1ra-513/2018 — art. 27,187 alin. 2 lit. d și art. 217 alin. 4 CP

Prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 26 mai 2017, Dînga C. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza: - art. 27,187 alin. (2) lit. d) Cod penal la 5 ani și 3 luni închisoare, fără amendă; - art. 217 alin. (4) Cod penal la 4 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activitate ce ține de gestionarea legală a precursorilor, substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor pe un termen de 5 ani. Conform prevederilor art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor, lui Dînga C. i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani și 4 luni închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis, fără amendă, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activitate ce ține de gestionarea legală a precursorilor, substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor pe un termen de 5 ani.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond, în fapt, a constatat că Dînga C. la data de 28 iunie 2013 aproximativ la orele 18:20, aflându-se în mun. Chișinău, str. Petru Rareș 33 și având scopul sustragerii bunurilor altei persoane, a pătruns în apartamentul nr. 3 de pe adresa indicată, ce aparține cet. Feșcenco D., de unde deschis a sustras o bicicletă de model „MTX- 150” în sumă de 2000 lei, însă din cauza circumstanțelor ce nu depind de voința făptuitorului, 1 din motiv că a fost observat și reținut de proprietarul apartamentului, acțiunile acestuia nu și- a produs efectul. Tot el, a intrat în circumstanțe nestabilite de organul de urmărire penală în posesia substanțelor psihotrope și anume a 24 comprimate, care se aflau într-un flacon din sticlă de culoare cafenie, cu eticheta cu inscripția „Rivotril Clonazepam 2 mg. 30 tab.” pe care le păstra asupra sa pentru consum personal. Ulterior, la 30 mai 2013, în jurul orelor 13:30, Dînga C. fiind împreună cu Gîca S. și aflându-se pe str. Grenoble 147, mun. Chișinău și fiind suspectați de consum și păstrare a substanțelor narcotice, a fost stopat de către colaboratorii de poliție, care în vederea stabilirii identității l-au condus la IP Centru, al DP mun. Chișinău, amplasat pe str. Bulgară 40. Ulterior, în timpul percheziției corporale efectuate în cadrul procesului contravențional, asupra lui Dînga C. au fost depistate și ridicate 24 comprimate, care se aflau într-un flacon din sticlă de culoare cafenie, cu eticheta cu inscripția „Rivotril Clonazepam 2 mg. 30 tab.”, în posesia cărora el a intrat mai înainte. Conform raportului de expertiză nr. 3058 din 24 iunie 2013, cele 24 comprimate de culoare albă, care se aflau într-un flacon din sticlă de culoare cafenie, cu etichetă cu inscripția „Revotril Clonazepam 2 mg 30 tab.”, ridicate la 30.05.2013 de la Dînga C. reprezintă comprimatele preparatului medicamentos - clonazepam, cu masa totală de 3,84 gr., ceea ce conform Listei substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora, aprobate, prin Hotărârea Guvernului nr. 79 din 23.01.2006, constituie cantități deosebit de mari și conform Listei nr. 3 din Tabelele și Listele substanțelor narcotice, psihotrope și precursorilor acestora, supuse controlului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1088 din 05.10.2004 se atribuie la substanțe psihotrope utilizate în scopuri medicale. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 27,187 alin. (2) lit. d) Cod penal, tentativa de jaf – tentativa de sustragere deschisă a bunurilor altei persoane săvîrșit prin pătrundere în locuință și art. 217 alin. (4) Cod penal, adică păstrarea substanțelor narcotice, săvîrșite în proporții deosebit de mari, fără scop de înstrăinare, cu utilizarea substanțelor narcotice a căror circulație în scopuri medicinale nu este interzisă.

Legalitatea și temeinicia sentinței de condamnare, în termenul și modul prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către inculpat și avocatul Odobescu S. în interesele acestuia. 3.1. Avocatul Odobescu S. a solicitat casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului Dînga C. învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. art. 27, 187 alin. (2), lit. d) Cod penal să fie achitat, iar pe capătul de acuzare în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (4) Cod penal să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă, în conformitate cu art. 79 Cod penal. În motivarea cerințelor sale s-au invocat următoarele aspecte: - vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 27, 187 alin. (2) lit. d) Cod penal nu a fost dovedită, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii; 2 - sentința este bazată doar pe declarațiile părții vătămate, care presupune posibilitatea intenției săvârșirii de către Dînga C. a unei infracțiuni și anume sustragerea din locuința primului a bicicletei, care se afla la intrare, pe ușa în care acesta a intrat pentru a cere ajutor; - instanța nu a ținut cont de criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 75 Cod penal. În particular, s-a menționat că, art. 76 alin. (1) lit. i) Cod penal la stabilirea pedepsei se consideră circumstanțe atenuante - săvârșirea infracțiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea involuntară sau forțată a substanțelor menționate la art. 24 Cod penal sau de consumarea de aceste substanțe fără a fi conștientă de efectul lor. Art. 81 alin. (3) Cod penal mărimea pedepsei pentru tentativă de infracțiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăși trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse (în speță, este de 6 ani) prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracțiunea consumată. Chiar dacă instanța de judecată a ajuns la concluzia că Dînga C. se face vinovat de săvârșirea tentativei de jaf, pedeapsa penală ce urma să-i fie aplicată pentru infracțiunea neconsumată, în condițiile art. 81 alin. (3) Cod penal; - pe capătul de învinuirea a inculpatului în baza art. 217 alin. (4) Cod penal, ultimul a recunoscut integral vina, benevol a predat colaboratorilor de poliție substanțele psihotrope pe care le avea asupra sa, din care motiv pedeapsa urmează a fi stabilită în conformitate cu art. 79 Cod penal; - inculpatul are un copil minor la întreținere, care la moment se află la întreținerea totală a soției, cu grad II de dezabilitate. 3.2. Inculpatul a solicitat casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 noiembrie 2017 apelurile declarate de inculpat și avocatul acestuia Odobescu S. au fost respinse, ca nefondate, cu menținerea sentinței atacate, fără careva modificări.

În partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a menționat că prima instanță, cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității, pertinenței și concludenții, utilității și veridicității raportată la declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate, a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor o încadrare juridică corectă. Din textul apelului declarat de avocatul Odobescu S. rezultă că partea apărării contestă legalitatea și temeinicia soluției instanței de fond referitor la condamnarea inculpatului pentru comiterea tentativei de jaf, solicitând în acest sens pronunțarea unei sentințe de achitare. Însă, instanța de apel, verificând probele din dosar, în conformitate cu art. 100 alin. (4) Cod procedură penală, a constatat că vinovăția inculpatului de comiterea faptei prejudiciabile incriminate acestuia prin rechizitoriu și prevăzute de art. 27,187 alin. (2) lit. d) Cod penal a fost pe deplin dovedită prin probe pertinente și concludente, și anume declarațiile părții vătămate Feșcenco D., care coroborează cu declarațiile martorului Furtună S. și din conținutul cărora se desprinde faptul că inculpatul a încercat să sustragă bicicleta din coridorul apartamentului, însă a fost văzut de către partea vătămată, care 1-a reținut și a chemat poliția. Instanța de apel nu a reținut argumentele avocatului, precum că declarațiile părții vătămate sunt unica probă adusă de către partea acuzării, deoarece declarațiile părții vătămate au fost confirmate și prin declarațiile martorului Furtună S. 3 Mai mult ca atât, instanța a reținut că inculpatul Dînga C. în cadrul ședinței de judecată a indicat că nu a văzut nici o bicicletă, însă aceasta se combate prin procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșa fotografică din 28.06.2013, prin care a fost cercetat locul comiterii infracțiunii și de unde rezultă că la fața locului a fost bicicleta. Versiunea inculpatului precum că dânsul nu a comis infracțiunea imputată lui și de fapt dânsul a intrat în ograda părții vătămate pentru a cere apă, nu poate fi apreciată de către instanța de apel ca fiind veridică, deoarece probele administrate de acuzatorul de stat au dovedit incontestabil intenția inculpatului de a sustrage în mod deschis bunul părții vătămate, însă din cauze independente de voința făptuitorului, aceasta nu și-a produs efectul. Pe capătul de acuzare incriminat lui Dînga C. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (4) Cod penal, instanța de apel a constatat că inculpatul a recunoscut vina, solicitînd o pedeapsă mai blîndă, cu aplicarea art. 79 Cod penal. Cu referire la individualizarea pedepsei penale în privința inculpatului instanța de fond a indicat că în privința acestuia, careva circumstanțe atenuante nu sunt, iar cu titlu de circumstanțe agravante a fost reținut săvârșirea infracțiunii de către o persoană, care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune similară. Totodată, la caz, s-a reținut că infracțiunile imputate inculpatului Dînga C. au fost comise în stare de recidivă deosebit de periculoasă. Prin urmare, în privința inculpatului instanța de fond a acordat deplină eficiență prevederilor art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, respectiv, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Instanța de apel a respins poziția avocatului privind aplicarea pedepsei penale inculpatului prin prisma art. 79 Cod penal, deoarece în speță nu au fost reținute careva circumstanțe excepționale, or, faptul că inculpatul a recunoscut vina pe episodul - circulația ilegală a substanțelor psihotrope și a predat benevol substanțele psihotrope pe care le avea la el nu pot fi reținute ca circumstanțe excepționale, ieșite din comun, ci reprezintă o atitudine firească a făptuitorului, care conștientizează gradul de pericol social al faptelor sale. Cu referire la obiecția avocatului precum că în favoarea inculpatului urmează să fie reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. i) Cod penal, săvârșirea infracțiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea involuntară sau forțată a substanțelor menționate la art. 24 Cod penal sau de consumarea de aceste substanțe fără a fi conștientă de efectul lor, acestea nu și-au găsit confirmare în speța dată, or, potrivit procesului-verbal al examinării medicale de constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei nr. 6984 din 30.05.2013 s-a constatat că Dînga C. se afla în stare de ebrietate provocată de stupefiante, ultimului fiind imputată anume săvârșirea infracțiunii de circulație ilegală a substanțelor psihotrope, adică păstrarea substanțelor narcotice, săvârșite în proporții deosebit de mari și fără scop de înstrăinare cu utilizarea substanțelor narcotice a căror circulație în scopuri medicinale este interzisă. În contextul argumentelor invocate de către avocatul Odobescu S. precum că instanța de fond urma să stabilească pedeapsa penală prin prisma art. 81 alin. (3) Cod penal, care prevede mărimea pedepsei pentru tentativă de infracțiune, instanța de apel notează că în speță s-a 4 constatat că infracțiunile imputate inculpatului au fost comise în stare de recidivă deosebit de periculoasă, iar pedeapsa inculpatului pentru fiecare infracțiune a fost stabilită reieșind din prevederile art. 82 alin. (2) Cod penal, adică nu mai puțin de trei pătrimi din maximul pedepsei cu închisoare prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. d) Cod penal și art. 217 alin. (4) Cod penal. Cu referire la obiecția avansată de avocatul Odobescu S. ce ține de faptul că instanța de fond a încălcat dreptul inculpatului la libertate prin dispunerea aplicării arestului imediat din sala ședinței de judecată, nemotivând necesitatea acțiunilor dispuse, s-a notat că inculpatul se afla în custodia statului, ca urmare a măsurii preventive aplicate sub forma arestului preventiv, iar faptul că instanța de fond a dispus, în partea dispozitivă a sentinței, aplicarea arestului imediat din sala ședinței de judecată nu a îngrădit dreptul inculpatului la libertate, deoarece acestuia i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, în privința acestuia fiind deja aplicată măsura preventivă arestul preventiv.

Nefiind de acord cu soluția pronunțată de instanța de apel, inculpatul contestă cu recurs ordinar decizia solicitând casarea acesteia, cu aplicarea unei pedepse mai blînde, deoarece în privința sa eronat a fost cumulată pedeapsa prin prisma art. 84 alin. (1) Cod penal. La fel, acesta menționează că, în anul 2013, a fost reținut prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, după care în scurt timp i-a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate de Judecătoria Botanica, mun. Chișinău, de 3 ani și 6 luni. În scurt timp după executarea pedepsei, Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău i-a aplicat pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare, reținând starea de recidivă periculoasă în privința sa. Recurentul nu este de acord cu pedeapsa ce i-a fost stabilită, considerând că este prea aspră, iar dînsul are la întreținere un copil minor și soția grav bolnavă.

În conformitate cu prevederile art.431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, procurorul în referința depusă privind opinia sa asupra recursului declarat de inculpat menționează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, pentru considerentele ce urmează. Raționamentele instanței privind inadmisibilitatea recursului declarat, se întemeiază în drept pe dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, potrivit căreia instanța examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. Recursul este considerat ca fiind vădit neîntemeiat, atunci cînd titularul acestuia invocă în cerere temeiuri care nu sunt subsecvente circumstanțelor cauzei. În corespundere cu dispoziția art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate corespunzător de către recurent. Din conținutul recursului ordinar declarat de inculpat se constată că acesta, nu invocă nici un temei de casare din cele prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, însă 5 solicită să-i fie aplicată o pedeapsă mai blîndă pentru faptele comise, întrucât în opinia sa, instanțele greșit i-au stabilit pedeapsa prin prisma art. 84 alin. (1) Cod penal. Deci, cu toate că recurentul nu face expres trimitere la vreun temei de declarare a recursului, criticele acestuia sunt subsecvente pct. 10) din art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală. În același timp, se notează că, recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de instanțele de fond, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor reținute în sarcina sa, respectiv în această parte Colegiul penal nu se va expune. Așadar, verificând actele cauzei, raportat la alegațiile inculpatului în partea ce ține de individualizarea greșită a pedepsei penale aplicate față de dînsul, Colegiul penal le găsește vădit nefondate, această concluzie rezultând din însăși scopul pedepsei penale stipulat în art. 61 Cod penal de legislator, potrivit căruia pedeapsa este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare aplicată în privința condamnaților, care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea infractorilor, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea acestora, cît și a altor persoane. Ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului. Totodată se menționează că pedeapsa se consideră echitabilă cînd aceasta impune inculpatului lipsuri și restricții ale drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunilor săvîrșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și întregii societăți perturbate prin infracțiunea comisă. În cauza deferită judecății, potrivit sentinței Dînga C. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 27,187 alin. (2) lit. d) Cod penal la 5 ani și 3 luni închisoare, fără amendă și în baza art. 217 alin. (4) Cod penal la 4 ani și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o activitate ce ține de gestionarea legală a precursorilor, substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor pe un termen de 5 ani. Conform prevederilor art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumulul parțial al pedepselor, lui Dînga C. i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 5 ani și 4 luni închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis, fără amendă, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o activitate ce ține de gestionarea legală a precursorilor, substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor pe un termen de 5 ani. Totodată, prima instanță a reținut că careva circumstanțe de natură să-i atenueze pedeapsa inculpatului nu s-au stabilit, iar drept circumstanță agravantă s-a reținut săvîrșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune similară. După care, legalitatea și temeinicia sentinței în baza apelurilor depuse de inculpat și avocatul acestuia, a fost verificată de instanța de apel, care a statuat asupra corectitudinii acesteia, menținînd-o în vigoare, fără careva modificări. Adică, criticele apelanților, inclusiv în partea ce ține de solicitarea de a-i redoza pedeapsa inculpatului, au fost respinse, ca nefondate. Avînd în vedere că critici similare sunt invocate și la etapa judecării prezentului recurs, Colegiul, în subsidiar, verificînd în această parte hotărîrea contestată, enunță că soluția privitor la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, este legală, întemeiată și urmează a fi menținută în vigoare. De altfel, în speța dată, instanța de apel, a dat răspuns deja la toate cele invocate de 6 inculpat în vederea motivării soluției de respingere a solicitării privind aplicarea unei pedepse mai blînde. Colegiul apreciază că instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală și aceasta cuprinde temeiurile de fapt și de drept ce au dus, la caz, la respingerea apelurilor depuse de inculpat și apărătorul acestuia, ca nefondate. Din alt punct de vedere, Colegiul face trimitere la jurisprudența constantă a Curții Europene, prin care s-a statuat cu titlul de principiu că instanțele judecătorești trebuie să-și motiveze deciziile în temeiul art. 6§1 al Convenției (a se vedea în acest sens cauza Ruiz Torija vs. Spain, 9 decembrie 1994, §29). Totuși, instanțele nu sunt obligate să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument al părților, mai cu seamă dacă el este invocat în mod repetat, iar extinderea la care se aplică această obligație de a prezenta motive poate să varieze în dependență de caracterul deciziei și circumstanțele cauzei. Or, în opinia Curții, în cazul în care instanța supremă refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă poate satisface cerințele art. 6 din Convenție. (a se vedea în acest sens cauza Bachowski v. Polonia din 02.11.2010). Prin urmare, avînd în vedere considerentele menționate supra și raportînd situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, iar criticele invocate de inculpat în cererea de recurs, nu și-au găsit confirmarea.

În temeiul art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Dînga Constantin XXXXX, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 noiembrie 2017, în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 martie 2018. Președinte URSACHE Petru Judecător TOMA Nadejda Judecător COBZAC Elena 7