1ra-1476/2017 — art. 287 alin. 3 CP

1ra-1476/2017 — art. 287 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1476/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 octombrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Drochia din 27

ianuarie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 24 mai 2017,

declarat de avocata Tatiana Guțu, în numele inculpatului

Coșarcă Cristian Xxxx, născut la

xx xxxxx xxxx, originar și locuitor al s. Xxxxxxxx, r-nul

Xxxxxxx, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.11.2015 – 27.01.2017,

instanța de apel: 01.03.2017 – 24.05.2017,

instanța de recurs: 18.08.2017 – 18.10.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

a fost condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal la 3 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probațiune de 1 an.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Xxxxxxxx X. prejudiciul material

de 12.321 lei și moral de 5000 lei. În rest, acțiunea civilă a fost respinsă ca

neîntemeiată.

inculpatul Coșarcă C., aflându-se în fața căsuței nr. 13 a taberei de odihnă pentru

copii „Vulturaș”, situată în s. Șaptebani, r-nul Rîșcani, intenționat, încălcând

grosolan ordinea publică, ce înseamnă o totalitate de relații sociale ce asigură o

ambianță liniștită de conviețuire în societate, de inviolabilitate a persoanei,

exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, printr-o obrăznicie deosebită,

1

în prezența mai multor persoane, i-a aplicat lui Xxxxxxxx X. o lovitură cu

pumnalul în regiunea gurii, o lovitură cu pumnul în regiunea feței și o lovitură cu

piciorul în regiunea pieptului, cauzându-i conform raportului de expertiză medico-

legală nr. 140/D din 09.09.2015, vătămări corporale ușoare sub formă de plagă

suturată la buza inferioară, amputație posttraumatică a dinților 2 dreapta și stânga

la maxilă, luxația dintelui 1 pe dreapta la maxilă.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că în spatele

căsuței, între el și partea vătămată s-a început un conflict. Partea vătămată i-a

aplicat o lovitură în regiunea gurii în partea stângă a buzei de sus, având semn de la

acea lovitură și în prezent. Apărându-se, i-a aplicat înapoi părții vătămate o

lovitură cu pumnul în regiunea feței, după care a plecat.

Totodată, vinovăția inculpatului este integral dovedită prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Xxxxxxxx X. a declarat că la 30.04.2015, între orele

22.00 – 23.00, împreună cu Cheptănaru A. și Cheptănaru V. au venit la tabăra

„Vulturaș”, în ospeție la verișorul său, Xxxxxxxxx X., unde se desfășurau

competițiile sportive între sate. Aflându-se la etajul 2, în căsuța nr. 13, împreună

cu Xxxxxxxxx X. și alți prieteni, de ei s-a apropiat inculpatul cu niște prieteni de ai

săi și a început să-i întrebe cine sunt și ce caută aici. A refuzat să răspundă, iar

inculpatul continua să-l întrebe cu înjurături, după care i-a spus să coboare jos.

Între timp, inculpatul a scos un metal de tip pumnal, pe care l-a pus pe mână și

când au ajuns jos, în fața căsuței, l-a lovit cu pumnul pe care era pumnalul, în

regiunea gurii. A fost lovit de 2 ori cu pumnul și cu piciorul. A fugit în căsuța

unde se aflau Cheptănaru V. și Cheptănaru A. După, au mers în or. Rîșcani, unde i-

a fost acordat ajutor medical. A doua zi a depus plângere la poliție.

Martorul Xxxxxxxxx X., a declarat că se afla la tabăra din s. Șaptebani, la el

venind verișorul Xxxxxxxx X. A văzut cum inculpatul și-a pus pe mâna dreaptă

pumnalul și l-a lovit pe Xxxxxxxx X. de mai multe ori cu pumnalul în regiunea

feței, spunându-i că îl va omorî. El se afla la o distanță de 1 metru de ei. Xxxxxxxx

X. nu l-a lovit înapoi pe inculpat. A observat că partea vătămată era însângerat în

regiunea gurii. A doua zi a aflat că lui Xxxxxxxx X. i-au fost dezbătuți dinții și a

anunțat despre cele întâmplate educatorii.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 140/D din 09.09.2015, lui

Xxxxxxxx X. i-au fost cauzate vătămări corporale ușoare sub formă de plagă

suturată la buza inferioară, amputație posttraumatică a dinților 2 pe dreapta și 1

stânga la maxilă, luxația dintelui 1 pe dreapta la maxilă. Leziunile corporale

depistate la Xxxxxxxx X., au apărut în urma acțiunilor unui corp dur-contondent,

inclusiv a pumnului și piciorului.

Prin urmare, vinovăția inculpatului este dovedită integral prin declarațiile

părții vătămate, martorilor Xxxxxxxxx X., Xxxxxx X., și Xxxxxxx X., care au

descris acțiunile lui însoțite de aplicarea violenței asupra lui Xxxxxxxx X., cât și

prin raportul de expertiză medico-legală nr. 140/D din 09.09.2015, potrivit cărui lui

Xxxxxxxx X. i-au fost cauzate vătămări corporale ușoare sub formă de plagă

suturată la buza inferioară, amputație posttraumatică a dinților 2 dreapta și 1 stânga

la maxilă, luxația dintelui 1 pe dreapta la maxilă, leziunile corporale au apărut în

urma acțiunilor unui corp dur contondent, inclusiv a pumnului și piciorului, și a

2

încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, ca huliganismul,

adică acțiunile intenționate, care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de

aplicarea violenței asupra persoanelor, care prin conținutul lor se deosebesc printr-

o obrăznicie deosebită, cu aplicarea altor obiecte pentru vătămarea integrității

corporale sau sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75-77 Cod

penal, că inculpatul a săvârșit infracțiunea fiind minor, nu are antecedente penale,

se caracterizează pozitiv, că circumstanțe agravante nu s-au stabilit, concluzionând

că restabilirea echității sociale, corectarea și reeducarea lui este posibilă și prin

aplicarea unei pedepse fără privare de libertate.

Totodată, instanța a statuat că partea vătămată a beneficiat de un tratament

chirurgical la SRL „Novadent”, iar potrivit bonurilor de plată nr. 0009 din

06.12.2016, nr. 0087 din 07.12.2016 și nr. 0083 din 06.12.2016, a cheltuit 12.321

lei. Pe lângă aceasta, în rezultatul acțiunilor infracționale partea vătămată a avut

suferințe fizice, provocate de leziunile corporale, suferind stres emoțional. Astfel,

din contul inculpatului urmează a încasa în beneficiul lui Xxxxxxxx X. prejudiciul

material de 12.321 și moral de 5000 lei.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care procesul penal să fie încetat conform art.

391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, deoarece există circumstanțe care

exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale.

Apelanta a invocat, că în conformitate cu prevederile art. 7 Cod penal,

nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale și pedepsei penale pentru una

și aceiași faptă. Însă acest principiu a fost ignorat de către instanța de judecată la

examinarea și adoptarea sentinței în privința inculpatului, care a fost pus sub

învinuire pentru aceiași faptă pentru care a fost vizat într-o procedură

contravențională, fiind încălcate prevederile Protocolul 7 al CEDO, și anume

dreptul de a nu fi urmărit de două ori.

Astfel, în baza plângerii depuse de către Xxxxxxxx X. pe faptul cauzării de

către inculpat la 30.04.2015 a leziunilor corporale ușoare, printr-o lovitură cu

pumnul în regiunea feței, la 01.05.2015 de către șeful de post s. Hiliuți, r-nul

Rîșcani a fost pornit un proces contravențional pe art. 78 alin. (2) Cod

contravențional. Materialul acumulat pe faptul contravenției prevăzute de art. 78

alin. (2) Cod contravențional, a fost expediat către IP Rîșcani la 12.05.2015 spre

examinare după competența Comisiei pentru minori a Primăriei Gălășeni, după

locul de trai al minorului Coșarcă C. În conformitate cu procesul verbal nr. 1 din

03.08.2015 a Comisiei pentru minori, lui Coșarcă C. i-a fost aplicat un avertisment,

iar părinții acestuia au fost atenționați asupra comportamentul copilului. Reieșind

din circumstanțele invocat precum și faptul că procesul contravențional la

momentul inițierii urmăririi penale la 01.09.2015, în privința lui Coșarcă C. nu a

fost încetat, cauza ultimului a fost expediată potrivit art. 16 alin. (3) Cod

contravențional, autorității administrației publice locale pentru problemele

minorilor, fiindu-i aplicată o preîntâmpinare. În această situație, organul de

urmărire penală nu era în drept să inițieze urmărirea penală pe același fapt la

01.09.2015, potrivit art. 287 alin. (1) Cod penal, iar ulterior să-i înainteze

învinuirea pe presupuneri inculpatului.

3

În acest caz, instanța de judecată a acționat contrar prevederilor art. 384, 385

Cod de procedură penală, deoarece urma să dispună încetarea procesului penal din

motivul că există alte circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea

urmăririi penale, acțiunea civilă fiind lăsată fără examinare, cu dreptul de adresare

într-o instanță de drept comun.

Atât organul de urmărire penală cât și instanța de judecată a dat o apreciere

incorectă circumstanțelor faptei în situația în care nu ar fi fost procesul

contravențional în privința inculpatului. Instanța nu poate să se bazeze pe

presupuneri referitor la prezența semnului calificativ, cu aplicarea altor obiecte

pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății. Constituie circumstanțe

calificative săvârșirea acțiunilor huliganice cu aplicarea obiectelor special adaptate

pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății. Reieșind din declarațiile părții

vătămate și a martorilor audiați în cadrul cercetării judecătorești, ei nu au văzut

„acel obiect metalic în formă de pumnal”, acestea fiind doar presupuneri din partea

părții vătămate.

Conform rezultatelor percheziției efectuate, la domiciliul inculpatului nu a

fost depistat obiectul metalic, prepus de partea vătămată că ar fi fost utilizat la

aplicarea loviturii. În acest sens, sunt semnificative explicațiile inițiale ale părții

vătămate Xxxxxxxx X., unde el nu zice că a văzut un eventual „pumnal”, dar

presupune, din motiv că de la o lovitură cu pumnul în față nu puteau să-i cadă 2

dinți.

La fel, este relevant și raportul de expertiză medico-legală nr. 140/D din

09.09.2015, conform căruia se indică probabilitatea cauzării leziunilor corporale

ușoare cu un obiect contondent, inclusiv cu pumnul sau piciorul. În situația dată,

aprecierile instanței referitor la prezența în acțiunile inculpatului a elementelor

componente ale infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal, este eronată

și contravine probatoriului.

apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut, că instanța de fond a cercetat sub toate aspectele

probele administrate, efectuând o analiză amplă a acestora, și corect a încadrat

acțiunile inculpatului în baza art. 287 alin. (3) Cod penal.

Faptele incriminate inculpatului și-au găsit confirmare prin prisma probelor

administrate și cercetate în instanța de fond, verificate în instanța de apel, probe

care coroborează între ele, și nu creează dubii referitor la faptul, că circumstanțele

descrise în rechizitoriu și reținute de instanța de fond în sarcina inculpatului, au

avut loc.

Învinuirea adusă inculpatului este pe deplin confirmată prin declarațiile părții

vătămate Xxxxxxxx X. și ale martorului Xxxxxxxxx X.

Totodată, corect a fost reținut în acțiunile inculpatului semnul calificativ „cu

aplicarea altor obiecte pentru vătămarea integrității corporale”.

Or, potrivit declarațiilor martorului Xxxxxxxxx X., care nemijlocit a fost

prezent la desfășurarea conflictului dintre Xxxxxxxx X. și inculpat, a văzut cum

ultimul și-a îmbrăcat pe mână pumnalul. La fel și partea vătămată a confirmat că

inculpatul a avut asupra sa și i-a aplicat lovituri în față cu pumnalul. Declarațiile

părții vătămate nu pot fi apreciate ca fiind presupuneri, așa cum pretinde apărarea,

4

or, partea vătămată atât la urmărirea penală, cât și în cadrul ședințelor în instanța

de judecată, a invocat ferm că a văzut că pe pumnul cu care a fost lovit era

îmbrăcat un pumnal, iar faptul că acest pumnal nu a fost descoperit în urma

percheziției, nu se poate echivala cu lipsa acestuia la momentul aplicării loviturilor.

Probele prezentate de acuzare, cercetate și verificate în ședințele instanței de

fond, cât și celei de apel, se completează reciproc, sunt pertinente, concludente,

utile și veridice, dispunând de calitățile necesare pentru a putea fi puse la baza unei

sentințe de condamnare.

Toate probele administrate au primit o apreciere la justa lor valoare,

concluziile privind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate,

rezultând din circumstanțele de fapt stabilite în cauză.

Potrivit ordonanței din 01.05.2015, de către agentul constatator R. Veriga a

fost pornit procesul contravențional pe art. 78 alin. (2) Cod contravențional, fiind

constatat, că la 01.05.2015 în IP Rîșcani a parvenit înștiințarea telefonică, precum

că la 30.04.2015, Xxxxxxxx X. a fost maltratat de către Coșarcă C.

Potrivit art. 16 alin. (3) Cod contravențional, în cazul minorului care a

săvârșit o faptă ce se încadrează în dispoziția normei din partea specială a cărții

întâi, agentul constatator, procurorul sau instanța de judecată expediază materialele

cauzei contravenționale autorității administrației publice locale pentru problemele

minorilor.

La momentul comiterii faptelor, care au fost reținute în sarcina lui Coșarcă

C., ultimul era minor, cauza nefiind examinată de comisia administrativă și în

privința lui nu a fost aplicată sancțiune contravențională, materialele acumulate

fiind remise spre examinare Comisiei consiliului pentru problemele minorului cu

înștiințarea despre acest fapt a părții vătămate Xxxxxxxx X. Potrivit procesului

verbal nr. 1 din 03.08.2015 al echipei multidisciplinare formată pe lângă Primăria

comunei Gălășeni, de către membrii echipei au fost examinate materialele

acumulate în privința minorului Coșarcă C., constatându-se că ultimul l-a maltratat

pe minorul Xxxxxxxx X., pricinuindu-i traume psihologice și fiziologice, pentru

care fapt Coșarcă C. a fost preîntâmpinat ca pe viitor să nu mai comită astfel de

încălcări, iar părinții minorului au fost atenționați în privința comportamentului

fiului, fapt ce nu poate fi asimilat cu tragerea acestuia la răspundere

contravențională. Mai mult, comisia administrativă și comisia multidisciplinară

pentru problemele minorului, sunt două comisii cu atribuții distincte, ultima

neavând împuterniciri de soluționare și emitere a deciziilor pe cauze

contravenționale, după cum indică apărarea și deci nu putem conchide că suntem în

prezența încălcării principiului non bis in idem.

Totodată, procesul contravențional a fost pornit pe faptul maltratării lui

Xxxxxxxx X. în baza art. 78 alin. (2) Cod contravențional, pe când prin actul de

învinuire, inculpatului îi sunt incriminate acțiuni de huliganism agravat, adică

semnele faptei prejudiciabile săvârșite depășesc semnele componenței

contravenției prevăzute la art.78 alin. (2) Cod contravențional, încadrându-se în

întregime în baza art. 287 alin. (3) Cod penal.

Argumentele apărării nu și-au găsit confirmare or, starea de fapt reținută și de

drept apreciată de către instanța de fond, concordă cu circumstanțele stabilite și

5

probele administrate, iar acțiunile inculpatului au fost just încadrate conform art.

287 alin. (3) Cod penal.

Astfel, constatând ca fiind dovedită fapta comisă de către inculpatul Coșarcă

C., instanța de fond corect i-a stabilit pedeapsa, acordând deplină eficiență

prevederilor art. 61, 75 Cod penal.

hotărârilor adoptate și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel,

în alt complet de judecată.

Recurenta invocă, că conform art. 7 Cod penal, nimeni nu poate fi supus de

două ori urmăririi penale și pedepsei penale pentru una și aceiași faptă, însă acest

principiu a fost ignorat de către instanța de judecată la examinarea și adoptarea

sentinței în privința lui Coșarcă C., care a fost pus sub învinuire pentru aceiași

faptă pentru care a fost vizat într-o procedură contravențională, fiind încălcate

prevederile art. 4 Protocolul 7 al CEDO - dreptul de a nu fi urmărit de două ori.

Pe marginea sesizării depuse de către Xxxxxxxxx X. pe faptul cauzării

ultimului de către inculpat la 30.04.2015 a unei lovituri cu pumnul în regiunea feței

a leziunilor corporale ușoare, în temeiul căreia la 01.05.2015 de către șeful de post

s. Hiliuți, r-nul Rîșcani, a fost pornit un proces contravențional pe art. 78 alin. 2

Cod contravențional. Materialul acumulat a fost expediat de către IP Rîșcani, sub

nr. 5045 din 12.05.2015, spre examinare după competență Comisiei pentru minori

a Primăriei s. Gălășeni, după locul de trai al minorului Coșarcă C. Respectiv, în

conformitate cu procesul verbal nr. 1 din 03.08.2015 a Comisiei multidisciplinare

formată pe lângă Primăria s. Gălășeni, Coșarcă C., a fost ascultat, fiind

preîntâmpinat, iar părinții acestuia au fost atenționați asupra comportamentului

copilului, pentru faptul că la 30.04.2015 l-a maltratat pe Xxxxxxxx X.

Procesul contravențional la momentul inițierii urmăririi penale la 01.09.2015,

în privința lui Coșarcă C. nu a fost încetat, cazul ultimului fiind expediat potrivit

art. 16 alin. (3) Cod contravențional, autorității administrației publice locale pentru

problemele minorilor, fiindu-i aplicată o preîntâmpinare. Or, în această situație

organul de urmărire penală nu era în drept să inițieze urmărirea penală pe aceeași

faptă la 01.09.2015 potrivit art. 287 alin. (1) Cod penal, iar ulterior să înainteze

învinuirea pe presupuneri lui Coșarcă C. pe art. 287 alin. (3) Cod penal.

Instanța de apel a invocat că examinarea cazului lui Coșarcă C. la comisia

multidisciplinară a Primăriei s. Gălășeni la data de 03.08.2015 nu poate fi asimilat

cu tragerea acestuia la răspunderea contravențională, fiind o delimitare între

comisia administrativă și comisia multidisciplinară, ultima neavând împuterniciri

de emitere a deciziilor pe cauze contravenționale, deci nu este o încălcare a

principiului non bis in idem, însă anume această concluzie este o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței, deoarece contravine art. 16 alin. (1) și (3) Cod

contravențional, potrivit căruia este pasibilă de răspundere contravențională

persoana fizică responsabilă care, în momentul săvârșirii contravenției, are

împlinită vârsta de 18 ani.

În cazul minorului care a săvârșit o faptă ce se încadrează în dispoziția

normei din partea specială a cărții întâi, agentul constatator, procurorul sau instanța

de judecată expediază materialele cauzei contravenționale autorității administrației

publice locale pentru problemele minorilor. La demersul agentului constatator,

6

instanța de judecată poate aplica față de minor măsuri de constrângere cu caracter

educativ conform art. 104 din Codul penal.

Inculpatul la data comiterii faptei nu avea vârsta de 18 ani pentru a fi atras la

răspunderea contravențională, respectiv materialele pe același fapt de maltratare a

lui Xxxxxxxx X. la 30.04.2017 au fost examinate de comisia multidisciplinară

pentru problemele minorilor. Or, potrivit dispoziției primarului nr. 14 din

17.05.2014 și adeverinței nr. 526 din 11.07.2017, anume comisia multidisciplinară

era împuternicită să examineze cauzele minorilor, dar nu cea administrativă cum

indică instanța de apel. La fel, în art. 16 alin. (3) Cod contravențional nu este

indicat că această comisie adoptă vreo decizie de sancționare în sensul art. 32 Cod

contravențional. Însă, lipsa unei astfel de decizii în privința inculpatului nu exclude

faptul că ultimul nu a fost tras la răspunderea contravențională. Or, potrivit art. 33

Cod contravențional, avertismentul constă în atenționarea contravenientului asupra

pericolului faptei săvârșite și în recomandarea de a respecta pe viitor dispozițiile

legale. Avertismentul se aplică în scris, fapt realizat în procesul verbal nr. 1 din

03.08.2015.

Potrivit art. 393 alin. (1) lit. c) Cod contravențional, este competentă să

soluționeze cauzele contravenționale comisia administrativă;

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 398 Cod contravențional, este

atribuită competența comisiei administrative să examineze contravențiile prevăzute

la art. 75, 76, 92, 1261, 154, 157 alin. (7) și (8), 165, 170-175, 180, 181, 227, 273

pct. 9), 91), 11), 15) și l6) Cod contravențional, astfel în nici un mod comisia

administrativă, așa cum pretinde instanța de apel, nu putea examina cauza în

privința inculpatului și să emită vreo decizie în acest sens. În conformitate cu

prevederile Legii nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administrația publică locală

a fost formată prin Dispoziția nr. 14 din 17.05.2017 care era competentă să

examineze cauzele minorilor, fapt ce și s-a realizat la 03.08.2015 prin întocmirea

procesului verbal nr.1 în privința inculpatului.

Instanța eronat a stabilit că sunt diferite acțiunile inculpatului comise la

30.04.2015 în privința lui Xxxxxxxx X. calificate inițial potrivit art. 78 alin. (2)

Cod contravențional și aceleași acțiuni drept huliganism agravat prevăzute de art.

287 alin. (3) Cod penal. În acest sens, este de menționat că inculpatul o singură

dată i-a aplicat o lovitură lui Xxxxxxxx X., alte acțiuni nefiind stabilite. Însă,

aceeași faptă la 01.05.2015 a fost inițial calificată ca vătămare intenționat ușoară a

integrității corporale, ca ulterior la 29.10.2015, să fie apreciată drept huliganism

agravat. Or, la momentul calificării acțiunilor inculpatului, urmau a fi apreciate

prevederile art. 275 pct. 9), 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, instanța

de apel neexpunându-se asupra ordonanței de pornire a procesului contravențional

pe art. 78 alin. (2) Cod Contravențional în privința inculpatului.

Instanța de apel nu a dezbătut argumentul apărării, precum că instanța de

fond și-a întemeiat hotărârea pe presupuneri referitor la prezența semnului

calificativ, cu aplicarea altor obiecte pentru vătămarea integrității corporale și a

sănătății în acțiunile inculpatului. Constituie circumstanțe calificative săvârșirea

acțiunilor huliganice cu aplicarea obiectelor special adaptate pentru vătămarea

integrității corporale sau a sănătății. Or, reieșind din declarațiile părții

vătămate inițiale, ale martorilor Xxxxxx X. și Xxxxxxx X., ultimii nu au văzut

7

„acel obiect metalic în formă de pumnal”, existența acestuia fiind doar

presupunerea părții vătămate.

La fel, potrivit rezultatelor percheziției efectuate, la domiciliul inculpatului

nu a fost depistat obiectul metalic, prepus de partea vătămată că ar fi fost utilizat la

aplicarea loviturii. În acest sens sunt, sunt semnificative explicațiile inițiale ale

părții vătămate Xxxxxxxx X., unde acesta nu a declarat că ar fi văzut un eventual

„pumnal”, dar presupune, așa cum de la o lovitură cu pumnul în față nu puteau să-i

cadă 2 dinți.

Totodată, este relevant și raportul de expertiză medico-legală nr. 140/D din

09.09.2015, conform căruia se indică probabilitatea cauzării leziunilor corporale

ușoare cu un obiect contondent, inclusiv cu pumnul sau piciorul. În situația dată

aprecierile instanței referitor la prezența în acțiunile inculpatului a elementelor

componente ale infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod penal, este eronată

și contravine probatoriului.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 p. 6 CPP, că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă

de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea

conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat pe art. 427 pct. 6)

CPP, avându-se în vedere probabil art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, invocându-se temeiurile că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii și

că instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței

(pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, asupra căror motive concrete invocate în apel nu s-ar fi pronunțat

instanța de apel, care ar fi erorile de drept și esența circumstanțelor că motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii și că instanța ar fi admis o eroare gravă de

8

fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care ar fi

afectat soluția instanței, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității

hotărârilor atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursul menționat nu îndeplinește cerințele legale de conținut în

partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica,

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 11) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când instanța

de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când persoana condamnată a fost

judecată anterior în mod definitiv pentru aceiași faptă.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie),

se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică

justă a acțiunilor infracționale ale acestuia, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părții vătămate

Xxxxxxxx X. că inculpatul a scos un metal de tip pumnal, pe care l-a pus pe mână

și l-a lovit cu pumnul pe care era pumnalul, martorului ocular Xxxxxxxxx X., că a

văzut cum inculpatul și-a pus pe mâna dreaptă pumnalul și l-a lovit pe Xxxxxxxx

X. cu pumnalul în regiunea feței, raportul de expertiză medico-legală nr. 140/D

din 09.09.2015, că lui Xxxxxxxx X. i-au fost cauzate vătămări corporale ușoare

sub formă de plagă suturată la buza inferioară, amputație posttraumatică a dinților

2 pe dreapta și 1 stânga la maxilă, luxația dintelui 1 pe dreapta la maxilă, leziunile

corporale au apărut în urma acțiunilor unui corp dur-contondent, inclusiv a

pumnului și piciorului, toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile

art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității, veridicității și coroborării lor, instanța de fond și de apel

indicând detaliat motivele pentru care a respins dovezile și versiunile apărării,

instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, probele administrate pe caz demonstrând elocvent prezența în acțiunile

inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 287 alin. (3) Cod penal –

huliganismul agravat– adică acțiunile care încalcă grosolan ordinea publică,

însoțite de aplicarea violenței asupra persoanelor, care prin conținutul lor se

9

deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, cu aplicarea altor obiecte pentru

vătămarea integrității corporale sau a sănătății.

Pe lângă aceasta, este de reținut că soluția instanțelor de fond și de apel,

privind lipsa dublei condamnări a inculpatului, cât și netemeinicia recursului

ordinar, coroborează și cu următoarele împrejurări.

Conform art. 7 alin. (2) Cod penal, art. 22 alin. (1) Cod de procedură penală,

nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau pedepsit de

instanța judecătorească de mai multe ori pentru aceeași faptă.

Potrivit ordonanței din 01.05.2015, agentul constatator a pornit procesul

contravențional pe semnele contravenției prevăzute de art. 78 alin. (2) Cod

contravențional, fără a indica aceste semne, pe motiv că: „la data de 01.05.2015 în

IP Rîșcani a parvenit înștiințarea telefonică precum că la 30.04.2015 Xxxxxxxx

Xxxxxx a fost maltratat de către Coșarcă Cristian”.

Conform rechizitoriului din 30.10.2015, însă, inculpatul: „la 30 aprilie 2015,

aproximativ ora 22.30, aflându-se în fața căsuței nr. 13 a taberei de odihnă pentru

copii „Vulturaș”, situată în s. Șaptebani, r-nul Rîșcani, intenționat, încălcând

grosolan ordinea publică, ce înseamnă o totalitate de relații sociale ce asigură o

ambianță liniștită de conviețuire în societate, de inviolabilitate a persoanei,

exprimând o vădită lipsă de respect față de societate, printr-o obrăznicie

deosebită, în prezența mai multor persoane, i-a aplicat lui Xxxxxxxx X. o lovitură

cu pumnalul în regiunea gurii, o lovitură cu pumnul în regiunea feței și o lovitură

cu piciorul în regiunea pieptului, cauzându-i conform raportului de expertiză

medico-legală nr. 140/D din 09.09.2015, vătămări corporale ușoare sub formă de

plagă suturată la buza inferioară, amputație posttraumatică a dinților 2 dreapta și

stânga la maxilă, luxația dintelui 1 pe dreapta la maxilă”, acțiunile lui fiind

încadrate în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, ca huliganismul agravant, adică

acțiunile intenționate, care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea

violenței asupra persoanei, precum și acțiuni care, prin conținutul lor, se deosebesc

printr-o obrăznicie deosebită, săvârșite cu aplicarea altor obiecte pentru vătămarea

integrității corporale.

Potrivit procesului verbal nr. 1 al echipei multidisciplinare formată pe lângă

primăria comunei Gălășeni din 03.08.2015: „la ședința echipei a fost ascultat

minorul Coșarcă Cristian, unde a primit o preîntâmpinare, ca pe viitor de nu a

mai comite astfel de încălcări. Părinții minorului au fost atenționați în privința

comportamentului fiului” (f.d. 11, 219).

Totodată, conform art. 393 alin. (1) Cod contravențional, sunt competente să

soluționeze cauzele contravenționale: instanța de judecată, procurorul, comisia

administrativă, agentul constatator.

În această consecutivitate, se atestă că:

a) din circumstanțele privind locul, timpul, modul săvârșirii, forma și gradul

de vinovăție, motivele și consecințele faptei, cât și încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, indicate în ordonanța agentului constatator din 01.05.2015 și procesul

verbal nr. 1 al echipei multidisciplinare, nu rezultă că procesul contravențional

împotriva lui Coșarcă Cristian vizează aceeași faptă, descrisă în rechizitoriul din

30.10.2015;

10

b) pe cauza contravențională pornită în privința lui Coșarcă Cristian în baza

art. 78 alin. (2) Cod contravențional, nu există nici o hotărâre legală și definitivă,

emisă de către vreo autoritate competentă să soluționeze cauzele contravenționale,

adică nu există date că acest caz ar fi fost soluționat, iar Coșarcă C. sancționat

conform procedurii prescrise în Codul contravențional.

Prin urmare, în speță lipsesc cu desăvârșire împrejurări care să confirme că

inculpatul ar fi fost urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau pedepsit de

instanța judecătorească de mai multe ori pentru aceeași faptă.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel

pe care îl propune apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

11

instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că

inculpatul nu a fost judecat anterior în mod definitiv pentru aceeași faptă, și că

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Tatiana Guțu,

împotriva sentinței Judecătoriei Drochia din 27 ianuarie 2017 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 24 mai 2017, în privința inculpatului Coșarcă

Cristian Xxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 noiembrie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

12