1ra-1748/2017 — art. 175 CP

1ra-1748/2017 — art. 175 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1748/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Hîncești din 27

aprilie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04

octombrie 2017, declarat de avocatul Boris Druță, în numele inculpatului

Panfil Vasile Xxxxxxx, născut la

xx xxxxxxxxx xxxx, originar și locuitor al s. Xxxxxxxx, r-

nul Xxxxxxxx, cetățean al R. Moldova, anterior

condamnat prin:

1) sentința Judecătoriei Ialoveni din

02.04.2015, în baza art. 2641 alin. (4), 90 Cod penal, la

6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate pe un termen de probă de 1

an.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 20.06.2016 – 27.04.2017,

instanța de apel: 13.06.2017 – 04.10.2017,

instanța de recurs: 16.11.2017 – 20.12.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 175 Cod penal la 3 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 85 alin. (1) Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei

numite prin sentința Judecătoriei Ialoveni din 02.04.2015, i-a fost stabilită

pedeapsă definitivă de 4 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, începând din 27.04.2017, deducându-se durata aflării în arest preventiv

de la 10.06.2016 până la 27.04.2017.

Solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată a fost

respinsă ca neîntemeiată.

1

Vasile, în timp ce minora Xxxxxxxxx X. se afla în vizită la domiciliul acestuia din

s. Costești, r-nul Ialoveni, având scopul săvârșirii unor acțiuni perverse față de o

persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani,

constând în exhibare, atingeri indecente, discuții cu caracter obscen și cinic, sub

pretextul că este sănătos de servit vin, a determinat-o pe minora Xxxxxxxxx X. să

servească băuturi alcoolice și, profitând de starea acesteia de alcoolemie, precum și

de neputința manifestată de vârsta fragedă a ultimei, a impus-o să îl sărute pe buze,

după care a dezbrăcat-o de lingeria intimă, urcându-se pe ea, dezgolindu-se,

atingând-o indecent în zonele intime, concomitent purtând cu ea discuții cu

caracter obscen și cinic referitor la raporturi sexuale, săvârșind astfel în privința

minorei Xxxxxxxxx X. acțiuni perverse.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina, declarând că sunt

învinuiri mincinoase și în acest mod familia Xxxxxxxxx încearcă să se răzbune pe

el.

Totodată, vinovăția acestuia este de deplin dovedită prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată minoră fiind audiată de judecătorul de instrucție în

incinta Procuraturii Anenii Noi, potrivit art. 110-111 Cod de procedură penală, a

declarat că după ce a mâncat, prietena Vica i-a spus să rămână la ea acasă, unde

tatăl acesteia – Vasile, păcălind-o, i-a dat să servească vin. După ce a băut vinul, i-

a venit să vomite. Tatăl prietenei i-a așternut jos și a venit lângă ea, spunându-i că

o să facă ceva despre care mama ei să nu știe. Apoi, a dezbrăcat-o de lingeria

intimă și s-a urcat peste ea. Îi era frică, dar el i-a spus că atunci când va primi banii

o să meargă împreună la carusel, o să-i cumpere popcorn și o să o ducă la terenul

de joacă. Inculpatul era în stare de ebrietate și fără lingerie intimă, efectuând

careva mișcări în zona intimă, simțind un pipăit. De frică nu a chemat pe nimeni în

ajutor, deoarece acesta i-a zis că dacă va spune cuiva va avea probleme.

Reprezentantul legal al părții vătămate, Xxxxxxxxx X., a declarat că soția i-a

comunicat că fiica lor a fost în ospeție la Panfil V., unde ultimul a servit-o cu

alcool. I s-a făcut rău și a mers în altă cameră stătea, unde a intrat inculpatul și s-a

urcat pe ea, la ce ea a început a plânge. A încercat de mai multe ori să o întrebe pe

fiica sa despre cele auzite, dar ea începea să plângă, evitând discuția. Ulterior,

aceasta i-a povestit cele întâmplate.

Martorul Xxxxxxxxx Xxx a declarat că fiica, plângând, i-a povestit că

aproximativ în luna august 2015, în timp ce se afla în casa lui Panfil V., acesta

fiind în stare de ebrietate i-a dat să consume alcool, spunându-i că acesta va fi un

secret. Când au plecat la culcare, i s-a făcut rău și a ieșit afară, după care a intrat în

una din camere și s-a culcat pe un pat. Peste puțin timp în odaie a intrat inculpatul

care i-a spus să-i dea un sărut și în schimb el nu-i va spune mamei ei că a consumat

vin. Ea a refuzat și a început să plângă. Inculpatul i-a spus să dezbrace lingeria

intimă, deoarece ea a refuzat, el a dezbrăcat-o forțat, după care s-a urcat deasupra

ei. Nu a strigat după ajutor, pentru că se temea. De fiecare dată, fiica sa, i-a

povestit una și aceeași.

2

Conform plângerii lui Xxxxxxxxx Xxx din 20.11.2015, adresată IP Ialoveni,

ultima a sesizat organele de poliție despre întreprinderea acțiunilor perverse față de

fiica sa, Xxxxxxxxx Xxxxx, de către Panfil V.

Potrivit certificatului nr. NA-V 1091591, minora Xxxxxxxxx Xxxxx este

născută pe xx.xx.xxxx.

Conform respectivului proces verbal, partea vătămată minoră Xxxxxxxxx

Xxxxx a fost audiată în incinta IP Centru, mun. Chișinău, în procedura prevăzută

de art. 110 – 111 Cod de procedură penală.

Potrivit raportului de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr. 472 a –

2016, din 26.05.2016, s-a constatat că declarațiile minorei Xxxxxxxxx Xxxxx

poartă un caracter veridic și nu sunt temeiuri de a fi considerate dubioase. Ea de

maladii psihice, cronice nu suferă și este fără dereglări psihice. La momentul

comiterii asupra ei a acțiunilor perverse cu caracter sexual, aceasta nu prezenta

careva tulburări psihice, putea corect recepționa evenimentele ce aveau loc cu ea,

le putea percepe, înțelegea caracterul și semnificația lor, și în prezent le poate reda.

După evenimentele menționate, examinata a dezvoltat o tulburare de stres

posttraumatică pe care la moment a depășit-o. Pe marginea cazului dat, poate

depune declarații.

Declarațiile inculpatului sunt neveridice, urmând a fi calificate drept o

versiune de apărare, îndreptate spre excluderea răspunderii penale, or, acestea nu

coroborează cu probele administrate în dosar, în special declarațiile

reprezentantului părții vătămate Xxxxxxxxx X. și ale martorului Xxxxxxxxx Xxx,

precum și cu probele scrise, care demonstrează integral vina inculpatului de

săvârșirea infracțiunii imputate.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 175 Cod penal, ca

acțiuni perverse față de persoana despre care știa cu certitudine că nu a împlinit

vârsta de 16 ani, constând în exhibare și atingeri indecente.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont de prevederile art.

16, 61, 75-77, 85 Cod penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, este

caracterizat pozitiv, dar anterior a fost condamnat și antecedentul penal nu este

stins, că a comis infracțiunea asupra unui minor, circumstanțe atenuante nu sunt

constatate, concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă doar prin

aplicarea unei pedepse privative de libertate.

noi hotărâri, prin care să fie achitat.

Apelantul a indicat că nu a comis nici o infracțiune în privința părții

vătămate, neagresând-o în niciun fel. Învinuirile aduse sunt mincinoase, deoarece

cumnata sa dorește ca el să plece din casa părintească pentru a trăi ea acolo și chiar

l-a amenințat că dacă nu pleacă de bună-voie, va pleca de nevoie, căci ea știe ce are

de făcut.

Mama părții vătămate a retras cererea de la organul de urmărire penală, după

care a depus-o din nou. La baza sentinței de condamnare au fost puse declarațiile

copilului minor și declarațiile mamei sale, acestea fiind în contradicție cu

declarațiile date experților de la Serviciul de expertiză psihiatrico-legală

ambulatorie, în primul caz că ar fi dezbrăcat-o și apoi că ar fi încercat să o

dezbrace. Despre faptul că ar fi atins-o sau mângâiat-o nu a comunicat.

3

Atât partea vătămată cât și mama acesteia au fost influențate de cumnata

Xxxxxxxx X.

octombrie 2017, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut, că prima instanță corect a stabilit circumstanțele de

fapt și de drept, și just a concluzionat că inculpatul a săvârșit infracțiunea imputată,

împrejurări constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza penală care au

fost corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Necătând că inculpatul nu a recunoscut vina, aceasta se dovedește integral

prin probele administrate, precum: declarațiile părții vătămate Xxxxxxxxx Xxxxx;

declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate - Xxxxxxxxx Xxxxxxx,

declarațiile martorului Xxxxxxxxx Xxx, plângerea lui Xxxxxxxxx Xxx din

20.11.2015, adresată IP Ialoveni, prin care a sesizat organele de poliție despre

întreprinderea acțiunilor perverse față de fiica sa, Xxxxxxxxx Xxxxx, de Panfil

Vasile; certificatul de naștere nr. XX – X xxxxxxx a minorei Xxxxxxxxx Xxxxx,

a.n. xx.xx.xxxx, raportul de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr. 472a-2016

din 26.05.2016, prin care s-a constatat că declarațiile minorei Xxxxxxxxx Xxxxx

poartă un caracter veridic și nu au temei de a fi considerate mincinoase,

Xxxxxxxxx Xxxxx de maladii psihice, cronice nu suferă și este fără dereglări

psihice. La momentul comiterii asupra ei a acțiunilor perverse cu caracter sexual,

aceasta nu prezenta careva tulburări psihice, putea corect recepționa evenimentele

ce aveau loc cu ea, le putea percepe, înțelegea caracterul și semnificația lor și în

prezent le poate reda. După evenimentele menționate examinata a dezvoltat o

tulburare de stres posttraumatică pe care la moment a depășit-o. Pe marginea

cazului dat poate depune declarații.

Declarațiile părții vătămate Xxxxxxxxx Xxxxx, ale reprezentantului legal

Xxxxxxxxx Xxxxxxx și ale martorului Xxxxxxxxx Xxx, fiind apreciate din punct

de vedere al coroborării cu alte probe, demonstrează cu certitudine vina

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate și combat argumentele apelantului.

Declarațiile depuse de către inculpat, prin care nu-și recunoaște vina în

comiterea infracțiunilor imputate, nu corespund adevărului, fiind depuse în

încercarea de a se eschiva de la răspunderea penală și se combat prin probele

analizate și apreciate mai sus, prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală.

Deci, acțiunile inculpatului au fost corect calificate în baza art. 175 Cod

penal, ca acțiuni perverse săvârșite față de o persoană, despre care se știa cu

certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, constând în exhibare și atingeri

indecente.

Argumentul inculpatului precum că cumnata îl învinuiește de fapta respectivă

deoarece are dorința de a-1 scoate din casa socrilor lui, nu corespunde

circumstanțelor stabilite. Infracțiunea a fost comisă în luna august 2015, iar partea

vătămată i-a povestit mamei sale Xxxxxxxxx Xxx fapta respectivă în luna

noiembrie a aceluiași an, în acest sens fiind emisă ordonanța privind începerea

urmăririi penale tocmai la 15 ianuarie 2016. Consecutivitatea acțiunilor și faptelor

4

întâmplate adeverește cu certitudine faptul că inculpatul a comis fapta respectivă,

or, în cazul existenței unei calomnieri împotriva sa, acțiunile urmau să se întâmple

imediat după ziua când partea vătămată a rămas să înnopteze în casa inculpatului.

Totodată, se reține că potrivit raportului de expertiză psihiatrico-legală

ambulatorie nr. 472a-2016 din 26.05.2016, declarațiile minorei Xxxxxxxxx Xxxxx

poartă un caracter veridic și nu au temei de a fi considerate dubioase. Mai ales că,

versiunea minorei a fost relatată în toate cazurile fără careva devieri.

Instanța de fond a motivat amplu și temeinic sentința pronunțată cu privire la

procesul de evaluare și apreciere a probelor prezentate de părți în raport cu fapta

incriminată prin rechizitoriu inculpatului, astfel fiind în corespundere cu exigențele

art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale. Potrivit jurisprudenței CEDO, în asemenea situație, nu se mai

impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu

prisosință soluția dată de prima instanță. În cazul în care instanța de fond și-a

motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau

infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept

de apel/recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de

a relua motivele jurisdicției de primă instanță.

Instanța de fond, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, corect a

aplicat prevederile legale, și în conformitate cu prevederile art. 7, 16, 61, 75-77

Cod penal, a ținut cont că infracțiunea comisă de inculpat este una gravă, că

circumstanțe atenuante și agravante nu s-au stabilit, corect concluzionând că

inculpatul urmează a fi supus răspunderii penale sub formă de închisoare, cu

executarea ei reală, corect aplicând prevederile art. 85 alin. (1) Cod penal în

privința inculpatului.

hotărârilor adoptate, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

achitat, pe motiv că lipsesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 175 Cod penal.

Recurentul a indicat, că vinovăția inculpatului nu se confirmă doar prin niște

declarații neprobate, or, la materialele cauzei au fost anexate raporturile de

constatare medico-legală nr. 5785 din 02.12.2015 și raportul de expertiză medico-

legală nr. 482/D din 25.02.2016, prin care nu s-au constatat careva amprente sau

leziuni corporale caracteristice acestui gen de infracțiune.

Totodată, se insinuează că fapta ar fi avut loc în august 2015, iar plângerea la

organele de poliție a fost depusă tocmai în luna noiembrie 2015. La fel, în relațiile

dintre inculpat și reprezentanții legali ai minorei există un conflict de familie.

Declarațiile inculpatului date la urmărirea penală cât și în instanța de judecată nu

au fost luate în considerație.

Hotărârile contestate sunt bazate doar pe declarații, presupuneri și nicidecum

pe fapte probatorii.

Potrivit art. 17 CEDO, este interzisă interpretarea abuzivă a normelor în

vederea limitării sau distrugerii drepturilor și libertăților garantate și protejate de

Convenție. Art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, specifică expres că nimeni nu

poate fi lipsit de dreptul său decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege, și principiile generale ale dreptului internațional.

5

Inculpatului i-a fost încălcat dreptul prevăzut de art. 6 par. 1 din CEDO la un

proces echitabil, în fața unei instanțe judecătorești, care în partea sa importantă

enunță preeminența principiului supremației dreptului ca element al statelor

contractante ca unul din elementele fundamentale. Nu s-a respect principiul unui

proces echitabil, nefiind respectate cerințele prevăzute de art. 51-53, 100, 101 Cod

de procedură penală, art. 5 și 13 CEDO, pentru a fi stabilit adevărul și ocrotirea

inculpatului de încălcarea drepturilor prevăzute de Constituția R. M.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 p. 2, 6 Cod de

procedură penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare

gravă de fapt reprezintă stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența

lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul declarat (pct. 5. din decizie), este fondat

în drept pe art. 427 pct. 2), 6) Cod de procedură penală, avându-se în vedere

probabil art. 427 alin. 1) pct. 2), 6) Cod de procedură penală, care prevede mai

multe temeiuri pentru recursul ordinar cum ar fi situația când instanța nu a fost

compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33 Cod penal,

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor contestate, care

ar fi erorile concrete de drept și esența circumstanțelor că instanța nu a fost

compusă potrivit legii, că au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33 Cod penal,

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța a

admis o eroare gravă de fapt, raportată la prescripțiile din art. 6 pct. 111) Cod de

procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, fiind omisă în totalitate și

argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

6

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie),

se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct.2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent

că instanța de fond și cea de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică justă a

acțiunilor infracționale ale acestuia, în strictă conformitate cu prevederile normelor

de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de

probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate Xxxxxxxxx Xxxxx,

reprezentantului legal al părții vătămate – Xxxxxxxxx Xxxxxxx, martorului

Xxxxxxxxx Xxx, raportului de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr. 472a-

2016 din 26.05.2016, prin care s-a constatat că declarațiile minorei Xxxxxxxxx

Xxxxx poartă un caracter veridic și nu sunt temeiuri de a fi considerate

mincinoase, ea de maladii psihice, cronice nu suferă și este fără dereglări psihice,

la momentul comiterii asupra ei a acțiunilor perverse cu caracter sexual nu

prezenta careva tulburări psihice, putea corect recepționa evenimentele ce aveau

loc cu ea, le putea percepe, înțelegea caracterul și semnificația lor și în prezent le

poate reda, după evenimentele menționate examinata a dezvoltat o tulburare de

stres posttraumatică pe care la moment a depășit-o, pe marginea cazului dat poate

depune declarații, toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art.

101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității, veridicității și coroborării lor, instanța de apel indicând

detaliat motivele pentru care a respins dovezile și versiunile apărării, probele

administrate pe caz demonstrând elocvent prezența în acțiunile inculpatului a

elementelor infracțiunii prevăzute la art. 175 Cod penal, pedeapsa-i aplicată fiind

corect individualizată. Or, potrivit art. 90 alin. (10), 85 alin. (1) – (3) Cod penal, în

cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

săvârșește în perioada de probațiune o nouă infracțiune intenționată, instanța de

judecată îi stabilește o pedeapsă în condițiile art.85, din prezentul articol. Dacă,

după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei,

condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în

7

întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a

pedepsei stabilite de sentința anterioară. Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de

sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi

infracțiuni și decât partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin sentința

anterioară a instanței de judecată.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Totodată, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

judecătorești au apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Dar, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel

pe care îl propune apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

hotărârea contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și

că recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

8

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Boris Druță,

împotriva sentinței Judecătoriei Hîncești din 27 aprilie 2017 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 04 octombrie 2017, în privința inculpatului

Panfil Vasile Xxxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 ianuarie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9