta săvârșită și pericolul pe care-l reprezintă pentru societate. Astfel, pe lângă faptul

că infracțiunea săvârșită de condamnat se clasifică ca una gravă, fiind prezentă

circumstanța agravantă – comiterea faptei în stare de ebrietate alcoolică, nu poate fi

neglijată revendicarea anexată la materialele cauzei, privind condamnarea anterioară a

lui Simbuhin R. în baza art. 186 alin. (2) Cod penal. Astfel, cu toate că antecedentul

penal este stins, se atestă faptul că comiterea infracțiunilor, pentru condamnat a

devenit o deprindere, iar aplicarea pedepsei neprivative de libertate nu-și va produce

efectul, pentru ca acesta să-și facă concluziile necesare de a nu comite în continuare

abateri de la prevederile legii penale.

Aceste concluzii, în viziunea Colegiului penal sunt întemeiate și de la care instanța

de recurs în anulare nu se poate îndepărta, învederând faptul că condițiile privind

acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 90 Cod

penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura infracțiunii, circumstanțele cauzei și

persoana infractorului, aprecierea instanței că scopul poate fi atins și fără executarea

acesteia. Reieșind din cele expuse, instanța de recurs în anulare respinge argumentul

6

recurentei, precum că instanța de recurs nu a ținut cont de faptul, că Simbuhin R. nu

avea antecedente penale la momentul condamnării sale, deoarece și-a executat pe

deplin pedeapsa stabilită de instanța de judecată.

Colegiul penal constată că instanța de recurs a argumentat pe deplin motivele

pentru care a aplicat condamnatului în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, pedeapsa reală

cu închisoare, urmare a circumstanțelor expuse mai sus, din care considerent, instanța

de recurs în anulare respinge ca neîntemeiate și afirmațiile avocatei Uncu N., precum

că instanța de recurs a aplicat pedeapsa cea mai aspră condamnatului, fără a lua în

considerație, că stabilirea pedepsei cu închisoare are un caracter excepțional.

Referitor la argumentul recurentei, precum că condamnatul a recuperat integral

prejudiciul material părții vătămate și s-a împăcat cu acesta, Colegiul menționează, că

în prezenta speță, faptul dat nu este suficient pentru ca condamnatul să beneficieze de

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, ținând cont de personalitatea ultimului și

circumstanțele cauzei, iar împrejurările precum că este căsătorit, are doi copii minori la

întreținere și este unicul întreținător al familiei, au fost luate în considerație de către

instanța de recurs, astfel fiind coborâtă pedeapsa închisorii până la limita minimă

prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod.

Generalizând criticile invocate sub aspectul prezenței presupuselor vicii

fundamentale ce au afectat hotărârile judecătorești, indicate de recurentă, Colegiul

penal statuează că acestea nu și-au găsit confirmarea, fiind neîntemeiate și nu sunt

esențiale pentru a răsturna situația în sensul intervenirii și casării unei hotărâri

judecătorești irevocabile.

De asemenea, se menționează că principiul securității raporturilor juridice,

consfințit în articolul 6 din Convenție, cere inter alia ca, atunci când instanțele

judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi

pusă în discuție (a se vedea în acest sens hotărârea Brumărescu vs România din 28 octombrie

1999).

Mai mult ca atât, potrivit dispozițiilor art. 4§2 din Protocolul 7 CEDO,

redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, poate

fi efectuată, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente sânt de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

La caz, instanța de recurs în anulare constată, că hotărârea contestată nu este

afectată de nici un viciu fundamental, fiind conformă prevederilor legale și această

hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă capătă putere de lucru judecat,

ce produce o cauză de împiedicare a pornirii, continuării, judecării cauzei penale ori

redeschiderii acesteia, deoarece în esență motivele invocate de către recurentă în

recursul în anulare declarat, referitor la pedeapsa aplicată condamnatului Simbuhin R.,

au constituit anterior obiect de examinare, iar instanța de recurs corect le-a apreciat și a

adoptat o hotărâre motivată, expusă în prezenta decizie.

Așadar, în speța dată, Colegiul penal constată că la examinarea prezentului recurs

în anulare, nu s-au constatat erori de drept comise de către instanța de recurs, ce ar

indica la existența unui viciu fundamental în cauză și ar afecta hotărârea irevocabilă,

7

iar existența unei alte păreri a condamnatului și apărătorului acestuia asupra aceleiași

probleme nu poate servi temei pentru reexaminarea cazului.

În temeiul celor expuse, se impune inadmisibilitatea recursului în anulare declarat

de către avocatul Uncu Natalia în numele condamnatului, ca fiind vădit neîntemeiat,

cu menținerea hotărârii atacate.

penală, Colegiul penal

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de către avocatul Uncu Natalia în

numele condamnatului împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

01 noiembrie 2017, în cauza penală în privința lui Simbuhin Ruslan Xxxxx, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 30 mai 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

8