1ra-1224/17 — art. 187 alin.2 lit. b,f CP

1ra-1224/17 — art. 187 alin.2 lit. b,f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1224/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte : Nicolae Gordilă

Judecători : Liliana Catan

Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Ion Guzun

a judecat în ședință, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul

Bolocan Ludmila în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2016 și sentinței

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 15 iunie 2016, în cauza penală în privința lui

Arman Nicolai Xxx, născut la

xx.xx.xxxx, originar din Xxx, domiciliat în sat.

Xxx, r-nul Xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 30.10.2015 - 15.06.2016;

Instanța de apel: 29.07.2016 - 25.10.2016;

Instanța de recurs: 28.06.2017 - 19.09.2017.

C O N S T A T Ă :

Nicolai a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin.(2) lit. b), f) Cod

penal, fiindu-i stabilită pedeapsă sub formă de închisoare pe termen de 5 (cinci) ani cu

ispășirea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 85 Cod penal s-a adăugat parțial la pedeapsa stabilită partea

neexecutată a pedepsei numite prin sentința Judecătoriei Ungheni din 19.01.2015 în

temeiul art. 27, 186 alin.(2) lit. b) și f) Cod penal, stabilindu-i-se lui Arman Nicolai

pedeapsa cu închisoare pe termen de 5 (ani) 6 (șase) luni cu ispășirea acesteia în

penitenciar de tip semiînchis.

jurul orelor 21.00, inculpatul Arman Nicolai, împreună și prin înțelegere prealabilă cu

o persoană nestabilită de către organul de urmărire penală pe nume „Eugen”, aflându-

se pe str. Xxx x, mun. Xxx, urmărind scopul sustragerii deschise a bunurilor altei

persoane, au sustras în mod deschis de la Negru Elena telefonul mobil de model

„Lenovo A316i” cu numărul de IMEI xxxxxxxxxxxxxxx, în valoare de 1 949 lei, în

1

care se afla cartela SIM cu numărul xxxxxxxxx, după ce cu bunul sustras au părăsit

locul comiterii infracțiunii, cauzându-i părții vătămate o daună materială în proporții

considerabile în sumă totală de 1 949 lei.

inculpatului a declarat apel prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit ordinii stabilite pentru primă instanță prin care a

aprecia ca circumstanță excepțională gradul de invaliditate al inculpatului și a-i stabili

acestuia o pedeapsă non privativă de libertate în baza art. 90 Cod penal.

În argumentarea apelului avocatul a invocat că pedeapsa stabilită inculpatului este

prea aspră și inechitabilă în raport cu fapta săvârșită, or instanța nu a acordat o deplină

eficiență principiului individualizării pedepsei, apreciind gradul de invaliditate al

inculpatului ca circumstanță atenuantă, dar nu ca circumstanță excepțională. Inculpatul

este invalid de gradul II, fără drept de muncă, suferă de sindromul epileptic, are loc

permanent de trai în or. Ungheni, a conștientizat fapta pe care a comis-o, îi pare rău de

cele săvârșite, dorește să întemeieze o familie, astfel merită să-i fie acordată șansa de a

se integra în societate, iar pe viitor se obligă să nu comită alte infracțiuni.

s-a respins apelul declarat ca nefondat cu menținerea sentinței fără modificări.

4.1. Colegiul, analizând argumentele apelului declarat în coraport cu

circumstanțele cauzei stabilite și normele legale aplicabile în speță, a considerat că

prima instanță a stabilit circumstanțele de fapt ale infracțiunii comise, a făcut o

apreciere corectă a probelor prezentate, a făcut o justă încadrare juridică a acțiunilor

inculpatului, întemeiat a ajuns la concluzia că Arman Nicolai a săvârșit infracțiunea

imputată lui și a aplicat în privința acestuia o pedeapsă penală echitabilă.

Referitor la numirea pedepsei inculpatului, Colegiul a conchis că instanța de fond

la stabilirea categoriei acesteia, corect a aplicat prevederile legale și în conformitate cu

revederile art. 7, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, precum și de scopul pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului.

Astfel, stabilind inculpatului pedeapsa, instanța a reținut că acesta a comis o

infracțiune gravă, nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru, anterior a

fost judecat, drept circumstanțe atenuante fiind reținute căința sinceră, împăcarea cu

partea vătămată, gradul de invaliditate al inculpatului, iar drept circumstanțe agravante,

săvârșirea infracțiunii în termen de probă și în stare de ebrietate.

Reieșind din totalitatea circumstanțelor stabilite, inclusiv că inculpatul nu este la

prima abatere de la lege și a săvârșit infracțiunea în termen de probă, cât și atitudinea

acestuia față de cele săvârșite, care a recunoscut integral vina, s-a împăcat cu partea

vătămată, Colegiul a stabilit că just instanța de fond a considerat că corijarea și

2

reeducarea acestuia este posibilă doar prin stabilirea unei pedepse sub formă de

închisoare, or în prezent se comit cu o frecvență sporită infracțiuni similare ce

majorează gradul prejudiciabil al acestora și rezonanța lor socială.

Totodată, instanța de apel a mai menționat că ca excepționale, se stabilesc astfel

de împrejurări care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum

și date privind personalitatea făptuitorului (grad de invaliditate I, II, persoana cu

dizabilități severe și accentuate), merite deosebite față de societate, alte circumstanțe

de importanță majoră, circumstanțe care lipsesc în cazul din speță.

în numele inculpatului, care invocând prevederile art. 427 alin.(1) pct. 6 Cod de

procedură penală, solicită casarea acestora, rejudecarea cauzei și emiterea unei noi

hotărâri prin care să fie recunoscută dizabilitatea inculpatului ca circumstanță

excepțională și aplicarea în privința acestuia a prevederilor art. 90 Cod penal, iar în

cazul în care eroarea nu poate fi corectată de către instanța de recurs, dispunerea

rejudecării cauzei de către instanța de apel.

În susținerea recursului avocatul indică că atât instanța de fond cât și instanța de

apel, au dat o apreciere greșită probelor, iar instanța de apel în decizia sa se contrazice

indicând la pct. 44 că, gradul de invaliditate al unei persoane, poate fi considerat de

instanță drept o circumstanță excepțională, însă examinând apelul declarat, prin care s-

a solicitat a fi recunoscut gradul de invaliditate al lui Arman Nicolai drept o

circumstanță excepțională, totuși l-a respins drept unul nefondat.

5.1. Asupra recursului declarat depune referință procurorul, care consideră că

lipsesc temeiuri de casare a hotărârii contestate solicitând dispunerea inadmisibilității

recursului ca fiind vădit neîntemeiat.

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat

urmează a fi admis, cu casarea parțială a deciziei instanței de apel, doar în partea

stabilirii pedepsei, din următoarele considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând recursul,

instanța admite recursul, casează, parțial sau total, hotărârea atacată, rejudecă cauza

și pronunță o hotărâre nouă, dacă nu se agravează situația condamnatului. Instanța

de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și să o caseze total sau

parțial, atunci când se constată comiterea unei erori de drept, care a dus la adoptarea

unei hotărâri ilegale.

Potrivit alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează

cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece și în

baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Raportând aceste prevederi la speța examinată, Colegiul penal evidențiază că

avocatul în recursul declarat invocă drept temei de casare prevederile art. 427 alin. (1)

3

pct. 6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, însă potrivit

celor solicitate, Colegiul deduce că motivele recursului se încadrează și în prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală și anume că hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise când s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Autorul nu contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată, încadrarea

juridică a acțiunilor săvârșite, dar dezacordul cu pedeapsa stabilită inculpatului, din

care motiv vor fi supuse verificării hotărârile judecătorești contestate doar sub aspectul

stabilirii pedepsei.

Cercetând materialele cauzei instanța de recurs consideră că în cauză sunt

prezente erorile de drept menționate de recurent, instanțele de fond aplicând

inculpatului pedeapsă individualizată contrar prevederilor legale, anume în această

parte urmând a fi casate atât decizia instanței de apel cât și sentința instanței de fond, din

următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 75 Cod penal, prin criterii generale de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este

obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare

persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate

largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a

pedepsei penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Pedeapsa aplicată

persoanei recunoscute vinovate trebuie să fie echitabilă, legală și corect individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii și pedepsei

penale, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și

stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Astfel, studiind materialele cauzei, Colegiul constată că instanța de fond stabilind

pedeapsa inculpatului, a reținut drept circumstanțe agravante în privința acestuia

comiterea infracțiunii în termen de probă și în stare de ebrietate, iar potrivit

rechizitoriului (f.d. 150-152, vol. I), careva circumstanțe atenuante sau agravante în

privința învinuitului procurorul nu a stabilit, or conform art. 296 alin. (2) Cod de

procedură penală, întocmind rechizitoriul procurorul urmează a indica atât

circumstanțele care atenuează cât și cele care agravează răspunderea învinuitului.

4

Potrivit legislației în vigoare, la stabilirea pedepsei, instanțele judecătorești pot

recunoaște ca agravante numai acele circumstanțe care au fost stabilite de organele de

urmărire penală, au fost indicate în rechizitoriu și numai dacă au fost susținute de

acuzatorul de stat în dezbaterile judiciare.

Prin urmare, Colegiul constată că instanța de fond a comis o eroare când a

recunoscut drept agravante circumstanțe care nu au fost indicate în rechizitoriu și nu

au fost susținute de acuzatorul de stat în dezbaterile judiciare, eroare care ulterior a fost

menținută și de către instanța de apel prin respingerea apelului declarat și menținerea

sentinței fără modificări, respectiv decizia emisă de instanța de apel vine în contradicție

cu prevederile art. 410 alin. (1) Cod de procedură penală, care stipulează că instanța

de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai gravă pentru persoana care a

declarat apel. Prin urmare, instanțele de fond incorect au constatat în privința

inculpatului careva circumstanțe agravante, situație care ulterior a dus la stabilirea unei

pedepse inechitabile.

Revenind la motivele și cerințele recursului declarat, Colegiul stipulează că

aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de sancțiunea normei penale pentru

comiterea unei infracțiuni concrete este un mijloc acordat instanței de judecată pentru

o individualizare maximă a pedepsei penale.

Prevederile art. 79 Cod penal stipulează că la aplicarea pedepsei mai blânde decât

cea prevăzută de lege, instanța urmează să constate în împrejurările în care s-a derulat

fapta infracțională, careva circumstanțe, împrejurări, particularități, situații sau stări a

lucrurilor, care constituie excepție din starea obișnuită a lor ori a personalității

inculpatului. Împrejurările obișnuite sunt acelea care predomină și caracterizează

majoritatea cetățenilor și nu pot fi considerate drept excepționale.

Potrivit materialelor cauzei, atât în instanța de fond, cât și în cea de apel, apărarea

a prezentat materiale care confirmă faptul că inculpatul este invalid de gradul II și a

solicitat ca acesta să fie constatat drept o circumstanță excepțională, însă instanța de

fond a stabilit această circumstanță drept una atenuantă. În acest sens se menționează

că potrivit practicii judiciare penale ca excepționale instanța urmează să stabilească

date privind personalitatea făptuitorului, cum ar fi de rând cu altele și gradul de

invaliditate I și II, de aceea Colegiul constată că instanțele de fond au emis hotărâri

nefondate în acest sens, urmând să recunoască gradul II de invaliditate al lui Arman

Nicolai drept o circumstanță excepțională ce permite instanței de recurs, conform art.

79 Cod penal, să aplice acestuia o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de lege

pentru fapta comisă.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța

de judecată este singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de

5

regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Referitor la cerința avocatului de a stabili inculpatului o pedeapsă cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei, Colegiul lărgit indică că conform prevederilor art.

90 alin.(11) Cod penal, în cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei săvârșește în perioada de probațiune sau, după caz, termenul de

probă o infracțiune din imprudență sau o infracțiune intenționată mai puțin gravă,

problema anulării sau menținerii condamnării cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei se soluționează de către instanța de judecată, la propunerea

organului care exercită supravegherea asupra comportamentului celor condamnați cu

suspendarea executării pedepsei.

Potrivit materialelor cauzei, prin sentința Judecătoriei Ungheni din 19.01.2015,

Arman Nicolae a fost condamnat în baza art. 27,186 alin.(2) lit. b),c),d) Cod penal la 2

ani privațiune de libertate, iar conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea

executării pedepsei pe termen de 1 an. Infracțiunea prevăzută la art. 187 alin.(2) lit.

b),f) Cod penal, inculpatul a comis-o la 21.04.2015, aflându-se în termenul de probă

prezentat de instanță. Corespunzător art. 16 Cod penal, infracțiunea prevăzută de

art.187 alin. (2) Cod penal, face parte din categoria celor grave, prin urmare, Colegiul

constată că la caz nu sunt aplicabile prevederile art. 90 alin. (11) Cod penal.

În altă ordine de idei, Colegiul menționează că și partea motivatoare a deciziei

instanței de apel este una contradictorie soluției. Astfel, instanța de apel în decizia sa

face trimitere la unele norme care nu au tangență cu cauza, cum ar fi de exemplu

prevederile art. 3641 Cod de procedură penală. Totodată, la pct. 44 al deciziei

menționate, se indică: „Ca excepționale, instanța urmează să stabilească astfel de

împrejurări care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și

date privind personalitatea făptuitorului (grad de invaliditate - I, II (persoana cu

dizabilități severe și accentuate), merite deosebite față de societate, alte circumstanțe

de importanță majoră)”, iar mai jos, la pct. 45 din decizie constată că, circumstanțele

elucidate de apărător (apelantul făcând trimitere anume la gradul de invaliditate

al inculpatului), nu constituie circumstanțe excepționale.

În același context se constată că decizia atacată prezintă deficiențe și sub aspectul

motivării, fiind una haotică, confuză și fără o argumentare concretă, argumentele

apelului repetându-se în textul deciziei în mai multe rânduri. De asemenea, Colegiul

remarcă că, odată ce sentința a fost atacată doar în partea stabilirii pedepsei, nu mai era

necesar ca instanța de apel în decizia sa să se expună și asupra vinovăției inculpatului

prin redarea declarațiilor părții vătămate, martorilor și enumerarea materialelor cauzei,

or în acest mod actul procedural devine greoi, contradictoriu și dificil de perceput în

esență.

6

Reieșind din cele expuse, Colegiul consideră necesar, în baza temeiului invocat

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, a casa parțial hotărârile

instanțelor de fond, doar în partea stabilirii pedepsei lui Arman Nicolai cu emiterea în

această parte a unei noi hotărâri.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Bolocan Ludmila în numele

inculpatului, casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25

octombrie 2016 și sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 15 iunie 2016, în

partea stabilirii pedepsei, rejudecă cauza și pronunță o hotărâre nouă în această parte,

după cum urmează:

Lui Arman Nicolai, recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin.(2) lit.

b), f) Cod penal, i se stabilește pedeapsa, cu aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal,

sub formă de 3 (trei) ani închisoare, fără amendă, cu executarea în penitenciar de tip

semiînchis .

Conform art. 85 Cod penal, la pedeapsa stabilită se adăugă parțial pedeapsa

numită prin sentința Judecătoriei Ungheni din 19.01.2015 în baza art. 27, 186 alin. (2)

lit. b), f) Cod penal, și se stabilește lui Arman Nicolai pedeapsa definitivă sub formă

de 3 (trei) ani 6 (șase) luni închisoare, fără amendă, cu executarea în penitenciar de tip

semiînchis.

Termenul executării pedepsei pentru Arman Nicolai se calculează din 19

septembrie 2017, cu deducerea duratei deținerii în stare de arest preventiv și a pedepsei

executate de la 29 septembrie 2015 până la 25 martie 2016 și de la 14 aprilie 2017 până

la ziua pronunțării prezentei hotărâri.

În rest, se mențin dispozițiile hotărârilor atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la 10 octombrie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Elena Covalenco

Iurii Diaconu

Ion Guzun

7