1ra-151/18 — art.264 alin.4 CP

1ra-151/18 — art.264 alin.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-151/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 ianuarie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Liliana Catan,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Bradu Valentina, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04

octombrie 2017 în cauza penală în privința lui

Malenchi Constantin xxxxxxxx.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Malenchi Constantin a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.264 alin.(4)

Cod penal la 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 5 ani.

În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii pe un termen de probațiune de 5 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunându-se încasarea de la Malenchi

Constantin în beneficiul părții vătămate Scripnic Gavril a prejudiciului material în

sumă de 15000 lei.

Totodată, s-a respins solicitarea cu privire la restituirea cheltuielilor judiciare

ce țin de efectuarea expertizei medico-legale.

2015, în jurul orelor 21.00-22.00, conducând motocicleta de model „xxxxx”, cu n/î

xxxxxxxxx, care nu-i aparține cu drept de proprietate, pe drumul public din s.

Cobîlea, r-nul Șoldănești, în apropierea gospodăriei lui Prisacari Iurie, fiind în stare

de ebrietate, fără a dispune de permis valabil de conducere, încălcând prevederile

pct.3, 9, 10 subpctul (1) lit.b) și (2) lit.a), b), c), 11 lit.a), c), 14 lit.a), 34 subpctul (3)

lit. a), pct.45 subpctul (1) lit.a), b), c), d) și (2), pct.47 lit.a), 122 subpctul (3) lit.b),

123, 124 lit.d) din Regulamentul circulației rutiere, nu a manifestat prudență sporită

la conducerea mijlocului de transport, nu a adaptat viteza la condițiile rutiere, nu a

luat în considerație condițiile rutiere și fără a lua măsurile necesare pentru a nu pune

în pericol siguranța traficului, fiind în stare de ebrietate, nu s-a isprăvit cu

conducerea motocicletei și ca consecință a tamponat pietonul Scripnic Gavril, care

se deplasa regulamentar, cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală

1

nr.262/D din 06.11.2015, vătămare corporală gravă, sub formă de traumă închisă a

abdomenului cu lezarea intestinului subțire, fractura deschisă a ambelor oase gamba

stîngă, excoriații pe abdomen.

- procurorul, care a solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei și

încasării cheltuielilor judiciare, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 6 ani, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani, cu

admiterea integrală a acțiunii civile și încasarea cheltuielilor judiciare în mărime de

57 lei în beneficiul statului, invocând că pedeapsa stabilită de prima instanță nu este

echitabilă, care ar duce la corectarea și reeducarea inculpatului, din motiv că acesta

a comis infracțiunea în stare de ebrietate, nu și-a recunoscut vina, nu s-a căit sincer

de cele comise, nu a recuperat prejudiciul cauzat și a admis o încălcare gravă a

prevederilor Regulamentului circulației rutiere, nefiind prezente date prin care s-ar fi

dedus ca pedeapsa închisorii să fie suspendată condiționat pe un termen de

probațiune; - instanța nu a reținut prevederile art.227 alin.(1), 229 Cod de procedură

penală și eronat a respins cererea privind compensarea cheltuielilor judiciare, care

urmează a fi încasate din contul inculpatului;

- avocatul I.Ciofu în numele inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, cu

pronunțarea unei hotărâri de achitare, pe motiv că inculpatul nu a săvârșit fapta de

care a fost recunoscut vinovat, deoarece din probele administrate la caz nu rezultă

că anume C.Malenchi ar fi fost la ghidonul motocicletei în timpul producerii

accidentului rutier, fapt care se deduce și din declarațiile primare ale părții vătămate,

care a declarat că nu a observat cine se afla la ghidonul motocicletei; - schema

producerii accidentului rutier și procesul-verbal de cercetare la fața locului nu au

fost întocmite la locul săvârșirii infracțiunii, iar organul de urmărire penală s-a

limitat doar la interogarea unor persoane, cărora nu le erau cunoscute circumstanțele

cazului; - pedeapsa stabilită inculpatului este una prea dură, reținând faptul că

infracțiunea face parte din categoria celor comise din imprudență și incorect s-a

admis acțiunea civilă a părții vătămate, pe cînd acesta nu a înaintat-o în cadrul

procesului penal.

2017, au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de procuror și avocatul

I.Ciofu în numele inculpatului C.Malenchi.

Instanța de apel a indicat că, prima instanță a dat apreciere corectă probelor

administrate și circumstanțelor cauzei, examinându-le conform art.101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor și

corect a ajuns la concluzia privind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

imputate, care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc.

Consecvent, instanța de apel a indicat că, vinovăția inculpatului se confirmă

prin declarațiile părții vătămate G.Scripnic, a martorilor L.Cemîrtan, T.Malenchi,

N.Prisăcari-Jelavsci, Iu.Prisăcari, L.Gaina, T.Stroja și actele cauzei - raportul

agentului constatator din 18.09.2015, înștiințarea telefonică a medicului de serviciu

a Spitalului r-nului Șoldănești din 17.09.2015, procesele-verbale de constatare a

2

faptei de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică din

18.09.2015, cu privire la contravenție din 18.09.2015, de cercetare la fața locului din

17.09.2015, de examinare a obiectelor din 22.10.2015, rapoartele de constatare și

expertiză medico-legală nr.178/D din 07.09.2015 și 262/D din 06.11.2015,

certificatul de înmatriculare pe numele lui T.Tîltu, din analiza cărora se reține că

anume inculpatul se face vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulației a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport,

încălcare ce a provocat vătămarea gravă a sănătății, săvârșite în stare de ebrietate.

Totodată, instanța de apel, rezumând materialul probator administrat pe caz, a

conchis că prin acesta se combat argumentele părții apărării cu privire la nevinovăția

inculpatului de fapta incriminată, iar declarațiile inculpatului, precum că nu s-ar fi

aflat la ghidonul motocicletei și că aceasta i-ar fi fost sustrasă, constituie o metodă

aleasă de către acesta pentru a evita răspunderea penală pentru fapta comisă.

Referitor la pedeapsa aplicată, instanța de apel a reținut că prima instanță a dat

deplină eficiență prevederilor art.61, 75, 76, 77 Cod penal, ținând cont de

circumstanțele cauzei, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din

categoria celor grave, de persoana inculpatului, care se caracterizează pozitiv la

locul de trai, are la întreținere un copil minor, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală, precum și de pericolul social al faptei și

consecințele acțiunilor inculpatului, stabilindu-i o pedeapsă echitabilă, în măsură să-

și atingă scopul de corectare și reeducare al acestuia.

Pe motivele expuse supra, instanța de apel a respins argumentul procurorului,

că în privința inculpatului urmează a fi aplicată o pedeapsă cu închisoarea, pe motiv

că aceasta nu va fi proporțională în raport cu circumstanțele constatate, comiterii

infracțiunii și urmările prejudiciabile.

La fel, lipsit de temei a considerat instanța de apel și argumentul acuzării, că

în privința inculpatului urmează a fi excluse dispozițiile art.90 Cod penal, deoarece

reieșind din gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat, din conduita acestuia înainte

de săvîrșirea faptei, după săvîrșirea ei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce

privesc persoana, inclusiv și de repercusiunile acesteia pentru familia victimei și

pentru întreaga societate, a considerat că oportun și corect au fost aplicare în

privința acestuia dispozițiile art.90 Cod penal, pedeapsă ce este rațională și

proporțională acțiunilor comise.

care, invocând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală,

solicită casarea parțială a deciziei instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei

în partea ce ține de pedeapsa aplicată, considerând-o prea blândă și de neîncasarea

cheltuielilor judiciare în sumă de 57 lei, pentru efectuarea expertizei medico-legală

în cauza penală, referindu-se repetat la aceleași motive expuse în pct.3 al prezentei

decizii.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra

inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit textului recursului, partea acuzării invocă ca temeiuri de casare a

deciziei instanței de apel pct.6) și 10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care

3

stipulează că hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept atunci când

hotărîrea atacată nu cuprinde moptivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivului hotărârii sau acesta este expus neclar, ori instanța a

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul

penal constată că acestea nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului

declarat, lipsind temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii

contestate.

Totodată, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, și critică hotărârea instanței de apel, care a menținut soluția primei

instanțe referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea

aplicată lui C.Malenchi pe termen de probă.

Colegiul penal consideră neîntemeiat motivul recurentului, precum că atât

instanța de apel, cît și prima instanță incorect au individualizat pedeapsa și greșit au

aplicat prevederile art.90 Cod penal în privința inculpatului.

La acest capitol Colegiul remarcă că, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele

sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Sancțiunea art.264 alin.(4) Cod penal, în baza căruia C.Malenchi a fost

declarat vinovat, prevede o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 4

la 8 ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

la 4 la 5 ani.

Lui C.Malenchi i-a fost stabilită pedeapsa în baza art.264 alin.(4) Cod penal

de 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloacele de transport pe

un termen de 5 ani, iar în baza art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei închisorii pe un termen de probă de 5 ani.

Potrivit art.90 alin.(1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoarea de cel

mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvîrșite din imprudență, ținînd seama de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, instanța de judecată poate dispune suspendarea condiționată

a executării pedepsei aplicate vinovatului.

Conform părții descriptive a deciziei, instanța de apel a menționat că, la

aplicarea pedepsei, prima instanță a ținut cont de gradul pericolului social al

infracțiunii săvîrșite, de circumstanțele atenuante prezente în cauză, precum și de

persoana inculpatului. În continuare, instanța a considerat că corect prima instanță a

reținut ca circumstanțe atenuante în seama inculpatului că acesta se caracteristica

pozitiv la locul de trai și că are la întreținere un copil minor. Astfel, instanța a

conchis că corect prima instanță a ajuns la concluzia că corectarea și reeducarea

4

inculpatului poate fi obținută prin dispunerea suspendării condiționate a executării

pedepsei închisorii, fiind stabilită în termen de pînă la 7 ani.

Prin urmare, la stabilirea pedepsei inculpatului au fost respectate prevederile

legii, iar în atare situație, careva interdicții de suspendare condiționată a executării

pedepsei de 7 ani stabilite acestuia, legea nu prevede, deoarece suspendarea

executării condiționate a pedepsei, conform art.90 alin.(4) Cod penal, poate avea loc

și în cazul săvîrșirii unei infracțiuni de categorie gravă.

Colegiul conchide că concluzia instanțelor corespunde circumstanțelor cauzei

și criteriilor de stabilire a pedepsei, aceasta fiind aplicată în limitele legii. Deci,

analizînd materialele cauzei și hotărîrea instanței de apel atacată, Colegiul penal nu

constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești

contestate.

Pedeapsa este stabilită inculpatului cu respectarea prevederilor art.61, 75-76,

77, 90 Cod penal, în limita sancțiunii normei penale în baza căreia a fost declarat

vinovat, ținîndu-se seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de

gradul pericolului social al infracțiunii comise, de persoana acestuia și de toate

circumstanțele cauzei, care agravează ori atenuează răspunderea, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Totodată, Colegiul penal reține că în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța

de judecată este singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit opera de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis infracțiunea, avînd deplina

libertate de acțiune în vederea realizării acestei operațiuni.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată,

într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvîrșite și cu

periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului

produs or a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvîrșirii infracțiunii și scopul

urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale

infractorului; conduita după săvîrșirea faptei și în cursul procesului penal; nivelul

de educație, vîrsta, starea de sănătate, situația familială și socială etc.

Criteriile generale de individualizare a pedepsei pot fi definite ca fiind acele

reguli, principii, prevăzute în Codul penal, de care instanța de judecată trebuie să

țină cont la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii

de individualizare a acesteia.

Colegiul penal conchide că instanța de apel, care a menținut soluția primei

instanțe, la individualizarea pedepsei inculpatului C.Malenchi, a ținut cont în măsura

deplină de principiile generale de individualizare a pedepsei, ce au fost enumerate

mai sus, stabilindu-i inculpatului pedeapsa închisorii aproape de maximul pedepsei

prevăzute de sancțiunea normei penale, inclusiv și maximul celei complementare.

Mai mult, instanța de recurs atestă că, pedeapsa penală nu trebuie să fie

retributivă, intimidatoare sau vindicativă, de care instanțele la fel, urmează să țină

cont la stabilirea pedepsei. Excluderea pedepsei retributive înseamnă că aceasta nu

trebuie privită ca ,,prețul”, pe care trebuie să-l plătească persoana pentru fapta

prejudiciabilă. Norma juridică trebuie să prevadă pedeapsa, care trebuie să reflecte

5

un echilibru între gravitatea faptei prejudiciabile și urmările ei. Pentru realizarea

dreptății, echilibrul trebuie să existe între aceste elemente și consecințele suportate

de persoana condamnată, care nu trebuie să sufere o nedreptate, nici victima să nu

fie nemulțumită de pedeapsa aplicată făptașului. Prin excluderea caracterului

vindicativ al pedepsei, se urmărește ca victima și statul să nu urmărească

răzbunarea, ce ar genera altă răzbunare, prin încălcarea dreptului, ci realizarea

dreptății.

În sensul respectiv, Colegiul va enunța că prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni ca scop al pedepsei se realizează și prin aplicarea pedepselor

complementare.

Pedepsele complementare sunt menite să completeze represiunea instituită

prin pedeapsa principală. Ca sancțiune penală și pedepsele complementare

îndeplinesc alături de pedepsele principale funcții de constrângere, de reeducare și

de exemplaritate. Astfel, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni ca scop al pedepsei

se realizează și prin aplicarea pedepselor complementare, acestea sunt restrictive de

drepturi, constând în interzicerea unor drepturi pe o perioadă determinată. După

cum rezultă din hotărârile judecătorești, pe lîngă pedeapsa principală, inculpatului

i-a fost aplicată și pedeapsa complementară, privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 5 ani, care în coraport cu pedeapsa principală

va fi suficientă pentru restabilirea echității sociale, luându-se în considerație și acel

fapt că partea vătămată, în dezbaterile ce au avut loc în prima instanță a solicita ca

inculpatul să nu fie pedepsit prea aspru.

Prin urmare, argumentul recurentului, precum că decizia instanței nu cuprinde

motivele de aplicare a pedepsei stabilite, este neîntemeiat, dimpotrivă decizia este

argumentată, motivată și nu contravine prevederilor art.394 Cod de procedură

penală.

Lipsit de temei este și argumentul recurentului, precum că instanța la

stabilirea pedepsei nu a ținut cont de faptul că inculpatul a comis infracțiunea în

stare de ebrietate, deoarece această circumstanță este prevăzută ca element

constitutiv al infracțiunii incriminate de care a fost recunoscut vinovat inculpatul,

fiind luată în considerație de instanțe la stabilirea mărimei pedepsei.

Neîntemeiat este și agrumentul recurentului, precum că instanțele la stabilirea

pedepsei nu au ținut seama că inculpatul nu a recuperat prejudiciul material cauzat

părții vătămate, deoarece instanțele și-au motivat soluțiile în această parte,

concluzionînd că prin aplicarea pedepsei cu suspendarea executării ei pe termen de

probă, inculpatul prin muncă va avea posibilitatea de a recupera prejudiciul cauzat

părții vătămate.

Nu poate fi reținut argumentul recurentului, precum că prin comportamentul

inculpatului, și anume de nerecunoaștere a vinei în cele comise se sfidează

prevederile legii penale și scopul pedepsei penale, fapt ce demonstrează că

inculpatul nu realizează consecințele faptei sale, deoarece, potrivit art.66 Cod penal,

recunoașterea vinovăției este un drept al vinovatului, dar nu o obligație și prin

aceasta nu se poate deduce că inculpatul nu a realizat consecințele faptei sale.

Cât privește motivul recurentului, precum că instanța de apel nu s-a expus

asupra solicitării privind încasarea de la inculpat în folosul statului a cheltuielilor

6

suportate la realizarea expertizei medico-legale în sumă de 57 lei, Colegiul atestă că,

potrivit art.227 alin.(1) și (3) și 229 alin.(1) Cod de procedură penală, cheltuieli

judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări

a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate.

Conform art.143 alin.(1) Cod de procedură penală, în cazurile când expertiza

a fost dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată

la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei

urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

La caz, cheltuielile pentru efectuarea expertizei medico-legale în privința

părții vătămate G.Scripnic, în mărime de 57 lei, sunt cheltuieli efectuate în cadrul

urmăririi penale întru acumularea probatoriului necesar și acestea sunt trecute, de

fapt, în contul statului și nu urmează a fi puse pe seama inculpatului, or, aceste

acțiuni țin de activitatea organului de urmărire penală, care are un rol activ în

procesul de depistare a diferitor circumstanțe care dovedesc infracțiunea și identifică

făptuitorul, pentru aducerea învinuirii de stat. Trecerea cheltuielilor judiciare în

procesul penal în contul statului își are temeiul în necesitatea desfășurării procesului

penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu rămână nepedepsit. Or, într-o

situație contrară, acest principiu nu-și mai are valoarea.

Prin urmare, reținând prevederile normelor legale expuse supra, corect nu s-a

dispus spre încasare de la inculpat cheltuielile suportate la realizarea expertizei

medico-legale.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis

eroarea de drept prevăzută la art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală la

care face referintă recurentul, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate,

fiind aplicată inculpatului pedeapsa individualizată conform prevederilor legale.

De asemenea, Colegiul constată că nici temeiul prevăzut de pct.6) alin.(1) al

art.427 Cod de procedură penală nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului

declarat de procuror, dat fiind faptul că acesta poate fi aplicat numai în cazul cînd

instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor din apel sau când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, pe când instanța de apel,

respectând prevederile art.414 alin.(5) Cod de procedură penală, și-a argumentat

hotărârea, care cuprinde motivele ce au stat la baza soluției adoptate, pronunțându-

se asupra tuturor motivelor invocate în apel. În fapt, decizia instanței de apel

corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, fiind legală și întemeiată,

instanța respectînd prevederile art.414 alin.(3) și art.417 alin.(1) pct.7) și 8) Cod de

procedură penală, s-a pronunțat argumentat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, iar careva noi argumente în recurs recurentul nu a invocat.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal decide asupra

inadmisibilității recursului ordinar declarat de procuror, ca fiind vădit neîntemeiat.

7

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Bradu Valentina, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 04 octombrie 2017, în cauza penală în privința lui

Malenchi Constantin, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 ianuarie 2018.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

8