1ac-49/17 — art. 33, 34 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 33, 34 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1ac-49/17 — art. 33, 34 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 1ac-49/2017 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 01 noiembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Nicolaev Ghenadie, judecători – Timofti Vladimir și Toma Nadejda, examinând cererea președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Colev Grigori, privind strămutarea judecării recursului declarat de avocatul Istrate Angela în numele învinuitului Zadîr Mihail împotriva încheierii Judecătoriei Cimișlia (sediul Basarabeasca) din 25 ianuarie 2017 termenul de examinare a strămutării : 30 octombrie 2017 – 01 noiembrie 2017. C O N S T A T Ă : 1. La 30 octombrie 2017, vicepreședintelui Curții de Apel Comrat, Colev Grigori, a depus cerere prin care a solicitat strămutarea judecării recursului declarat de avocatul Istrate Angela în numele învinuitului Zadîr Mihail împotriva încheierii Judecătoriei Cimișlia (sediul Basarabeasca) din 25 ianuarie 2017 prin care a fost admis demersul procurorului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv și eliberarea mandatului de arest în privința lui Zadîr Mihail pe un termen de 30 zile, în altă instanță de apel, din motivul imposibilității formării completului pentru examinarea cauzei nominalizate.
În motivarea cererii a indicat că judecătorii Colev G., Starciuc Șt. și Caraianu L. au declarat cerere de abținere și prin încheierile Curții de Apel Comrat din 26 octombrie 2017 au fost admise (f. d. 62 – 63, 70 – 72). A mai menționat că conform p. 2 din dispozitivul hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 608/25 din 20 septembrie 2016 atribuțiile judecătorului Gubenco Serghei au fost suspendate, iar în Curtea de Apel Comrat activează doar șase judecători. 2. Verificând cererea de strămutare, Colegiul penal consideră că aceasta urmează a fi admisă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 39 pct. 6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare.
În temeiul prevederilor art.46 alin.(1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă 1 instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Potrivit art. 46 alin. (2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. De asemenea, conform art. 47 Cod de procedură penală, cererea de strămutare înaintată de părți trebuie să fie motivată, iar documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta de către partea care solicită strămutarea.
Din materialele dosarului rezultă, că prin încheierea Judecătoriei Cimișlia (sediul Basarabeasca) din 25 ianuarie 2017 a fost admis demersul procurorului privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv și eliberarea mandatului de arest în privința învinuitului Zadîr Mihail, cu eliberarea mandatului de arestare pe un termen de 30 zile (f. d. 28 – 31). Împotriva încheierii Judecătoriei Cimișlia (sediul Basarabeasca) din 25 ianuarie 2017 a declarat recurs avocatul Istrate Angela în numele învinuitului Zadîr Mihail (f. d. 44, 50 – 54). La 25 octombrie 2017, cauza în privința lui Zadîr Mihail, a fost repartizată aleatoriu judecătorului Curții de Apel Comrat – Caraianu Liudmila (f. d. 48). La fel, potrivit materialelor dosarului rezultă că prin încheierea Curții de Apel Comrat din 26 octombrie 2017 a fost admisă declarația de abținere a judecătorilor Caraianu Liudmila și Starciuc Șt.
(f. d. 62 - 63). Ulterior, cauza în privința lui Zadîr Mihail, a fost repartizată aleatoriu judecătorului Curții de Apel Comrat – Curdov Afanasi (f. d. 65). Prin încheierea Curții de Apel Comrat din 26 octombrie 2017 a fost admisă declarația de abținere a judecătorului Curții de Apel Comrat – Colev Grigorii (f. d. 70 – 72). Ulterior președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Colev Grigori, a depus cerere, prin care a solicitat strămutarea cauzei penale sus-menționate, deoarece nu se poate forma un nou complet de judecată în aceeași instanță, totodată indicând că conform p. 2 din dispozitivul hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 608/25 din 20 septembrie 2016 atribuțiile judecătorului Gubenco Serghei au fost suspendate.
Astfel, reieșind din considerentele expuse și având în vedere faptul că la moment în Curtea de Apel Comrat este imposibilă formarea unui nou complet de judecată, Colegiul penal conchide că circumstanțele enunțate cad sub incidența instituției strămutării și prin urmare întru soluționarea rapidă, obiectivă și imparțială a cauzei, este necesară strămutarea cauzei în privința lui Zadîr Mihail, privind judecărea recursului declarat de avocatul Istrate Angela în numele învinuitului Zadîr Mihail împotriva încheierii Judecătoriei Cimișlia (sediul Basarabeasca) din 25 ianuarie 2017 prin care a fost admis demersul procurorului privind aplicarea măsurii preventive sub 2 formă de arest preventiv și eliberarea mandatului de arest în privința lui Zadîr Mihail pe un termen de 30 zile, la altă instanță egală în grad și anume la Curtea de Apel Cahul.
3. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E : Admite cererea președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Colev Grigori, privind strămutarea judecării recursului declarat de avocatul Istrate Angela în numele învinuitului Zadîr Mihail împotriva încheierii Judecătoriei Cimișlia (sediul Basarabeasca) din 25 ianuarie 2017, cu transmiterea cauzei spre examinare în Curtea de Apel Cahul. Încheierea este irevocabilă. Pronunțată integral la 01 noiembrie 2017. Președinte Nicolaev Ghenadie Judecători Toma Nadejda Timofti Vladimir 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.