1ra-1267/2017 — art.171 alin.3 lit.b, 172 alin.3 lit.a,175,264-1 alin.4 Cod penal

1ra-1267/2017 — art.171 alin.3 lit.b, 172 alin.3 lit.a,175,264-1 alin.4 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-1267/17

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

14 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Ghenadie Nicolaev,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma, Petru

Moraru,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de

inculpatul Leu Victor și avocații Cușnir Iurie, Mazur Svetlana în numele

inculpatului, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Cimișlia din 25

noiembrie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05

aprilie 2017, în cauza penală în privința lui

Leu Victor Xxxxx,

născut la xxxxx, originar și domiciliat în r-nul xxxxx,

s.xxxxx, str.xxxxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

2016 (instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

a fost condamnat:

- în baza art.172 alin.(3) lit.a), a1) Cod penal la 14 ani închisoare,

- în baza art.175 Cod penal la 5 ani închisoare.

În temeiul art. 84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită definitiv pedeapsa de

16 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Leu Victor a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 264 1 alin.(4) Cod penal și în temeiul art.2 al Legii nr.210 din 29.07.2016

privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței R.Moldova, procesul penal a fost încetat.

Totodată, Leu Victor a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea

1

infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (3) lit. a), b) Cod penal, pe motiv că nu

s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În baza art.103 Cod penal s-a aplicat în privința lui Leu V. – tratamentul

antialcoolic forțat.

S-a încasat de la Leu V. în folosul statului cheltuielile judiciare în

mărime de 2347 lei.

în luna ianuarie 2015, aflându-se la domiciliul său din r-nul Xxxx, s.Xxxx, str.

Xxxx, împreună cu fiica sa minoră Xxxx, a.n.xxxx, despre care știa cu

certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, fiind în stare de ebrietate

alcoolică, intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor

sale, premeditat, a săvârșit în privința ultimei acțiuni perverse.

Tot el, în luna ianuarie 2015, aflându-se la domiciliul său situat în r-nul

Xxxx, s.Xxxx, str.Xxxx, împreună cu fiica sa minoră Xxxx, a.n.xxxx, despre

care știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 14 ani, fiind în stare de

ebrietate alcoolică, intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, premeditat, în urma acțiunilor perverse întreprinse în privința

fiicei sale minore Xxxx, aplicând în privința ultimei constrângere fizică și

psihică, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima

voința, a comis acțiuni violente cu caracter sexual.

Tot el, la 02 octombrie 2015, în jurul orelor 20 25, după ce a consumat

băuturi spirtoase, aflându-se sub influența alcoolului, ignorând și încălcând

prevederile pct.10 lit.a) și pct.14 lit.a) din Regulamentul Circulației Rutiere,

potrivit căruia: „conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă

vehiculul în stare de ebrietate și fără permis de conducere”, a urcat la volanul

motocicletei de model „Xxxx” cu n/î Xxxx și, conducând mijlocul de transport

pe str. Xxxx din or. Xxxx, a fost stopat pentru verificare și control de către

inspectorii echipajului poliției de patrulare rutieră a PP regimentul „SUD” al

INP al IGP, fiind suspectat de conducerea transportului în stare de ebrietate,

unde a fost supus testării alcoolscopice cu dispozitivul „Drager”, în rezultatul

căruia în aerul expirat s-a depistat alcool etilic în cantitate de 0,63 mg/l, ceea

ce constituie stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

De către organul de urmărire penală, Leu Victor a fost învinuit de faptul

că, în luna ianuarie 2015, aflându-se la domiciliul său situat în r-nul Xxxx, s.

Xxxx, str.xxxx, împreună cu fiica sa minoră Xxxx, a.n.xxxx, despre care știa cu

certitudine că nu a împlinit vârsta de 14 ani, fiind în stare de ebrietate

2

alcoolică, intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor

sale, în urma acțiunilor perverse și acțiunilor violente cu caracter sexual

întreprinse în privința fiicei minore Xxxx, cu scopul satisfacerii poftei sexuale,

aplicând în privința victimei constrângere fizică și psihică și profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința a întreținut

cu aceasta un raport sexual.

numele inculpatului, care au solicitat:

- procurorul, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri, de condamnare a lui Leu V. în baza art. 175 Cod penal la 5 ani

închisoare, în baza art.171 alin.(3) lit.a), b) Cod penal la 14 ani închisoare și în

baza art.172 alin.(3) lit.a), a1) Cod penal la 14 ani închisoare. În temeiul art. 84

alin.(1) Cod penal, definitiv de stabilit pedeapsa de 16 ani închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip închis. În rest, a menține sentința fără

modificări.

În argumentarea apelului procurorul a indicat că instanța de fond

neîntemeiat l-a achitat pe Leu V. de sub învinuirea adusă în baza art. 171

alin.(3) lit.a),b) Cod penal, reținând la baza soluției declarațiile părții vătămate

minore și raportul de expertiză medico-legală nr.128 din 21.04.2015, fără a ține

cont de faptul că inițial partea vătămată a relatat că între ea și inculpat a avut

loc un raport sexual.

Astfel, potrivit pct.5 din Hotărârea Plenului CSJ nr.17 din 07.11.2005

Despre practica judiciară în cazurile din categoria infracțiunilor privind viața

sexuală, infracțiunile prevăzute de art.171, 172, 174 CP se consideră

consumate odată cu începerea realizării actului sexual al făptuitorului cu

victima, indiferent de consecințe.

Prin urmare, faptul că inculpatul a comis față de victima minoră acțiuni

perverse și a încercat să întrețină un raport sexual, Xxxx a declarat și

expertului judiciar în cadrul examinării medicale în incinta SMLR Cimișlia la

22.04.2015, despre ce expertul face mențiune în raportul de constatare medico-

legală nr.128 din 22.04.2016.

La fel, apelantul a menționat că necătând la faptul că partea vătămată

minoră fiind audiată în condiții speciale în cadrul cercetării judecătorești a

cauzei penale a declarat că între ea și inculpat nu a avut loc un raport sexual,

instanța urma să aprecieze declarațiile victimei depuse în cadrul urmăririi

penale și ședinței judecătorești în coroborare cu cele ale intervievatorului –

3

psiholog Țeberneac D., care a explicat că se admite ca victima să fi uitat careva

momente de la prima audiere, fiindcă de la acel moment a trecut o perioadă

îndelungată.

- avocatul Cușnir I. în numele lui Leu V., care a solicitat, casarea

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, de achitare a lui

Leu V., pe motiv că nu a avut loc fapta de care este învinuit, precum și că

fapta comisă nu întrunește elementele infracțiunii.

Avocatul a menționat că sentința de condamnare este bazată doar pe

declarațiile părții vătămate minore Xxxx, care în cadrul urmăririi penale și

examinării cauzei a depus declarații contradictorii, astfel acestea nu pot fi

puse la baza soluției de condamnare.

Instanța nu a luat în considerare că martorul Leu A. se afla în relații

ostile cu inculpatul.

La fel, nu s-a ținut cont nici de faptul că inculpatul a relatat că nu a

întreținut relații sexuale cu fiica sa Xxxx, fapt confirmat prin raportul de

expertiză medico legală nr.113-D din 18.06.2015, precum și prin declarațiile

martorilor minori Leu V., Leu I., a părții vătămate minore, martorului Gîscă

L..

Inculpatul a avut grijă de copii săi, iar când fiica minoră s-a îmbolnăvit

el doar a uns-o pe corp cu unguent, aceasta fiind recomandat de medici și

confirmat prin concluzia medicală, unde i-a fost stabilită diagnoza dermatită

alergică.

Totodată, plângerea înaintată de Leu G. a fost depusă la 27.04.2015, în

cazul în care ar fi aflat despre comiterea infracțiunii la data de 06.01.2015, or

aceasta a fost depusă în momentul în care se afla în relații ostile cu Leu Victor

care este fratele său.

Potrivit raportului de expertiză psihiatrică-legală a părții vătămate

minore nr.621a-2015, experții au conchis că gradul de dezvoltare a funcțiilor

intelectuale amnezice a lui Xxxx este sub nivelul normei prevăzut pentru

vârsta dată, expertizata prezintă tulburare organică de personalitate, sindrom

convulsiv în anamneză, iar declarațiile ei sunt în contradicție cu cele ale

inculpatului, martorilor Leu V., Leu I., Gîscă L., iar instanța a pus la baza

sentinței declarațiile celorlalți martori care au povestit ce au perceput de la

victimă.

4

2017, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de avocat în numele

inculpatului, admis apelul declarat de procuror, inclusiv din oficiu în baza art.

409 alin.(2) CPP, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță.

Leu Victor a fost condamnat în baza art. 172 alin.(3) lit.a) Cod penal la

13 ani închisoare, în baza art. 171 alin.(3) lit.b) Cod penal la 11 ani închisoare,

cu executarea în penitenciar de tip închis.

Lui Leu V. condamnat în baza art. 2641 alin.(4) Cod penal i-a fost

stabilită pedeapsa de 1 an închisoare.

Potrivit art. 84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, definitiv i-a fost stabilită pedeapsa de

18 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis. În rest, sentința a

fost menținută.

comiterii de către Leu V. a infracțiunii prevăzută de art. 171 alin.(3) lit. b) Cod

penal – violul, totodată a menționat că calificativele alin.(3) lit. a) al art. 171 și

alin.(3) lit.a1) al art. 172 Cod penal – violul și acțiunile violente cu caracter sexual,

săvârșite asupra persoanei care se află în grija, sub ocrotirea, protecția, la educarea

sau tratamentul făptuitorului”, nu și-a găsit confirmare, precum și în speță

inculpatul are calitatea de membru de familie față de victimă, astfel, nefiind

demonstrat calificativele menționate.

La fel, instanța a indicat că instanța de fond greșit a conchis că

inculpatul urmează a fi achitat de sub învinuirea adusă în baza art. 171 alin.(3)

lit.b) Cod penal, deoarece potrivit doctrinei penale, violul se consideră

consumat și în cazul în care când membrul viril a fost introdus doar în

vestibulul vaginului, dar din anumite cauze nu a fost introdus în profunzime.

Pentru a considera violul consumat nu este obligatorie confirmarea deflorării

sau a gravității victimei ori a făptuitoarei de sex feminin.

Latura subiectivă a infracțiunii la art. 171 Cod penal se caracterizează în

primul rând prin vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele violului

constau în năzuința de satisfacere a necesității sexuale.

Răzbunarea se agravează conform art.171 alin.(3) lit.b) Cod penal, dacă

violul este săvârșit asupra unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani. În

esență, pentru realizarea agravantei date trebuie îndeplinite două condiții: 1)

victima să nu fi atins vârsta de 14 ani la momentul săvârșirii infracțiunii; 2)

5

făptuitorul să fi știut sau să fi admis această împrejurare.

Astfel, instanța a reținut că acțiunile inculpatului au fost intenționate și

a avut certitudinea că victima infracțiunii este minoră, deoarece aceasta este

fiica lui.

Referitor la învinuirea adusă în baza art. 2641 alin.(4) CP, instanța de

apel a conchis că vinovăția inculpatului pe episodul dat este confirmat prin

probele administrate, totodată indicând că concluzia instanței de fond privind

încetarea procesului penal în baza normei date aplicând prevederile Legii

nr.210 din 29.07.2016 privind amnistia este neîntemeiat, deoarece reieșind din

art.1 alin.(1) al Legii nominalizate, înainte de a aplica actul amnistiei față de

inculpat, instanța urmează să determine, dacă acesta a manifestat căința activă

față de fapta infracțională comisă.

Instanța a conchis că inculpatul nu s-a autodenunțat de bună voie, nu a

contribuit activ la descoperirea infracțiunii, nu a compensat valoarea daunei

materiale cauzate sau a reparat în alt mod prejudiciul pricinuit de infracțiune.

Reținând cele nominalizate, instanța a considerat că pe învinuirea adusă

în baza art. 2641 alin.(4) CP nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 210 din

29.07.2016, din care considerente inculpatul urmează a fi condamnat.

și avocații Cușnir I. și Mazur Sv. în numele inculpatului, care au solicitat:

- inculpatul Leu V., care, fără a invoca vre-un temei de drept prevăzut la art.

427 alin.(1) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de apel

cu remiterea cauzei la rejudecare, indicând că infracțiunile imputate, cu

excepția celei prevăzute la art. 2641 alin.(4) CP, nu le-a comis, cauza penală în

privința sa fiind fabricată.

- avocatul Cușnir I. în numele inculpatului, invocând temeiul prevăzut la art.

427 alin.(1) pct.5),6),8),12) și 16) CPP, solicită casarea hotărârii judecătorești și

dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului a menționat că instanța de apel greșit a

încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 171 alin.(3) lit.b), 172 alin.(3) lit.a) și

175 Cod penal. Astfel, instanța a considerat că inculpatul a comis față de

victima minoră infracțiunea de viol, fără a fi prezentate careva probe în acest

sens, iar concluzia de condamnare fiind bazată pe presupuneri.

La fel, a reținut că instanța de fond corect a apreciat probele în ce

privește vinovăția inculpatului în baza art.264 1 alin.(4) Cod penal, încetând

procesul penal în baza Legii privind amnistia, deoarece inculpatul a

6

recunoscut pe deplin vina, s-a căit de cele săvârșite și a contribuit la

descoperirea infracțiunii. Însă, instanța de apel pe acest capăt de învinuire

incorect a apreciat că Leu V. nu a manifestat căința sinceră, menționând în

decizie că referitor la învinuirea adusă cu privire la conducerea vehicolului în

stare de ebrietate recunoaște vina integral.

Astfel, instanța de apel a dat citire declarațiilor martorilor Leu I., Leu V.,

Gîscă L. fără a le aprecia corespunzător.

Hotărârile judecătorești de condamnare sunt ilegale deoarece sunt

bazate pe probele acuzării, probe indirecte cu martori care ar fi auzit de la

partea vătămată, însă în cadrul ședinței de judecată nu au menționat ceva

concret.

Mai mult, atât sentința cât și decizia instanței de apel este bazată doar

pe declarațiile părții vătămate minore Xxxx, deoarece aceasta a dat depoziții

contradictorii, fără a lua în considerație divergențele dintre declarații, cum

sunt:

- fiind interogată în cadrul urmăririi penale, victima a menționat că tatăl

său și-a bătut joc de ea, relatând circumstanțele comiterii infracțiunii de viol,

însă în ședința de judecată ultima a declarat că nu a fost violată;

- în cadrul ședinței de judecată partea vătămată de nenumărate ori a

menționat cuvântul „sex”, explicând că l-a auzit de la o fată, apoi a relatat că a

auzit de la televizor unde erau doi oameni maturi, iar în cadrul urmăririi

penale a declarat că acest cuvânt l-a auzit de la tatăl său;

- victima a declarat că presupusele acțiuni ale inculpatului s-au petrecut

înainte de ziua ei, adică 02.01.2015, însă în cadrul ședinței de judecată s-a

constatat că din luna noiembrie 2014 ea se afla la mătușa sa „Maria”, iar după

ziua ei s-a aflat o săptămână în s. Xxxx la sora sa Aliona. Astfel în această

perioadă nu a avut careva legături cu tatăl său, iar despre presupuse acțiuni a

povestit mătușilor după ce a revenit din s. Carabetovca, pe data de 06.01.2015.

La interogarea victimei minore au participat intervievatori-psihologi

care și-au dat concluzia că Xxxx ar fi depus declarații veridice, precum și

despre presupusele acțiuni ale inculpatului a povestit și experților în

momentul petrecerii expertizei psihiatrico-legală, care au ajuns la concluzia că

expunerile minorei poartă un caracter veridic, însă fiind depistate divergențile

dintre declarații, astfel nu este clar în care cazuri victima a dat depoziții

veridice și în care nu.

7

Instanțele de judecată nu au luat în considerație și faptul că conform

raportului de expertiză psihiatrico-legală a victimei nr. 621A-2015, experții au

concluzionat că gradul de dezvoltare a funcțiilor intelectuale a victimei este

sub nivelul normei prevăzut pentru vârsta dată.

La fel, în instanța de apel doar la o singură ședință a participat

reprezentantul legal al victimei, ședință în care nu au fost examinate careva

probe, în rest la examinarea probelor, reprezentantul victimei nu a participat.

Consideră că instanța nemotivat a respins demersul părții apărării

privind audierea suplimentară a martorilor Leu M., Leu V., Leu I. și a părții

vătămate Xxxx pentru a înlătura divergențile între declarațiile martorilor, dar

a admis demersul acuzatorului de stat privind audierea suplimentară a

martorului acuzării Leu A.

De către instanța de apel au fost admise mai multe erori de drept și

anume: - cauza penală a fost examinată în lipsa reprezentantul legal al părții

vătămate minore; - instanța de apel nu este în drept să pronunțe o hotărâre de

condamnare bazându-se exclusiv pe dosarul din prima instanță în temeiul

căruia inculpatul fusese achitat; - instanța de apel nemotivat a respins

demersul apărării de a fi audiați martorii Leu V., Leu I. și Leu M., precum și

partea vătămată minoră.

Potrivit principiului contradictorialității în procesul penal, sarcina

probațiunii îi revine acuzatorului de stat. CEDO, în hotărârea Capean vs.

Belgia a constatat că, în domeniul penal, problema administrării probelor

trebuie să fie abordată din punct de vedere al art.6 par.2 și este obligatoriu, ca

sarcina de a prezenta probe să-i revină acuzării. Ignorarea acestei

jurisprudențe lezează dreptul inculpatului la un proces echitabil, drept

garantat de art. 6 din CEDO. Însă, în pofida celor nominalizate, în cadrul

rejudecării cauzei după achitarea inculpatului, în lipsa părții vătămate,

procurorul nu a solicitat să fie cercetate direct și nemijlocit probele decisive

ale acuzării cum ar fi audierea părții vătămate și a martorilor.

Cele expuse denotă că procurorul a omis să prezinte în fața instanței de

apel probele învinuirii, adică nu și-a susținut apelul.

6.1. La data de 27.10.2017, avocatul Mazur Sv. în numele lui Leu V. a

declarat recurs ordinar suplimentar, care invocând temeiurile de drept

prevăzute la art. 427 alin.(1) pct.1),2), 6), 8) CPP, solicită casarea hotărârilor

judecătorești cu remiterea cauzei la rejudecare.

8

Astfel, a indicat că la baza soluției de condamnare instanțele de judecată

s-au bazat pe rapoartele de expertiză nr.768 din 28.07.2015, prin care

inculpatul a fost recunoscut responsabil, totodată concluzionând că acesta are

diagnoza – alcoolism cronic și raportul nr.772 din 30.07.2015 efectuat în

privința părții vătămate minore.

Ambele expertize au fost efectuate de aceeași experți: Mardari E.,

Cazacu V. și Negruță V. Astfel, se constată mai multe temeiuri de recuzare a

acestora sau numirea unei expertize repetate în cadrul expertizei nr.772,

deoarece experții nu au calificarea corespunzătoare în partea ce ține de

petrecerea expertizei psihiatrice la minori, fiindcă Xxxx avea 7 ani, fapt ce

contravine pct.3) și 6) al art.89 CPP, care prevede că persoana nu poate lua

parte la proces în calitate de expert dacă nu este în drept să fie în această

calitate în baza legii sau a sentinței judecătorești și dacă se constatată

incompetența ei. La fel, participarea experților contravine și pct.1) al normei

nominalizate în coraborare cu art. 33 pct.3) și 6) CPP, or în expertiza efectuată

în privința lui Leu Victor sau expus asupra vinovăției inculpatului de

comiterea infracțiunilor imputate, respectiv o altă concluzie contradictorie ce

ține de evaluarea depozițiilor victimei nu putea avea loc.

Expertiza în privința inculpatului a avut loc cu 2 zile mai devreme,

textul ambelor expertize în mare parte se repetă inclusiv cu greșeli

gramaticale.

Inculpatul a negat vinovăția sa în comiterea infracțiunilor imputate, însă

instanțele judecătorești nu au pus întrebarea dacă poate în principiu o

persoană cu diagnoza – alcoolism cronic în vârstă de 62 de ani să fie potent?

Această circumstanță urmează a fi supusă verificării prin dispunerea

unei expertize medico-legale în cadrul rejudecării cauzei.

Referitor la condamnarea inculpatului în baza art. 171, 172 și 175 Cod

penal a menționat că potrivit Hotărârii Plenului CSJ „Despre practica

judiciară în cauzele din categoria infracțiunilor privind viața sexuală”, sub

incidența art. 175 CP se află acțiunile cu caracter sexual care au fost comise cu

consimțământul victimei.

Astfel, în cazul în care instanțele au admis vinovăția lui Leu V. în baza

art.171 și 172 Cod penal, este irelevantă condamnarea suplimentară și în baza

art.175 CP, sau asupra acelorași fapte stabilite de către instanțe în care

consimțământul victimei nu a fost. Aceeași situație fiind și în cazul

9

condamnării în cumul în baza art. 171 și 172 CP.

În astfel de circumstanțe, acțiunile pur teoretic urmau a fi calificate

exclusiv în baza art.172 alin.(1) Cod penal, reieșind din cele expuse în

hotărârile judecătorești. Însă, astfel de acțiuni nu au avut loc, deoarece

plângerea la organele de drept a fost depusă peste 3 luni de la pretinsa

comitere a faptei; - depozițiile părții vătămate sunt contradictorii și depuse

într-un șir de circumstanțe ce pune la îndoială credibilitatea; - existența

relațiilor ostile a lui Ceban A. cu condamnatul, procurarea bicicletei, relațiile

ostile cu concubina etc.; - scopul de a-l pune la închisoare pe Leu V. a

concubinei și a lui Ceban A. prin sesizarea și condamnarea în baza art.201-1

CP, iar scopul final fiind însușirea proprietății lui Leu V., fiind anexat extrasul

din registrul bunurilor imobile.

6.2. La 10.11.2017, inculpatul Leu Victor a declarat recurs suplimentar,

identic după conținut cu cel depus de avocatul Mazur Sv. în numele acestuia,

fiind indicate temeiurile prevăzute la art. 427 alin.(1) pct.1),2),6) și 8) Cod de

procedură penală, solicită casarea hotărârilor judecătorești cu remiterea

cauzei la rejudecare.

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursurilor ordinare declarate de inculpatul Leu V. și avocatul Cușnir I.,

considerându-le inadmisibile, fiind vădit neîntemeiate, menționând că

recurenții nu sunt de acord cu modalitatea de apreciere a probelor, temei ce

nu este prevăzut de art. 427 alin.(1) CPP.

invocate, Colegiul penal lărgit consideră că recursurile inculpatului și

avocatului Cușnir I. urmează a fi admise, iar cele suplimentare declarate de

inculpat și avocatul Mazur S., respinse, ca inadmisibile, din următoarele

considerente.

Cu referire la recursurile ordinare declarate de inculpat

și avocatul Cușnir I. în numele inculpatului

Drept temei pentru declararea recursului ordinar declarat de avocatul

Cușnir I. în numele lui Leu V., acesta a invocat prevederile art. 427 alin.(1)

pct.5),6),8),12) și 16) Cod de procedură penală, din care rezultă că hotărârea

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul când cauza a fost judecată fără

citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se

10

prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, instanța a

admis o eroare gravă de fapt, nu au fost întrunite elementele infracțiunii,

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită și norma de drept aplicată

în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme

date anterior de către Curtea Supremă de Justiție, totodată, cu toate că

inculpatul nu face trimitere la vre-un temei de drept, acesta invocă că prin

probele prezentate de acuzare nu s-a constatat săvârșirea de către el a

infracțiunilor incriminate, semnalând temeiul prevăzut la pct.8) al normei

menționate, și anume nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recursurile

declarate, Colegiul penal constată că nici unul din cele nominalizate nu și-a

găsit confirmare la examinarea recursurilor.

Potrivit conținutului recursurilor, recurenții contestă hotărârile

judecătorești în partea condamnării lui Leu V. în comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 171 alin.(3) lit.b), 172 alin.(3) lit.a) și 175 Cod penal, invocând

că instanțele nu au dat aprecierea corespunzătoare probelor administrate, la

baza soluției de condamnare au fost puse declarațiile părții vătămate minore

care sunt contradictorii, concluzia instanței fiind bazată pe presupuneri, astfel

în acțiunile inculpatului lipsesc elementele infracțiunilor imputate, respectiv,

solicitând remiterea cauzei la rejudecare.

Prin urmare instanța de recurs consideră că, instanța de apel just a

constatat ca fiind dovedită cu certitudine vinovăția lui Leu V. în comiterea

violului, acțiunilor violente cu caracter sexual, precum și a celor perverse,

astfel acțiunile acestuia fiind corect încadrate în baza art. 171 alin.(3) lit.b), 172

alin.(3) lit.a) și 175 Cod penal, fapt demonstrat prin probele cercetate, corect

apreciate, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate

probele în ansamblul din punct de vedere al coroborării lor.

Colegiul penal conchide că argumentele recurenților, referitor la faptul

că hotărârile judecătorești sunt ilegale, nefiind confirmate prin careva probe,

astfel soluția de condamnare este bazată doar pe declarațiile părții vătămate

minore Xxxx, care a depus declarații contradictorii, sunt neîntemeiate și

declarative, care urmează a fi respinse, deoarece nu au suport legal și

contravin materialelor cauzei.

În acest sens, instanța reține că, toate probele prezentate și cercetate în

mod legal în cadrul ședinței instanței de fond și de apel au indicat la

11

confirmarea vinovăției inculpatului Leu V. în comiterea infracțiunilor ce i se

impută, iar temeiuri pentru casarea hotărârii judecătorești lipsesc.

Cât privește afirmația avocatului că declarațiile victimei minore sunt

contradictorii, deoarece aceasta la diferite etape a procesului penal a relatat că

inculpatul a întreprins față de ea un raport sexual, ulterior în cadrul ședinței

de judecată a declarat că nu a fost violată, acțiunile incriminate s-au petrecut

înainte de ziua ei, adică până la data de 02.01.2015, însă din luna noiembrie

2014, victima nu a contactat cu Leu V., fiindcă nu se afla la domiciliu dar la

mătușa sa Maria, apoi a plecat la sora sa Aliona, iar despre presupusele

acțiuni a povestit mătușii, pe data de 06.01.2015, precum și că în ședința de

judecată a menționat cuvântul „sex”, explicând că la auzit de la o fată, de la

televizor, inclusiv și de la tatăl său, Colegiul penal reține, că din declarațiile

psihologului-intervievator Țeberneac D., rezultă că minora a relatat realitatea

celor întâmplate, în timpul audierii fiind foarte emoționată, retrăia anumite

momente, posibil că victima să fi uitat careva momente de la prima sa audiere

sau să le fi omis, între timp înțelegând cele petrecute cu ea ca ceva neplăcut,

astfel copiii au tendința de a evita să povestească ceia ce pentru ei este

neplăcut.

În acest sens, menționând că unele momente pentru minoră nefiind

clare, victima nu cunoștea data ei de naștere, fapt confirmat prin adresarea

unei întrebări de 7 ori, fiindu-i dat unul și același răspuns. Astfel, minora

încurca perioadele de timp, cunoscând evenimentele doar prin faptul că afară

era iarnă și frig, fapt realizat după haine, neavând închipuire despre date,

stricte perioade, din care considerente și se confunda. Referitor la cuvântul

„sex”, psihologul-intervievator a relatat că probabil acest cuvânt victima l-a

auzit în timpul discuției în familie despre cazul dat, însă minoră nu

conștientizează sensul acestuia, fiindu-i greu să se expună, însă uneori la

pronunțarea cuvântului, victima simțea redarea la cele întâmplate, adică

răspunzând la întrebările adresate.

Referitor la argumentul că instanțele judecătorești nu au luat în

considerație faptul că potrivit raportului de expertiză psihiatrico-legală a

victimei, experții au concluzionat faptul că gradul de dezvoltare intelectuală a

victimei este sub nivelul normei prevăzut pentru vârsta data, Colegiul penal

conchide că, temeiurile date sunt neîntemeiate, deoarece prin raportul

nominalizat se confirmă declarațiile părții vătămate. Mai mult, potrivit

aceluiași raport, victima minoră a putut să perceapă just împrejurările, să le

analizeze și să le reproducă adecvat. Expunerile minorei poartă un caracter

12

veridic. Xxxx nu suferă de careva tulburări psihice, dar prezintă diagnoza:

Tulburare organică de personalitate, sindrom convulsiv în anamneză. Însă

tulburările depistate nu o lipsesc de capacitatea de a-și da seama de caracterul

acțiunilor sale. Totodată, ținând cont de particularitățile de vârstă și

intelectuale ale acesteia, minora a avut posibilitate să înțeleagă caracterul

acțiunilor infractorului.

La fel, instanța reține că despre acțiunile inculpatului victima a

comunicat rudelor sale, experților în cadrul petrecerii expertizei, precum și la

audierea sa în condiții speciale, prevăzute de art. 1101 Cod de procedură

penală, care a avut loc pentru a reduce victimizarea secundară a acesteia pe

durata urmăririi penale și judecării cauzei, precum și la implementarea unui

mecanism eficient de protecție a minorului.

Lipsit de temei este și afirmația avocatului Cușnir I., precum că cauza

penală a fost examinată în apel în lipsa reprezentantului legal al părții

vătămate minore, menționând că aceasta a participat doar la o singură ședință

de judecată, în care nu au fost examinate careva probe, iar în rest, acesta nu a

participat, invocând temeiul prevăzut la art.427 alin.(1) pct.5) CPP.

În acest sens, Colegiul penal constată că, din partea Direcției Asistență

Socială și Protecție a Familiei Basarabeasca, reprezentant legal al părții

vătămate minore Leu G., a fost desemnată – Culea L. (f.d.148, vol.III).

Astfel, la ședința de judecată din 15 februarie 2017, instanța de apel a

început examinarea cauzei, oferindu-se cuvânt procurorului, avocatului

inculpatului Cușnir I., fiind audiați inculpatul Leu V., reprezentantul legal

Curea L., fiind cercetate suplimentar probele administrate în prima instanță,

cu admiterea demersului acuzatorului de stat privind audierea martorului

Leu A., acordându-i posibilitatea să asigure prezența acesteia, cauza fiind

amânată pentru data de 15.03.2017.

Ulterior, la data fixată, nu s-a prezentat martorul Leu A., astfel

acuzatorul de stat a solicitat amânarea ședinței de judecată, fiind anunțat

întrerupere pentru 05.04.2017.

Conform procesului-verbal al instanței de apel din 05.04.2017, s-au

prezentat procurorul, fiind escortat inculpatul, avocatul în numele ultimului,

martorul Leu A., însă nu s-a prezentat reprezentantul legal al părții vătămate

Culea L., fiind depusă o cerere din partea DASPF Basarabeasca privind

imposibilitatea participării în ședința de judecată, solicitând examinarea

cauzei în lipsa reprezentantului legal, totodată fiind de acord cu soluția

13

instanței de fond (f.d.164, vol.III). Instanța ascultând opiniile participanților la

proces, a considerat posibil continuarea examinării cauzei în lipsa

reprezentantului legal al părții vătămate Culea L.

Mai mult ca atât, reprezentantul legal al victimei, a fost interogată în

ședința de judecată a instanței de apel din 15.02.2017, expunându-și opinia

referitor la caz. Din considerentele menționate, temeiul pentru recurs invocat

prin prisma pct.5) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul îl

apreciază ca nefondat.

Referitor la argumentul avocatului Cușnir I. că instanța de apel

nemotivat a respins demersul avocatului de a fi audiați suplimentar partea

vătămată minoră și martorii solicitați de apărare (Leu M.,Leu V.,Leu I.),

pentru a fi înlăturate divergențile între declarațiile martorilor, considerând că

instanța de apel nu este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare,

bazându-se exclusiv pe dosarul din prima instanță, în temeiul căruia

inculpatul fusese achitat, fiind îngrădit dreptul inculpatului la un proces

echitabil și contradictoriu, instanța de recurs reține următoarele.

Din materialele cauzei rezultă că la ședințele de judecată în instanța de

apel din 15.02.2017 și 05.04.2017, avocatul Cușnir I. a înaintat demersuri de a fi

audiați suplimentar partea vătămată minoră și martorii nominalizați, însă

instanța audiind părțile și ținând cont de opiniile acestora, motivat a respins

demersurile înaintate de avocat.

Mai mult ca atât, instanța menționează că atât partea vătămată minoră,

cât și martorii minori (toți fiind copiii inculpatului) cu excepția lui Leu M., au

fost audiați în instanța de fond, în condiții speciale, în prezența acuzatorului

de stat, reprezentanților legali, pedagogului, psihologului-intervievator,

inculpatului și avocatului acestuia Cușnir I., cu asigurarea posibilității părților

de a le adresa întrebări victimei și martorilor minori.

Art. 369 alin.(1) Cod de procedură penală stipulează că, audierea părții

vătămate se efectuează în conformitate cu dispozițiile ce se referă la audierea

martorilor, care se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu art. 371 alin.(11) Cod de procedură penală, în cazul în

care martorul minor a dat declarații potrivit prevederilor art.1101 Cod de

procedură penală, citirea acestor declarații și reproducerea înregistrării

audio/video a acestora în sala de judecată vor înlocui audierea personală a

minorului, pentru a reduce o posibilă traumare a acestuia. Audierea repetată

14

a minorului trebuie evitată în măsura în care acest lucru este posibil.

Sub acest aspect, instanța de apel corect a dat citire declarațiile depuse

de partea vătămată minoră și martorii minori, dat fiind faptul audierii lor în

condiții speciale.

La fel, Colegiul consideră neîntemeiate argumentele apărătorului

precum că instanța de apel a respins nemotivat demersul privind audierea

martorului Leu M., care ar putea comunica unde se afla victima minora la

inculpat acasă ori la mătușa sa, deoarece, acest martor a fost audiat anterior

atât în cadrul urmăririi penale, cât și judecării cauzei în instanța de fond,

declarațiile căreia sunt consecvente, completându-se reciproc, fiind depuse

sub jurământ, fiind avertizată de răspundere penală pentru depunerea

declarațiilor false, astfel aceasta a relatat evenimentele cunoscute ei, inclusiv și

unde se afla victima minoră.

Astfel, Colegiul reține că inculpatului nu i-a fost încălcat dreptul la un

proces echitabil prin faptul că s-a respins demersurile privind audierea părții

vătămate minore și martorilor nominalizați, deoarece declarațiile martorilor

enumerați nu sunt decisive în raport cu obiectul probațiunii din cauză. Mai

mult că, pentru confirmarea elementului de fapt care constituie obiectul

probei, au fost administrate suficiente mijloace de probe pertinente și

concludente în cauza penală, care dovedesc cu certitudine vina inculpatului

Leu V. în comiterea violului, acțiunilor violente cu caracter sexual și a celor

perverse, astfel încât contradictorialitatea invocată de recurent nu denotă

caracterul ilegal al hotărârilor contestate.

Afirmația recurenților, precum că instanțele de judecată incorect au

apreciat probele punându-le la baza soluției de condamnare, nu poate fi

reținută ca temei de admitere a recursurilor declarate, deoarece, ca probe

acestea au fost adunate cu respectarea procedurii penale, verificate și

apreciate de instanțe în modul corespunzător conform procedurii penale.

Temei de a pune la îndoială legalitatea acestor concluzii nu este.

Prin urmare, argumentele inculpatului și avocatului acestuia, precum că

Leu V. nu a comis infracțiunile prevăzute de art.171 alin.(3) lit.b), 172 alin.(3)

lit.a) și 175 Cod penal, pentru care a fost condamnat, sunt neîntemeiate și

contravin materialelor din dosar, iar nerecunoașterea vinovăției de către

inculpat urmează a fi apreciată drept o modalitate de exercitare a dreptului la

apărare, inculpatul urmărind scopul de a se eschiva de la răspunderea penală.

15

În privința motivului că instanțele judecătorești au pronunțat hotărâri

ilegale nefiind aplicat principiul prezumției nevinovăției, iar examinarea

cauzei a avut loc cu încălcarea drepturilor lui Leu V. la un proces echitabil,

instanța îl consideră ca declarativ, deoarece instanța de apel nu a stabilit

încălcarea prezumției nevinovăției inculpatului, vinovăția acestuia fiind

dovedită, într-un proces judiciar, cauza penală fiind judecată cu respectarea

dreptului la un proces echitabil.

Mai mult ca atât, instanța de apel condamnându-l pe Leu V. corect a

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept, respectând prevederile

art. 414-417 Cod de procedură penală, principiul contradictorialității în

procesul penal, precum și ținând cont de dispozițiile art. 6 din Convenție, și

anume că după o hotărâre de achitare instanța de apel nu este în drept să

pronunțe o hotărâre de condamnare, bazându-se exclusiv pe dosarul din

prima instanță, întemeiat concluzionând asupra vinovăției acestuia în baza

art. 171 alin.(3) lit.b), 172 alin.(3) lit.a) și 175 Cod penal, bazându-și soluția pe

probele legal administrare și verificate în ședința de judecată a instanței de

apel, unde suplimentar a fost audiat inculpatul, martorul Leu A., fiind date

citire probele materiale, indicând că probele prezentate în probarea învinuirii

și-au găsit confirmare în ședința de judecată.

Cu referire la temeiul invocat de avocatul Cușnir I. prevăzut la pct. 16)

alin.(1) a art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal reține următoarele.

Pct.16) alin. (1) a art. 427 CPP poate fi invocat atunci când norma de

drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare a

aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție în cauze

similare. Acest temei este îndreptat spre unificarea practicii judiciare.

Or, se menționează că la invocarea temeiului respectiv de drept, sarcina

probațiunii îi revine recurentului, care prin exemple elocvente cu referire

la cauze concrete, trebuie să demonstreze faptul că instanța de recurs în

cauze anterioare a adoptat soluții contradictorii cu cele reținute în speța din

cauză.

Mai mult, se mai reține și faptul că, în spețe care pun problema

divergenței de jurisprudență, rolul Curții nu este acela de a constata din oficiu

asupra căror cauze s-a aplicat diferit normele de drept, ci acestea trebuie să fie

indicate expres în textul recursului, pentru a fi supuse verificării.

Totodată, în această ordine de idei este necesar de menționat că Curtea

16

Europeană a Drepturilor Omului a statuat deja în jurisprudența sa, că simpla

existență a unei abordări jurisprudențiale diferite, la nivelul instanțelor

naționale, asupra unor spețe similare, nu implică în mod automat o violare a

dreptului la un proces echitabil. De asemenea, Curtea a admis că unificarea

jurisprudenței naționale necesită o anumită perioadă de timp, astfel încât un

interval rezonabil în care coexistă mai multe soluții jurisprudențiale asupra

unor situații similare, este compatibil cu dreptul la un proces echitabil.

Prin urmare, Colegiul conchide că motivarea recursului prin prisma pct.

16) alin.(1) a art. 427 CPP se consideră necorespunzătoare potrivit cerințelor

avute în vedere de legislator la stabilirea acestui temei pentru recurs.

Potrivit art. 427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Dispoziția art. 435 alin.(1) pct.2) lit.b) Cod de procedură penală,

stipulează că, instanța de recurs, judecând recursul, îl admite, casează, parțial

sau total, hotărârea atacată și dispune achitarea persoanei sau încetarea

procesului penal în cazurile prevăzute de normele de procedură penală.

Totodată, Colegiul lărgit reține, ca fiind întemeiat argumentul

inculpatului și avocatului referitor la învinuirea adusă lui Leu V. în baza art.

2641 alin.(4) Cod penal, care a admis o eroare în motivarea soluției, indicând

că instanța de apel greșit a concluzionat că inculpatul nu a manifestat căință

activă, din care motiv a considerat că în privința lui Leu V. pe acest capăt de

învinuire nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 210 din 29.07.2016 privind

amnistia, însă, la fila 13 a deciziei a reflectat mențiunea că: „în ceea ce privește

învinuirea adusă lui Leu V. cu privire la conducerea vehicolului în stare de ebrietate

recunoaște vina integral”, or cele indicate, sunt neîntemeiate, iar instanța de

recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și să o caseze

parțial, atunci când se constată admiterea unei erori de drept, care a avut

drept consecință adoptarea unei soluții eronate.

Astfel, Colegiul consideră necesar de a specifica că amnistia este actul

de clemență al puterii legiuitoare, prin care aceasta, din considerente de ordin

politic sau social, înlătură răspunderea penală și consecințele condamnării

pentru infracțiunile săvârșite până la apariția sa.

La acest capitol, instanța de recurs reține că, la 09 septembrie 2016 au

intrat în vigoare prevederile Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia în

17

legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței R.Moldova.

Potrivit art.1 alin.(1) și (2) și art.2 alin.(1) din Legea nominalizată, actul

se aplică condiționat și exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și inculpate

care manifestă căință activă în cadrul procesului penal și celor condamnate

care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei, perioadei de

probațiune sau termenului de probă și sunt evaluate psihologic ca prezentând

risc de recidivă mediu sau redus, dacă aceste persoane cad sub incidența

prevederilor art.2-9, 11 și 12.

Căința activă a persoanei se determină în conformitate cu criteriile

stabilite la art. 57 Cod penal, fără a ține cont de criteriul gravității faptei

comise.

Din materialele cauzei, se constată că Leu Victor a comis infracțiunea

prevăzută de art. 2641 alin.(4) Cod penal la data de 02 octombrie 2015, care la

acel moment se pedepsea cu amendă în mărime de la 700 la 800 unități

convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la

240 de ore, sau cu închisoare până la 1 an, și care se atribuie la categoria celor

ușoare. Respectiv, circumstanțele de fapt ale cauzei, se încadrează în

prescripțiile generale ale Legii nr. 210 privind amnistia, care are ca efect

înlăturarea răspunderii penale pentru fapta infracțională comisă.

Procedura de aplicare a actului de amnistie față de inculpat este

reglementată în art. 2 din Legea nr. 210, unde se stipulează expres că procesul

penal încetează la faza de judecare a cauzei, care include toate instanțele

ordinare de judecată, adică atât prima instanță, cât și instanța de apel și cea de

recurs ordinar, dacă sunt întrunite condițiile expres indicate în această lege.

Potrivit art.57 alin.(1) Cod penal, persoana care pentru prima oară a

săvârșit o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de

răspundere penală dacă ea, după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de

bună voie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei

materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit prin infracțiune.

Raportând la speță cele indicate supra, Colegiul reține că inculpatul Leu

V. a manifestat căință activă față de fapta prevăzută de art. 2641 alin.(4) Cod

penal, încă din prima instanță, unde pe acest capăt de învinuire prin sentința

Judecătoriei Cimișlia din 25 noiembrie 2016, procesul penal a fost încetat în

temeiul art. 2 al Legii nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia.

La etapa judecării cauzei de către instanța de apel, aceasta greșit a

18

conchis că, actul amnistiei față de inculpatul Leu V. pe capătul de învinuire în

baza art. 264 1 alin.(4) Cod penal nu poate fi aplicat, din motiv că acesta nu s-a

autodenunțat de bună voie, nu a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, nu a

compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a reparat în alt mod prejudiciul

pricinuit de infracțiune, adică concluzionând că nu întrunește condițiile

prevăzute în Legea nr.210.

Colegiul penal lărgit nu poate reține cele menționate de către instanța

de apel și consideră că, inculpatul Leu V. pe capătul de învinuire în baza art.

2641 alin.(4) Cod penal și-a recunoscut vina și se căiește sincer pentru fapta

nominalizată, infracțiunea a fost comisă până la adoptarea Legii privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței R.

Moldova nr. 210 din 29.07.2016, precum și în cauză lipsind careva acțiune

privind recuperarea vreunui prejudiciu, astfel, inculpatul Leu L. întrunește

condițiile prevăzute de Legea nominalizată și în privința lui pot fi aplicate

aceste dispoziții legale.

Astfel, Colegiul penal apreciază că, în speță, se constată existența

circumstanțelor, prevăzute de art. 391 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală,

care exclud tragerea la răspundere penală, deoarece a intervenit Legea nr.210

din 29 iulie 2016 privind amnistia, motiv pentru care procesul penal în

privința lui Leu V. în baza art. 2641 alin.(4) Cod penal, urmează a fi încetat

conform prevederilor Legii sus menționate, or, inculpatul a recunoscut vina

integral și a manifestat căința activă, iar în cauză lipsind acțiune de recuperare

a prejudiciului.

La fel, instanța de recurs consideră relevant să menționeze că, la etapele

precedente de judecare a cauzei, instanțele eronat au conchis asupra încasării

din contul inculpatului Leu V. în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată

în mărime de 2347 lei, dat fiind că, potrivit practicii judiciare constante a

Curții Supreme de Justiție în acest domeniu, s-a stabilit că, în cazurile când

expertiza a fost dispusă de către organul de urmărire penală sau de către

instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru

efectuarea expertizei urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești a

bugetului de stat, dar nu a inculpatului.

În dispoziția art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală este stipulat

expres că expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

19

constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul nominalizat, inclusiv și în

cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.

Tot aici, Colegiul penal lărgit consideră necesar de a face trimitere și la

prevederile art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, potrivit cărora plata

pentru expertizele judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face

din contul bugetului de stat.

Drept urmare celor invocate, se indică că în cazurile când expertiza a fost

dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată

la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei

urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat, dar nu

a inculpatului.

Din actele cauzei se constată că expertizele psihiatrico-legale ambulatorie

nr.621 a-2015 în privința părții vătămate xxxx și nr.626 a-2015 din 24.07.2015

în privința lui Leu V., au fost dispuse de către organul de urmărire penală în

vederea constatării stării psihice a părții vătămate minore și capacitatea

acesteia de a percepe just împrejurările în care a fost comisă infracțiunea și de

a face declarații despre aceste împrejurări, stării psihice și fizice a bănuitului

cu privire la starea de responsabilitate și capacitatea lui de a-și apăra de sine

stătător drepturile și interesele legitime în procesul penal, acestea fiind acțiuni

procesuale ce țin de administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care

sunt puse în sarcina părții acuzării și nu urmează a fi achitate de inculpat.

Prin urmare, Colegiul atestă că cheltuielile ce sunt suportate în cadrul

urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunilor incriminate, prin efectuarea expertizelor judiciare, reprezintă

cheltuieli judiciare ce urmează a fi achitate din contul bugetului de stat, dar

nu puse în sarcina inculpatului, din care considerente instanța de recurs a

ajuns la concluzia de a respinge, ca neîntemeiată, solicitarea procurorul sub

acest aspect.

Din aceste motive, recursurile ordinare declarate de către inculpat și

avocatul Cușnir I. urmează a fi admise, casată parțial hotărârile contestate, cu

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, cu stabilirea pedepsei în

limitele sancțiunii normei penale în baza cărora a fost recunoscut vinovat,

deoarece în speță nu sunt temeiuri de reapreciere a datelor privind

personalitatea inculpatului sau a circumstanțelor atenuante sau agravante

reținute de instanța de fond.

20

Cu privire la recursurile suplimentare declarate de avocatul Mazur Sv.

și inculpatul Leu V.

Colegiul penal menționează că recursurile suplimentare declarate de

avocatul Mazur S. în numele inculpatului Leu V. și de inculpat, urmează a fi

respinse, din motiv că acestea sunt depuse peste termen.

Totodată, instanța de recurs atestă că potrivit art. 421 Cod de procedură

penală, coraportat la art. 401 Cod de procedură penală, persoanele menționate

în dispoziția acestei norme procesuale sunt în drept să declare recurs ordinar.

Termenul de declarare a recursului ordinar împotriva hotărârilor

instanței de apel, potrivit art. 422 Cod de procedură penală, este de 30 de zile

de la data pronunțării deciziei.

Conform materialelor cauzei, dispozitivul deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 05 aprilie 2017, în prezența

participanților la proces: acuzatorului de stat, inculpatului Leu V. și

avocatului acestuia Cușnir I., aceștia fiind anunțați că pronunțarea integrală a

deciziei motivate va avea loc la 03 mai 2017, ora 1400, fapt confirmat prin

procesul-verbal al ședinței de judecată (f.d.176-178, vol.III).

La data fixată, s-a prezentat procurorul și inculpatul, iar avocatul

acestuia fiind absent, după care, în conformitate cu prevederile art. 338 alin.

(3) CPP, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 17.05.2017.

Tot din procesul-verbal al ședinței instanței de apel rezultă că decizia

motivată a fost pronunțată la 17.05.2017, la care au fost prezenți procurorul și

inculpatul, cărora le-a fost înmânată contra semnătură o copie a deciziei

motivate, fapt confirmat inclusiv și prin recipisă (f.d.204, vol.III).

Potrivit prevederilor art.231 alin. (3) Cod de procedură penală, la

calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se ia în calcul ora sau ziua de la

care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

Reieșind din sensul articolului dat, durata termenului de recurs de 30

zile se calculează începând cu 18 mai 2017 și se epuizează la 19 iunie 2017.

Conform datelor de înregistrare a secției grefă a Colegiului penal,

avocatul Mazur Sv., acționând în baza mandatului din 03.08.2017, a depus

recurs suplimentar asupra deciziei instanței de apel la 27 octombrie 2017

(f.d.237-239,vol.III), iar cel suplimentar al inculpatului, care este identic după

conținut cu cel al avocatului Mazur Sv. a fost înregistrat la Curtea Supremă de

Justiție la 10 noiembrie 2017 (f.d.243-245,vol.III), după expirarea termenului

legal de declarare a recursului ordinar.

21

Astfel, Colegiul penal ține să menționeze că în lege este cert stipulat

momentul începerii curgerii termenului de declarare a recursului, excepție

făcând doar persoanele arestate, iar avocatul, după încheierea contractului, urma

să se încadreze în termenul de declarare a recursului oferit tuturor participanților la

proces.

Colegiul penal remarcă că, legea procesual - penală nu face careva

mențiuni referitor la declararea suplimentară a recursului ordinar și nu

stabilește alte termene pentru actele suplimentare, decât cele prevăzute la art.

422 Cod de procedură penală.

De aceea, persoanele indicate în dispoziția art. 421 Cod de procedură

penală, care au declarat în termen recurs ordinar, iar ulterior au depus

recursuri suplimentare, acestea se vor considera ca depuse în termen, dacă ele

se încadrează în termenul de 30 zile de la data pronunțării deciziei instanței

de apel.

În conformitate cu prevederile art. 230 alin.(2) Cod de procedură penală,

în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un

anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual

și nulitatea actului efectuat peste termen.

Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să

concluzioneze asupra soluției de respingere, ca inadmisibile, a recursurilor

suplimentare depuse de inculpat și avocatul acestuia Mazur Sv., deoarece

sunt declarate peste termenul legal prevăzut de lege.

Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibile, recursurile suplimentare declarate de

inculpatul Leu Victor și avocatul acestuia Mazur Svetlana.

Admite recursurile ordinare declarate de inculpatul Leu Victor și

avocatul Cușnir Iurie în numele inculpatului, casează parțial sentința

Judecătoriei Cimișlia din 25 noiembrie 2016 și decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 05 aprilie 2017, în cauza penală în privința lui Leu

Victor, rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărâre după cum urmează.

Se dispune încetarea procesului penal pe învinuirea înaintată lui Leu

Victor în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, conform prevederilor art. 2 al Legii

22

nr. 210 din 29 iulie 2016 privind amnistia, în legătură cu aniversarea a 25-a de

la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Leu Victor se consideră condamnat:

- în baza art.171 alin.(3) lit.b) Cod penal la 11 ani închisoare,

- în baza art.172 alin.(3) lit.a) Cod penal la 13 ani închisoare,

- în baza art. 175 Cod penal la 5 ani închisoare.

În temeiul art. 84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni,

prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, definitiv lui Leu Victor i se

stabilește pedeapsa de 17 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

închis.

Solicitarea procurorului privind încasarea din contul lui Leu Victor a

cheltuielilor judiciare în sumă de 2347 lei, în beneficiul statului, se respinge, ca

neîntemeiată.

Termenul executării pedepsei lui Leu Victor urmează a fi calculat din

data de 14 noiembrie 2017, cu deducerea perioadei aflării sub arest și a

pedepsei executate de la 25 noiembrie 2016 până la 13 noiembrie 2017,

inclusiv.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate se mențin.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 14 decembrie 2017.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Petru Moraru

23