1ra-310/2018 — art. 217 alin. 3 CP

1ra-310/2018 — art. 217 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-310/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

31 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 10 octombrie 2017, declarat de avocatul Igor Dorfman, în numele

inculpatului

Bordeianu Dan XXXX, născut la

XX XXXX XXXX în or. XXXX, locuitor al or. XXXX, str.

XXXXX XX, ap. XX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare

instanța de fond: 02.06.2017 – 10.07.2017,

instanța de apel: 07.09.2017 – 10.10.2017,

instanța de recurs: 05.01.2018 – 31.01.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Bordeianu Dan a fost

condamnat în baza art. 2171 alin. (3) lit. c) Cod penal la 1 an închisoare.

1

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probațiune de 2 ani.

prevederilor Legii nr. 382-XIV din 06.05.1999, cu privire la circulația substanțelor

stupefiante, psihotrope și a precursorilor, care stabilește restricții asupra circulației

substanțelor psihotrope, în una din zilele lunii octombrie 2016, acționând în mod

intenționat, ilegal, în scopul utilizării personale, aflându-se în regiunea aeroportului

din mun. Chișinău, de la o persoană neidentificată de organul de urmărire penală pe

nume Dorian, a dobândit substanțe psihotrope obținute în mod artizanal, pe care

ulterior, le-a transportat la domiciliul său din or. XXXX, str. XXXXX XX, ap. XX,

unde le-a păstrat până la 15.02.2017 în buzunarul unei cămăși, când, în cadrul

efectuării acțiunii de urmărire penală în cauza nr.2016048118, percheziției la

domiciliu, a fost depistat și ridicat, un pachețel de folie din staniol în care se afla o

masă solidă de culoare alb-surie, care conform raportului de expertiză nr. 34/12/2-R-

229 din 27.02.2017, reprezintă amfetamin cu greutatea de 0,154 grame, ce se atribuie

la substanțe psihotrope artizanale, neutilizată în scopuri medicale.

Conform Listei substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin

astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora, aprobată

prin Hotărârea de Guvern nr.79 din 23.01.2006, cantitatea de 0,154 grame amfetamin,

se atribuie la cantități mari.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut integral vina, solicitând

examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că aceste

probe dovedesc vinovăția lui și i-a încadrat acțiunile în baza art. 217 alin. (3) lit. c)

Cod penal, adică transportarea, păstrarea și utilizarea drogurilor a căror circulație în

scopuri medicinale este interzisă, săvârșite în proporții mari și fără scop de

înstrăinare.

Referitor la argumentele inculpatului că acțiunile lui se încadrează în baza art.

217 alin. (2) Cod penal și fapta greșit a fost încadrată juridic conform art. 217 alin.

(3) lit. c) Cod penal, instanța a indicat că acestea sunt neîntemeiate, deoarece conform

concluziei raportului de expertiză nr. 34/12/2-R-229 din 27.02.2017, în masa solidă

de culoare alb-surie din pachetul de folie de staniol, prezentată la cercetare, care a

fost ridicată la data de 15.02.2017, s-a depistat amfetamin, care conform raportului de

expertiză nominalizat se atribuie la substanțele psihotrope artizanale, neutilizate în

scopuri medicinale.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75-77 Cod

penal, că inculpatul a recunoscut vina și s-a căit sincer, anterior a fost condamnat

pentru infracțiuni similare.

Sancțiunea prevăzută de art. 217 alin. (3) Cod penal prevede în calitate de

pedeapsă închisoare de până la 4 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite

funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

În condițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, prin reducerea cu o

treime a limitelor minime și maxime, se stabilește noua limită minimă și maximă a

2

pedepsei închisorii prevăzute la art. 217 alin. (3) Cod penal, care este de la 3 luni

până la 2 ani și 8 luni.

Luând în considerare că inculpatul are un copil minor la întreținere, este

angajat în câmpul muncii, la moment nu are antecedente penale, instanța a

concluzionat că corectarea și reeducarea lui este posibilă fără izolare de societate, cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Cauze Speciale, Lilia Popa, a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 217

alin. (3) lit. c) Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții

sau de a exercita activitate legată de gestionarea substanțelor narcotice, etnobotanice

și psihotrope pe un termen de 5 ani, cu executare.

Apelantul a invocat că pericolul care derivă din comiterea infracțiunii imputate

este deosebit de mare, avându-se în vedere faptul că relațiile sociale care au rost

periclitate de către inculpați în rezultatul săvârșirii infracțiunii menționate, au adus

atingere directă sănătății publice.

Instanța nu a analizat cantitativ și calitativ toate datele, împrejurările care

caracterizează atât fapta, cât și pe făptuitor, cu o apreciere completă, obiectivă și sub

toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei.

Or, potrivit prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa are ca scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din pârlea condamnaților, cât și din partea altor persoane, iar instanța

prin suspendarea executării pedepsei, nu pune în aplicare funcția de constrângere a

pedepsei, astfel neîmpiedicând inculpatului sa-și continue activitatea infracțională,

Acuzarea a solicitat instanței aplicarea unei pedepse de doi ani închisoare cu

executare pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții sau de a exercita activitate legată de gestionarea substanțelor narcotice,

etnobotanice și psihotrope, pe un termen de 4 ani. Pedeapsa solicitată de către acuzare

a avut drept scop corectarea și reeducarea inculpatului, precum și prevenirea de

comiterea a altor infracțiuni, iar pedeapsa aplicată de către instanța de judecată este

prea blândă, deoarece nu corespunde personalității ultimului și caracterului faptei

săvârșite, ținând cont de pericolul social al infracțiunii săvârșite.

octombrie 2017, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Inculpatului Bordeianu Dan, declarat vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 217 alin. (3) lit. c) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 1 an

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activitate legată

de gestionarea substanțelor narcotice, etnobotanice și psihotrope pe un termen de 5

ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În rest, dispozițiile sentinței au fost menținute.

Instanța de apel a reținut că inculpatul anterior, prin sentința Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău din 28.07.2005, a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2)

lit. a), art. 192 alin. (2) lit. c), art. 217 alin. (1), 84, 90 Cod penal, la 4 ani închisoare,

3

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani.

Conform sentinței Judecătoriei Fălești din 29.06.2006, a fost încetat procesul penal

intentat în baza art. 185/1 alin. (1) lit. e) Cod penal în temeiul împăcării părților.

Potrivit sentinței Judecătoriei Fălești din 29.06.2006, a fost încetat procesul penal

intenta în baza art. 187 alin. (1) Cod penal în temeiul împăcării părților. Prin sentința

Judecătoriei Fălești din 25.09.2007 a fost condamnat în baza art. 217 alin. (4) lit. b)

Cod penal, la amendă în mărime de 400 unități convenționale. Conform sentinței

Judecătoriei Bălți din 12.10.2011, a fost condamnat în baza art. 217 alin. (2) Cod

penal la 6 luni închisoare.

Istoricul infracțional al inculpatului indică că nu a conștientizat pe deplin

faptele comise de el, comportamentul lui după pronunțarea sentințelor enumerate,

denotă că aplicarea pedepselor non-privative de libertate nu au dus la corectarea și

reeducarea lui în sensul respectării legii penale, acesta continuând să comită

infracțiuni.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi

atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de

judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege. Deși legea nu

îngrădește libertatea instanței de judecată de a-și forma convingerea cu privire la

posibilitatea făptuitorului de a se corecta fără executarea efectivă a pedepsei, ea

obligă instanța să-și motiveze hotărârea de suspendare condiționată a executării

pedepsei, indicând precis motivele pe care și-a întemeiat convingerea.

Astfel, modalitatea de executare a pedepsei aleasă în privința inculpatului, nu

este în acord cu principiul proporționalității având în vedere fapta comisă, urmările

prejudiciabile produse, rezonanța socială a acesteia, și personalitatea inculpatului,

care se caracterizează ca o persoană care comite sistematic infracțiuni.

Inculpatul poate fi corectat, reeducat numai prin executarea reală a pedepsei

închisorii, și anume această pedeapsă are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea lui, cât și a altor persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75,

76-78 Cod penal, că inculpatul s-a căit sincer, a comis o infracțiune mai puțin gravă,

anterior a fost judecat de mai multe ori, dar nu are antecedente penale, se

caracterizează negativ, are un copil minor la întreținere.

Potrivit art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoare.

Sancțiunea art. 217 alin. (3) lit. c) Cod penal prevede închisoare de până la 4

ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă

4

în mărime de la 6000 la 8000 unități convenționale cu privarea de dreptul de a

exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Prin prisma art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală se stabilesc noi limite

de stabilire a pedepsei: de la 3 luni până la 2 ani 8 luni închisoare.

Totodată, sancțiunea art. 217 alin. (3) lit. c) Cod penal prevede obligatoriu

aplicarea pedepsei complementare - privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții

sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, fără a prevedea

opțiunea de neaplicare a pedepsei complementare.

Dat fiind că, la caz lipsesc careva circumstanțe excepționale care ar determina

posibilitatea de a nu aplica pedeapsa complementară față de inculpat, rezultă că

instanța de fond în mod eronat nu i-a stabilit acestuia pedeapsa complementară

prevăzută de lege.

care solicită casarea acestei decizii și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a menționat că persoana nu poate fi condamnată luându-se în

considerație cazurile anterioare de tragere la răspundere penale, în situația în care

acesta nu are antecedente penale la moment. De la ultima condamnare au trecut mai

mult de 6 ani, acesta și-a ispășit pedeapsa pentru infracțiunile anterioare, inclusiv sub

formă de închisoare pe un termen de 6 luni pentru ultima infracțiune, conform

sentinței Judecătoriei Bălti din 12.10.2011.

Nu sunt convingătoare argumentele instanței de apel că inculpatul nu a

conștientizat pe deplin faptele comise. Astfel, după executarea pedepsei pentru ultima

condamnare (din 12.10.2011), inculpatul a făcut concluziile necesare, s-a integrat util

în societate, s-a căsătorit (an.2013), are un copil minor pe care îl întreține, s-a angajat

în câmpul muncii, activează și până în prezent, prin careva acțiuni ale sale nu a cauzat

careva prejudicii intereselor publice sau cetățenilor, se căiește sincer de cele comise.

În afară de aceasta, s-a aflat în stare de arest timp de 5 luni (17.02.2017 -

10.07.2017), până la finele examinării prezentei cauze în instanța de fond.

Plasarea acestuia în detenție, nicidecum nu va influența pozitiv corectarea

inculpatului, se va răsfrânge negativ asupra familiei lui și necesității întreținerii

copilului minor. Retragerea lui din câmpul muncii va avea și un efect negativ asupra

personalității lui, or executarea pedepsei cu închisoare, pentru infracțiuni

nesemnificative, nu influențează pozitiv comportamentul persoanei.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

5

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a deciziei

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și

argumentat a ținut cont că de prevederile art. 61, 75 Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, conform căror persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu

dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut

săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime

a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a conchis că în cazul în care

inculpatul anterior a mai fost în conflict cu legea, și, cu toate că antecedentele penale

sunt stinse, din nou a comis o infracțiune similară, mai puțin gravă, sancțiunea art.

217 alin. (3) lit. c) Cod penal prevăzând închisoare de până la 4 ani cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen

de la 2 la 5 ani, suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului

de către instanța de fond, în baza art. 90 Cod penal, este o pedeapsă penală prea

blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al

infracțiunilor săvârșite, cu persoana lui, cât și cu scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Soluția instanței de apel este conformă și jurisprudenței naționale, potrivit cărei

recunoașterea vinovăției care atrage incidența procedurii simplificate, nu poate fi

valorificată și ca o circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f)

Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă

valență juridică (pct. 35, Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din 16.12.2013,

„Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele judecătorești”).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

6

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că

obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi

înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea

CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl propune

apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de

orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct.

4., 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au

fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate

servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea atacată

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat inculpatului pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este unul vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

7

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Igor Dorfman,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie

2017, în privința inculpatului Bordeianu Dan XXXX, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 februarie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

8