1ra-1464/2017 — art. 361 alin. 1 CP

1ra-1464/2017 — art. 361 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1464/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

29 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către inculpatul Pleșca Oleg, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 06 iunie 2017, în cauza penală în privința lui

Pleșca Oleg

Termenul examinării cauzei:

instanța de fond: 27.11.2015-01.09.2016;

instanța de apel: 21.09.2016-17.10.2016;

06.02.2017-06.06.2017;

instanța de recurs: 24.11.2016-17.01.2017;

17.08.2017-29.11.2017

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

condamnat în baza art. 361 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa sub formă de

amendă în mărime de 200 unități convenționale, ceea ce constituie 4000 lei.

perioada 19.07.2015-12.08.2015, deținând funcția de director, reprezentanța

„Rezina” C.A. „Grawe Carat Asigurări” S.A., având scopul eliberării lui Goncear

V. de răspundere contravențională, care la 19.07.2015, a comis un accident rutier,

în condițiile lipsei unui contract de asigurare de răspundere civilă auto, poliței de

asigurare și nefiind încasată prima de asigurare, a confecționat ilegal polița de

asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă cu nr. RCAI-001666989

din 29.04.2015.

solicitat:

procurorul, casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea

unei hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

1

inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 300

unități convenționale, ceea ce constituie 6 000 lei, invocând în acest sens că,

pedeapsa numită inculpatului este prea blândă, deoarece ultimul nu a înțeles

pericolul social al acțiunilor sale, încercând, pe tot parcursul examinării cauzei

penale să evite răspunderea ce urmează să o poarte pentru acțiunile sale și să

ducă instanța în eroare cu declarații de genul că de fapt, nu el a falsificat polița

de asigurare, dar soția sa, care este grav bolnavă, iar el a luat vina asupra sa, însă

careva probe în acest sens în instanța de judecată nu au fost prezentate de către

partea apărării.

Conform extrasului din procesul-verbal nr. 32 al ședinței Comitetului de

Conducere a întreprinderii cu Capital Mixt Compania de Asigurări „Grawe

Carat Asigurări” S.A. din 19.08.2015, inculpatul a fost sancționat cu concediere,

conform art. 86 alin.(l) lit. k) din Codul muncii, din motivul falsificării poliței de

asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă (RCA) nr. RCAI-

001666989 din 29.04.2015, sancțiune care, de altfel, nu a fost contestată de către

inculpat, cu toate că a avut toate posibilitățile în acest sens, totuși ultimul a

continuat să susțină că nu el a falsificat polița de asigurare, or, acest fapt duce la

concluzia că inculpatul minte încercând să ducă instanța în eroare.

inculpatul, a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri, invocând în acest sens că, nu a fost demonstrat faptul dacă

există polița de asigurare în original și că ea a fost semnată de dânsul și

reprezentantul C.A. „Grave Carat Asigurări” S.A. și nici alți martori audiați în

cadrul examinării cauzei nu au confirmat faptul că au văzut originalul poliței.

De asemenea, inculpatul a menționat că, instanța eronat a apreciat probele

prezentate de către partea acuzării la emiterea sentinței, iar careva expertiză

grafologică nu a fost efectuată și existența semnăturii lui nu s-a stabilit, iar toată

învinuirea se bazează pe explicațiile lui depuse administrației C.A. „Grave Carat

Asigurări” S.A, unde el a confirmat că a emis așa poliță și de nenumărate ori a

explicat din ce motiv a depus așa explicații.

17 octombrie 2016, a fost respins ca nefondat apelul procurorului și admis apelul

inculpatului, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului

stabilit pentru primă instanță, prin care Pleșca O. a fost achitat de săvârșirea

infracțiunii imputate, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de către acesta.

instanță s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor procesual-penale privind

administrarea probelor, însă instanța de fond nu a analizat cumulul de probe

prin prisma art. 101 Cod procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării.

Instanța de apel analizând partea descriptivă a sentinței a menționat că,

instanța de fond nu a constatat fapta săvârșită de inculpat, însă, recunoscându-l

2

culpabil de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin.(1) Cod penal, a

reținut faptul că inculpatul ”se învinuiește”, de săvârșirea acestei infracțiuni.

În urma analizei ansamblului de probe, instanța de apel a ajuns la

concluzia de achitare a inculpatului, deoarece fapta incriminată la art. 361 alin.

(1) Cod penal, se constată din confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea

documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligații, în

confecționarea sau vânzarea imprimatelor, ștampilelor sau a sigiliilor false ale unor

întreprinderi, instituții, organizații, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de

organizare.

Prin urmare, instanța de apel a reținut afirmațiile din apelul declarat de

către inculpat precum că, nici în cadrul urmăririi penale, nici în cadrul ședinței

de judecată nu a fost prezentat originalul poliței de asigurare, ori instanța de

fond a examinat cauza condamnându-l pe inculpat pentru confecționarea unui

document oficial falsificat în baza unei copii, care nu este autentificată conform

prevederilor legale, pe când originalul lipsește cu desăvârșire.

Tot aici, instanța de apel a menționat că în rubrica asigurător C.A. „Grawe

Carat Asigurări” S.A. care a semnat polița de asigurare obligatorie de răspundere

civilă auto internă (RCA), este indicată Pleșca A., iar expertiză grafoscopică

asupra semnăturii nu a fost efectuată pentru a cunoaște cu certitudine de către

cine a fost semnată polița, ori inculpatul neagă cu vehemență că aceasta ar fi fost

semnată de acesta.

Instanța de apel și-a exprimat dezacordul cu concluziile primei instanțe

privind confirmarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii imputate,

deoarece nici una dintre probele administrate în instanța de fond nu au

demonstrat cu certitudine vinovăția acestuia, făcând trimitere la declarațiile

reprezentantului părții vătămate C.A. ”Grawe Carat Asigurări” S.A., care a

menționat că personal nu a văzut originalul poliței de asigurare, iar martorul

Bîlici O. a declarat că din secția ei nimeni nu a văzut polița dată în original.

Astfel, motivele invocate de către partea acuzării în apelul declarat, nu au

fost reținute de către instanța de apel, acestea fiind lipsite de suport probator.

reprezentantul părții vătămate, care au solicitat:

procurorul, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, a solicitat casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia a invocat următoarele

argumente:

- instanța de apel chiar dacă l-a achitat pe inculpat din motiv că fapta nu a

fost comisă de el, și-a motivat soluția prin faptul că instanța de fond a examinat

cauza condamnându-l pentru confecționarea unui document oficial falsificat în

baza unei copii, care nu este autentificată conform prevederilor legale;

3

- la adoptarea soluției nu s-a ținut cont de faptul că în cadrul urmăririi

penale, nu a fost posibil de a stabili polița de asigurare obligatorie de răspundere

civilă auto internă în original, deoarece aceasta a fost expediată prin fax la sediul

central al S.A. „Grawe Carat”;

- pe cazul dat s-a efectuat anchetă de serviciu, unde Pleșca O. a confirmat

că el a eliberat polița dată, dar nu a prezentat-o în original și în urma anchetei,

inculpatul a fost concediat și totodată, instanța de apel nu s-a expus asupra

faptului că, pe polița de asigurare figura Pleșca A., iar semnătura era a

inculpatului, fapt confirmat și de acesta;

- reieșind din soluția instanței s-a constatat comiterea infracțiunii, însă

aceasta nu a fost comisă de către inculpat și reieșind din motivele deciziei

recurate, în cazul dat nu există faptul infracțiunii și prin urmare, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

reprezentantul părții vătămate, invocând temei de drept prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a solicitat casarea deciziei cu

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia a invocat că, reieșind din

soluția instanței de apel s-a constatat comiterea infracțiunii, însă aceasta nu a fost

comisă de inculpat, iar din motivele invocate la adoptarea concluziei de achitare,

reiese că instanța constată că în cazul dat nu există faptul infracțiunii și prin

urmare, motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărârii.

17 ianuarie 2017, au fost admise recursurile declarate, casată total decizia

instanței de apel și dispus rejudecarea cauzei în aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

achitarea inculpatului pe art. 361 alin. (1) Cod penal, este prematură și afectată

de eroarea de drept prescrisă în pct. 6) alin. (1) din art. 427 Cod de procedură

penală și anume că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

și motivarea soluției contrazice dispozitivului hotărârii.

Astfel, din partea descriptivă a deciziei rezultă că temeiul de casare a

sentinței cu pronunțarea unei noi soluții de achitare a inculpatului, este faptul că

partea acuzării nu a prezentat probe veridice care ar fi demonstrat vinovăția inculpatului

la comiterea infracțiunii încriminate.

La baza acestei concluzii instanța de apel a pus declarațiile inculpatului și

parțial cele ale reprezentantului părții vătămate și a martorului Bîlici O., care au

declarat că nu au văzut polița de asigurare în original, însă, deși instanța a

verificat probele date și a audiat părțile pe viu, declarațiile acestora nu au fost

analizate complet, sub toate aspectele, cu o argumentare desfășurată a

concluziilor sale, doar indicându-se că prin acestea nu se dovedește vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate.

4

În acest sens, concluziile instanței contravin prevederilor art.101 alin.(1)

Cod de procedură penală, deoarece probele enunțate nu au primit o apreciere la

justa lor valoare și sunt premature, or, într-o hotărâre este necesar nu numai de a

reda declarațiile participanților la proces, dar și de a expune esența acestora și

legătura lor cu conținutul altor probe, care în ansamblu confirmă sau infirmă o

circumstanță pe cauză, de a argumenta de ce unele probe sunt admise, iar altele

respinse. Astfel, modalitatea de motivare a soluției denotă că instanța de apel nu

a apreciat probele menționate în ansamblu, din punct de vedere al coroborării

lor.

Mai mult ca atât, făcând o analiză a părții descriptive a deciziei atacate,

instanța de recurs a constatat că, instanța de apel motivează: „(...) că deși

inculpatul nu-și recunoaște vina, întru confirmarea vinovăției procurorul a prezentat un

șir de probe(...)”, făcând trimitere la declarațiile reprezentantului părții vătămate,

a martorilor, precum și la copia poliței de asigurare și la explicația inculpatului,

prin care recunoaște că a perfectat polița de asigurare, ca într-un final instanța să

concluzioneze că fapta nu a fost săvârșită de inculpat, astfel încât, apare o

contrazicere a instanței de apel pe care instanța de recurs a considerat-o drept

eroare, deoarece rezultă incontestabil că motivarea deciziei contrazice

dispozitivului adoptat.

Faptul că, în opinia instanței de apel nu a fost confirmată vinovăția

inculpatului, face parte din latura subiectivă și constituie un element al

infracțiunii, însă soluția de achitare este indicată - din motiv că fapta nu a fost

comisă de inculpat.

La rejudecare instanța de apel urma să se conducă de prevederile art. 436

alin. (2) Cod de procedură penală.

apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, iar cel declarat de către

procuror a fost admis, casată sentința și pronunță o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Pleșca O., a fost condamnat în

baza art. 361 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa sub formă de amendă în mărime de

300 unități convenționale, echivalent a 6 000 lei.

rechizitoriu și necătând la faptul că ultimul nu-și recunoaște vinovăția în

comiterea infracțiunii încriminate, aceasta este dovedită prin următoarea sistemă

de probe veridice, concludente, pertinente și utile, care coroborează între ele și

care combat și argumentele apelului înaintat, cum ar fi: - declarațiile:

reprezentantului părții vătămate C.A. „Grawe Carat Asigurări” S.A. (f.d. 126, 127);

martorilor: Bîlici O. (f.d. 124); Gherman V. (f.d. 129); Costin S. (f.d. 130); - probele

scrise: - copia Poliței de asigurare nr. RCAI-001666989 din 29.04.2015, eliberată cet.

Goncear V., de către Pleșca A. (f.d. 7); - explicația inculpatului Pleșca O. depusă la

12.08.2015 directorului ÎM C.A. „Grawe Carat Asigurări” S.A. (f.d. 8).

5

Instanța de apel a considerat ca fiind nefondată în cazul dat versiunea

inculpatului potrivit căreia dânsul inițial și-a asumat toată vinovăția asupra sa,

deoarece văzând numele soției sale pe polița de asigurare a vrut să o protejeze,

din motiv că are probleme grave de sănătate, deoarece chiar dacă pe polița dată

figura numele soției, semnătura era a sa, fapt confirmat însuși de către inculpat.

Prin urmare, fiind aplicată semnătura sa, nu puteau apărea careva

suspiciuni la inculpat că polița a fost eliberată de soție și fără a se clarifica acesta

și-a asumat răspunderea ca în final și să fie eliberat din funcția deținută de

director, la reprezentanța „Rezina” C.A. „Grawe Carat Asigurări” S.A.

Instanța de apel a considerat ca fiind nefondată poziția inculpatului

precum că, în cadrul examinării cauzei nu a fost posibil de stabilit originalul poliței

RCAI-001666989 din 29.04.2015, iar careva expertiză grafologică nu a fost efectuată

care ar confirma existența semnăturii lui Pleșca O. și aceasta în opinia sa ar constitui

temei de achitare pentru faptele comise, or, reieșind din probatoriul examinat s-a

constatat că inculpatul, inițial a scris o explicație administrației ÎM C.A. „Grawe

Carat Asigurări” S.A., prin care a recunoscut că a perfectat polița de asigurarea

auto cet. Goncear V., la rugămintea mamei sale, Goncear G., pentru a o prezenta

colaboratorilor poliției cu scopul de a nu-i aplica amendă contravențională în

lipsa poliței de asigurare (f.d. 8), ulterior în apărarea sa, nu a recunoscut acest

fapt.

Mai mult ca atât, instanța de apel a reiterat și faptul că, conform extrasului

din procesul-verbal nr. 32 al ședinței Comitetului de Conducere a întreprinderii cu

Capital Mixt Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” S.A. din 19.08.2015 (f.d.

75), inculpatul a fost sancționat cu concediere din 19.08.2015, conform art. 86 alin.

(1) lit. k) Codul muncii, din motivul falsificării poliței de asigurare obligatorie de

răspundere civilă auto internă (RCA) nr. RCAI-001666989 din 29.04.2015,

sancțiune care nici nu a fost contestată de inculpat din motive neclare, cu toate că

a avut toate posibilitățile în acest sens. În continuare inculpatul a continuat să

susțină că nu el a falsificat polița de asigurare, or, acest fapt duce la concluzia că

ultimul minte încercând să ducă instanța în eroare.

În concluzie, instanța de apel a constatat cu certitudine că inculpatul a

comis infracțiunea prevăzută de art. 361 alin. (1) Cod penal, după indicii

calificativi: confecționarea documentelor oficiale false, care eliberează de obligații.

Privitor la individualizarea pedepsei penale, numite inculpatului, instanța

de apel a considerat că instanța de fond eronat i-a stabilit pedeapsa prevăzută la

art. 361 alin. (1) Cod penal, or, deși în privința inculpatului s-au reținut

circumstanțe atenuate, ultimul nu și-a recunoscut vina, de aceea stabilirea

pedepsei sub formă de amendă în mărime de 200 unități convenționale în cazul

dat este incorectă.

În circumstanțele expuse supra, instanța de apel reținând prevederile art.

61 Cod penal, a considerat că, aplicarea față de inculpat a pedepsei mai aspre sub

6

formă de amendă în mărime de 300 unități convenționale, va contribui la

atingerea scopului prevăzut de art. 2 alin. (2) Cod penal.

care, indicând prevederile art. 427, 430, 435 alin. (1) lit. b) Cod de procedură

penală, solicită casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri

de achitare, deoarece infracțiunea imputată nu a fost săvârșită de el.

În motivarea recursului declarat, recurentul invocă argumente similare

celor indicate anterior în apel și descrise în pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar

menționând că, instanța de apel și-a întemeiat decizia pe declarațiile părții

vătămate Toma V., fără a luat în considerație declarațiile inculpatului relatate în

ședința de judecată.

Adițional, recurentul menționează că, explicația din 12.08.2015, a fost

pripită și una fără justificări, or, în cadrul urmăririi penale nu s-a stabilit prin

careva probe că el ar fi confecționat copia poliței de asigurare.

Instanța de apel nu a dat nici o apreciere declarațiilor martorului Goncear

V., care în instanța de apel a declarat că el nu a dispus de o asemenea poliță de

asigurare și nu cunoaște de unde a apărut copia acesteia.

De asemenea, în decizia adoptată instanța de apel a indicat ca obiect

material a infracțiunii - polița de asigurare, ca un document oficial, însă de facto

fiind o fotocopie, care nu a fost supusă expertizei.

11.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului declarat, pledând pentru inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit

neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale.

cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia

din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Din conținutul recursului declarat se constată că titularul acestuia invocă

temei de drept pct. 6), 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a

repara eroarea de drept comisă de instanțele de fond ori de apel, atunci când

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și nu au fost întrunite

elementele infracțiunii.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs,

Colegiul penal constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat.

7

Astfel, se relevă că, respectând prevederile art. 414, 436 alin. (2) Cod de

procedură penală, instanța de apel, judecând apelurile declarate, a verificat

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală, fiind cercetate suplimentar

probele administrate de către instanța de fond, astfel ajungând la concluzia

corectă enunțată în pct. 9. al prezentei decizii.

În sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la

respingerea apelului declarat de către inculpat și admiterii apelului acuzatorului

de stat.

Ținând seama de aceste prevederi, Colegiul penal constată că instanța de

apel a fost în drept și, de fapt, întemeiat a dispus casarea sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, motivându-și

detaliat și clar soluția adoptată.

Colegiul penal conchide că temeiul semnalat de către inculpat și prevăzut

la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la

examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8), 436

alin. (2) Cod de procedură penală și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, cuprinzând și motivele pe care se întemeiază

soluția adoptată.

Cu referire la critica recurentului sub aspectul pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, instanța de recurs menționează că, acest temei pentru

recurs este aplicabil atunci când nu a fost stabilită fapta care corespunde

elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin intermediul

cărora s-au constatat elementele infracțiunii.

Sub aspectul situației de ”neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg

acele cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acestuia nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este

subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura

cauzală dintre acestea).

Astfel, autorul recursului consideră că instanța de apel a tras o concluzie

greșită în partea condamnării conform învinuirii înaintate, considerând că, în

speță lipsesc probe certe ce i-ar confirma vinovăția în săvârșirea infracțiunii

prevăzute la art. 361 alin. (1) Cod penal, iar acțiunile lui nu întrunesc semnele

constitutive ale acestei infracțiunii.

Instanța de recurs susține că soluția instanței de apel este argumentată și

corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în

ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și,

totodată, care au fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și

8

coroborării reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că există faptele

infracțiunii incriminate.

Conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat și

multiaspectual în textul deciziei instanței de apel, iar temeiuri de a pune la

îndoială veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit, deoarece ele au fost obținute

cu respectarea normelor de procedură penală, mai mult ca atât, nici recurentul

nu invocă ilegalitatea obținerii probelor pe parcursul procesului penal.

Astfel, afirmația recurentului precum că, instanța de apel a tras o concluzie

greșită în ce privește condamnarea în baza art. 361 alin. (1) Cod penal,

considerând că lipsesc probe certe ce i-ar confirma vinovăția, sunt combătute

prin probele acumulate legal în cadrul urmăririi penale, precum și administrate

în cadrul cercetării judecătorești în instanța de apel, menționate în pct. 10. al

prezentei decizii.

Prin urmare, argumentele inculpatului, precum că nu ar fi săvârșit

infracțiunea imputată, contravin materialelor cauzei, deoarece, instanța de apel,

corect a menționat că vinovăția acestuia se dovedește prin probele enumerate în

pct. 10. al prezentei decizii și care sunt în contradicție cu cele relatate în apărarea

sa.

Instanța de recurs, conchide asupra legalității și temeiniciei concluziei

instanței inferioare, care a constatat existența faptei și vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (1) Cod penal, fiind stabilite în

cauză toate elementele constitutive ale confecționării documentelor oficial false, care

eliberează de obligațiuni.

Astfel, instanța de apel s-a pronunțat asupra circumstanțelor de fapt și a

motivat concluziile prin cumulul de probe administrate în cauză, cărora le-a dat

o apreciere justă și obiectivă, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Colegiul penal constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul

apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului

declarat de către inculpat și admiterii apelului acuzatorului de stat în sensul

declarat, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

Afirmațiile inculpatului, precum că instanța de apel incorect a apreciat

probele cauzei punându-le la baza sentinței de condamnare, nu pot fi reținute ca

temei de admitere a recursului, deoarece, ca probe, acestea sunt administrate cu

respectarea procedurii penale, verificate și apreciate de instanța inferioară

conform legislației în vigoare. Mai mult că, critica referitor la procedura de apreciere

a probelor ține de starea de fapt a cauzei și care deja a fost efectuată de instanța de apel.

Prin urmare, Colegiul penal susține concluzia privind temeinicia acuzării

referitor la prezența în acțiunile inculpatului a elementelor constitutive ale

9

infracțiunii imputate, faptele acestuia corect fiind încadrate în prevederile art. 361

alin. (1) Cod penal. Prezența în acțiunile inculpatului atât a elementelor care

caracterizează latura obiectivă a infracțiunii imputate, cât și a celor care

caracterizează latura subiectivă ale acestei infracțiuni, au fost demonstrate prin

probele enumerate în pct. 10. al prezentei decizii, acumulate la faza urmăririi penale

și examinate în cadrul ședinței instanței de apel.

Revenind la conținutul recursului declarat, Colegiul penal va respinge ca

fiind neîntemeiată afirmația recurentului precum că, instanța de apel și-a

întemeiat soluția în baza declarațiilor reprezentantului părții vătămate, C.A.

„Grawe Carat Asigurări” S.A., Toma V., or, declarațiile menționate nu constituie

unica probă care demonstrează vinovăția inculpatului, aceasta fiind fondată

inclusiv și pe alte probe, prezentate de către organul de urmărire penală,

menționate și descrise în pct. 10. al prezentei decizii.

Din considerentele enunțate, instanța de recurs va respinge ca fiind

neîntemeiat și argumentul inculpatului precum că, în cadrul examinării cauzei

nu a fost posibil de stabilit originalul poliței RCAI-001666989 din 29.04.2015, iar

expertiza grafologică nu a fost efectuată, existând doar o foto-copie, care nu este

document oficial, or, reieșind din probatoriul examinat s-a constatat că

inculpatul, inițial a scris explicație administrației ÎM C.A. „Grawe Carat

Asigurări” S.A., prin care a recunoscut că, a perfectat polița de asigurarea auto

cet. Goncear V., la rugămintea mamei sale, Goncear G., pentru a o prezenta

colaboratorilor poliției cu scopul de a nu-i aplica amendă contravențională în

lipsa poliței de asigurare (f.d. 8, vol.I), iar ulterior în apărarea sa, nu a recunoscut

acest fapt.

Mai mult ca atât, conform extrasului din procesul-verbal nr. 32 al ședinței

Comitetului de Conducere a întreprinderii cu Capital Mixt Compania de Asigurări

„Grawe Carat Asigurări” S.A. din 19.08.2015 (f.d. 75, vol.I), inculpatul a fost

sancționat cu concediere, conform art. 86 alin. (1) lit. k) Codul muncii, din

motivul falsificării poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto

internă (RCA) nr. RCAI-001666989 din 29.04.2015, sancțiune care nici nu a fost

contestată de către inculpat, cu toate că a avut toate posibilitățile în acest sens.

Colegiul penal consideră relevant de a specifica că, argumentele invocate

de recurent în cererea sa de recurs au constituit obiect de examinare la judecarea

cauzei în instanța de apel, deoarece după conținutul lor sunt similare celor

consemnate în cererea de apel, respectiv asupra acestora instanța de apel s-a

expus argumentat în hotărârea pronunțată, așa cum este indicat și în pct. 10. din

prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs o consideră legală și

argumentată, însușind argumentele ei, reiterarea cărora nu mai este necesară

(jurisprudența CtEDO, cauza Rebait și alții c. Franței, din 25.02.1995, nr. 26564/1995).

10

În concluzie, instanța de recurs menționează că nu se constată prezența

erorilor de drept ce ar genera casarea hotărârii atacate sub aspectele invocate de

către recurent, deoarece soluția adoptată de instanța inferioară este întemeiată și

motivată.

În circumstanțele stabilite, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

recursului declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul Pleșca

Oleg, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 iunie

2017, în cauza penală în privința lui Pleșca Oleg, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 decembrie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

11