1ra-1503/2017 — art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-1503/2017 — art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul 1ra-1503/2017

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

06 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de Circumscripție Chișinău, Bolduratu Vasile și

avocatul Tatarciuc Victor în numele inculpatului Cozma Dumitru, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 mai

2017, în cauza penală în privința lui

Cozma Dumitru XXXXX,

născut la XXXXX, originar și domiciliat în or. XXXXX, str.

XXXXX, nr., mun. XXXXX;

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

1.de la 29 aprilie 2016 - până la 28 iulie 2016 (instanța de fond);

recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

Dumitru a fost condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 3 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții de administrare în societățile comerciale legate de comerț

pe un termen de 2 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită a fost suspendată condiționat

pe un termen de probă de 4 ani.

Acțiunea civilă înaintată de Levinte Vladimir referitor la încasarea

prejudiciului material și cheltuielile de judecată a fost admisă în principiu,

urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea

procedurii civile.

A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă privind încasarea prejudiciului

moral.

scopul însușirii bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, pe

parcursul lunii martie 2015, aflându-se în or. Durlești, str. Stejarului, mun.

1

Chișinău, sub pretextul vânzării automobilului de model „Opel Corsa” care la acel

moment nu-i aparținea, a însușit de la Levinte Vladimir bani în sumă de XXXXX

Euro, care conform cursului valutar al BNM constituia suma de XXXXX lei,

cauzându-i părții vătămate un prejudiciu considerabil.

solicitat, casarea parțială a acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de

condamnare conform învinuirii formulate cu stabilirea unei pedepse privative de

libertate, argumentând că instanța de fond stabilindu-i inculpatului pedeapsa cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, nu a ținut cont de faptul că infracțiunea

săvârșită face parte din categoria celor grave, iar prejudiciul cauzat nu a fost

recuperat;

3.1 Apel împotriva sentinței a declarat și partea vătămată, care a solicitat

casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri cu stabilirea în privința

inculpatului a unei pedepse mai aspre, argumentând că pedeapsa numită este

prea blândă în raport cu gravitatea infracțiunii și consecințele survenite.

Instanța de fond contrar prevederilor art. 225 alin. (2) Cod de procedură

penală nu a soluționat acțiunea civilă în cadrul procesului penal.

3.2 Cu apel sentința a fost contestată de inculpat și avocatul acestuia

Verebceanu S., care au solicitat casarea sentinței cu pronunțarea unei hotărâri de

achitare pe motivul lipsei elementelor constitutive a infracțiunii incriminate.

În argumentarea soluției solicitate s-au invocat următoarele:

-aprecierea eronată și unilaterală a probelor;

-instanța de fond a apreciat doar probele prezentate de acuzare, fără a lua în

considerație probele apărării și anume: plângerea lui Cozma D. din 17.05.2016;

-nu a fost apreciat de instanță nici faptul că Nemțanu Iu. nu a întreprins nici

o acțiune în vederea încasării datoriei, dimpotrivă Cozma D. a înaintat în instanța

de judecată o acțiune privind încasarea dublei arvune de la proprietarul

automobilului;

-Cozma D. a pus la dispoziția lui Levinte Vl. automobilul fără a urmări

careva scop de cupiditate, părțile cunoscând că proprietarul Nemțanu Iu., urma să

se reîntoarcă pentru a finaliza perfectarea actelor;

-depozițiile martorilor Boadea P., Ionița D., Nemțanu Gh. și Gîlca Iu. au fost

eronat apreciate, or din declarațiile acestora rezultă că între părți au avut loc o

tranzacție de vânzare - cumpărare, anume în condițiile expuse de Cozma D.;

-învinuirea incriminată se bazează doar pe declarații lipsite de constatări

pertinente;

-vinovăția pentru cauzarea prejudiciului părții vătămate îi aparține

proprietarului automobilului Nemțanu Iu., care cunoștea cu certitudine că

2

automobilul este supus sechestrului, anume din acest considerent pe numele lui

Cozma D. nu a fost întocmită procura cu drept de contrapartidă sau contract de

vânzare-cumpărare.

apelurile declarate de acuzatorul de stat, inculpatul Cozma D. și avocatul acestuia

Verebceanu S. au fost respinse ca nefondate.

Apelul declarat de partea vătămată Levinte Vl. a fost admis, casată parțial

sentința în latura civilă și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care s-a dispus încasarea din contul lui Cozma D. în

beneficiul părții vătămate prejudiciul material în mărime de 750 Euro, echivalentul

în lei moldovenești la data executării hotărârii.

În rest sentința a fost menținută.

a apreciat circumstanțele de fapt și de drept, iar acțiunile inculpatului corect au

fost încadrate în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Colegiul a reținut că în speță s-a constatat cu certitudine că inculpatul a primit

de la partea vătămată suma de XXXX Euro în contul procurării automobilului, care

nu-i aparținea cu drept de proprietate, astfel Cozma D. nu era în drept să

înstrăineze și să primească bani pentru acesta, or dânsul cunoștea cu certitudine că

proprietarul automobilului este Nemțeanu Iu., care nu l-a împuternicit cu dreptul

de a înstrăina acest autovehicul.

Tot aici instanța a reținut, că vinovăția inculpatului se confirmă inclusiv și prin

declarațiile acestuia, care a relatat că Nemțanu Iu. nu a perfectat careva acte pe

mașina dată, și nu i-a eliberat nici măcar o procură, pe motiv că Cozma D. nu i-a

achitat integral prețul stabilit. Prin urmare, Colegiul a conchis, că inculpatul a

trecut sub tăcere faptul că nu este proprietarul automobilului și sub pretextul

vânzării automobilului a însușit de la Levinte Vl. suma de 750 Euro, creându-i

impresia că este în stare să realizeze cele promise, și anume să transmită dreptul

de proprietate asupra automobilului părții vătămate.

În consecință instanța de apel a constatat că argumentele inculpatului și

avocatului acestuia referitor la nevinovăția lui Cozma D. sunt neîntemeiate, iar

sentința în această parte corespunde tuturor prevederilor legii.

Soluționând chestiunea privind categoria și termenul de pedeapsă stabilit

Colegiul a conchis că instanța de fond a luat în considerație prevederile art. 61,75

Cod penal, numindu-i o pedeapsă echitabilă în raport cu gravitatea infracțiunii

săvârșite și cu consecințele survenite.

3

Referitor la argumentul procurorului privind netemeinicia aplicării

prevederilor art. 90 Cod penal, instanța de apel a constat, că prima instanță corect

a apreciat circumstanțele cauzei și just a ajuns la concluzia că corectarea și

reeducarea inculpatului este posibilă cu aplicarea unei pedepse cu suspendarea

condiționată a executării acesteia.

În continuare instanța de apel a conchis că concluziile instanței de fond

privind admiterea în principiu a acțiunii civile sunt eronate, or în conformitate cu

prevederile art. 225 alin. (2), (3) Cod de procedură penală, odată cu soluționarea

cauzei penale, judecătorul este obligat să soluționeze și acțiunea civilă.

La acest capitol s-a reținut, că din înscrisurile anexate la materialele cauzei

rezultă cu certitudine, că prejudiciul material cauzat părții civile constituie 750

Euro, sumă care urmează a fi încasată din contul inculpatului, celelalte cerințe

privind încasarea prejudiciului material în sumă de 1250 Euro cu titlu de cheltuieli

pentru reparația automobilului nu a fost confirmată prin careva probe, astfel că

solicitările reclamantului în această parte sunt neîntemeiate, acestea fiind respinse.

acuzatorul de stat și avocatul Tatarciuc V. în numele inculpatului, care au solicitat:

 procurorul, casarea parțială a deciziei contestate în partea stabilirii pedepsei

cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță în alt complet de judecată,

argumentând că aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, în speță este pripită și

neîntemeiată, fiind ignorat faptul că Cozma D. a săvârșit o infracțiune gravă, vina

nu a recunoscut-o, iar paguba materială și morală nu a restituit-o;

 avocatul Tatrciuc V., casarea deciziei cu dispunerea rejudecării cauzei în

aceiași instanță în alt complet de judecată, argumentând:

- instanțele ierarhic inferioare nu s-au pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel;

- declarațiile martorilor audiați au fost apreciate eronat contrar prevederilor

art. 27, 101 Cod de procedură penală;

- instanțele de fond urmau să aprecieze critic depozițiile părții vătămate care a

dat declarații false precum că nu cunoștea cine este proprietarul automobilului de

facto;

- Neamțu Iu. intenționat a ascuns de Cozma D. informația referitor la faptul că

automobilul de model Opel este sechestrat, astfel că proprietarul nici nu a putut

înregistra automobilul după inculpat deoarece acest fapt era imposibil;

- hotărârile de condamnare sunt bazate doar pe presupuneri, fiind efectuată o

apreciere eronată a probelor cercetate;

4

- instanțele de fond nu au luat în considerație faptul că la 05.05.2014

Judecătoria Buiucani a emis hotărârea nr. 2-787/14 prin care a dispus încasarea de

la Neamțu Iu. a sumei de 24426 lei, fiind aplicat sechestru pe automobilul în

litigiu, fapt care confirmă că Neamțu Iu. a acționat ca un escroc și l-a dus pe

inculpat în eroare;

- faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

D. și avocatul acestuia Tatarciuv V., care au solicitat declararea inadmisibilității

acestuia, dat fiind faptul că recurentul nu a argumentat recursul în conformitate cu

exigențele art. 432 alin. (2) pct. 5) Cod de procedură penală.

Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestora, din următoarele

considerente.

8.1.Cu referire la recursul ordinar declarat de Tatarciuc Victor în

numele inculpatului Cozma Dumitru

În conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest

articol.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul

în care constată că este vădit neîntemeiat.

Recurentul invocă în recursul declarat temeiurile de drept prevăzute la pct.

6), 12) alin.(1) art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanța de fond și de apel atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, ori

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea unei erori de drept,

dar va ține seama de starea de fapt deja constatată prin hotărârea judecătorească

devenită definitivă.

Analizând textul recursului, Colegiul constată că, motivele invocate de

5

recurent nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care

ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de

apel, or avocatul Tatarciuc V. nu indică nici un argument în susținerea acestor

motive, nu invocă concret, care sunt argumentele care ar confirma că Cozma D. nu

a comis infracțiunea imputată și nu indică asupra căror motive instanța de apel nu

s-a pronunțat. În consecință instanța de recurs analizând argumentele expuse în

recursul avocatului Tatarciuc V. constată, că recurentul nu și-a motivat solicitările

prin prisma temeiurilor de casare invocate, insistând de fapt, asupra unei alte

aprecieri a probelor decât cea a instanțelor fond.

Examinând hotărârile judecătorești care se contestă Colegiul penal, conchide

că la cercetarea cauzei, atât instanța de fond cât și cea de apel au ținut cont în plină

măsură de prevederile articolelor 26, 27, 99-101 Cod procedură penală, și întemeiat

au dedus concluzia că, Cozma D. se face vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Conform prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi

prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de

instanța de fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar, și

este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În cazul dat, instanța de apel la examinarea apelurilor declarate a respectat

cerințele art. 414 Cod de procedură penală, a verificat și a apreciat conținutul

probelor și valoarea lor probatorie, cu expunerea analizei desfășurate și

minuțioase a acestora în textul deciziei adoptate.

Prin urmare, Colegiul penal apreciază concluzia instanței de apel privind

menținerea sentinței în partea condamnării lui Cozma D. în baza art. 190 alin. (2)

lit. c) Cod penal, ca fiind corectă și întemeiată, ce se confirmă prin cumulul de

probe administrate: - declarațiile părții vătămate Levinte Vl. din care rezultă, că s-au

înțeles cu inculpatul în privința procurării automobilului, care era avariat, la

prețul de 750 Euro, ulterior a aflat că inculpatul nu-i putea perfecta actele

deoarece, nu se achitase integral cu proprietarul automobilului (f.d.18-20, 181-183,

vol. I). Cele relatate de partea vătămată au fost confirmate și de martorii - Boadea

P., care a menționat că Cozma D. s-a înțeles cu Levinte Vl. referitor la înstrăinarea

automobilului la preț de 750 Euro, despre careva sume suplimentare care ar fi

trebuit să le achite Levinte Iu. altei persoane nu s-a discutat. La fel, a menționat că

inculpatul i-a garantat că documentele sunt în ordine, însă o să perfecteze toate

6

actele mai târziu după ce mașina va fi reparată și o să vină stăpânul de peste

hotare. Inculpatul le-a spus că mașina este înregistrată pe numele tatălui său, care

la acel moment era plecat peste hotare (f.d.181-189, vol. I); Nemțanu Gh., din care

rezultă că fratele său i-a înstrăinat inculpatului automobilul de model „Opel

Corsa” la prețul de 2350 Euro, de către Cozma D. fiindu-i transmis un avans de

700 Euro. Actele de vânzare-cumpărare urmau să fie perfectate după achitarea

integrală. Cozma D. a achitat doar arvuna, iar restul sumei așa și nu a fost achitată

de către inculpat, ulterior acesta a accidentat automobilul după care i l-a vândut

lui Levinte Vl. A confirmat că proprietarul automobilului, care este fratele său, nu

l-a împuternicit pe Cozma D. să înstrăineze automobilul. Conform înțelegerii între

fratele său Neamțu Iu. și Cozma D. dreptul de proprietate se transmitea la

momentul achitării sumei totale de bani pentru automobil (f.d.190-191, vol. I); din

declarațiile martorului Săcău D., la fel rezultă că Cozma D. i-a achitat doar un avans

proprietarului automobilului.

Așa dar, instanța de recurs conchide că, nu este întemeiată critica din

recursul avocatului, ce ține de aprecierea și interpretarea eronată, în opinia

acestuia, a probelor ce a dus la stabilirea greșită a faptelor, deoarece instanțele de

fond, au cercetat sub toate aspectele probele prezentate de părți, audiind

inculpatul, partea vătămată, martorii, au cercetat probele administrate la dosar,

dând citire proceselor-verbale și altor documente, verificându-le și apreciindu-le

just prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în

ansamblu-din punct de vedere al coroborării lor, și ca urmare corect au stabilit

starea de fapt, încadrarea în drept și vinovăția inculpatului.

Probele administrate în cauză dovedesc în mod cert, că inculpatul se face

vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal. Astfel, instanțele de fond au soluționat cazul examinând toate probele în

ansamblu, unele probe fiind motivat respinse, altele acceptate. Totodată, instanța

de recurs ține să remarce faptul că, la aprecierea probelor judecătorii sunt

independenți, nefiind legați de opinia altor persoane, iar dezacordul unei

părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar da temei de casare a unei

hotărâri de condamnare sau de achitare. Colegiul constată că la caz nu este

prezentă nici o discordanță între cele reținute de instanțele de fond și conținutul

real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Acestea fiind menționate, Colegiul apreciază, ca fiind justă și întemeiată

concluzia instanței de apel referitor la faptul că Cozma D. nefiind proprietarul

7

automobilului, dat fiind faptul că nu a achitat prețul integral al acestuia lui

Nemțanu Iu. prin denaturarea realității și trecerea sub tăcere a unor aspecte

importante intenționat a înșelat partea vătămată și i-a creat impresia că este în

stare să realizeze cele promise, și anume să transmită dreptul de proprietate

asupra automobilului, fapt care și l-a determinat pe Levinte Vl. de a transmite

suma de 750 Euro.

Reieșind din cele menționate, Colegiul conchide, că este neîntemeiat

argumentul recurentului prin care se indică că Neamțu Iu. a acționat ca un escroc

și l-a dus pe inculpat în eroare, deoarece cunoștea că Judecătoria Buiucani a emis

hotărârea nr. 2-787/14, prin care a dispus încasarea de la Neamțu Iu. a sumei de

24426 lei, fiind aplicat sechestru pe automobilul în litigiu, or din declarațiile lui

Cozma D. și din conținutul recipisei (f.d.73, vol. I) rezultă că înțelegerea privind

vânzarea automobilului „Opel Corsa” și transmiterea arvunei a avut loc în prima

jumătate a lunii ianuarie 2014, pe când hotărârea instanței de judecată privind

încasarea datoriei a fost adoptată la 05 mai 2014, adică peste aproximativ 5 luni de

la data tranzacției. Totodată, din depozițiile martorului Gîlca Iu. (executor

judecătoresc) rezultă că titlul executoriu nr. 2-787/14 a parvenit spre executare la

23 ianuarie 2015, ca urmare fiind intentată procedura de executare, ulterior fiind

aplicate măsuri de executare silită și anume interdicția de înstrăinare a

automobilului cu anunțarea în căutare a acestuia.

Acestea fiind menționate, Colegiul constată, că la momentul încheierii

tranzacției și transmiterii arvunei de către Cozma D. lui Nemțanu Iu. (14.01.2014),

automobilul menționat nu era sechestrat, sechestrul fiind aplicat mult mai târziu

după data de 23.01.2015 când a fost inițiată procedura de executare.

Alegațiile recurentului precum că declarațiile părții vătămate sunt false, la

fel urmează a fi respinse, or acestea sunt consecvente, corespund cu declarațiile

date în cadrul urmăririi penale și coroborează cu celelalte probe prezentate și

verificate în cadrul cercetării judecătorești, mai mult acesta a fost prevenit de

răspundere penală pentru darea de declarații false, și în atare circumstanțe nu

există temei de a le aprecia critic.

Tot aici, instanța de recurs remarcă, că argumentele aduse de recurent în

susținerea solicitărilor sale, au constituit obiect de examinare în instanța de apel, și

asupra acestora instanța s-a expus în mod întemeiat așa cum este indicat în pct. 5

al prezentei decizii, dând o apreciere probelor conform prevederilor art. 101 Cod

de procedură penală, ajungând la o concluzie corectă privind calificarea

infracțiunii săvârșite de către Cozma D. în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal,

8

stabilind corect existența în acțiunile inculpatului a elementelor constitutive ale

infracțiunii în baza căreia a fost condamnat, concluzii pe care instanța de recurs le

consideră corecte și întemeiate, a căror reluare nu se mai impune.

Referitor la motivele recursului, prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod

de procedură penală, Colegiul penal nu se va expune, deoarece, recursul nu

conține o motivare sub acest aspect care prevede că „faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită” nefiind indicată norma penală în baza căreia (în opinia

recurentului) urmau corect a fi încadrate acțiunile inculpatului, iar potrivit

prevederilor art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de

procedură penală și motivelor expuse de către recurent.

În concluzia celor menționate mai sus, Colegiul penal constată că decizia

instanței de apel nu este afectată de erori de drept invocate de recurent, prevăzute

în art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală, la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.

413-418 Cod de procedură penală, prin urmare, hotărârea atacată este legală și

întemeiată, iar recursul urmează a fi declarat inadmisibil ca fiind vădit

neîntemeiat.

8.2.Cu referire la recursul ordinar declarat de

acuzatorul de stat

Din conținutul recursului rezultă că recurentul invocă temei de recurs pct.

6), 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează, că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel, când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este

expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt care a afectat soluția instanței, s-

au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Verificând legalitatea hotărârilor atacate sub aspectele invocate, Colegiul

penal reține că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmarea în speța dată.

Totodată, Colegiul reține că acuzatorul de stat este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

făptuitorului, însă critică hotărârile contestate în partea pedepsei, nefiind de acord

cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

În acest sens, instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

9

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Astfel, instanța de recurs consideră, că în mod just instanța de apel a

menținut sentința primei instanțe, concluzionînd că la soluționarea chestiunii cu

privire la pedeapsa inculpatului, instanța de fond echitabil a stabilit categoria și

măsura de pedeapsă, relevând în cuprinsul sentinței circumstanțele cauzei, și

anume gradul prejudiciabil al faptei comise, persoana celui vinovat,

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, corect menționând că scopul

pedepsei poate fi atins fără punerea în executare a pedepsei.

Așadar, lui Cozma D. în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, i-a fost

stabilită pedeapsa închisorii pe un termen de 3 ani, executarea acesteia fiind

suspendată condiționat pe un termen de probă de 4 ani.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare

pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel

mult 7 ani pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de judecată,

ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la

concluzia că nu este rațional ca aceasta să execute pedeapsa stabilită, ea poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului pe o

perioadă de probațiune, în limitele de la 1 la 5 ani.

Excepție de la aceasta regulă, potrivit alin.(4) al art. 90 Cod penal fac doar

infracțiunile deosebit de grave, excepțional de grave, cât și în cazul recidivei.

În continuare Colegiul menționează că, sancțiunea art. 190 alin. (2) lit. c)

Cod penal, în baza căruia a fost condamnat Cozma D., prevede pedeapsa

închisorii de la 2 la 6 ani, iar potrivit art. 16 Cod penal, aceasta face parte din

categoria infracțiunilor grave, în speță nefiind prezentă starea de recidivă.

Astfel, faptul că deși, inculpatul a comis o infracțiune gravă, însă este atras

pentru prima dată la răspundere penală, au permis instanței de judecată, să-i

aplice lui Cozma D. o pedeapsă echitabilă, care corespunde prevederilor art. 7, 61,

75 și 90 Cod penal, hotărâre, pe care Colegiul penal o apreciază ca fiind corectă și

legală.

Referitor la argumentul menționat de acuzatorul de stat precum că Cozma

D. nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate, Colegiul penal

relevă că potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) pct. 8) și art. 66 alin. (1) pct. 10) Cod

de procedură penală, recunoașterea sau nerecunoașterea vinovăției este un drept

al persoanei bănuite sau învinuite și nu o obligație a acesteia.

Totodată, instanța de recurs relevă că, categoriile pedepselor sunt expuse în

Codul penal într-o anumită consecutivitate: de la cea mai blândă – amendă, până

10

la cea mai aspră – detențiune pe viață.

Revenind la speța supusă judecării instanța de recurs relevă că, norma penală

în baza căreia a fost condamnat Cozma D., prevede pedepse alternative – amenda

sau închisoare.

Generalizând cele menționate mai sus Colegiul penal conchide că instanțele

de fond ținând cont de gravitatea infracțiunii, circumstanțele cauzei, precum și de

persoana inculpatului, corect i-au stabilit acestuia o pedeapsă mai aspră din

numărul celor alternative și anume - închisoare pe un termen de 3 ani, iar la

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, nu au fost stabilite careva impedimente.

Analizând materialele cauzei în raport cu motivele invocate în prezentul

recurs, Colegiul penal nu constată vre-o eroare de drept ce ar afecta legalitatea

hotărârii judecătorești contestate de către procuror, impunându-se în consecință

inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura

de Circumscripție Chișinău, Bolduratu Vasile și avocatul Tatarciuc Victor în

numele inculpatului Cozma Dumitru împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 23 mai 2017, în cauza penală în privința lui Cozma Dumitru,

ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 04 ianuarie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

11