1ra-1735/2017 — art. 186 al. 2 lit. c, d CP

1ra-1735/2017 — art. 186 al. 2 lit. c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1735/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Nicolae Gordilă,

Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare, declarate de

avocatul Vlas Elena în numele inculpatului Simeniuc Dumitru și ultimul, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 20 septembrie

2017, în cauza penală, în privința lui

Simeniuc Dumitru XXX, născut la XXX, originar

și locuitor al XXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 20.04.2017 pînă la 31.05.2017;

Instanța de apel de la 20.06.2017 pînă la 20.09.2017;

Instanța de recurs de la 14.11.2017 pînă la 13.12.2017.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală a fost

legal executată.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție asupra recursurilor ordinare în

cauză în baza actelor din dosar,

C O N S T A T Ă :

procedura prevăzută de art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, Simeniuc

Dumitru a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, la 2 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Simeniuc Dumitru urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, a pătruns

într-o încăpere auxiliară din str. XXXX, mun. XXX, ce aparține cu drept de

proprietate Ninei Arhipova, de unde pe ascuns a sustras doi saci cu fasole cu

greutatea de 50 kg. fiecare, la preț total de 2 000 lei și o bicicletă pentru copii de

culoare verde la preț de 600 lei, prin ce i-a cauzat victimei un prejudiciul material

considerabil în sumă de 2 600 lei, respectivele acțiunii fiindu-i încadrate la art. 186

alin. (2) lit. c) și d) Cod penal cu calificativele ,,furtul, adică sustragerea pe ascuns

a bunurilor altei persoane, prin pătrundere în încăpere cu cauzare de daune în

proporții considerabile”.

- avocatul Vladimir Darii în numele inculpatului Simeniuc Dumitru care

necontestând legalitatea încadrării juridice a acțiunilor infracționale a celui din urmă,

a solicitat atenuarea pedepsei prin stabilirea unei mai blânde, ținându-se cont de

recunoașterea faptei, căința sinceră, restituirea pagubei, întreținerea a doi copii

minori, anterior fiind doar odată supus răspunderii penale, acțiunile lui formând

recidivă simplă și nu periculoasă, referitor la care sunt aplicabile dispozițiile alin. (2)

art. 82 Cod penal și respectiv 364/1 alin. (8) Cod penal, la care se încadrează

pedeapsa de un an patru luni închisoare, solicitată pentru aplicare;

- inculpatul Simeniuc Dumitru, care a solicitat atenuarea pedepsei penale prin

aplicarea dispozițiilor art. 91 Cod penal sau muncă neremunerată în folosul

comunității, invocând în calitate de circumstanțe excepționale recunoașterea

1

vinovăției prin acceptarea probatoriului cu examinarea cauzei în procedura

simplificată, prevăzută de art. 364/1 Cod de procedură penală, aflarea la întreținere a

doi copii minori și situația familia grea.

2017, au fost respinse ca nefondate apelurile avocatului Vladimir Darii și al

inculpatului Simeniuc Dumitru, cu menținerea sentinței.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, atât la faza urmării

penale, cât și în cadrul dezbaterilor judiciare în instanța de fond și cea de apel,

inculpatul a recunoscut integral faptele săvârșite ce au fost constatate prin probele

administrate, depunând declarații benevole în ce privește circumstanțele comiterii lor,

împrejurările expuse de el colaborând întru-tot cu ansamblul probelor administrate în

prezenta cauză, cărora instanța de fond li-a dat o apreciere obiectivă conform

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al concludenții,

utilității, pertinenței, veridicității și coroborării reciproce, cu expunerea lor

nemijlocită în conținutul procesului-verbal al ședinței de judecată și sentința

pronunțată pe caz, motivare pe care instanța de apel o acceptă și pentru a evita

repetarea ei inutilă o însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO.

În atare împrejurări, instanța de apel a conchis că, soluția instanței de fond

privind constatarea în acțiunile lui D. Simeniuc a infracțiunii, prevăzute la art. 186

alin. (2) lit. c) și d) Cod penal, este una corectă, bazată pe împrejurările de fapt și

aspectele de drept a cauzei, cărora li s-a dat o apreciere obiectivă pe parcursul

soluționării cazului.

Constatând cu certitudine vinovăția inculpatului D. Simeniuc în cele comise,

prima instanță, la stabilirea pedepsei penale a dat deplină eficiență dispozițiilor art.

art. 61, 75 Cod penal și în special 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, care

determină scopul pedepsei penale, criteriile generale de individualizare, precum și

dreptul garantat a vinovatului de a beneficia reducerea ei în cazul acceptării

procedurii simplificate, stabilită de art. 364/1 Cod de procedură penală.

La stabilirea pedepsei instanța a admis o eroare, care neinfluențând soluția

adoptată, a fost exclusă. Astfel, constatând recidiva de infracțiuni, rezultată din

precedenta condamnare a lui Simeniuc D. pentru comiterea cu intenție a unei

infracțiuni mai puțin grave (art. 186 alin. (2) lit. c) și d) Cod penal), pentru care a

primit pedeapsa închisorii pe termen de 1 an și 6 luni cu executare, la data comiterii

noii infracțiuni antecedentul penal nefiindu-i stins, în motivare, prima instanță

incorect i-a reținut în acțiuni recidiva periculoasă, prevăzută la alin. (2) art. 34 Cod

penal, deși aceasta formează recidiva stabilită de alin. (1) aceleiași norme.

În acest context au fost reținute dispozițiile art. 34 alin. (1) Cod penal, potrivit

cărora se consideră recidivă comiterea cu intenție a uneia sau mai multor infracțiuni

de o persoană cu antecedente penale pentru o infracțiune săvârșită cu intenție,

pedeapsa penală pentru care, potrivit art. 82 alin. (2) Cod penal, nu poate fi mai mică

de jumătate din maximul celei mai aspre pedepse, prevăzute la articolul

corespunzător din Partea specială a prezentului cod.

Respectiv, ținând cont de precedenta condamnare din 10.12.2014 a inculpatului,

pentru care a primit pedeapsa închisorii de un an și șase luni cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, săvârșind infracțiunea pentru care actualmente este

supus răspunderii penale, până la stingerea antecedentului penal, acțiunile formându-i

recidivă de infracțiuni, nefăcându-și concluziile necesare în vederea corijării și

excluderii activității criminale, intenționat continuând-o prin comiterea unor fapte

2

analogice cu caracter de cupiditate, instanța de apel a conchis că, precedenta

pedeapsa penală nu și-a atins scopul de corectare și prevenire a activității criminale ce

i-a devenit îndeletnicire, pedeapsa numită de către instanța de fond fiind una

proporțională caracterului social periculos a faptei comise și persoanei celui vinovat,

încadrându-se în limitele stabilite de lege pentru respectiva categorie cu infracțiuni,

inclusiv prin aplicarea dispozițiilor art. 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală.

La numirea pedepsei pentru persoanele în privința cărora sunt aplicabile

dispozițiile art. 364/1 alin. (8) Cod penal, legiuitorul stabilind noi limite, i-a acordat

instanței de judecată discreția aprecierii acestora în raport cu toate împrejurările

cauzei, inclusiv circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, făcând o apreciere obiectivă în raport cu art. 75 Cod penal, a criteriilor

generale de individualizare a pedepsei, reținând în fapt recunoașterea vinovăției,

căința sinceră și acceptarea judecării cauzei în procedura art. 364/1 Cod penal, fapt ce

exclude catalogarea acestor împrejurări în categoria circumstanțelor atenuante, pentru

a nu admite ,,dubla valență” și ținând cont de caracterul insuficient a precedentei

pedepse penale pentru corectarea inculpatului, instanța de apel a conchis, că instanța

de fond i-a stabilit pedeapsa în limitele legii și proporțional faptelor comise.

Totodată, solicitarea formulată de inculpat în vederea atenuării pedepsei penale

prin aplicarea muncii neremunerate în folosul comunității, nu poate fi acceptată,

ținând cont de recidiva de infracțiuni în acțiuni, referitor la care sunt inaplicabile

dispozițiile art. 79 Cod penal, având interdicție la alin. (4).

La fel nu poate fi acceptată nici solicitarea privind aplicarea dispozițiilor art. 91

Cod de procedură penală, ce se referă la procedura de executare a pedepsei,

neaplicabilă la moment.

Cât privește lipsa pretențiilor materiale din partea părții vătămate, această

împrejurare a fost reținută de către instanță prin neaplicarea maximului posibil a

pedepsei penale.

numele inculpatului Simeniuc Dumitru și ultimul, fără a face trimitere la prevederile

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, declară recursuri ordinare prin care solicită

casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărîri mai blînde în privința inculpatului

Simeniuc Dumitru. Recurenții invocă dezacordul cu decizia instanței de apel care a

menținut sentința primei instanțe, ca fiind una prea aspră, ori la individualizarea

pedepsei nu s-a ținut cont că cauza a fost examinată în procedura art. 364/1 Cod de

procedură penală, s-a căit sincer de cele comise, prejudiciul material a fost restituit,

are la întreținere doi copii minori.

5.1. Potrivit prevederilor art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală,

procurorul a prezentat referință privind opinia asupra recursurilor declarate de

avocatul Vlas Elena în numele inculpatului Simeniuc Dumitru și ultimul, prin care a

menționat că, este de poziția respingerii acestor recursuri, deoarece instanța de apel s-

a pronunțat argumentat și detailat asupra vinovăției inculpatului. Din textul deciziei

rezultă că s-a analizat obiectiv probele administrate și hotărârea cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția de condamnare și corespunde prevederile art. 414, 417 Cod

de procedură penală.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea

acestora, din următoarele considerente.

3

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că, este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel.

Astfel, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și

să o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, dar va ține seama de

starea de fapt deja constatată prin hotărîrea judecătorească definitivă.

În această consecutivitate se reține că, în recursurile ordinare, recurenții au

semnalat în drept temei de casare a deciziei instanței de apel prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 10) Cod de procedură penală, precum că s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Colegiul penal reține că, acest temei nu și-a găsit confirmarea în instanța de

recurs.

După cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul constată că, instanța de

apel și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la

menținerea sentinței instanței de fond, or în fapt, decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.

Mai mult ca atît, din materialele dosarului rezultă că instanța de apel, la

examinarea cauzei a ținut seama în deplină măsură de prevederile art. 99 - 101 Cod

de procedură penală, a cercetat sub toate aspectele probele administrate, le-a verificat

minuțios, dându-le o apreciere justă prin prisma pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității lor, care coroborate în ansamblu au confirmat vinovăția inculpatului în

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal.

De asemenea, cauza penală s-a judecat în baza art. 3641 Cod de procedură

penală, la cererea inculpatului (f.d. 116 ) și în situația aplicării de către prima instanță

a dispozițiilor menționate, instanța de apel este obligată să verifice în principiu

îndeplinirea cerințelor dispozițiilor art. 3641 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală

și nu poate reține o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică decît cea reținută în

rechizitoriu și de către prima instanță.

Astfel, Colegiul menționează că, instanța de apel a dat răspuns la toate

argumentele apelantului invocate în apel și corect s-a expus asupra acestora.

Colegiul penal menționează că, recurenții critică hotărîrea contestată în partea ce

ține de aprecierea circumstanțelor cauzei și a pedepsei stabilite, considerînd-o prea

aspră, solicitînd numirea unei pedepse mai blînde.

După cum s-a menționat mai sus, Colegiul penal consideră că temeiurile pentru

recurs semnalate la pct. 5.1. di prezenta decizie, nu sunt incidente în prezenta cauză,

iar instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată, acordînd deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75 Cod penal și art. 3641 Cod de procedură penală, la

soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului,

4

stabilite conform sancțiunii articolului incriminat, iar în sprijinul statuării respective

se relevă următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța

de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținînd seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia

a fost condamnat inculpatul.

Astfel, conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de

săvîrșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea specială a prezentului Cod și în conformitate cu dispozițiile Părții

Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor alin. (8) art. 3641 Cod de

procedură penală.

Cît privește argumentul recurenților precum că, nu s-au luat în considerație

circumstanțele atenuante prin care instanțele urmau să aplice o pedeapsă mai blîndă,

instanța de recurs le respinge ca neîntemeiate or, instanța de fond și de apel au ținut

cont și de faptul că, Simeniuc Dumitru anterior fiind condamnat, prin sentința

Judecătoriei Drochia din 10.04.2014, în baza art. 186 alin.(2), lit. c), d) Cod penal, la

1 an și 6 luni închisoare, având în cazul dat antecedente penale nestinse, a săvîrșit din

nou o infracțiune intenționată, reținând în acest caz, starea de recidivă, din care

considerente corect a statuat că este oportun de a-i numi lui Simeniuc Dumitru

pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 ani.

Astfel, pedeapsa stabilită lui Simeniuc Dumitru de către instanța de apel, se

încadrează în limitele legale prevăzute de legea penală.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie de avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvîrșite, care se măsoară după

cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmînd ca celelalte două criterii

alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format

opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale

săvîrșite.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanțele inferioare au ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de declarațiile părții

vătămate, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale acestuia.

În urma circumstanțelor elucidate, instanța conchide că de fapt în cauză nu sau

comis erorile de drept prevăzute în pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală

la care face referință recurenții, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate,

pedeapsa stabilită inculpatului fiind aplicată de către instanța de fond și de apel în

limitele legii, din care considerente se impune inadmisibilitatea recursurilor, ca fiind

vădit neîntemeiate.

5

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare, declarate de avocatul Vlas Elena în

numele inculpatului Simeniuc Dumitru și ultimul, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Bălți din 20 septembrie 2017, în cauza penală, în privința lui

Simeniuc Dumitru XXX, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Publicată integral la 28 decembrie 2017.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

6