1ra-199/2018 — art. 264 alin. 3 CP

1ra-199/2018 — art. 264 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-199/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

14 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

adjunctul procurorului-șef al Procuraturii de circumscripție Chișinău, Bolduratu

Vasile, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 26 octombrie 2017, în cauza penală în privința lui

Barbos Igor XXXXX,

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 29.03.2017-07.07.2017;

instanța de apel: 18.08.2017-26.10.2017;

instanța de recurs: 14.12.2017-14.02.2018,

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

adoptată în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Barbos Ig. a

fost condamnat în baza 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 3 ani și 6 luni închisoare,

iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare a fost

suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

persoană ce nu deține permis de conducere, la 28.08.2016, în jurul orei 2200,

aflându-se la volanul automobilului de marca/model „Hyundai Tucson” cu n/î

XXXXX și deplasându-se pe traseul M-14 Odessa - Brest, din direcția comunei

Budești spre or. Stăuceni, ajungând în preajma km 268, exprimând neatenție față

de trafic și încredere exagerată în sine, a încălcat cerințele pct.10 alin. (1) lit. b);

pct. 45) al Regulamentului Circulației Rutiere Anexa nr. 1 la HG nr.357 din

13.05.2009, iar drept urmare a încălcărilor enunțate, nu s-a isprăvit cu conducerea

mijlocului de transport, nu a apreciat corect situația rutieră, nu a ținut cont de

dexteritate în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase și ca

urmare nu s-a isprăvit cu ghidajul automobilului și a comis inversiune, în

consecință, lui Barbos A. conform raportului de expertiză medico legală

nr.2891/D din 17.10.2016, i-au fost cauzate leziuni corporale grave, lui Barbos I.

1

conform raportului de expertiză medico-legală nr.2892/D din 15.10.2016, i-au fost

cauzate leziuni corporale medii, lui XXXXX, a.n. 2006, conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 2890/D din 21.10.2016, i-au fost cauzate leziuni

corporale ușoare, lui XXXXX, a.n.2010, conform raportului de expertiză medico-

legală nr.2889/D din 10.10.2016, i-au fost cauzate leziuni corporale ușoară, iar

Mocan E, conform raportului de expertiză medico-legală nr.158 D/1811 din

27.12.2016, a decedat

acesteia, pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit,

pentru prima instanță, prin care Barbos Ig. să fie condamnat în baza art. 264 alin.

(3) lit. b) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 ani, cu încasarea din contul inculpatului

în beneficiul statului cu titlu de cheltuieli judiciare a sumei de 1 049 lei, pentru

efectuarea expertizelor medico-legale.

În motivarea apelului declarat autorul acestuia a indicat că, instanța de

judecată, la stabilirea pedepsei inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal, nu a ținut cont de faptul că acesta a săvârșit o infracțiune gravă în timp ce

se afla la volanul automobilului fără a deține permis de conducere. În automobil

se mai aflau 5 persoane, dintre care doi erau minori. Inculpatul prin

comportamentul său imatur, iresponsabil și din lipsa cunoștințelor necesare

pentru a conduce automobilul, a pus în pericol viața și sănătatea atât a sa cât și a

tuturor pasagerilor aflați în automobil, fapt confirmat prin concluziile

rapoartelor de expertiză medico-legală. Mai mult inculpatul nu se afla într-o

situație stringentă ce l-ar determina să se urce la volanul automobilului și să se

deplaseze cu o viteză excesivă, ca în rezultat să comită un accident rutier, cu

consecințe grave.

Totodată, procurorul a indicat că, cheltuieli de judecată suportate de către

stat în cauza penală de învinuire a lui Barbos Ig. urmează să fie încasate din

contul acestuia, în conformitate cu prevederile art. 227, 229 Cod de procedură

penală.

2017, apelul declarat a fost admis, fiind dispusă casarea sentinței în partea stabilii

pedepsei complimentare, cu pronunțarea unei noii hotărâri, în partea respectivă,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Barbos Ig.,

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b)

Cod penal, i s-a aplicat pedeapsa complimentară - privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani. În rest prevederile sentinței

au fost menținute fără modificări.

privind blândețea pedepsei aplicate de instanța de fond și necesitatea anulării

prevederilor art. 90 Cod penal, or, la caz se regăsesc toate condițiile necesare

pentru aplicarea acestora, fiind motivate, iar pedeapsa aplicată corespunde

2

tuturor circumstanțelor cauzei, lipsa circumstanțelor agravante, prezența celor

atenuante, lipsa prejudiciului moral și material, personalitatea inculpatului, care

este invalid de gradul doi, are la întreținere fiica, care a suferit în rezultatul

accidentului și reieșind din scopul pedepsei penale, de restabilire a echității

sociale, corectării condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane, or, executarea

pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea

persoanei condamnate.

Totodată, instanța de apel a considerat că, prima instanță neîntemeiat a

concluzionat, că privarea inculpatului de dreptul de a conduce mijloace de

transport se face imposibilă, având în vedere că Barbos Ig. nu deține și niciodată

nu a deținut permis de conducere. Or, sancțiunea articolului încriminat

inculpatului, prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de

a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani, astfel, acel fapt, că

inculpatul nu deține la moment permis de conducere, nu poate servi drept temei

de a nu-i aplica pedeapsa complementară obligatorie prevăzută de lege.

Instanța de apel a constatat că, argumentele din apelul declarat de

acuzatorul de stat sunt întemeiate, ținând cont și de regula stabilită la art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, a aplicat inculpatului pedeapsa

complimentară - privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 3 ani.

Cât privește solicitarea apelantului cu referire la cheltuielile de judecată

suportate de către stat în cauză, urmează să fie încasate din contul inculpatului,

instanța de apel a conchis că, acestea sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi

penale în vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea

vinovăției acestuia în comiterea infracțiunii imputate, cheltuieli ce sunt trecute în

contul statului, or, normele procedural penale nu prevăd expres achitarea din

contul inculpatului a cheltuielilor judiciare, ceea ce constituie cheltuieli pentru

efectuarea expertizei, iar prevederile legale la care face trimitere procurorul, nu

prevăd astfel de cheltuieli, ce pot fi încasate din contul inculpatului.

care invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală, solicită casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei

inculpatului și neîncasării cheltuielilor judiciare din contul acestuia, cu remiterea

cauzei la rejudecare în instanța de apel în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente

similare celor indicate anterior în apel și descrise în pct. 3. al prezentei decizii,

suplimentar menționând că, instanțele de fond n-au individualizat pedeapsa

potrivit prevederilor art. 61, 75 Cod penal, iar aceasta s-a soldat cu numirea

pedepsei neechitabile.

Astfel, instanțele de judecată au ignorat faptul că inculpatul a comis o

infracțiune gravă, în rezultatul căreia pasagerul Mocan E. decedat, iar pasagerilor

3

Barbos A., XXXXX, XXXXX și Barbos I. le-au fost cauzate diferite leziuni

corporale, deci cu un impact social acut și fără a lua în considerație la cele

menționate au aplicat inculpatului pedeapsă sub formă de închisoare, cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Adițional recurentul menționează că, instanța de apel în cadrul examinării

cauzei și emiterii deciziei nu a luat în considerație faptul că, statul a suportat

cheltuieli judiciare pentru efectuarea expertizelor medico-legale în sumă de 1 049

lei, sumă ce urma a fi încasată din contul inculpatului, conform prevederilor art.

art. 227 - 229 Cod de procedură penală, iar instanța, contrar prevederilor art. 385

alin. (1) pct. 14), 397 pct. 5) Cod procedură penală, nu a dispus acest fapt.

Prin urmare, se constată că soluția instanței de apel de a menține sentința

referitor la încasarea cheltuielilor de judecată contravine normelor procesual

penale în vigoare.

6.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală, avocatul inculpatului, Zmeu Al-dru a depus referință privind

opinia sa asupra recursului ordinar declarat, solicitând inadmisibilitatea acestuia

ca fiind vădit neîntemeiat.

raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal dispune

inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală, instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Precum a fost menționat supra, recurentul invocă temei pentru recurs pct.

6), 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează că, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel în cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs,

Colegiul penal constată că acestea nu și-au găsit confirmare la examinarea

recursului declarat, lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul

casării hotărârii contestate.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii,

fiind legală și întemeiată.

Prin urmare, Colegiul penal atestă că, autorul recursului nu contestă starea

de fapt stabilită de instanțele de fond și nici încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, din care considerente nu se va pronunța referitor la aceste aspecte,

însă critică hotărârea contestată în partea executării pedepsei, solicitând

excluderea prevederilor art. 90 Cod penal și în partea neîncasării din contul

4

inculpatul a cheltuielilor de judecată.

Colegiul penal consideră, că temeiul invocat de către recurent și prevăzut

la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la

examinarea cauzei a respectat prevederile art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8)

Cod de procedură penală și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, cuprinzând și motivele pe care se întemeiază soluția

adoptată. Din textul deciziei recurate se constată, că instanța de apel, a cercetat

toate probele prezentate, apreciindu-le din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității acestora și care în ansamblul lor, au confirmat

corectitudinea condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii imputate.

Mai mult, instanța de recurs, analizând textul deciziei atacate constată, că

la stabilirea pedepsei instanțele ierarhic inferioare au acordat deplină eficiență

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, instanța de apel motivându-și

soluția în sensul art. 415 Cod de procedură penală, just menținând sentința

atacată.

Prin urmare, Colegiul penal va respinge ca fiind neîntemeiate argumentele

recurentului cu referire la faptul că, instanțele de fond incorect au aplicat în

privința inculpatului prevederile art. 90 Cod penal, considerând că pedeapsa

aplicată nu este proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite.

Astfel, Colegiul penal consideră, că în mod just instanța de apel a menținut

sentința primei instanțe, concluzionând că la soluționarea chestiunii cu privire la

pedeapsa inculpatului, instanța echitabil a stabilit categoria și măsura de

pedeapsă, relevând în cuprinsul sentinței circumstanțele cauzei și anume gradul

prejudiciabil al faptei comise, persoana celui vinovat, circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, corect menționând că scopul pedepsei poate fi atins fără

punerea în executare a pedepsei.

Așadar, Colegiul penal reține că, lui Barbos Ig. în baza art. 264 alin. (3) lit.

b) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa închisorii pe un termen de 3 ani și 6 luni,

iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea acesteia a fost suspendată condiționat

pe un termen de probă de 3 ani.

Conform alin. (1) art. 90 Cod penal, în vigoare la momentul judecării

cauzei, prevedea că, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult

5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu

este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând

obligatoriu în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei și termenul de probă, iar aceste prevederi potrivit dispoziției

alin. (4) al aceleiași norme nu se aplică în cazul persoanelor care au săvârșit

infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum și în cazul recidivei.

5

Revenind la prezenta speță, Colegiul menționează că, sancțiunea art. 264

alin. (3) lit. b) Cod penal, în baza cărui a fost condamnat Barbos Ig., la data

comiterii infracțiunii prevedea pedeapsa cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani, iar potrivit

prevederilor art. 16 Cod penal, aceasta face parte din categoria infracțiunilor

grave, în speță nefiind prezentă starea de recidivă.

Respectiv, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor generale

de individualizare a pedepsei, continuând operațiunea de individualizare cu

privire la săvârșirea infracțiunii, ținând cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutarea

pedepsei aplicate vinovatului. Astfel, suspendarea condiționată, ca mijloc de

individualizare a pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea ca, pe

lângă stabilirea cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de

executare.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării

pedepsei prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura

infracțiunii; circumstanțele cauzei și persoana infractorului, aprecierea instanței

că scopul poate fi atins și fără punerea în executare acesteia.

Astfel, faptul că inculpatul a comis o infracțiune gravă, a recunoscut vina

(cauza fiind examinată în procedură simplificată), s-a căit sincer de cele comise,

succesorul părții vătămate careva pretenții nu are, prejudiciul material a fost

recuperat integral și nu dorește ca inculpatul să fie privat de libertate, au permis

instanței de judecată, să-i aplice lui Barbos Ig. o pedeapsă echitabilă, care

corespunde prevederilor art. 7, 61, 75 și 90 Cod penal, hotărâre, pe care Colegiul

penal o apreciază ca fiind corectă și legală.

Prin urmare, ținând cont de toate împrejurările cauzei, având în vedere

atât principiul umanismului, prevăzut de art. 4 Cod penal, cât și prevederile art.

61 alin. (2) Cod penal, instanța de recurs consideră că nu este rațională

executarea pedepsei reale cu închisoare de către inculpat, iar instanța de apel just

a conchis de a menține aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, fiindu-i

suspendată condiționat executarea pedepsei pe termenul de probațiune,

deoarece careva interdicții la aplicarea acestei norme nu se atestă.

Cât privește alegațiile recurentului cu referire la faptul că, instanțele de

judecată greșit au interpretat prevederile normei legale în ce privește neîncasarea

de la inculpat a cheltuielilor de judecată, Colegiul penal atestă că, art. 143 alin. (1)

Cod de procedură penală, prevede că expertiza se dispune și se efectuează în

mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul

nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul

în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală).

Alineatul (2) a normei citate, stipulează că, plata expertizelor judiciare

efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat.

De asemenea, potrivit art. 227 alin. (1) și (3) și 229 alin. (1) Cod de

6

procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii

pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din

sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. Totodată,

cheltuielile judiciare sunt suportate de inculpat sau sunt trecute în contul

statului.

Prin urmare, Colegiul penal reține că, instanța de apel corect a menținut

sentința și în această parte, or, plățile necesare întru efectuarea acesteia urmează

a fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

Concomitent, Colegiul remarcă că recursul repetă textul apelului

acuzatorului de stat și argumentele expuse în recurs au fost anterior invocate în

apel, iar instanța de apel pe deplin le-a examinat și, apreciind toate probele în

ansamblu, s-a pronunțat argumentat și detaliat asupra lor și a căror reiterare nu

mai este necesară (jurisprudența CtEDO, cauza Rebait și alții c. Franței, din

25.02.1995, nr. 26564/1995).

Prin urmare, instanța de recurs conchide că concluziile la care a ajuns

instanța de apel privitor la menținerea sentinței de condamnare a inculpatului

Barbos Ig. cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, sunt obiective și

întemeiate, nefiind identificată prezența vreunei erori judiciare invocate de

recurent, care ar putea servi drept temei de casare a deciziei contestate.

Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să

concluzioneze asupra inadmisibilității recursului declarat pe motiv că acesta este

vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de adjunctul procurorului-șef

al Procuraturii de circumscripție Chișinău, Bolduratu Vasile, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2017, în cauza

penală în privința lui Barbos Igor XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 14 februarie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

7