1ra-436/18 — art.152 alin.2, lit.e CP

Dosarul nr.1ra-436/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 februarie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul central din 20 martie 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2017, declarat de către

partea vătămată Bîrsan Andrei, în cauza penală în privința lui

Cleaciov Victor XXXXX, născut la

XXXXX, originar din XXXXX,

domiciliat în XXXXX

și

Vescu Eugeniu XXXXX, născut la

XXXXX, originar din XXXXX,

domiciliat în XXXXX, cu viza de

reședință XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

penal intentat împotriva lui Cleaciov Victor și Vescu Eugeniu în baza art.152 alin.(2)

lit.e) Cod penal, a fost încetat în temeiul art.2 din Legea privind amnistia în legătură cu

aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova nr.210 din

29.07.2016, pe motivul intervenirii amnistiei.

procedură penală, a constatat că Cleaciov Victor împreună și de comun acord cu Vescu

Eugeniu, la 30 mai 2016, ora 01.00, aflându-se în fața marketului „Vega-L” din

str.Zelinskii 36, mun.Chișinău, din intenții huliganice, încălcând grosolan ordinea

publică, i-au aplicat lovituri cu mâinile și picioarele în regiunea feței lui Bîrsan Andrei

provocându-i, conform raportului de constatare medico-legală nr.1666/D din 04 iulie

2016, fractura mandibulei angulară stângă, cu deplasare, fractura oaselor nazale fără

deplasare, care se califică drept vătămare corporală medie.

casarea acesteia în partea încetării procesului penal în temeiul art.2 din Legea privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova, nr.210 din 29.07.2016, pe motivul intervenirii amnistiei, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

1

inculpații, în baza art.152 alin.(2), lit.e) Cod penal să fie condamnați la închisoare,

invocând că instanța neîntemeiat a aplicat față de inculpați Legea privind amnistia, având

în vedere că inculpații nu au reparat prejudiciul material cauzat prin infracțiune.

apelul declarat de către partea vătămată a fost respins ca nefondat.

În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că sentința a fost

contestată doar în partea aplicării față de V.Cleaciov și E.Vescu a prevederilor art.2 din

Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova.

În acest sens, instanța de apel a indicat că, reieșind din materialele dosarului,

inculpații și-au recunoscut vina și s-au căit sincer de cele săvârșite, solicitând examinarea

cauzei penale în procedură simplificată, aceștia au săvârșit o infracțiune care nu se

încadrează în lista normelor penale de sancționare asupra cărora se răsfrâng interdicțiile

vizate la art.10 din Legea privind amnistia, astfel întrunind condițiile prevăzute la art.2 al

legii, prima instanță corect a conchis că în privința acestora poate fi aplicată amnistia.

Instanța de apel a precizat că, potrivit art.57 alin.(1) Cod penal, persoana care

pentru prima oară a săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de

răspundere penală dacă ea, după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de bună voie, a

contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate

sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune, iar pentru aplicarea

amnistiei este suficientă întrunirea a cel puțin unui criteriu din cele 4 enumerate, astfel că

în cazul recunoașterii integrale a vinovăției se consideră contribuire activă la descoperirea

infracțiunii.

Totodată, instanța de apel a reținut că, potrivit cererii din 20.02.2017, partea

vătămată a indicat că nu are pretenții materiale și morale față de inculpați. Mai mult,

conform procesului-verbal al ședinței de judecată din 20.02.2017, A.Bîrsan și-a retras

cererea din 15.02.2017 în care face referire la mărimea prejudiciului material și moral.

Complementar, instanța de apel a reținut că în cadrul cercetării judecătorești în

prima instanță, A.Bîrsan nu a obiectat față de aplicarea în privința inculpaților a

amnistiei.

La fel, instanța de apel a respins argumentul apelantului, precum că inculpații au

semnat recipise prin care s-au obligat să repare prejudiciul cauzat, în termen de 30 de

zile, având în vedere că la materialele cauzei penale este cererea părții vătămate prin care

confirmă că nu are pretenții față de inculpați.

A.Bîrsan care, invocând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură

penală, solicită casarea acestora în partea încetării procesului penal în temeiul art.2 din

Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova, pe motivul intervenirii amnistiei, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care inculpații să fie condamnați la închisoare, pe motiv că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; - instanța

neîntemeiat a aplicat față de inculpați amnistia, având în vedere că inculpații nu au

reparat prejudiciul material cauzat prin infracțiune; - instanța nejustificat și-a axat decizia

de a respinge apelul și a menține sentința pe faptul că partea vătămată, la data

20.02.2017, a formulat o cerere prin care a indicat că nu are pretenții materiale și morale

față de inculpați, or, aceasta a fost scrisă doar după ce inculpații au semnat recipise prin

care s-au obligat să repare prejudiciul cauzat, în termen de 30 de zile; - instanța eronat a

considerat că este suficientă întrunirea a cel puțin unui criteriu din cele 4 prevăzute de

art.57 alin.(1) Cod penal, și anume recunoașterea integrală a vinovăției.

2

partea vătămată A.Bîrsan în raport cu motivele invocate și materialele dosarului, ținând

cont de opiniile procurorului, prin care se solicită admiterea recursului ordinar declarat de

către partea vătămată, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate

fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori de

apel.

Recurentul în recurs a invocat ca temei de casare a deciziei instanței de apel

art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

Analizând acest temei în raport cu motivele invocate în recursul declarat, Colegiul

penal constată că acestea nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului.

Potrivit textului recursului declarat, partea vătămată a invocat ilegalitatea

hotărârilor judecătorești, pe motiv că instanțele încetând procesul penal în privința lui

V.Cleaciov și E.Vescu în baza art.152 alin.(2) lit.e) Cod penal și aplicând amnistia în

privința acestora, nu au ținut cont de faptul că inculpații nu au reparat prejudiciul cauzat

prin infracțiune.

La acest capitol Colegiul penal atestă că, potrivit art.391 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală, sentința de încetare a procesului penal se adoptă dacă există alte

circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la

răspundere penală.

Subsecvent, potrivit art.107 alin.(1) și (2) Cod penal, amnistia este actul ce are ca

efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau

comutarea ei, însă, nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și asupra drepturilor

persoanei vătămate.

În temeiul art.219 alin.(1) Cod de procedură penală, persoanele fizice sau juridice

cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale sau morale nemijlocit prin fapta (acțiunea

sau inacțiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvârșirea acesteia pot înainta

procurorului sau instanței de judecată acțiune civilă.

Conform art.221 Cod de procedură penală, acțiunea civilă în procesul penal se

înaintează în baza cererii scrise a părții civile sau a reprezentantului ei în orice moment

de la pornirea urmăririi penale până la terminarea cercetării judecătorești. Persoana care

nu a înaintat acțiunea civilă în cadrul procesului penal, precum și persoana a cărei acțiune

civilă a rămas nesoluționată, au dreptul de a înainta o asemenea acțiune în ordinea

procedurii civile.

Potrivit art.61 Cod de procedură penală, parte civilă este recunoscută persoana

fizică sau juridică în privința căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma

infracțiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de

urmărire penală sau la instanța de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului,

învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru

faptele acestuia. Acțiunea civilă se judecă de către instanță în cadrul procesului penal

dacă volumul prejudiciului este incontestabil.

Recunoașterea ca parte civilă se efectuează prin ordonanța organului de urmărire

penală sau prin încheierea instanței de judecată.

Colegiul penal verificând materialele cauzei în raport cu motivele invocate în

recurs constată că, în respectiva speță, partea vătămată A.Bîrsan nu a înaintat acțiune

3

civilă în conformitate cu prevederile art.221 Cod de procedură penală, nici la urmărirea

penală, nici în instanța de judecată, mai mult, acesta a declarat că nu are pretenții

materiale și morale față de inculpați.

Respectiv, partea vătămată A.Bîrsan, la data de 15.02.2017, a formulat o cerere în

care indică, precum că pretențiile de ordin material le va înainta ulterior, unde își va

concretiza mărimea prejudiciului material și moral (f.d.150).

Ulterior, în ședința de judecată din 20.02.2017, a formulat o altă cerere, prin care a

indicat că față de inculpați nu are pretenții de ordin material și moral (f.d.152, 155).

Astfel, instanțele corect au conchis că partea vătămată nu are pretenții pecuniare

față de inculpați, mai mult, instanța de recurs reiterează că în cauză nu există prejudiciu,

or, partea vătămată nu a formulat cerințe ce ar fi fost valorificate prin înaintarea acțiunii

civile conform prevederilor normelor procesual penale, indicate supra.

În acest context, Colegiul penal precizează faptul că argumentul recurentului

potrivit căruia aplicarea instituției amnistiei nu-i este imputabilă inculpaților din

considerentul că aceștia nu au reparat prejudiciul provocat părții vătămate, condiție

impusă de art.10 alin.(1) lit.k) din Legea privind amnistia, nu este valabil speței, atât timp

cât nu există o acțiune civilă înaintată în conformitate cu prevederile art.221 Cod de

procedură penală, precum și existând cererea părții vătămate în care expres se indică că

nu are pretenții materiale și morale față de inculpați.

Colegiul penal, reținând alegațiile instanțelor, prin care și-au motivat soluția de

aplicare a amnistiei față de inculpați, și anume că aceștia și-au recunoscut vina în

săvârșirea faptei incriminate și se căiesc sincer de cele comise, solicitând examinarea

cauzei în procedura prevăzută de art.3641 Cod de procedură penală, precum și că au

formulat cerere privind amnistierea lor (f.d.146-149), le consideră juste și pertinente în

vederea aplicării Legii privind amnistia.

Cu referire la argumentul recurentului, precum că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul remarcă că recursul repetă textul

apelului, argumentele expuse de recurent fiind anterior invocate în apel, iar instanța de

apel, examinându-le în ansamblu, le-a dat o apreciere corespunzătoare, conform art.414

Cod de procedură penală, pronunțându-se argumentat și detaliat asupra lor.

Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde fondul

apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și

motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură

penală.

Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de apel

fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de

procedură penală.

Deci, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel, Colegiul penal nu

constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești

contestate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către partea

vătămată nu este aplicabil din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și, potrivit

legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

4

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către partea vătămată Bîrsan

Andrei, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie

2017, în cauza penală în privința lui Cleaciov Victor și Vescu Eugeniu, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 martie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

5