2ra-1553/14 — contestarea actului administrativ, repunerea în funcție, încasarea salariului și a prejudiciului moral

prima instanță: A. Russu dosarul nr. 2ra-1553/14

instanța de apel: T. Duca, S. Procopciuc, A. Albu

ÎNCHEIERE

29 mai 2014 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte, judecătorul Nicolae Clima

Judecătorii Ion Druță

Tamara Chișca-Doneva

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Spânu Valentina,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Valentinei Spînu împotriva

Primăriei satului Alexeevca, cu privire la anularea dispoziției, repunerea în funcție,

încasarea salariului pentru perioada absenței forțate de la serviciu și repararea

prejudiciului moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 28 ianuarie 2014, prin care a fost

respins apelul declarat de către Spânu Valentina și menținută hotărârea Judecătoriei

Edineț din 28 octombrie 2013, prin care acțiunea a fost respinsă,

constată:

La 23 februarie 2012, Spânu Valentina a depus o cerere de chemare în judecată

împotriva Primăriei satului Alexeevca, cu privire la anularea dispoziției, repunerea în

funcție, încasarea salariului pentru perioada absenței forțate de la serviciu și repararea

prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii a invocat că prin dispoziției Primăriei satului Alexeevca nr.2

din 02 ianuarie 2012, a fost eliberată din funcția de perceptor fiscal în temeiul art.86

alin. (1) lit.h) al Codului muncii, pentru absența fără motive întemeiate de la lucru mai

mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă.

Susține că la eliberarea sa din funcție de către Primarul au fost admise încălcări,

deoarece potrivit prevederilor art.208 al Codului muncii, până la aplicarea sancțiuni

disciplinare se solicită explicație în scris și se aplică sancțiune în funcție de gravitatea

abaterilor comise, pe când de la dânsa nu s-a solicitat nici o explicație în scris, fiind,

astfel, în imposibilitate să-și prezinte certificatul medical din 29-30 decembrie 2011.

La fel indică că în dispoziția menționată nu a fost indicate nici temeiurile de fapt

și de drept ale aplicării sancțiunii, termenul și organul în care sancțiunea poate fi

contestată și nici înmânate salariatului sub semnătură în termenul cel mult 5 zile

lucrătoare, respectiv fiind încălcate și prevederile art. 210 al Codului muncii.

Menționează că în conformitate cu prevederilor art. 87 al Codul muncii,

concedierea salariaților poate avea loc doar cu acordul preliminar al organului sindical,

însă aceasta nu a avut loc, iar actul organului sindical emis la 30 decembrie 2011, prin

1

care doi membri de sindicat au confirmat absența ei de la lucru, a fost semnat doar de o

singură persoană, fapt care indică că actul menționat a fost emis contrar prevederilor

legal precitate.

Solicită anularea dispoziției Primăriei satului Alexeevca din 02 ianuarie 2012 cu

repunerea sa în funcție de perceptor fiscal, încasarea din contul pârâtului în beneficiul

său a unei despăgubiri pentru întreaga perioadă absenței forțată de la muncă într-o

mărime nu mai mică de cât un salariu mediu, încasarea prejudiciului moral în mărime

de 3000 lei și a cheltuielilor de judecată.

Prin Hotărârea Judecătoriei Edineț din 05 iunie 2012, acțiunea a fost respinsă, ca

fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 11 octombrie 2012, a fost respins apelul

declarat de către Spînu Valentina și menținută hotărârea primei instanțe.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 06 martie 2013, a fost admis recursul

declarat de către Spînu Valentina, casată decizia instanței de apel și restituită pricina la

rejudecare în Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecată.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 23 mai 2013, a fost admis apelul declarat de

către Spînu Valentina, casată hotărârea primei instanțe și restituită pricina la rejudecare

în Judecătoria Edineț în alt complet de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Edineț din 28 octombrie 2013, acțiunea a fost

respinsă, ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 28 ianuarie 2014, a fost respins apelul

declarat de către Spînu Valentina și menținută hotărârea primei instanțe.

La 12 martie 2014, Spânu Valentina a declarat recurs împotriva deciziei instanței

de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe, cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile judecătorești

considerându-le ilegale, neîntemeiate și emise cu aplicarea eronată a normelor de drept

material și procedural.

Susține că la 30 decembrie 2011, a fost prezentă la serviciu timp de o oră, după

care pleca-se, deoarece i s-a înrăutățit starea ei de sănătate, fapt pe care î-l confirmă prin

certificatul medical anexat la dosar, iar la 02 ianuarie 2012, nu a fost prezentă la

serviciu, pe motiv că, la fel, era bolnavă, fiind în imposibilitate să prezinte certificatul

medical, deoarece medicul nu era prezent la serviciu.

Consideră că angajatorul neîntemeiat a concediat-o din serviciu în temeiul

prevederilor art.86 alin.(1) lit. h) Codul muncii, deoarece dânsa a activat în calitate

perceptor fiscal pe 0,5 salariu, cu un program de muncă de 4 ore pe zi, pe când norma

citată prevede că angajatorul poate desface contractul individual de muncă în temeiul

absenței fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei

de muncă , fapt însă care a fost ignorat de instanțele judecătorești și ce dovedește că

cauza a fost examinată vădit unilateral și cu încălcarea legislației în vigoare.

În susținerea poziției sale mai invocă prevederile pct. 44 al Hotărârii Plenului

Curții Supreme de Justiție nr.12 din 03 octombrie 2005, cu privire la practica judiciară a

examinării litigiilor care apar în cadrul încheierii, modificării și încetării contractului

individual de muncă, în care se explică că instanțele de judecată vor lua în considerație

că chiar și timpul pauzei de masă nu se v-a lua în calcul celor 4 ore consecutive pentru

absența nemotivată în timpul zilei de muncă. Tot aici se indică că, nu poate fi considerat

2

temei de concediere absența datorită unor circumstanțe obiective, independente de

voința salariatului.

Menționează că anterior, prin decizia instanței de recurs, cauza a fost restituită la

rejudecare în instanța de apel cu scopul constatării dacă a fost solicitat acordul organului

sindical la eliberarea sa din funcție, însă prima instanță a emis o nouă hotărâre prin care

a reținut certificatele emise de către organul sindical, care au fost prezentate instanței de

recurs peste un an de la eliberarea sa din funcție, cu toate că aceste certificate nu au fost

prezente la examinarea hotărârilor judecătorești până la rejudecare, or acestea nici nu

existau, din acre considerente apreciază aceste certificate viciate și care nu pot servi

drept temei la emiterea hotărârilor judecătorești.

Afirmă că instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în

cererea de apel, mai mult că dânsa a fost în imposibilitate de a se prezintă la judecarea

pricinii, din motivul condițiilor climaterice nefavorabile, iar instanța de apel nu a

solicitat citarea sa repetat.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

către Spînu Valentina este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt

în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432

alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul Valentinei Spînu nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici

un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel.

Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei,

constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către

instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC.

3

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul Valentinei Spînu trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod

direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în

recursul declarat de Valentina Spînu asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

Valentinei Spînu ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție,

dispune:

Recursul declarat de către Valentina Spînu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Nicolae Clima

Judecătorii Ion Druță

Tamara Chișca-Doneva

4