1ra-470/2018 — art. 165 alin. 1 lit. b, c CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 165 alin. 1 lit. b, c CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 6, 10 CPP
1ra-470/2018 — art. 165 alin. 1 lit. b, c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul 1ra-470/2018
C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e
D E C I Z I E
04 aprilie 2018 mun. Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte – Petru Ursache,
Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de
inculpatul Mavruian Alexei și avocatul acestuia Zamfir Pavel, prin care se solicită
casarea sentinței Judecătoriei Anenii Noi din 30 mai 2016 și deciziei Colegiului
penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2017, în cauza penală în privința
lui
Mavruian Alexei XXXXX,
născut la XXXXX, originar din s. XXXXX, r-nul XXXXX,
domiciliat în s. XXXXX, str. XXXXX, nr. XX, r-nul XXXXX
Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:
1.de la 03 aprilie 2015- până la 30 mai 2016 (instanța de fond);
de la 17 iunie 2016 - până la 03 noiembrie 2016; de la 29 mai 2017-
până la 06 noiembrie 2017 (instanța de apel);
de la 16 februarie 2017 - până la 02 mai 2017; de la 30 ianuarie
2018 – până la 04 aprilie 2018 (instanța de recurs ordinar).
Procedura prevăzută de art.431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală legal
executată.
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Anenii Noi din 30 mai 2016, Mavruian Alexei a
fost condamnat în baza art. 165 alin.(1) lit. b), c) Cod penal, la 6 ani închisoare,
cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa
funcții legate de transportarea și angajarea persoanelor peste hotarele țării pe o
perioadă de 5 ani.
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a constatat, că Mavruian A. în
luna decembrie 2012 a făcut cunoștință cu Creangă Maria, în s. Bulboaca r-nul
Anenii Noi și aflând despre starea materială dificilă a acesteia, din interes material,
prin înșelăciune, i-a propus deplasarea peste hotarele R. Moldova, și anume în
Federația Rusă unde urma a fi angajată la lucru în calitate de vânzătoare de haine.
Totodată, Mavruian A. i-a promis lui Creangă M. obținerea unui venit material
convenabil, deși știa cu certitudine, că în Federația Rusă, ultima va fi obligată să
practice cerșitul, însă pentru a evita un eventual refuz din partea acesteia, a tăinuit
faptul dat.
1
În continuare, acționând cu același scop criminal de obținere a profitului
material de pe urma traficului de ființe umane, Mavruian A. a ajutat-o pe Creangă
M. să-și perfecteze buletinul de identitate și pașaportul, transportând-o în scopul
dat cu automobilul în mun. Chișinău și achitându-i toate cheltuielile necesare
pentru obținerea acestor acte de identitate, după care, tot în luna decembrie 2011
stabilind cu certitudine că ea nu dispune de bani pentru achitarea serviciilor de
transport, pentru plecarea în Federația Rusă, i-a procurat bilet la autobus și
împreună s-au deplasat în or. Kursk din Federația Rusă, unde ajunși, a impus-o
contrar voinței să practice cerșitul, iar banii câștigați fiind obligată de a-i transmite
lui Mavruian A. După o lună de cerșit, ultimul a transportat-o pe Creangă M. în
or. Vladimir din F. Rusă, unde a cazat-o într-un apartament închiriat și în
continuare a obligat-o să practice cerșitul. După alte două luni, a transportat-o în
or. Kovrov din F. Rusă, unde, de asemenea a obligat-o să practice cerșitul până în
luna august 2013, iar banii câștigați de pe urma cerșitului fiind obligată de a-i
transmite lui.
Sentința a fost atacată cu apel de către avocatul Jizdan L. în numele
inculpatului, care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri de
achitare, argumentând următoarele:
- acuzarea nu a prezentat probe pentru a dovedi vinovăția lui Mavruian A.,
bazându-se pe depozițiile contradictorii ale părții vătămate, or martorii audiați au
declarat, că partea vătămată, locuia în Rusia în condiții normale în apartamentul
închiriat de inculpat, dispunea și avea acces liber și permanent la actul de identitate
și pașaport, circula liber prin oraș, și din propria inițiativă a dorit să plece cu
inculpatul la lucru peste hotare;
- instanța nu a dat nici o apreciere cererii întocmite de Creangă M. la
06.12.2013, prin care s-a solicitat încetarea urmăririi penale în privința inculpatului,
pe motivul nevinovăției acestuia;
3.1 Împotriva sentinței a declarat apel suplimentar avocatul Zamfir P. în
numele inculpatului, care a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri
de achitare, argumentând că, potrivit ordonanței de pornire a cauzei penale, fapta
a fost calificată ca „Recrutarea, transportarea și adăpostirea unei persoane, cu
consimțământul acesteia, în scop de exploatare pentru cerșetorie, săvârșită prin
înșelăciune și abuz de poziție de vulnerabilitate”. Ulterior, prin ordonanța de
punere sub învinuire, procurorul deja modifică calificativul „fără consimțământul
acesteia”, deși nu expune prin ce s-a manifestat lipsa consimțământului părții
vătămate, aceeași omisiune fiind admisă și de instanță.
2
Atât organul de urmărire penală, cât și instanța nu au stabilit anul și data
comiterii presupusei infracțiuni, astfel potrivit cererii de sesizare a organului de
urmărire penală, depusă de partea vătămată, fapta a fost comisă în luna ianuarie
2012, iar conform ordonanțelor de pornire a cauzei penale, de recunoaștere în
calitate de parte vătămată și de recunoaștere în calitate bănuit - fapta a avut loc în
perioada anului 2012. În ordonanța de punere sub învinuire, rechizitoriu și
sentință infracțiunea a fost comisă în luna decembrie 2012.
Sentința de condamnare a fost bazată în exclusivitate pe declarațiile părți
vătămate, or nici o probă, acumulată și administrată legal, nu atestă existența, în
acțiunile inculpatului a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care acesta
a fost condamnat.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 noiembrie
2016, apelul avocatului Jizdan L. în numele inculpatului a fost respins ca nefondat,
iar cel declarat de avocatul Zamfir P. în numele inculpatului, ca depus peste
termen.
Hotărârile judecătorești pronunțate la caz au fost contestate cu recurs
ordinar de avocatul Zamfir P. în numele inculpatului, care a solicitat casarea
acestora cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanță de apel.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele:
instanța de apel a respins apelul suplimentar ca tardiv, însă nu a luat în
considerație că încheierea contractului de asistență juridică nu echivalează cu
studierea materialelor cauzei penale de către avocat și, cu înmânarea copiei
apelului;
apelul suplimentar a fost înregistrat în instanța de apel la 15 septembrie 2016,
prin urmare, acesta se consideră depus în termen și cu respectarea prevederilor
alin. (5) art. 402 Cod de procedură penală;
respingerea apelului suplimentar ca depus tardiv a dus la încălcarea
dreptului părții apărării la un proces echitabil și a atins principiul
contradictorialității procesului penal, deoarece instanța de apel nu s-a expus
asupra motivelor invocate în acesta, care sunt de natură să răstoarne sentința;
Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 02 mai
2017, recursul declarat a fost admis, casată total decizia contestată și dispusă
rejudecarea cauzei în aceiași instanță în alt complet de judecată.
În argumentarea deciziei adoptate instanța de recurs a reținut că instanța de
3
apel prematur a ajuns la concluzia privind respingerea apelului avocatului Zamfir
P. ca fiind declarat peste termen, nefiind stabilit cu certitudine când acesta a
intervenit în proces și când a primit apelul depus în termen de avocatul Jizdan L.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie
2017 apelul declarat de avocatul Jizdan L. în numele inculpatului și apelul
suplimentar declarat de avocatul Zamfir P. în numele inculpatului au fost respinse
ca nefondate.
În argumentarea soluției adoptate instanța de apel a reținut, că în cadrul
ședinței de judecată inculpatul Mavruian A. fiind asistat de avocatul Zamfir P.
și-a reformulat pretențiile din apelurile înaintate în interesele sale și a solicitat
casarea parțială a sentinței doar în partea stabilirii pedepsei, iar pretențiile ce țin
de încadrarea juridică și vinovăție nu le-a susținut.
Ținând cont de opina inculpatului și avocatului acestuia Zamfir P.,
analizând materialele cauzei, instanța de apel a reținut că, prima instanță corect a
constatat circumstanțele de fapt și de drept, just a apreciat probele prezentate și a
pronunțat o sentință legală și întemeiată.
Astfel, Colegiul penal a conchis că partea acuzării a prezentat suficiente
probe obiective, veridice și concludente ce demonstrează vinovăția inculpatului în
săvârșirea infracțiunii imputate.
Totodată, Colegiul penal a conchis că lui Mavruian A. i-a fost stabilită o
pedeapsă echitabilă, în limitele legii, ținându-se cont de circumstanțele cauzei, de
persoana acestuia, de scopul pedepsei penale și criteriile generale de
individualizare ale acesteia prevăzute la art. 61, 75 Cod penal.
În consecință, instanța a respins solicitarea apărării privind stabilirea unei
pedepse mai blânde, non privative de libertate cu aplicarea prevederilor art. 90
Cod penal, argumentând că instanța de fond la stabilirea pedepsei a ținut cont de
toate circumstanțele cauzei și anume de faptul că inculpatul are la întreținere copii
minori, iar partea vătămată nu are pretenții față de Mavruian A. dat fiind faptul
că între aceștia a fost încheiată o tranzacție de împăcare, iar faptul că inculpatul a
recunoscut vina în ședința instanței de apel nu constituie temei de casare a
sentinței.
Împotriva hotărârilor judecătorești nominalizate a declarat recurs ordinar
inculpatul și avocatul acestuia Zamfir Pavel, care, invocând temeiurile de drept
prevăzute la art. 427 alin.(1) pct.6) și 10) CPP, solicită casarea acestora cu
pronunțarea unei noi hotărâri cu stabilirea unei pedepse non privative de libertate
4
cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, sau dispunerea rejudecării cauzei în
aceiași instanță în alt complet de judecată.
în decizia adoptată, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor
argumentelor invocate în apelul suplimentar, și anume:
- în textul sentinței instanța de fond a constatat că organul de urmărire
penală a calificat acțiunile lui Mavruian A. în baza art. 162 alin. (2) lit. b) și c) Cod
penal, iar în dispozitiv l-a condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 165
alin. (1) lit. b) și c) Cod penal;
- în ordonanța de pornire a urmăririi penale din 14.11.2013 fapta a fost
calificată ca „recrutarea, transportarea și adăpostirea unei persoane, cu
consimțământul acesteia (...)”, iar în ordonanța de punere sub învinuire din
05.03.2014 procurorul a modificat calificativul „fără consimțământul acesteia”,
deși nu a motivat prin ce s-a manifestat lipsa consimțământului;
- organul de urmărire penală și instanța de judecată nu au stabilit cert data
și anul săvârșirii presupusei infracțiuni;
- organul de urmărire penală a efectuat un șir de acțiuni procesuale –
recunoașterea în calitate de parte vătămată, audierea părții vătămate cu încălcarea
prevederilor art. 262, 273, 274 și 279 CPP, astfel că aceste probe urmează a fi
declarate nule;
Instanța de apel nu și-a argumentat concluzia din care considerent a conchis
că anume pedeapsa privativă de libertate este una echitabilă și de ce pedeapsa cu
închisoarea pe un termen de 5 ani cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal nu
și-ar atinge scopul;
- apărarea în instanța de apel a prezentat un șir de înscrisuri care atestă starea
de dizabilitate a soției inculpatului, precum și faptul că acesta are la întreținere trei
copii ce suferă de diferite maladii și necesită un tratament costisitor, însă instanța
de apel eronat a conchis că aceste circumstanțe au constituit subiectul dezbaterilor
în instanța de fond;
- instanțele nu au argumentat din care considerent nu i-au stabilit lui Mavruian
A. pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa cu închisoarea la limita minimă
prevăzută de sancțiunea art. 165 alin. (1) Cod penal, care la momentul săvârșirii
infracțiunii prevedea 5 ani privațiune de libertate;
-în speță reieșind din argumentele apărării, care urmau a fi luate în considerație
rezultă că instanțele de fond i-au aplicat inculpatului o pedeapsă nemotivată,
individualizată contrar prevederilor legale.
5
În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură
penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului ordinar
declarat de inculpat și avocatul acestuia Zamfir P., solicitând declararea
inadmisibilității acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, invocând că instanța de apel
s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate de apelanți, iar motivarea
soluției corespunde dispozitivului hotărârii. Totodată, instanțele i-au stabilit
inculpatului o pedeapsă echitabilă argumentându-și riguros concluzia în acest
sens.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat,
în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal decide
inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.
Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța
de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva
hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia
în cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat.
Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de
recurs, examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres în art. 427
CPP, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent, fiind în drept să
judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnatului. Or,
art. 427 alin.(1) CPP, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs
ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la
judecarea cauzei.
Potrivit textului recursului autorii invocă temei de casare a hotărârilor
contestate pct. 6), 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează că
hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept atunci când nu s-a pronunțat
asupra tuturor motivelor invocate în apel și când s-au stabilit pedepse individualizate
contrar prevederilor legale.
Colegiul constată că aceste temeiuri pe care s-a bazat recurenții în recursul
declarat, nu persistă în cauză, deoarece din decizia instanței de apel rezultă că
ultima a analizat obiectiv probele administrate și a dat răspuns la toate motivele
apelanților, ținând cont de faptul că în cadrul ședinței instanței de apel atât
inculpatul cât și avocatul acestuia și-au reformulat pretențiile din apelurile
declarate, solicitând casarea sentinței doar în partea stabilirii pedepsei, iar
pretențiile referitor la nevinovăția lui Mavruian A. și încadrarea juridică a
acțiunilor acestuia nu le-au susținut (f.d.110,vol. II).
În continuare, Colegiul conchide că, este justă și întemeiată concluzia
instanței de apel care a menținut sentința primei instanțe, concluzionând că la
6
soluționarea chestiunii cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de
fond în mod echitabil a stabilit categoria și termenul acesteia, relevând în cuprinsul
sentinței circumstanțele cauzei, și anume gradul prejudiciabil al faptei comise,
persoana celui vinovat, circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, corect
menționând că scopul pedepsei poate fi atins doar prin stabilirea unei pedepse
privative de libertate.
Sub acest aspect și cu referire la argumentele din recursul declarat, se atestă
că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor instanțelor de fond
și de apel, inclusiv cele reproduse în pct.7 din prezenta decizie, denotă că ambele
instanțe au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind aplicarea
pedepsei inculpatului în strictă conformitate cu prevederile normelor de
procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând cont de prevederile art.
61, 75 Cod penal, conform căror persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei
infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu
dispozițiile legii.
La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont
de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele
cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate
asupra corectării și reeducării vinovatului.
Este de menționat și faptul că inculpatul a comis o infracțiune gravă, ce
reprezintă un pericol social sporit și care a generat consecințe grave pentru
partea vătămată, iar aceste circumstanțe denotă că instanțele de fond și de apel nu
au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, și i-au aplicat
inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale. Astfel,
Colegiul consideră, că stabilirea unei pedepse non privative de libertate pentru
infracțiunea comisă, reieșind din gravitatea faptei săvîrșite și consecințele
survenite, nu este oportună.
Referitor la solicitarea apărării vis-a-vis de aplicarea prevederilor art. 90 Cod
penal și dispunerea suspendării executării pedepsei pe un termen de probațiune,
Colegiul penal reține, că instanța după ce a stabilit pedeapsa, continuînd
operațiunea de individualizare cu privire la executarea acesteia, ținând cont de
circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, poate dispune neexecutarea
pedepsei aplicate vinovatului. Suspendarea condiționată (art. 90 Cod penal), ca
mijloc de individualizare a pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea,
ca pe lângă stabilirea cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului
de executare.
7
O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal, constituie
concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa
stabilită.
Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul
pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea
convingerii, instanța de judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres
prevăzute de lege, inclusiv are în vedere întreaga conduită a condamnatului
înainte și după săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce
privesc personalitatea infractorului, bazându-se pe materialele cauzei
administrate în cadrul cercetării judecătorești.
În acest context, instanța de recurs notează, că chiar și în cazul îndeplinirii
tuturor condițiilor prevăzute de prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, nu se
creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a ultimului la această
măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei stabilite.
Totodată, Colegiul reține că circumstanțele invocate de apărare și anume
prezența la întreținerea inculpatului a copiilor minori ce suferă de diferite
maladii și necesită un tratament costisitor, corect au permis instanței de fond de a
concluziona asupra necesității stabilirii pedepsei închisorii (6 ani) mai aproape de
limita minimă prevăzută de sancțiunea normei penale în baza căreia acesta a fost
condamnat, care la acel moment prevedea închisoare de la 5 la 12 ani.
La fel, nu constituie temei de casare a hotărârilor judecătorești nici faptul că
prin certificatul nr. 236776 s-a atestat starea de dizabilitate a soției inculpatului, or
potrivit certificatului menționat lui Mavruian Aurica i s-a acordat grad de
dizabilitate mediu, fiind păstrată capacitatea de muncă de 60%.
Reieșind din cele menționate mai sus instanța de recurs respinge ca
neîntemeiate și următoarele argumente ale apărării, prin care se indică că
instanțele de fond i-au aplicat inculpatului o pedeapsă nemotivată, individualizată
contrar prevederilor legale, or după cum s-a consemnat anterior pedeapsa
închisorii și modalitatea de executare a acesteia aplicată inculpatului, a fost
stabilită și individualizată corect, în așa fel încât acesta să se convingă de
necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte
similare, iar aplicarea unei pedepse mai blânde, poate încuraja pe viitor
săvârșirea altor infracțiuni.
Din considerentele enunțate, Colegiul, constată că pedeapsa stabilită de
către instanța de fond, care a fost menținută de instanța de apel, corespunde
atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut de art. 61 alin. (2)
8
Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și
prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor
persoane.
Rezumând cele expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorilor
de drept ce ar afecta hotărârea atacată sub aspectele invocate, astfel ajunge la
concluzia că recursul este inadmisibil, deoarece este vădit neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură
penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Mavruian Alexei
și avocatul acestuia Zamfir Pavel, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de
Apel Chișinău din 06 noiembrie 2017, în cauza penală în privința lui Mavruian
Alexei, ca fiind vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 27 aprilie 2018.
Președinte Petru Ursache
Judecătorii Constantin Alerguș
Vladimir Timofti
9