1ra-1164/2017 — art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-1164/2017 — art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1164/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 22 decembrie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 06 aprilie 2017, declarat de avocata Natalia Pruteanu, în numele

inculpatului

Daihmann Petru Xxxxxxxx, născut la

xx xxxxxxxx xxxx în r-nul Xxxxxxxxx, s. Xxxxx

Xxxxxxxxx, locuitor al mun. Xxxxxxxx, or. Xxxxx, str.

Xxxxxxxxxx xxx, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 04.05.2016 – 22.12.2016,

instanța de apel: 23.01.2017 – 06.04.2017,

instanța de recurs: 16.06.2017 –06.09.2017.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

Daihmann Petru a fost condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal la

amendă în mărime de 500 unități convenționale, adică 10.000 lei, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 2 ani.

se în mun. Chișinău, inculpatul Daihmann P., urmărind scopul dobândirii ilicite a

bunurilor altei persoane, după un plan bine chibzuit, prin înșelăciune și abuz de

încredere, sub pretextul angajării la muncă în domeniul construcțiilor pe teritoriul

statului Israel și perfectării vizelor de intrare-ședere pe teritoriul acestui stat, a

primit de la Lotcă A., în apropierea CC „UNIC”, bd. Ștefan cel Mare 8, mun.

Chișinău, bani în sumă totală de 300 euro, la acel moment rata de schimb al BNM

1

fiind de 6629 lei, însă nu și-a onorat obligațiunile însușind acești bani, cauzând

părții vătămate o daună considerabilă.

Tot el, la începutul lunii decembrie 2015, urmărind scopul dobândirii ilicite

a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul

angajării la muncă în domeniul construcțiilor pe teritoriul statului Israel și

perfectării vizelor de intrare - ședere pe teritoriul acestui stat, a primit de la Căldare

V., în apropierea PMAN din mun. Chișinău, bani în sumă de 300 euro, rata de

schimb valutar în acel moment a BNM fiind de 6511 lei, dar nu și-a onorat

obligațiunile însușind banii, cauzând părții vătămate o daună considerabilă.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina, declarând că

întorcându-se din Israel, părțile vătămate l-au întrebat cum e anotimpul acolo și

dacă se poate de rezistat la temperatura țării. La părțile vătămate s-a adresat pe

rând, cu rugămintea de a-i fi împrumutată suma de 300 euro, pentru nevoi

personale. Deoarece era șomer, nu a întors banii împrumutați. Nu se ocupă cu

intermedierea angajării persoanelor peste hotare.

Totodată, vinovăția acestuia este integral dovedită prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată Lotcă A. a declarat că la 17.09.2015 i-a dat

inculpatului 300 euro, pentru a-i fi soluționată chestiunea plecării la muncă în

Israel, însă inculpatul nu a făcut nimic din cele promise, iar din luna decembrie nici

nu mai răspundea la telefon. Când l-a anunțat că a primit refuz, acesta i-a spus că o

se rezolve întrebarea, iar ulterior nu a mai răspuns la telefon. Pe lângă suma de 300

euro, urma să achite inculpatului încă 1200 euro la plecare. Inculpatul urma să-l

ajute cu examenul și cu plecarea în Israel, cu procurarea biletului. Totuși, la

04.08.2016 inculpatul i-a restituit suma de 300 euro și pretenții de ordin material

față de el nu are.

Partea vătămată Căldare V. a relatat că în luna decembrie a depus cerere la

„bursa muncii”, iar un prieten din Israel i-a dat numărul de telefon al inculpatului,

spunându-i că el poate să îl ajute să susțină examenele. S-a întâlnit cu inculpatul,

care i-a promis că va rezolva problema în schimbul sumei de 300 euro. Când l-a

telefonat pe inculpat spunându-i că nu a susținut examenul, acesta i-a spus că totul

va fi bine, după care nu a mai răspuns la telefon. După ce i-a transmis inculpatului

suma de 300 euro, l-a revăzut pe acesta doar la poliție când a fost invitat. Suma de

300 euro este una considerabilă pentru el, deoarece locuiește la sat, este divorțat și

nu lucrează oficial.

Martorul Lotcă T., a declarat că de la alte persoane a aflat că inculpatul ar

putea să-i ajute soțul să plece la muncă în Israel. Soțul ei l-a contactat pe inculpat,

stabilind o întâlnire lângă Centrul Comercial „Unic”, unde acesta i-a comunicat că

serviciile sale costă 300 euro, iar peste o oră i-a transmis suma respectivă,

întocmind și o recipisă în acest sens.

Martorul Caldare V. a declarat că a mers împreună cu tatăl său pentru a se

întâlni cu o persoană care urma să-l ajute să treacă examenele pentru a pleca peste

hotare, achitând astfel inculpatului 300 euro pentru ca tatăl său să susțină examenul

de plecare peste hotare. Însă, inculpatul nu și-a ținut promisiunea. La transmiterea

banilor a fost întocmită și o recipisă.

2

Instanța a notat că înșelăciunea, ca element al escrocheriei, se poate

manifesta prin prezentarea unor date false sau prin ascunderea unor informații a

căror anunțare era obligatorie. Datele false se pot referi atât la personalitatea

infractorului sau a altor persoane, cât și la unele obiecte, fenomene. Actele de

înșelăciune pot fi înfăptuite pe cale verbală, în scris ori folosind ambele căi

simultan.

Abuzul de încredere, fiind de fapt o varietate specifică a înșelăciunii, constă

în faptul că infractorul până la primirea averii sau a dreptului asupra acesteia își

asumă obligațiuni patrimoniale care apar drept condiție pentru a i se transmite

averea.

Din probele administrate și cercetate se constată cu certitudine în acțiunile

inculpatului elementele infracțiunii de escrocherie și anume obiectul juridic special

ce atentează la buna credință și încrederea subiecților afacerilor, a obiectului

juridic material - banii, a laturii obiective și anume dobândirea ilicită a banilor

(actul opus celui licit, efectuat cu rea-credință), prin care inculpatul a obținut

pentru sine transmiterea voită a banilor din partea părților vătămate, aplicând

procedee de înșelăciune, manifestate prin tehnici de operare, manifestate prin

denaturarea informațiilor despre sine și posibilitățile lui. Dezinformarea în acest

sens a părților vătămate, care ca rezultat au indus victimele în eroare, creându-le o

falsă reprezentare despre posibilitățile lui de a-i încadra în câmpul muncii în Israel,

ca rezultat a realizat transmiterea voită a banilor de către cele din urmă.

Circumstanțele comiterii faptelor de către inculpat, evidențiază în acțiunile lui

intenția directă, or cu certitudine s-a constatat acționarea frauduloasă în scopul

determinării transmiterii către sine a banilor. Infracțiunea s-a consumat în

momentul trecerii banilor părților vătămate în posesia inculpatului.

Totodată, părțile vătămate Căldare V. și Lotcă A. au confirmat în ședința de

judecată că prejudiciul cauzat este unul considerabil pentru ei, acest argument fiind

apreciat ca unul veridic.

Declarațiile inculpatului precum că în acțiunile sale a lipsit intenția de

escrocherie, deoarece a însușit banii victimelor pentru uz personal, urmând ca

ulterior să returneze banii împrumutați, sunt neveridice, fiind date în scop de

apărare.

Argumentele apărării, referitor la lipsa bazei probante ce ar demonstra

vinovăția inculpatului, sunt declarative, fiind lipsite de temei real, or probele

administrate confirmă integral vinovăția inculpatului în fapta comisă.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (2) Cod penal,

ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune

și abuz de încredere, săvârșită în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 16, 61, 75-

76 Cod penal, circumstanțele atenuante fiind recuperarea integrală a pagubei

materiale și lipsa antecedentelor penale, că nu s-au stabilit circumstanțe agravante,

că inculpatul a comis o infracțiune gravă, concluzionând că atingerea scopului

pedepsei penale va fi posibilă prin aplicarea-i unei pedepse sub formă de amendă,

cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 2 ani.

3

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, pe motiv că fapta

lui nu întrunește elementele infracțiunii.

Apelanta a invocat, că relațiile dintre inculpat și părțile vătămate sunt de

ordin civil, fapt confirmat prin declarațiile inculpatului, recipisele din 15.09.2015,

23.10.2015 și 04.08.2016, declarațiile părților vătămate Lotca A. și Căldare V.,

declarațiile martorilor Lotca T. și Caldare V.

Totodată, Lotca A. nu poate deține calitatea de parte vătămată deoarece suma

de 300 euro au fost extrași de pe contul personal al lui Lotca T.

Calificarea acțiunilor în temeiul art. 190 alin. (2) lit. c) nu are suport probant,

or, calificativul de daune considerabile a fost atribuit pagubelor suportate de către

părțile vătămate numai în baza afirmațiilor acestora, fără a fi probate prin vreun

înscris.

2017, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut, că instanța de judecată corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, just concluzionând că inculpatul a săvârșit

anume infracțiunea imputată.

Or, vinovăția inculpatului este integral dovedită prin probele administrate,

care au fost corect apreciate cu respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar

toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, și anume:

declarațiile părților vătămate Lotcă A. și Căldare V., martorilor Lotcă T. și Căldare

V., recipisa de la f.d. 6, extras din registru pe numele Daihmann P., revendicare,

informație din 22.02.2016 cu nr.15, cerere nr.3238, cerere nr.3382, proces-verbal

de audiere a victimei Lotcă A. din 10.03.2016, proces-verbal de audiere a victimei

Lotcă A. din 30.03.2016, proces-verbal de audiere a victimei Căldare V. din

10.03.2016, proces-verbal de confruntare din 06.04.2016, dintre Daihmann P. și

Lotcă A., proces-verbal de confruntare din 06.04.2016, dintre Daihmann P. și

Căldare V., proces-verbal de audiere a martorului Lotcă T. din 07.04.2016, proces-

verbal de audiere a martorului Căldare V. din 11.04.2016.

Declarațiile părților vătămate și ale martorilor corespund adevărului, fiind

consecutive, coroborând între ele și cu probele scrise.

Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relațiile sociale privind ocrotirea

patrimoniului persoanei. Obiectul material sunt bunurile mobile dobândite în mod

ilicit. Latura obiectivă - elementul material se caracterizează prin acțiunea de

dobândire ilicită a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Înșelăciunea ca element al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea

unor date false sau prin ascunderea unor informații a căror anunțare era obligatorie.

Datele false se pot referi atât la personalitatea infractorului sau a altor persoane, cât

și la unele obiecte, fenomene. Actele de înșelăciune pot fi înfăptuite pe cale

verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan. Abuzul de încredere, fiind de

fapt o varietate specifică a înșelăciunii, constă în faptul că infractorul până la

primirea averii sau a dreptului asupra acesteia își asumă obligațiuni patrimoniale

care apar drept condiție pentru a i se transmite averea.

4

Latura subiectivă a infracțiunii se caracterizează prin intenție directă și

cupiditate.

Ca urmare, potrivit stărilor de fapt administrate și cercetate atât în primă

instanță, dar și în instanța de apel, se constată cu certitudine în acțiunile

inculpatului elementele infracțiunii de escrocherie și anume, s-au evidențiat cu

certitudine elementele obiectului juridic special ce atentează la buna credință și

încrederea subiecților afacerilor, a obiectului juridic material - banii, a laturii

obiective și anume - dobândirea ilicită a banilor (actul opus celui licit, efectuat cu

rea-credință), prin care inculpatul a obținut pentru sine transmiterea voită a banilor

din partea părților vătămate, aplicând modalități de înșelăciune, manifestate prin

tehnici de operare, manifestate prin denaturarea informațiilor despre sine și

posibilitățile lui, dezinformarea în acest sens a părților vătămate, care ca rezultat au

indus victimele în eroare, creându-le o falsă reprezentare despre posibilitățile lui de

a-i încadra în câmpul muncii în Israel, ca rezultat a realizat transmiterea voită a

banilor de către cele din urmă. Circumstanțele comiterii faptelor de către inculpat

evidențiază în acțiunile lui intenția directă, or cu certitudine s-a constatat

acționarea frauduloasă în scopul determinării transmiterii către sine a banilor.

Infracțiunea s-a consumat în momentul trecerii banilor părților vătămate în posesia

inculpatului.

Fapta comisă de către inculpat este dovedită, iar acțiunile lui corect au fost

încadrate în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, ca escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere,

săvârșită în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond just a luat în considerare prevederile

art. 7, 75 Cod penal, că s-au stabilit circumstanțele atenuante – recuperarea

integrală a pagubei materiale și lipsa antecedentelor penale, că nu s-au stabilit

circumstanțe agravante, că inculpatul a comis o infracțiune gravă.

Astfel, prin pedeapsa stabilită de instanța de fond, se va asigura îndeplinirea

scopului pedepsei penale, prevăzut la art. 61 alin. (2) Cod penal potrivit căruia

pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât

și a altor persoane.

hotărârilor adoptate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

inculpatul să fie achitat, pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii,

sau fapta lui să fie recalificată pe art. 190 alin. (1) Cod penal.

Recurenta a invocat că relațiile dintre inculpat și părțile vătămate sunt de

ordin civil, fapt confirmat prin declarațiile inculpatului, recipisele din 15.09.2015,

23.10.2015 și 04.08.2016, declarațiile părților vătămate Lotca A. și Căldare V. și

declarațiile martorilor Lotca T. și Căldare V.

Totodată, Lotca A. nu poate deține calitatea de parte vătămată deoarece suma

de 300 euro a fost extrasă de pe contul personal al lui Lotca T.

Calificarea acțiunilor în temeiul art. 190 alin. (2) lit. c) nu are suport probant,

or, calificativul de daune considerabile a fost atribuit pagubelor suportate de către

5

părțile vătămate numai în baza afirmațiilor acestora, fără a fi probate prin vreun

înscris.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 8), 12) Cod de

procedură penală – nu au fost întrunite elementele infracțiunii, instanța a pronunțat

o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a

fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în

baza unei legi mai blânde, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de

procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în

acest sens.

Sub acest aspect, se reține că recursul ordinar este fondat și pe art. 427 alin.

(1) pct. 8) Cod de procedură penală, că instanța a pronunțat o hotărâre de

condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub

învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei

legi mai blânde (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate supra, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii

contestate, care ar fi erorile de drept și esența circumstanțelor că instanța a

pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care

condamnatul a fost pus sub învinuire, fiind omisă în totalitate argumentarea

ilegalității hotărârilor atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut în

partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica,

și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 8) și 12) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când nu sunt

întrunite elementele infracțiuni, când faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

6

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie),

se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică

justă a acțiunilor infracționale ale acestuia, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar, inclusiv declarațiile părților vătămate Lotcă

A. și Căldare V., martorilor Lotcă T. și Căldare V., recipiselor din 15.09.2015,

23.10.2015 și 04.08.2016, proces-verbal de audiere a victimei Lotcă A. din

10.03.2016, proces-verbal de audiere a victimei Lotcă A. din 30.03.2016, proces-

verbal de audiere a victimei Căldare V. din 10.03.2016, proces-verbal de

confruntare din 06.04.2016, dintre Daihmann P. și Lotcă A., proces-verbal de

confruntare din 06.04.2016, dintre Daihmann P. și Căldare V., proces-verbal de

audiere a martorului Lotcă T. din 07.04.2016, proces-verbal de audiere a

martorului Căldare V. din 11.04.2016, toate probele fiind apreciate în conformitate

cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, instanța de apel

indicând argumentat și detailat motivele pentru care a respins dovezile și versiunile

apărării, probele administrate pe caz demonstrând elocvent prezența în acțiunile

inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal - dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, săvârșită în proporții considerabile, ultimele fiind constatate conform

prescripțiilor din art. 126 alin. (2) Cod penal, că caracterul considerabil al daunei

cauzate se stabilește luându-se în considerare valoarea, cantitatea și însemnătatea

bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența persoanelor

întreținute, alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a

victimei.

Concluziile instanțelor de fond și de apel coroborează și cu jurisprudența

națională, conform cărei primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui

angajament poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă

la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii

lor și nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat. Alături de alte

circumstanțe, intenția este demonstrată prin situația financiară extrem de

neprielnică a persoanei, care-și asumă angajamentul, la momentul încheierii

tranzacției, lipsa de fundamentare economică și caracterul nerealizabil al

angajamentului asumat, lipsa unei activități aducătoare de beneficii, necesare

onorării angajamentului (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 28.06.2004, nr.23 Cu privire la

practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor).

În această consecutivitate se reține că împrejurările nominalizate se regăsesc

clar și cert în speța de pe rol. Or, conform dovezilor prezentate de acuzare,

7

inculpatul din start a manifestat intenție directă și scop de cupiditate în vederea

dobândirii ilicite a bunurilor altor persoane prin înșelăciune și abuz de încredere,

înșelând părțile vătămate și obținând ilegal de la acestea respectivele mijloace

bănești. Inculpatul însăși a recunoscut că banii primiți de la părțile vătămate i-a

utilizat pentru necesități personale și nu în scopul acordării suportului pentru

susținerea examenelor de către părțile vătămate pentru a pleca la muncă în Israel.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

( hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în

care instanțele de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, în alt sens decât cel

pe care îl propune apărarea, este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în

art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul

ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că în

acțiunile inculpatului sunt întrunite elementele infracțiuni, că faptelor săvârșite li s-

a dat o încadrare juridică corectă, și că recursul de pe rol este vădit neîntemeiat.

8

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul nominalizat este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Natalia Pruteanu,

împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 22 decembrie 2016 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 aprilie 2017, în privința

inculpatului Daihmann Petru Xxxxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 27 septembrie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9