1ra-84/2017 — art. 196 alin. 4 CP

1ra-84/2017 — art. 196 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-84/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 ianuarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26

aprilie 2016, declarate de părțile vătămate Gusarenco Serghei și Gusarenco

Valentin, de avocatul Gheorghe Ionaș și inculpata

Rojic Natalia Iuri, născută la

12 ianuarie 1978, originară și locuitoare a mun.

Chișinău, str. Florilor 6/2, ap. 28, cetățeancă a R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 14.05.2013 – 05.05.2015,

instanța de apel: 10.07.2015 – 26.04.2016,

instanța de recurs: 22.09.2016 – 17.01.2017.

Asupra recursurile menționate, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă :

Natalia a fost recunoscută vinovată în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196

alin. (4) Cod penal, fiind liberată de pedeapsa penală conform art. 60 alin. (1) lit. b)

Cod penal, din motivul intervenirii termenului de prescripție de tragere la

răspundere penală.

De la inculpată s-a încasat în beneficiul lui Gusarenco Serghei dauna

materială de 8000 euro, în valută națională la momentul executării sentinței și 5000

lei cu titlu de prejudiciu moral, iar în beneficiul lui Gusarenco Valentin prejudiciul

moral de 5000 lei. În rest, acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.

1

inculpata Rojic Natalia, aflându-se pe str. M. Costin 13/1, mun. Chișinău, urmărind

scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prezentându-se ca reprezentant

al SC „R&R” SRL, împuternicită cu drepturi depline de a înstrăina imobile aflate

la balanța firmei indicate, sub pretextul înstrăinării unei încăperi preconizate

activității de comerț cu suprafața totală de 325 m2, din sediul imobilului situat pe

str. A. Russo 61/1, mun. Chișinău, la prețul de 103.000 euro, prin înșelăciune și

abuz de încredere a dobândit în rate de la Gusarenco Serghei suma de 8000 euro,

care la data comiterii infracțiunii, conform cursului oficial al BNM, constituia

echivalentul a 141.360 lei, bani pe care i-a introdus în casa întreprinderii, cauzând

părții vătămate o daună materială în proporții deosebit de mari.

Astfel, Rojic Natalia a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (4)

Cod penal, adică cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin

înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.

Instanța a reținut că inculpata nu a recunoscut vina și a declarat că din anul

1996 a activat în SRL „R&R” ca contabil, apoi director de magazin și din anul

2002 ca director comercial. Fiind director comercial, încheia contracte de investiții,

vânzare-cumpărare, contractele de furnizare a mărfurilor și tot ce era legat de

activitatea companiei. Au avut un proiect legat de construcția blocurilor locative.

Se ocupa cu vânzarea apartamentelor, se întâlnea cu clienții și diferite organizații,

fiind ajutați de compania de realtor Moldbuilding, cu care a încheiat contractul de

oferire a serviciilor de directorul SRL „R&R” - Rojic Alexandra, după care

pachetul de documente a fost transmis companiei Moldbuilding. Gusarensco S. s-a

adresat către compania Moldbuilding după anunț. Prima întâlnire a avut loc în

oficiul companiei Moldbuilding cu Gusarenco S., tatăl acestuia și un avocat.

Avocatul i-a solicitat să prezinte documentele referitor la acel obiect.

Reprezentantul companiei Moldbuilding a prezentat documentele respective.

Avocatul a solicitat originalul actelor și pentru aceasta a fost chemat în oficiul

R&R. Aici ei au făcut cunoștință cu directorul companiei R&R, Rojic Alexandra.

Ea a prezentat originalele documentelor și au convenit asupra contractului de

arvună, care a fost semnat la începutul lunii februarie 2010 în oficiul companiei

Moldbuilding. Mai târziu, Gusarenco a solicitat amânarea semnării contractului de

bază, deoarece avea probleme de a aduna suma completă. Directorul companiei a

dat acordul, dar cu condiția să aducă ca garanție a doua sumă din arvună.

Tranzacția nu a fost finisată din vina lui Gusarenco. SRL „R&R” le-a trimis mai

multe telegrame, deoarece nu îi putea găsi telefonic. Mai târziu, ei au cerut

restituirea arvunei. În luna martie 2010, la companie a venit administratorul

insolvabilității Irina Silvestru, care a înlăturat-o pe ea din funcția de director

comercial, iar pe Rojic A. din cea de director al SRL „R&R”. Irina Silvestru a

ridicat toate ștampilele și documentele. La momentul primirii banilor de la

Gusarenco, proprietarul construcțiilor nefinisate era compania R&R. Contractul de

arvună a fost semnat de către ea și apoi de directorul companiei R&R, Rojic A. În

ianuarie-februarie 2010, contractele de investiții le-a semnat ea și Rojic A. De către

ea au fost semnate practic 80% din contractele privind spațiile locative și

nelocative. Aproape toate contractele au fost recunoscute valabile de către

2

Judecătoria Ciocana. Avansul a fost primit din 2 sume: 5 000 și 3 000 euro. La

momentul semnării contractului de arvună ea a primit 5000 euro. A doua sumă, de

3000 euro, a fost primită de reprezentantul companiei Moldbuilding și apoi

transmisă ei. Ambele sume au fost introduse în casa SRL „R&R” și trebuie să

existe ordine de casă, fiind o procedură standard. La momentul introducerii

sumelor de 5000 și 3000 euro, casierul i-a oferit chitanțe. În anul 2010 contabilul

șef era Natalia, apoi Țîhoțcaia Nina. Aproximativ peste 8 luni după ce nu a fost

încheiată tranzacția, avocatul lor a sunat-o personal, adresându-i amenințări. La

acea perioadă nu mai lucra în compania R&R, deoarece fusese concediată de

administratorul Silvestru Irina în luna martie 2010.

Totodată, vinovăția inculpatei este dovedită prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată Gusarenco Serghei a declarat că, în februarie 2010, a

găsit pe site-ul 999 un anunț, dat de către realtor, despre o încăpere de pe str. Alecu

Russo. Deoarece intenționa să deschidă un business, a sunat. S-a întâlnit cu un

realtor, care i-a arătat încăperea și i-a plăcut. L-a sunat pe tata lui și ei au decis să

încheie un contract de vânzare-cumpărare pe imobilul dat. Realtorul a spus că toate

actele sunt în ordine. Peste un timp el, cu tatăl lui s-au întâlnit cu proprietara

imobilului, inculpata, care le-a prezentat toate documentele, zicând că este

administratorul SRL R&R. Pe inculpată le-a prezentat-o realtorul în sediul firmei

Moldbuilding. Peste un timp, în februarie 2010, s-au întâlnit cu inculpata în sediul

firmei Moldbuilding, i-au transmis 5000 euro, iar ultima a scris o recipisă. Timp

de o lună trebuiau să încheie contractul de vânzare-cumpărare. Pe 16.02.2010, la

tatăl lui au venit realtorii din compania Moldbuilding și au mai cerut 3000 euro

avans, aducând o recipisă deja scrisă și semnată de inculpată pe suma dată. Mai

târziu, au constatat că imobilul era sub sechestru. Inculpata le spunea că o să se

clarifice în judecată. La acel moment, încăperea aparținea firmei SRL R&R, dar

era sechestrată de către bancă.

Martorul Cornea Victor a relatat că în anul 2008-2009, inculpata cu mama

ei, Rojic A., s-au adresat către dânsul și compania Moldbuilding pentru încheierea

unui contract de prestare a serviciilor realtor. Contractul a fost semnat de către

inculpată, care s-a prezentat ca director comercial. Conform procedurii, se prezintă

contractul de investiție sau dosarul tehnic cu numerele cadastrale, sau autorizația

de construcție. Au fost prezentate documente că spațiul unde lucra inculpata

aparținea firmei SRL ,,R&R”. El nu a verificat datele la oficiul cadastral pe acest

bun din motiv că, din actele de proprietate prezentate rezulta că proprietar este

inculpata și SRL ,,R&R”. Reprezentantul SRL ,,R&R” în toate cazurile era

inculpata. Câte o dată SRL ,,R&R” era reprezentată de mama inculpatei. Recipisele

au fost întocmite și semnate în fața lui, la sediul companiei Moldbuilding, de către

inculpată, banii fiind transmiși ultimei. În primul caz de cumpărător, în al doilea

caz el personal i-a transmis banii, conform recipisei în calitate de arvună. De către

inculpată ,pe contract și pe recipisă a fost aplicată ștampila companiei SRL

,,R&R”. El s-a întâlnit cu partea vătămata, i-a dat recipisa semnată de inculpată și a

luat banii, pe care ulterior i-a transmis inculpatei.

Martorul Chicu Dumitru a declarat că prin încheierea Curții de Apel

Chișinău din 17.11.2009, a fost numit ca administrator provizoriu la SRL ,,R&R”.

3

Conform informației de la camera de înregistrare, administrator era Rojic A., acolo

a cunoscut-o și pe inculpată. La SRL ,,R&R” ca administrator provizoriu a activat

până la 12.03.2010. Prin încheierea din 17.11.2009, au fost limitate acțiunile

administratorului întreprinderii, încheierea a fost notificată și înmânată lui Rojic A.

În perioadă cât a fost administrator, nu a dat împuterniciri pentru gestionarea

bunurilor. Orice înstrăinare a bunurilor se efectua cu permisiunea în scris a

administratorului. Actele necesare pentru procesul de insolvabilitate le-a cerut de la

Rojic A., dar ele veneau împreuna cu inculpata, care este fiica ei, ultima fiind și

unul din cei 3 fondatori ai SRL ,,R&R”.

Martorul Țîhoțcaia Nina a declarat că, a deținut funcția de contabil-șef la

SRL ,,R&R”. Până în august 2010, inculpata a lucrat în calitate de director

comercial. Până în martie 2010, ca administrator temporar era Chicu Dumitru, dar

administrația întreprinderii nu fusese înlăturată de la conducere. Ulterior a fost

numit administrator Silvestru Irina, apoi alte persoane. Ea a condus contabilitatea

companiei în acești ani, cu excepția unei perioade scurte, când a fost administrator

Silvestru care și-a luat un alt contabil, dar toate actele i-au fost transmise ei. La

sfârșitul anului 2009, la întreprindere a fost deconectată lumina. Toată

contabilitatea și personalul companiei a fost transferată la ea cu toate documentele

și conducerea întreprinderii. Conform hotărârii instanței despre procesul de

insolvabilitatea, activitatea întreprinderii nu a fost stopată, directorii nu au fost

înlăturați de la conducerea întreprinderii, și ei au continuat să își îndeplinească

atribuțiile. Procedura de insolvabilitate a fost intentată în martie 2010. Inculpata

era director comercial, primea salariu în acea perioadă, și una din atribuțiile ei era

activitatea privind casa de pe strada Alecu Russo. Inculpata semna toate actele

referitor la încheierea construcțiilor și vânzarea spațiilor locative din acel imobil.

Toate tranzacțiile erau încheiate în prezența ei și inculpata transfera bani în casă

din numele clienților. Disciplina privind acțiunile casei de bani era foarte strict,

nici un ban și nici un bon nu era dat fără contabil. Totul era sub control.

Întreprinderea R&R este o companie exemplară. În cadrul companiei era totul

foarte bine planificat. Toate documentele se aflau în biroul ei, dar ând a fost numită

Silvestru ca administrator, o mare parte din documente au fost transferate la ea, iar

o altă parte la uzină. O parte din documente au fost verificate de către Centrul

Anticorupție. Apoi, o altă parte din documente le-a primit de la Silvestru. La

moment, o parte din documente se află la ea, o parte la administratorul Troșin, iar o

altă parte la companie. A verificat baza de date în program și într-adevăr este fixată

încasarea din numele lui Gusarenco Serghei la data de 5 februarie 2010 a sumei de

88.369,50 lei, și la data 16 februarie 2010 a sumei de 52.089,60 lei. Acești bani au

fost trecuți în casa întreprinderii și folosiți pentru achitarea salariului. Există și

două ordine de venire a banilor din numele lui Gusarenco. Când acești bani au fost

introduși în casă, mai erau prezenți 2 contabili, care pot confirma primirea banilor.

Nu este necesară procură pentru introducerea banilor în casă. Era o recipisă și în

temeiul acesteia s-au introdus banii în casă. În februarie 2010, compania nu era în

procedură de insolvabilitate, fiind doar inițiată această procedură.

Vinovăția inculpatei este dovedită și prin:

4

plângerea lui Gusarenco Sergiu din 25.03.2010, cu privire la nerespectarea

normelor contractuale de către SRL ,,R&R” asupra unui contract de vânzare-

cumpărare a spațiului necomercial de 325 m;

contractul de arvună din 05.02.2010, semnat de Rojic Natalia și Gusarenco

Serghei, potrivit cărui Gusarenco Serghei a achitat arvuna în sumă de 5000 euro;

recipisa din 16.02.2010, că Rojic Natalia a luat de la Gusarenco Sergiu suma

de 3000 euro, în contul achitării încăperii din subsolul situată pe str. A. Russo

61/6;

cererea lui Gusarenco Sergiu către SRL „Moldbuilding” prin care a solicitat

restituirea sumei de 5000 euro;

cerere lui Gusarenco Sergiu către SRL ,,R&R” - directorul Rojic Natalia,

prin care a solicitat restituirea sumei de 8000 euro, în legătură cu lipsa actelor

firmei SRL „R&R”, care sunt necesare pentru încheierea contractului de vânzare-

cumpărare;

contractul de vânzare-cumpărare potrivit cărui SRL „Ronax SN” a vândut lui

Gusarenco Sergiu încăperea necomercială din str. A. Russo 61/6, cu suprafața de

325 m.p.;

plângerea lui Gusarenco Sergiu din 27.02.2012, adresată Procurorului

General, prin care a solicitat să fie pornită cauza penală în baza art. 190 și 196 Cod

penal în privința lui Rojic Natalia;

răspunsul nr. 3021 din 05.04.2012, la cererea lui Gusarenco Sergiu, potrivit

cărui Procuratura RM a comunicat că, prin ordonanța din 05.04.2012 a fost anulată

ordonanța procurorului din 18.02.2011 privind refuzul în pornirea urmării penale,

fiind dispusă efectuarea de către procuror a unui control suplimentar;

copia cererii de chemare în judecată, înaintată de Gusarenco Serghei

împotriva SRL ,,R&R” și SRL ,,Moldbuilding”, prin care a solicitat încasarea din

contul SRL ,,R&R” suma dublei arvune de 16.000 euro și încasarea din contul

SRL ,,Moldbuilding” a sumei de 5000 euro;

încheierea Curții de Apel Economică din 17.11.2009, prin care s-a dispus

admiterea spre examinare a cererii introductive depusă de SRL ,,R&R” privind

intentarea procesului de insolvabilitate, fiind desemnat în funcție de administrator

Chicu Dumitru;

hotărârea Curții de Apel Economice din 12.03.2010, prin care s-a hotărât

intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL ,,R&R”, desemnarea în funcție

de administrator al insolvabilității pe Silvestru Irina.

Instanța a statuat că, în dezbaterile judiciare scrise, acuzarea a indicat că

acțiunile inculpatei au fost încadrate prin rechizitoriu în baza art. 190 Cod penal,

dar în cadrul judecării cauzei s-a constatat că ea a acționat cu înșelăciune și abuz de

încredere față de părțile vătămate, primind contrar obligațiunilor funcționale

mijloace bănești de la părțile vătămate, însă pe care le-a transmis în casieria

întreprinderii, fapt confirmat prin chitanțele prezentate în ședință. Respectiv,

acțiunile ei urmează a fi recalificate în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, ca

cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz

de încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.

5

Potrivit art. 325 Cod de procedură penală, judecarea cauzei în primă instanță

se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Modificarea

învinuirii în instanța de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează

situația inculpatului și nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în

sensul agravării situației inculpatului se admite numai în cazurile și în condițiile

prevăzute lege.

Procurorul a recalificat acțiunile inculpatei în baza art. 196 alin. (4) Cod

penal, iar instanța nu poate depăși limitele învinuirii aduse inculpatei.

Mai mult, acuzarea nu a prezentat probe că inculpata a însușit banii, dar nu i-

a transmis în casieria întreprinderii.

Or, martorul Țîhoțcaia Nina a declarat cu certitudine că a lucrat contabilă-șef

la firmă, iar banii primiți de la părțile vătămate Gusarenco au fost introduși în

casieria întreprinderii, fiind eliberate și chitanțele respective.

Actele confirmatorii - chitanțele au fost prezentate în ședința de judecată, iar

martorul Țîhoțcaia Nina, contabilul, a confirmat autenticitatea acestora.

Părțile vătămate au confirmat transmiterea banilor inculpatei, iar aceasta nu

a negat primirea acestora.

Conform art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre

vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri,

iar dubiile în probarea învinuirii se interpretează în favoarea inculpatului.

Astfel, s-a constat că inculpata, prin acțiunile întreprinse, nu a realizat latura

obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal adică, banii primiți prin

înșelăciune și abuz de încredere de la părți vătămate nu au fost dobândiți și utilizați

în interese personale, dar au fost transmiși în casieria întreprinderii, prin ce le-a

fost cauzat un prejudiciu material în proporții deosebit de mari părților vătămate.

Inculpata s-a prezentat ca fiind reprezentant al SRL „R&R”, împuternicită cu

drepturi depline de a înstrăina imobile aflate la balanța firmei indicate, fapt ce nu

corespunde adevărului, sub pretextul înstrăinării unei încăperi preconizate

activității de comerț cu suprafața totală de 325 m2, din sediul imobilului situat pe

str. A. Russo 61/1, mun. Chișinău, la prețul de 103.000 euro, prin înșelăciune și

abuz de încredere a dobândit în rate de la Gusarenco Serghei suma de 8000 euro.

Prin urmare, acțiunile inculpatei urmează a fi încadrate în baza art. 196 alin.

(4) și nu în baza art. 190 alin. (4) Cod penal.

Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificat

ca escrocherie doar în cazul când făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire

a bunurilor, urmărea scopul de a le sustrage și nu avea intenția să-și onoreze

angajamentul asumat.

Astfel, la caz lipsesc atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a infracțiunii

de escrocherie prevăzută de art.190 Cod penal.

Conform înțelegerii între inculpată și partea vătămată, bani au fost transmiși

cu titlu de arvună, pentru încheierea ulterioară a contractului de investiții asupra

unui spațiu nelocativ, fapt acceptat de către părțile vătămate.

Părțile chiar au convenit asupra modalității, termenului, prețului, condițiilor.

Imobilul aparținea firmei SRL „R&R” și putea fi înstrăinat cu acordul

administratorului insolvabilității. Faptul că pe imobil era aplicat sechestru, nu a dus

6

la schimbarea proprietarului și nu făcea imposibilă ridicarea sechestrului.

Tranzacția nu s-a realizat, astfel, iar acțiunile inculpatei prezintă semne ale

infracțiunii prevăzute la art. 196 alin. (4) Cod penal.

Elementul material al infracțiunii prevăzut de art. 196 Cod penal se

realizează prin acțiunea sau inacțiunea cauzatoare de prejudiciu, fiind întregit de

acțiuni de înșelăciune sau abuz de încredere. Modalitățile faptice ale acestei

infracțiuni constă în reținerea subiectului activ al infracțiunii de la lăsarea anumitor

bunuri, beneficii în proprietatea victimei sau de la returnarea anumitor foloase,

obținute în urma folosirii bunurilor proprietarului (în speță, inculpatul nu a restituit

arvuna primită).

În cazul escrocheriei bunurile se sustrag, iar în cazul săvârșirii faptei de

cauzare de pagube materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere, făptuitorul

obține profituri de sine stătător, și nu din bunurile sustrase, ci prin exploatarea

ilegală a bunurilor proprietarului, care urmau să fie predate în contul proprietarului

(restituirea arvunei).

Constatând latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 196 Cod penal,

temeiul aplicării răspunderii penale apare în cazul imposibilității apărării

drepturilor subiective prin mijloacele justiției civile. Se are în vedere caracterul

accesoriu (care însoțește un element principal, dependent de acesta) al mijloacelor

justiției penale. Dacă este vorba despre două subiecte ale unui raport juridic,

trebuie de stabilit ipoteza egalității lor în drepturi. În cazul când sunt indici care

exclud limitele încălcării normelor dreptului civil, atunci se justifică intervenția

legii penale.

Normele de drept civil se aplică în cazul concurenței lor cu normele de drept

penal, dacă există posibilitatea restabilirii valorii lezate prin infracțiune pe calea

acțiunilor benevole ale subiectului care a lezat valoarea, ori pe calea acțiunii civile.

Sub incidența legii penale trebuie să intre acele încălcări care demonstrează

cu rea - voință fraudă din partea făptuitorului. Mai mult, dacă făptuitorul

asumându-și angajamente nu exprimă dorință să execute aceste angajamente,

atunci trebuie să intervină imperativul legii penale.

Prin aceasta se combat argumentele apărării că în acțiunile inculpatei

predomină relații de ordine civilă și nu penală.

În cadrul cercetării judecătorești au fost administrate probe pentru lămurirea

faptelor și împrejurărilor cauzei sub toate aspectele, în condițiile de nemijlocire,

publicitate și contradictorialitate.

Drept urmare, în baza probelor administrate, vinovăția inculpatei a fost

confirmată pe deplin în comiterea infracțiunii prevăzute de art.196 alin. (4) Cod

penal.

Totodată, reieșind din prevederile art. 60 Cod penal, se constată că pentru

fapta prevăzută de art. 196 alin. (4) Cod penal, la 05.02.2015, a intervenit termenul

de prescripție de tragere la răspundere a persoanei, condiții în care procesul penal

urmează a fi încetat.

Potrivit art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal, persoana se liberează de

răspunderea penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat 5 ani de la

săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave

7

Conform art. 16 alin. (2) Cod penal, infracțiuni mai puțin grave se consideră

faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un

termen de până la 5 ani inclusiv.

Infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (4) Cod penal, se califică ca una mai

puțin gravă, întrucât prevede sancțiunea cu închisoarea pe un termen maxim de 3

ani.

Totodată, inculpata a comis infracțiunea în luna februarie 2010.

În conformitate cu art. 275 alin. (4) Cod de procedură penală, urmărirea

penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și va fi

încetată în cazurile în care a intervenit termenul de prescripție.

Deci, prin prisma normelor citate și a art. 332 alin. (1) Cod de procedură

penală, procesul penal în privința inculpatei urmează a fi încetat, în legătură cu

intervenirea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

În conformitate cu art. 1398 Cod civil, cel care acționează față de altul în

mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile

prevăzute de lege, și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune.

Deși partea vătămată a solicitat încasarea arvunei duble, adică a sumei de

16.000 euro, se impune încasarea doar a prejudiciului real cauzat, adică a sumei de

8000 euro.

Argumentul privind încasarea arvunei duble este neîntemeiat, or prejudiciul

de 8000 este cel real cauzat părților vătămate, cade sub incidența legii penale, a

constituit temei pentru inițierea procesului penal și încadrarea acțiunilor inculpatei.

Astfel, suma de 8000 euro este apreciată ca fiind prejudiciul real cauzat prin

înșelăciune și abuz de încredere, nefiind aplicabile în cazul din speță normele ce

guvernează restituirea dublei arvuni. Această tranzacție, reieșind din acțiunile

inculpatei, nu avea cum să îmbrace forma unui contract de arvună, contract de

vânzare-cumpărare sau contract de investiții, reieșind din circumstanțele cauzei.

Conform art. 1422-1423 Cod civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un

prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile

ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație,

instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația

prejudiciului prin echivalent bănesc.

Prejudiciul moral se repară indiferent de existența și întinderea prejudiciului

patrimonial.

Mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către

instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau

fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului,

dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această

compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de

judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul,

precum și statutul social al persoanei vătămate.

Gusarenco Valentin au declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care inculpata să fie condamnată în baza art. 190 alin. (5)

8

Cod penal, conform învinuirii formulate în rechizitoriu, iar acțiunea civilă să fie

admisă integral.

Apelanții au invocat că inculpata a tăinuit că este pornit un proces de

insolvabilitate în temeiul încheierii Curții de Apel Economice din 17.12.2009 și că

ea nu mai deține împuterniciri asupra bunului imobil în cauză, fiind interzisă luarea

unor decizii cu privire la administrarea bunurilor acestei firme de către ea.

Inculpata a ascuns faptul că prin hotărârea Judecătoriei Ciocana din

18.02.2010, firma „RONAX SN” SRL a avut câștig de cauză cu SRL „R&R”, și

dreptul de proprietate asupra acestor 325 m.p. (obiectul contractului de vânzare-

cumpărare situat pe str. A. Russo, 61/6 în mun. Chișinău) a trecut după SRL

,,Ronax SN”.

În condițiile când a fost numit în calitate de administrator provizoriu D.

Chicu, neavând nici un drept de a mai reprezenta interesele acestei firme, inculpata

a cerut arvuna și în conformitate cu recipisele din 05.02.2010 și 16.02.2010 a

primit de la Gusarenco S. 5000 euro și 3000 euro, total 8000 euro, cu titlu de

arvuna, care aparțineau lui Gusarenco V., fiind lăsați de către ea la păstrare firmei

SRL „Moldbuilding”, prin înțelegerea lor prealabilă.

Data tranzacției a fost numită pentru 10.02.2010, însă nu a avut loc, deoarece

inculpata a tergiversat întocmirea ei în cauză din intenții meschine. Firma

inculpatei era în proces de insolvabilitate, având litigii cu multe alte firme,

inculpata înșelându-i pe mai multe persoane.

Documente prezentate de către martorul Țîhoțcaia Nina, care a lucrat

împreună cu inculpata, în calitate de contabil-audit, și care era cointeresată de a

induce instanța în eroare, nu sunt veridice, nu sunt originale, nu sunt semnate de

către părțile vătămate, nu sunt ștampilate, nu este nici-o semnătura a casierului că a

primit de la inculpată, prin intermediul mamei sale, această suma de bani în casă,

sunt în copii xerox, adică nu sunt admisibile, și nu pot servi drept temei pentru

recalificarea acțiunilor inculpatei de la art. 190 alin. (5) la art. 196 alin. (4) Cod

penal.

Procurorul, având o înțelegere cu inculpata, în susținerile verbale s-a lăsat

convins de probele martorului Țîhoțcaia N., care a prezentat niște bonuri de plată

false, precum că banii au ajuns în casa firmei, și contrar art. 320 alin. (5) Cod de

procedură penală, a renunțat de la învinuirea adusă inculpatei în baza art. 190 alin.

(5) Cod penal. Contrar prevederilor art. 320 alin. (5) Cod de procedură penală, nu a

prezentat o ordonanță motivată în sensul renunțării de la învinuirea adusă, fapt care

este inadmisibil, și a servit drept temei pentru recuzarea procurorului, însă, instanța

a plecat în deliberare.

Este neîntemeiată poziția instanței cu privire la admiterea parțială a acțiunii

civile, micșorând suma prejudiciului, arvunei duble, de la 16.000 euro la 8000

euro. Totodată nu este legală încasarea prejudiciului moral în sumă de numai câte

5000 lei, reieșind din circumstanțele cauzei.

Prin acțiunile sale, inculpata a cauzat părților vătămate un prejudiciu

patrimonial de proporții. Conform art. 631 alin. (1), 633 alin. (1) și (2) Cod civil,

părțile vătămate au eliberat ultimei 8000 euro cu titlu de arvună, ca intenția și

garantarea reală de a procura aceste bunuri prin întocmirea contractului de vânzare-

9

cumpărare și executarea lui. Recipisele în cauză confirmă intențiile serioase ale

părților vătămate.

Inculpata nu a contestat primirea banilor niciodată și contractul urma să fie

încheiat, însă s-a depistat că ea ilegal, prin abuz de încredere și înșelăciune, prin

prezentarea a unor date false, prin inducerea în eroare, a acaparat banii familiei

Gusarenco, și urmează să achite dublul arvunei, adică încă 8000 euro.

3.1. A declarat apel și avocatul Gheorghe Ionaș, solicitând casarea sentinței

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpata să fie achitată, pe motiv că în

acțiunile ei nu sunt prezente elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 196 alin. (4) Cod penal, iar acțiunea civilă să fie lăsată fără soluționare.

Apelantul a indicat că, pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 196

alin. (4) Cod penal, este necesar ca victima să fi fost indusă în eroare și să fi ajuns

la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări. Aptitudinea unui mijloc sau

metode de a induce în eroare depinde și de personalitatea victimei, de gradul de

instruire și educație, de mediul din care provine, de starea psihică în care se găsea

în momentul săvârșirii faptei.

Iar latura subiectivă a infracțiunii date se manifestă prin vinovăție sub formă

de intenție directă.

Din circumstanțele cauzei rezultă că la 05.02.2010, inculpata în calitate de

reprezentant al SRL „R&R” a încheiat contractul privind primirea arvunei în sumă

de 5000 euro pentru înstrăinarea imobilului situat pe str. A. Russo 61/1, mun.

Chișinău, la prețul de 103.000 euro, iar termenul pentru încheierea tranzacției a

fost fixat pentru 10.02.2010.

Conform recipisei din 05.02.2010, inculpata a primit suma de 5000 de euro

în calitate de arvună, iar la 16.02.2010 și suma de 3000 euro.

Potrivit chitanțelor de încasare a numerarului, mijloacele bănești în sumă de

5000 și 3000 euro au fost transmise în casa SRL „R&R”.

Astfel, s-a constatat că între inculpată, în calitate de director comercial al

SRL „R&R”, și Gusarenco Serghei fost încheiat un contract de arvună a activității

de comerț cu suprafața de 325 m2, din sediul imobilului situat pe str. A. Russo

61/1, mun. Chișinău, părțile au convenit asupra acestuia benevol, dându-și voința

privind acordul la vânzarea imobilului.

Inculpata nu a avut intenția de a cauza părților vătămate careva prejudicii, în

situația în care a acționat în numele societății comerciale, iar toate mijloacele

bănești au fost transmise în casa SRL „R&R”, fapt confirmat prin declarațiile

martorului Țîhoțcaia Nina și chitanțele prezentate în original la materialele

dosarului penal.

Prin încheierea Curții de Apel Economice din 17.11.2009, a fost dispusă

primirea spre examinare a cererii introductive depusă de SC ,,R&R” SRL privind

intentarea în privința sa a procesului de insolvabilitate, iar prin încheierea Curții de

Apel Economice din 12.03.2010 a fost dispusă intentarea procesului de

insolvabilitate a SRL ,,R&R”.

Din conținutul acestor hotărâri rezultă că doar prin încheierea din 12.03.2010

a avut loc înlăturarea administrației debitorului de la gestionarea patrimoniului și

întreprinderii, și transmiterea tuturor ștampilelor, actelor contabile

10

administratorului insolvabilității. Prin urmare, până la data de 12.03.2010

administrația SRL ,,R&R” era în drept să conducă societatea comercială, să încheie

acte juridice și utiliza în mod legal ștampila societății.

Totodată, pentru încheierea unui contract de arvună nu era necesar acordul

administratorului de insolvabilitate, deoarece prin încheierea Curții de Apel

Economice din 17.11.2009 s-a interzis conducerii SRL ,,R&R” să încheie contracte

de înstrăinare fără acordul administratorului, însă în cazul dat asemenea contract

nu a fost încheiat, ci doar un contract de arvună care nu este identic cu unul de

înstrăinare.

Astfel, în acțiunile inculpatei nu se conțin elementele laturii obiective și

subiective ale infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, dar existând

niște raporturi civile.

Faptul existenței unor relații civile între SRL ,,R&R”, reprezentată de către

inculpată, și Gusarenco Sergiu este confirmat și prin faptul că la data de

24.03.2010, partea vătămată Gusarenco Sergiu înaintează în Judecătoria Rîșcani o

acțiune civilă cu solicitarea de a încasa de la SRL ,,R&R” în folosul său a arvunei

în mărime dublă, adică în sumă de 16.000 euro.

La 03.09.2013, părțile vătămate Gusarenco Valentin și Gusarenco Serghei,

înaintează, repetat, în cadrul procesului penal o acțiune civilă prin care solicită

încasarea de la inculpată a sumei arvunii dublei, în mărime de 16.000 euro, și a

prejudiciului moral în sumă de 100.000 pentru fiecare reclamant.

În cadrul procesului, instanța de fond a solicitat de la părți vătămate

prezentarea unei hotărâri pe faptul litigiului civil înaintat de către Gusarenco

Sergiu către SRL ,,R&R” cu privire la încasarea arvunei în mărime dublă, adică în

sumă de 16.000 euro. Însă, partea vătămată Gusarenco S. evaziv a refuzat

confirmarea pretențiilor înaintate și nu au prezentat hotărârea care ar confirma

depunerea dublă a unei acțiuni civile. Circumstanțele date, importante cu privire la

soluția adoptată în cadrul litigiului civil, le sunt cunoscute părților vătămate

deoarece reprezentantul acestora - avocatul Tatarciuc Victor la 09.01.2012 a depus

la Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău o cerere prin care a solicitat materialele

dosarului civil pentru a face cunoștință cu ele, iar partea apărării este în

imposibilitate de a solicita hotărârea adoptată în ordine civilă, deoarece inculpata

nu a fost parte a procesului civil și nu dispune de dreptul de a avea acces la dosarul

civil examinat anterior.

În circumstanțele date, instanța urmează să nu se pronunțe asupra acțiunii

civile înaintate.

Conform art. 1 al protocolului nr. 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale rezultă că nimeni nu poate fi privat de

libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație

contractuală.

Potrivit art. 6 al Convenției Europene, noțiunea de „acuzație în materie

penală” este distinctă de noțiunea „drepturi și obligații cu caracter civil”, astfel, în

cauza Perez vs Franța din 12.02.2004, Curtea Europeană a arătat că „...în ciuda

existenței unei autonomii a noțiunii de drepturi și obligații cu caracter civil, este

necesară analiza legislației interne a statului, atât sub aspectul calificării juridice,

11

cât și în privința conținutului material și a efectelor pe care dreptul intern al statului

le conferă pentru ca un drept să poată fi considerat ca având un caracter civil”.

În cazul dat, existența contractului de arvună a imobilului indicat în

rechizitoriu, confirmă existența unui drept cu caracter civil și acest înscris, fiind

probă în cauza penală, garantează în mod real dreptul părților vătămate de a

pretinde la despăgubiri, formulând o acțiune într-o instanță civilă de drept comun,

în baza normelor dreptului civil, fapt care a și fost realizat de către partea vătămată

Gusarenco S. în cadrul unui proces civil.

Or, Curtea Europeană, în cauza Ringvold vs Norvegia din 11.02.2003, a

conchis că „...faptul că o lege, care poate permite o cerere de despăgubire în

virtutea dreptului cu privire la prejudiciu, include și elemente obiective constitutive

ale unei infracțiuni penale, nu reprezintă, în pofida gravității acestei infracțiuni, un

motiv suficient pentru a considera ca persoana responsabilă de obligațiile cu

caracter civil, să fie acuzată de o infracțiune penală”.

Astfel spus, Curtea Europeană, în cauza Perez vs Franța din 12.02.2004, a

considerat că, în asemenea cazuri, aplicabilitatea art. 6 atinge limitele sale și a

reamintit că, Convenția nu garantează nici dreptul, revendicat de reclamant, la

„răzbunare privată”, nici „actio popularis”. Astfel, nu a admis că dreptul de a

urmări sau de a condamna penal terțe persoane trebuie neapărat exercitat în paralel

cu exercitarea de către victimă a dreptului de a intenta o acțiune civilă.

2016, apelul avocatului Gheorghe Ionaș, în numele inculpatei, a fost respins ca

nefondat.

Apelul avocatului Tatarciuc Victor în interesele părților vătămate

Gusarenco Valentin și Gusarenco Serghei a fost admis, casată sentința și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit ordinii stabilite pentru prima instanță.

Rojic Natalia a fost condamnată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul activității

comerciale pe un termen de 2 ani, cu executare în penitenciar de tip închis, pentru

femei, de la reținere.

De la inculpată s-a încasat în beneficiul lui Gusarenco S. prejudiciul material

de 8000 euro și în beneficiul lui Gusarenco S. și Gusarenco V. prejudiciul moral de

10.000 lei pentru fiecare.

Instanța de apel a constatat că la 05.02.2010 și 16.02.2010, Rojic Natalia,

aflându-se pe str. M. Costin 13/1, mun. Chișinău și urmărind scopul dobândirii

ilicite a bunurilor altei persoane, prezentându-se ca reprezentant al SRL „R&R”,

împuternicită cu drepturi depline de a înstrăina imobile aflate la balanța firmei

indicate, cunoscând cu certitudine că, nu deține asemenea drepturi, sub pretextul

înstrăinării unei încăperi preconizate activității de comerț cu suprafața totală de 325

m2, din sediul imobilului situat pe str. A. Russo 61/6, mun. Chișinău, la prețul de

103.000 euro, prin înșelăciune și abuz de încredere a dobândit în rate de la

Gusarenco Serghei, suma de 8000 euro, care la data comiterii infracțiunii, conform

cursului oficial al BNM constituia echivalentul a 141.360 lei, bani pe care nu i-a

introdus în casa întreprinderii, dar i-a folosit în interese personale, cauzând astfel

părții vătămate o daună materială în proporții deosebit de mari.

12

Instanța de apel a reținut că prima instanță eronat a apreciat discursul

procurorului în privința reîncadrării juridice a acțiunilor inculpatei în baza art. 196

alin. (4) Cod penal, conform art. 53 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală,

menținând această ultimă poziție a acuzării.

Potrivit prevederilor art. 53 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală, la

examinarea cauzei penale în instanța de judecată, procurorul modifică încadrarea

juridică a infracțiunii săvârșite de inculpat dacă cercetările judiciare confirmă că

inculpatul a săvârșit această infracțiune.

Prin urmare, procurorul solicită reîncadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului în baza unei ordonanțe motivate, prezentând argumente și probe în

acest sens, conform art. 320 alin. (5) Cod de procedură penală care stipulează că,

dacă în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanța de

judecată nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să

renunțe parțial sau integral la învinuire. Renunțarea procurorului la învinuire se

face prin ordonanță motivată și atrage adoptarea de către instanța de judecată a

unei sentințe de achitare sau de încetare a procesului penal.

Procurorul în cadrul susținerilor orale nu a renunțat la învinuirea înaintată

conform rechizitoriului, nu a înaintat o ordonanță motivată în sensul reîncadrării

acțiunilor ilegale ale inculpatei, ci doar și-a expus opinia potrivit art. 53 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, care prevede că, la examinarea cauzei penale în

instanța de judecată, procurorul își expune părerea în dezbaterile judiciare asupra

faptei infracționale săvârșite de inculpat, încadrării ei în baza legii penale și

pedepsei care urmează a fi aplicată.

Astfel, instanța de fond nu era îngrădită de opinia procurorului privind

încadrarea juridică a acțiunilor inculpatei și astfel nu era limitată de prevederile art.

235 Cod de procedură penală, or, conform probatoriului cercetat în cadrul

cercetării judecătorești, reiese că, inculpata a însușit acele mijloace bănești,

obținute de la partea vătămată Gusarenco Serghei.

Vinovăția inculpatei în comiterea infracțiunii de escrocherie este dovedită

prin probe administrate, care sunt pertinente, concludente, utile și coroborează între

ele, cum ar fi declarațiile părților vătămate Gusarenco S. și Gusarenco V.,

martorilor Cornea V., Chicu D. și Țîhoțcaia N., probele scrise - contractul de

arvună din 05.02.2010, potrivit căruia Gusarenco Serghei a achitat arvuna în sumă

de 5000 euro, fiind semnat de Rojic Natalia și Gusarenco Serghei, recipisă din

16.02.2010, potrivit căreia Rojic Natalia a luat de la Gusarenco S. suma de 3000

euro, în contul achitării încăperii din subsol situată pe str. A. Russo 61/6, copia

cererii de chemare în judecată înaintată de Gusarenco Serghei împotriva SRL

„R&R” și SRL „Moldbuilding” prin care se solicită încasarea din contul SRL

„R&R” suma de 16.000 euro și încasarea SRL din contul „Moldbuilding” suma de

5000 euro, hotărârea Curții de Apel Economice din 12.03.2010, prin care s-a

hotărât intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „R&R”, desemnarea în

funcție de administrator al insolvabilității pe Silvestru Irina, precum și hotărârile

privind recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, de către

Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău.

13

Acțiunile inculpatei urmează a fi încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, ca escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Prin acțiunile inculpatei a fost cauzat un prejudiciu material părților

vătămate în cuantum de 8000 euro, bani pe care inculpata i-a obținut în vederea

achitării în rate a bunului imobil ce urma să fie transmis în proprietatea părții

vătămate, însă inculpata, cu bună știință a înșelat părțile vătămate, propunându-le

spre vânzare un imobil ce nu-i aparține cu drept de proprietate, în lipsa la careva

împuterniciri de înstrăinare a imobilului din partea proprietarului efectiv, și

cunoscând cu certitudine că tranzacția de vânzare-cumpărare nu poate avea loc,

inclusiv din cauza interdicțiilor aplicate asupra imobilului.

Astfel, sunt combătute argumentele din apelul apărării care afirmă că între

inculpată și partea vătămată există relații civile.

Inculpata a asigurat părțile vătămate că bunul imobil nominalizat aparține

companiei SRL „R&R”, pe care o reprezenta, cunoscând foarte bine că SRL

„R&R” este în proces de insolvabilitate, iar bunul imobil aparține companiei SRL

„Ronex SN”, deoarece reprezentantul acestei companii Lipschii I. a încheiat un

contract în vederea înstrăinării acestui bun cu achitarea prețului în mai multe

tranșe, astfel prima tranșă în sumă de 25.000 euro a transmis-o la data de

27.11.2009, iar la 305.2010 a transmis ultima tranșă de 85.000 euro, și a semnat un

contract de vânzare-cumpărare cu Ispas S., care s-a prezentat ca reprezentantul

SRL „R&R”, pe care ulterior l-a înregistrat la oficiul cadastral.

În momentul negocierilor cu părțile vătămate privind costul bunului imobil

menționat, inculpata i-a asigurat că documentele sunt în regulă și bunul urmează a

fi transmis în proprietatea lui Gusarenco S., însă a tăinuit că în privința companiei

pe care o reprezintă în calitate de director comercial este intentat un proces de

insolvabilitate, în baza încheierii Curții de Apel Economice din 17.12.2009

În baza încheierii Curții de Apel Economice din 17.11.2009, inculpata în

calitate de director comercial nu putea efectua careva acțiuni de înstrăinare a

bunurilor mobile și imobile ale SRL „R&R”, fără permisiunea nemijlocită a

administratorului provizoriu Chicu D., fiind aplicat sechestru asupra întregului

patrimoniu al SRL „R&R”.

Cu toate acestea, inculpata, în calitate de reprezentant al SRL „R&R” a

încheiat cu partea vătămată Gusarenco Serghei contractul privind primirea

arvunei în sumă de 5000 euro pentru înstrăinarea imobilului situat pe str. A. Russo

61/6, mun. Chișinău la prețul de 103.000 euro, iar pentru încheierea tranzacției a

fost fixată data de 10.02.2010. Conform recipisei din 05.02.2010, inculpata a

primit suma de 5000 de euro în calitate de arvună, iar la 16.02.2010 suma de 3000

euro.

Este neîntemeiat și argumentul apărării precum că, pentru încheierea unui

contract de arvună nu era necesar acordul administratorului de insolvabilitate,

deoarece prin încheierea Curții de Apel Economice din 17.11.2009 s-a interzis

conducerii SRL „R&R” să încheie contracte de înstrăinare fără acordul

administratorului, însă în cazul dat asemenea contract nu a fost încheiat, ci doar un

contract de arvună care nu este identic cu unul de înstrăinare.

14

Deși, contractul de arvună nu este identic cu contractul de vânzare-

cumpărare, acesta prevede obligația certă de înstrăinare a unui bun imobil,

stabilind o dată la care urmează să fie transmise toate drepturile asupra bunului

imobil, include prețul negociat, individualizează bunul imobil ce urmează a fi

înstrăinat, stabilește identitatea părților în calitate de vânzător și cumpărător.

Contractul de arvună este un contract cert, cu consecințe prestabilite care

prevede transmiterea drepturilor de proprietate asupra bunului imobil nominalizat,

ceea ce nu avea dreptul să facă inculpata reieșind din încheierea Curții de Apel

Economice din 17.11.2009.

Inculpata în calitate de director comercial al SRL „R&R” a prezentat

părților vătămate informația denaturată cu privire la dreptul de proprietate asupra

bunului imobil.

Mijloacele bănești obținute de la Gusarenco S., inculpata le-a reținut pentru

sine, ci nu le-a transmis în casa întreprinderii SRL „R&R”, după cum ea a invocat,

or, la materialele cauzei penale lipsește confirmarea în acest sens. Nu există careva

acte legale prevăzute de legislație care să confirme că banii au fost introduși în

casa întreprinderii SRL „R&R” prin contabilitate și nu au rămas în posesia

inculpatei.

În instanța de fond au fost prezentate de către martorul Țîhoțcaia N. două

chitanțe care ar confirma că în data de 05.02.2010 și 16.02.2010 au fost introduse

în casa întreprinderii sumele bănești obținute de la Gusarenco S., 5000 euro și

respectiv 3000 euro. Aceste chitanțe au stat la baza sentinței de condamnare a

inculpatei în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, instanța constatând lipsa scopului de

cupiditate a inculpatei.

Însă, probele prezentate de către martorul Țîhoțcaia N. sunt inadmisibile,

adică contrare art. 93 alin. (1), 95 alin. (1) Cod de procedură penală, și nu pot fi

puse la renunțarea procurorului de la învinuire pe art. 190 alin. (5) Cod penal.

Martorul, care însuși reprezintă o probă în procesul penal, nu poate

înainta și anexa la cauza penală înscrisuri în calitate de probe, acestea urmau să

fie prezentate de către apărare, în vederea confirmării celor invocate în ședința de

judecată.

Prin urmare, martorul Țîhoțcaia N., care a activat împreună cu inculpata, ar

avea scopul de a o eschiva pe ultima de la răspunderea penală, or, aceste chitanțe

nu corespund cerințelor legale față de documentele contabile primare, ele nu au

fost reflectate de facto în contabilitatea SRL „R&R” și nici în datele organelor

fiscale, nu au fost introduse în registrele corespunzătoare, iar banii indicați în

chitanțe nu au trecut prin contabilitate.

Totodată, aceste chitanțe au fost pregătite cu mult timp ulterior

transmiterii de facto a banilor de către Gusarenco S., deoarece în pofida faptului

că prezintă o probă de bază în vederea dezvinovățirii inculpatei de comiterea

infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (5) Cod penal, acestea au fost anexate la

materialele cauzei penale tocmai în martie 2015, ținând cont că urmărirea penală

în privința inculpatei a fost pornită la 22.05.2012.

15

În lipsa unor probe pertinente, concludente, utile și veridice care să confirme

depunerea banilor în casa întreprinderii de către inculpată, aceste mijloace bănești

se consideră însușite de către ea.

Serghei au declarat recurs ordinar, în care solicită repunerea în termen a recursului

ordinar, casarea parțială a acestei decizii, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri mai severe în privința lui Rojic Natalia.

Recurenții au indicat că pedeapsa aplicată inculpatei este prea blândă.

5.1. Avocatul Gheorghe Ionaș și inculpata la fel au declarat recurs ordinar, în

care solicită casarea hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care ultima să fie achitată, pe motiv că fapta ei nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii.

Recurenții au observat că la decizia instanței de apel este prezentă opinia

separată a judecătorului Furdui Sergiu, care a optat pentru respingerea apelurilor și

menținerea sentinței atacate, invocând că procurorul participant în instanța de fond

legal a uzat de dreptul de a modifica învinuirea înaintată inculpatei în baza

articolului 196 alin. (4) Cod penal, iar instanța de fond a judecat cauza în limitele

învinuirii. Concluziile procurorului nu reprezintă renunțarea la învinuire ori

modificarea acuzării în sensul agravării ei, ci modificarea acuzării în sensul, care

nu agravează situația inculpatei și nu lezează dreptul ei la apărare.

Recurenții au invocat că prin rechizitoriul, întocmit la 30.04.2013, a fost

înaintată inculpatei învinuirea în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, iar cauza a fost

remisă spre examinare în instanța de judecată.

În cadrul dezbaterilor judiciare prezentate în scris, procurorul a indicat că

inculpata, la data de 05.02.2010 și 16.02.2010, aflându-se pe str. M. Costin 13/1,

mun. Chișinău și urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane,

prezentându-se ca reprezentant al SRL ,,R&R”, împuternicită cu drepturi depline

de a înstrăina imobile aliate la balanța firmei indicate, cunoscând cu certitudine că

nu deține asemenea drepturi, sub pretextul înstrăinării unei încăperi preconizate

activității de comerț cu suprafața de 325 m2, din sediul imobilului situat pe str. A.

Russo 61/1, mun. Chișinău, la prețul de 103.000 euro, prin înșelăciune și abuz de

încredere a dobândit în rate de la Gusarenco Serghei, suma de 8000 euro, care la

data comiterii infracțiunii, conform cursului oficial al BNM, constituia echivalentul

a 141.360 lei, bani pe care i-a introdus în casa întreprinderii, cauzând astfel părții

vătămate o daună materială în proporții deosebit de mari.

Totodată, procurorul și în dezbaterile judiciare verbale a pledat pentru

condamnarea inculpatei în baza art. 196 alin. (4) Cod penal.

Instanța de apel, la emiterea deciziei de condamnare a inculpatei în baza art.

190 alin. (5) Cod penal, în mod ilegal a ieșit din limitele învinuirii, încălcat

inculpatei dreptul la un proces echitabil, deoarece ultima a fost privată de dreptul la

judecarea cauzei sale penale de către o instanță independentă și imparțială, și a

emis o sentință de condamnare contrară învinuirii formulate de către procuror.

Astfel, potrivit art. 325 Cod de procedură penală, judecarea cauzei se

efectuează numai in limitele învinuirii formulate. Modificarea învinuirii în sensul

16

agravării situației inculpatului se admite numai în cazurile și în condițiile prevăzute

de lege.

Conform prevederilor art. 53 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

procurorul își expune părerea în dezbaterile judiciare asupra faptei infracționale

săvârșite de inculpat, încadrării ei în baza legii penale și pedepsei care urmează a fi

aplicată.

Articolul 326 Cod de procedură penală prevede obligatoriu modificarea

învinuirii în ședința de judecată prin ordonanță numai în sensul agravării, însă

conform prevederilor art. 16 Cod penal, infracțiunea prevăzută de art. 191 alin. (5)

Cod penal se clasifică ca fiind deosebit de gravă, iar infracțiunea prevăzută de art.

196 alin. (4) Cod penal se clasifică ca fiind mai puțin gravă.

Conform art. 325 alin. (2) Cod de procedură penală, modificarea învinuirii în

instanța de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situația

inculpaților și nu se lezează dreptul la apărare.

Relevantă pentru cazul dat este practica CEDO, care la fel admite

recalificarea acțiunilor în instanța de judecată în infracțiuni mai blânde reieșind din

faptele incriminate cu respectarea dreptului la apărare (hotărârea CEDO Abramian

vs Federația Rusă din 09.10.2009).

În asemenea condiții, procurorul participant în instanța de fond în mod legal

a modificat învinuirea înaintată inculpatei în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, iar

atât instanța de fond, precum și cea de apel urmau să judece cauza penală numai

limitele învinuirii formulate de acuzare.

Poziția instanței de apel precum că în cazul dat, inculpata ar fi învinuită de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, dar nu de art. 196

alin. (4) Cod penal, constituie o interpretare eronată a prevederilor art. 320 Cod de

procedură penală, normă care nu este aplicabilă în cazul dat. Pentru modificarea

învinuirii în sensul atenuării nu este necesară o ordonanță motivată, fiind suficiente

dezbaterile judiciare ale procurorului prezentate instanței de judecată.

Astfel, potrivit art. 320 alin. (5) Cod de procedură penală, dacă în procesul

judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată nu confirmă

învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunțe parțial sau integral

la învinuire. Renunțarea procurorului la învinuire se face prin ordonanță motivată

și atrage adoptarea de către instanța de judecată a unei sentințe de achitare sau de

încetare a procesului penal.

În cazul inculpatei nu a existat o renunțare a procurorului de la învinuire pe

motiv că acuzatorul nu a refuzat total de la acuzațiile aduse, ci doar a modificat

învinuirea de la art. 190 alin. (5) la art. 196 alin. (4) Cod penal.

O situație similară a fost prezentă și în cauza penală în privința lui Donțu Ion

(decizia CSJ din 22.01.2014), și în cauza penală în privința lui Baraghin Mihail și

Sîrbu Valeriu (decizia CSJ din 01.04.2014), în care instanța de recurs a indicat că

pentru modificarea învinuirii în sensul atenuării de către procuror nu este necesară

o ordonanță în acest sens, fiind suficientă indicarea calificării în dezbaterile

judiciare formulate de către procuror.

În cadrul examinării cauzei penale de către instanța de fond și apel nu au fost

acumulate un ansamblu de probe pertinente, concludente și utile din care ar fi

17

posibil de concluzionat că fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal.

S-a constatat că inculpată, în calitate de director comercial al SRL „R&R”, și

Gusarenco S. au încheiat un contract de arvună.

Inculpata nu a avut intenția de a cauza părților vătămate careva prejudicii, în

situația în care a acționat în numele societății comerciale, iar toate mijloacele

bănești au fost transmise în casa SRL ,,R&R”, fapt confirmat prin declarațiile

martorului Țîhoțcaia N. și chitanțele prezentate în original la materialele cauzei.

Prin încheierea Curții de Apel Economice din 17.11.2009 a fost dispusă

primirea spre examinare a cererii introductive depusă de SRL ,,R&R” privind

intentarea în privința sa a procesului de insolvabilitate, iar prin încheierea Curții de

Apel Economice din 12.03.2010 a fost dispusă intentarea procesului de

insolvabilitate a SRL ,,R&R”.

Din conținutul acestor hotărâri rezultă că doar prin încheierea din 12.03.2010

a avut loc înlăturarea administrației debitorului de la gestionarea patrimoniului și

întreprinderii, și transmiterea tuturor ștampilelor, actelor contabile

administratorului insolvabilității. Prin urmare, până la data de 12.03.2010

administrația SRL ,,R&R” era în drept să conducă societatea comercială, să încheie

acte juridice și utiliza în mod legal ștampila societății.

Totodată, pentru încheierea unui contract de arvună nu era necesar acordul

administratorului de insolvabilitate deoarece prin încheierea Curții de Apel

Economice din 17.11.2009 s-a interzis conducerii SRL ,,R&R” să încheie contracte

de înstrăinare fără acordul administratorului însă în cazul dat asemenea contract nu

a fost încheiat, ci doar un contract de arvună care nu este identic cu unul de

înstrăinare.

Astfel, în acțiunile inculpatei nu se conțin elementele laturii obiective și

subiective ale infracțiunilor prevăzute de art. 190 alin. (5) sau 196 alin. (4) Cod

penal, fiind existente niște raporturi civile.

Faptul existenței unor relații civile dintre SRL ,,R&R”, reprezentată de către

inculpată, și Gusarenco S. este confirmat și prin înaintarea acțiunii civile la

24.03.2010, de către partea vătămată Gusarenco S. în Judecătoria Rîșcani, mun.

Chișinău, cu solicitarea de a încasa de la SRL ,,R&R” arvuna în mărime dublă,

adică în sumă de 16.000 euro.

La 03.09.2013, părțile vătămate Gusarenco V. și Gusarenco S., au înaintat

repetat, deja în cadrul procesului penal, o acțiune civilă prin care au solicitat

încasarea de la inculpată a sumei dublei arvuni, în mărime de 16.000 euro, și a

prejudiciului moral în sumă de 100.000 pentru fiecare reclamant.

Conform art. 1 al protocolului nr. 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, nimeni nu poate fi privit de libertatea sa

pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală.

În cazul dat, existența contractului de arvună a imobilului indicat în

rechizitoriu, confirmă existența unui drept cu caracter civil și, acest înscris, fiind

probă, garantează în mod real dreptul părților vătămate de a pretinde despăgubiri,

formulând o acțiune civilă într-o instanță civilă de drept comun în baza normelor

18

dreptului civil, fapt care a și fost realizat de către partea vătămată Gusarenco S. în

cadrul unui proces civil.

Or, Curtea Europeană, în cauza Ringvold vs Norvegia din 11.02.2003, a

conchis că „...faptul că o lege, care poate permite o cerere de despăgubire în

virtutea dreptului cu privire la prejudiciu, include și elemente obiective constitutive

ale unei infracțiuni penale, nu reprezintă, în pofida gravității acestei infracțiuni, un

motiv suficient pentru a considera ca persoana responsabilă de obligațiile cu

caracter civil, să fie acuzată de o infracțiune penală”.

Totodată, Curtea Europeană, în cauza Perez vs Franța din 12.02.2004, a

statuat că, în asemenea cazuri, aplicabilitatea art. 6 atinge limitele sale și a

reamintit că, Convenția nu garantează nici dreptul, revendicat de reclamant, la

,,răzbunare privată”, nici „actio popularis”. Astfel, nu a admis că dreptul de a

urmări sau de a condamna penal terțe persoane trebuie neapărat exercitat în paralel

cu exercitarea de către victimă a dreptului de a intenta o acțiune civilă.

Temeiurile indicate în recurs au fost invocate și în apel, însă instanța de apel

s-a limitat la motivarea că ,,Colegiul Penal consideră necesar de respinge apelul

avocatului Ionaș Gheorghe în interesele inculpatei Rojic Natalia”, în rest

expunându-se doar asupra apelului declarat de către reprezentantul părții vătămate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

motivelor invocate, Colegiul penal lărgit face următoarele concluzii.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel.

Însă, conform art. 422 Cod de procedură penală, termenul de recurs este de

30 de zile de la data pronunțării deciziei. Potrivit art. 231 alin. (3) și (5) Cod de

procedură penală, la calcularea termenelor pe zile nu se ia în calcul ziua de la care

începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Dacă ultima zi a

unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile

lucrătoare care urmează. În corespundere cu art. 418 alin. (1), 338 alin. (2)-(4), 340

alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel pronunță public dispozitivul

hotărârii, fapt despre care se consemnează în procesul-verbal. Hotărârea motivată

se pronunță la fel public, în termen de până la 30 de zile. Copia de pe hotărârea

motivată se înmânează participanților prezenți la ședința de judecată.

Participanților care nu s-au prezentat în ședința de judecată li se expediază, în

termen de 3 zile, copia de pe hotărârea motivată.

Sub acest aspect și cu referire la recursul declarat de părțile vătămate

Gusarenco S. și Gusarenco V. (pct. 5. din decizie), se atestă că, potrivit procesului-

verbal al ședinței de judecată, instanța de apel a pronunțat dispozitivul deciziei la

26 aprilie 2016, în prezența părților vătămate Gusarenco S. și Gusarenco V.,

comunicând că decizia motivată va fi pronunțată la 26 mai 2016. Ulterior,

19

pronunțarea deciziei motivate a fost amânată pentru 08 iunie 2016, fapt realizat la

această dată și consemnat în proces-verbal al ședinței de judecată, iar părților

absente li s-a expediat câte o copie de pe decizia motivată (vol. III f.d. 120, 157).

Deci, decizia atacată a fost pronunțată în condițiile legii la 08 iunie 2016, iar

termenul de 30 zile pentru depunerea recursului ordinar urma să expire la sfârșitul

zilei de 11 iulie 2016.

Totodată, părțile vătămate Gusarenco S. și Gusarenco V. au declarat

recursul ordinar și înregistrat la Curtea Supremă de Justiție la 25 iulie 2016, adică

peste termenul prevăzut de lege (vol. IV f.d. 16-20, pct. 5. din decizie).

Alte informații cu privire la data depunerii recursului respectiv în instanța

de recurs nu există nici în dosar și nici în recursul nominalizat.

Este de menționat că art. 422 Cod de procedură penală nu prevede

repunerea în termen a recursului, nici o altă procedură legală de a calcula termenul

de recurs decât de la data pronunțării deciziei motivate, iar art. 230 alin. (2) Cod de

procedură penală prescrie expres că, în cazul în care pentru exercitarea unui drept

procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea

dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Prin urmare, durata termenului de recurs este stabilită prin lege. Acest

termen nu poate fi prelungit sau scurtat de instanța de judecată. El este absolut, are

un caracter imperativ și fatal, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din

dreptul de a exercita calea de atac.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța îl respinge ca inadmisibil, dacă este declarat peste termen.

Astfel, odată ce recursul părților vătămate Gusarenco S. și Gusarenco V.

este declarat peste termen, el urmează a fi respins ca inadmisibil, cu menținerea

hotărârii atacate.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu argumentul invocat în recursul apărării, că

instanța de apel a depășit limitele învinuirii formulate inculpatei (pct. 5.1. din

decizie), se reține că instanța de apel a comis următoarele erori de drept.

Potrivit art. 1 alin. (1) Cod de procedură penală, procesul penal reprezintă

activitatea organelor de urmărire penală și a instanțelor judecătorești cu

participarea părților în proces și a altor persoane, desfășurată în strict conformitate

cu prevederile prezentului cod. Conform art. 6 pct. 5) și 37) Cod de procedură

penală, cauză penală reprezintă un proces penal desfășurat de organul de urmărire

penală și de instanța judecătorească, iar procurorul este persoană oficială numită, în

modul stabilit de lege, pentru a conduce sau a exercita urmărirea penală, și a

reprezenta în judecată învinuirea în numele statului. În corespundere cu art. 24 alin.

(1) și (2) Cod de procedură penală, urmărirea penală, apărarea și judecarea cauzei

20

sunt separate și se efectuează de diferite organe și persoane. Instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii. Potrivit art.

26 alin. (3) Cod de procedură penală, sarcina prezentării probelor învinuirii îi

revine procurorului. Conform art. 51 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală,

procurorul este persoana care exercită sau conduce în numele statului urmărirea

penală, reprezintă învinuirea în instanță. Procurorul care participă la judecarea

cauzei penale are funcție de acuzator de stat. În cursul judecării cauzei, procurorul

reprezintă învinuirea în numele statului și prezintă în ședința de judecată probele

acumulate de organul de urmărire penală. În corespundere cu art. 53 alin. (1) pct.

1) și 8) Cod de procedură penală, la examinarea cauzei penale în instanța de

judecată, procurorul reprezintă învinuirea în numele statului și prezintă în ședința

de judecată probele acuzării, își expune părerea în dezbaterile judiciare asupra

faptei infracționale săvârșite de inculpat, încadrării ei în baza legii penale și

pedepsei care urmează a fi aplicată. Conform art. 320 alin. (2) și (5) Cod de

procedură penală, reprezentând învinuirea de stat, procurorul se călăuzește de

dispozițiile legii și de propria sa convingere bazată pe probele cercetate în ședința

de judecată. Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de

instanța de judecată nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este

obligat să renunțe parțial sau integral la învinuire. Renunțarea procurorului la

învinuire se face prin ordonanță motivată și atrage adoptarea de către instanța de

judecată a unei sentințe de achitare sau de încetare a procesului penal. Potrivit art.

325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în

limitele învinuirii formulate. Modificarea învinuirii în instanța de judecată se

admite dacă prin aceasta nu se agravează situația inculpatului și nu se lezează

dreptul lui la apărare. Potrivit art. 326 alin. (1) Cod de procedură penală,

procurorul care participă la judecarea cauzei penale în primă instanță este în drept

să modifice, prin ordonanță, învinuirea adusă inculpatului în cadrul urmăririi

penale în sensul agravării ei dacă probele cercetate în ședința de judecată dovedesc

incontestabil că inculpatul a săvârșit o infracțiune mai gravă decât cea incriminată

anterior. În corespundere cu art. 113 Cod de procedură penală, se consideră

calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte

între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii,

prevăzute de norma penală. Calificarea oficială a infracțiunii se efectuează la toate

etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală și

de către judecători. Conform art. 385 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, la

adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunea dacă a avut loc

fapta de săvârșirea căreia este învinuit inculpatul. În corespundere cu art. 436 alin.

(4) Cod de procedură penală, la rejudecarea cauzei este interzisă aplicarea legii

privind o infracțiune mai gravă decât numai dacă hotărârea inițială a fost casată în

baza recursului declarat de procuror.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să fie legală, întemeiată și

motivată, bazându-se pe principiile generale ale efectuării justiției, asigurându-se

contradictorialitatea procesului (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința

judecătorească, pct. 2.). Funcția acuzării este pusă pe seama procurorului, care

21

intentează cauza penală, înaintează învinuirea, susține acuzarea în instanțele de

judecată (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 30.10.2009, nr.9 - Cu privire la judecarea

recursului ordinar în cauza penală, pct. 56.). Procurorul prezintă învinuirea în toate

cauzele penale în numele statului (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 24.12.2012, nr.12 -

Cu privire la unele chestiuni ce vizează participarea procurorului la judecarea cauzei penale,

pct. 3.)

Aceste prevederi legale relevă clar și concludent că:

a) doar procurorul este persoana oficială, abilitată cu dreptul de a

reprezenta în judecată învinuirea în numele statului și să o modifice în sensul

agravării ei ( ).

art. 326 CPP

Totodată, instanța de judecată este în drept să modifice învinuirea formulată

de acuzator, dar numai dacă prin aceasta nu se agravează situația inculpatului (

art.

).

325 alin. (2) CPP

Prin urmare, instanța de judecată nu este competentă să depășească limitele

învinuirii formulate de procuror în fața instanței, în sensul agravării ei, chiar dacă

din probele administrate pe caz rezultă că inculpatul a săvîrșit o infracțiune mai

gravă decât cea incriminată inculpatului de acuzatorul de stat la faza de judecare a

cauzei ( );

art. 325 alin. (1), 385 alin. (1) pct. 1) CPP

b) în cazul când, călăuzindu-se de dispozițiile legii și de propria sa

convingere bazată pe probele cercetate, acuzatorul de stat modifică învinuirea în

ședința de judecată în sensul atenuării situației inculpatului (

art. 53 alin. (1) pct. 8), 325

), dânsul nu renunță parțial la învinuire, dar utilizează procedura legală de

alin. (2) CPP

calificare oficială a infracțiunii, adică determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele

componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală ( ). În acest caz,

art. 113 CP

procedura de judecare a cauzei continuă în mod obișnuit.

Or, potrivit la art. 320 alin. (5) Cod de procedură penală, procurorul este

obligat, prin ordonanță motivată, să renunțe parțial sau integral la învinuire doar

dacă ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată nu confirmă învinuirea

adusă inculpatului, și această acțiune procedurală a procurorului atrage adoptarea

de către instanța de judecată a unei sentințe de achitare sau de încetare a procesului

penal.

Norma de drept vizată prescrie expres că renunțarea procurorului la

învinuire, parțială sau integral, se face prin ordonanță motivată.

Însă, legiuitorul nu a pus în sarcina procurorului emiterea ordonanței și în

cazul modificării învinuirii în instanța de judecată prin recalificarea acțiunilor

inculpatului în sensul neagravării situației lui (

art. 325 alin. (1), 385 alin. (1) pct. 1) CPP, 113

).

CP

Aceste rezumate sunt conforme și jurisprudenței naționale. Or, în decizia nr.

1ra-540/2014, din 01.04.2014, în cauza penală privind inculpații Baraghin M. și

Sîrbu V., Colegiul penal al Curții Supreme de justiție a statuat că procurorul

obligatoriu modifică învinuirea prin ordonanță doar în cazul agravării ei.

Totodată, în decizia nr. 1ra-273/10, din 17.02.2010, în cauza penală privind

inculpatul Movilă S., Colegiul penal al Curții Supreme de justiție a reținut că în

prima instanță, prin discursul său înscris, procurorul a modificat învinuirea în

sensul ameliorării situației inculpatului, solicitând reîncadrarea acțiunilor lui de la

22

art. 145 alin. (1) la art. 146 Cod penal. În asemenea circumstanțe, instanța urma a

se conforma cerințelor procurorului, or, conform art. 325 Cod de procedură penală

ea nu poate agrava situația inculpatului în raport cu acuzarea susținută de procuror

în cadrul ședinței de judecată. Astfel, instanța de fond corect a procedat încadrând

acțiunile lui Movilă S. în prevederile art. 146 Cod penal, la solicitarea

procurorului, condamnându-l în limitele învinuirii formulate de către acuzatorul de

stat, pentru a nu depăși aceste limite.

Consecutivitatea enunțată supra, relevă în mod clar, cert și concludent, că

argumentul instanței de apel, în speța de pe rol, că solicitarea acuzatorului de stat

în instanța de fond, printr-un discurs scris, de modificarea a învinuirii formulate

inculpatei Rojic N. de la art. 190 alin. (5) la art. 196 alin. (4) Cod penal, adică în

sensul atenuării ei, nu poate fi luat în considerare deoarece lipsește o ordonanță a

procurorului în aspectul vizat, nu are suport legal.

Prin urmare, condamnarea inculpatei Rojic N. în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, inclusiv și pe motiv că: „instanța de fond nu era îngrădită de opinia

procurorului privind încadrarea juridică a acțiunilor inculpatei și astfel nu era

limitată de prevederile art. 235 Cod de procedură penală, or, conform

probatoriului cercetat în cadrul cercetării judecătorești, reiese că, inculpata a

însușit acele mijloace bănești”, este neîntemeiată, deoarece instanța de apel a

depășit limitele învinuirii formulate ultimei și, astfel, greșit a admis apelul

avocatului V. Tatarciuc, părților vătămate Gusarenco S. și Gusarenco V. părții

vătămate (pct. 2.- 4. din decizie).

În al treilea rând, potrivit art. 414 alin. (1), 415 alin. (1) pct. 1) lit. c) Cod

de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală. Instanța de apel, judecând cauza în ordine de apel,

respinge apelul dacă este nefondat. Potrivit art. 419 Cod de procedură penală,

rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale

pentru examinarea cauzelor în primă instanță.

Conform jurisprudenței naționale, hotărârea judecătorească trebuie să

corespundă atât după formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de

procedură penală, se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă

din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea

formulărilor inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința

judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, instanța de apel a constatat vinovăția

inculpatei indicând că ea: „...prezentându-se ca reprezentant al SRL „R&R”,

împuternicită cu drepturi depline de a înstrăina imobile aflate la balanța firmei

indicate, cunoscând cu certitudine că, nu deține asemenea drepturi… prin

înșelăciune și abuz de încredere a dobândit…”, ca apoi să se contrazică, statuând

confuz și neclar că tot ea: „a tăinuit că în privința companiei pe care o reprezintă

în calitate de director comercial este intentat un proces de insolvabilitate. În baza

încheierii Curții de Apel Economice din 17.11.2009, inculpata în calitate de

director comercial nu putea efectua careva acțiuni de înstrăinare a bunurilor

mobile și imobile ale SRL „R&R”, fără permisiunea nemijlocită a

23

administratorului provizoriu Chicu D. Cu toate acestea, inculpata, în calitate de

reprezentant al SRL „R&R” a încheiat cu partea vătămată Gusarenco Serghei

contractul privind primirea arvunei… Inculpata în calitate de director comercial

al SRL „R&R” a prezentat părților vătămate informația denaturată cu privire la

dreptul de proprietate asupra bunului imobil. Nu există careva acte legale

prevăzute de legislație care să confirme că banii au fost introduși în casa

întreprinderii SRL „R&R”… Totodată, aceste chitanțe… în pofida faptului că

prezintă o probă de bază în vederea dezvinovățirii inculpatei de comiterea

infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (5) Cod penal, au fost anexate la

materialele cauzei penale tocmai în martie 2015” (pct. 4. din decizie).

Prin urmare, și în consecința erorilor enunțate, soluția instanței de apel

privind condamnarea inculpatei în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, este una

neîntemeiată legal.

În același timp, instanța de apel corect și întemeiat a respins apelul apărării

ca nefondat, în partea privind achitarea integral a inculpatei de sub învinuirea

imputată. Or, probele administrate infirmă argumentele apărării în acest aspect (pct.

2.- 4., 5.1 din decizie).

În această ordine de idei, se atestă că circumstanțele menționate în partea

descriptivă a sentinței, inclusiv cele reproduse în pct. 2. din prezenta decizie, relevă

în mod concludent că instanța de fond, în limita învinuirii formulate de procuror în

fața primei instanțe, corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind învinuirea înaintată inculpatei și încadrarea juridică justă a acțiunilor

infracționale ale ultimei, în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe

anexate la dosar, toate fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin.

(1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității, veridicității și coroborării lor (pct. 2. din decizie).

Deci, recursul ordinar al apărării în această parte este neîntemeiat (5.1 din

decizie).

Prin urmare, împrejurările enunțate relevă, în mod clar și evident, că instanță

de apel a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază

soluția de condamnare a inculpatei în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, că greșit a

admis apelul avocatului V. Tatarciuc, părților vătămate Gusarenco S. și Gusarenco

V., dar corect a respins ca inadmisibil apelul apărării, și că recursul apărării este

parțial întemeiat.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală instanța de

recurs admite recursul, casează parțial hotărârea atacată și menține hotărârea

primei instanțe, când apelul a fost greșit admis.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanța de apel în aspectul condamnării inculpatei în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, se impune soluția casării parțiale a deciziei atacate, pe motiv că

apelul avocatului V. Tatarciuc, părților vătămate Gusarenco S. și Gusarenco V. a

fost greșit admis, cu menținerea sentinței primei instanțe și a celorlalte dispoziții a

deciziei contestate.

24

de procedură penală, Colegiul penal lărgit

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de părțile vătămate

Gusarenco Valentin și Gusarenco Serghei, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 26 aprilie 2016, în privința inculpatei Rojic Natalia

Iuri.

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Gheorghe Ionaș și inculpata

Rojic Natalia Iuri, casează decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

26 aprilie 2016, în partea privind admiterea apelului avocatului Tatarciuc Victor în

interesele părților vătămate Gusarenco Valentin și Gusarenco Serghei,

condamnarea inculpatei Rojic Natalia Iuri în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8

ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul activității

comerciale pe un termen de 2 ani, cu executare în penitenciar de tip închis, pentru

femei, de la reținere, cu încasarea din contul Nataliei Rojic în beneficiul lui

Gusarenco Serghei a prejudiciului material în echivalentul a 8000 euro în lei

moldovenești calculat conform cursului oficial de schimb stabilit de BNM la data

achitării, în beneficiul lui Gusarenco Serghei și Gusarenco Valentin a prejudiciului

moral în sumă de a câte 10.000 lei pentru fiecare, pe motiv că apelul avocatului

Victor Tatarciuc, părților vătămate Gusarenco Valentin și Gusarenco Serghei a fost

greșit admis.

Menține sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 05 mai 2015, în

privința inculpatei Rojic Natalia Iuri.

În rest, decizia contestată se menține.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 februarie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

25