1ra-885/2017 — art. 287 alin. 2 lit. b CP

1ra-885/2017 — art. 287 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-885/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

31 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 13 mai

2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017,

declarat de avocatul Boris Druță, în privința inculpatului

Trubca Vasile Xxxxxxxxx, născut la

xx xxxxxxxxx xxxx, originar și locuitor al s. Xxxxxxxa, r-

nul Xxxxxxxx, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 01.04.2015 – 13.05.2016,

instanța de apel: 16.06.2016 – 14.02.2017,

instanța de recurs: 25.04.2017 –31.05.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal la amendă în mărime de 500

unități convenționale, ce constituie 10.000 lei.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Schimbător C. prejudiciul moral

în mărime de 1000 lei.

Prin aceeași sentință au fost condamnați și Ciumacenco Petru, Paraschiv

Vasile, Botea Ion și Timoș Alexandru, dar în privința lor hotărârile judecătorești nu

se contestă.

De la inculpații Trubca V., Timoș A., Botea I., Paraschiv V. și Ciumacenco

P. s-a încasat, în mod solidar, în beneficiul lui Schimbător C. prejudiciul material

în sumă de 1493,4 lei.

inculpatul Trubca Vasile, împreună și de comun acord cu inculpații Timoș A.,

Botea I., Paraschiv V. și Ciumacenco P., aflându-se într-un loc public din s.

Căpriana, r-nul Strășeni, și anume în strada din apropierea gospodăriei lui

1

Schimbător C., având scopul săvârșirii unui act de huliganism, toți împreună,

încălcând grosolan ordinea publică și exprimând o vădită lipsă de respect față de

societate, în prezența mai multor persoane, fără nici un motiv, manifestând o

obrăznicie deosebită și demonstrând o lipsă de respect față de cei prezenți, au

inițiat o ceartă cu Schimbător C. în timpul căreia, în prezența mai multor persoane,

în vederea realizării acțiunilor ilegale, în timp ce rosteau diferite cuvinte

necenzurate, inițial Ciumacenco P. intenționat i-a aplicat lui Schimbător C.

multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite regiuni ale corpului, în

rezultatul cărora acesta a căzut jos la pământ, după care, în vederea continuării

acțiunilor lor huliganice și violente, toți împreună, intenționat, i-au aplicat lui

Schimbător C. multiple lovituri cu picioarele peste diferite regiuni ale corpului.

În rezultatul acțiunilor huliganice și a loviturilor aplicate de inculpați, lui

Schimbător C. i-au fost cauzate vătămări corporale sub formă de plagă contuză

supra orbitală pe dreapta, leziuni corporale care potrivit concluziilor raportului de

expertiză medico-legală nr. 175 finisat la 26.11.2014 se califică ca vătămări

corporale ușoare.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina.

Însă, vinovăția acestuia a fost dovedită prin probele administrate și i-a

încadrat acțiunile în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal ca huliganism, adică

acțiuni intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea

violenței asupra persoanei, săvârșită de mai multe persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că inculpatul se caracterizează satisfăcător, anterior nu a fost judecat, cu

partea vătămată nu s-a împăcat, că nu au fost stabilite circumstanțe agravante și

atenuante, concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă prin aplicarea

unei pedepse sub formă de amendă.

Totodată, instanța a conchis asupra necesității admiterii parțiale a acțiunii

civile, urmând a încasa în mod solidar de la toți inculpații în favoarea părții

vătămate 1493,40 lei prejudiciu material, adică în cuantumul confirmat prin

bonurile de plată anexate la dosar.

Prejudiciul moral urmează a fi încasat într-o sumă mai mică decât cea

solicitată, și anume de câte 1000 lei de la fiecare inculpat, deoarece partea

vătămată a avut un rol provocator la declanșarea acțiunilor huliganice din partea

inculpaților.

solicitând casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri prin care să fie admisă total acțiunea civilă.

Apelantul a invocat, că sentința instanței de fond este una ilegală,

neîntemeiată și pasibilă casării, atât în latura civilă cât și în cea penală.

februarie 2017, apelul a fost admis, casată sentința în latura civilă și pronunțată o

nouă hotărâre.

De la inculpatul Trubca Vasile s-a încasat în beneficiul părții vătămate

prejudiciul moral în cuantum de 10.000 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

2

Instanța de apel a reținut că inculpatul a susținut în ședința instanței de apel

declarațiile date anterior, concretizând că nu recunoaște vina, dar susține sentința

instanței de fond.

Partea vătămată Schimbător C., în ședința instanței de apel, a susținut

declarațiile date anterior, a susținut apelul declarat în numele său, solicitând

admiterea lui.

Totodată, instanța de fond a stabilit temeinic situația de fapt, iar încadrarea

juridică a acțiunilor inculpatului a fost una corectă, astfel că fapta lui întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod

penal.

Prin acțiunea înaintată, partea civilă a solicitat încasarea în mod solidar din

contul inculpaților a sumei de 1493,40 lei cu titlu de prejudiciu material și de

75.000 lei cu titlu de prejudiciu moral și cheltuielile de judecată.

Potrivit art. 1422, 1423 Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un

prejudiciu moral, adică suferințe psihice prin faptele infracționale ale unei

persoane, judecata poate obliga vinovatul să repare prejudiciul prin echivalent

bănesc. Mărimea compensației pentru prejudiciul moral se determină de către

instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice și

fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului,

dacă vinovăția este o condiție a răspunderii și de măsura în care această

compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

Partea vătămată, fără îndoială a suferit de pe urma acțiunilor comise de

inculpați, însă suma de 75.000 lei solicitată de către aceasta este una prea mare,

care vine în contradicție cu prevederile art. 41 CEDO, potrivit căreia suma pretinsă

nu trebuie să fie exorbitantă și să nu tindă la o îmbogățire fără temei.

Astfel, la aprecierea cuantumului prejudiciului moral, instanța de apel a ținut

cont de toate circumstanțele cauzei, de caracterul și gravitatea suferințelor psihice

și fizice cauzate părții vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului,

concluzionând că suma de 50.000 lei, adică câte 10.000 lei de la fiecare inculpat va

avea efect compensatoriu pentru partea vătămată.

sentinței instanței de fond și deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care de la inculpat să fie încasat un prejudiciu

minimal, reieșind din situația lui materială.

Recurentul a invocat că inculpatul a recunoscut total vina, a favorizat la

descoperirea infracțiunii mărturisind detaliat despre cele întâmplate, solicitând

examinarea cauzei în procedură simplificată, în baza art. 3641 Cod de procedură

penală.

O dată cu pronunțarea sentinței judecătoriei Strășeni din 13.05.2016,

inculpatul a achitat amenda de 5000 lei, demonstrând încă o dată că a manifestat

căință și onestitate față de cele întâmplate.

Au fost prezentate probe că inculpatul nu este angajat în câmpul muncii, iar

amenda achitată la 18.05.2016, este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei,

nefiind necesitate ca instanța de apel să aplice pedeapsa prin amenda de 10.000 lei.

Instanța a ignorat art. 6 pct.1 din CEDO, care prevede dreptul la un proces

echitabil în fața unei instanțe judecătorești, care enunță preeminența principiului

3

supremației dreptului ca element al statelor contractante ca unul din elementele

fundamentale: procesul echitabil și admisibilitatea probelor, nefiind respectate

cerințele art. 51-53, 100, 101 Cod de procedură penală și art. 5, 13 CEDO,

inculpatului fiindu-i stabilită o pedeapsă nerezonabilă și gravă care-i știrbește din

interesele materiale.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 p. 2, 6 Cod de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege. Conform art.

424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță doar în

limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu

reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat pe art. 427 pct. 2), 6)

Cod de procedură penală, avându-se în vedere probabil art. 427 alin. (1) pct. 2) și

6) Cod de procedură penală, care prevede mai multe temeiuri pentru recursul

ordinar, cum ar fi situațiile când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost

încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, care ar fi erorile de drept și esența circumstanțelor că instanța nu a fost

compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța ar

fi admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de

procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, fiind omisă în totalitate și

argumentarea ilegalității hotărârilor atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursul menționat nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Or,conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a

apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, conform art. 420 alin. (4), 427 alin. (2) Cod de procedură

penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora nu a fost folosită

4

calea de atac apelul. În recurs pot fi invocate doar acele temeiuri care au fost

indicate și în apel.

În sensul vizat se reține că criticele asupra sentinței instanței de fond și

solicitarea specificată în recursul ordinar privind: „...casarea sentinței Judecătoriei

Strășeni din 13.05.2016...”, nu au fost invocate și în apel, nefiind în genere

utilizată calea de atac a apelului de către apărare (pct. 3.- 5. din decizie).

Prin urmare, recursul ordinar în sensul vizat nu are niciun suport juridic,

fiind neîntemeiat, astfel.

În al treilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, se atestă că instanța de apel a

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind soluționarea acțiunii

civile în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, corect ținând cont de prevederile art. 220 alin. (3),

387 alin. (1) Cod de procedură penală, 1422 alin. (1) și 1423 Cod civil, conform

căror hotărârea privind acțiunea civilă se adoptă în conformitate cu normele

dreptului civil. O dată cu sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind

dacă sunt dovedite temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite

acțiunea civilă, în tot sau în parte, ori o respinge. În cazul în care persoanei i s-a

cauzat un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la

drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de

legislație, instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la

reparația prejudiciului prin echivalent bănesc. Mărimea compensației pentru

prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul

și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul

de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii,

și de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei

vătămate. Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază

instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat

prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate, instanța de apel just,

argumentat și în limitele competenței legale deliberând asupra mărimii

compensației pentru prejudiciul moral cauzat prin infracțiune.

Or, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5.

din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța de apel

a apreciat circumstanțele cauzei în latura civilă.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

5

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, inclusiv în latura civilă, în alt sens

decât cel pe care îl propune apărarea, este o competență și prerogativă legală a

acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor

incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în

recursul ordinar, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul nominalizat este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Boris Druță,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 februarie

2017, în privința inculpatului Trubca Vasile Xxxxxxxxx, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 22 iunie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

6