1ra-1205/2017 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP

1ra-1205/2017 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1205/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din 09

decembrie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06 aprilie

2017, declarat de inculpatul

Bucico Nicolai Xxxxxxx, născut

la xx xxxxxxx xxxx în Xxxxxxxxx Xxxx, or. Xxxxxx, s.

Xxxxx, locuitor al or. Xxxxxxx, str. Xxxxx xx, ap.x,

cetățean al R. Moldova, anterior condamnat prin:

1) sentința Judecătoriei Edineț din 17.08.2010 în

baza art. 187 alin. (2) lit. d), f), 217 alin. (2), 84 alin. (1)

Cod penal la 4 ani închisoare.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 16.04.2015 – 09.12.2015,

instanța de apel: 01.02.2016 – 11.05.2016,

instanța de recurs: 05.07.2016 – 01.11.2016,

instanța de apel: 09.12.2016 – 06.04.2017,

instanța de recurs: 23.06.2017 –20.09.2017

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal la 4 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din 09 decembrie 2015,

deducându-se durata aflării în arest preventiv de la 06 aprilie 2016 până la 09

aprilie 2015.

1

Acțiunea civilă a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirii să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

18.20, inculpatul Bucico N., având intenția de profit și îmbogățire, pe ascuns a

sustras din gospodăria lui Moțpan M. din s. Xxxxxxxxx, r-nul Xxxxxx, un aparat

de sudat, un notebook de model „ACER”, un monitor de model „ACER”, un

procesor de model „Neuron”, un buffer muzical și 5 boxe, cauzând părții vătămate

o daună materială considerabilă, în sumă de 18.000 lei.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina, declarând că nu

cunoaște cine a furat aparatul de sudat și monitorul, deoarece era beat.

Totodată, vina inculpatului este dovedită prin probele administrate, inclusiv

raportul de expertiză nr. 3392 din 08.04.2015, că urmele digitale depistate și

ridicate în cadrul cercetării la fața locului de pe suprafața monitorului „ACER”

care a fost ridicat din gospodăria lui Moțpan M. aparțin lui Bucico N.; raportul de

expertiză nr. 3391 din 08.04.2015,l că urma de încălțăminte care a fost depistată și

ridicată în timpul cercetării la fața locului la 05.04.2015, a fost lăsată de

încălțămintea piciorului drept cu același desen, structură și mărime a tălpii ca la

încălțămintea ridicată de la Bucico N.; declarațiile martorului Moțpan A. că nu i-a

permis lui Bucico N. să pipăie monitorul „Acer”, deoarece era ambalat în cutie,

deci amprentele pe monitor au fost lăsate în timpul furtului.

Prin urmare, declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a vinovăției și că

Moțpan A. i-ar fi permis să examineze monitorul, sunt calificate drept o tentativă

de eschivare de la executarea pedepsei penale și recuperarea prejudiciului material.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d)

Cod penal ca furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, prin

pătrundere cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 75-77 Cod

penal, că nu s-au stabilit circumstanțe atenuante, că drept circumstanță agravantă

este săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată

pentru infracțiune similară, că inculpatul nu este angajat în câmpul muncii,

concluzionând că atingerea scopului pedepsei penale va fi posibilă prin aplicarea-i

unei pedepse privative de libertate.

noi hotărâri, prin care să fie achitat.

Apelantul a invocat, că nu a comis infracțiunea, nu sunt careva dovezi în

acest sens, amprentele depistate pe lucruri nu confirmă furtul, așa cum împreună cu

partea vătămată s-au odihnit în această casă și s-a atins de lucrurile respective.

apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Procesul penal în privința lui Bucico N. în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d)

Cod penal, a fost încetat, pe motivul împăcării părților.

Instanța de apel a reținut, că la momentul pronunțării sentinței, instanța de

fond a aplicat inculpatului o pedeapsă legală și motivată, dar în instanța de apel

situația s-a schimbat în favoarea ultimului.

2

Astfel, în ședința instanței de apel din 11.05.2016, partea vătămată Moțpan

M. a înaintat o cerere că nu are pretenții față de inculpat, prejudiciul i-a fost

restituit și îl iartă. Cererea a fost susținută de inculpat și avocatul său.

Costaș, a declarat recurs ordinar, în care a solicitat casarea acestei decizii, cu

menținerea sentinței instanței de fond, deoarece apelul a fost greșit admis.

Recurentul a invocat că potrivit art. 109 Cod penal, momentului până când

poate avea loc împăcarea părților este atunci când cauza se judecă de către instanța

de fond, când completul s-a retras pentru deliberare cu adoptarea sentinței

respective.

Este imposibilă admiterea împăcări părților la căile procesului penal – apelul

și recursul. Or, conform art. 230 Cod de procedură penală, în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesul este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen.

În cazul dat, atât la etapa urmăririi penale, cât și la etapa judecării cauzei în

prima instanță, părțile nu au invocat împăcarea.

noiembrie 2016, recursul a fost admis, casată total decizia atacată și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a reținut că instanța de apel eronat a aplicat prevederile art.

109 Cod penal.

Or, potrivit art. 109 Cod penal, momentul până când poate avea loc

împăcarea părților, se consideră acela, când completul care judecă cauza în instanța

de fond s-a retras pentru deliberare cu adoptarea sentinței respective.

Astfel, doar până în acest moment părțile se pot împăca în cazul

infracțiunilor indicate în art. 109 alin. (1) Cod penal, cu excepția celor prevăzute de

art. 276 alin. (1) Cod de procedură penală. Imposibilitatea de a admite împăcarea

părților la căile procesului penal, apelul și recursul, rezultă din prevederile art. 230

alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează că în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen.

Potrivit legii materiale și procesual penale, fazele următoare ale judecării

cauzei sunt căi de verificare a temeiniciei și legalității hotărârii judecătorești,

inclusiv și în partea aplicării procedurii împăcării părților.

La urmărirea și la judecarea penală a cauzei de către instanța de fond,

chestiunea împăcării nu a fost invocată de careva părți, iar în instanța de apel

inculpatul a solicitat acordarea posibilității de a se împăca cu partea vătămată,

recunoscând vina de cele săvârșite, cu toate că în același timp, a susținut cererea de

apel privind achitarea sa, invocând nevinovăția în săvârșirea infracțiunii imputate.

2017, apelul a fost admis, casată sentința, rejudecată cauza și pronunțată o nouă

hotărâre.

3

Bucico Nicolai a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal

la 2 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, începând din

06.04.2017, deducându-se durata aflării în arest preventiv de la 06.04.2016 până la

09.04.2015, din 09.12.2015 până la 11.05.2016 și de la 22.03.2017 până la

06.04.2017.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

Instanța de apel a constatat că instanța de fond corect a ajuns la concluzia cu

privire la confirmarea vinovăției inculpatului în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d)

Cod penal, prin probele administrate.

Totodată, sentința urmează a fi casată în latura pedepsei, deoarece instanța

de fond a aplicat o pedeapsă prea aspră inculpatului, la limita maximă.

Astfel, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de apel a reținut că acesta

se caracterizează ca o persoană dispusă la comiterea infracțiunilor, fiind condamnat

anterior pentru săvârșirea infracțiunii de jaf și circulația ilegală a drogurilor fără

scop de înstrăinare la pedeapsă sub formă de închisoare după executarea căreia, el

din nou a comis infracțiuni similare, că s-au stabilit circumstanțele atenuante –

recunoașterea vinei și căința sinceră, restituirea prejudiciului cauzat prin

infracțiune părții vătămate, concluzionând că atingerea scopului pedepsei penale și

corectarea inculpatului, va fi posibilă doar prin aplicarea unei pedepse sub formă

de închisoare pe un termen de 2 ani.

Or, inculpatul anterior a fost judecat prin sentința Judecătoriei Edineț din

17.08.2010 în baza art. 187 alin. (2) lit. d), f) și 217 alin. (2) Cod penal la 4 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Astfel,

inculpatul se află în stare de recidivă simplă, dat fiind că antecedentul penal nu este

stins.

Prin urmare, solicitarea inculpatului privind aplicarea unei pedepse

neprivative de libertate, urmează a fi respinsă.

hotărârilor atacate, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să-

i fie stabilită o pedeapsă non privativă de libertate.

Recurentul a invocat că, partea vătămată a declarat că i-a fost reparată

paguba integral, neavând careva pretenții față de el, solicitând eliberarea lui și

înregistrarea împăcării.

Este căsătorit și are la întreținere un copil minor, el fiind unicul întreținător

al familiei.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

4

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens.

Însă, în recursul inculpatului, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat

nici un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

fiind omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea

ilegalității deciziei contestate în acest sens (pct. 8. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește

condițiile legale de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să

completeze din oficiu recursul ordinar al inculpatului cu circumstanțe în fapt și în

drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate

legal de recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 8.

din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 7. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, just și argumentat a ținut cont de prevederile art. 61, 75, 34 alin. (1), 82

Cod penal, conform cărora persoanei recunoscute vinovată de săvârșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu

dispozițiile legii, pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia. Se consideră recidivă comiterea cu intenție a uneia sau mai multor

infracțiuni de către o persoană cu antecedente penale pentru o infracțiune săvârșită

cu intenție. La aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracțiuni, se ține cont de

5

numărul, caracterul, gravitatea și urmările infracțiunilor săvârșite anterior, de

circumstanțele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru

corectarea vinovatului, precum și de caracterul, gravitatea și urmările infracțiunii

noi. Mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate din

maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea

specială a prezentului cod.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 7. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 8. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei (pct. 8. din

decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl

propune inculpatul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care

nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită

de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 7. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei care au

fost puse la baza hotărârii de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița versus Moldova).

Totodată, soluția instanței de apel este conformă deciziei Colegiului penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție din 01 noiembrie 2016 (pct. 6. din decizie), or, art.

436 alin. (2) Cod de procedură penală prevede expres că pentru instanța de

rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii, împăcarea părților la faza

apelului și recursului ordinar, în condițiile speței fiind lipsită de orice suport legal.

Circumstanțele enunțate denotă că instanța de apel nu a comis erori de drept

în raport cu motivele invocate de recurent, că a adoptat o hotărâre care cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, că i-a aplicat inculpatului o pedeapsă

individualizată conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este unul vădit

neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

6

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Bucico Nicolai

Xxxxxxx, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06 aprilie

2017, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 octombrie 2017.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

7