1ra-1433/17 — Art. 190 alin. 5 CP

1ra-1433/17 — Art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1433/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

19 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

Președinte - Ursache Petru,

judecători – Toma Nadejda, Alerguș Constantin, Timofti Vladimir și Ghervas

Maria,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursurile ordinare, declarate de

către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie și de

către avocatul Russ Sergiu în numele părții vătămate Filipopolschii Alexandru,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 22 iunie 2017, în cauza penală privindu-l pe

Rața Spiridon XXXXX, născut la

XXXXX, originară din s. XXXXX, r-nul

XXXXX, domiciliată în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 18.10.2013 – 21.08.2015;

Instanța de apel: 16.09.2015 – 13.09.2016;

Instanța de recurs: 14.12.2016 – 14.02.2017;

Instanța de apel: 17.03.2017 – 22.06.2017;

Instanța de recurs: 10.08.2017 – 19.12.2017

A C O N S T A T AT :

Rața Spiridon a fost achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (5) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele

constitutive ale componenței de infracțiune.

Acțiunea civilă înaintată de Filipopolski A. a fost lăsată fără examinare, cu

dreptul de a o înainta în ordinea prevăzută de art. 166-167 Cod de procedură

civilă.

16 iunie 2012 și 22 iulie 2012, în timp ce se afla în mun. Chișinău, str. Costiujeni

78, după un plan bine chibzuit, urmărind scopul dobândirii prin înșelăciune și

abuz de încredere a bunurilor altei persoane, sub pretextul vânzării

apartamentului cu două odăi, care nu îi aparține cu titlu de proprietate, situat în

mun. Chișinău, or. Codru str. Costiujeni, 12/8, ap. 37, denaturând intenționat

1

datele despre sine, și anume poziția sa de vulnerabilitate, a însușit de la

Filipopolski A., sub formă de arvună, suma de 7000 euro, echivalentul a 109.200

lei, bani care de la bun început era conștient că nu-i va restitui lui Filipopolski

A., cauzând astfel părții vătămate o pagubă materială în proporții deosebit de

mari.

Sergiu în numele părții vătămate Filipopolski A..

3.1. Procurorul, declarând apel a solicitat admiterea acestuia, casarea

sentinței cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 10 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe

un termen de până la 5 ani, invocând următoarele argumente:

- vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate a fost dovedită

prin probele administrate, inclusiv prin declarațiile inculpatului, părții vătămate

Filipopolski A., martorilor Rața V., Romanov P., Baziliuc T., Filipopolski H.,

Dilipovici V. și Dilipovici Z..

3.2. Avocatul Russ Sergiu, în numele părții vătămate Filipopolski A.,

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat conform învinuirii și să fie admisă integral acțiunea

civilă, invocând următoarele argumente:

- relațiile dintre inculpat și partea vătămată poartă un caracter penal;

- inculpatul a acționat cu intenție criminală la însușirea mijloacelor bănești

de la partea vătămată, aceasta fiind dovedită prin probele administrate.

2016, ambele apeluri au fost admise, casată sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Rața Spiridon a fost condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani

și 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o

anumită activitate în domeniul imobiliar și financiar pe un termen de 3 ani, cu

executare în penitenciar de tip închis, de la reținere.

2012 și 22 iulie 2012, inculpatul Rața Spiridon, în timp ce se afla în mun.

Chișinău, str. Costiujeni 78, după un plan bine chibzuit, urmărind scopul

dobândirii prin înșelăciune și abuz de încredere a bunurilor altei persoane, sub

pretextul vânzării apartamentului cu două odăi, care nu îi aparține cu titlu de

proprietate, situat în mun. Chișinău, or. Codru, str. Costiujeni, 12/8, ap. 37,

denaturând intenționat datele despre sine, și anume poziția sa de

vulnerabilitate, a însușit de la Filipopolski A., sub formă de arvună suma de

7000 euro, echivalentul a 109.200 lei, bani care de la bun început era conștient

că nu-i va restitui lui Filipopolski A., cauzând părții vătămate o pagubă în

proporții deosebit de mari.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond neîntemeiat a concluzionat că

inculpatul urmează a fi achitat pe motiv că fapta nu întrunește elementele

constitutive ale componenței de infracțiune.

Astfel, vinovăția inculpatului este dovedită prin probele administrate, și

anume: declarațiile inculpatului, părții vătămate Filipopolski A., martorilor

Romanov P., Baziliuc T., Filipopolski H. și Dilipovici V., procesul-verbal de

2

confruntare din 02 august 2013, procesul-verbal de confruntare din 16 august

2013, procesul-verbal de confruntare din 16 august 2013, procesul-verbal de

confruntare din 25 iulie 2013, contractul de vânzare din 22 iulie 2012, recipisă

din 22 iulie 2012, extrasul din registrul bunurilor imobile, extrasul din Registrul

de Stat al populației, informația de la IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie în

privința lui Rața S., informația de la IMSP Dispensarul Republican de Narcologie

în privința lui Rața S., revendicarea în privința lui Rața S., acțiunea civilă în

cadrul procesului penal.

Instanța de apel a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, ca escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane

prin înșelăciune sau abuz de încredere, în proporții deosebit de mari.

Totodată a concluzionat că, conform art. 387 alin. (3) Cod de procedură

penală, în cazuri excepționale când, pentru a stabili exact suma despăgubirilor

cuvenite părții civile, ar trebui amânată judecarea cauzei, instanța poate să

admită, în principiu, acțiunea civilă, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța civilă.

Astfel, acțiunea civilă înaintată de Filipopolski A. urmează a fi lăsată fără

soluționare.

avocatul Russ Sergiu în numele părții vătămate Filipopolski A. și avocatul Coșleț

Petru în numele inculpatului.

6.1. Avocatul Russ Sergiu a declarat recurs ordinar, în numele părții

vătămate Filipopolski A., în care solicită casarea parțială a deciziei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă integral acțiunea civilă,

invocând următoarele argumente:

- instanța de apel nu era în drept să lase fără soluționare acțiunea civilă, or,

în conformitate cu prevederile în vigoare, legiuitorul a obligat instanțele de

judecată, odată cu soluționarea laturii penale a cauzei, să soluționeze și latura

civilă.

6.2. A declarat recurs ordinar și avocatul Coșleț Petru în numele

inculpatului, în care solicită casarea deciziei instanței de apel și menținerea

sentinței, invocând următoarele argumente:

- între inculpat și partea vătămată persistă relații de ordin civil;

- în cadrul cercetării judecătorești s-a constatat, că inculpatului și familiei

sale le-a fost atribuit apartamentul nr. 37, str. Costiujeni, 12/8, or. Codru,

mun. Chișinău;

- în acest apartament au viză de domiciliu inculpatul și copiii lui - Rața

Vladimir, Rața Vladislav și Melnic Tatiana, fapt demonstrat prin extrasul din

tabelul nominal, și extrasul din fișa locuinței, anexate la dosar, însă în

apartament practic nimeni nu locuia și nu erau achitate serviciile locativ-

comunale;

- inculpatul a convenit cu copiii de a privatiza și înstrăina acest apartament,

iar banii să-i împartă între ei;

- la 16 iunie 2012, partea vătămată a transmis cu titlu de arvună

inculpatului suma de 3000 euro (echivalentul a 45.436,80 lei). Din suma

primită, inculpatul a achitat datoriile pentru serviciile comunale;

3

- pe 22 iulie 2012, inculpatul a mai primit de la partea vătămată suma de

1000 euro;

- inculpatul a întocmit o recipisă pentru suma totală de 4000 euro, iar

prima recipisă de 3000 euro, din 16 iunie 2012, a rămas tot la Filipopolski A.;

- partea vătămată a relatat instanțelor că inculpatului i-a transmis în

calitate de arvună 3000 euro și 4000 euro, în total 7000 euro. Deci, este evident

că există divergențe esențiale între declarațiile părții vătămate și ale

inculpatului referitor la suma totală transmisă în calitate de arvună;

- instanța de apel nu a stabilit cu certitudine ce sumă de bani i-a transmis

Filipopolski A. inculpatului, lăsând ca această chestiune să se rezolve în instanța

civilă. Apare întrebarea: cum a ajuns instanța de apel la concluzia că inculpatul a

însușit prin escrocherie suma de 7000 euro (proporții deosebit de mari), dacă

această sumă urmează a fi stabilită într-un proces civil?;

- este evident că între inculpat și partea vătămată persistă relații civile,

rezultate dintr-un contract de arvună;

- în acțiunile inculpatului lipsește fapta infracțiunii;

- în cadrul cercetării judecătorești s-a constatat că inculpatul nu a săvârșit

careva acțiuni, ce ar cădea sub incidența art. 190 alin. (5) Cod penal;

- instanța de apel eronat a interpretat circumstanțele cauzei;

- inculpatul a fost condamnat ilegal de către instanța de apel pentru careva

datorii față de Filipopolski A., încălcând astfel prevederile art. 1 al Protocolului

adițional nr. 4 al Convenției, care stipulează că „nimeni nu poate fi privat de

libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație

contractuală”;

- în acțiunile inculpatului lipsește latura obiectivă a infracțiunii incriminate,

deoarece el l-a informat pe Filipopolski A. că apartamentul nu este privatizat și

există datorii la capitolul serviciilor locativ-comunale, iar banii obținuți în

calitate de arvună vor fi utilizați în acest sens, fapt cu care partea vătămată a

fost de acord;

- totodată, în acțiunile inculpatului lipsește și latura subiectivă a

infracțiunii, deoarece după obținerea arvunei, inculpatul a achitat serviciile

locativ-comunale și a început colectarea actelor necesare privatizării, însă nu l-a

privatizat din motive ce nu-i pot fi imputate, deoarece bonul de repartiție a fost

pierdut, iar autoritățile refuză de a-i elibera duplicatul lui;

- rezultă că inculpatul ilegal a fost condamnat de instanța de apel pentru o

faptă care nu a săvârșit-o, iar instanța de fond just a dispus achitarea lui;

- în cadrul cercetării judecătorești, au apărut divergențe esențiale referitor

la suma acordată în calitate de arvună de către Filipopolski A. și recunoscută de

către inculpat;

- relații dintre părți sunt de ordin civil și urmează a fi soluționate pe cale

civilă și nicidecum pe cale penală;

- s-a mai constatat că la data de 28 decembrie 2012, partea vătămată a

depus o acțiune civilă în cadrul cauzei penale, solicitând încasarea dublului

arvunei de la inculpat, adică în sumă de 14000 euro, și 16000 lei cu titlu de

prejudiciu moral;

- instanța de fond just a respins acțiunea civilă;

4

- la înaintarea învinuirii inculpatului, acuzarea a încălcat termenul prevăzut

de art. 63 alin. (3) Cod de procedură penală;

- la data de 20 februarie 2013, inculpatul a fost audiat în calitate de bănuit;

- inculpatului urma să i se aducă la cunoștință învinuirea cel târziu la data

de 19 mai 2013, însă în termenul prevăzut de art. 63 alin. (2) Cod de procedură

penală, învinuirea nu i-a fost înaintată;

- învinuirea i-a fost înaintată inculpatului doar la data de 05 iunie 2013, cu

depășirea termenului de 3 luni de zile, fapt confirmat prin obiecția scrisă pe

ordonanța din 20 mai 2013;

- în ordonanța de reținere și de căutare se face trimitere la o altă ordonanță

de punere sub învinuire din 14 mai 2013, care inculpatului nu i-a fost adusă la

cunoștință;

- ordonanța din 20 mai 2013 de înaintare a învinuirii este falsificată și nulă

de drept;

- la materialele cauzei este anexat procesul-verbal cu privire la corectarea

erorilor materiale din 26 septembrie 2013, emis de procurorul în Procuratura

sect. Centru, mun. Chișinău, Constantin Moraru, potrivit căruia se corectează

eroarea - data ordonanței de punere sub învinuire din „20 mai 2013” în „14 mai

2013”. La f. d. 150 este anexată ordonanța de punere a lui Rața S. sub învinuire,

din 14 mai 2013, dar nu i-a fost adusă la cunoștință lui Rața S.;

- anume prin procesul-verbal din 26 septembrie 2013, întocmit de către

procurorul în Procuratura sect. Centru, mun. Chișinău, Constantin Moraru, se

demonstrează faptul falsificării ordonanței din 20 mai 2013 de recunoaștere a

lui Rața S. în calitate de învinuit, iar în consecință și ilegalitatea ei, deoarece la

acel moment exista ordonanța din 14 mai 2013 de recunoaștere în calitate de

învinuit, dar care nu i-a fost adusă la cunoștință contra semnătură până în

prezent;

- instanța de apel a încălcat grav dreptul inculpatului la un proces echitabil;

- în instanța de apel, careva probe noi care ar răsturna soluția adoptată de

instanța de fond, acuzarea nu a prezentat, iar instanța de apel s-a limitat doar la

audierea părții vătămate Filipopolski A., soția acestuia Filipopolski H. și

martorului Romanov P. Ceilalți martori nu au fost audiați;

- adoptând o soluție de condamnare a inculpatului în baza acelorași probe,

pentru care instanța de fond l-a achitat, instanța de apel a încălcat grav dreptul

inculpatului la un proces echitabil, garantat lui prin prisma art. 6 § 1 al

Convenției. Mai mult, în motivarea deciziei de condamnare, instanța de apel face

trimitere la declarațiile martorului Baziliuc T., deși acest martor nu a fost audiat

în instanța de apel. Instanța de apel a mai făcut trimitere la declarațiile

martorului Dilipovici V., care în instanța de fond a dat declarații în favoarea

inculpatului, însă le-a apreciat critic, deși nu a fost audiată în instanța de apel. În

instanța de fond a mai fost audiată martorul Dilipovici Z., care la fel a dat

declarații în favoarea inculpatului, însă instanța de apel la fel nu a audiat-o.

Totodată, în adoptarea deciziei, instanța de apel s-a bazat doar pe declarațiile

părții vătămate Filipopolski A., martorului Filipopolski H. - soția părții vătămate,

care a dat declarații controversate și martorul Romanov P. Apare întrebarea: cât

de legală este decizia din 13 septembrie 2016 și dacă această decizie nu vine în

contradicție cu practica judiciară CtEDO (cauza Mischie c. României, cererea

5

nr. 50 224/07), dacă se bazează pe declarațiile unor martori, care nu au fost

audiați în instanța de apel?.

februarie 2017 au fost admise recursurile ordinare, casată total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 septembrie 2016, în privința

inculpatului Rața Spiridon, și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile prevăzute de lege și a adoptat o

hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii.

Instanța de apel, concluzionând că sentința este una neîntemeiată și

rejudecând cauza potrivit regulilor generale, nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității

ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor,

inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate în rechizitoriu. Nu a

indicat în hotărâre motivele pentru care a respins probele, motivele și

versiunile apărării, inclusiv probele scrise de la (f. d. 170 – 175, vol. I) și

argumentele reproduse la pct. 5.1 din decizie.

La fel, instanța de recurs a menționat că instanța de apel și-a întemeiat

concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a instanței de apel și

neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi declarațiile martorilor Baziliuc T. –

v. 1 f. d. 193 - 197, și Dilipovici V. – v. 1 f. d. 187 - 192, procesul-verbal de

confruntare din 25 iulie 2013 – v.1 f. d. 65, acțiunea civilă – v. 1 f. d. 134.

Rejudecând cauza după achitarea inculpatului, instanța de apel nu a audiat

din nou martorii, declarațiile cărora constituie o mărturie acuzatorie, nu a

cercetat și consemnat în procesul-verbal probele acuzării, susceptibile să

întemeieze într-un mod substanțial condamnarea inculpatului.

Totodată, instanța de recurs a reținut că instanța de apel a constatat în

descriptivul deciziei mai întâi că inculpatul a cauzat părții vătămate o„…pagubă

în proporții deosebit de mari…”, apoi a indicat în mod divergent că „… pentru a

stabili exact suma despăgubirilor … instanța poate să admită, în principiu,

acțiunea civilă, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să

hotărască instanța civilă. Astfel, acțiunea civilă înaintată de Filipopolski A.

urmează a fi lăsată fără soluționare”, iar în dispozitiv s-a contrazis, neindicând

nici o soluție în latura civilă.

Prin urmare, nu a constatat prezența sau lipsa în acțiunile inculpatului a

semnului calificativ esențial, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5)

Cod penal - „în proporții deosebit de mari”;.

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că ambele instanțe nu au

judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu

cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazicând dispozitivul hotărârii, și că recursurile ordinare sunt întemeiate.

au fost respinse ca neîntemeiate apelurile procurorului și a avocatului Russ

Sergiu în numele părții vătămate Filipopolscki Alexandru, cu menținerea

sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 21 august 2015.

6

și fondat a motivat sentința prin faptul, că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

Instanța de apel a menționat că prima instanță corect, legal și întemeiat a

adoptat o sentință de achitare în privința inculpatului, or, concluzia instanței de

fond privind netemeinicia acuzării referitor la prezența în acțiunile inculpatului

a dobândirii ilicite a bunurilor părții vătămate, deoarece în viziunea instanței de

apel, argumentele acuzării în acest sens, au doar un caracter de presupunere, de

fapt sunt lipsite de careva bază probantă în sensul prezenței la inculpat a

intenției de a însuși banii părții vătămate.

A mai reținut instanța de apel că din materialele cauzei rezultă că partea

acuzării, atât în cadrul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetărilor

judecătorești, nu a prezentat probe pertinente și concludente care ar dovedi

intenția directă în acțiunile inculpatului, precum și scopul de cupiditate.

Concomitent, instanța de apel a specificat că, în speță s-a invocat

înșelăciunea și abuzul de încredere ca modalitate de săvârșire a infracțiunii,

care nu sunt dovedite, or, anterior obținerii banilor în calitate de arvună, partea

vătămată Filipopolschi Alexandru a fost informat de către inculpatul Rață

Spiridon, că apartamentul nu este privatizat, există datorii la capitolul servicii

locativ-comunale și banii obținuți în calitate de arvună vor fi folosiți anume în

acest sens, nu se poate vorbi despre obținerea banilor prin înșelăciune sau abuz

de încredere, deoarece banii obținuți în calitate de arvună, anume în acest sens

au fost utilizați de către Rață Spiridon.

Instanța de apel a notat că, potrivit materialelor cauzei se constată că,

inculpatul a achitat: datoriile pentru serviciile comunale în sumă de 1 105,00

lei, fapt confirmat prin bonul de plată seria EP nr. 983701 din 17 iulie 2012

eliberat de către administrația APLP nr. 51/196 și anexat la dosar; datoriile

pentru serviciile comunale în sumă de 1 178,00 lei, fapt confirmat prin bonul de

plată seria EP nr. 983702 din 17 iulie 2012, eliberat de către administrația APLP

nr. 51/196 si anexat la dosar; datoriile pentru energia termică în sumă de

5205,80 lei, fapt confirmat prin ordinul de încasare a numerarului din

27.06.2012 și bonul de plată din aceiași zi în sumă de 5205,80 lei.

Mai mult, din banii primiți de la Filipopolschi Alexandru în calitate de

arvună, inculpatul a început colectarea actelor necesare pentru privatizarea

apartamentului și anume: a obținut de la administrația APLP 51/196 Extrasul

din tabelul nominal și Extrasul din fișa locuinței nr. 37, acte necesare pentru

privatizarea apartamentului, însă nu a reușit să obțină de la autorități duplicatul

ordinului de repartiție, care este pierdut.

Tot aici, instanța de apel a remarcat că, în conformitate cu art. 212 alin. (1)

din Codul civil forma autentică a actului juridic este obligatorie: a) dacă actul

juridic are ca obiect înstrăinarea bunurilor imobile; iar conform prevederilor

art. 213 alin. (1) din Codul civil nerespectarea formei autentice atrage nulitatea

actului juridic.

Iar conform prevederilor art. 764 din Codul civil vânzătorul este obligat să

predea bunul fără vicii de natură juridică (liber de drepturile unui terț asupra

lui), cu excepția cazului când cumpărătorul a consimțit să încheie contractul

cunoscând drepturile terțului asupra bunului. Se consideră viciu de natură

7

juridică și situația în care în registrul bunurilor imobile este înscris un drept

inexistent.

În acest context, instanța de apel a conchis că, însuși partea vătămată

Filipopolschi Alexandru, având calitatea de cumpărător urma să manifeste buna

credință la efectuarea tranzacție și să insiste la respectarea formei autentice

obligatorii prevăzute de lege.

Astfel, în acțiunile inculpatului lipsește latura obiectivă a infracțiunii, or,

ultimul l-a informat pe Filipopolschi Alexandru despre faptul, că apartamentul

nu este privatizat și există datorii la capitolul serviciilor locativ comunale, iar

banii obținuți în calitate de arvună vor fi utilizați în acest sens, fapt cu care

partea vătămată a fost de acord.

În acțiunile inculpatului lipsește și latura subiectivă a infracțiunii, or, după

obținerea arvunei, Rața Spiridon a achitat serviciile locativ-comunale și a

început colectarea actelor necesare privatizării, însă nu l-a privatizat din motive

ce nu-i pot fi imputate, astfel lipsește intenția acestuia de a comite fapta penală.

Astfel, la cazul dedus judecății, prima instanță a conchis în mod just asupra

existenței între inculpat și partea vătămată a relațiilor de ordin civil și urmează

a fi soluționate pe cale civilă.

În această ordine de idei, instanța de apel a reținut că pe parcursul

examinării prezentei cauze penale, partea acuzării nu a prezentat careva probe

admisibile, pertinente, concludente și utile care ar demonstra vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

În consecință, prima instanță justificat a conchis asupra necesității achitării

lui Rața Spiridon de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal, pe motiv că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale

componenței de infracțiune.

Totodată, instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiate alegațiile

apelanților precum că sentința primei instanțe nu este una motivată, legală și

întemeiată.

Or, considerentele primei instanțe sunt motivate și argumentate din punct

de vedere al temeiniciei și legalității, sub aspectul că vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii imputate nu este dovedită în cadrul procesului penal,

prima instanță reținând în mod just că fapta inculpatului nu întrunește

elementele constitutive ale componenței de infracțiune.

procurorul și avocatul Russ Sergiu în numele părții vătămate Filipopolschii

Alexandru.

11.1. Procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie,

declarând recurs la 26 iunie 2017, în termen, solicită admiterea acestuia,

casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța

de apel.

În motivarea recursului, invocând temei de drept pct. 6) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, a indicat următoarele argumente:

- nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate

echivalează cu nerezolvarea fondului apelului;

8

- nu au fost supuse verificării probele prezentate în sprijinul acuzării,

făcând trimitere unilateral la argumentele invocate în sentință și care au fost

puse la baza achitării;

- instanța de apel a dat o apreciere incorectă probelor prezentate de

acuzare și nu a apreciat multilateral și obiectiv probele administrate, care în

cumul dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

încriminate, ori nu s-a expus asupra tuturor motivelor indicate în apelul

procurorului;

- vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate este dovedită pe

deplin prin probele administrate în cadrul urmării penale și cercetate în

instanța de judecată, fiind indicate și ca motive ale apelului procurorului, iar

instanța de apel nu s-a expus asupra lor, ori nu le-a apreciat, ori le-a apreciat

eronat, fiind respinsă puterea de acuzare fără o motivare plauzibilă sau bazată

pe probe ce ar combate învinuirea incriminată inculpatului;

- decizia instanței de apel de menținere a sentinței de achitare a

inculpatului este contrară stării de fapt stabilite în baza probelor examinate în

cadrul cercetării judecătorești, contravine și prevederilor art. 101 alin. (1) Cod

de procedură penală;

- instanța de apel a dat prioritate nefondată probelor apărării în

detrimentul probelor acuzării care demască acțiunile ilegale ale inculpatului,

respectiv care stabilesc adevărul.

6.2. Avocatul Russ Sergiu în numele părții vătămate Filipopolschii

Alexandru, declarând recurs la 11 august 2017, în termen, solicită admiterea

acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a sentinței, cu emiterea unei noi

decizii prin care inculpatul să fie condamnat.

În motivarea recursului, invocând temei de drept pct. 6) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, a indicat următoarele argumente:

- dispunând achitarea inculpatului, instanțele inferioare n-au cercetat sub

toate aspectele probele administrate de partea acuzării, nu le-a verificat

minuțios, dându-le o apreciere greșită, prin prisma pertinenței, concludentei,

utilității și veridicității lor, care în realitate prin ansamblul lor pe deplin au

confirmat vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii încriminate;

- în speța respectivă, instanța de fond a dat o apreciere eronată probelor

administrate și nu le-a dat o apreciere obiectivă. Conținutul probelor și valoarea

lor probatorie nu a fost analizată minuțios în textul motivației sentinței. Nu a

argumentat prima instanță motivul din care a dat o apreciere critică

declarațiilor părții vătămate;

- nerecunoașterea vinovăției de către inculpat în comiterea infracțiunii de

escrocherie nu poate servi temei pentru achitarea acestuia, dat fiind faptul că, în

cursul judecării cauzei au fost administrate probe care confirmă cu certitudine

vina acestuia în comiterea infracțiunii nominalizate, iar poziția invocată de

partea apărării urma a fi apreciată de către instanța de fond drept o modalitate

de exercitare a dreptului la apărare, urmându-se scopul evitării răspunderii

penale;

- versiunea inculpatului este combătută prin probe pertinente,

concludente, utile și veridice, administrate de partea acuzării, iar pe parcursul

examinării cauzei în instanța de fond a fost stabilit cu certitudine că acțiunile lui

9

Rață Spiridon întrunesc elementele constitutive ale componenței de infracțiune

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal;

- prima instanță și instanța de apel urmau să dea o apreciere categoric

critică argumentelor inculpatului precum că faptele sale nu constituie

elementele infracțiunii incriminate, pe motiv că relațiile dintre inculpat și

părțile vătămate poartă caracter civil și nu penal. Analizând natura raporturilor

juridice între inculpat și partea vătămată menționate, este evident că acestea

poartă un caracter penal;

- inculpatul nu era (și nu este nici în prezent) proprietarul apartamentului

pe care l-a propus spre vânzare părții vătămate și respectiv nu dispunea Rață S.

de dreptul de dispoziție asupra respectivului imobil, care aparține până la

moment cu drept de proprietate APLP mun. Chișinău, fapt despre care

inculpatul cunoștea cu certitudine;

- inculpatul cunoștea foarte bine și despre faptul că nici privatizarea

apartamentului nu era posibilă, din cauza nedorinței celorlalte persoane cu viză

de domiciliu în locuința respectivă (copii săi) de a-l privatiza. Cunoștea

inculpatul și despre faptul că privatizarea apartamentului în lipsa

acordului copiilor săi nu este posibilă;

- inculpatul a ținut în taină de copii săi faptul propunerii spre vânzare a

apartamentului, ce se confirmă prin declarațiile martorilor audiați și faptul că

l-a convins pe Filipopolschi A. să comunice altor persoane că ia apartamentul

doar în locațiune. În acest sens a fost chiar și semnat un contract fictiv de

locațiune. Martora Baziliuc Tatiana, administratoarea blocului, de asemenea a

declarat că inculpatul și partea vătămată inițial i-au spus că apartamentul se

oferă lui Filipopolschi A. în locațiune;

- inculpatul a solicitat de la Filipopolschi A. inițial 3000 Euro, iar mai târziu

încă 4000 Euro în calitate de arvună, motivând că acești bani sunt necesari

pentru a stinge datoriile pentru serviciile comunale și perfectarea actelor

necesare privatizării. În realitate însă, din suma încasată nici a zecea parte nu a

mers spre achitarea datoriilor la serviciile comunale, restul sumelor fiind

însușite și cheltuite pentru necesități personale de către inculpat. Pentru

perfectarea actelor necesare procesului de privatizare a apartamentului de

către Rașă S. nefiind cheltuiți nici un leu;

- inculpatul Rață Spiridon până la momentul expedierii cauzei în instanța

de judecată nu a obținut nici un act necesar inițierii procesului de privatizare a

apartamentului. Abia în instanța de judecată a fost prezentat extrasul din fișa de

locuință și extrasul din tabelul nominal, fără dată, eliberat de APLP 51/196

ulterior, pe parcursul examinării cauzei în instanța de fond;

- inculpatul Rață Spiridon chiar până la momentul încheierii fazei cercetării

judecătorești nu a demonstrat că a întreprins măcar careva acțiuni în vederea

inițierii procedurii de privatizare a apartamentului (depunerea cererii

respective la organele competente, dovada solicitării duplicatului ordinului de

repartiție, dovada inițierii unor cauze civile împotriva copiilor săi care se opun

privatizării, etc.);

- prima instanță a ignorant faptul că deși că vânzarea apartamentului s-a

dovedit a fi imposibilă, inculpatul nu a restituit părții vătămate măcar o mică

parte din banii ilegal însușiți în calitate de arvună;

10

- instanța de apel a ignorant faptul că și la momentul examinării cauzei în

apel, în luna iunie 2017, inculpatul Rață Spiridon așa și nu i-a restituit lui

Filipopolschi A. nici un leu, din banii primiți pentru vânzarea apartamentului,

precum și nici nu a inițiat procedura de privatizare a apartamentului, fapt care

repetat denotă doar intenția criminală a inculpatului de a însuși banii părții

vătămate și lipsa intenției acestuia de a vinde imobilul propus spre vânzare.

concluzionează că acestea urmează a fi admise, cu casarea totală a deciziei

instanței de apel și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată, reieșind din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept,

comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța

de recurs.

Astfel, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de drept, care

au dus la adoptarea unei hotărâri neîntemeiate, totodată, verificându-se dacă s-a

aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte

au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Colegiul penal atestă, că recurenții invocă în recursurile declarate temeiul

de drept prevăzut de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care

prevede că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când:

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar,

sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Colegiul lărgit menționează că, potrivit prevederilor art. 414 Cod de

procedură penală, alin. (1) instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel; alin.(2) instanța de apel verifică declarațiile și probele

materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu

consemnarea în procesul-verbal; alin.(6) instanța de apel nu este în drept să-și

întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au

fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate

în procesul-verbal.

De asemenea conform cerințelor art. 414 Cod de procedură penală,

chestiunile de drept, asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel, sunt: dacă fapta

reținută ori imputată a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat

și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, dacă probele au fost apreciate corect

de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în

11

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

În acest sens Colegiul lărgit subliniază, că în conformitate cu art. 101

alin. (4) Cod de procedură penală, instanța de judecată este obligată să pună la

baza hotărârii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate

părțile în egală măsură și să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau

inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual,

penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate. În cazul în care s-ar constata

încălcări ale prevederilor legale referitor la ele, hotărârea instanței de fond

urmează a fi desființată cu rejudecarea cauzei.

Reieșind din prevederile legale expuse supra și din practica judiciară

constantă Colegiul lărgit atestă că, deși instanța de apel nu a ținut cont de

regulile de judecare a apelului, specificate în art. 414 Cod de procedură penală, și

anume, alin. (2) potrivit căruia instanța de apel verifică declarațiile și probele

materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu

consemnarea în procesul-verbal, deoarece din conținutul hotărârii atacate și

procesul-verbal al ședinței de judecată se constată că instanța de apel a ignorat

această prevedere legală.

Totodată, Colegiul lărgit reține și faptul că prin decizia Curții Supreme de

Justiție din 14 februarie 2017 cauza penală a fost transmisă spre rejudecare în

instanța de apel, dat fiind faptul că instanța de apel nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității

ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv

cu circumstanțele de fapt și de drept indicate în rechizitoriu, dându-se indicații

concrete privind modalitatea de soluționare a cauzei, instanța de apel, contrar

acestor indicații, a pronunțat din nou o decizie neîntemeiată, deoarece a omis să

înfăptuiască verificarea cauzei sub toate aspectele indicate de către instanța de

recurs, or, potrivit alin. (2) al art. 436 Cod de procedură penală pentru instanța

de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii în măsura în care

situația de fapt rămâne cea care a existat la soluționarea recursului.

Astfel, Colegiul lărgit menționează, că instanța de apel a încălcat prevederile

specificate în alin. (6) art. 414 Cod de procedură penală, potrivit cărora instanța

de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima

instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și

nu au fost consemnate în procesul-verbal, deoarece la baza deciziei au fost puse

probe care n-au fost verificate în ședința instanței de apel.

Potrivit conținutului deciziei, instanța de apel a reținut că, în urma

analizelor circumstanțelor și probelor administrate la urmărirea penală și

cercetate în instanța de judecată, instanța de fond legal și fondat a motivat

sentința prin faptul, că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii,

totodată menționând că, în cazul dat au fost prezentate ca probă a acuzării:

declarațiile suplimentare a părții vătămate Filipopolski Alexandru (f. d. 235 –

236, vol. II); declarațiile suplimentare ale martorului Dilipovici Vera (f. d. 231,

vol. II); declarațiile suplimentare a martorului Romanov Petru (f. d. 234, vol. II);

declarațiile suplimentare a martorului Filipopolschi Halina (f. d. 239, vol. II)

12

revendicarea în privința lui Rață Spiridon (f. d. 96, vol. I); declarațiile

suplimentare ale inculpatului Rață Spiridon (f. d. 76, vol. II).

Contrar acestor concluzii ale instanței de apel, Colegiul lărgit constată că

procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel (f. d. 38 – 44, vol. III)

nu conține informații care ar confirma faptul, că de către instanța de apel au fost

verificate declarațiile și probele materiale expuse supra, cu consemnarea în

procesul-verbal, această etapă a ședinței de judecată fiind ignorată de către

instanța de apel, mai mult ca atât, instanța de apel făcând referire în decizie la

declarațiile suplimentare ale părții vătămate și a martorilor nominalizați supra,

a indicat greșit și numerele filelor cauzei, or, volumul doi al dosarului este

compus doar din 208 pagini.

Colegiul lărgit de asemenea menționează, că aceste erori afectează grav

dreptul părții vătămate la un proces echitabil prin încălcarea principiului

contradictorialității în procesul penal, reglementat de art. 24 Cod de procedură

penală, care stipulează, că urmărirea penală, apărarea și judecarea cauzei sunt

separate și se efectuează de diferite organe și persoane, iar instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

La acest capitol instanța de recurs mai menționează, că instanța de apel în

motivarea deciziei sale a indicat faptul, că în acțiunile inculpatului lipsește

latura obiectivă a infracțiunii, or, ultimul l-a informat pe Filipopolschi

Alexandru despre faptul, că apartamentul nu este privatizat și există datorii la

capitolul serviciilor locativ comunale, iar banii obținuți în calitate de arvună vor

fi utilizați în acest sens, fapt cu care partea vătămată a fost de acord.

Însă instanța de apel a omis să dea apreciere faptului, că deși inculpatul

Rață S., la momentul obținerii banilor a declarat, că apartamentul va fi

privatizat, însă acesta nu a comunicat părții vătămate faptul, că nu avea acordul

copiilor la privatizarea spațiului locativ, fapt confirmat prin declarațiile părții

vătămate și a lui Rață Vladimir, care până în prezent n-a dat acordul său la

privatizarea apartamentului.

Instanța de apel a indicat de asemenea că în acțiunile inculpatului lipsește

și latura subiectivă a infracțiunii, deoarece, după obținerea arvunei, Rața

Spiridon a achitat serviciile locativ-comunale și a început colectarea actelor

necesare privatizării, însă nu l-a privatizat din motive ce nu-i pot fi imputate,

astfel lipsește intenția acestuia de a comite fapta penală.

Colegiul lărgit menționează, că probele care confirmă achitarea serviciilor

locativ-comunale de către inculpatul Rață S. nu au fost cercetate de către

instanța de apel, iar faptul ”colectării actelor necesare privatizării” nu se

confirmă prin careva probe, fiind doar niște declarații ale inculpatului, care n-au

fost verificate de către instanțe.

În acest sens Colegiul penal atrage atenția, că invocările apărării precum că

inculpatul nu poate privatiza apartamentul din motiv, că s-a pierdut bonul de

repartiție, de asemenea nu sunt confirmate prin careva probe, fiind doar niște

declarații ale inculpatului.

Mai mult decît atât, instanța de apel n-a dat apreciere probelor, prezentate

de către apărare, omițând inclusiv să se expună asupra faptului, că copia

13

contului prezentat de către apărare nu conține vreo dată calendaristică pentru a

stabili timpul obținerii acestui document.

Totodată instanța de recurs menționează, că instanța de apel urma să

stabilească faptul, dacă obținerea banilor de la partea vătămată cu ulterioara

folosire a lor de către inculpat pentru achitarea datoriilor la serviciile comunale,

în condițiile imposibilității privatizării apartamentului de sine stătător de către

inculpat și neinformarea părții vătămate despre această imposibilitate, poate fi

interpretată ca fiind un raport juridic civil.

Reieșind din cele sus-menționate, Colegiul conchide că instanța de apel nu a

respectat prevederile art. 414 Cod de procedură penală la judecarea apelurilor

în speță, astfel comițând erori de drept care se încadrează în cele prescrise la

pct. 6 alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și impun casarea deciziei

atacate, erori ce nu pot fi reparate de către instanța de recurs în prezenta

procedură, de aceea decizia instanței de apel urmează a fi casată, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei Curtea de Apel Chișinău urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de

rejudecare și limitele acesteia, să înlăture erorile constatate mai sus, ținând cont

de motivele casării deciziei atacate și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată,

în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare, declarate de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Gavriliță Vitalie și de către avocatul Russ Sergiu în

numele părții vătămate Filipopolschii Alexandru, casează total decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2017 în privința lui Rață Spiridon

XXXXX, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 18

ianuarie 2018.

Președinte Ursache Petru

Judecători Toma Nadejda

Alerguș Constantin

Timofti Vladimir

Ghervas Maria

14