1ra-533/2018 — art. 264 alin. 4; 266 CP

1ra-533/2018 — art. 264 alin. 4; 266 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-533/2018

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

27 martie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Bălți, Dubăsari Valeriu, prin care se solicită casarea

parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 29 noiembrie 2017, în

cauza penală privindu-l pe

Bîcu Aurel Xxxxx, născut la xxxxx, originar și domiciliat

r-nul Xxxxx s. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 264 alin. (4) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani;

- art. 266 Cod penal, la 1 an închisoare.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

total al pedepselor aplicate, i-a fost stabilit definitiv pedeapsă cu închisoare pe un

termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

Conform art. 90 Cod penal lui Bîcu Aurel i-a fost suspendată condiționat

executarea pedepsei cu închisoare, pe o perioadă de probațiune de 5 ani, dacă în

această perioadă nu va săvârși o nouă infracțiune și prin comportare exemplară va

îndreptăți încrederea ce i s-a acordat, obligându-l să nu-și schimbe domiciliul fără

consimțământul organului competent și să se prezinte regulat la organul de

executare a sentinței la data, și ora stabilită de acesta.

jurul orei 17.30, fiind posesor al permisului de conducere a mijlocului de transport

valabil pentru categoria „B” cu nr. 088301794, conducând automobilul de model

1

„Vaz 21099” cu numărul de înmatriculare XXXXX, fiind în stare de ebrietate

alcoolică, având în sânge conform raportului de expertiză medico-legală nr. 368 din

21.10.2016 concentrația de alcool în cantitate de 2,89 g/l, încâlcind prevederile pct. 14)

lit. a) din Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.

357 din 13.05.2009, unde este stipulat că, conducătorului de vehicul îi este interzis să

conducă vehiculul în stare de ebrietate; pct. 11) lit. b), potrivit căruia conducătorul de

vehicul, înainte de plecare și în timpul deplasării este obligat să se asigure că

pasagerii au cuplat centurile de siguranță; pct. 45 subpct. 1) lit. b) și d) conform

căruia conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând seama de dexteritatea în conducere ce i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase și situația rutieră, neasigurându-se că pasagerul Bogdan Agapii

a cuplat centura de siguranță, deplasându-se prin s. Visoca, r-ul Soroca, cu viteză

excesivă, la o cotitură, nu a ținut cont de viteza automobilului condus, în rezultatul

cărui și-a pierdut controlul asupra automobilului, acesta derapând la cotitură de pe

carosabil, izbindu-se într-un gard metalic al unei fântâni, cauzând astfel din

imprudență decesul lui Bogdan A., care se afla pe bancheta pasagerului din față.

Tot el, la data de 13 octombrie 2016, în jurul orei 17.40, aflându-se în s. Visoca, r-

nul Soroca, după ce a încălcat regulile de securitatea a circulației rutiere, în rezultatul

cărui fapt a decedat pasagerul automobilului condus de către acesta, Bogdan A., cu

scopul de a evita răspunderea pentru faptele comise, încălcând prevederile pct. 12. 1)

lit. a), b), c), f) și g) din Regulamentul Circulație Rutiere, potrivit cărora conducătorul

de vehicul implicat într-un accident în traficul rutier este obligat: să oprească imediat

vehiculul semnalizându-l în conformitate cu punctul 37 subpunctul 1) lit. a) sau

subpunctul 2) din prezentul Regulament; să nu schimbe poziția vehiculului și a

obiectelor de pe carosabil provenite ca urmare a accidentului în traficul rutier; să

acorde primul ajutor, să cheme ambulanța în cazul în care în accident au fost cauzate

traumatisme persoanelor, să asigure, pe cât de posibil, păstrarea urmelor, precum și

ocolirea locului accidentului; să anunțe despre accident poliția și să rămână pe loc

până la sosirea lucrătorilor de poliție, a părăsit locul accidentului rutier, amplasat în

s. Visoca, r-nul Soroca, fiind ulterior reținut de către colaboratorii IP Soroca la ora

21.10 a aceleiași zile.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

faptele inculpatului Bîcu A. au fost calificate de drept în baza art. 264 alin. (4) Cod

penal și anume – încălcarea regulilor de securitate a circulației de către o persoană care

conduce mijlocul de transport și care a provocat decesul unei persoane, săvârșită în stare de

ebrietate, precum și în baza art. 266 Cod penal – părăsirea locului accidentului rutier de

către persoana care conducea mijlocul de transport și care a încălcat regulile de securitate a

circulației, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art. 264 alin. (3) și alin. (4) Cod

penal.

acesteia, rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care Bîcu A. să fie

condamnat în baza:

- art. 264 alin. (4) Cod penal, la 6 ani 6 luni închisoare, cu executare în

2

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de 4 ani;

- art. 266 Cod penal, la 1 an închisoare cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

Conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, a-i stabili pedeapsă definitivă 7 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

De a încasa din contul lui Bîcu A. în beneficiul statului cheltuielile judiciare

legate de determinarea alcoolului în sânge în sumă de 91 lei; examinarea medico-

legală a persoanei – 23 lei; examinarea cadavrului – 469 lei; determinarea alcoolemiei

– 182 lei; servicii igienice - 94 lei.

În motivarea apelului a invocat că:

- instanța de fond a stabilit just circumstanțele cauzei și corect a calificat

acțiunile inculpatului, însă neîntemeiat a stabilit pedeapsă mult prea blândă în

coraport cu faptele comise de acesta și urmările acțiunilor sale, aplicând prevederile

art. 90 Cod penal, dispunând ca pedeapsa cu închisoare stabilită să nu fie executată;

- instanța de fond a respins și cererea acuzatorului de stat cu privire la

încasarea cheltuielilor judiciare de la inculpat, fără a ține cont de prevederile art. 229

alin. (1) și (2) Cod de procedură penală;

- faptele prejudiciabile imputate inculpatului, fac parte din infracțiunile în

domeniul transportului, care la momentul actual prezintă un pericol social sporit în

Republica Moldova, deoarece un număr major de vătămări corporale și decesuri se

comit ca urmare a încălcării regulilor de securitate a circulației rutiere sau de

exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de

transport. În această ordine de idei, stabilirea de către instanța de judecată a

pedepsei privative de libertate, fără aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, ar fi

binevenită și echitabilă în coraport cu infracțiunea comisă, cât și cu opinia publică;

- stabilirea unei pedepse cu închisoare inculpatului cu aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal, este indezirabilă, deoarece are ca efect formarea unei practici

vicioase, de sine încredere în rândul persoanelor condamnate pentru așa gen de

infracțiuni și face posibilă conducerea de către aceștia din nou a mijlocului de

transport cu încălcarea prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere, inclusiv în

stare de ebrietate, cum a făcut-o Bîcu A., astfel expunând pericolului participanții la

trafic. Respectiv, doar aplicarea unei pedepse reale cu închisoare și anume în limitele

solicitate de acuzatorul de stat, are ca efect corectarea și reeducarea persoanelor ce

au comis infracțiuni în domeniul transportului, soldate cu decesul persoanelor și va

determina o transformare profundă a conștiinței lor individuale, și o modificare

statornică, de durată a comportamentului acestora, în calitate de conducători a

mijlocului de transport;

- comportamentul inculpatului în cadrul dezbaterilor judiciare când sincer s-a

căit de cele comise, a conștientizat gravitatea faptei săvârșite, de faptul că succesorul

părții vătămate careva pretenții către inculpat nu are, nu motivează prin sine

3

aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, deoarece nu reduce gradul și

pericolul social al faptelor ultimului.

fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

corect a apreciat măsura de pedeapsă aplicată inculpatului, ținând cont de gradul de

pericol social al faptelor săvârșite, personalitatea inculpatului, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea. Astfel, instanța de fond la

stabilirea pedepsei s-a condus de principiile generale de aplicare a pedepsei, precum

și de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 75 Cod

penal, precum și de cele stipulate la art. 61 Cod penal.

Instanța de apel a menționat, că prima instanță justificat a reținut faptul că,

inculpatul a comis două infracțiuni, una din categoria celor grave și respectiv alta

din cele ușoare, de persoana inculpatului, care se caracterizează pozitiv, nu are

antecedente penale, precum și lipsa circumstanțelor agravante în acțiunile

inculpatului, corect concluzionând că în privința acestuia urmează a fi aplicată

pedeapsa cu închisoare.

În opinia instanței de apel, prima instanță a dat deplină eficiență și prevederilor

art. 90 Cod penal, ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vina, s-a căit

sincer de cele comise, a conștientizat gravitatea faptelor săvârșite, succesorul părții

vătămate nu are careva pretenții față de vinovat, stabilindu-i în cele din urmă o

pedeapsă echitabilă faptelor infracționale comise ce corespunde normelor legale.

Prin urmare, instanța de apel nu a reținut argumentele procurorului, că

pedeapsa stabilită inculpatului este prea blândă, deoarece ținând cont de cele expuse

supra, este de opinia că anume prin această modalitate de sancționare se va atinge

scopul pedepsei, respectiv ultimul se poate corecta fără executarea reală a pedepsei

închisorii și prin stabilirea acestei pedepse se va preveni și săvârșirea de noi

infracțiuni.

Referitor la solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată,

instanța de apel a considerat că nu poate fi admisă, deoarece aceste cheltuieli au fost

suportate pentru efectuarea expertizelor în vederea acumulării probelor necesare, ce

demonstrează vinovăția și identifică persoana vinovată în comiterea unei infracțiuni.

Respectiv, instanța de apel a notat că este obligația pozitivă a statului de a colecta în

vederea constatării faptei penale, identificării făptuitorului și implicit asumarea

cheltuielilor aferente procesului din contul statului, în cazul dat pentru efectuarea

expertizelor judiciare, învederând prevederile art. 227 alin. (2) pct. 4) Cod de

procedură penală.

solicită casarea parțială a acesteia, cu excluderea aplicării prevederilor art. 90 Cod

penal în privința inculpatului și încasarea cheltuielilor judiciare.

În motivarea recursului invocă:

- atât prima instanță, cât și instanța de apel greșit și-au motivat soluțiile de

individualizare a executării pedepsei în privința inculpatului și nu au pătruns în

4

esența problemei de fapt și de drept, susținând o poziție eronată în ce privește

aplicarea față de inculpat a dispoziției art. 90 Cod penal. Discordanța între cele

reținute de instanță și conținutul real al circumstanțelor cauzei, precum și ignorarea

unor aspecte evidente, au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii

premature și greșit motivate în privința aplicării pedepsei cu executarea suspendată

condiționat în privința inculpatului;

- în prezenta speță, reieșind din soluția adoptată de instanța de apel, se constată

că la stabilirea și aplicarea pedepsei în privința inculpatului, instanța nu a avut în

vedere scopul și criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 61 și 75 Cod

penal, nu a ținut seama de circumstanțele reale ale cauzei, circumstanțe care fiind

analizate în ansamblu, nu permit instanței stabilirea unei pedepse cu suspendarea

condiționată a executării acesteia. Astfel, modalitatea de executare aleasă și

cuantumul pedepsei stabilite inculpatului, nu este în acord cu principiul

proporționalității având în vedere fapta comisă și urmările produse.

În drept, autorul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct. 10)

Cod de procedură penală.

penală, inculpatul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat prin

care solicită respingerea acestuia, ca fiind nefondat, deoarece atât prima instanță, cât

și instanța de apel au ajuns la concluzii corecte la stabilirea pedepsei, ținând cont de

faptul că a recunoscut vina pe deplin, s-a căit sincer de cele comise, a reparat

prejudiciul complet, se caracterizează pozitiv la locul de trai și s-a încadrat în câmpul

muncii, aducând aport familiei sale și societății.

lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis, din următoarele considerente:

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul instanța este în drept să admită recursul, să caseze total sau parțial

hotărârea atacată, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, dacă nu se

agravează situația condamnatului.

Din norma supra menționată rezultă că, instanța de recurs poate să intervină în

soluția instanței de apel și de fond, inclusiv și să le caseze parțial, în cazul constatării

comiterii erorilor de drept, care au dus la adoptarea unei hotărâri ilegale.

Reieșind din dispoziția alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427, fiind în

drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

În recursul declarat, procurorul invocă de drept temeiul de casare stipulat la

pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și apel, în cazul aplicării pedepselor individualizate contrar

prevederilor legale.

Tot din conținutul recursului declarat, rezultă că autorul acestuia își exprimă

dezacordul aplicării de către instanțele de fond a prevederilor art. 90 Cod penal,

5

adică suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilite inculpatului pentru

infracțiunile săvârșite, adoptând soluții eronate în acest sens, fără a pătrunde

suficient în esența problemei de fapt și de drept, fără a fi elucidate obiectiv toate

circumstanțele cauzei la individualizarea pedepsei inculpatului.

Analizând hotărârile judecătorești atacate sub aspectul menționat, în raport cu

circumstanțele cauzei, în prezenta speță, Colegiul penal consideră că, soluțiile

instanțelor de fond în latura stabilirii modului de executare a pedepsei sunt

neîntemeiate, la adoptarea cărora nu s-a ținut cont în deplină măsură de dispoziția

alin. (1) art. 75 Cod penal, ce prevede că persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

Specială a prezentului Cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții Generale a

Codului penal.

În continuarea concluziilor sale, instanța de recurs remarcă că, prin criterii

generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de lege, de care

sunt obligate să se conducă instanțele de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte. Instanțelor de judecată, legea penală le

acordă o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării

pedepsei penale, luând în considerație caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, persoana celui vinovat, circumstanțele ce atenuează sau

agravează răspunderea, ținând cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Deci, Colegiul menționează, că persoanei declarate vinovate trebuie să i se

aplice o pedeapsă, echitabilă, adică în limitele sancțiunii legii în baza căreia persoana

a fost condamnată, iar după caz, instanța este în drept de a aplica și prevederile

Părții Generale a Codului penal, inclusiv și ale art. 90 Cod penal, în cazul în care nu

sunt careva impedimente.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și

resocializarea acestuia, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea condamnaților, cât și din partea altor persoane.

Prin urmare, termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvârșite, se

stabilește luând în considerație și de personalitatea infractorului, care include date

privind gradul de dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială,

prezența sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului până sau

după săvârșirea infracțiunii.

În prezenta cauză supusă judecării, se atestă că inculpatul a fost recunoscut

vinovat și condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, precum celei

prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal, cât și pentru comiterea unei infracțiuni

ușoare cu intenție, stipulate la art. 266 Cod penal, fiindu-i aplicată pedeapsă pentru

concurs de infracțiuni, în corespundere cu art. 84 alin. (1) Cod penal.

6

Din conținutul părții descriptive a sentinței, la capitolul stabilirii tipului

pedepsei inculpatului, prima instanță a menționat că a ținut cont de personalitatea

inculpatului, care se caracterizează pozitiv și nu are antecedente penale, precum și

de atitudinea acestuia față de cele săvârșite, stabilindu-i pedeapsă definitivă cu

închisoare, pentru concursul de infracțiuni comise, prin cumul total, pe termen de 5

ani, reieșind din termenul de pedeapsă stabilit pentru infracțiunea săvârșită și

prevăzută de art. 264 alin. (4) Cod penal – 4 ani închisoare și pentru infracțiunea

prevăzută de art. 266 Cod penal – 1 an închisoare, adică termene minim și respectiv

mai aproape de limita minimă, prevăzute de sancțiunile normelor penale imputate.

După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilirea termenului

pedepsei cu închisoare, instanțele de judecată urmează să continue operațiunea de

individualizare a acesteia, dar în aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin

numirea tipului de penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa numită

inculpatului, urmează a fi pusă în executare ori sub condiția personalității acestuia

de a se corecta și resocializa se poate de concluzionat, că scopul pedepsei poate fi

atins prin suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe o perioadă de

probațiune.

În speța dată, prima instanță, luând în considerație că inculpatul s-a căit sincer

de cele săvârșite, a conștientizat gravitatea faptei comise, lipsa a careva pretenții din

partea succesorului părții vătămate, precum și a comportamentului inculpatului, a

conchis că e necesar de a-i stabili pedeapsă cu aplicarea art. 90 Cod penal, adică

suspendarea condiționată a executării pedepsei, concluzii susținute și de către

instanța de apel.

Studiind minuțios lucrările dosarului, în raport cu concluziile instanțelor de

fond, Colegiul penal lărgit consideră, că instanțele ierarhic inferioare, la adoptarea

soluțiilor în partea stabilirii pedepsei inculpatului, nu au ținut cont de toate criteriile

de individualizare a pedepsei și incorect au conchis de a aplica prevederile art. 90

Cod penal în privința vinovatului.

Așadar, instanța de recurs notează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal,

adică suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie

aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită condamnaților prin lege de a demonstra că

infracțiunea comisă de ei este un incident în viața acestora.

În același rând, Colegiul remarcă că, în textul art. 90 alin. (1) Cod penal, lexemul

„poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica

prevederile acestei norme.

Îndeplinirea condițiilor de lege, poate fi aplicată sau exclusă la orice etapă a

procesului penal, pentru înlăturarea erorii admise la etapa anterioară.

În cadrul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei instanța

după ce realizează individualizarea pedepsei prin determinarea concretă a acesteia

în baza criteriilor generale de individualizare, completează acest rezultat printr-un

act de individualizare a executării pedepsei.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a executării

pedepsei numită de către instanțele de judecată prin hotărâre de condamnare de a

7

suspenda pe o perioadă anumită executarea pedepsei aplicate, dacă sunt îndeplinite

anumite condiții.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei

prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura infracțiunii;

circumstanțele cauzei și persoana infractorului; aprecierea instanței că scopul poate

fi atins și fără executarea acesteia.

În viziunea Colegiului lărgit, prima instanță și cea de apel insuficient au abordat

condițiile ce vizează natura infracțiunii și faptul că scopul pedepsei poate fi atins fără

executarea acesteia.

În susținerea raționamentelor sale, instanța de recurs notează, că potrivit

lucrărilor dosarului, inculpatul, deși a săvârșit o infracțiune din imprudență, adică

cea prevăzută la art. 264 alin. (4) Cod penal, această faptă prejudiciabilă a fost comisă

în variantele agravate și anume în stare de ebrietate, și care a provocat decesul unei

persoane, care potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal, este o infracțiune gravă, atentând la

relațiile sociale cu privire la siguranța traficului rutier, care pe cale de consecință

subsidiar a afectat și relațiile sociale cu privire la sănătatea persoanei, în urma cărora

a survenit decesul pasagerului autovehiculului pe care îl conducea. Mai mult ca atât,

în urma accidentului comis, în loc să verifice starea pasagerilor din automobilul

condus de inculpat și să le acorde ajutor la necesitate, acesta din urmă a părăsit locul

accidentului rutier, până la venirea poliției și ambulanței, săvârșind astfel și o

infracțiune cu intenție, prevăzută de art. 266 Cod penal. Prin urmare, Colegiul reține,

că instanțele de fond nu au învederat în măsură deplină modalitatea comiterii

faptelor prejudiciabile și consecințele produse, de către inculpat, ce s-au soldat cu

decesul unei persoane și nu au ținut cont de acțiunile făptuitorului după săvârșirea

infracțiunii, adică acesta a părăsit locul accidentului rutier, unde au avut de suferit

pasagerii automobilului condus de acesta, care îi erau persoane cunoscute,

manifestând astfel indiferență și neglijență, față de sănătatea acestora.

În opinia Colegiului, deși la caz au fost reținute circumstanțele atenuante

recunoașterea vinei, căința sinceră, recuperarea prejudiciului succesorului părții

vătămate, precum și caracteristica pozitivă a inculpatului, circumstanțe ce au stat și

la baza stabilirii pedepsei minimale sub formă de închisoare, prevăzută de legea

penală, totuși aceste circumstanțe nu sunt incomensurabile, în raport cu urmările

prejudiciabile survenite, adică decesul persoanei și modul în care inculpatul a

acționat după comiterea accidentului rutier, respectiv aplicarea prevederilor art. 90

Cod penal – suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare, nu este

proporțională cu faptele prejudiciabile săvârșite.

Un alt aspect, în opinia instanței de recurs, care nu a fost abordat suficient de

către instanțele de fond la individualizarea executării pedepsei este și faptul că

scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

Sub acest aspect, Colegiul penal menționează, că normele penale imputate

inculpatului, sunt instituite de legislator pentru a fi apărate relațiile sociale cu privire

la siguranța traficului rutier și sănătatea persoanelor, în contextul în care la moment

un număr mare de încălcări a regulilor de securitate a circulației rutiere sau de

8

exploatare a mijloacelor de transport, de către conducătorii autovehiculelor în

Republica Moldova duc în cote majore la vătămări corporale și decesuri. Deci, în

situația în care în urma săvârșirii infracțiunii de încălcarea a regulilor de securitate a

circulației rutiere de către inculpat, care era în stare de ebrietate, cu provocarea

decesului unei persoane și ulterioara părăsire a locului accidentului rutier, aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, în prezenta speță, nu va avea un impact scontat

asupra atingerii scopului pedepsei penale, prevăzute la art. 61 alin. (2) Cod penal și

anume restabilirea echității sociale și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnatului, cât și a altor persoane.

Astfel, instanța de recurs, în speța dată, găsește întemeiate argumentele

recursului declarat de procuror și constată că concluzia instanțelor de fond, precum

că scopul legii penale poate fi atins și fără executarea pedepsei reale cu închisoare,

aplicând prevederile art. 90 Cod penal, ca fiind eronată și neîntemeiată și din aceste

considerente o va exclude. Totodată, nu se va considera faptul că, prin această

soluție se înrăutățește situația condamnatului, deoarece ca agravare a situației

condamnatului se subînțelege situațiile de schimbare a soluției din achitare în

condamnare, de încadrare juridică la o infracțiune mai gravă, sau un alt aliniat nou,

literă, de înlocuire a sancțiunii cum ar fi a măsurii educative în pedeapsa prevăzută

de sancțiune, din amendă în închisoare, prin mărirea cuantumului aceleiași pedepse

ori adăugarea la pedeapsa principală a pedepsei complementare, de aplicarea unor

măsuri de siguranță la care nu fusese inițial condamnat, de reținere în recurs a stării

de recidivă, a concursului de infracțiuni în loc de infracțiune continuă; situații de

învinuire care esențial, după circumstanțe reale, diferă de cea de la început sau orice

altă modificare a învinuirii, ce afectează dreptul inculpatului la apărare.

În altă ordine de idei, Colegiul lărgit consideră nefondată cerința procurorului

de a incasa din contul inculpatului cheltuielile de judecată, ce țin de determinarea

alcoolului în sânge în sumă de 91 lei, examinarea medico-legală a persoanei – 23 lei,

examinarea cadavrului - 469 lei, determinarea alcoolemiei – 182 lei, servicii igienice -

94 lei.

În susținerea celor menționate supra, instanța de recurs relevă dispoziția alin.

(2) art. 229 potrivit căreia, instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze

cheltuielile judiciare... Prin urmare, se atestă că norma dată nu poartă un caracter

imperativ, ci unul facultativ, lăsând la discreția instanței de a hotărî asupra

chestiunii plății cheltuielilor judiciare, ținând cont de împrejurările cauzei și

suportării acestor cheltuieli.

Însă, Colegiul penal statuează, că cheltuielile suportate în cadrul urmăririi

penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

imputate, prin numirea efectuării expertizelor în prezenta cauză sau efectuarea altor

acțiuni procesuale, reprezintă cheltuieli judiciare ce urmează a fi achitate din bugetul

de stat.

Astfel, sunt apreciate ca fiind corecte concluziile instanțelor de fond referitoare

la respingerea solicitării înaintate de către acuzatorul de stat privind încasarea de la

inculpat a sumelor de bani menționate mai sus, cu titlu de cheltuieli suportate.

9

În temeiul celor expuse, Colegiul penal conchide că, recursul declarat de

procuror urmează a fi admis în partea excluderii aplicării prevederilor art. 90 Cod

penal, cu casarea parțială a hotărârilor primei instanțe și celei de apel, în această

parte.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Dubăsari Valeriu, casează parțial sentința Judecătoriei Soroca

din 04 august 2017 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 29

noiembrie 2017, în cauza penală în privința lui Bîcu Aurel Xxxxx, în partea aplicării

pedepsei, rejudecă cauza în această parte și pronunță o nouă hotărâre, conform

căreia exclude aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Bîcu Aurel Xxxxx, se consideră condamnat:

- în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, la 4 (patru) ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 (patru) ani;

- în baza art. 266 Cod penal, la 1 (unu) an închisoare;

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

total al pedepselor aplicate, i se stabilește pedeapsă definitivă – 5 ani închisoare cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 4 (patru) ani.

Termenul executării pedepsei cu închisoare stabilite lui Bîcu Aurel Xxxxx, de

calculat din momentul reținerii, cu includerea în acest termen a perioadei aflării

acestuia în arestare preventivă de la data de 13 octombrie 2016 până la 22 noiembrie

2016.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești contestate, ce nu vin în

contradicție cu prezenta decizie se mențin.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 24 aprilie 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

10