1ra-1232/2017 — art. 168 alin. 1, 168 alin. 2 lit. a CP

1ra-1232/2017 — art. 168 alin. 1, 168 alin. 2 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1232/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

08 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte - Ghenadie Nicolaev,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către avocatul Cecan Igor în numele inculpatului Pîrnău Constantin, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Ialoveni din 10 iunie 2016 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017, în cauza penală

în privința lui

Pîrnău Constantin

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 05.01.2015-10.06.2016;

instanța de apel: 12.07.2016-11.04.2017;

instanța de recurs: 29.06.2017-08.11.2017,

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

în privința lui Pîrnău C. în baza art. 168 alin. (1) Cod penal, a fost încetat în

legătură cu împăcarea părților.

Pîrnău C. a fost condamnat în baza art. 168 alin. (2) lit. a) Cod penal, la 6

ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a ocupa activitatea în domeniul construcției pe un termen de 4 ani.

Acțiunea civilă înaintată de către părțile vătămate a fost admisă în

principiu, urmând ca asupra cuantumului acesteia să se pronunțe instanța în

procedură contencioasă.

22.07.2012 - 17.10.2012, Pîrnău C., urmărind scopul recrutării persoanelor în scop

de obținere a muncii de la persoană împotriva voinței ei, prin înșelăciune, sub

pretextul angajării la muncă legală și remunerată în Federația Rusă, l-a recrutat

pe Suhan V., transportându-l cu microbuzul de marca ,,Mercedes”, la volanul

căruia se afla Făureanu Ig. în Federația Rusă, angajându-l la serviciu în

construcție în regiunea Moscova, r-nul Dmitrovsc, or. Iahrama, s. Jivotina,

complexul sportiv „Volino”, în lipsa unui contract de muncă între părți, unde

Pîrnău C. i-a explicat formarea salariului din prețul volumului de lucru efectuat

și anume prețul la 1m3 de beton turnat - 2 850 ruble, 1m3 de piatră clădită - 1 500

1

ruble, 1m2 de tencuială - 350 ruble, 1m3 de pământ săpat - 500 ruble, 1m3 de nisip

turnat - 400 ruble, astfel, Suhan V. a efectuat până la 17.10.2012 un volum de

lucru apreciat în sumă de 250 000 ruble rusești.

Continuându-și acțiunile sale criminale, Pîrnău C. sub pretextul că între

șefii construcției sun neînțelegeri, i-a achitat lui Suhan V. un avans în sumă de

50 000 ruble, după care la transportat în RM, cu microbuzul de marca

„Mercedes”, la volanul căruia se afla Făureanu Ig., urmând să achite restanța la

salariu peste o perioadă de timp, însă până în prezent ultimului nu i-a fost

achitată suma nominalizată.

În așa mod, Pîrnău C. l-a înșelat pe Suhan V. și nu i-a achitat acestuia plata

pentru munca prestată pentru perioada de 2 luni și 26 zile, în sumă de 200 000

ruble rusești, care conform cursului BNM, constituia 79 700 lei.

Tot el, în perioada 30.07.2012-11.10.2012, urmărind scopul recrutării

persoanelor în scop de obținere a muncii de la persoană împotriva voinței ei,

prin înșelăciune, sub pretextul angajării la muncă legală și remunerată în

Federația Rusă, l-a recrutat pe Todica V. angajându-l la serviciu în construcție în

regiunea Moscova, r-nul Dmitrovsc, or. Iahrama, s. Jivotina, complexul sportiv

„Volino”, în lipsa unui contract de muncă între părți, unde Pîrnău C. i-a explicat

formarea salariului din prețul volumului de lucra efectuat si anume prețul la 1m3

de beton turnat - 2 850 ruble, 1m3 de piatră clădită - 1 500 ruble, 1m2 de tencuială

- 350 ruble, 1m3 de pământ săpat - 500 ruble, 1m3 de nisip turnat - 400 ruble,

astfel, Todica V. a efectuat până la 11.10.2012 un volum de lucru apreciat la suma

de 250 000 ruble rusești.

Continuându-și acțiunile sale criminale, Pîrnău C. sub pretextul că între

șefii construcției sun neînțelegeri, i-a achitat lui Todica V. un avans în sumă de

50 000 ruble, după care l-a transportat în RM cu microbuzul de model

„Mercedes”, la volanul căruia se afla Făureanu Ig., urmând să achite restanța la

salariu peste o perioadă de timp, însă până în prezent ultimului nu i-a fost

achitată suma nominalizată.

În așa mod, Pîrnău C. l-a înșelat pe Todica V. și nu i-a achitat acestuia plata

pentru munca prestată, pentru perioada de 2 luni și 11 zile în sumă de 200 000

ruble rusești, care conform cursului BNM, constituia 79 700 lei.

Tot el, în perioada 17.08.2012-11.10.2012, urmărind scopul recrutării

persoanelor în scop de obținere a muncii de la persoană împotriva voinței ei,

prin înșelăciune, sub pretextul angajării la muncă legală și remunerată în

Federația Rusă, l-a recrutat pe Ciur I. angajându-l la serviciu în construcție în

regiunea Moscova, r-nul Dmitrovsc, or. Iahrama, s. Jivotina, complexul sportiv

„Volino”, în lipsa unui contract de muncă între părți, unde Pîrnău C. i-a explicat

formarea salariului din prețul volumului de lucru efectuat si anume prețul la 1m3

de beton turnat - 2 850 ruble, 1m3 de piatră clădită - 1 500 ruble, 1m2 de tencuială

- 350 ruble, 1m3 de pământ săpat - 500 ruble, 1m3 de nisip turnat - 400 ruble,

2

astfel, Ciur I. a efectuat până la 11.10.2012, un volum de lucru apreciat la suma de

250 000 ruble rusești.

Continuându-și acțiunile sale criminale, Pîrnău C. sub pretextul că între

șefii construcției sunt neînțelegeri, i-a achitat lui Ciur I. un avans în sumă de

50 000 ruble, după care l-a transportat în RM, cu microbuzul de model

„Mercedes”, urmând să achite restanța la salariu peste o perioadă de timp, însă

până în prezent ultimului nu i-a fost achitată suma nominalizată.

În așa mod, Pîrnău C. l-a înșelat pe Ciur I. și nu i-a achitat acestuia plata

pentru munca prestată, pentru perioada de 1 lună și 26 zile în sumă de 200 000

ruble rusești, care conform cursului BNM, constituia 79 700 lei.

Tot el, în perioada 16.08.2012-09.10.2012, urmărind scopul recrutării

persoanelor în scop de obținere a muncii de la persoană împotriva voinței ei,

prin înșelăciune, sub pretextul angajării la muncă legală și remunerată în

Federația Rusă, l-a recrutat pe Andriuță Gh. angajându-l la serviciu în

construcție în regiunea Moscova, r-nul Dmitrovsc, or. Iahrama, s. Jivotina,

complexul sportiv „Volino”, în lipsa unui contract de muncă între părți, unde

Pîrnău C. i-a explicat formarea salariului din prețul volumului de lucra efectuat

si anume prețul la 1m3 de beton turnat - 2 850 ruble, 1m3 de piatră clădită - 1 500

ruble, 1m2 de tencuială - 350 ruble, 1m3 de pământ săpat - 500 ruble, 1m3 de nisip

turnat - 400 ruble, astfel, Andriuță Gh. a efectuat până la 11.10.2012, un volum de

lucra apreciat la suma de 250 000 ruble rusești.

Continuându-și acțiunile sale criminale, Pîrnău C. sub pretextul că între

șefii construcției sun neînțelegeri, i-a achitat lui Andriuță Gh. un avans în sumă

de 50 000 ruble, după care la transportat în RM, cu microbuzul de model

„Mercedes”, la volanul căruia se afla Făureanu Ig., urmând să achite restanța la

salariu peste o perioadă de timp, însă până în prezent ultimului nu i-a fost

achitată suma nominalizată.

În așa mod, Pîmău C. l-a înșelat pe Andriuță Gh. și nu i-a achitat acestuia

plata pentru munca prestată pentru perioada de 1 lună și 25 zile în sumă de

200 000 ruble rusești, care conform cursului BNM, constituia 79 700 lei.

În total, Pîrnău C. a obținut prin înșelăciune de la Suhan V., Todica V.,

Ciur I. și Andriuță Gh. suma de 800 000 ruble rusești, care conform cursului

BNM, constituia 318 800 lei.

Acțiunile lui Pîrnău C. au fost încadrate de către instanța de fond în baza

art. 168 alin. (2) lit. a) Cod penal (redacția Legii nr. 270 din 07.11.2013), după

semnele calificative - munca forțată, adică obținerea muncii de la o persoană împotriva

voinței ei, prin constrângere sau înșelăciune, dacă aceste acțiuni nu întrunesc elementele

traficului de ființe umane sau ale traficului de copii, săvârșită asupra mai multor

persoane.

2.1. Tot el, în perioada 25.09.2012-21.11.2012, urmărind scopul recrutării

persoanelor în scop de obținere a muncii de la persoană împotriva voinței ei,

prin înșelăciune, sub pretextul angajării la muncă legală și remunerată în

3

Federația Rusă, l-a recrutat pe Mititel R., transportându-l cu microbuzul de

marca „Mercedes” la volanul căruia se afla Făureanu Ig. în Federația Rusă,

angajându-l la serviciu în construcție, în regiunea Moscova, r-nul Dmitrovsc, or.

Iahrama, s. Jivotina, complexul sportiv „Volino”, în lipsa unui contract de muncă

între părți, unde Pîrnău C. i-a explicat formarea salariului din prețul volumului

de lucru efectuat și anume prețul la 1m3 de piatră clădită - 300 ruble, 1m2 de

tencuială - 250 ruble, 1m2 de styrofoam - 300 ruble, astfel, Mititel R. a efectuat în

perioada de șase săptămâni un volum de lucru apreciat la suma de 250 dolari.

Ulterior, Pîrnău C. l-a angajat pe Mititel R. la construcția unei clădiri în or.

Oriol din Federația Rusă, pentru o perioadă de două săptămâni, unde Mititel R. a

efectuat un volum de lucru apreciat la suma de 10 000 ruble rusești.

Continuându-și acțiunile sale criminale, Pîrnău C. sub pretextul că între

șefii construcției sunt neînțelegeri, i-a achitat lui Mititel R. un avans pentru

munca prestată în Federația Rusă, după care l-a transportat în RM cu microbuzul

de model „Mercedes”, la volanul căruia se-afla Făureanu Ig., urmând să achite

restanța la salariu peste o perioadă de timp, însă până în prezent ultimului nu i-a

fost achitată suma nominalizată.

În așa mod, Pîrnău C. l-a înșelat pe Mititel R. și nu i-a achitat acestuia plata

pentru munca prestată pentru perioada de 1 lună și 28 zile, în sumă de 10 000

ruble rusești, care conform cursului BNM, constituia 3 582 lei și 250 dolari, care

conform cursului BNM, constituia 3 090 lei.

în numele inculpatului, care au solicitat:

procurorul, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Pîrnău C. să fie

condamnat în baza art. 168 Cod penal (redacția Legii nr. 985 din 19.04.2002),

publicată în MO nr. 72-74 din 14.04.2009, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă

de 3 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului declarat, acuzatorul de stat a invocat că, instanța de

fond a dat o apreciere incorectă acțiunilor inculpatului, or, potrivit

rechizitoriului, faptele infracționale ale lui Pîrnău C. au fost comise, consumate

în luna noiembrie 2012.

Astfel, conform Legii nr. 985 din 19.04.2002 publicată în MO nr. 72-74 din

14.04.2009, art. 168 Cod penal ”munca forțată”, avea un aliniat unic și prevedea

„Forțarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinței sale, ținerea persoanei în

servitute pentru achitarea unei datorii, obținerea muncii sau a serviciilor prin

înșelăciune, constrângere, violență sau amenințare cu violență se pedepsesc cu închisoare

de până la 3 ani”.

Prevederile art. 168 Cod penal, au fost modificate prin Legea nr. 270, la

07.11.2013, fiind introduse cele trei aliniate în vigoare până în prezent.

Astfel, acțiunile lui Pîrnău C. de către prima instanță eronat au fost

încadrate conform legii în vigoare la momentul înaintării învinuirii și anume

4

Legea nr. 270, la 07.11.2013, însă față de inculpat urma a fi aplicată legea mai

blândă și anume în cazul dat fiindu-i stabilită pedeapsa conform normei în

vigoare la momentul comiterii infracțiunii, care este mai blândă decât cea în

vigoare la moment.

De altfel și prevederile art. 8 Cod penal reglementează caracterul

infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în

vigoare la momentul săvârșirii faptei, iar art. 10 aplicativitatea retroactivă a legii

care ușurează pedeapsa.

În asemenea circumstanțe, instanța de fond urma să aplice față de inculpat

Legea nr. 985 din 19.04.2002 și să-i aplice lui Pîrnău C. pedeapsa în limitele

prevăzute de acea normă de până la 3 ani închisoare.

- avocatul Cecan Ig., a solicitat casare sentinței și pronunțarea unei hotărâri

de achitare a inculpatului.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a menționat că, instanța de

fond nu a indicat probele cercetate în cadrul cercetării judecătorești precum și a

da o apreciere circumstanțelor invocate de inculpat și apărare, or, instanța de

fond indică în partea motivantă a sentinței ce au declarat în ședința de judecată

martorii Tîrgoală P. și Untilă I., pe când acești martori nici nu au fost audiați în

ședința de judecată.

Necăutând la faptul că dezbaterile judiciare a apărării au fost expuse pe 16

file fiind invocate un șir de circumstanțe și probe ce demonstrează nevinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate, instanța de fond a apreciat

argumentele apărării superficial.

În aceeași ordine de idei, au fost apreciate critic și declarațiile martorilor

prezentați de apărare, fiind motivată această poziție prin aceea că martorii

apărării au drept scop de a induce instanța în eroare, precum și evitarea

răspunderii penale a inculpatului.

Astfel, instanța de fond nu s-a expus în sentință asupra circumstanțelor

stabilite, cercetate și invocate de apărare.

Instanța de fond nu s-a expus asupra încadrării juridice efectuate de către

OUP și acuzarea înaintată de către acuzatorul de stat, invocate de către partea

apărării.

Inculpatului fiindu-i incriminate anumite fapte comise în perioada iulie-

octombrie 2012, urma să-i fie aplicate prevederile legii penale în vigoare la acel

moment și nu ale legii din 2014, momentul când a fost depuse plângerile

victimelor. Aplicându-i pedeapsa de 6 ani privațiune de libertate atunci când

legea prevede maximum 3 ani, se atestă existența unei sentinței ilegale.

Totodată, prima instanță, prin încălcarea dreptului inculpatului la un

proces echitabil și contradictoriu, a respins cererea apărării de a fi anexate pozele

construcției unde au lucrat părțile vătămate, efectuate în decembrie 2014, care

demonstrează că și la acel moment construcția a rămas nefinisată la același nivel

5

din toamna anului 2012, precum și copia proiectului tehnic a construcției pentru

a putea clarifica chestiunea referitor la volumul de lucru efectuat.

2017, apelul procurorului a fost respins ca inadmisibil, iar cel declarat de către

partea apărării a fost admis, fiind dispus casarea sentinței, cu pronunțarea unei

noii hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, după cum urmează:

A fost încetat procesul penal de învinuire a lui Pîrnău C. în baza art. 168

Cod penal (redacția Legii din 21.11.2012), pe motivul împăcării părților.

Pîrnău C. a fost condamnat în baza art. 168 Cod penal (redacția Legii din

21.11.2012), la 1 an închisoare, iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea

pedepsei stabilite a fost suspendă condițional pe o perioadă de probațiune de 1

an.

de apel depusă de către procuror, în pofida prevederilor legale prevăzute la art.

405 Cod de procedură penală, nu este semnată, iar nesemnarea cererii de apel

echivalează cu inexistența acesteia, or, instanța de apel nu a fost sesizată în

conformitate cu legislația procesual penală.

Astfel, instanța a constatat inadmisibilitatea apelului declarat de către

procuror, dat fiind faptul că cererea de apel nu este semnată, astfel, nefiind

posibilă identificarea apelantului.

5.1. Instanța de apel a reținut că, la pronunțarea sentinței, instanța de fond

corect a stabilit circumstanțele de fapt și just a concluzionat că inculpatul este

vinovat de comiterea infracțiunilor de muncă forțată, or, împrejurările ce

dovedesc în afara oricăror dubii culpabilitatea acestuia au fost elucidată și

constatate din totalitatea de probe acumulate la dosar, fiind corect apreciate, cu

respectarea prevederilor art. 101 Cod procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludentei, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu

din punct de vedere al coroborării lor, însă, incorect, eronat a încadrat acțiunile

inculpatului în baza art. 168 alin. (1) și art. 168 alin. (2) lit. a) Cod penal (redacția

Legii nr. 270 din 07.11.2013), or, inculpatul a comis faptele în perioada iulie -

octombrie 2012, astfel încât urma ca acțiunile sale să fie încadrate în redacția Legii

în vigoare la momentul comiterii infracțiunilor (din 21.11.2012).

Cu referire la motivele invocate de apelanți, precum că prima instanță a

adoptat soluția incorectă de condamnare a inculpatului, or, acesta urma să fie

achitat de sub învinuirea adusă, instanța de apel a constatat că prima instanță nu

a comis careva erori de fapt care ar impune casarea sentinței adoptate în partea

recunoașterii vinovăției inculpatului în comiterea acțiunilor infracționale.

Instanța de apel a considerat că aceste afirmații ale avocatului reprezintă

opinia subiectivă a părții apărării, or, prima instanță în sentința sa corect și

justificat și-a motivat soluția sub aspectul recunoașterii vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunilor de muncă forțată, luând în considerație probele

administrate legal de către organul de urmărire penală și cercetate în ședința de

6

judecată la prezenta cauză penală, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4)

Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de

procedură penală, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept și,

ajungând la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatului în comiterea

faptelor și prezența în acțiunile acestuia a elementelor infracțiunilor de muncă

forțată.

Argumentele expuse de instanța de fond și motivele din sentință pentru a

evita repetări inutile, instanța de apel le-a însușit, fapt ce vine în corespundere cu

jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în Cauza Albert vs. România

din 16.02.2010, a statuat că art. 6§1 a Convenție, deși obligația instanței să își

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat

pentru fiecare argument (Van de Hurk vs. Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate

acestea proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor

furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fie examinat chestiunile

esențiale supusă atenției sale.

Prin justificarea probelor cercetate, instanța de apel a considerat dovedită

cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor incriminate.

Instanța de apel a reținut că, deși prima instanță a stabilit o justă stare de

fapt vizavi de acțiunile comise de către Pîrnău C., a dat o încadrare juridică

greșită faptelor comise de inculpat în perioada de timp 22.07.2012-17.10.2012,

calificând greșit, contrar prevederilor art. 8 Cod penal, faptele în baza art. 168

Cod penal (redacția Legii penale nr. 270 din 07.11.2013, în vigoare din 10.12.2013).

La fel, instanța de apel a reținut că, organul de urmărire penală în mod

greșit a înaintat învinuirea lui Pîrnău C. pentru faptele comise în privința lui

Suhan V., Todică V., Ciur I. și Andriuță Gh., indicând încadrarea juridică eronată

a acțiunilor inculpatului în baza art. 168 alin. (2) lit. a) Cod penal (redacția Legii

penale nr. 270 din 07.11.2013, în vigoare din 10.12.2013), după semnele calificative,

obținerea muncii de la o persoană împotriva voinței ei, prin constrângere sau înșelăciune,

dacă această acțiune nu întrunește elementele traficului de ființe umane sau ale traficului

de copii, săvârșită asupra a mai multor persoane, adică în redacția Legii penale nr. 270

din 07.11.2013. Astfel, atât în ordonanța de învinuire (f.d. 122, 123, vol.I), cât și în

rechizitoriu (f.d. 153, vol.I), acuzatorul de stat înaintează învinuirea în baza legii

nominalizate supra.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a conchis că la pronunțarea

sentinței, instanța de fond în mod eronat îl recunoaște vinovat pe Pîrnău C. în

comiterea infracțiunii de muncă forțată, în redacția Legii penale nr. 270 din

07.11.13, în vigoare din 10.12.2013.

De asemenea, instanța de apel a menționat că, organul de urmărire penală

în mod eronat a înaintat învinuirea lui Pîrnău C. pentru fapta comisă în privința

pătimitului Mititel R., indicând încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului în

baza art. 168 alin. (1) Cod penal în redacția Legii penale nr. 270 din 07.11.2013, în

vigoare din 10.12.2013, după semnele calificative - munca forțată, adică obținerea

7

muncii de la o persoană împotriva voinței ei, prin constrângere sau înșelăciune, dacă

această acțiune nu întrunește elementele traficului de ființe umane sau ale traficului de

copii, adică în redacția Legii nr. 270 din 07.11.2013. Astfel, atât în ordonanța de

învinuire (f.d. 57,58, vol. II), cât și în rechizitoriu (f.d. 92, vol. II), acuzatorul de

stat înaintează învinuirea în baza legii nominalizate supra.

Tot la acest capitol, instanța de apel a reținut că, prima instanță în mod

eronat la recunoscut vinovat pe Pîrnău C. pentru fapta comisă în privința

pătimitului Mititel R. în comiterea infracțiunii de muncă forțată, în redacția Legii

penale nr. 270 din 07.11.2013 și a încetat procesul penal pe motiv că părțile s-au

împăcat.

Instanța de apel a reținut că, faptele au fost comise de către Pîrnău C. în

perioada 22.07.2012 - 17.10.2012 și 25.09.2012 - 21.11.2012.

Prin Legea Penală nr. 270 din 07.11.13, MO 290/10.12.13, art. 794, a fost

modificat art. 168 Cod penal.

În conformitate cu art. 10 alin. (2) Cod penal, legea penală care înăsprește

pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni nu are efect retroactiv.

Astfel, instanța de apel a conchis că, instanța de fond în mod eronat a

aplicat față de inculpatul Pîrnău C. prevederile Legii penale în redacția Legii nr.

270 din 07.11.2013, în vigoare din 10.12.2013, față de infracțiunile comise până la

intrarea în vigoare a acesteia, or, potrivit regulii generale de aplicare a legii

penale, potrivit prevederilor art. 8 Cod penal, caracterul infracțional al faptei și

pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul

săvârșirii faptei.

Instanța de apel a menționat că legea nouă ar putea fi aplicată față de

inculpat, în situația în care aceasta ar crea pentru inculpat o situație mai

favorabilă, însă în speță dispoziția art. 168 Cod penal (redacția Legii din 2002,

modificată prin LP 277-XVI din 18.12.2008, M041-44/24.09.09), conține un singur

alineat și prevede o pedeapsă mai blândă în comparație cu dispoziția - art. 168

Cod penal, în redacția Legii penale nr. 270 din 07.11.13, în vigoare din 10.12.2013.

Astfel, legea art. 168 Cod penal în redacția la momentul comiterii

infracțiunilor prevede pedeapsa sub formă de 3 ani închisoare, iar legea nouă, în

redacția Legii nr. 270 din 07.11.13 potrivit alineatului (1) prevede pedeapsa de la 2

la 6 ani, iar alineatul (2) prevede pedeapsa cu închisoare de la 6 la 10 ani cu

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că, față de Pîrnău C. urmau a fi

aplicate prevederile legii penale în vigoare la momentul săvârșirii faptei și nu ale

Legii din anul 2013, care prevede o pedeapsă mai aspră și este contrară

prevederilor art. 10 alin. (2) Cod penal.

Adițional cu referire la învinuirea adusă lui Pîrnău C. în privința părții

vătămate Mititel R. instanța de apel a constatat că, inculpatul a comis

8

infracțiunea prevăzută de art. 168 Cod penal, care face parte din categoria celor

mai puțin grave prin prisma art. 16 Cod penal, legea penală stipulând pedeapsa

de până la 3 ani. În ședința instanței de fond inculpatul și partea vătămată au

prezentat un acord de împăcare, iar ultima a confirmat acest fapt, subliniind că

nu are nici o pretenție față de inculpat.

În această ordine de idei, instanța de apel a considerat că, realizarea

dreptului de împăcare a avut loc personal, cu respectarea legislației în vigoare,

astfel încât a ajuns la soluția de a înceta procesul penal în privința lui Pîrnău C.

pe episodul respectiv în legătură cu împăcarea părților.

5.2. Instanța de apel a considerat că prin totalitatea probelor cercetate se

demonstrează cert vina inculpatului în comiterea infracțiunii de muncă forțată în

privința părților vătămate Suhan V., Todica V., Ciur I. și Andriuță Gh., iar

versiunea inculpatului reprezintă o versiune ce reflectă tendința acestuia de a se

apăra și eschiva de la răspunderea penală.

Analizând în continuare solicitarea apărării privind achitare a inculpatului,

instanța de apel a constatat că acest temei nu și-a găsit confirmarea la judecarea

apelurilor declarate, lipsind temeiuri de achitare.

Instanța de apel a reținut că declarațiile inculpatului privind nevinovăția sa

se combate prin totalitatea de probe pertinente, concludente, utile și veridice

cercetate în ședința de judecată și anume: - declarațiile părților vătămate Suhan V.,

Todica V., Ciur I. și Andriuță Gh. date în ședința instanței de fond, declarațiile

martorilor Pogrebean I. și Făgureanu Ig., cât și a probelor scrise cercetate în ședința

de judecată: procesul-verbal de constatare a infracțiunii (f.d. 4 vol.I), plângerile depuse

de părțile vătămate Suhan V., Todica V., Ciur I. și Andriuță Gh. în care dânșii indică că

inculpatul nu dorește că le achite banii pentru munca prestată în Federația Rusă (f.d. 6-9

vol.I), procesul-verbal de confruntare dintre Pîrnău C. și partea vătămată Todică V. (f.d.

99-101 vol.I), procesul-verbal de confruntare dintre Pîrnău C. și partea vătămată Suhan

V. (f.d. 102-105 vol.I), procesul-verbal de confruntare dintre Pîrnău C. și partea

vătămată Ciur I. (f.d. 106-109 vol.I).

Instanța de apel a respins argumentul apărării precum că părțile vătămate

au plecat benevol la muncă în Federația Rusă, iar deși în plângerile acestora a

fost indicat că au fost racolați de Pîrnău C. pentru executarea lucrărilor de

construcție în Federația Rusă nici unul din ei nu a putut explica ce înseamnă

cuvântul ”a racola”, or, latura obiectivă a infracțiunii de muncă forțată nu

conține în sine calificativul racolare, lui Pîrnău C. fiindu-i incriminată vinovăția

în obținerea muncii prin înșelăciune, dat fiind faptul că nu a remunerat lucrul

conform prețului convenit, ba mai mult decât atât, a recurs la amenințare în

momentul în care părțile vătămate au solicitat să le fie achitată plata integrală.

Totodată, alegația apărătorului precum că unele din părțile vătămate au

lucrat și anterior în construcție în Federația Rusă împreună cu inculpatul Pîrnău

C. în aceeași firmă de construcție precum și ulterior careva pretenții la plata

pentru munca efectuată nu au avut nu este relevantă la caz, or, părțile vătămate

9

nu neagă că anterior au lucrat cu Pîrnău C., însă această împrejurare nu

demonstrează nevinovăția lui Pîrnău C. în comiterea muncii forțate anume în

perioada de 22.07.2012 - 17.10.2012.

De asemenea, de către instanța de apel nu a putut fi reținut ca fiind

întemeiat nici argumentul avocatului precum că părțile vătămate au venit pe

rând în regiunea Moscova, r-nul Dmitrovsc, or. Iahrama, s. Jivotina, complexul

sportiv ”Volino” și că unii din ei când au venit, Pîrnău C. nici nu era la acea

construcție muncind în alt loc fie chiar aflându-se în RM, deoarece condițiile de

muncă și de remunerare au fost contractate, negociate anume cu Pîrnău C., care

nu le-a achitat remunerarea pentru munca prestată.

Cu referire la argumentul apărării precum Pîrnău C. nu făcea parte din

administrația sau fondatorii firmei de construcție la care au lucrat părțile

vătămate, nu avea atribuții de angajare sau eliberare la lucru, nu avea careva

interes personal sau material de la persoanele angajate, precum și nu lucra

împreună cu părțile vătămate, instanța de apel a conchis că s-a demonstrat în

afara oricăror dubii că Pîrnău C. primea indicații de la proprietarul construcțiilor,

Pîlin A., pentru ca ulterior să dea indicații părților vătămate, care îndeplineau

lucrările de construcție.

De asemenea, instanța de apel a conchis că, faptul că părțile vătămate au

avut condiții bune de muncă, de trai, hrană, asistență medicală la necesitate

libertatea în deplasare, au avut pașapoartele la ele, au avut posibilitatea de a

părăsi locul construcției la dorință, de a lucra cât timp o doreau și de a întrerupe

lucru la dorință, nu au fost amenințate, nu li s-au impus careva datorii ce urmau

a fi achitate și au lucrat benevol de asemenea nu este relevant în speță, or,

inculpatului nu i se incriminează componența de sclavie, trafic de ființe umane

sau privațiune ilegală de libertate, ci componența de infracțiune de muncă

forțată.

La fel ca fiind nefondată instanța de apel a respins argumentele apărării

precum că, nici una din părțile vătămate nu cunoaște cu exactitate dacă

administrația firmei la care au lucrat le-au transmis prin intermediul lui Pîrnău

C. careva sume de bani, or, în acest caz nu este explicabilă reacția inculpatului și

a fiului acestuia, care de fiecare dată când părțile vătămate solicitau banii

promiși, amenințau cu răfuială fizică și preîntâmpinau să înceteze să mai

înainteze asemenea pretenții.

Instanța de apel a reiterat că anume Pîrnău C. a încheiat cu părțile

vătămate înțelegerea de efectuare a lucrărilor de construcții și tot el a negociat

condițiile de muncă, inclusiv și remunerarea cuvenită. Totodată, subiectul

infracțiunii de muncă forțată este persoana fizică responsabilă, care la momentul

săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani, deci nu este necesară deținerea

unor calități speciale, prin urmare Pîrnău C. este subiect al infracțiunii prevăzute

de art. 168 Cod penal.

10

5.3. Cu referire la stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța de apel a

reținând prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75, 76, 77, 78, 90 Cod penal, ținând cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, care se atribuie la categoria infracțiunilor mai

puțin grave, de valența valorilor sociale lezate - libertatea muncii, de faptul că

infracțiunea a fost săvârșită cu intenție, de personalitatea inculpatului, care

anterior nu a fost judecat, la locul de trai se caracterizează pozitiv.

La caz, instanța de apel efectuând o analiză complexă a circumstanțelor

cauzei și a personalității inculpatului, urmărind în acest sens comportamentul

său în viața socială, precum și cel din înainte și după săvârșirea infracțiunii

incriminate, a considerat că în coraport cu faptele comise, urmările prejudiciabile

ale acestora și personalitatea inculpatului, corijarea și reeducarea acestuia este

posibilă fără izolarea acestuia de societate, aplicând pedeapsa cu închisoarea,

instanța a ajuns la concluzia că scopul pedepsei penale poate fi atins prin

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă conform

prevederilor art. 90 Cod penal, acordându-i inculpatului șansa de a-și corecta

comportamentul în sensul respectării legii penale.

Ig. în numele inculpatului, care, invocând temei de drept prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de

apel și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță, în alt complet de

judecată.

În motivarea recursului ordinar, autorul acestuia invocă argumente

similare celor indicate anterior în apel și descrise la pct. 3. al prezentei decizii,

suplimentar menționând că:

- instanțele inferioare au acceptat fără rezerve versiunea părților vătămate

și nu au fost combătute nici într-un mod contradicțiile dintre declarațiile

acestora;

- conform prevederilor art. 6 CoEDO, dreptul la un proces echitabil la care

se atribuie și faptul că hotărârea pronunțată într-o cauză urmează a fi motivată.

Astfel, în cauzele Hiro Bălani c. Spaniei, Vandehurk c. Olandei, Ruiz Torija c. Spaniei,

Highins c. Franței 1998, Helle c. Finlandei 1997 și Boldea c. României 2007, CtEDO a

arătat că art. 6 § 1 din Convenție obligă instanțele să-și motiveze hotărârile;

- CtEDO a arătat că, obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată,

este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Tatishvili c. Rusiei

2007);

- motivarea deciziei instanței de apel este una vagă și se bazează doar pe

declarațiile părților vătămate și a doi martori - Făureanu Ig. și Pogreban I.;

- de către partea apărării au fost invocate mai multe divergențe și

contradicții în declarațiile pretinselor părți vătămate, fără ca instanța de apel să

se pronunțe asupra acestora și a indica cum aceste contradicții au influența sau

nu convingerea instanței și cum a ajuns instanța la concluzia că declarațiile

părților vătămate sunt veridice;

11

- instanța de apel nu s-a expus asupra multiplelor contradicții din

declarațiile părților vătămate constatate și invocate de partea apărării, deși

acestea nu au fost înlăturate nici într-un mod;

- instanța de apel nu a specificat care declarații le consideră veridice, cele

relatate la faza urmăririi penale, în prima instanță sau cele din instanța de apel,

în cazul lui Mititelu R. și Andriuță Gh;

- instanța de apel nu s-a expus nici asupra circumstanței invocate de apărare

potrivit căreia, indiferent de timpul lucrat de părțile vătămate, de 2 luni 26 zile, 2

luni 11 zile, 1 lună 26 zile sau 1 lună 25 zile, acestea susțin că urmau a primi

sume identice, de 200 000 ruble rusești;

- declarațiile pretinselor părți vătămate nu se coroborează între ele și cu

celelalte probe prezente la materialele cauzei;

- instanța de apel a menționat că, vinovăția lui Pînău C. se mai dovedește și

prin declarațiile martorilor Făureanu Ig. și Pogreban I., însă în condițiile

declarațiilor date de către primul în instanța de judecată, nu este clar care

circumstanțe invocate de pretinsele părți vătămate au fost confirmate de acesta și

gradul în care declarațiile martorului confirmă vinovăția lui Pîrnău C., astfel,

instanța de apel a admis o eroare de fapt indicând că, se referă la declarațiile

martorului date în instanța de judecată, dar de fapt referindu-se la cele date în

cadrul urmăririi penale,iar declarațiile martorului Pogreban I. nicidecum nu au

careva tangență cu epizodul pe care Pîrnău C. a fost condamnat;

- instanța de apel incorect a ajuns la concluzia că vinovăția lui Pîrnău C. în

comiterea infracțiunilor ce i se incriminează se dovedește și prin faptul că a

încheiat cu partea vătămată Mititelu R. acord de împăcare fapt ce rezultă că și-a

recunoscut vina, însă, instanța de apel nu a analizat conținutul acestui acord;

- instanța de apel nu a cercetat și nu a verificat legalitatea hotărârii atacate

conform tuturor materialelor cauzei penale (cererea de numire a expertizei în

construcție (f.d. 65 - 67 vol. I); - concluzia expertului în construcție (f.d. 68,69 vol.I); -

tranzacția de împăcare (f.d. 70-72, vol.I); - încheierea instanței de arbitraj or. Moscova

din 29.05.2013 (f.d. 73-76), probe care demonstrează prejudiciul adus de pretinsele

părți vătămate agentului economic la care au lucrat și motivul pentru care

acestea au plecat de la construcția respectivă și pentru care nu a fost date în

primire lucrările efectuate;

- în decizia instanței de apel nu vom găsi trimitere la Declarația anexată la

materialele cauzei la 11.04.2017, aprecierea și verificarea acesteia în coraport cu

alte probe, inclusiv cu declarațiile părților vătămate, or, anume această declarație

combate în totalitate declarațiile părților vătămate cu referire la acțiunile ce i se

incriminează lui Pîrnău C. și respectiv confirmă declarațiile acestuia și

circumstanțele expuse referitor la nevinovăția sa;

- toate demersurile înaintate de partea apărării în prima instanță și instanța

de apel au fost respinse prin încheiere protocolară ca neîntemeiate, fără a avea

posibilitatea de a vedea o motivare a poziției instanței;

12

- prezumția nevinovăției și exigența ca organul de urmărire penală să

suporte sarcina de a dovedi acuzațiile este menționată explicit în art. 6§2 CoEDO

și ține de noțiunea generală de proces echitabil în sensul art. 6§1 (Mutatis

Mutandis, Saunders v. Marea Britanie din 17.12.1996, § 68);

- sarcina probațiunii în ședințele de judecată în prima instanță și în instanța

de apel îi revine acuzatorului de stat, fiindcă funcția acuzării este pusă pe seama

procurorului;

- CtEDO, în cauza Capean vs. Belgia din 13.01.2005, a constatat că, în domeniul

penal, problema administrării probelor trebuie să fie abordată din punctul de

vedere al art. 6§2 și e obligatoriu, inter alia, ca sarcină de a prezenta probe să-i

revină acuzării;

- pe parcursul examinării prezentei cauze, partea acuzării nu a prezentat

careva probe admisibile, pertinente, concludente și utile care ar demonstra

prezența acțiunii adiacente a laturii obiective cât și latura subiectivă a infracțiunii

prevăzute de art. 168 Cod penal, în acțiunile lui Pîrnău C.

6.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului declarat, solicitând inadmisibilitatea acestuia, deoarece temeiurile

invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul decide inadmisibilitatea acestuia din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu,

este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că

recursul declarat este vădit neîntemeiat.

Precum a fost menționat supra, recurentul invocă temei de casare a

hotărârilor contestate pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, totodată

semnalând pct. 8) și 15) a aceleiași norme procesual penale, care stipulează că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise în instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței; nu au fost întrunite elementele infracțiunii; instanța de judecată

internațională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel național a

drepturilor și libertăților omului care poate fi reparată și în această cauză.

13

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs,

Colegiul penal constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat.

Astfel, se relevă că, respectând prevederile art. 414 Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul declarat, a verificat legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, fiind cercetate suplimentar probele

administrate de instanța de fond, astfel ajungând la concluzia corectă enunțată în

pct. 4. al prezentei decizii.

În sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la

casarea sentinței și pronunțării unei noi hotărâri.

Ținând seama de aceste prevederi, Colegiul penal constată că instanța de

apel a fost în drept și, de fapt, întemeiat a dispus încetarea procesului penal în

privința lui Pîrnău C., intentat în baza art. 168 Cod penal (redacția Legii din

21.11.2012), pe episodul părții vătămate Mititel R., în legătură cu împăcarea

părților, iar în continuare verificând minuțios toate probele administrate a ajuns

la concluzia condamnării inculpatului în baza în baza art. 168 Cod penal (redacția

Legii din 21.11.2012), pe episodul părților vătămate Suhan V., Todica V., Ciur I. și

Andriuță Gh., motivându-și detaliat și clar soluția adoptată.

Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către recurent și prevăzut la

pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la

examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod

de procedură penală și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, cuprinzând și motivele pe care se întemeiază soluția

adoptată.

În continuare, este necesar de a releva că recurentul, invocând eroarea de

drept prevăzută de pct. 6), menționează despre faptul că, hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței, cu toate acestea dânsul nu specifică expres și nu

racordează erorile menționate la hotărârea contestată.

Din atare considerente, Colegiul penal respinge, ca nefondate, alegațiile

titularului dreptului de recurs, în această parte, și reiterează că invocarea unor

pretinse erori admise la etapa judecării cauzei de către instanța de apel, urmează

a fi precedate de o motivare corespunzătoare privind esența acestora și indicarea

expresă a circumstanțelor cauzei cărora se circumscriu.

Cu referire la critica recurentului sub aspectul pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, instanța de recurs menționează că, acest temei pentru

recurs este aplicabil atunci când nu a fost stabilită fapta care corespunde

14

elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin intermediul

cărora s-au constatat elementele infracțiunii.

Sub aspectul situației de ”neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg

acele cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acestuia nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este

subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală

dintre acestea).

Astfel, autorul recursului consideră că instanța de apel, care a casta

sentința și a pronunțat o hotărâre de condamnare a lui Pîrnău C. pe episodul

părților vătămate Suhan V., Todica V., Ciur I. și Andriuță Gh., a tras o concluzie

greșită în partea respectivă, considerând că, partea acuzării nu au prezentat

careva probe admisibile care ar demonstra prezența în acțiunile inculpatului a

elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 168 Cod penal (redacția

Legii din 21.11.2012).

Instanța de recurs susține că, soluția instanței de apel este argumentată și

corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în

ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și,

totodată, care au fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și

coroborării reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că există faptele

infracțiunii incriminate.

Conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat și

multiaspectual în textul deciziei instanței de apel, iar temeiuri de a pune la

îndoială veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit, deoarece ele au fost obținute

cu respectarea normelor de procedură penală.

Astfel, afirmația apărării precum că, instanțele de fond au tras o concluzie

greșită în ce privește condamnarea inculpatului în baza art. 168 Cod penal

(redacția Legii din 21.11.2012), considerând că lipsesc probe certe ce ar confirma

vinovăția acestuia, sunt combătute prin probele acumulate legal în cadrul

urmăririi penale, precum și administrate în cadrul cercetării judecătorești în

instanța de fond și apel, enumerate în pct. 5.2. al prezentei decizii.

Prin urmare, argumentele apărării, precum că Pîrnău C. nu ar fi săvârșit

infracțiunea imputată, contravin materialelor cauzei, deoarece, instanța de apel

casând sentința, corect a menționat că vinovăția inculpatului se dovedește prin

probele enumerate în pct. 5.2. al prezentei decizii și care sunt în contradicție cu cele

relatate de inculpat în apărarea sa.

Instanța de recurs, conchide asupra legalității și temeiniciei concluziilor

instanței inferioare, care a constatat existența faptei și vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 168 Cod penal (redacția Legii din

21.11.2012), fiind stabilite în cauză toate elementele constitutive ale muncii forțate,

adică forțarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinței sale, obținerea

muncii sau a serviciilor prin înșelăciune.

15

Astfel, instanța de apel s-a pronunțat asupra circumstanțelor de fapt și a

motivat concluziile prin cumulul de probe administrate în cauză, cărora le-a dat

o apreciere justă și obiectivă, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Colegiul penal constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul

apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului

părții acuzării și admiterii apelului declarat de către partea apărării în sensul

declarat, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în

prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

Afirmațiile avocatului, precum că instanța de apel incorect a apreciat

probele cauzei punându-le la baza hotărârii de condamnare, nu pot fi reținute ca

temei de admitere a recursului, deoarece, ca probe, acestea sunt administrate cu

respectarea procedurii penale, verificate și apreciate de instanța inferioară

conform legislației în vigoare. Mai mult că, critica referitor la procedura de apreciere

a probelor ține de starea de fapt a cauzei și care deja a fost efectuată de instanța de apel.

Prin urmare, Colegiul penal susține concluzia privind temeinicia acuzării

referitor la prezența în acțiunile inculpatului Pîrnău C. a elementelor constitutive

ale infracțiunii imputate, faptele acestuia corect fiind încadrate de către instanța

de apel pe episodul părților vătămate Suhan V., Todica V., Ciur I. și Andriuță

Gh., în baza art. 168 Cod penal (redacția Legii din 21.11.2012). Prezența în acțiunile

inculpatului atât a elementelor care caracterizează latura obiectivă a infracțiunii

imputate, cât și a celor care caracterizează latura subiectivă ale acestei infracțiuni,

au fost demonstrate prin probele enumerate în pct. 5.2. al prezentei decizii,

acumulate la faza urmăririi penale și examinate în cadrul ședințelor instanțelor

de fond.

Colegiul penal va respinge ca fiind neîntemeiate argumentele recurentului

precum că, motivarea deciziei instanței de apel este una vagă și se bazează doar

pe declarațiile părților vătămate și a doi martori (Făureanu Ig. și Pogreban I.), iar

CtEDO a arătat că, obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, este

aceea de a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Tatishvili c. Rusiei 2007),

or, analizând conținutul deciziei contestate, instanța de recurs conchide că,

aceasta cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele

pe care instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu

o motivare conformă rigorilor și exigențelor din art. 6 CoEDO.

În același context, Colegiul penal menționează că, deși art. 6§1 al CoEDO

obligă instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile, însă Curtea a clarificat că

acest lucru nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de parte

(Van de Hurk vs. Olanda, din 19.04.1994).

Or, modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești

poate varia în funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina

circumstanțelor cauzei (Hiro Balani vs. Spania, din 09.12.1994).

16

Prin urmare, cauzele CtEDO la care face trimitere recurentul au avut ca

obiect de discuție alte circumstanțe decât cele existente în prezenta cauză.

Reieșind din argumentele sus-menționate, Colegiul penal conchide că în

speța dată nu se constată eroarea de drept semnalată și prevăzută de pct. 15) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală.

Din considerentele expuse, dar în alt context, Colegiul penal va respinge

critica recurentului cu referire la declarațiile părților vătămate Suhan V., Todica

V., Ciur I. și Andriuță Gh. și martorilor Făureanu Ig. și Pogreban I., or, aceștia au

depus depoziții sub jurământ, fiind avertizați de răspunderea penală în

conformitate cu prevederile art. 312, 313 Cod penal, nefiind reținute careva

temeiuri de a le da anumite aprecieri critice.

Totodată, analizând procesul-verbal al ședinței de judecată întocmit în

cadrul examinării cauzei în instanța de apel, Colegiul penal reține că, la

solicitarea acuzatorului de stat au fost verificate declarațiile părților vătămate și a

martorilor menționați, relatate în ședința primei instanțe, însă, din partea

apărării careva întrebări sau completări nu au parvenit (f.d. 6,7, vol. IV).

Revenind la conținutul recursului declarat, Colegiul penal va respinge ca

fiind neîntemeiată și afirmația apărării precum că, instanța de apel nu a cercetat

și nu a verificat legalitatea hotărârii atacate conform tuturor materialelor cauzei

penale, în special: cererea de numire a expertizei în construcție (f.d. 65-67, vol.I); -

concluzia expertului în construcție (f.d. 68,69 vol.I); - tranzacția de împăcare (f.d. 70-72,

vol.I); - încheierea instanței de arbitraj or. Moscova din 29.05.2013 (f.d. 73-76), care ar

demonstrează prejudiciul adus de părțile vătămate agentului economic la care au

lucrat, or, la faza urmăririi penale, prin ordonanța OUP SUP IP Ialoveni din

28.05.2014, cererea apărătorului privind admiterea și anexarea în calitate de

probă a materialelor menționate, a fost respinsă integral, pe motiv că

veridicitatea copiilor documentelor prezentate nu a putut fi verificată (78, vol. I).

Ulterior în cadrul examinării cauzei de către instanțele de fond, demersurile

înaintate în acest sens, au fost respinse prin încheieri incluse în conținutul

procesului-verbal al ședințelor de judecată, ca fiind neîntemeiate (f.d. 29, 183, vol.

III).

De asemenea, prin încheierea motivată a instanței de apel din 03.11.2016, a

fost respins ca neîntemeiat demersul apărării privind efectuarea unei expertize

judiciare în domeniul construcțiilor (f.d. 187-190, vol.III).

Instanța de recurs remarcă, că criticile formulate de recurent, au format

obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel, cărora instanța le-a dat

o motivare clară și argumentată expusă în pct. 5.2. al prezentei decizii, soluție, care

este susținută și de instanța de recurs și a cărei reluare nu se mai impune

(jurisprudența CtEDO, cauza Rebait și alții c. Franței, din 25.02.1995, nr. 26564/1995).

Totodată, nerecunoașterea vinovăției de către inculpat nu echivalează cu

achitarea acestuia, de vreme ce probele pertinente și concludente, analizate în

17

ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor, dovedesc cu certitudine

vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii imputate.

În concluzie, instanța de recurs menționează că nu se constată prezența

erorilor de drept ce ar genera casarea hotărârii atacate sub aspectele invocate de

recurent, deoarece soluția adoptată de către instanța inferioară este întemeiată și

motivată.

În circumstanțele stabilite, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

recursului declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Cecan Igor

în numele inculpatului Pîrnău Constantin, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2017, în cauza penală în privința lui Pîrnău

Constantin, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 decembrie 2017.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

18