1ra-1181/2018 — art. 217/1 alin. 3 lit. f CP

1ra-1181/2018 — art. 217/1 alin. 3 lit. f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1181/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 21 martie 2018, declarate de Procurorul-șef al Procuraturii de circumscripție

Bălți, Tatiana Ioniță, și de avocatul Valeriu Temirov, în numele inculpatului

Braniște Victor XXXXX, născut la

XX XXXXX XXXX, originar și locuitor al or. XXXXX, str.

XXXXX XX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.01.2018 – 22.01.2018,

instanța de apel: 12.02.2018 – 21.03.2018,

instanța de recurs: 16.05.2018 – 20.06.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Braniște Victor a fost

condamnat în baza art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal la 4 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a ocupa funcții și exercita activități în domeniul circulației substanțelor

narcotice pe un termen de 3 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

Cheltuielile judiciare în sumă de 5525,40 lei, și anume: pentru efectuarea

expertizei chimice a drogurilor – 1680 lei, consumabile (hârtie, copiator) – 74,40 lei,

salariul procurorului – 3330 lei și salariul consultantului procurorului – 441 lei, au

fost trecute în contul statului.

1

având scopul comiterii infracțiunii privind circulația ilegală a drogurilor în scop de

înstrăinare, pentru obținerea unui beneficiu financiar, a procurat de la Cebotari A., ca

plată oferindu-i automobilul său personal „Renault Megane”, n.î. XXXXX, estimat

la prețul de 1500 euro, droguri în cantitate nestabilită de organul de urmărire penală,

pe care le-a depozitat în încăperea auxiliară a garajului din str. XXXXX XX, or.

XXXXX. Ulterior, împărțea drogurile în cantități mai mici, le ambala în cutii de

chibrituri sau pachețele tip zip-lock și le înstrăina persoanelor din categoria

consumatorilor de droguri la un preț mai ridicat, obținând în așa mod un profit ilegal.

Ca rezultat, din cantitatea de droguri procurate de la Cebotari A., în cadrul

percheziției efectuate la 19.09.2017, ora 09.00, în încăperea auxiliară a garajului din

str. XXXXX XX, or. XXXXX, ce aparține lui Braniște V., de către colaboratorii de

poliție a fost depistată și ridicată o sacoșă din polietilenă cu masă vegetală uscată,

grosier mărunțită de culoare verde-cafenie cu miros specific, care potrivit raportului

de expertiză chimică nr. 34/12/1-R-5204 din 25.09.2017 - reprezintă marihuană,

substanță stupefiantă inclusă în lista Nr. 1, tabelul Nr. 1 Substanțele stupefiante și

substanțele psihotrope neutilizate în scopuri medicale, aprobată prin Hotărârea

Guvernului Republicii Moldova nr. 1088 din 05.10.2004 și Lista substanțelor

stupefiante, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe, depistate în trafic

ilicit, precum și cantitățile acestora, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 79 din

25.01.2006, cantitatea căreia constituie în total 432.998 gr., adică proporții mari.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei indicate în

rechizitoriu și s-a căit, solicitând judecarea cauzei în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală, că aceste probe sunt suficiente pentru a dovedi vinovăția lui

și i-a încadrat acțiunile în baza art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal, ca circulația ilegală

a drogurilor, săvârșită prin procurarea, realizarea și păstrarea ilegală a drogurilor, în

scop de înstrăinare, în proporții mari.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de gradul de pericol social al

infracțiunii săvârșite, că inculpatul nu se află la evidența medicului narcolog și

psihiatru, nu au fost constatate circumstanțe agravante, în calitate de circumstanțe

atenuante fiind reținute – căința sinceră, recunoașterea vinovăției, contribuirea activă

la descoperirea infracțiunii, că a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată

și beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege în

cazul pedepsei cu închisoarea, concluzionând că corectarea inculpatului este posibilă

fără izolare de societate.

Cauze Speciale, Oficiul Nord, Tatiana Russu, a declarat apel, solicitând casarea

parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

condamnat la 4 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate

pe un termen de 4 ani și încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare în sumă de

5525,40 lei.

Apelanta a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă or,

potrivit art. 61 alin. (2) Cod penal, pedeapsa are drept scop restabilirea echității

2

sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Conform art. 75 alin. (1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului.

Astfel, instanța de fond nejustificat a aplicat prevederile art. 90 Cod penal,

suspendând condiționat executarea pedepsei, prin aprecierea împrejurărilor comiterii

infracțiunii – caracteristica pozitivă a inculpatului și comiterea pentru prima dată a

unei infracțiuni.

Or, scopul legii penale nu este doar reeducarea condamnatului, dar și

prevenirea de comitere a infracțiunilor din partea altor persoane, pedeapsa cu

închisoare cu executare urmând să aibă un efect pozitiv asupra întregii societăți.

Mai mult, în ultima perioadă, comiterea infracțiunilor legate de realizarea

drogurilor a luat o amploare deosebită, iar condamnarea cu suspendarea condiționată

vine doar să favorizeze în continuare comiterea unor astfel de infracțiuni, lăsând loc

de interpretări în societate referitor la modul de efectuare a justiției și echitatea

socială în comparație cu alte persoane implicate într-o activitate ilegală.

Totodată, art. 229 Cod de procedură penală prevede suficient de clar

obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de către condamnat or, potrivit alin.

(1), (2) și (3) al acestui articol cheltuielilor judiciare sunt suportate de condamnat sau

sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare. Instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare,

total sau parțial, condamnatul.

apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Braniște Victor, condamnat în baza art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal, i-a

fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții

sau exercita activități în domeniul circulației substanțelor narcotice pe un termen de 3

ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 21.03.2018, cu

includerea perioadei aflării în arest preventiv de la 19.09.2017 până la 16.01.2018 și

arest la domiciliu de la 16.01.2018 până la 22.01.2018.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că, potrivit art. 61, 75 Cod penal, scopul pedepsei

penale este restabilirea echității sociale, cu reeducarea celui vinovat în vederea

prevenirii comiterii de către el pe viitor a altor fapte penale, prin ce se impune

stabilirea unei categorii de pedeapsă care va deveni una efectivă pentru corectare și

proporțională gradului de vinovăție și pericolului social, asigurând prevenirea

continuării și combaterii criminalității.

Astfel, se atestă lipsa împrejurărilor de fapt și a temeiurilor de drept pentru

aplicarea prevederile art. 90 Cod penal ce reglementează modalitatea executării

pedepsei penale, prin suspendarea ei condiționată pentru o anumită perioadă de

probațiune, în care făptașul să dea dovadă de corectare în cadrul societății,

3

îndreptățind încrederea ce i s-a acordat or, pentru aceasta, instanța de fond, în

conținutul sentinței, urma să indice motivele care condiționează posibilitatea

condamnării cu suspendare, indicând circumstanțele atenuante ale cauzei din rândul

celor stabilite de legiuitor la art. 76 și 90 Cod penal.

Prin urmare, pedeapsa aplicată inculpatului este una nejustificat de blândă,

neproporțională faptei comise și pericolului pe care-l poartă pentru societate, nefiind

în măsură să atingă scopul prestabilit, din contra, aceasta înlesnind continuarea

activității criminale, prin conștientizarea lipsei caracterului retributiv al legii penale.

Or, infracțiunile legate de circuitul ilegal al substanțelor narcotice, în special

cele legate de înstrăinarea lor ilegală, afectează în mare parte relațiile sociale privind

ocrotirea sănătății publice, a cărei asigurare implică circulația în condiții legale a

substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor, punând în pericol sănătatea

publică, fapt pentru care sunt considerate un viciu al societății, ce urmează a fi exclus.

Deci, pentru atingerea scopului pedepsei penale de restabilire a echității

sociale, corectare a celui vinovat, precum și prevenire a comiterii atât de către el cât

și de către alte persoane a faptei penale, urmează a fi dispusă înăsprirea pedepsei

penale, prin excluderea dispozițiilor art. 90 Cod penal.

Totodată, recunoașterea vinovăției cu acceptarea judecării cauzei în procedură

simplificată, a permis aplicarea dispozițiilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală a normei vizate, reducând cu 1/3 limitele sancțiunii, iar potrivit art. 76 și 90

Cod penal, aceste împrejurări nu mai pot fi apreciate drept circumstanțe ce atenuează

răspunderea penală, pentru a nu admite dubla valență, lipsa antecedentelor penale și

caracteristica satisfăcătoare nefiind în măsură să determine suspendarea executării

pedepsei penale, fiind stabilit că fapta a fost comisă cu intenție directă, în scop de

profit, în pofida pericolului pe care-l aduce societății și sănătății publice a cetățenilor

ei.

Mai mult, instanța de fond nu a reținut în conținutul sentinței de condamnare

alte împrejurări ce ar permite aplicarea dispozițiilor art. 90 Cod penal, iar apărarea nu

a invocat asemenea circumstanțe nici la judecarea cauzei în apel.

În același timp, fapta săvârșită de inculpat face parte din categoria

infracțiunilor grave pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mult de 5 ani și

în aspectul curmării unor astfel de acțiuni, acestuia urmează a-i fi stabilită o pedeapsă

cu închisoarea, cu aplicarea dispozițiilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

precum și cu aplicarea pedepsei complementare obligatorii, stabilită de legea penală.

Potrivit art. 75 alin (3) din Legea nr. 68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza

judiciară și statutul expertului judiciar, în cauzele penale, cheltuielile pentru

efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din

bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) Cod de procedură

penală, fiind stabilit că expertiza a fost ordonată de organul de urmărire penală și nu

de apărare.

La fel, costul pentru efectuarea expertizei nu se include în cheltuielile judiciare

din categoria celor stipulate la art. 227 alin. (2) Cod de procedură penală, la care face

referire acuzarea, cheltuielile pentru serviciile experților potrivit alin. (3) al aceleiași

norme, urmând a fi achitate din sumele alocate de stat, în modul prevăzut de legea

4

procesual penală, după cum prevede art. 228 Cod de procedură penală, fiind

suportate, conform art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, de către inculpat sau

trecute în contul statului. Soluționarea respectivei chestiuni se lasă, potrivit alin. (2),

la discreția instanței de judecată, ce va purcede la încasarea lor prin aplicarea

dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 14 și 397 pct. 5) Cod de procedură penală.

Astfel, fiind stabilit că raportul de expertiză criminalistică a fost utilizat în

sensul art. 93 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, în calitate de probă, fiind pus

la baza învinuirii și condamnării inculpatului, este nefondată solicitarea acuzării

privind încasarea de la el a costului efectuării expertizei, urmând ca suma dată să fie

suportată de către ordonatorul expertizei judiciare din mijloacele alocate de bugetul

de stat.

Și cheltuielile compuse din costul serviciilor de imprimare a actelor procesuale,

inclusiv salariul procurorului și consultantului acestuia, nu se includ în dispozițiile

art. 227 alin. (2) și 228 alin. (1) Cod de procedură penală, iar compensarea lor,

potrivit art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală, se face din sumele alocate de stat.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii în latura ce ține de

neîncasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 5525,40 lei, cu rejudecarea cauzei

și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie dispusă încasarea de la inculpat a

sumei menționate în beneficiul statului.

Recurenta a invocat prevederile art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală,

conform căror cheltuielilor judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în

contul statului.

Or, poziția instanțelor de fond și de apel de trecere a cheltuielilor suportate la

efectuarea expertizei este neargumentată.

Conform art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

cheltuielile suportate, potrivit legii, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal, iar inculpatul și avocatul acestuia, în instanța de apel au acceptat să achite

suma de 5525,40 lei, în practica judiciară fiind atestate o multitudine de cazuri, în

care, prin sentință, sunt încasate de la condamnați cheltuielile suportate la efectuarea

acțiunilor de urmărire penală, fiind expuse suficiente temeiuri de admitere a

recursului în sensul declarat.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Valeriu Temirov, în numele

inculpatului, în care solicită casarea deciziei menționate și menținerea sentinței

instanței de fond.

Recurentul a indicat că inculpatul a contribuit activ la descoperirea infracțiunii

și la identificarea infractorilor.

Totodată, potrivit scrisorii procurorului Procuraturii pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale, C. Miron, prezentată în instanța de apel,

inculpatul continuă să colaboreze activ cu organul de urmărire penală în cauza penală

în care figurează în calitate de martor.

5

Astfel, inculpatul și-a recunoscut integral vina, până la efectuarea percheziției a

predat în mod benevol colaboratorilor operativi substanțele narcotice pe care le

deținea, iar aflarea în arest preventiv în decursul a 4 luni i-a servit drept lecție pentru

întreaga viață.

Or, instanța de fond, la stabilirea pedepsei, a luat în considerație că inculpatul

este atras la răspundere penală pentru prima dată, și-a recunoscut integral vina, a

contribuit activ la descoperirea infracțiunii și identificarea infractorilor, a solicitat ca

judecarea cauzei să se facă potrivit art. 3641 Cod de procedură penală, se

caracterizează pozitiv, are la întreținere părinții în etate, tatăl acestuia având probleme

grave de sănătate, precum și că nu au fost reținute circumstanțe agravante.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu respectivele circumstanțe invocate în recursul

ordinar al procurorului (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în

partea descriptivă a deciziei contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta

decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind soluționarea chestiunii legate de

cheltuielile judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3),

143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să

plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă

modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, în cazurile când

prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză, instanța de apel just, argumentat

și în limitele competenței legale statuând că, în speță, respectivele cheltuieli urmează

a fi făcute din contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se

argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării în aspectul vizat.

Este de reținut și că, potrivit art. 435 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța admite recursul, casează hotărârea atacată, rejudecă cauza

și pronunță o nouă hotărâre, doar dacă nu se agravează situația inculpatului.

6

Astfel, soluția solicitată de recurent – „casarea deciziei în latura ce ține de

neîncasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 5525,40 lei, cu rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie dispusă încasarea de la

inculpat a sumei menționate în beneficiul statului”, nu cade sub incidența normei

vizate, deoarece ar agrava situația inculpatului, adică nu are niciun suport juridic (pct.

Cu referire la argumentul procurorului că: „în practica judiciară fiind atestate

o multitudine de cazuri, în care, prin sentință, sunt încasate de la condamnați

cheltuielile suportate la efectuarea acțiunilor de urmărire penală” (pct. 5. din decizie),

se reține că aplicarea prevederilor art. 227 și 229 Cod de procedură penală, în cauza

de pe rol în mod diferit de alte cauze penale, nu constituie în sine o eroare de drept, ci

prezintă o procedură de drept, expres prevăzută în dispozițiile normelor nominalizate,

de soluționare a chestiunilor privind cheltuielile judiciare de către instanța de judecată

în temeiul circumstanțelor stabilite în fiecare caz aparte.

Pe lângă aceasta și cu referire la recursul apărării (pct. 5.1. din decizie), se reține

că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, înăsprind-o la apelul

procurorului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, just și argumentat a ținut cont de prevederile art. 7,

61, 75 Cod penal, 3641 Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii

penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate

cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a

solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege

în cazul pedepsei cu închisoare.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just și argumentat a conchis că în

cazul în care inculpatul a comis o infracțiune gravă, pentru care legea prevede

pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani, precum și luând în considerare

pericolul social sporit al acestei infracțiuni, suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de fond, în baza art. 90 Cod penal,

este o pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în

raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite și consecințele survenite în urma

acțiunilor acestuia, cu personalitatea și comportamentul lui, cât și cu scopul pedepsei

penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

7

Soluția instanței de apel privind înăsprirea pedepsei aplicate inculpatului este

conformă și jurisprudenței naționale, potrivit cărei recunoașterea vinovăției care

atrage incidența procedurii simplificate, nu poate fi valorificată ca o circumstanță

atenuantă judiciară prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, deoarece ar însemna

că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică (pct. 35, Hotărârea

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din 16.12.2013, „Cu privire la aplicarea prevederilor

art. 3641 CPP de către instanțele judecătorești”). În același timp, instanțele urmează să

asigure aplicarea măsurilor aspre de pedeapsă față de persoanele adulte care au

săvârșit infracțiuni grave (pct. 17 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr. 8 din

11.11.2013, Cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

În același timp, recursurile ordinare, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5., 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului

în care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor

judiciare și a pedepsei aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 6 pct. 111), 27, 414 alin.

(1) și (2), instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile

judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial

condamnatul, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor, iar

judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în

urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor

cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare și a pedepsei penale în alt sens decât cel pe

care îl propune acuzarea și apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestei

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile

ordinare, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în aceste recursuri au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4.

– 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că decizia contestată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului i s-au

aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursurile ordinare

sunt vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

8

Astfel, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, ele urmează a fi

declarate inadmisibile.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de Procurorul-șef al

Procuraturii de circumscripție Bălți, Tatiana Ioniță, și de avocatul Valeriu Temirov,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 21 martie 2018, în

privința inculpatului Braniște Victor XXXXX, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 18 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9