1ra-1743/2017 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-1743/2017 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1743/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 decembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 20 septembrie 2017, declarat de avocata Cristina Mihalachi, în

numele inculpatului

Lozan Bogdan XXXXX, născut la

XX XXXXX XXXX, originar și locuitor al or. XXXXX,

str. XXXXX XXX, ap. XX, cetățean al R.

Moldova, anterior condamnat prin:

1) sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău

din 08.10.2012, în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, la

amendă în mărime de 8000 lei, cu privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3

ani;

2) sentința Judecătoriei Strășeni din 24.08.2016,

în baza art. 2641 alin. (1), 2641 alin. (1), 84 Cod penal,

la amendă în mărime de 12.000 lei, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 4 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 04.04.2017 – 06.07.2017,

instanța de apel: 15.08.2017 – 20.09.2017,

instanța de recurs: 16.11.2017 – 06.12.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

1

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Lozan Bogdan a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 8 luni închisoare.

În temeiul art. 85 Cod penal, prin adăugirea pedepsei aplicate conform

sentinței Judecătoriei Strășeni din 04.07.2016, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă

de 8 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 4 ani, cu executare în penitenciar de tip închis, începând din 06 iulie

2017.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în

mărime de 21,77 lei.

22.00, inculpatul Lozan B., fiind în stare de ebrietate alcoolică avansată,

deplasându-se la volanul automobilului „Dacia Logan”, n.î. XXX XXX, pe drumul

local L 445 km.5 din or. Strășeni, a fost stopat de colaboratorii Inspectoratului de

Poliție de Patrulare. Fiind supus testării alcooloscopice prin mijlocul tehnico-

științific „Drager Alcotester 8510 RO”, la Lozan B., conform procesului-verbal de

constatare a stării de ebrietate, s-a stabilit concentrația vaporilor de alcool în aerul

expirat de 0,41 mg/l, ceea ce constituie, conform art. 13412 alin. (3) Cod penal,

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Prin acțiunile sale intenționate, inculpatul a ignorat prevederile

Regulamentului de Circulație Rutieră, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr.

357 din 13.05.2009, și anume pct. 14 lit. a) care stipulează că conducătorului de

vehicul îi este interzis: să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența

drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub influența preparatelor

medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat sau

într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere și

pct. 10 alin. (2) lit. a) al regulamentului, care prescrie că persoana care conduce un

autovehicul trebuie să posede și la cererea lucrătorului de poliție este obligat să

înmâneze pentru control permis de conducere perfectat pe numele său, valabil

pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut integral vina, solicitând

examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că

aceste probe dovedesc vinovăția lui și i-a încadrat acțiunile pe art. 2641 alin. (4)

Cod penal, ca conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat de către o persoană ce este privată de

dreptul de a conduce mijloace de transport.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, a solicitat examinarea cauzei în

procedură simplificată, este invalid de gradul III, nu se află la evidența medicului

narcolog și psihiatru, în calitate de circumstanță atenuantă fiind reținută căința

sinceră, iar ca circumstanță agravantă fiind constatată săvârșirea infracțiunii de

către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune similară,

având antecedente penale nestinse, infracțiunea fiind săvârșită în stare de recidivă.

2

Totodată, prin sentința Judecătoriei Strășeni din 04.07.2016, inculpatul a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 12.000

lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4

ani.

Astfel, la data săvârșirii infracțiunii - 19.02.2017, inculpatul avea

antecedente penale nestinse pentru comiterea unei infracțiuni săvârșite cu intenție.

Potrivit art. 111 alin. (1) lit. e) Cod penal, se consideră ca neavând

antecedente penale persoanele condamnate la o pedeapsă mai blândă decât

închisoarea – după executarea pedepsei.

Conform art. 34 alin. (1) Cod penal, se consideră recidivă dacă persoana

anterior condamnată pentru infracțiune intenționată a săvârșit din nou o infracțiune.

În corespundere cu prevederile art. 82 alin. (2) Cod penal, mărimea pedepsei

pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate, pentru recidivă periculoasă este

de cel puțin două treimi, iar pentru recidivă deosebit de periculoasă – de cel puțin

trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul

corespunzător din Partea specială a prezentului cod.

Or, nu este rațională aplicarea în privința inculpatului a unei pedepse mai

blânde din cele prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal, fiind stabilit că acesta a

comis din nou o infracțiune intenționată, anterior fiind pedepsit cu amendă în

mărime de 12.000 lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 4 ani, însă nu și-a făcut concluziile necesare și nu s-a corijat, o

pedeapsă cu amendă fiind una formală, neefectivă și neindividualizată în cazul dat,

reeducarea și corectarea acestuia fiind posibilă doar cu izolarea lui de societate

Totodată, potrivit art. 85 Cod penal, urmează a adăuga la pedeapsa numită

partea neexecutată a pedepsei complementare aplicate prin sentința Judecătoriei

Strășeni din 04.07.2016, stabilindu-i inculpatului o pedeapsă definitivă de 8 luni

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 4 ani, cu executare în penitenciar de tip închis.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o

pedeapsă cu amendă în mărime de 1150 unități convenționale.

Apelantul a invocat că instanța de fond a ignorat starea de sănătate a

inculpatului, care este invalid din copilărie, și care în detenție doar i se va agrava.

Aplicarea-i unei pedepse sub formă de amendă, ar fi adus mai mult folos statului.

În cazul dat, a fost pusă în executare o pedeapsă care încă nu este definitivă.

Mai mult, înlocuind măsura preventivă sub formă de obligare de nepărăsire a

țării în privința inculpatului cu arest preventiv și luarea lui sub strajă din sala de

judecată, instanța de fond nu a emis o încheiere sau un mandat de arest în acest

sens.

3.1. A declarat apel și avocata Cristina Buimistru solicitând casarea parțială

a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o

pedeapsă de 4 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 4 ani.

3

Apelanta a indicat că inculpatul și-a recunoscut integral vina, ceea ce

demonstrează conștientizarea gravității faptei infracționale săvârșite și a contribuit

la descoperirea infracțiunii, existând temeiuri de aplicare a unei pedepse mai

blânde decât cea prevăzută de lege.

Totodată, starea sănătății condamnatului este foarte gravă, acesta fiind

invalid de gradul III și având nevoie de îngrijire medicală permanentă, care nu-i

poate fi asigurată în special în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, unde condițiile de

detenție sunt foarte rele.

Nu putem nega faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de

recidivă și condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei nu va fi

oportună, însă, având în vedere căința lui activă și sinceră, starea de sănătate

precară a inculpatului, acestuia urmează a-i fi aplicată o pedeapsă mai blândă.

septembrie 2017, ambele apeluri au fost admise, casată sentința în partea cumulării

pedepselor și a cheltuielilor de judecată, fiind pronunțată o nouă hotărâre.

În baza art. 85 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată

inculpatului Lozan Bogdan, a fost adăugată parțial pedeapsa complementară

neexecutată, stabilită prin sentința Judecătoriei Strășeni din 24 august 2016, adică

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani și 2

luni.

Cheltuielile judiciare în mărime de 22,17 lei au fost trecute în contul statului.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei a

ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea

inculpatului, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea,

de condițiile de viață ale acestuia și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării inculpatului.

Sancțiunea aplicată de instanța de fond corespunde principiilor

individualizării pedepsei, fiind legală, echitabilă și individualizată.

Or, în calitate de circumstanță atenuantă a fost reținută căința sinceră a

inculpatului, iar ca circumstanță agravantă s-a identificat condamnarea lui

anterioară pentru o infracțiune similară.

Astfel, prin sentința Judecătoriei Strășeni din 24.08.2016, inculpatul a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (1), 2641 alin. (1), 84 Cod penal la amendă în

mărime de 600 unități convenționale, adică 12.000 lei, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani.

Potrivit ordinelor de încasare a numerarului din 26.08.2016, 07.10.2016 și

02.11.2016, inculpatul a achitat integral amenda în mărime de 12.000 lei.

Totodată, din condamnările anterioare ale inculpatului și pedepsele stabilite

pentru comiterea unei infracțiuni comise cu intenție, în corespundere cu art. 111

Cod penal, antecedentul penal al acestuia nu este stins or, deși, inculpatul a

executat integral pedeapsa principală, la moment nu a executat pedeapsa

4

complementară sub formă de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de 4 ani.

Potrivit art. 34 alin. (1) Cod penal, se consideră recidivă comiterea cu

intenție a uneia sau mai multor infracțiuni de o persoană cu antecedente penale

pentru o infracțiune săvârșită cu intenție.

Prin urmare, instanța de fond corect a reținut că inculpatul a săvârșit

infracțiunea incriminată în stare de recidivă or, prin sentința Judecătoriei Strășeni

din 24.08.2016, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute la art. 2641 alin. (1), 2641 alin. (1), 84 Cod penal, iar la 19.02.2017

acesta a comis, din nou, o infracțiune din categoria celor ușoare.

Conform art. 82 alin. (2) Cod penal, mărimea pedepsei pentru recidivă nu

poate fi mai mică de jumătate, pentru recidivă periculoasă este de cel puțin două

treimi, iar pentru recidivă deosebit de periculoasă – de cel puțin trei pătrimi din

maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea

specială a prezentului cod.

Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie de cel puțin 6 luni

închisoare, iar conform prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală și,

ca urmare a reducerilor cu 1/3 a limitelor pedepselor prevăzute de lege, instanța de

fond corect a stabilit limitele pedepsei sub formă de închisoare de la 4 luni până la

8 luni.

Pedeapsa cu 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, este

justificată, iar pedeapsa sub formă de amendă solicitată de apărare, nu ar asigura

atingerea deplină a scopului legii penale privind corectarea și reeducarea

inculpatului, având în vedere că acesta a comis deja de trei ori infracțiunea de

conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate, ce denotă că el nu a

conștientizat pericolul real al faptei pe care o comite.

Potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, dacă, după pronunțarea sentinței, dar

înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă

infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa

aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința

anterioară.

În baza prevederilor art. 87 Cod penal, la cumularea diferitelor pedepse

principale aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni sau al unui cumul de

sentințe, unei zile de închisoare îi corespund 2 ore de muncă neremunerată în

folosul comunității. Celelalte pedepse cumulate cu închisoarea se execută de sine

stătător.

Astfel, în conformitate cu art. 85 alin. (1), art. 87 Cod penal, concluzia

instanței de fond în partea stabilirii pedepsei definitive în privința inculpatului, este

eronată, fiind stabilit că acesta, deși a executat integral pedeapsa principală stabilită

prin sentința Judecătoriei Strășeni din data de 24.08.2016, la momentul pronunțării

în prezenta cauză nu a executat pedeapsa complementară sub formă de privare de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani. Instanța de fond

a omis că la data de 06.07.2017, inculpatul deja era privat de dreptul de a conduce

mijloace de transport începând cu 24.08.2016.

5

Prin urmare, urmează a pronunța o nouă hotărâre potrivit modului stabilit de

prima instanță în partea cumulării pedepselor și anume, în temeiul art. 85 Cod

penal, la pedeapsa aplicată prin sentința Judecătoriei Strășeni din 06.07.2017, de 8

luni închisoare, se va adăuga parțial pedeapsa complementară neexecutată și

stabilită prin sentința Judecătoriei Strășeni din data de 24.08.2016, privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani și 2 luni, or, la

data pronunțării sentinței din 06.07.2017, pedeapsa complementară sub formă de

privare de dreptul de a conduce mijloace de transport era deja pusă în executare de

10 luni.

Totodată, afirmațiile apărării că instanța de fond nu a ținut cont de starea

sănătății inculpatului, care este invalid din copilărie, sunt neîntemeiate, fiind

stabilit că la aplicarea pedepsei, instanța de fond a ținut cont de toate criteriile de

individualizare a pedepsei, precum și de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75, 76, 77

Cod penal, iar inculpatul nu este la prima sa abatere de la legea penală, anterior

fiind atras la răspundere penală, inclusiv pentru infracțiuni similare, însă nu a

conștientizat faptele comise și a comis o nouă infracțiune, în stare de recidivă.

În același timp, pedeapsa este principalul mijloc de realizare a scopului legii

penale, iar pentru ca echitatea socială să fie reală și pedeapsa - echitabilă, aceasta

trebuie să fie dispusă cu respectarea strictă a principiului diferențierii și

individualizării pedepsei penale.

Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului este oportună și binevenită, inculpatul

urmând să conștientizeze fapta comisă, pentru a evita asemenea circumstanțe pe

viitor or, faptul că acesta anterior a fost condamnat pentru o infracțiune similară îl

caracterizează negativ, ca persoană predispusă la comiterea de noi infracțiuni.

Inculpatului nu-i poate fi aplicată o altă pedeapsă decât cea cu închisoare or,

el anterior fiind atras la răspundere penală, a fost condamnat la pedepse sub formă

de amendă penală, precum și ore de muncă neremunerată în folosul comunității,

însă acestea nu au avut efectul scontat.

Alegațiile apărării că inculpatul are nevoie de îngrijire medicală permanentă,

iar penitenciarele din R. Moldova nu asigură această nevoie specială, sunt

irelevante, conform prevederilor de executare, condamnatului fiindu-i garantat

dreptul la ocrotirea sănătății și la asistență medicală în conformitate cu legislația în

vigoare.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 230 alin. (2) Cod de executare,

condamnații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală și de medicamente în

volumul stabilit de Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, în

conformitate cu legislația în vigoare.

Afirmațiile apărării că instanța de fond, înlocuind măsura preventivă sub

formă de obligare de nepărăsire a țării în privința inculpatului cu arest preventiv și

luarea acestuia sub strajă din sala de judecată, nu a emis careva încheieri în acest

sens, precum nici mandat de arest, sunt nefondate.

Or, potrivit art. 395 alin. (1) Cod de procedură penală, în dispozitivul

sentinței de condamnare trebuie să fie arătate: 1) numele, prenumele și

patronimicul inculpatului; 2) constatarea că inculpatul este vinovat de săvârșirea

6

infracțiunii prevăzute de legea penală; 3) categoria și mărimea pedepsei aplicate

inculpatului pentru fiecare infracțiune constatată ca dovedită, pedeapsa definitivă

pe care urmează să o execute; categoria penitenciarului în care trebuie să execute

pedeapsa cel condamnat la închisoare; data de la care începe executarea pedepsei;

durata termenului de probă în cazul condamnării cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei și cui îi revine obligația de a supraveghea pe cel condamnat cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei. În cazul constatării vinovăției

inculpatului, cu liberarea de pedeapsă pe baza prevederilor respective ale Codului

penal, instanța este obligată să menționeze aceasta în dispozitivul sentinței; 4)

dispoziția despre computarea reținerii, arestării preventive sau arestării la

domiciliu, dacă inculpatul până la darea sentinței se afla în stare de arest; 5)

dispoziția privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când

sentința va deveni definitivă; 6) obligațiile puse în seama condamnatului cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

La adoptarea sentinței de condamnare, instanța de judecată este obligată să

stabilească pedeapsa, cu indicarea începutului termenului executării, nefiind

necesară adoptarea unor încheieri separate cu privire la măsura preventivă,

circumstanță care neapărat urmează a fi indicată în conținutul dispozitivului

sentinței de condamnare.

Totodată, referitor la pretinsele condiții de detenție inumane și degradante

din penitenciarele R. Moldova, apărarea este în drept să se adreseze cu cerere către

organul de resort în vederea stabilirii pretinselor încălcări.

Astfel, scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate inculpatului, va fi pe

deplin atins, doar prin menținerea sancțiunii privative de libertate, în limitele și în

condițiile stabilite de prima instanță.

În același timp, conform art. 415 alin. (1), pct. 2) Cod de procedură penală,

urmează a casa sentința și în partea cheltuielilor de judecată, cu trecerea lor în

contul statului.

casarea hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatului să-i fie redusă pedeapsa cu închisoare până la 4 luni.

Recurenta a invocat că instanța de apel a ignorat nevoile speciale ale

inculpatului or, acesta având grad de invaliditate, are nevoie de îngrijire medicală

permanentă pe care statul, deși este obligat prin lege, nu o poate acorda.

Potrivit art. 37 al Constituției Republicii Moldova, dreptul la ocrotirea

sănătății este garantat.

Însă, conform rapoartelor privind condițiile de detenție a condamnaților,

statul nu respectă această obligație imperativă. Or, la capacitatea de aproximativ

800 de deținuți în Penitenciarul nr. 13, în care se deține inculpatul, sunt plasați

până la 1200 de condamnați, fiind celule în care unui deținut îi revin mai puțin de

1,5 m2.

Totodată, Penitenciarul nr. 13 primează în dosarele cu cele mai multe

condamnări la CtEDO pentru condiții inumane și degradante, iar dintre cele 81 de

7

condamnări ale Republicii Moldova la CtEDO pe articolul 3 al CEDO, în 63 de

cauze, statul a fost condamnat pentru condiții inumane și degradante.

Astfel, stabilirea unei pedepse cu închisoarea pe un termen atât de mare în

penitenciar de tip închis pentru săvârșirea unei infracțiuni ușoare unei persoane

care suferă de o boală în legătură cu care i s-a stabilit grad de invaliditate,

reprezintă o abatere gravă de la principiul umanismului.

Or, inculpatul a manifestat căință sinceră, circumstanță atenuantă care urma

să fie luată în considerație la stabilirea pedepsei.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus

neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat și pe temeiurile din art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, că motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar și că instanța a admis o eroare

gravă de fapt care a afectat soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii

contestate, asupra căror motive concrete din apelurile apărării nu s-ar fi pronunțat

instanța, care ar fi esența erorilor concrete de drept și a circumstanțelor că

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că

instanța a admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod

de procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, fiind omisă în totalitate și

argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

8

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile

de conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în

drept, care l-ar justifica și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate

legal de recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

declarat, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5.,

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, inclusiv în latura pedepsei aplicate

inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, just luând în considerare personalitatea

inculpatului, care are antecedent penal nestins pentru o infracțiune similară,

circumstanțele faptei comise de el și gradul de pericol social al infracțiunii

săvârșite, ținând corect cont de prevederile art. 7, 61, 75, 34 alin. (1), 82 alin. (2),

85 alin. (1) Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror la

aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă

în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Se consideră

recidivă comiterea cu intenție a uneia sau mai multor infracțiuni de o persoană cu

antecedente penale pentru o infracțiune săvârșită cu intenție. Mărimea pedepsei

pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate din maximul celei mai aspre

pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod.

Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei,

9

condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în

întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a

pedepsei stabilite de sentința anterioară. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a

inculpatului, precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea

acestuia, cât și a altor persoane (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, în descriptivul deciziei contestate sunt indicate argumentat

și detailat motivele pentru care instanța de apel a respins dovezile și versiunile

apărării invocate în apelurile declarate.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

(hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei

penale (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, inclusiv în latura pedepsei penale,

în alt sens decât cel pe care îl propune avocatul este o competență și prerogativă

legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul

celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

10

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au

aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursul declarat este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta

urmează a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Cristina Mihalachi,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 septembrie

2017, în privința inculpatului Lozan Bogdan XXXXX, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 27 decembrie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

11