1ra-1823/17 — art. 222 CP

Dosarul nr. 1ra-1823/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Bîrcă Ludmila în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 septembrie 2017, în cauza penală

în privința lui

Panfilii Mihail xxxx, născut la xxxx,

originar și domiciliat în sat. xxxx, r-nul xxxx,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.07.2017 - 24.07.2017;

Instanța de apel: 24.08.2017 - 27.09.2017;

Instanța de recurs: 30.11.2017 - 27.12.2017,

C O N S T A T Ă :

cauza fiind examinată în baza art. 3641 Cod de procedură penală, Panfilii Mihail a

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 222 alin. (3) lit. a) Cod penal la 1

(un) an închisoare, iar în baza art. 85 alin. (1) și art. 87 alin. (1) Cod penal, la

pedeapsa numită, a fost adăugată parțial pedeapsa rămasă neexecutată, stabilită prin

sentința Judecătoriei Dubăsari din 04 martie 2016, fiindu-i stabilită pedeapsa

definitivă de 1 an 2 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

Acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată a fost admisă integral,

dispunându-se încasarea din contul lui Panfilii Mihail în beneficiul Zinaidei

Colesnic prejudiciul moral în sumă de 400 (patru sute) lei și prejudiciul material de

600 (șase sute) lei.

2017, noaptea, ora exactă nu a fost posibil de stabilit, Panfilii Mihail aflându-se în

cimitirul din s. Ustia, r-l Dubăsari, cu scopul profanării mormântului și manifestând

lipsă de respect și pietate față de memoria celui decedat, în urma unei înțelegeri

prealabile cu o altă persoană în privința căruia cauza a fost disjungată într-o

procedură separată, ambii fiind în stare de ebrietate alcoolică, au doborât la pământ

1

piatra comemorativă a defunctului Colesnic Vladimir, răsturnând crucea instalată pe

mormânt, astfel deteriorând crucea și monumentul, cauzând soției decedatului

Colesnic Zinaida, daune în sumă totală de 1000 (una mie) lei.

numele inculpatului, solicitând casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei,

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care inculpatului să-i fie aplicată pedeapsă în baza art. 90 Cod penal.

În motivarea cerințelor a invocat că, pedeapsa este prea aspră și nu s-a luat în

considerație faptul că inculpatul s-a aflat internat în spital o perioadă îndelungată și

a fost în imposibilitate de a executa pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul

comunității stabilită prin sentința Judecătoriei Dubăsari din 04 martie 2016, fiind

omis faptul că inculpatul a recunoscut integral vina, s-a căit sincer de cele comise, a

pledat pentru examinarea cauzei penale în procedură simplificată, astfel că aceste

circumstanțe, în opinia apărătorului, generează aplicarea față de inculpat a unei

pedepse neprivative de libertate.

septembrie 2017 a fost respins apelul declarat, cu menținerea sentinței fără

modificări.

4.1. Colegiul penal a reținut că, instanța de fond a dat o apreciere corectă

probelor și circumstanțelor cauzei penale, examinând probele administrate din punct

de vedere a utilității și veridicității lor, sub toate aspectele, complet și în mod

obiectiv, călăuzindu-se de lege, încadrând just acțiunile inculpatului în baza art. 222

alin. (2) lit. a) Cod penal, iar pedeapsa aplicată este una legală și prin urmare,

motivele invocate de avocat în cererea de apel sunt lipsite de substrat factologic și

juridic.

Or, Colegiul penal verificând legalitatea individualizării pedepsei penale în

privința inculpatului a constatat că, instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 7, art. 61 și art. 75 Cod penal și la stabilirea categoriei și mărimii

pedepsei a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de condițiile de viață ale acestuia precum și scopul pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului.

Instanța de apel nu a ținut cont de pretinsul argument al apărării precum că

inculpatul este grav bolnav, or, aceste circumstanțe nu pot servi temei de aplicarea a

unei pedepse neprivative de libertate, atâta timp, cât inculpatul nu se află la prima sa

abatere de la lege, mai mult ca atât, antecedentul penal nefiind stins, acesta a comis

o nouă infracțiune cu intenție, urmând în acest sens de reținut și scopul comiterii

infracțiunii date fiind unul de profanare a mormântului, precum și pericolul real al

acțiunilor inculpatului.

În contextul dat, Colegiul penal a remarcat faptul că chiar dacă inculpatul,

2

suferă de o careva maladie, prin privarea lui de libertate nu se urmărește înrăutățirea

stării lui de sănătate, în situația în care în incinta instituțiilor penitenciare, inculpatul

poate beneficia de servicii medicale în condițiile prevăzute de art. 230 Cod de

executare.

Acest motiv nu servește temei pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal,

nici faptul că inculpatul nu ar fi avut posibilitatea să execute pedeapsa în formă de

muncă neremunerată în folosul comunității stabilită prin sentința Judecătoriei

Dubăsari din 04 martie 2016, or, argumentul al apelantului este unul declarativ și

formal, lipsind careva date confirmative în acest sens, mai mult ca atât, inculpatul a

avut posibilitatea să execute pedeapsa numită, sau după caz să solicite consilierului

de probațiune amânarea acesteia, pe motive de boală, lucru pe care însă nu la făcut.

Astfel, scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate inculpatului va fi pe

deplin atins, doar prin menținerea sancțiunii în limitele și în condițiile stabilite de

prima instanță.

numele inculpatului a declarat recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei instanței de apel,

cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie aplicată pedeapsă în

baza art. 90 Cod penal.

În motivarea recursului declarat a invocat că, la menținerea pedepsei aplicate

de prima instanță, instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61,

75 Cod penal, evitând oportunitatea de a aplica art. 90 Cod penal, odată ce

inculpatul și-a recunoscut vina, regretă cele comise, iar corectarea lui poate fi și fără

privarea de libertate, deoarece nu prezintă un pericol pentru societate.

respingerea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece temeiurile invocate nu și-

au găsit confirmare, nefiind stabilite presupusele erori de drept invocate.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit

neîntemeiat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia

în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

3

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Din conținutul recursului rezultă că avocatul invocă ca temeiuri de recurs pct.

6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Astfel, pct. 6 al articolului menționat, prevede că hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului dacă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta

este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, însă recurentul indicând această eroare de drept, nu a concretizat care din

aceste temeiuri le pune la baza cererii de recurs înaintată și prin ce se confirmă

aceste temeiuri, iar alegerea din oficiu de către instanța de recurs a temeiului din

cele 5 menționate este inadmisibilă și prin urmare, prevederile art.427 alin. (1)

pct.6) Cod de procedură penală, nu-și găsește confirmare la examinarea cauzei în

ordine de recurs ordinar.

În ce privește argumentul avocatului precum că, pedeapsa aplicată

inculpatului este una prea aspră, ceea ce cade sub incidența pct. 10) alin. (1) al art.

427 Cod de procedură penală care stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale,

Colegiul penal îl consideră ca fiind neîntemeiat și în acest sens, se reține, că

recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum

și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului și critică decizia instanței de apel

numai cu referire la pedeapsa stabilită solicitând aplicarea art.90 Cod penal.

Analizând temeiul invocat, în raport cu circumstanțele și materialele cauzei,

Colegiul consideră că, în prezenta speță acesta nu și-a găsit confirmarea, iar atât

instanța de fond, cât și cea de apel la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei în privința inculpatului și-a motivat just soluția adoptată,

ținând cont de prevederile art. art. 61, 75, 76, 77, 82, 85, 87 Cod penal. Pedeapsa

stabilită inculpatului este echitabilă, legală și bine individualizată, aplicată în

limitele fixate în partea specială a Codului penal și în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale ale aceluiași Cod, ținându-se cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea

de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis o infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei și

4

cuantumului pedepsei. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces

obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din

Codul penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul și prin urmare, instanța de

apel corect a ajuns la concluzia că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate

în privința lui Panfilii Mihail poate fi atins doar prin stabilirea pedepsei sub formă

de închisoare.

În ce privește argumentele apărătorului cu privire la posibilitatea aplicării

prevederilor art. 90 Cod penal, Colegiul le consideră neîntemeiate, deoarece

analizând decizia atacată, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel și-a

motivat soluția sa în ce privește stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă în

privința inculpatului, concluzionând că nu este rezonabilă aplicarea pedepsei

condiționate.

Din examinarea condițiilor în care poate fi acordată suspendarea executării

pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facilitate pe care

instanța de judecată este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

Raționamentul instanței de a suspenda executarea pedepsei depinde, de rând

cu celelalte circumstanțe ale cauzei, de personalitatea vinovatului, de

comportamentul acestuia anterior și după săvârșirea infracțiunii, în timpul urmăririi

penale sau al judecății.

Mai mult ca atât, prin soluția instanței de fond, menținută de instanța de apel,

de condamnare la 1 an 2 luni închisoare, măsura de pedeapsă este una contrar

prevederilor art. 82 alin. (2) Cod penal, deoarece lui Panfilii Mihail i s-a stabilit o

pedeapsă mai mică de jumătate din pedeapsa maximă de 3 ani, însă deoarece

procurorul nu a contestat soluția eronată, eroarea nu poate fi corectată de instanța de

recurs în vederea evitării agravării situației inculpatului în propriul recurs.

Reieșind din cele expuse supra, din materialele cauzei, instanța de recurs

conchide că, concluzia instanța de apel referitor la stabilirea pedepsei privative de

libertate în privința inculpatului este legală și întemeiată, iar aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal va face imposibilă atingerea scopului pedepsei penale de corectare

și reeducare a lui Panfilii Mihail, cu atât mai mult că fapta a fost săvârșită de

inculpat în stare de recidivă.

Prin urmare, Colegiul concluzionează că instanța de apel a pronunțat o decizie

legală, întemeiată și motivată prin menținerea soluției instanței de fond, care a

aplicat în privința inculpatului o pedeapsă privativă de libertate, pedeapsă care

răspunde scopului de corectare și reeducare a inculpatului prevăzut de art. 61 Cod

penal și care va duce la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față de ordinea de

drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale, argumentul invocat de

recurent privind aplicarea pedepsei non privative de libertate devenind vădit

neîntemeiat.

5

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Bîrcă Ludmila

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 27 septembrie 2017, în cauza penală în privința lui Panfilii Mihail, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 24 ianuarie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6