1ra-1445/2016 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP

1ra-1445/2016 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1445/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 august 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău din 31 martie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 14 aprilie 2016, declarat de avocatul Igor Cecan, în numele inculpatului

Parfionov Mihail Ghenadii, născut la

12 noiembrie 1984, originar și locuitor al mun.

Chișinău, str. Grenoble 209, ap. 77, cetățean al R.

Moldova, anterior condamnat:

1) prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 13 iunie 2012, în baza art. 2641 alin. (1)

Cod penal, la amendă în mărime de 8000 lei, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani;

2) prin sentința Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău din 02 iunie 2014, în baza art. 290 alin. (1),

217 alin. (1), 84 Cod penal, la amendă în mărime de

500 unități convenționale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 11.04.2014 – 31.03.2015,

instanța de apel: 08.09.2015 – 16.10.2015,

instanța de recurs: 28.12.2015 – 16.02.2016,

instanța de apel: 22.03.2016 – 14.04.2015,

instanța de recurs: 25.06.2016 – 10.08.2016.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

1

C O N S T A T Ă :

inculpatul Parfionov Mihail a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod

penal, la 2 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

inculpatul Parfionov M. a pătruns în automobilul ”Dacia Logan”, cu n.î. C PM 767,

parcat pe bd. Decebal 80/1, mun. Chișinău, urmărind scopul sustragerii bunurilor

altei persoane, folosindu-se de faptul că nu este observat de nimeni, prin acces liber,

de unde a sustras pe ascuns un navigator satelian de model „HD Opțional”, cu husă,

în valoare de 1.400 lei, un înregistrator video de model „Car Cancorder”, în valoare

de 900 lei, un telefon mobil de model „Huawei”, cu cartelă sim, nr. 067648407, nr.

IMEI 861895015937221, în valoare de 1200 lei, un telefon mobil de model

„Huawei”, cu cartelă sim, nr.067602408, nr. IMEI 862076012393663, în valoare de

1.200 lei, cauzându-i părții vătămate Zavricico A., un prejudiciu considerabil, estimat

la 4.700 lei.

Instanța, conducându-se de prevederile art. 321 alin. (2) pct. 1 Cod de procedură

penală, a dispus examinarea cauzei în lipsa inculpatului, pe motiv că acesta s-a

eschivat cu rea-voință de la prezentarea în ședințele de judecată, fiind supus aducerii

silite, conform raportului din 15.07.2014 și procesului-verbal privind actele de

constatare din 15.07.2014, ulterior fiind anunțat în căutare, potrivit informației nr.

15169 din 04.08.2014 și nr. 18280 din 10.09.2014 de la IP Botanica, în privința lui

fiind pornit dosar de căutare.

În temeiul art. 368 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, având în vedere că

inculpatul s-a eschivat de la prezentarea în instanța de judecată, au fost cercetate

declarațiile acestuia depuse în cadrul urmăririi penale, în care fiind audiat în calitate

de învinuit a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate.

Instanța a statuat că sunt neîntemeiate declarațiile anterioare ale acestuia prin

care neagă sustragerea bunurilor, indicând că le-a primit de la Sultanovici A., fiind

demonstrat că bunurile s-au aflat în posesia lui și au fost înstrăinate anume de

inculpat.

Astfel, declarațiile inculpatului au fost făcute cu scopul de a se eschiva de la

răspundere penală, acestea fiind în contradicție cu declarațiile părții vătămate și ale

martorilor, care au indicat cert și consecvent asupra faptului realizării infracțiunii.

Partea vătămată Zavricico A. a indicat că a iertat inculpatul și nu dorește ca

acesta să fie plasat în penitenciar. Solicită restituirea bunurilor sustrase, prejudiciul

cauzat fiind unul considerabil.

Instanța a conchis că vinovăția inculpatului este dovedită integral prin probele

administrate și i-a încadrat acțiunile în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, ca

furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârșită prin pătrunderea

în încăpere, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont că inculpatul a comis o infracțiune

mai puțin gravă, anterior a comis infracțiuni similare, nu este angajat în câmpul

muncii, s-a eschivat de la prezentarea în instanța de judecată, se află la evidența

medicului narcolog din 08.12.2010, ca consumator de substanțe narcotice ”hașiș”, nu

2

au fost constatate circumstanțe atenuante și agravante, concluzionând că reeducarea

și corectarea acestuia este posibilă numai prin izolare de societate.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă sub

formă de amendă.

Apelantul a invocat că sentința este neîntemeiată, iar pedeapsa aplicată nu

corespunde probelor cercetate și circumstanțelor stabilite.

Fiind constatat că inculpatul nu are antecedente penale, i-a fost aplicată cea

mai aspră pedeapsă prevăzută de sancțiunea articolului 186 alin. (2) Cod penal, în

calitate de pedepse alternative la acest articol fiind prevăzute amenda și munca

neremunerată în folosul comunității.

Pedeapsa aplicată inculpatului corespunde pedepsei ce urma a fi aplicată în

cazul recidivei de infracțiuni, prin prisma prevederilor art. 34 alin. (1), 82 alin. (2)

Cod penal, circumstanțe care nu au fost stabilite în cazul dat.

Instanța de fond a neglijat cererea părții vătămate prin care indică că a iertat

inculpatul și solicită să nu-i fie aplicată pedeapsa cu închisoarea, aceasta urmând a fi

tratată drept o declarație de împăcare.

Nefiind înaintată o acțiune civilă, inculpatul a restituit integral prejudiciul

material cauzat prin infracțiune și s-a împăcat cu partea vătămată, potrivit art. 76 alin.

(1) lit. e) Cod penal, acest fapt constituind circumstanță atenuantă.

Conform art. 78 alin. (1) Cod penal, în cazul în care instanța de judecată

constată circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiunii, pedeapsa principală se

reduce sau se schimbă după cum urmează: a) dacă minimul pedepsei cu închisoare

prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic

de 10 ani, pedeapsa poate fi redusă până la acest minim; b) dacă se aplică amenda,

aceasta se poate coborî până la limita de jos.

Astfel, inculpatului urma a-i fi aplicată pedeapsa cu amendă sau, în cel mai rău

caz, închisoare pe un termen de 3 luni.

Inculpatul nu s-a prezentat în ședințele de judecată, fiind plecat peste hotarele

țării pentru a efectua un tratament complex contra narcomaniei, fapt de demonstrează

intenția inculpatului de a se plasa pe calea corijării, de a fi un cetățean util societății,

iar societatea la rândul său ar fi cazul să fie mai tolerantă față de așa gen de persoane.

octombrie 2015, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Parfionov Mihail a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod

penal la amendă în mărime de 1.000 unități convenționale, ce constituie 20.000 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că la soluționarea chestiunii cu privire la pedeapsa

penală, instanța de fond nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, 78

Cod penal.

Astfel, sentința nu cuprinde motive pentru aplicarea pedepsei cu închisoare, de

sancțiunea art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal fiind prevăzute pedepse alternative,

ca amenda sau munca neremunerată în folosul comunității.

3

Inculpatul a săvârșit о infracțiune mai puțin gravă, nu are antecedente penale, a

recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii imputate și se căiește de cele comise, a

recuperat prejudiciul cauzat prin infracțiune, s-a împăcat cu partea vătămată

Zavricico A., care l-a iertat și a susținut apelul, circumstanțe agravante nu s-au

constatat, lipsind careva motive pentru stabilirea pedepsei cu închisoare, dacă

sancțiunea legii penale prevede și pedeapsa alternativă - amenda.

Miron a declarat recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii și menținerea

sentinței.

Recurentul a indicat că instanța de apel nu a individualizat în mod echitabil

pedeapsa, ignorând prevederile art. 7, 75 Cod penal.

Examinarea cauzei a avut loc în lipsa inculpatului, pe parcursul examinării

cauzei fiind respinsă solicitarea privind extrădarea acestuia din Republica Elenă.

Instanța de apel nu a luat în considerație și a restituit procurorului copia

sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 02 iunie 2014, prin care inculpatul

a fost condamnat în baza art. 217 alin. (2), 290 alin. (1), 84 Cod penal la amendă în

mărime de 500 unități convenționale.

Astfel, o pedeapsă mai blândă, în cazul inculpatului nu este aplicabilă, or,

aceasta va putea genera dispreț față de ea și nu va fi suficientă pentru corectarea

infractorului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

februarie 2016, recursul a fost admis, casată total decizia atacată și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a statuat că instanța de apel urma să se expună asupra

prezenței circumstanțelor care atenuează sau agravează răspunderea, pronunțându-se

argumentat asupra tuturor capetelor de cerere menționate de părți, astfel, cauza nu a

fost examinată sub toate aspectele și nu s-a dat răspuns la toate chestiunile importante

pentru cauza deferită judecății.

Instanța de recurs a statuat asupra acestei concluzii analizând conținutul

procesului-verbal al ședinței de judecată din 16 octombrie 2015, în care procurorul

indică despre necesitatea menținerii sentinței, având în vedere că acesta a mai fost

anterior condamnat prin sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 02 iunie

2014, în baza art. 290 alin. (1), 217 alin. (2), 84 Cod penal, la amendă în mărime de

500 unități convenționale, iar pe art. 186 Cod penal s-a încetat procesul în privința sa.

Aceste circumstanțe urmau să fie luate în considerație la aplicarea art. 75 Cod

penal de către instanța de apel, fiind apreciate în raport cu persoana infractorului și

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestuia.

Instanța de apel a omis argumentele acuzării, invocate în susținerea poziției de

menținere a sentinței în privința inculpatului și prin aceasta a încălcat prevederile

expuse în art. 385 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Totodată, instanța de apel urma să se expună asupra tuturor argumentelor din

apel invocate de apelant și de părți, motivându-se temeiurile de fapt și de drept care

au dus la admiterea sau la respingerea fiecărui motiv invocat în instanța de apel.

Prin urmare, instanța de apel nu și-a motivat soluția adoptată în conformitate

cu rigorile legii și nu a dat nici un răspuns alegațiilor acuzării, care au importanță

4

pentru cauză, prin ce a admis eroarea de drept prescrisă de art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

2016, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că, efectuând о analiză complexă a circumstanțelor

cauzei și a personalității inculpatului, urmărind comportamentul acestuia în viața

socială, trecutul infracțional, sunt neîntemeiate alegațiile apărării în partea stabilirii

unei pedepse non-privative de libertate, sub formă de amendă.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de fond, în conformitate cu

prevederile art. 75 Cod penal, a ținut cont că infracțiunea comisă este una mai puțin

gravă, că inculpatul anterior a mai comis infracțiuni similare, de sustragere pe ascuns

a bunurilor altor persoane, nu este angajat în câmpul muncii, s-a eschivat de la

prezentarea în instanța de judecata, se află la evidența medicului narcolog din

08.12.2010 cu diagnoza consumator de substanță narcotică „hașiș", iar circumstanțe

atenuante și circumstanțe agravante nu s-au constatat.

Deși sunt întrunite condițiile necesare pentru a fi aplicată о pedeapsă

nonprivativă de libertate, fiind efectuată о analiză complexă și minuțioasă a

personalității infractorului, urmărind comportamentul său în viața socială, înainte și

după săvârșirea infracțiunii și numai în măsura în care s-ar dovedi că comiterea faptei

se datorează unui concurs accidental de împrejurări din viața sa și că pentru

corectarea lui, nu este necesară executarea pedepsei cu închisoarea, s-ar putea stabili

pedeapsa sub formă de amendă.

Examinarea cauzei în instanțele de fond și de apel a avut loc în lipsa

inculpatului, care nu s-a prezentat în ședințele de judecată, fiind refuzată extrădarea

acestuia din Republica Elenă, că anterior inculpatul a mai fost condamnat prin

sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 13.06.2012 în baza art. 2641 alin. 1

Cod penal la amendă în mărime de 8000 lei cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 ani, prin sentința Judecătoriei Botanica,

mun. Chișinău din 02.06.2014 în baza art. 290 alin. (1), art. 217 alin. (2) Cod penal în

baza art. 84 Cod penal i-а fost stabilită pedeapsa cu amendă în mărime de 500 unități

convenționale, iar prin sentința Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 01.02.2016,

a fost încetat procesul penal privind învinuirea acestuia de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 1921 alin. (2) lit. a) Cod penal pe motivul împăcării părților, prin

sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 28.01.2016, a fost încetat procesul

penal în baza art. 42, art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal pe motivul împăcării

părților.

Astfel, deși inculpatul a fost în conflict cu legea penală, instanțele de judecată

stabilindu-i pedepse sub formă de amenzi penale, acesta nu și-a făcut concluziile

necesare, nu și-a corijat conduita și a continuat să încalce legea penală, prejudiciind

interesele societății.

În raport cu persoana infractorului și împrejurările ce influențează pedeapsa

stabilită acestuia, instanța de fond corect a conchis că pedeapsa cu amendă nu va

duce la atingerea scopului legii penale, doar pedeapsa cu închisoarea fiind plauzibilă

în vederea reeducării condamnatului, restabilirii echității sociale, precum și prevenirii

săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea acestuia, cât și a altor persoane.

5

Instanța de fond corect și-a motivat soluția de individualizare a pedepsei în

privința inculpatului și a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, susținând о

poziție justă în ce privește aplicarea față de inculpat a pedepsei sub formă de

închisoare.

Este neîntemeiat argumentul apărării precum că instanța de fond nu a ținut cont

de faptul că partea vătămată personal a depus о cerere potrivit căreia l-a iertat pe

inculpat și a solicitat ca ultimul să nu fie plasat în penitenciar, adică să nu-i fie

aplicată pedeapsa cu închisoarea, cerere care urma a fi tratată de către instanță drept о

declarație de împăcare.

Or, inculpatul se afla peste hotarele țării, nefiind prezent la examinarea cauzei,

astfel încât nu se poate interpreta că el și-a dat acordul personal pentru încheierea

împăcării, iar declarația dată la Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă,

prin care inculpatul recunoaște vinovăția sa nu poate fi tratată ca un acord de

împăcare, atâta timp cât inculpatul nu s-a prezentat în instanța de judecată, fiind

imposibilă aplicarea prevederilor art. 109 Cod penal.

Prin urmare, instanța de fond, ținând cont de istoricul infracțional al inculpatului

și de ansamblul circumstanțelor cauzei, a individualizat corect pedeapsa, aceasta fiind

justă și echitabilă.

hotărârilor adoptate și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Apelantul a invocat că instanța de apel în motivarea deciziei sale s-a axat pe

personalitatea inculpatului, totodată, statuând că circumstanțe atenuate și agravante

nu s-au stabilit.

Acest fapt nu a fost pus la baza hotărârilor adoptate, nefiind prezentată o

apreciere și motivare a circumstanțelor atenuate stabilite în instanța de judecată,

prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. c), e), f) Cod penal: săvârșirea infracțiunii ca urmare

a unui concurs de împrejurări de ordin personal, inculpatul suferind de narcomanie;

repararea benevolă a pagubei pricinuite și înlăturarea daunei cauzate, ce se confirmă

prin declarația părții vătămate care confirmă că prejudiciul material și moral, cauzat

prin infracțiune i-a fost restituit integral și nu are careva pretenții față de inculpat;

recunoașterea vinovăției, confirmată prin declarația inculpatului dată la Ambasada

Republicii Moldova în Republica Elenă și procesul-verbal de audiere a acestuia în

calitate de învinuit.

Necătând că toate antecedentele penale la moment erau stinse, instanța de apel

și-a expus motivarea soluției sale în coraport cu circumstanța agravantă prevăzută la

art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal.

Totodată, inculpatul fiind ținut sub arest, această perioadă urma a fi luată în

calcul la stabilirea pedepsei.

Astfel, prejudiciul material și moral, fiind restituit părții vătămate, în mărimea

apreciată și solicitată de ultimul, acesta a solicitat, atât în instanța de fond, cât și de

apel, ca inculpatul să fie liberat de răspundere penală, astfel, atestându-se o restabilire

a echității sociale.

Pedeapsa aplicată prin decizia instanței de apel este de 5 ori mai mare decât

prejudiciul cauzat prin infracțiune, care a fost restituit integral, ceea ce impune

6

restricții de ordin patrimonial inculpatului, care depășesc proporțional gravitatea

infracțiunii săvârșite.

Mai mult, amenda aplicată prin decizia instanței de apel din 16.10.2015 a fost

achitată, statul mai bine de 8 luni folosindu-se de acești bani.

Astfel, echitatea socială nu va fi restabilită în cazul extrădării inculpatului din

Grecia, aducerea lui în Republica Moldova și întreținerea lui în penitenciar, statul

urmând să suporte cheltuieli enorme.

Instanța de apel nu s-a expus nici asupra faptului cum va influența pedeapsa

aplicată asupra tratamentului și a bolii de care suferă inculpatul.

Dreptul fundamental la un proces echitabil presupune obligarea instanțelor

judecătorești de a se expune asupra tuturor cerințelor acțiunii, precum și asupra

argumentelor invocate de părți.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 11/1 Cod de procedură penală, eroarea gravă de fapt este

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală, care prevede mai multe temeiuri pentru recursul ordinar,

cum ar fi și situațiile când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus

neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat, în

raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța și care ar fi esența

circumstanțelor că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este

expus neclar, că instanța ar fi admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art.

6 pct. 11/1) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, fiind omisă

în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 8. din

decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care le-ar justifica.

7

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 7. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, just și argumentat au ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal,

conform căror persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și

a altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2. și 7. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina

„instanței”, obligația de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și

probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora.

Deși este adevărat că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1

din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la

fiecare argument ( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de

Jos).

În asemenea situație, nu se mai impune o reevaluare a conținutului mijloacelor

de probă, acestea demonstrând cu prisosință soluția dată de prima instanță. Or, în

cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în mod concret la

împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să

utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu,

să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO

Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

8

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 8. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei (pct. 8. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl

propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită

de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2.-7. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza hotărârii de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Totodată, este de observat că, potrivit art. 469 alin. (1) pct. 12), 470 alin. (1)

C0d de procedură penală, chestiunile privind computarea arestării preventive sau a

arestării la domiciliu, dacă aceasta nu a fost soluționată la adoptarea hotărârii de

condamnare, urmează să fie soluționate nu de instanța de recurs, dar de către instanță

de judecată din raza de activitate a organului sau a instituției care execută pedeapsa

(pct.8. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că instanțele de fond și de apel nu au comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că au adoptat hotărâri care

cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că i-au aplicat inculpatului o pedeapsă

individualizată conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este unul vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

9

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Igor Cecan,

împotriva sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 31 martie 2015 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 aprilie 2016 în privința

inculpatului Parfionov Mihail Ghenadii, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 septembrie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

10